Bayern a sosit în acestă după amiază la Cluj-Napoca. Doi dintre fotbaliștii nemților, portarul Hans-Jörg Butt și fundașul Philipp Lahm, au participat la conferința de presă oficială.
„Nu ne gândim că am putea să pierdem partida cu CFR, nici nu ne pune problema înfrângerii. Spun asta deși Clujul ne putea egala în tur. Vrem să învingem pentru a fi siguri de locul 1, ne asumăm rolul de favoriți. Nu cunosc fotbalul românesc, nu știu cine e cel mai bun fotbalist român. Am văzut în meciul tur că jucătorii CFR-ului sunt buni pe partea tehnică”, a spus Butt, care l-a ironizat pe Traore. „El a făcut un meci bun cu noi și ne-a ajutat să dăm goluri. Nu ne vom concentra la el mâine, nu dăm niciodată atenție doar unui jucător”, a mai zis portarul nemților.
Mijlocașul spaniol Cesc Fabregas este indisponibil pentru meciul pe care Arsenal urmează să-l dispute, miercuri, în Ucraina, contra Șahtior, în etapa a patra a Ligii Campionilor, a anunțat Arsene Wenger, managerul grupării londoneze.
„Există o șansă bună să revină începând de duminică, la meciul cu Newcastle, însă pentru miercuri seară, la Donețk, este prea riscant”, a declarat Wenger.
Wenger a precizat că Fabregas nu are o întindere, ci o durere, însă este mai bine să nu se riște nimic, mai ales având în vedere că el a fost accidentat de curând.
Lotul finalistei Ligii Campionilor din sezonul 2009/2010, Bayern Munchen, a sosit, marți, în jurul orei 14.15, la Cluj-Napoca, în vederea partidei cu CFR, contând pentru etapa a patra a grupei E a Ligii Campionilor.
Delegația germană a fost condusă de președintele Karl-Heinz Rummenigge și de președintele Consiliului de Supraveghere, Uli Hoeness.
La aeroportul din Cluj-Napoca, echipa germană a fost așteptată de 15 fani, cei mai solicitați pentru autografe fiind mijlocașul Thomas Muller și fundașul Daniel Van Buyten.
Sportul a pierdut în utlima etapă cu 4-1 la Târgu Mureș, iar Viorel Moldovan a demisionat la finalul acestui eșec. „Vio” nu a rezistat decât 6 meciuri pe banca „lanternei roșii”. Cu 7 puncte obținute în 13 etape, „studenții” ocupă ultimul loc din Liga 1. Singura realizare a Sportului în acest sezon a fost victoria la scor de forfait în fața campioanei CFR Cluj, însă atunci se afla pe bancă Tibor Selymes.
Dar nu numai rezultatele slabe au stat în spatele demisiei lui Viorel Moldovan. Surse din anturajul echipei susțin că unul din motivele pentru care fostul internațional a renunțat să mai antreneze Sportul este comportamentul jucătorilor Varga și Bălan. „Aerele” de vedetă ale celor doi nu au fost suportate prea mult de tehnician, care era dezamăgit și de faptul că nici patronul Vasile Șiman nu a intervenit. Se pare că cei doi fotbaliști, care în sezonul trecut au fost protagoniștii „telenovelei Rapid”, i-au răspuns obraznic lui „Moldo-gol” în dese rânduri.
Handbalista Carmen Amariei, componentă a echipei naționale și a campioanei Europei, Viborg HK, va fi supusă unei intervenții chirugicale la meniscul genunchiului stâng, astfel că va rata finalul anului competițional 2010 și posibil, Campionatul European din luna decembrie.
„M-am accidentat sâmbătă, la meciul din semifinalele Cupei Danemarcei, destul de devreme, prin minutul 6 sau 7. Dădusem două goluri, jucam bine și am simțit la o aterizare că pocnește ceva la genunchiul stâng. Am făcut testele medicale după meci, iar diagnosticul a impus această operație la meniscul extern. Normal, ar trebui să stau 2 luni pentru recuperare, însă medicii se vor pronunța doar după operația de miercuri, abia atunci voi ști exact ce se va întâmpla în viitor”, a declarat Carmen Amariei, pentru MEDIAFAX.
Acționarul majoritar George Copos a declarat, marți, agenției MEDIAFAX, că întreaga conducere a FC Rapid a cerut scuze clubului Dinamo pentru acuzele făcute după partida pe care formația alb-roșie a disputat-o pe teren propriu cu Gaz Metan Mediaș.
„Noi nu vom mai vorbi niciodată despre alte echipe, doar despre Rapid. De altfel, noi am cerut scuze clubului Dinamo pentru declarațiile din ultimul timp”, a spus Copos.
Finanțatorul grupării giuleștene nu a dorit să comenteze retrogradarea arbitrilor Mugurel Drăgănescu și Bogdan Velicu în lotul pentru Liga a II-a de către Comisia Centrală a Arbitrilor. „Nu este treaba mea ce a decis CCA, nu comentez”, a afirmat Copos.
După un început slab de campionat, Juventus paresă fi revenit pe linia de plutire, adunând 11 puncte din ultimele 5 meciuri. „Bătrâna Doamnă” s-a impus în ultima etapă, în deplasare, cu 2-1, în fața marii rivale AC Milan.
„Bianconerii” ocupă locul 4 în Serie A, după 9 etape, fiind la 7 puncte de liderul Lazio. Presa din Italia scrie azi că Luigi Del Neri dorește să întărească ofensiva și că și-a stabilit deja țintele pentru perioada de mercato. Primul pe listă este atacantul lui Atletico Madrid, Diego Forlan, iar discuțiile vor începe odată cu deschiderea perioadei de transferuri.
Președintele CCA, Vasile Avram, a declarat, marți, într-o conferință de presă, că în ședința Comitetului Executiv al comisiei s-a decis scoaterea din corpul de arbitri al Ligii I și retrogradarea la Liga II a arbitrilor Mugurel Drăgănescu, Eduard Crângașu, Bogdan Velicu și Dragoș Iliescu.
„Azi am convocat o ședință de urgență a Comitetului Executiv al CCA și am luat unele măsuri, din cauza prestațiilor neconcordante cu legile jocului, cu instrucțiunile FIFA și UEFA și cu recomandările noastre, astfel au fost scoși din corpul de arbitri de Liga I și retrogradați la Liga II Drăgănescu, Crângașu, Velicu și Iliescu. Au fost greșeli grave, care au influențat rezultatele, iar prestațiile lor au fost dezamăgitoare în ultimul timp. Îi aștept să vină cu cereri de retragere din arbitraj, ar fi mai bine, mai fair-play, decât să ne înșelăm unii pe alții. E mai bine să ne despărțim politicos. În orice activitate vine și un astfel de moment, dacă nu vor veni cu cerere se vor supune deciziile CCA”, a declarat Avram.
Mijlocașul formației FC Barcelona, Xavi Hernandez, studiază posibilitatea retragerii din echipa națională a Spaniei. „Medicii grupării catalane, dar și alți doctori verifică evoluția lui Xavi încă din septembrie, după meciuri, și au decis ca jucătorul să nu mai depună atât de mult efort. Din această cauză, Xavi se gândesc la modul cel mai serios să renunțe la națională, unde a câștigat tot ce se putea câștiga, titlul european în 2008 și titlul mondial în 2010”, notează Don Balon.
Real Madrid s-a impus în deplasarea cu Hercules Alicante (3-1), iar Jose Mourinho l-a declarat pe Sami Khedira omul meciului. Venit în vară de la Stuttgart, mijlocașul german a avut probleme de adaptare în Spania, dar acum pare a-și fi găsit locul în trupa lui Mourinho.
Cunoscut ca un tip pragmatic și de multe ori cinic, „The Special One” a reușit să le imprime și jucătorilor săi acest stil. Rezultatele au primat mereu în fața spectacolului, în filozofia lui Mourinho.
Real Madrid va juca în Liga Campionilor cu AC Milan, în deplasare, iar Sami Khedira este convins că spaniolii se pot impune dacă nu vor primi gol.
Gloria Bistrița a picat cu CFR în sferturile Cupei României. Partida se va disputa pe 10 noiembrie, la Cluj.
Tehnicianul Gloriei, Nae Manea, a declarat că meciurile din campionat contează mai mult, dar îi avertizează pe „feroviari” că bistrițenii nu vor face deplasarea degeaba.
„La nivelul ăsta, oricare joc e greu. Jucăm cu deținătoarea trofeului, o echipă despre care nu putem să spunem prea multe. Pentru noi, și că am ajuns aici este o performanță, chiar dacă Gloria a câștigat în istoria ei o Cupă. Pentru noi, mai important este campionatul, dar vom aborda cu seriozitate și meciul din Cupă. E bine că am picat cu CFR, e aproape de noi, decât să jucăm pe aici, prin București…așa, jucăm la Cluj, nu cheltuim prea mulți bani. Steaua nu cred că se va prezenta la meciul cu Rapid așa cum a făcut cu Bistrița. Cred că jocurile cu Rapidul vor fi cu scântei”, a declarat Nae Manea la Sport.ro.
Rapid va întâlni Steaua în sferturile Cupei României, iar partida se va disputa în Giulești. Președintele „alb-vișiniilor” a fost rezervat în declarații, dar a recunoscut că și-ar fi dorit să o întâlnească pe Dinamo.
„A mai fost Rapid-Steaua și în Cupa UEFA. Toți cei patru adversari din prima urnă erau dificili, noi ne-am dorit să jucăm în Giulești, pentru că după aceea vom avea o deplasarea grea la Târgu Mureș. Steaua e Steaua, e greu de spus cine va fi mai bun la ora meciului. Sincer, nu-mi doresc o altă față a Stelei în Cupă, dar se poate întâmpla orice.
Dinamo și Universitatea Craiova se vor întâlni în sferturile Cupei României. Partida se va disputa pe 10 noiembrie, în Ștefan cel Mare. Președintele oltenilor, Silvian Cristescu, a declarat că este dezamăgit că partida nu se va juca în Bănie, acolo unde stadionul ar fi fost arhiplin.
„Toate echipele erau puternice, dar mi-aș fi dorit să jucăm cu Dinamo la Craiova, pentru că pe stadionul nostru veneau 30.000 de fani, era bine pentru spectacolul fotbalistic. Așa, vom juca cu 3.000 de fani pe stadion. E important să câștigăm cu Dinamo, de-a lungul timpului ne-au furat titluri și ne-au luat până și jucătorii.”, a declarat Silvian Cristescu la Sport.ro.
Șocul sferturilor de finală din Cupa României este Rapid – Steaua. Această partidă va avea loc la doar trei zile după meciul din campionat în care cele două echipe se vor înfrunta tot pe Giulești.
Directorul sportiv al Stelei, Narcis Răducan, e optimist și speră ca echipa sa să se impună în ambele partide.
„Vom juca de două ori în Giulești. Îmi făceam un scenariu în gând, poate e mai bine așa, ați văzut ce s-a întâmplat la Bistrița. Aș dori să câștigăm noi în ambele meciuri. (n.r.joacă imediat după meciul din campionat). Preferam să jucăm în Ghencea, Giuleștiul este un stadion care știe să-și susțină jucătorii, dar jucătorii noștri au demonstrat că pot face față presiunii. Eu cred plecăm de la egal la egal cu Rapidul. Mi-ar plăcea să câștigăm meciul din campionat și să facem egal în Cupă și să ne calificăm în prelungiri”, a spus Narcis Răducan la Sport.ro
Finanțatorul FC Steaua, Gigi Becali, a declarat, luni, că își va ierta jucătorii pentru prestația din meciul cu Gloria Bistrița doar dacă
Meciul CFR Cluj – Bayern Munchen, care se va disputa, miercuri, la ora 21.45, în etapa a patra a grupei E a Ligii Campionilor, va fi arbitrat de o brigadă din Belgia, cu Serge Gumienny la centru, informează uefa.com.
Serge Gumienny va fi ajutat la cele două linii de compatrioții săi, Mark Simons și Frank Bleyen, în timp ce rezervă a fost desemnat Sébastien Delferiere.
Asistenții suplimentari la acest meci vor fi Luc Wouters și Peter Vervecken.
Finanțatorul FC Steaua, Gigi Becali, a declarat, luni, că regretă transferurile făcute în ultima perioadă, comparând achiziționarea unor jucători cu arderea a cinci milioane de euro în propria curte.
Întrebat dacă se mai gândește să-l transfere pe atacantul Lacina Traore, Becali a răspuns: „Să-l mai aduc și pe Traore? Ca să mai dau câteva milioane să se ducă și alea pe apa sâmbetei. Să mai dau foc la încă trei-patru milioane, că la vreo cinci milioane am dat foc în perioada asta de transferuri. Ca și când am luat cinci milioane, din alea de cinci sute, le-am pus în curte și le-am dat foc. Exact asta am făcut în perioada asta. Că mai bine nu luam”.
Real Madrid s-a impus în deplasarea de la nou-promovata Hercules Alicante (3-1), deși elevii lui Mourinho s-au văzut conduși încă din primele minute, după reușita lui Trezeguet.
„Albii” au revenit după pauză, iar golurile lui Di Maria și Cristiano Ronaldo (2) au adus victoria. Real e lider în Primera, la un punct de rivala de moarte Barcelona.
La finalul partidei cu Hercules, Mourinho a surprins din nou pe toată lumea. Întrebat fiind care a fost jucătorul meciului, „The Special One” nu l-a nominalizat pe starul Cristiano Ronaldo, care practic a adus victoria, ci pe Khedira. „A jucat la mijloc, a venit în apărare și a urcat în atac”, a spus portughezul, vizibil mulțumit de prestația jucătorului pe care l-a adus în vară la Real.
Jandarmii bistrițeni au sancționat, cu ocazia meciului Gloria Bistrița -Steaua București, scor 1-0 în etapa a XIII-a a Ligii I, un suporter din județul Bistrița-Năsăud cu 100 de lei amendă și interzicerea accesului la partidele de fotbal pentru următoarele 6 luni.
Este vorba de nerespectarea prevederilor legii nr. 61 din 1991, privind sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, art. 2, pct. 25, pentru consumul de băuturi alcoolice în spațiul public neamenajat.
Barcelona a făcut SHOW pe „Nou Camp” cu Sevilla, 5-0, Messi și David Villa reușind câte o „dublă”. La un punct în spatele liderului Real Madrid, catalanii au început să răspundă provocărilor venite dinspre Bernabeu. Astfel, după ce Lionel Messi a avut o replică acidă la adresa lui Mourinho, a venit rândul lui Villa să-i dea peste nas portughezului.
„Na-ți-o, Mou!”, este mesajul lui Villa pentru „The Special One”, titrat pe prima pagină din „Mundo Deportivo”. Atacantul catalanilor face referire la cele două goluri înscrise cu Sevilla, după ce în prealabil, fusese „înțepat”de Mourinho. Întrebat ce se întâmplă cu Benzema de nu înscrie, Mourinho a răspuns ironic, făcând trimitere la Villa: „Nu mă mai întrebați de Benzema. Sunt alți atacanți, de zeci de milioane de euro, care nu marchează”, a spus portughezul.
Dario Canovi, unul dintre cei mai importanți impresari din Italia, a declarat că este puțin probabil ca atacantul Adrian Mutu să fie cedat de Fiorentina, în perioada de mercato din ianuarie, informează violanews.com.
„În cazul lui Mutu va fi foarte greu acest lucru. În ianuarie nu cred, însă apoi calvarul lui Jovetic va lua sfârșit. Episodul de săptămâna trecută (n.r. – când Mutu a agresat un chelner) nu are nicio legătură cu fotbalul”, a spus Canovi.
La o lună și jumătate de când a fost instalat pe banca tehnică a CFR-ului, în locul lui Mandorlini, Sorin Cîrțu pare că și-ar fi pierdut susținerea de care se bucura la începutul mandatului. Principalul contestatar al tehnicianului este chiar patronul Arpad Paszkany, care și-a pierdut din optimismul arătat după instalarea lui „Sorinaccio”.
„Lui Mandorlini i-am adus tot ce a cerut și jocul a devenit submediocru! CFR-ul va fi mult mai ofensiv cu Sorin Cîrțu pe bancă!”, declara omul numărul 1 al grupării din Gruia. Lucrurile nu au stat deloc așa, evoluțiile inconstante ale clujenilor și randamentul slab al ofensivei enervându-l la culme pe Paszkany, care a început deja să se reorienteze.
Gloria Bistrița a administrat Stelei cea de-a patra înfrângere din acest campionat. Deși porneau ca favoriți, elevii lui Lăcătuș s-au întors de la Bistrița fără niciun punct.
Atât tehnicianul „roș-albaștrilor”, cât și patronul formației din Ghencea i-au criticat pe jucători la finalul partidei cu formația lui ‘Tata Jean’. Mai mult de atât, Gigi Becali a anunțat „curățenia de iarnă”: 6 jucători vor părăsi Steaua la finalul turului. Așa cum ProSport a anunțat în ediția tipărită de azi, aceștia sunt Brandan, Marinescu, Bilașco, Kapetanos, Anghelov și Onofraș.
Steaua a pierdut la Bistrița și după 13 etape ocupă locul 6 în Liga 1, la 8 puncte de liderul Oțelul Galați. Deși patronul Gigi Becali anunțase că nu are emoții înaintea partidei cu trupa fraților Moraes, „roș-albaștrii” s-au recunoscut învinși pe terenul pe care Dinamo se impunea la pas săptămâna trecută. Dealtfel, după eșecul cu Gloria, formația din Ghencea a fost întrecută în clasament de rivala din Ștefan cel Mare. Și problemele abia acum încep: pe elevii lui Lăcătuș îi așteaptă o săptămână de foc, cu 3 meciuri în 7 zile.
Brașovul și Timișoara au terminat la egalitate, 0-0, iar Poli rămâne la 4 puncte în spatele liderului Oțelul. Cosmin Contra spune că bănățenii nu se luptă pentru titlu și speră ca elevii săi să-și păstreze invincibilitatea până la finalul turului.
„Azi îmi doream o victorie, dar din păcate nu am putut. Ne-a lipsit forcingul din final. Sunt mulțumit că nu am primit gol, ca în meciurile anterioare, dar din păcate nici nu am mai dat. Nu avem obiectiv titlul, ci ne dorim să câștigăm fiecare meci. Brașovenii au avut ocaziile mari în prima repriză, dar dacă ne concentram, puteam câștiga în partea a doua. Nu ne dorim Brașovul în Cupă. Sper să terminăm turul neînvinși.”, a declarat Contra.
Poli a remizat la Brașov (0-0) și a adunat doar două puncte din ultimele două partide din Liga 1. Marian Iancu a răbufnit la adresa arbitrului Tudor, dar a făcut și o declarație prin care și-a exprimat din nou nemulțumirea față de cum pregătește Cosmin Contra echipa.
„E a doua oară consecutiv când am penalty clar și nu mi-l dă Tudor, în care arbitrează cu două unități de măsură. Ultimul meci în care m-a arbitrat a fost cu Astra și nu mi-a dat un gol valabil și un penalty. M-am săturat de acest Tudor și dacă Avram nu ia măsuri o să termin cu toleranța asta și încep scandalul. La ce să mă aștept în etapa 30, dacă acum fac așa? De ce nu a arbitrat Tudor partida de la Galați? Tudor merită să arbitreze în Liga a 4-a! Îmi pare rău că nu am reușit să-l aduc pe Dorinel când am vrut, îl respect foarte mult.”, a declarat Iancu la gsptv.
După ce a suferit mai multe lovituri din partea lui Adrian Mutu, Berat Recaj a cerut prin intermediul avocatului său daune morale și plata intevențiilor chirurgicale. Pe lângă acestea, Mutu ar trebui să își ceară scuze pentru gestul sau.
Chelnerul pus la punct de atacantul român a vorbit în premieră pentru presa din Italia și dezminte faptul că l-ar fi jignit pe Mutu în acea dimineață. El susține că nu vrea să își facă publicitate pe „Briliantului”, singura sa dorință fiind aceea ca justiția să-și facă datoria.
„Nu am jignit pe nimeni, n-am făcut nicio discriminare rasială, pentru Dumnezeu! Credeți-mă că i-am cerut și scuze lui Mutu când i-am cerut banii pe nota de plată. Nu caut publicitate, vreau doar ca justiția să-și facă datoria!”, a declarat Berat Racaj pentru TG 1.
Mutu este anunțat titular de italieni în deplasarea din această seară de la Catania. Ultrașii viola speră ca atacantul să uite de scandalul cu chelnerul kosovar și să readucă la viață trupa lui Mihajlovic
Gloria Bistrița a învins Steaua, la primul meci în campionat cu Nae Manea pe bancă. Autorul singurului gol al partidei, Junior Moraes, este fericit pentru reușită și a declarat că Gloriei îi priesc partidele cu echipele puternice.
„Este o victorie foarte importantă, sper să începem să urcăm în clasament. Se pare că ne plac jocurile cu echipele mari. N-a fost ușor, Steaua e o echipă foarte bună. Am stat bine în teren și am câștigat trei puncte mari. Sunt fericit că am reușit să marchez și să contribui la victorie.”, a declarat Junior Moraes.
Steaua s-a predat la Bistrița și a rămas la 8 puncte în spatele liderului Oțelul Galați. „Roș-albaștrii” nu au arătat prea multe și au fost criticați atât de tehnicianul Marius Lăcătuș, cât și de patronul Gigi Becali.
Dumitru Dragomir spune că „Fiara” a făcut câteva greșeli în alcătuirea echipei și a descoperit motivul pentru care gruparea din Ghencea nu a reușit să câștige: Lăcătuș are prea mulți jucători.:)
„Bonfim, Nicoliță și Szekely joacă aceeași partitură. Sunt 3 în 1. La lotul ăsta, dacă nu iei campionatul, se strâng de gât toți. Până nu se liniștește și rămâne la 14 jucători, Gigi nu face nimic. Gardoș are nevoie de meciuri în picioare, să ajute echipa. Când e aproape cel mai bun din teren, nu joacă. Apărarea Stelei joacă foarte prost.”, a declarat Dumitru Dragomir la gsptv.
Marius Lăcătuș și-a pus elevii la zid după eșecul de la Bistrița, catalogând acest meci drept cel mai slab de când a revenit pe banca Stelei.
Tehnicianul „roș-albaștrilor” speră ca echipa să își revină repede și să aibă constanță, atât în joc, cât și în privința rezultatelor.
„Bistrița ne-a dominat la toate capitolele. Mă așteptam la mai mult din partea jucătorilor noștri. Mă așteptam ca jucătorii care au intrat pe teren, prin experiența lor și valoarea lor, să aducă ceva în plus în joc. Este o rușine pentru noi toți și nu vorbesc doar de rezultat, ci de felul în care ne-am prezentat. Trebuie să încercăm să demonstrăm în continuare că ceea ce a fost azi a fost doar un accident. De când am venit eu, acesta a fost cel mai slab joc al Stelei. Sper să nu ne mai prezentăm atât de dezastruos așa cum am făcut-o în fața Gloriei.”, a declarat Lăcătuș la conferința de presă de la finalul partidei.
Gigi Becali s-a declarat dezamăgit de prestația elevilor lui Marius Lăcătuș de la Bistrița. Patronul Stelei a spus că va lua măsuri și a dezvăluit că în iarnă, cel puțin 6 jucători vor părăsi echipa, indiferent de ce va spune tehnicianul grupării din Ghencea.
„Dacă am spus că pleacă 6 jucători, atunci pleacă 6 jucători. Marius poate să spună ‘Gigi, din cei 6 jucători, greșești cu ăștia doi’ și atunci înțeleg, dar nu poate să-mi spună mie Marius că nu pleacă cei 6. Îi dau și îi aduc alții înapoi. Eu nu stau acum să-i zic lui Marius cu cine să joace, că nu mă interesează. Nici nu prea vorbesc cu el. Steaua e ca și Dinamo acum, fără perspectivă! Nu jucăm nimic!”, a declarat Becali la gsptv.
Steaua a pierdut la Bistrița cu 1-0 și Becali a declarat că jucătorii nu vor mai vedea niciun ban. Patronul „roș-albaștrilor” a mai spus că mulți dintre actualii elevi ai lui Lăcătuș vor pleca în iarnă.
„După meciul ăsta, la revedere și cu banii. Să depună cum vor pe la Ligă memorii. O să le dau la 5-6 jucători care merită, în rest, să fie sănătoși. Pe la mijloc a fluierat vântul. Asta este, ăștia sunt, eu nu sunt supărat pe ei, că asta e valoarea lor, nu pot. Dar dacă nu pot, am mai spus, dacă nu poți, atunci du-te cu Dumnezeu! Să se ducă la echipa a doua sau să plece liberi și să fie sănătoși. Am dat milioane pe ei, dar să fie sănătoși!”, a declarat Becali la gsptv.
Barcelona a „măturat” cu Sevilla în etapa a 9-a din Primera (5-0) și se menține la un punct în spatele liderului Real Madrid. Lionel Messi a reușit o „dublă” și a ajuns la cota 7 în campionat, fiind întrecut doar de „galacticul” Cristiano Ronaldo, care a reușit nu mai puțin de 12 goluri în primele 9 runde.
Starul argentinian a vorbit despre victoria cu Sevilla, dar l-a „înțepat” și pe tehnicianul rivalei Real, Jose Mourinho.
Gigi Becali a declarat că nu va renunța la Bogdan Stancu indiferent de oferte și a dezvăluit că în iarnă va face investiții masive. Patronul Stelei caută un atacant de careu, pe care este dispus să plătească 5 milioane de euro.
„E un meci capital, dar orice echipă aș vedea în teren după meciul cu Sportul, nu ar fi o surpriză. Cu Sportul am văzut o echipă schimbată, o echipă cu atitudine, care mi-a plăcut. Avem un lot valoros. Mai e puțin și jucătorii care vor veni, îl vor ajuta pe Bogdan Stancu și Steaua va fi ucigătoare! Știu deja 3 dintre cei care vor pleca. Nu îi mai bagă Lăcătuș, ziua bună se vede de dimineață. Stancu e indispensabil, nu îl dau orice ar fi. La iarnă dau 5 milioane pe un atacant de careu.
Până în această seară, clubul din Gruia a dat doar 10.000 de bilete pentru partida cu Munchen.
Tichetele se vor mai vinde luni și marți între orele 10:00-17:00 și miercuri între 10:00 și 20:00.
Clubul a vândut și 3.000 de pachete pentru cele trei partide din grupe.
Atacantul echipei Juventus Torino, Alessandro Del Piero, devenit, sâmbătă seară, cel mai bun marcator din istoria clubului torinez, cu 179 de reușite, a declarat că obiectivul său este acum să atingă cifra de 200 de goluri înscrise.
„Acum, obiectivul meu este să ajung la cifra de 200 de goluri înscrise. Trebuie mereu să ai noi obiective”, a spus Del Piero.
Woods a dominat circuitul timp de 281 de săptămâni consecutive, un record. Însă problemele de familie de la începutul anului și recentul său divorț au dus la evoluții slabe și implicit la pierderea primului loc mondial.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER