Clubul Bayern Munchen a vândut, până luni, 61.000 de bilete pentru meciul programat, marți, pe teren propriu, în compania formației CFR Cluj, în etapa a III-a a grupei E din Liga Campionilor, informează site-ul oficial al grupării bavareze.
Capacitatea stadionului „Allianz Arena” pentru meciurile din Liga Campionilor este de 66.000 de locuri (față de 69.000 în competițiile interne), astfel că au mai rămas în vânzare 5.000 de bilete. Acestea pot fi cumpărate luni de la baza de pregătire a echipei sau marți, după ora locală 12.00, de la casieriile stadionului.
Jocul de golf a început să prindă și printre reprezentantele sexului frumos, care probabil au fost inspirate de impresionanta carieră a lui Tiger Woods.
Beatriz Recari este o tânără jucătoare din Spania care a realizat cea mai importantă victorie din carieră prin câștigarea CVS – Pharmacy din LPGA.
Pe lângă jocul de golf, lui Beatriz îi mai place fotbalul, tenisul și baschetul. Îi place să asculte muzica de orice gen, să meargă la cinema și să petreacă cât mai mult timp alături de prieteni.
Dinamo s-a impus în „Derby de România” și a redescoperit gustul victoriei după 5 partide în Liga 1. MM Stoica evidențiază minusurile Stelei și crede că „roș-albaștrilor” le lipsește un lider în vestiar, Tănase neputând juca acest rol.
„Văd că steliștii se felicită și spun că au jucat bine. Eu cred că greșesc. Să nu uite ce echipă au avut în față și cum au jucat. Steaua nu are un lider în teren în acest moment și cred că asta e cea mai mare problemă. Ce-ar putea Tănase să le transmită jucătorilor în vestiar? Ce le poate spune? Nu aveai pe cine să alegi ca și căpitan în afră de Tănase [n.r. către Ilie Dumitrescu]. În vară trebuia adus un lider, nu jucători de la echipe retrogradate. Poate că Pițurcă s-a gândit la Dorel Stoica pentru acest rol, însă nici el nu mai este.”, a declarat MM Stoica la Digi Sport.
Marius Niculae a spart gheața și a înscris primul său gol într-un derby cu Steaua! Atacantul „câinilor” a transformat, în minutul 35 al partidei din Ștefan cel Mare, un penalty obținut de Gabriel Torje.
Așa cum a promis înainte de meci, „Săgeată” i-a dedicat reușita lui Cătălin Hîldan, de la dispariția căruia s-au împlinit pe 5 octombrie 10 ani. Atacantul a purtat pe sub tricoul de joc un altul alb, cu chipul lui Hîldan.
Nici galeria „câinilor” nu l-a uitat pe „Unicul căpitan”, având la derby-ul cu Steaua o coregrafie impresionantă.
Ioan Andone a câștigat în fața Stelei, după 5 partide în care nu cunoscuse gustul victoriei în Liga 1. Tehnicianul „câinilor” și-a felicitat elevii la finalul partidei și i-a evidențiat pe Cosmin Moți și pe Emilian Dolha.
„Steaua ne-a pus mari probleme pe benzile terenului. Torje și Alexe nici nu au fost refăcuți. E poate cel mai bun meci al lui Moți în acest an. L-au făcut mare. Plus Dolha, care a avut trei intervenții excelente. Altfel sunt și jucătorii când e stadionul plin. Îl mai vezi și pe Cristea făcând o alunecare. Ne rezolvăm problemele prin angajament. Până la urmă sunt trei puncte, prin care ne menținem acolo sus. Dacă rămâneam cu 14 puncte, poate ne trebuia o altă strategie. Să ne propunem locul 5 și atât. Acum altfel gândim.
Steaua s-a predat în Ștefan cel Mare la capătul unei partide tensionate, care a avut parte de goluri, penalty-uri, faze la limită și un duel spectaculos al galeriilor.
Marius Lăcătuș speră ca elevii săi să nu fie demoralizați după acest eșec și crede că „roș-albaștrii” au pierdut nemeritat, deoarece au fost peste adversari.
„Sper să ducem până la capăt lupta pentru titlu. Este păcat de maniera de joc, de joc. În fotbal nu întotdeauna câștigă cine joacă mai bine. Păcat de acele momente de neatenție, la cele două lovituri de pedeapsă acordate împotriva noastră. Păcat de ocaziile pe care le-am avut și pentru munca jucătorilor.
Dinamo s-a impus în „Derby de România” cu 2-1, ambele goluri ale „câinilor” fiind înscrise din penalty, într-un interval de 5 minute. Steliștii au dominat partea a doua, însă nu au reușit să revină pe tabelă, în ciuda ocaziilor avute.
Gigi Becali acuză arbitrajul și spune că și elevii lui Lăcătuș meritau o lovitură de la 11 metri. Patronul Stelei l-a „luat în colimator” pe Apostol, fiind nemulțumit de evoluția mijlocașului.
„Am avut penalty clar, dar probabil că sunt legăturile alea vechi între tatăl său (Vasile Avram). Cel mai mult m-a supărat Apostol, păi ce facem, talente pe teren? El i-a făcut cadou meciul lui Dinamo. L-am văzut așa și în meciul cu Sportul. Păi ce e asta? Nu tu determinare, nimic. Probabil că este vorba de un complex de inferioritate pe care îl are sau poate se crede prea bun. Apostol și Bilașco…când mă gândesc la ei, îmi pare rău că am luat jucătorii de la Urziceni. Dar când îl văd pe Ricardo, îmi schimb părerea. Cine e fotbalist, rămâne la Steaua, cine nu, la echipa a doua.”, a declarat Gigi Becali la Sport.ro.
Internaționalul german al formației Bayern Munchen, Mario Gomez, a fost inspirat de salvarea celor 33 de mineri chilieni blocați sub pământ timp de 69 de zile pentru a pune capăt, în meciul cu Hannover 96, unei perioade de ineficacitate de opt luni.
„Trebuie să mulțumesc oamenilor din Chile. Când am văzut că unul dintre primii mineri scoși la suprafață se numea Mario Gomez, am știut că va fi meciul meu”, a declarat Gomez.
Atacantul, devenit în 2009 cel mai scump transfer din istoria Bundesligii, a reușit o triplă cu Hannover 96, sâmbătă, în etapa a opta, în contextul în care nu mai marcase în campionat de la 13 februarie.
Suporterii dinamoviști și steliști au aruncat în teren cu torțe și fumigene pe parcursul meciului Dinamo – Steaua din Șoseaua Ștefan cel Mare.
Primii care au aprins torțe și fumigene au fost fanii steliști, în sectorul din stadion care le era rezervat. În minutul 8, a fost rândul dinamoviștilor să arunce cu torțe și fumigene în teren, acestea afectând vizibilitatea în arenă.
La începutul meciului, fanii dinamoviști l-au omagiat pe Cătălin Hîldan, cu mesajul: „Cătălin Hîldan, unicul căpitan”
Antrenorul echipei Oțelul Galați, Dorinel Munteanu, a declarat, duminică, după victoria echipei sale, scor 2-1, în fața Gloriei Bistrița, că formația sa a revenit pentru că este dopată cu pregătire fizică.
„Rezultatul a venit în urma unei reprize a doua foarte-foarte bună a noastră. Am început jocul crispat, fără siguranța cu care ne-am obișnuit. Am dat posibilitatea adversarului să fie periculos, am și avut noroc în prima repriză, dar în partea a doua am demonstrat că ne merităm locul în clasament. În 10 oameni am reușit să impunem ritmul jocului și să întoarcem rezultatul. Îmi felicit echipa în primul rând pentru efortul depus și mulțumesc publicului, care ne-a susținut și ne-a făcut să nu simțim lipsa jucătorului eliminat. Am revenit datorită pregăririi fizice. Nu e un secret, această echipă este dopată cu pregătire fizică”, a spus Munteanu.
Liverpool, adversara Stelei în grupa K a Ligii Europa, a fost învinsă, duminică, în deplasare, cu scorul de 2-0 (1-0), de formația Everton, într-un meci din etapa a VIII-a a campionatului englez.
Golurile învingătorilor au fost marcate de Cahill ’34 și Arteta ’50.
Antrenorul echipei FC Liverpool, Roy Hodgson, a folosit următoarea formulă de joc: 25. Reina – 23. Carragher, 37. Skrtel, 16. Kyrgiakos, 3. Konchesky – 8. Gerrard, 21. Lucas Leiva (24. N’Gog ’71) – 4. Raul Meireles, 10. J. Cole (19. Babel ’79), 17. Maxi Rodriguez (14. M. Jovanovic ’84) – 9. Fernando Torres.
Antrenorul Astrei, Tibor Selymeș, a calificat drept drastic scorul din meciul cu Rapid, pierdut cu 0-3, apreciind că jucătorii săi au evoluat cu teamă în fața unei formații „care are o viteză în plus față de restul echipelor din Liga I”.
„Sunt supărat, normal, pentru că de când am venit la Astra acesta este cel mai slab meci al nostru. Știam că Rapid este o echipă bună și că acasă joacă fantastic, dar noi am început meciul cu frică. Nu am pus deloc probleme Rapidului. Este foarte greu să joci cu o echipă care gândește repede și joacă repede. Eu cred că Rapid are o viteză în plus față de restul echipelor din Liga I”, a spus Selymeș.
Dani Coman i-a luat fața lui Mircea Bornescu și a fost pentru prima oară titular în campionat de la revenirea la Rapid. Goalkeeperul s-a declarat încântat de victoria echipei și a declarat că obiectivul giuleștenilor este titlul.
„Sunt fericit pentru victoria echipei, sunt fericit că am câștigat. Sper să îmi ajut echipa cât mai bine de acum încolo. Am jucat foarte bine azi și de aceea am câștigat. Important e să luăm titlul, nu că suntem acum pe locul 2. Trebuie să ne îndeplinim obiectivul. Nu prea mă interesează meciul Dinamo-Steaua.”, a declarat Dani Coman.
Rapid s-a impus lejer în fața Astrei, 3-0, și echipa pare că joacă mai bine de la meci la meci. Președintele giuleștenilor, Dinu Gheorhe, i-a lăudat pe elevii lui Șumudică și a dezvăluit așteptările pe care le are de la Cassio.
„Rui Duarte va fi de luni la echipă. A avut probleme medicale, va fi sancționat, să nu mai facă niciun jucător de la echipă ca el. Sper să ajungă la 10 goluri Cassio în acest tur. E bine că avem acest lot de jucători acum, ei fac ceea ce trebuie să facă. Sper să fie meci egal la derby, nu am niciun favorit, Steaua are un plus după ultimele jocuri.”, a declarat Dinu Gheorghe la gsptv.
Rapidul a trecut la pas de Astra (3-0) și a adunat 21 de puncte după primele 11 etape din Liga 1. Marius Șumudică și-a felicitat elevii, despre care spune că au o dorință foarte mare de a prinde cupele europene după doi ani de pauză.
„Astra ne-a pus destule probleme până am reușit să înscriem primul gol. După pauză a intervenit automulțumirea și n-am mai înscris. Sunt fericit că echipa joacă, băieții înscriu. Avem al doilea atac din țară, după Dinamo, dar și cea mai bună apărare. Îi felicit pe băieți, sunt un antrenor fericit. Am și o bancă de rezerve bună. Coman a apărat bine, în momentul în care va greși, va intra Bornescu. Sunt doi portari de valori apropiate. Jucătorii sunt conștienți că e ultimul an în care campioana merge direct în grupe, jucătorilor le e dor de Europa.”, a declarat Șumudică la gsptv.
Clubul englez de fotbal FC Liverpool a fost vândut, vineri, consorțiului american New England Sports Ventures, a anunțat noul proprietar al grupării, John W. Henry.
„Sunt mândru și umil. Nu vă pot spune cât sunt de fericit. Suntem aici ca să câștigăm”, a spus John W. Henry cu această ocazie.
Consorțiul NESV este proprietar și al echipei de baseball Boston Red Sox.
Clubul Liverpool era deținut din 2007 de americanii Tom Hicks și George Gillett, care au scos gruparea la vânzare în aprilie 2010 pentru 351,4 milioane de lire sterline (403,5 milioane de euro).
Tehnicienii Jose Mourinho (Real Madrid) și Josep Guardiola (FC Barcelona) au anunțat, vineri, că nu își vor lăsa jucătorii să participe la ceremonia de decernare a premiului Prințul de Asturia, programată vineri, 22 octombrie, la Oviedo,
„Nu este ceva negociabil”, a spus Mourinho referitor la interdicția ca fotbaliștii săi să se deplaseze la Oviedo pentru ceremonie.
„Jucătorii nu vor putea asista la ceremonie, deși știu că acest premiu este foarte important”, a afirmat și Guardiola.
Patru muncitori au fost duși la spital după ce au căzut, vineri după-amiază, de pe o schelă de la Stadionul „Lia Manoliu”, doi dintre aceștia fiind în stare gravă, dar stabilă, iar ceilalți doi fiind răniți ușor, a declarat, pentru MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al ISU București, Anca Onofrei.
Anca Onofrei a precizat că cei patru muncitori au fost duși cu ambulanțele la două spitale din Capitală.
Directorul general al Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) București, Constantin Bujor, a declarat, pentru MEDIAFAX, că muncitorii care lucrau pe o schelă la șantierul de la Stadionul „Lia Manoliu” au căzut după ce aceasta s-ar fi rupt.
Federația Sârbă de Fotbal va cere UEFA rejucrea partidei cu Italia, contând pentru calificarea la Euro 2012, anunță agenția Ansa.
„Pe 18 octombrie ne vom întâlni cu președintele UEFA, Michel Platini și cu membrii conducerii forului și le vom cere ca meciul să fie rejucat”, a declarat președintele Federație Sârbe de Fotbal, Tomislav Karadzic, într-o conferință de presă.
UEFA a anunțat, miercuri, că va deschide o anchetă privind incidentele petrecute, marți seară, la Genova, înaintea și în timpul meciului Italia – Serbia, din preliminariile Euro-2012.
Directorul general al clubului Oțelul Galați, Marius Stan, a declarat, vineri, într-o conferință de presă, că i-a recomandat fundașului Cornel Râpă să-și modifice declarația dată Comisiei de Disciplină a LPF, deoarece jucătorul nu putea proba că a fost amenințat de Andrei Cristea.
„Am văzut că domnul Dragomir a declarat că sunt două declarații opuse ale lui Râpă. Nu este adevărat. Substratul celei de-a doua declarații este simplu: în momentul în care Liga, contrar tuturor uzanțelor, i-a solicitat un punct de vedere scris jucătorului lovit, Râpă a spus exact ceea ce s-a întâmplat, cum că înainte de a fi lovit el a fost și amenințat de către Cristea, că-i va da un cap în gură, ceea ce s-a și întâmplat. Când am aflat ceea ce a declarat, i-am sugerat să mai dea o declarație, mai scurtă, în care să nu mai amintească de amenințare, pentru că ar fi imposibil de probat”, a spus Stan.
Ambasadorul Marii Britanii în România, Martin Harris, a vizitat azi redacția ProSport. Născut la Edinburgh, în 1969, diplomatul a dezvăluit că este pasionat de hochei și că așteaptă cu interes disputele dintre Steaua și Sport Club Miercurea Ciuc.
Harris s-a interesat și de derby-ul Dinamo-Steaua, care se va desfășura duminică și a întrebat care dintre cele două rivale este favorită.
Fundașul ceh Jiri Krejci, în vârstă de 25 de ani, care s-a aflat în probe la FC Timișoara, a semnat, vineri, un contract valabil pentru cinci ani cu gruparea bănățeană.
Fotbalistul ceh era jucător liber de contract, după ce evoluase la începutul acestui sezon la formația greacă Iraklis Salonic.
Krejci a evoluat pentru FC Timișoara în partida amicală disputată săptămâna trecută împotriva formației de liga a III-a Național Sebiș, scor 2-0. Cehul a marca golul de 1-0, în minutul 35 al partidei.
Nașul lui Mirel Rădoi, Gigi Becali, a comentat decizia jucătorului de a se retrage de la echipa națională. Patronul Stelei este convins că finul său nu va reveni asupra acestei hotărâri, deoarece este un tip orgolios și a povestit o întâmplare prin care și-a susținut afirmațiile.
„Nu știam de decizia lui Rădoi. Mirel, când spune ceva, așa face și nu-l mai întoarce nimeni. Are un caracter puternic. Mirel e foarte orgolios și când ia o hotărâre nu se mai întoarce. Nu mă șochează hotărârea lui. El e un om modest, nu e deloc îngâmfat. El s-a supărat pe mine odată, când am enumerat unde joacă cei de la națională și am spus și Al Hilal, adică de el. N-am zis cu răutate. N-a mai dat un telefon vreo 3-4 luni…mi-a zis ‘lasă, nașule, unde joc eu? La Al Hilal?’ . El e atât de sensibil, încât s-a supărat. Eu spusesem la modul general, la ce echipe de club joacă cei de la națională. „, a declarat Gigi Becali la gsptv.
Mirel Rădoi a luat hotărârea de a se retrage de la națională. Deși nu și-a motivat decizia, jucătorul a lăsat să se înțeleagă că l-au deranjat declarațiile lui Ionuț Lupescu. Directorul general al FRF afirmase, la finalul meciului cu Franța (0-2), că a sesizat o scădere de formă a lui Rădoi.
Lupescu a comentat decizia lui Rădoi și a spus că își menține declarațiile făcute după meciul de la Paris.
„Nu înțeleg de ce se simte ofensat. Ceea ce am spus eu aseară, e un lucru adevărat și corect. Campionatul Arabiei Saudite nu se compară cu cel al Spaniei sau al Germaniei. Eu nu am avut discuții cu Mirel Rădoi nici în „față”, nici în „spate”. Nu cred că știe Rădoi ce s-a întâmplat cu mine la Al Hilal în urmă cu ceva ani. Eu mi-am terminat contractul acolo la 33 de ani și m-am retras.
Victor Becali a comentat decizia lui Mirel Rădoi de a se retrage de la echipa națională. Agentul FIFA a declarat că lipsa lui Rădoi din sânul tricolorilor va fi resimțită și afirmă că nu crede că jucătorul lui Al Hilal va reveni asupra acestei hotărâri.
„E o pierdere pentru echipa națională un jucător de nivelul lui Rădoi. Directorul FRF nu e normal să facă asemenea aprecieri, cum că n-ar fi pregătit Rădoi. Astea sunt problemele selecționerului. Făcând astfel de afirmații te amesteci peste selecționer. Am înțeles că ăsta ar fi unul din motivele lui Rădoi, dar până la urmă sunt aprecierile directorului FRF, nu ale portarului de la federație. Mirel e un tip echilibrat, nu cred că a luat această decizie la cald. A avut timp să reflecte. Nu cred că va reveni, deși sper să o facă, pentru că e un jucător cu atitudine, care și-a făcut treaba, chiar dacă acum nu e la cel mai înalt nivel.”, a declarat Victor Becali la gsptv.
Mirel Rădoi a anunțat că se retrage de la echipa națională. Jucătorul lui Al Hilal nu și-a motivat decizia, însă a răspuns criticilor aduse de Ionuț Lupescu la finalul meciului cu Franța.
Emeric Ienei spune că se întâmplă lucruri ciudate la echipa națională și crede că Rădoi a luat o hotărâre pripită.
„Ce motivație are Mirel ca să se retragă? Rădoi a avut un randament destul de bun în ultimele meciuri. Mie îmi pare rău de el, cred că a luat o hotărâre pripită! Se spunea că e o atmosferă bună la națională, dar văd că, încet-încet, jucătorii vor să renunțe. Mai întâi Marica, acum Rădoi, ceva se întâmplă la națională. Aseară, mi se pare că Ionuț a declarat că Rădoi și Cociș joacă într-un campionat slab, ăsta poate să fie motivul.”, a declarat Ienei la gsptv.
Selecționerul Răzvan Lucescu a declarat că nu este surprins de decizia lui Mirel Rădoi de a se retrage de la echipa națională și a dezvăluit că jucătorul a mai intenționat să renunțe și în trecut.
Deși jucătorul lui Al Hilal pare foarte hotărât să nu mai răspundă convocărilor, Lucescu jr. a declarat că va avea o discuție lămuritoare cu acesta și că va încerca să îl convingă să revină asupra deciziei.
„Nu sunt surprins. Ce comentarii să fac? S-a întâmplat de mai multe ori să aibă astfel de intenții. Am vorbit de mai multe ori cu el despre asta. S-a pus problema și după turneul din Ucraina. E o decizie pe care eu nu o accept ușor. El e un profesionist total… Voi încerca să vorbesc cu el, dar vom vedea.
Naționala primește o lovitură grea: Mirel Rădoi (29 de ani), unul dintre jucătorii pe care Răzvan Lucescu s-a bazat în mandatul său, a decis să se retragă de la prima reprezentativă. Mijlocașul lui Al-Hilal a făcut anunțul aseară, în direct la Dolce Sport.
Înainte de meciul cu Franța, Mirel Rădoi a fost în centrul unui scandal care își face vizibile efectele abia acum. Jucătorul lui Al-Hilal, unul dintre cei mai vechi componenți ai naționalei României, a solicitat FRF să fie lăsat să se prezinte cu trei zile mai târziu la convocarea naționalei pentru a-și ajuta echipa de club în semifinalele Ligii Campionilor Asiei. „Al-Hilal îmi dă 1,7 milioane de dolari pe an și are pretenția să joc în semifinalele Ligii. Nu pot s-o las baltă acum, mai ales că între meciul din L
Deși inițial membrii Comisiei de Disciplină a LPF au vrut să-l ierte pe Andrei Cristea pentru cartonașul roșu primit în meciul cu Oțelul Galați, aceștia au decis să-l suspende o etapă pe atacantul dinamovist, astfel că acesta nu va putea evolua în derby-ul cu Steaua.
Dumitru Dragomir a declarat că nu au existat presiuni din partea „roș-albilor” pentru ca vârful să nu fie suspendat.
„Borcea a fost azi dimineață la mine și mi-a zis că nu-l interesează ce se întâmplă cu Andrei Cristea. Mi-a zis că vrea să se judece corect, ca să nu apară discuții după. Aseară am vorbit cu Doru Neagu și mi-a zis că nu s-a dat niciun verdict. Eram pe șantier când am vorbit, nu știam nimic.”, a declarat Dragomir la gsptv.
Comisia de Disciplină a LPF a hotărât suspendarea lui Andrei Cristea pentru o etapă, după cartonașul roșu primit în partida cu Oțelul Galați. Astfel, atacantul nu va putea evolua în derby-ul contra Stelei.
Dinamovistul a declarat că este cu sufletul alături de colegii săi și ia în calcul varianta de a urmări partida din galeria „câinilor”.
„Sunt puțin supărat că nu joc, dar astea sunt legile și nu avem ce să facem. Nu mă mai așteptam să se întoarcă decizia. Oricum, nu asta e problema acum, sper ca băieții să bată și fără mine. M-am obișnuit cu ideea, mă voi bucura foarte mult dacă Dinamo învinge. Sunt cu sufletul acolo, mă voi gândi dacă merg sau nu în galerie. Ne dorim să ieșim din criza de rezultate și numai o victorie ne poate ajuta. Merg pe 1 solist!”, a declarat Andrei Cristea la gsptv.
UEFA dorește ca la meciurile de la turneul final al Campionatului European din 2012, din Polonia și Ucraina, să existe arbitri suplimentari, a declarat, joi, la Varșovia, președintele forului european, Michel Platini.
„În prezent, International Board (n.r. – organism FIFA care guvernează legile jocului) a acceptat arbitri adiționali pentru meciurile din Liga Europa și Liga Campionilor. International Board nu a acceptat arbitri adiționali și pentru meciurile echipelor naționale. Însă, vreau să cer posibilitatea de a-i avea la partidele de la turneul final al Euro-2012. Astfel, arbitrii suplimentari vor putea vedea dacă mingea trece de linia porții”, a precizat Michel Platini, prezent la Varșovia.
Conflictul iscat între Gheorhe Hagi și Răzvan Lucescu a fost comentat de mai multe personaje din lumea fotbalului. Taberele sunt împărțite, selecționerul având și el susținătorii lui, în special cei de la FRF.
Marius Lăcătuș a declarat că nu are nimic personal cu selecționerul, dar că este de partea „Regelui”. Tehnicianul Stelei este sigur că fostul decar al naționalei nu a vrut să atace și sî jignească pe nimeni.
„Când Hagi spune unele lucruri, normal că sunt de partea lui. Nu am nimic cu Răzvan, nu vreau să comentez deciziile pe care le ea și nici munca pe care o depune el la echipa națională. Am o relație bună și cu Mircea Sandu. Dar, repet, am o relație foarte bună cu Gică Hagi, suntem foarte buni prieteni.
Nu cred că Hagi a pretins acest lucru (n.r. să revină la națională). El nu a atacat pe nimeni. E normal ca Răzvan să intre în dialog cu el, dar Hagi nu a vrut să îl atace, doar a comentat niște declarații”, a declarat Marius Lăcătuș la Sport.ro.
Helmuth Duckadam a declarat că și-a propus să stea în Ghencea 3 ani, dar a dezvăluit că, în cazul în care Marius Lăcătuș va părăsi gruparea „roș-albastră”, îl va urma.
Actualul președinte al Stelei s-a referit și la derby-ul cu Dinamo și a afirmat că o echipă de talia celei pe care o conduce ar trebui să învingă rivalele din campionat, indiferent de nume.
„Dinamo are atacanți mulți și buni. Este un derby și dacă dorim să avem o echipă competitivă va trebui să trecem de Dinamo, Vaslui sau CFR. Important este să facem un joc bun și apoi vom scoate și rezultatul pe care îl dorim. Echipa este atuul nostru, iar Lăcătuș va alege cei mai buni jucători. M-am hotărât să stau la Steaua în perioada lui Marius Lăcătuș. Dacă nici Lăcătuș nu are rezultate, atunci nu are rost să mai stau. Mi-am propus să rămân 2-3 ani dacă se poate, iar după aia sa mă întorc la mine Arad. Dar după 2-3 ani, dacă o să avem performanțe, o să mă retrag”, a declarat Helmuth Duckadam la Sport.ro.
Antrenorul echipei Real Madrid, portughezul Jose Mourinho, a declarat, joi, că nu este interesat să aducă niciun jucător la formația spaniolă în această iarnă.
„Avem o echipă excelentă, cu jucători în care antrenorul are încredere și nu-mi doresc niciun transfer în această iarnă. Mi se pare prematur și fără sens să vorbim de transferuri în iarnă și sunt sigur că directorul general Jorge Valdano și președintele Florentino Perez vor spune același lucru, respectiv că pentru Real Madrid piața transferurilor este închisă, asta dacă nu se întâmplă nimic anormal”, a precizat Mourinho pentru site-ul oficial al Real Madrid.
Antrenorul formației FC Vaslui, Viorel Hizo, a declarat, joi, că nu va putea face minuni la echipă, ținând cont de faptul că timp de o lună la antrenamentele vasluienilor „s-a făcut doar miuța și cinci contra doi”.
„Nu putem spune că vom face minuni la Vaslui. Vom munci ca să facem ca echipa să fie pe locul pe care-l merită vizavi de lot și de ceea ce se așteaptă finanțatorul Adrian Porumboiu. Nu uitați că am preluat echipa după o lună în care la antrenamente s-a făcut doar miuța și cinci contra doi. Timpul de când am venit la Vaslui este foarte scurt și am pierdut o săptămână de pregătire. Practic, ce am făcut săptămâna asta trebuia, în mod normal, făcut cu o săptămână în urmă, când jucătorii nu s-au antrenat”, a declarat Viorel Hizo.
Andrei Cristea a fost suspendat o etapă după eliminarea din meciul cu Oțelul, a hotărât Comisia de Disciplină a LPF. Cornel Dinu spune că regulamentul este clar și că lucrurile nu ar fi trebuit să ia o astfel de turnură în acest caz.
Referitor la derby-ul de duminică, „Mister” a declarat că partida este deschisă oricărui rezultat. Oficialul „câinilor” a dat de înțeles și că atmosfera nu este tocmai una liniștită în Ștefan cel Mare.
„În România unde e lege, e tocmeală. Din punctul meu de vedere regulamentul era clar și nu trebuia să se ajungă până aici. Un jucător care este eliminat de pe teren trebuie să suporte consecințele.”, a declarat Cornel Dinu la gsptv.
Ivan Bogdanov, liderul huliganilor sârbi care au provocat, marți, incidentele de la Genova, unde era programată partida Italia – Serbia, le-a cerut scuze Italiei și italienilor, informează agenția Ansa.
„Cer scuze Italiei și italienilor. Nu am vrut să creăm probleme Italiei, o țară care îmi place mult”, a spus Ivanov, conform avocatului său.
Supranumit de mass-media italiană „Ivan cel Groaznic” sau „Ivan bestia”, sârbul a fost arestat după incidentele petrecute între sârbi și polițiștii italieni, marți seara.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER