Tehnicianul echipei Galatasaray, Gheorghe Hagi, a declarat că deocamdată nu se gândește la câștigarea titlului, ci doar la următoarea partidă a sa și că pentru gruparea din Istanbul fiecare sfârșit de săptămână este o finală, informează cotidianul Guneș.
„Obiectivele mele sunt pentru o săptămână. În acea săptămână mă gândesc ce jucători voi folosi. Am venit știind situația echipei. Galatasaray este casa mea. Și nu am nimic de pierdut. Acum nu mă gândesc la titlu, ci doar la meciul următor. Fiecare sfârșit de săptămână este pentru noi o finală. Trebuie să mergem pas cu pas pentru a ajunge sus”, a spus Hagi.
Întrebat, după meciul cu Antalyaspor, scor 2-1, cum este să se afle din nou pe stadionul Ali Sami Yen, Gheorghe Hagi a răspuns, în limba turcă „Muhteșem” (minunat).
Potrivit cotidianului Star, Gheorghe Hagi s-a aflat pentru prima dată pe banca tehnică pe stadionul Ali Sami Yen, după 1984 de zile și a fost întâmpinat cu entuziasm de suporteri.
La pauza partidei, Hagi i-a chemat în vestiar pentru a-i asculta instrucțiunile și pe jucătorii care se aflau în tribună: Milan Baros, Aykut, Arda, Ayhan, Aydin, Caglar și Gokhan Zan. Tehnicianul dorește ca astfel echipa să fie mai unită.
La meciul de sâmbătă, Hagi a avut ocazia să se afle în aceeași incintă cu fostul arbitru Erol Ersoy, cu care a avut un proces în urma căruia a fost condamnat, în 2005, la 17 luni de închisoare, pedeapsa fiind comutată într-o amendă de 2.857 de lire turcești. Ersoy a fost observator la partida Gal
Atacantul formației Manchester United, Wayne Rooney, va fi indisponibil încă cinci săptămâni din cauza unei accidentări la o gleznă, a anunțat managerul Alex Ferguson.
„Cred că Wayne va mai lipsi încă cinci săptămâni. Va trebui să revină în formă. Cred că după cinci săptămâni va reveni”, a declarat Ferguson pentru The Sunday Express.
Rooney s-a accidentat în urmă cu zece zile. El a asistat, sâmbătă, pe Old Trafford la victoria echipei Manchester United în meciul cu Tottenham.
Atacantul echipei Energie Cottbus, Emil Jula, a înscris un autogol în meciul câștigat, duminică, pe teren propriu, cu scorul de 2-1 (0-1), în fața formației VfL Bochum, în etapa a X-a a ligii secunde din Germania.
Jula, care a fost integralist, a trimis mingea cu capul în propria poartă, în minutul 28.
Golurile formației Energie Cottbus au fost marcate de Petersen ’56 și Adlung ’67.
Dinamo s-a impus cu 3-2 în partida cu Gaz Metan Mediaș, iar arbitrajul lui Marian Balaci a fost aspru contestat de oaspeți. Acesta a fost un motiv în plus pentru președintele Rapidului, Dinu Gheorghe, de a arunca „săgeți otrăvite” către rivalii din Ștefan cel Mare.
„Nu m-am uitat la meciul lui Dinamo! Nu mă mai uit, că mi se face scârbă și după aia mă cheamă la comisii. Am văzut o fază pe final, când Liviu Ganea îl trage în careu pe Trtovac…Scarlatache îl fardează un pic pe Lițu și tot el a marcat golul de 3-2. Scarlatache trebuia să ia roșu clar, așa am auzit.”, a declarat Dinu Gheorghe la gsptv.
Gaz Metan Mediaș s-a predat în Ștefan cel Mare, deși la pauză conducea cu 2-1. Eric îl arată cu degetul pe centalui Marian Balaci, despre care spune că a influențat clar rezultatul partidei prin maniera de arbitraj.
„Va fi o zi pe care nu o voi uita toată viața. Astăzi am pierdut un meci și un dinte, dar arbitrul nu a văzut nimic. De fapt, el azi, chiar nu a văzut nimic. Ă‚sta este fotbalul românesc, s-a văzut ce a făcut arbitrul cu noi. Nu mai spun nimic, mă abțin, să nu stau vreo patru etape. Rămânem o echipă mică, chiar dacă astăzi am fi meritat victoria”, a declarat Eric la finalul partidei.
Ioan Andone s-a declarat nemulțumit de atitudinea elevilor săi în partida cu Gaz Metan. Tehnicianul spune că se aștepta ca elevii săi să fie mai proaspeți și evidențiază greșelile elementare făcute de jucătorii săi.
„Sunt mulțumit de 3 puncte, nu de joc. Gaz Metan nu poate juca două meciuri prost. Au o echipă omogenă. M-au dezamăgit jucătorii, am luat cele 3 puncte în condițiile unui joc modest. Avem jucători care trebuie să joace, pentru că de aia fac parte din lotul lui Dinamo. Am făcut prea multe greșeli. Am odihnit 5 jucători în meciul de Cupă, azi doar 5 au fost în teren care au jucat și cu ALRO. Trebuia să fie mai proaspeți. Când nu ai fanii aproape, e greu. Dacă facem 7 puncte din 9, în următoarele 3 meciuri, suntem în grafic. Nu mi-a plăcut cum a jucat N’Doye în meciul de Cupă, de aceea l-am ținut pe bancă!”, a declarat Andone la gsptv.
Dinamo s-a impus cu 3-2 în fața celor de la Gaz Metan Mediaș, dar Cristi Borcea s-a declarat nemulțumit de jocul elevilor lui Andone. Președintele executiv al „câinilor” se gândește deja la meciul cu CFR Cluj, pe care îl consideră capital în vederea luptei la titlu.
„Nu sunt fericit pentru joc, doar pentru rezultat. Am avut 1-0 și am făcut greșeli inadmisibile pentru jucători ai lui Dinamo. Pe final ne-am chinuit cu 4 atacanți ca să aducem victoria. A fost penalty clar la Cristea. A fost faultat de două ori. Se simte lipsa lui Moți. Torje și Kone ne-au lipsit mult azi. Torje nu pleacă nicăieri, încercăm să îl refacem pentru meciul de la Cluj, unde ne jucăm șansa de reintrare în competiție pentru titlu.”, a declarat Borcea la gsptv.
Andrei Cristea a semnat revenirea lui Dinamo în partida cu Gaz Metan Mediaș, după ce a transformat un penalty obținut tot de el. Atacantul îi îndeamnă pe colegi să rămână cu picioarele pe pământ, chiar dacă „roș-albii” au 3 victorii consecutive în campionat.
„Mie mi s-a părut penalty clar. Pe noi ne interesează punctele și să aducem trofee. Ne-am gândit că puteam pierde din nou puncte acasă cu echipele mai mici. Ne-am obișnuit din păcate să jucăm cu puțini suporteri, sperăm ca măcar la meciurile importante să vină mai mulți fani. Liniște deocamdată nu e în Ștefan cel Mare pentru că nu am câștigat nimic. Trebuie să rămânem modești chiar dacă am leagat 4 victorii.”, a declarat Andrei Cristea la gsptv.
Absența lui Tănase îi dă bătăi de cap lui Lăcătuș, dar antrenorul pregătește Gloriei o surpriză!
Postul de mijlocaș stânga pare a fi o dilemă pe care Marius Lăcătuș o are în vederea stabilirii titularilor din meciul cu Bistrița. Pentru că Tănase este suspendat din cauza cumului de cartonașe, „Fiara” are mai multe variante la dispoziție, dar s-a hotărât asupra uneia la care nu se aștepta nimeni!
Antrenorul FC Vaslui, Viorel Hizo, a declarat, vineri seară, că este nemulțumit de jocul echipei sale în meciul cu Victoria Brănești, scor 1-0, în etapa a XIII-a a Ligii I.
„Am trecut de cel mai greu meci pe care Vasluiul l-a avut în acest sezon. Am fost convins că așa se va întâmpla, după un joc bun și un parcurs la fel în ultima perioadă, a apărut și această exprimare, care e bine că a trecut. Sunt nemulțumit de joc, dar am avut și mulți accidentați și imposibilitatea să aliniem o echipă foarte bună. Jucătorii care au evoluat azi, cu plusuri și minusuri, merită respect pentru că au obținut victoria, una la fel de importantă ca și cea cu Dinamo, CFR Cluj sau Craiova. Este important că am continuat cu o victorie și sper să continuăm seria rezultatelor bune și la Timișoara. Azi am avut și noroc, dar este și acest portar, Kuciak, care apără foarte bine”, a declarat Hizo.
Antrenorul Victoriei Brănești, Ilie Stan, a declarat, vineri, că echipa sa a pierdut nemeritat meciul cu FC Vaslui, scor 0-1, disputat în deplasare, în etapa a XIII-a a Ligii I.
„Prea multe nu sunt de spus. Aș scoate în evidență faptul că am pierdut nemeritat. Fazele fixe creează dezechilibru, atât ca scor cât și ca joc. Asta e, nu avem ce face, încercăm în celelalte meciuri să rezolvăm problema cu aceste faze fixe, pentru că sunt foarte importante în economia unui joc. Practic astăzi, printr-o astfel de fază, s-a rupt echilibrul. Păcat de efortul jucătorilor și din acest punct de vedere nu am ce să le reproșez. Dumnezeu îți dă dar nu-ți bagă și-n traistă.
Derby-ul Rapid – Steaua se joacă și în Liga Sexy. După ce Natalia Mateuț și Adelina Pestrițu au ținut pumnii favoritelor fiecăreia în duelul Dinamo – Steaua, acum a venit rândul Roxanei Ionescu să-și susțină idolii.
Rapidistă convinsă, „Mama natură” a pozat astăzi pentru ProSport special să-i încurajeze pe băieții lui Marius Șumudică. „Sunt rapidistă de când am deschis ochii. Când eram mică, tata mă păcălea că mă duce în parc și mă ducea de fapt în Giulești. De atunci iubesc Rapidul. Le țin pumnii la meciul cu Steaua și sunt sigură că vor câștiga cu 2-1.”
Spyros Marangos, fost responsabil al Federației Cipriote de Fotbal (CFA), și-a menținut, vineri, acuzațiile de corupție în cazul Euro-2012, afirmând că va furniza dovezi justiției din țara sa.
UEFA a anunțat, joi, că va începe proceduri legale împotriva lui Marangos dacă acesta nu-și dovedește acuzațiile.
Însă, fostul oficial nu a fost impresionat. „Le-am spus celor de la UEFA că nu am încredere în ei pentru a le da probele. Mă tem că afacerea va fi «îngropată», pentru că dovezile mele arată că ei nu sunt de încredere. Voi prezenta dovezile justiției cipriote”, a declarat el, într-o conferință de presă organizată la Nicosia, precizând că nu va da „nimic nimănui” dacă va fi acționat în justiție în altă țară.
Sorin Cîrțu taie în carne vie în Gruia. Un fotbalist important nu a prins lotul pentru meciul de la Galați, în urma evoluțiilor slabe din ultimul timp.
Citește mâine în ProSport de Transilvania despre ce jucător e vorba!
De asemenea, ai informații despre supriza pe care o pregătește Sorinacio în vederea meciului cu trupa lui Dorinel Munteanu.
Președintele UEFA, Michel Platini, a declarat, vineri, că așteaptă dovezi pentru a lua măsurile ce se impun, după ce Spyros Marangos, fost trezorier al Federației Cipriote de Fotbal, a acuzat în presa internațională că atribuirea organizării CE din 2012 Ucrainei și Poloniei s-a făcut prin corupție.
”Să se aducă dovezi și vom face tot ceea ce e necesar”, a declarat Platini, la sediul UEFA de la Nyon, răspunzând scurt unei întrebări pe această temă.
Spyros Marangos, fost trezorier al Federației Cipriote de Fotbal, a lansat acuzații potrivit cărora s-ar fi dat sume importante de bani unor membri ai Comitetului Executiv al UEFA, pentru ca aceștia să voteze, în 2007, în favoarea candidaturii comune a Ucrainei și Poloniei, la organizarea Campionatului European de Fotbal 2012, defavorizând Italia.
Fostul director general al grupării Juventus Torino, Luciano Moggi, a declarat, vineri, că revenirea pe teren a atacantului Adrian Mutu va face bine Fiorentinei și fotbalului, apreciind că românul poate „schimba foarte mult” jocul echipei sale, informează site-ul violanews.com.
„Cu revenirea lui Mutu în teren vor câștiga și Fiorentina și fotbalul. Dacă a rămas în afara terenului nu a fost numai vina lui, ci a unor produse medicale care au blocat activitatea sportivă. Cred că dacă s-a antrenat în toată această perioadă, poate schimba foarte mult jocul Fiorentinei, mai ales că atacul echipei nu prea funcționează în acest sezon. Mutu îi va da o mână de ajutor lui Gilardino”, a declarat Luciano Moggi pentru Radio Toscana.
Naționala de polo a României va debuta, sâmbătă, în grupa F, în deplasare, cu reprezentativa Israelului, în preliminariile Campionatului European din 2012 (Olanda).
Poloiștii tricolori au programată, vineri, plecarea spre Israel, unde a doua zi, la Netanya, vor debuta în grupa F a preliminariilor CE din 2012, la care participă 20 de echipe, împărțite în șase grupe.
chipa antrenată de Kovacs Istvan a fost repartizată în grupa F, alături de reprezentativele Israelului, Ucrainei și Slovaciei.
Cu 3 puncte după primele 3 runde din grupele Ligii Campionilor, CFR Cluj primește miercuri vizita campioanei Germaniei, Bayern Munchen. Gruparea din Gruia așteaptă cu optimism și încredere partida, mai ales că în partida de la Munchen elevii lui Cîrțu au pierdut la limită (2-3), două dintre cele 3 goluri ale bavarezilor fiind de fapt autogolurile lui Cadu și Panin.
Fanii CFR-ului nu se arată însă așa încrezători. Până acum, clujenii au vândut doar 10.000 de bilete pentru partida cu Bayern, de săptămâna viitoare. La acestea se adaugă cele apoximativ 3.000 de pachete achiziționate de suporteri în prealabil.
Cel mai căutat antrenor român la ora actuală, Dan Petrescu, a vorbit despre munca depusă la Kuban Krasnodar, grupare cu care a promovat în prima ligă din Rusia, despre transferuri, dar și despre cel mai mare vis al său
„Singurul meu gând este la Kuban. Oricum, e un lucru bun dacă sunt dorit de CFR, înseamnă că sunt apreciat, iar asta este foarte important pentru un antrenor. Chiar dacă aș fi cel mai fericit să pot aduce jucători de talia lui Mutu la Kuban, acest lucru nu se va întâmpla. În primul rând, din motive financiare. Apoi, sunt mai multe căi de a construi o echipă puternică. Fie aduci staruri, cum face Manchester City, fie alegi o cale mai complicată dar interesantă, cum am facut la Urziceni.”, a declarat Dan Petrescu pentru onlinesport.
Hagi a revenit cu dreptul la Galata, iar egalul de la Fener i-au scos pe cei de la Cim Bom din criza din ultimul timp. Hagi spune că are încredere nelimitată în Galata și cheamă suporterii lângă echipă. Hagi a vorbit și despre calitățile pe care le apreciază la jucători
Președintele executiv al „câinilor” a avut un dialog neobișnuit cu selecționerul la vizita de pe noul stadion Național.
ProSport vă prezintă aspecte neștiute care au dus la răcirea relațiilor dintre doi oameni foarte apropiați la un moment dat.
NU RATA EDIȚIA TIPĂ‚RITĂ‚ PROSORT DE JOI PENTRU A AFLA CULISELE „RĂ‚ZBOIULUI RECE” DINTRE BORCEA ȘI RĂ‚ZVAN LUCESCU !
Forma excelentă în care s-a aflat Bogdan Stancu în acest campionat l-a propulsat în frutea clasamentului golgeterilor din Liga I cu zece reușite.
Același lucru l-a reușit și portughezul Cristiano Ronaldo în Primera Division, iar site-ul oficial al clubului din Ghencea face deja o comparație între cei doi.
„De cand a inceput sezonul 2010-2011 stelistul a reusit sa marcheze 10 goluri. In ultima etapa din Primera Division, Ronaldo a marcat de patru ori pentru Real Madrid in victoria cu 6-1 contra lui Racing Santander si cu 10 reusite devenea golgeterul Europei.
Stancu a inscris si el doua goluri, singurele din meciul cu Pandurii Targu Jiu, si a ajuns tot la 10 reusite in actuala editie. Este adevarat ca Stancu a jucat deja 12 etape, iar Cristiano Ronaldo numai 8. Cu cele patru goluri de duminica trecuta, Ronaldo a reușit cel mai bun start de campionat din carieră. Portughezul are o medie de 1,25 de goluri pe meci. Dacă menține această medie, Ronaldo ar termina ediția cu 47 de goluri.
Cristiano Ronaldo si Bogdan Stancu l-au depasit pe golgeterul din Olanda, Van Wolfswinkel care a marcat 9 goluri pentru Utrecht. Payet de la Saint Etienne este cel mai bun marcator din Franta cu 8 goluri. In Bundesliga, Cisse, de la Freiburg, are 8 goluri. Eto’o a semnat 7 pentru Inter. Malouda de la Chelsea cu Tévez de la Manchester City, sunt egali cu cate 6 goluri.” scrie site-ul oficial al Stelei.
Tehnicianul echipei Gloria Bistrița, Nicolae Manea, a declarat, miercuri, după victoria, cu scorul de 1-0, din meciul cu Unirea Urziceni, din optimile de finală ale Cupei României, că este posibil ca formația sa să ajungă până în finala competiției, dacă va beneficia de un culoar favorabil.
„Mă bucură victoria, pentru că Gloria nu mai câștigase de mult și pentru moralul jucătorilor e bine. Dar mă bucură și calificarea, pentru că eu țin foarte mult la această competiție. Cine știe, poate cu un culoar favorabil putem ajunge și în finală. Sunt mulțumit de angajamentul jucătorilor, au căutat să respecte ce am pregătit pentru acest meci. Repriza a doua a fost foarte bună, am dominat, am avut ocazii… Mă declar mulțumit până acum, mai ales că a fost timpul scurt. Le-am zis jucătorilor să aibă răbdare, că de dat gol vor da, important era să nu primim”, a spus Manea.
Real a scos doar un egal, scor 0-0, în deplasarea de la Murcia, în 16-imile Cupei Regelui. Remiza reușită de galactici pe terenul echipei de liga a treia vine la exact un an de la rușinea secolului, înfrângerea la scor, 0-4, și eliminarea din Cupă în fața anonimilor de la Alcorcon.
Pedro Leon a declarat că Jose Mourinho i-a lăudat în vestiar după meciul cu Murcia, în ciuda faptului că nu au putut câștiga în fața unei echipe dintr-o ligă inferioară.
„Mourinho ne-a spus că am făcut un joc foarte bun, că am mucit mult, dar nu am reușit să fructificăm una din numeroasele ocazii pe care ni le-am creat.” a spus Leon.
„Când o echipă precum Murcia se apără tot meciul este greu să realizezi ceva, dar sunt convins că dacă vom juca la fel de bine și în returul de pe Santiago Bernabeu, vom reuși să înscriem. Nu poți da vina pe o echipă atunci când își creaază atâtea ocazii de poartă”, a încheiat Pedro Leon.
Văzut de multă lume ca un tip care se îmbracă și se încalță după ultima modă, senegalezul Ousmane N’Doye a ajuns să fie curtat de unele branduri de profil.
Directorul de cercetare și dezvoltare din cadrul companiei Alessandro Biagio, Alexandru Popescu, l-a ales pe N”Doye să fie imaginea acestui brand, iar fotbalistul a fost încântat de ofertă și a acceptat fără să stea prea mult pe ganduri propunerea acestuia.
Senegalezul a primit până acum trei perechi de ghete sport, toate făcute după cerințele sale.
„Prima dată, i-am făcut o pereche în culorile țării sale, Senegal, pe care am inscripționat- o cu „Special for O. N”Doye” (Special pentru O. N”Doye). Apoi i-am mai făcut două modele, pe roșu și pe alb. Deși încălțările erau gândite cu barete, Ousmane m-a rugat să i le fac lui pe șiret” a declarat Alexandru Popescu pentru Libertatea.
Începând de săptămâna viitoare, suporterii Universității Craiova vor avea propria emisiune radiofonică. Aceasta va debuta pe 2 noiembrie, la ora 20:00 pe Radio Horion, un post de radio oltean.
În cadrul emisiunii, care se va difuza odată la fiecare două săptămâni, vor fi invitați suporteri de toate vârstele, care vor discuta despre toate aspectele legate de soarta echipei. Invitatul primei ediții va fi Vicențiu Neagoe, ofițerul de presă al Științei și fost lider de galerie în anii 90.
Tehnicianul Gheorghe Hagi a stabilit o listă de reguli pentru jucătorii echipei Galatasaray, la al doilea său mandat la gruparea din Istanbul, la fel cum a procedat și la angajamentele sale precedente în Turcia și la naționala României, informează cotidianul Takvim.
Hagi a prezentat în scris conducerii clubului regulile sale. Conform acestora, pe durata mandatului său, spre deosebire de perioada când antrenor a fost Frank Rijkaard, echipa Galatasaray va intra în cantonament înainte de meciuri. Dacă va fi cazul, înainte de partidele foarte importante perioada de cantonament va fi mai lungă.
Galatasaray a pus capăt seriei incredibile de meciuri în care a fost înfrântă pe „Sukru Saracoglu”. În ultimii 10 ani, trupa „cim-bom” a pierdut de fiecare dată în deplasarea de la rivala Fener.
Fenerbahce a jucat într-un sistem 4-2-3-1, cu câteva surprize. Niang a fost singurul vârf, fiind susținut de Alex și de „aripile” Dia și Stoch, care au schimbat foarte des benzile.
Gheorghe Hagi a încercat un 4-2-3-1, care s-a transformat de multe ori în 4-3-3. „Cheia” de la mijlocul terenului a fost Sarp, care a avut atât rol de „închizător”, cât și de mijlocaș la construcție, când Misimovic urca al doilea vârf lângă Pino.
Sir Alex Ferguson își caută înlocuitor pe banca lui Manchester United. El Mundo Deportivo notează că scoțianul, care va împlini 69 de ani pe 31 decembrie, este hotărât să renunțe la antrenorat, după 24 de ani petrecuți pe Old Trafford.
Ferguson s-a confesat apropiaților, transmițându-le că își dorește ca succesorul său să fie actualul antrenor al Barcelonei, Pep Guardiola. Sir Alex admiră stilul modern al spaniolului, pe care îl consideră unul dintre cei mai buni antrenori din lume.
Marius Lăcătuș a revenit pe banca tehnică a Stelei cu forțe proaspete și cu speranța că va aduce un nou titlu în Ghencea după 5 ani. Deși se mutase cu familia în Spania, la Oviedo, tehnicianul nu l-a putut refuza pe Gigi Becali și a devenit, pentu a treia oară, antrenor al „roș-albaștrilor”.
Al patrulea tehnician al Stelei din acest sezon, după Victor Pițurcă, Ilie Dumitrescu și Edi Iordănescu este o legendă pentru „roș-albaștri”, la care a jucat între 1983-1989 și 1993-2000. A câștigat 10 titluri cu clubul din Ghencea, o Cupă a Campionilor Europeni și Supercupa Europei. Pentru Steaua a marcat peste 100 de goluri.
Așa cum ProSport a anunțat în ediția tipărită de marți, CFR Cluj insistă pentru instalarea lui Dan Petrescu pe banca tehnică a echipei. După ce a adus notorietate Unirii Urziceni, o formație cvasinecunoscută acum 4 ani, dar care a scris istorie atât în Liga 1, cât și în Liga Campionilor, tehnicianul a făcut performanță și în Rusia.
A preluat-o pe Kuban Krasnodar, cu care a promovat în prima ligă încă din primul sezon, iar acum curg ofertele pe adresa lui. Astfel, după interesul manifestat de Dinamo Moscova și CFR, alte două echipe speră să-l aducă pe Dan Petrescu: polonezii de la Lech Poznan și formația Al-Gharafa din Quatar.
Dinu Gheorghe a vorbit despre situația financiară de la Rapid și a dezvăluit că trupa de sub Grant se află pe primele locuri din România ca nivel salarial. „Vamă” spune că doar la
Directorul tehnic al echipei FC Brașov, Dănuț Oprea, a spus, marți, după calificarea în sferturile de finală ale Cupei României, în dauna grupării Universitatea Cluj, scor 2-1, că această victorie este o gură de oxigen pentru clubul său.
„Este prima dată, după o perioadă tensionată și lungă, în care pot spune că am obținut o victorie și o calificare frumoase, mai ales că o mare parte din meci am jucat în 10 oameni. Felicit băieții pentru felul în care au crezut în calificare chiar și după ce Clujul a egalat. Sper că am spart ghinionul cu acest meci și că vom redeveni acea echipă echilibrată care eram. Este o gură de oxigen pentru toți cei care lucrăm la acest club. Trebuia să vină și acest șoc, sper să fie un șoc pentru echipă și să marcăm de la primele ocazii pe care le avem”, a spus Oprea.
Managerul general al Universității Craiova, Victor Pițurcă, a declarat, marți, că mijlocașul Cosmin Gângioveanu este un jucător mofturos, pentru că nu se mai antrenează atunci când se „lovește” și că, pentru a prinde echipa, el trebuie să se pregătească mai mult.
„Depinde foarte mult de el să prindă echipa. E problema de muncă, cum se antrenează. Concurența există la orice mare echipă. Trebuie să se antreneze foarte tare și să nu mai fie scos din echipă. El este un jucător mai mofturos. El când se lovește nu se mai antrenează. Trebuie să se adapteze la cerințele mele. Încet-încet vreau să facem lucruri mari la Craiova. Cine nu este de acord se poate elimina singur”, a spus Pițurcă, într-o conferință de presă.
Abia plecat din block-start, voleiul românesc stă și în acest an sub zodia puterilor din sezonul trecut. Dacă Metalul din Galați a devenit doar o amintire, topul feminin e condus de Tomis și Știința, în timp ce campioana en titre de la masculin, Zalău, are o contracandidată puternică, pe Dinamo.
La handbal feminin, Oltchim își continuă cursa solitară, în timp ce ierarhia din polo e dominată de Dinamo doar când CSM Digi Oradea are meciuri amânate.
VEZI MAI JOS TOATE REZULTATELE ȘI CLASAMENTELE
In Spania, in Segunda Division, exista Barcelona 2, pepiniera celebrului club catalan la care s-au format vedete incontestabile ale fotbalului, precum Messi, Xavi, Iniesta, Puyol sau Pedro. In Romania, in liga a doua, este Dinamo 2, echipa de unde au plecat spre glorie Petre, Niculae, Marica, Radu Stefan si, mai nou, Alexe. Nu e timpul pentru comparatii, e momentul sa aflam ce inseamna Dinamo 2 chiar de la antrenorul principal si, totodata, seful programului de dezvoltare a Centrului de Copii si Juniori Dinamo, Ion Moldovan.
– Domnule Moldovan, ce obiective are Dinamo 2?
– Echipa a doua a clubului nu este doar o participanta in competitia esalonului secund al fotbalului romanesc. Pe langa obiectivul de performanta, respectiv un loc in prima parte a clasamentului, Dinamo 2 este rampa de lansare catre prima echipa pentru jucatorii formati la Centrul de Copii si Juniori. Apoi, echipa a doua inseamna locul unde jucatorii tineri sau mai putin tineri, din tara sau din strainatate trebuie sa se adapteze la conditiile de performanta din Stefan cel Mare. Totodata, la Dinamo 2, jucatorii aflati intr-un program de recuperare sau iesiti din forma pot ajunge la nivelul optim de pregatire pentru a reveni la prima echipa. In cazul jucatorilor de la prima echipa, trimiterea la Dinamo 2 nu este o pedeapsa care trebuie ispasita. Din acest punct de vedere ma bucur ca toti au inteles rolul meciurilor oficiale la echipa a doua.
Cariera lui Adrian Mutu a fost împărțită între reușitele de pe teren și ieșirile în decor din afara lui. Cercul vicios din care Mutu n-a reușit să iasă nici până acum a început în 2004, când „Briliantul” evolua la Chelsea. Atunci a fost depistat pozitiv pentru consum de cocaină la un control antidoping intern și suspendat timp de opt luni.
Presa din Italia este siderată de noua întâmplare cu Mutu, după ce s-a aflat că „Briliantul” a bătut un chelner.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER