Victoria clară cu FCM Târgu Mureș a propulsat-o pe Dinamo până pe locul 4 în clasamentul Ligii 1, însă distanța față de lider este considerabilă: 11 puncte îi despart pe „câini” de Oțelul.
Ioan Andone a declarat că va pleca din Ștefan cel Mare în cazul în care nu va lua titlul, iar obiectivul este, cel puțin în acest moment, destul de departe.
Președintele FC Rapid, Dinu Gheorghe, a declarat că formația giuleșteană are antrenor până la finalul sezonului și nu îl interesează relația tehnicianului Mircea Rednic cu acționarul majoritar George Copos.
„E problema lor (n.r. – Mircea Rednic și George Copos), pe mine nu mă interesează în acest moment relația lui Mircea Rednic cu George Copos. E problema lor, Rapidul are antrenor până la finalul campionatului când vom trage linie și, în funcție de realizarea obiectivului, se va stabili ce urmează. Îl cunosc de prea mulți ani pe Mircea Rednic ca să mai discut. Îi doresc succes, să ia campionatul în Azerbaidjan. Știe foarte bine că mă bucur pentru reușitele lui”, a spus președintele, care a însoțit până la aeroport delegația rapidistă.
Principalul suspect în cazul morții handbalistului Marian Cozma, Raffael Sandor, a declarat, luni, la o înfățișare a procesului în care este inculpat pentru omor, că a folosit de două ori cuțitul în noaptea de 8 februarie 2009, însă a precizat că s-a simțit în pericol, după ce fusese lovit în cap.
Potrivit MTI, la întrebarea unui judecător, Sandor a afirmat că nu știe cum l-a înjunghiat pe Cozma, însă a admis că l-ar fi putut lovi pe fostul handbalist român cu acel cuțit. Sandor a adăugat că s-a simțit în „pericol critic”, după ce fusese lovit în cap cu o sticlă de bere în interiorul clubului.
FC Dinamo are șase jucători convocați la loturile a cinci echipe naționale care urmează să dispute partide oficiale în această săptămână, informează site-ul oficial al grupăriii din Șoseaua Ștefan cel Mare.
Mijlocașul Gabriel Torje și atacantul Marius Alexe au fost convocați de selecționerul Răzvan Lucescu pentru partidele pe care echipa națională a României le va disputa cu Bosnia-Herțegovina și Luxemburg, în cadrul preliminariilor Euro 2012.
Roberto De Zerbi vorbește despre blestemul accidentărilor la CFR: pentru el, Kapetanos și Piccolo sezonul este încheiat.
Atacantul italian se va opera la tendon miercuri dimineața în Germania și va lipsi patru luni de pe gazon
În spatele lui De Zerbi se ascunde o poveste cu luni întregi de suferință. A avut nenumărate accidentări, iar ultimul verdict al medicilor nu l-a mai afectat. „Mă gândesc deja la primul gol după revenire”, anunță italianul.
Așa cum ProSport a anunțat în ediția tipărită de marți, Steaua a început deja căutările pentru campania de achiziții din vară. Meme Stoica a fost însărcinat să găsească un mijlocaș ofensiv, exact ceea ce crede Gigi Becali că le lipsește roș-albaștrilor.
Gaz Metan a bătut azi cu 2-0 pe teren propriu pe Pandurii, prin golurile reușite de Eric (57) și Zaharia (62).
Mediașul a urcat pe locul 4, având 37 de puncte, dar tehnicianul Cristi Pustai nu se îmbată cu apă rece.
Meme Stoica i-a răspuns lui Adrian Porumboiu, care, înaintea meciului direct din Ghencea, a declarat că George Galamaz nu ar fi trebuit să aibă drept de joc în partida cu Vasluiul.
Stoperul a primit cartonaș roșu în meciul cu FC Brașov și a fost suspendat o etapă de Comisia de Disciplină.
Antrenorul FCM Târgu-Mureș, Ioan Ovidiu Sabău s-a lansat în fotbalul mare de la Dinamo, cu care a evoluat în 1990 în semifinalele Cupei Cupelor, în dubla remiză cu Sampdoria.
După aceea, a ajuns în Il Calcio. A ajuns la Dinamo de la fosta ASA Târgu-Mureș. Întâlnirea de duminică nu reprezintă însă nimic important din acest punct de vedere.
Mircea Lucescu nu a reușit să o evite pe Barcelona în sferturile Ligii Campionilor. Șahtior va întâlni trupa lui Guardiola, iar învingătoarea va juca în semifinale cu Real Madrid sau Tottenham.
„Stiam ce poate să fie, nu e nicio problemă. Să sperăm că nu se va mai întâmpla ce s-a întamplat în meciurile cu ei. Au avut mereu mari probleme în meciurile cu noi. E surprinzător să vezi cum a decurs tragerea la sorți. Totul se pune de așa natură cât să nu mai ajungă două echipe din aceeași țară în finală.
Manchester City a pierdut calificarea în sferturile Europa League, chiar dacă s-a impus în manșa retur, scor 1-0, în fața celor de la Dynamo Kiev. În tur, ucrainienii au câștigat pe propriul teren cu scorul de 2-0. O altă grupare din Anglia, Liverpool, părăsește competiția din faza optimilor. După eșecul din Portugalia (0-1), „cormoranii” nu au reușit să marcheze niciun gol pe Anfield în fața Bragăi, rezultatul alb (0-0), ducându-i pe lusitani în sferturi.
Găman și Bărboianu au ajuns la Dinamo, după ce au fost declarați liberi de contract. Primul care a ajuns în Ștefan cel Mare a fost fundașul lateral, care a și debutat pentru echipa secundă a „câinilor”.
Stoperul a ajuns la formația antrenată de Ioan Andone în cursul acestei săptămâni și a fost prezentat oficial azi.
Tehnicianul echipei FC Vaslui, Viorel Hizo, a declarat, joi, într-o conferință de presă, că deși este suspendat pentru partida cu Steaua, are încredere că pe teren vor fi 11 antrenori care îl vor putea înlocui.
Victor Pițurcă a comentat posibilitatea de a prelua banca tehnică a lui Dinamo în vară, după plecarea lui Ioan Andone.
Tehnicianul s-a referit și la situația jucătorilor Găman și Bărboianu, care au semnat cu gruparea din Ștefan cel Mare.
Așa cum a anunțat ediția tipărită ProSport de azi, Ioan Andone nu va mai continua la Dinamo din vară, iar cele mai mari șanse să-i ia locul pe banca tehnică a „câinilor” le are Victor Pițurcă.
Valerică Găman a fost prezentat oficial azi la Dinamo. Fundașul a declarat că ar fi preferat un transfer în străinătate și a dezvăluit motivul pentru care nu a ajuns la Vitesse.
Sorin Cîrțu a prefațat partida din următoarea etapă, pe care Steaua o va disputa în Ghencea, cu FC Vaslui.
„Nu pot să spun că mi-e frică sau mi-e teamă de meciul care urmează, dar totuși ai frisoane când te uiți la componența lotului Vasluiului:
Real Madrid și Olympique Lyon au încercat să convingă UEFA să permită jucătorilor, în meciul de miercuri, din Liga Campionilor, să îmbrace tricouri cu mesaje de sprijin pentru fundașul Eric Abidal (FC Barcelona), diagnosticat cu tumoră la ficat, însă cererea a fost refuzată, informează Marca.
Potrivit sursei citate, oficialii celor două grupări au încercat, în timpul întâlnirii din această dimineață privind organizarea meciului, să-i convingă pe reprezentanții UEFA să le permită fotbaliștilor să îmbrace tricouri cu mesaje de sprijin pentru Abidal, însă răspunsul UEFA a fost unul negativ. UEFA interzice utilizarea tricourilor cu sloganuri în competițiile europene, indiferent de motive.
Marius Lăcătuș a demisionat din funcția de antrenor principal al Stelei, după înfrângerea de pe teren propriu, 0-3, cu FC Brașov. În locul său a fost instalat Sorin Cîrțu, care a semnat un angajament până în vară.
„Fiara” a declarat, voalat, că se simte „lucrat” de unii jucători, care imediat după plecarea sa au avut un reviriment.
Tehnicianul timișorenilor consideră că mai mulți elevi ai săi ar merita convocarea la echipa națioanală a României: „Forma jucătorilor la momentul fiecărui joc este hotărâtoare în privința alegerii titularilor, așa că nu pot spune cu două zile înainte de joc cine va juca la Buzău. Urmează pauza pentru jocurile echipelor naționale și se pot schimba multe. Mie nu-mi plac pauzele astea. Antrenorul României își face selecția în funcție de ce jucători are nevoie pentru tactica sa, dar personal consider că mulți jucători de la noi merită să fie convocați, Zicu, Alexa, Sepsi, de Pantilimon nu mai vorbesc, se înțelege de la sine. Cred că Sepsi, dacă va reuși să-și mențină forma, poate intra cu ușurință în primul 11”.
Antrenorul Gazului le-a fixat elevilor săi un obiectiv de 37 de puncte până la jocul naționalei. Asta înseamnă o victorie vineri, cu Pandurii.
Pustai spune că nu e interesat de un joc spectaculos și vrea doar puncte. „Ne dorim 3 puncte pentru a rămâne la plus 4 la adevăr. Am acumula astfel 37 de puncte până la pauza naționalei, ceea ce e bine. Multe echipe nu mai joacă la fel ca în tur pentru că toți și-au calculat vârful de formă pentru luna aprilie, când se vor juca 10 meciuri.
Sorin Cîrțu a debutat cu o victorie pe banca Stelei și se pregătește de partida „de foc”, din Ghencea, contra Vasluiului. Noul tehnician al roș-albaștrilor susține că nu a renunțat la titlu, mai ales după ce liderul Oțelul a pierdut în etapa trecută la Târgu Mureș.
„Sorinaccio” și-a stabilit și obiectivul până la finalul sezonului:
Președintele clubului rus Alania Vladikavkaz, Valeri Gazaiev, a delcarat, pentru site-ul oficial al echipei din liga a doua, că gruparea pe care o conduce s-a despărțit de mijlocașul George Florescu, deoarece
Antrenorul echipei FC Timișoara, Dusan Uhrin jr, a declarat, miercuri, într-o conferință de presă, că nu îl interesează dacă formația sa practică un fotbal frumos, deoarece ceea ce își dorește e să câștige.
„Nu cred că am jucat până acum vreun super-meci, cred că ne așteaptă partide mai grele. Nici n-aș dori să vorbesc încă despre vreun vârf de formă, au fost doar trei meciuri. Dacă vom avea măcar zece meciuri de acest gen, atunci putem discuta de forma echipei. Pentru noi fiecare meci e cel mai greu. Nici nu contează dacă jucăm împotriva unei echipe mai bine sau mai slab cotate. Fiecare partidă începe de la 0-0 și noi trebuie să dăm cel puțin un gol pentru a câștiga.
În urma speculațiilor apărute astăzi în Pro Sport referitoare la posibilitatea revenirii lui Marius Șumudică, antrenor FC Rapid, la Astra, precizez că tot ceea ce s-a scris și s-a discutat despre acest subiect sunt doar informații false care nu au nici o legătură cu realitatea. În cadrul clubului FC ASTRA nu a existat nici o discuție referitoare la acest subiect. FC ASTRA are un contract încheiat pe o durată de doi ani cu Tibi Selymes, antrenor de care sunt foarte mulțumit, care a clădit o adevărată echipă aici și ale cărui rezultate au început deja să apară.Una dintre dovezi o reprezintă jocul Astrei din începutul returului și de care eu sunt satisfăcut.
Aventura lui Hagi la Galatasaray este foarte aproape de sfârșit. Presa din Turcia scrie azi că „Regele” ar demisiona în cazul unui rezultat negativ în derby-ul de vineri, cu Fenerbahce.
„Regele” susține însă că își va duce proiectul până la capăt: „Am scrisoarea de demisie pregătită, dar nu e genul meu să renunț.”, spune Hagi în Fotomac.
Președintele CA al clubului Pandurii Târgu Jiu, Marin Condescu, a declarat, miercuri, că formația gorjeană se poate salva de la retrogradare dacă reușește să câștige un meci în deplasare și să nu piardă puncte pe propriul teren până la finalul sezonului.
„Echipa este pe drumul cel bun, joacă mult mai bine decât în prima parte a sezonului. Grigoraș a făcut lucruri bune aici și Pandurii chiar joacă fotbal. Nu se pune problema retrogradării la cum joacă Pandurii. Cu o victorie în deplasare și fără să mai pierdem puncte acasă ne putem salva de la retrogradare. Pentru că în retur avem mai multe meciuri acasă. Pandurii a câștigat trei puncte în deplasare, cu Rapid, dar nu ni s-au dat. La «-6» sau «-7» nu cred că se retrogradează. Trei puncte afară le putem lua de unde ne așteptăm mai puțin”, a spus Condescu.
Portarul formației Internazionale Milano, Julio Cesar, a declarat că a început să plângă în momentul în care Goran Pandev a marcat golul victoriei la meciul cu Bayern Munchen, scor 3-2, care a adus calificarea italienilor în sferturile Ligii Campionilor.
„Când am primit primul gol a fost foarte greu. Voiam să plec, să mă duc acasă, nu contează cum, dar am reușit sămi revin repede. Trebuie să mulțumesc coechipierilor mei. Când Pandev a marcat, am izbucnit în plâns, i-am mulțumit lui Dumnezeu și coechipierilor mei. Greșelile ne fac să progresăm, dar sper că am terminat cu ele în acest sezon”, a declarat Julio Cesar.
Scandalul dintre Victor Pițurcă și Mititelu continuă, cei doi acuzându-se reciproc de tot felul de acte ilegale, patronul Științei amenințându-l pe tehnician cu intrarea la închisoare.
Fostul antrenor al Craiovei a vorbit despre situația actuală de la echipă, acolo unde jucătorii au format mai multe tabere și au început să ce certe, iar unii dintre fotbaliști se cred șefi în vestiar.
„Echipa se făcea de la Mititelu din birou și înainte să vin eu la club, normal că jucătorii își făceau de cap, și acum e la fel. Unii jucători au început să fie șefi la echipă, de-asta joacă așa slab.” a spus Victor Pițurcă la Sport.ro
Zvonurile din ultima vreme îl dădeau pe Victor Pițurcă din vară ca viitorul antrenor al lui CFR Cluj, numai că acesta a spus că nu a existat nicio discuție în acest sens.
„Nu am discutat nimic cu cei de la CFR Cluj.” a precizat fostul tehnician al Științei.
Pițurcă a vorbit și despre șansele pe care Cîrțu le are cu Steaua în misiunea aproape imposibilă de a câștiga titlul.
„Cîrțu nu poate să facă mare lucru în două luni de zile, trebuie să aibă multă șansă să reușească la Steaua.” a încheiat Pițurcă.
Organizatorii All Star Game la baschet feminin, programat pentru data de 27 martie, la Dej, au anunțat că meciul demonstrativ va fi precedat de momente mai multe evenimente, printre care se numără o prezentare de modă la care vor participa componentele celor două echipe, Nord și Sud.
La fel ca în edițiile anterioare, All Star Game 2011 va fi precedat și de un meci demonstrativ de Old Star, în care vor participa fostele glorii ale echipei locale Someșul Dej, și de mai multe dispute de minibaschet. De asemenea, vor avea loc și diverse concursuri interactive și dansuri ale majoretelor.
După Ștefan Bărboianu, un alt fost jucător al Universității Craiova a semnat cu Dinamo. Valerică Găman este, începând de luni, „câine” cu acte în regulă.
Deși Adrian Mititelu și mulți dintre fanii Științei îl
Antrenorul Victor Pițurcă a declarat, într-o emisiune televizată, că deține dosare întocmite de instituții ale statului, care îl inciminează „clar” pe patronul Universității Craiova, Adrian Mititelu, dar a precizat că nu vrea să facă uz de ele.
„La mine pe masă sunt niște dosare, care îl incriminează foarte clar, sunt dosare semnate de instituții ale statului, depuse, și care mi-au fost într-un fel trimise ca să fac eu plângere. Dar pe mine nu m-a interesat acest lucru, nu mă interesează toate mizeriile făcute de el. Datoriile lui se ridică la circa 15-20 de milioane de euro. Dacă el are impresia că eu am făcut ceva în afara legii, nu am nicio treabă, să anunțe organismele statului. Eu nu am făcut nimic ilegal”, a declarat Victor Pițurcă la postul 3TV din Craiova.
Meciurile din Liga Campionilor și Liga Europa, care vor avea loc în această săptămână, vor fi precedate de un moment de reculegere „în semn de sprijin față de Japonia și de respect față de victimele” seismului din 11 martie, a anunțat UEFA, marți.
„Familia europeană a fotbalului va fi unită pe teren în această săptămână pentru a-și exprima cea mai profundă simpatie și deplinul sprijin față de poporul japonez, căruia îi dorim să aibă puterea de a rezolva problemele apărute după această tragedie”, a declarat președintele UEFA, Michel Platini.
Chiar dacă nu a trecut nici o săptămână de când a preluat banca tehnică a Stelei, Sorin Cîrțu și-a atras deja respectul jucătorilor și al suporterilor.
Deși nu are un trecut roș-albastru, galeria l-a plăcut imediat pe noul antrenor al Stelei. „Cîrțu va aduce disciplina, ăsta e motivul pentru care-l susținem”, au dezvăluit suporterii. Și „Sorinaccio” i-a transmis patronului că, fără fani, Steaua nu va face performanță, iar Gigi Becali a ieșit imediat pe ecran cu intenția de a mulțumi galeriei pentru încurajările din meciul cu „stegarii” și de a le spune că le va pune avocați la dispoziție pentru a câștiga procesele cu Jandarmeria, în urma conflictelor din Giulești.
Mirel Rădoi a scăpat, cel puțin pentru moment, de probleme. Românul a fost suspendat doar două etape de Comisia de Disciplină pentru aluziile pe care le-a făcut la adresa unui adversar, despre care a spus, după mai multe contacte avute în decursul unui meci, că poate „îi plac bărbații”.
După Ștefan Bărboianu, și Valerică Găman a semnat cu Dinamo, transfer anunțat în EXCLUSIVITATE de www.prosport.ro.
Valerică Găman a semnat un contract până în vară cu Dinamo!
După ce a fost declarat jucător liber de contract, fundașul de 22 de ani care a evoluat la Universitatea Craiova a purtat tratative cu mai multe formații.
Săptămâna trecută a fost foarte aproape de a semna cu Dinamo, însă pe fir au intrat olandezii de la Vitesse Arnhem.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER