Fostul internațional Florin Prunea s-a prezentat, luni, la Tribunalul Prahova, unde se judecă dosarul în care este cercetat alături de finanțatorul FC Argeș, Cornel Penescu, cerând judecătorilor să admită solicitarea sa de a părăsi țara pentru a pleca în Germania, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Potrivit judecătorului Alina Anton, purtătorul de cuvânt al Tribunalului Prahova, managerul sportiv al FC Dinamo s-a prezentat în fața unei instanțe de la Tribunalul Prahova și a solicitat să i se încuviințeze să părăsească țara.
Prunea a explicat că dorește să plece în Germania, unde intenționează să reprezinte clubul Dinamo la negocierile pentru trasferul unui jucător.
Instanța de la Tribunalul Prahova urmează să se pronunțe în cursul zilei de luni asupra solicitării lui Prunea.
Fostul director de relații internaționale al Federației Române de Fotbal (FRF), Florin Prunea, acum manager sportiv la FC Dinamo, a primit interdicție să părăsească România, fiind judecat în libertate în dosarul de corupție din arbitrajul românesc.
Real Madrid a făcut instrucție cu Deportivo la Coruna, scor 6-1, și a urcat pe podium în Primera, la două puncte în spatele Valenciei și la o lungime de Villareal. Elevii lui Jose Mourinho au dat un adevărat recital pe „Bernabeu” în afara celor 6 reușite ratând și alte ocazii importante.
Cu toate acestea, portughezul rămâne cu picioarele pe pământ și spune că echipa este încă în construcție: „Nu suntem cea mai bună echipă din lume pentru că i-am bătut pe Depor cu 6-1. Suntem în construcție și nici rezultatul, nici aplauzele publicului nu mă vor face să cred că am terminat munca. Treaba va continua. Sunt foarte calm, dar încă mai avem mult de muncă. „, a declarat Mourinho pentru Eurosport.
Directorul General al Unirii Urziceni, Felix Grigore, i-a răspuns azi lui Laurențiu Reghecampf, cel care declarase sâmbătă că ” nu știu dacă am mai vazut o asemenea echipă, la adversar mă refer, care să nu încerce să joace fotbal nici măcar cinci minute legate. E păcat când jucătorii nu-și doresc să joace fotbal, iar antrenorii nu vor mai mult”. Oficialul ialomițean a declarat că anul trecut Urziceniul a pierdut titlul chiar cu Bistrița, care practica un joc la fel ca cel incriminat de Reghecampf.
Narcis Răducan a fost prezentat oficial azi în funcția de director sportiv al Stelei. Fostul oficial al Unirii Urziceni a ținut să-i mulțumească lui MM Stoica de la care a avut de învățat multe lucruri și s-a declarat încrezător că va face performanță la gruparea din Ghencea.
„Îi mulțumesc lui MM, am învățat meserie de la el. A contat că erau și jucătorii cu care am lucrat la Urziceni. Acum nu se va mai vorbi de grupul de la Urziceni. Am încredere că lotul ăsta poate face performanță, dar să nu ne hazardăm cu declarații despre titlu, e abia octombrie. Sunt credincios, dar nu cred că doar asta l-a făcut pe Becali să mă aleagă.”, a spus Narcis Răducan la prezentarea oficială.
Alessandro del Piero a avut parte de o surpriză la finalul partidei din Europa League cu Manchester City. Arbitrul spaniol Eduardo Itturalde Gonzalez i-a făcut cadou cartonașul roșu, pe care i-a scris și o dedicație.
Atacantul lui Juve a povestit, pe site-ul personal, ce s-a întâmplat de fapt. „Nu mi s-a mai întâmplat niciodată așa ceva! La finalul partidei cu City ne-am strâns mâinile la centrul terenului. Imediat cum am ieșit de la vestiare, arbitrul Eduardo Iturralde Gonzalez a venit la mine, a zâmbit și mi-a zis: ‘Te felicit, ești un jucător corect, vreau să-ți fac un cadou.’ În acel moment a scos cartonașul roșu, mi l-a arătat, după care mi l-a înmânat. I-am mulțumit, dar nu a fost de ajuns, mi-a spus că vrea să îl și semneze: Pentru Alex, ești mare”, a scris Del Piero pe site-ul său.
Clubul Bayern Munchen a anunțat că renunță, în acest an, la tradiționala vizită efectuată la celebrul festival de bere Oktoberfest.
„Conducerea clubului Bayern a anulat vizita prevăzută la Oktoberfest pentru ziua de luni, din cauza situației sportive. La ora stabilită pentru vizită, antrenorul Louis van Gaal a programat un antrenament”, se arată în comunicatul clubului.
Bayern a mai avut un start slab de campionat, în ediția 2008-2009, însă clubul nu a renunțat la tradiționala vizită la Oktoberfest, deși antrenorul echipei, Jurgen Klinsmann, era supus unor critici vehemente. Tehnicianul a fost demis în cursul acelei competiții, iar campionatul respectiv a fost câștigat de VfL Wolfsburg.
După șapte runde scurse din actuala ediție, Bayern este a 12-a în clasament, la 13 puncte în urma liderului FSV Mainz 05. Sâmbătă, bavarezii au fost învinși, în deplasare, de Borussia Dortmund, scor 2-0.
A 200-a ediție a festivalului Oktoberfest a început la 18 septembrie și se încheie luni.
Căpitanul naționalei, Cristi Chivu, a venit în România, la doar 12 ore de la derby-ul pe care Inter l-a terminat la egalitate, 0-0, cu Juventus. Fundașul a participat la lansarea în țară a mașinii de spălat Samsung Eco Bubble.
Chivu a vorbit despre partida cu Franța și spune că meciul contra „cocoșilor” nu este decisiv pentru soarta calificării. Fotbalistul s-a referit și la discuțiile existente în jurul tricoului cu numărul 10 de la națională.
„Meciul cu Franța e important, dar cred că nu e unul decisiv. Mergem acolo să câștigăm. Am depăși Franța la puncte dacă am învinge la Paris. Nu e un eșec acest start de campanie pentru Euro 2012. Este o grupă strânsă și calificarea încă se joacă. Poate nu va purta nimeni numărul 10 în meciul cu Franța, este doar un tricou, poate îl vom da portarului. Nu avem un jucător ca Hagi, iar pentru cel care-l va primi va fi foarte greu să-l poarte.”, a declarat Chivu.
Sâmbătă seara, Cosmin Contra a reușit să câștige primul derby din scurta sa carieră de antrenor principal. „Guriță” s-a impus în fața lui Marius Șumudică, Cosmin câștigând duelul tactic cu antrenorul giuleștenilor. Fostul fundaș al lui Getafe l-a surprins pe Șumudică prin formula de echipă pe care a trimis-o pe teren, una foarte disciplinată și care a știut să profite la maximum de erorile Rapidului.
Tricoul cu numărul zece al naționalei a stârnit multe controverse în ultimii ani. Lui Gheorghe Hagi nu i-a convenit că numărul cu care a făcut istorie ar putea fi atribuit unui fundaș. Mai nou, Ianis Zicu, un constănțean de-al lui, ar putea fi noul decar al României.
„Regele” a spus că Florescu este, în cel mai bun caz, un optar, iar când a auzit că Tamaș ar putea să aibă numărul zece pe spate, a reacționat dur, întrebându-se în ProSport de ce nu a primit portarul acest număr. Ianis Zicu trăiește un început de sezon excelent în Banat, iar sâmbătă seară a reușit un meci perfect împotriva Rapidului. A marcat cu capul, cu piciorul și a reușit și o pasă de geniu pentru Axente, ratată însă de acesta din urmă. Zicu l-a convins pe Răzvan Lucescu, prin evoluțiile sale, să îl ia în Franța, iar Cosmin Contra mărește potul: vrea să îl vadă pe jucătorul său purtând numărul zece pentru România!
„Cred că nu o să mai fie polemică în jurul numărului zece de la națională. S-a găsit numărul zece și sper ca Ianis Zicu să continue aceste evoluții și la națională”, a declarat antrenorul-jucător al lui Poli.
„Să nu i se urce la cap”
Contra l-a lăudat pe Zicu după partida cu giuleștenii, dar l-a și avertizat că nu-i este permis să se culce pe-o ureche: „E un jucător care face diferența, cu încredere și cu mult tact. Poate să îți câștige meciurile de unul singur, cum s-a întâmplat și azi (n.r. – sâmbătă). Are genialitatea aceea pe care puțini fotbaliști o au. Mă bucur pentru convocarea lui și pe
Antrenorul echipei Sportul Studențesc, Viorel Moldovan, a lăsat să se înțeleagă că se gândește să demisioneze după înfrângerea de duminică din partida cu Steaua București, scor 2-4, din etapa a X-a a Ligii I.
„Ne-am prezentat lamentabil. Când vii în Ghencea și nu ești pregătit, Steaua nu te iartă. Am început meciul destul de bine, dar parcă ne-am speriat. Nu înțeleg unele greșeli la un asemenea nivel. Se pare că avem anumite limite. Eu le cer anumite lucruri, dar ei nu înțeleg. Limita e limită de multe ori. Fotbalul se joacă cu creierul. Dacă nu îți pui capul la contribuție nu faci față. Sunt dezamăgit și îngândurat de ce se întâmplă la echipa mea. Steaua a fost mai agresivă deși a jucat un meci joi. Au făcut doar două schimbări în primul unsprezece și au jucat și în 10 oameni joi, dar tot ei erau primii la minge.
Așa cum ProSport a anunțat în EXCLUSIVITATE, Narcis Răducan este noul director sportiv al Stelei. Fostul oficial al Unirii a declarat că îi va ajuta pe jucătorii veniți de la gruparea ialomițeană să se integreze cât mai repede la formația „roș-albastră” și spune că este încântat de faptul că va lucra cu Marius Lăcătuș.
„Îi cunosc bine pe toți cei veniți de la Urziceni și asta va fi una din atribuțiile mele. Să îi ajut să se integreze cât mai bine. Cred că va decurge foarte ușor relația mea cu Lăcă. A contat mult pentru mine că a venit și el aici. Am mai lucrat împreună. Domnul Argăseală mă va prezenta oficial în fața jucătorilor miercuri, când vor avea primul antrenament. Nu am semnat încă, dar asta e o simplă formalitate. Am bătut palma cu conducerea administrativă a clubului. Fără presiune nu poți face performanță. Așa a fost mereu la Steaua și ăsta e un lucru bun”, a declarat Narcis Răducan.
Marius Lăcătuș a câștigat primul meci în Liga 1 de la revenirea la Steaua, 4-2 cu Sportul. Deși au fost conduși cu 1-0, „roș-albaștrii” au revenit repede și s-au impus fără drept de apel în fața „studenților”.
„Nu știu dacă jucăm tiki-taka, dar sigur jucăm un fotbal frumos. Steaua joacă un fotbal plăcut. Astăzi ne-am creat multe ocazii și sunt convins că lumea apreciază astfel de evoluții. Vom vedea la sfârșitul derby-ului cui va prii această pauză competițională. Orice jucător își dorește să meargă la echipa națională, ăsta e obiectivul suprem din punctul meu de vedere.
Steaua a câștigat la scor partida cu Sportul (4-2), la primul meci al lui Lăcătuș în Liga 1, de la revenirea în Ghencea. Gigi Becali s-a declarat extrem de mulțumit de evoluția fotbaliștilor și compară jocul contra „studenților” cu „tiki-taka”-ul tipic Barcelonei.
„Am adus 20 de jucători, îți dai seama câtă lipsă de recunoștință să ai când nu vezi că am adus 20 de jucători. Dacă o batem și pe Dinamo, să vedeți ce va fi. Stadionul plin meci de meci. A fost foarte bine așa. Nici nu mă așteptam să fie atâția. Cred că au fost aproape 8000. Echipa m-a încântat. Ce să îmi mai placă individualități. Ricardo și Apostol au fost demențiali. Și Tănase a fost demențial. Dacă vor juca așa, ca în seara asta…
Gigi Becali a anunțat, în urmă cu o săptămână, după ce tratativele cu MM Stoica au picat, că îl dorește pe Narcis Răducan la Steaua. „Cred că Narcis Răducan va fi la Steaua, exact pe postul pe care voiam să-l aducem pe Stoica. Zilele astea o să vorbim, a fost o idee, n-am vorbit încă”, a declara atunci Becali.
Chiar dacă inițial a fost tentat să refuze oferta latifundiarului, din cauza presiunii care există în Ghencea, Narcis Răducan a acceptat în cele din urmă să vină la clubul roș-albastru, unde va ocupa funcția de director sportiv.
Narcis Răducan a demisionat din funcția de director sportiv al Unirii Urziceni pe 14 august și a mai fost dorit de Rapid și FC Vaslui. Cel care a insistat pentru aducerea fostului oficial al ialomițenilor în Giulești a fost chiar președintele Dinu Gheorghe, care i-a oferit același post pe care îl avea la actuala vicecampioană a României.
Formația Bayern Munchen, adversara echipei CFR Cluj în grupa E a Ligii Campionilor, a fost învinsă, duminică, în deplasare, cu scorul de 2-0 (0-0), de Borussia Dortmund, într-un meci din etapa a VII-a a campionatului Germaniei.
Aceasta este a doua înfrângere consecutivă a formației din Munchen în campionatul Germaniei, după cea din meciul cu FSV Mainz, scor 1-2.
Golurile învingătorilor au fost marcate de Barrios ’52 și Sahin ’60.
Liverpool, adversara Stelei în grupa K a Ligii Europa, a fost învinsă, duminică, pe teren propriu, cu scorul de 2-1 (2-0), de formația Blackpool, într-un meci din etapa a VII-a a campionatului englez.
Golurile învingătorilor au fost marcate de Adam ’29 din penalty și Varney ’45, în timp ce pentru gazde a înscris Kyrgiakos, în minutul 53.
Managerul echipei FC Liverpool, Roy Hodgson, a folosit următoarea formulă de echipă: 25. Reina – 2. G. Johnson, 16. Kyrgiakos, 37. Skrtel, 23. Carragher – 4. Raul Meireles, 28. Poulsen (14. M. Jovanovici ’60), 8. Gerrard, 10. J. Cole (17. Maxi Rodriguez ’89) – 18. Kuyt, 9. Fernando Torres (24. N’Gog ’10).
Mijlocașul dinamovist Gabriel Torje, convocat de Emil Săndoi pentru play-off-ul de calificare la CE U-21, a declarat că ar fi vrut să joace și la echipa de tineret, și la prima reprezentativă:
„Mi-aș fi dorit să joc și la tineret, și la prima echipă, dar probabil e cel mai bine că am ajuns la echipa de tineret. Dacă trecem de Anglia, merităm să ajungem în fazele superioare ale Campionatului European, iar cota tuturor jucătorilor din România va crește. Nu trebuie să fim timorați, ci relaxați, ca și până acum. Sperăm ca Anglia să nu ne ia în seamă prea serios”.
Antrenorul echipei naționale de tineret a României, Emil Săndoi, a declarat că formația sa trebuie să trateze meciurile cu Anglia, din play-off-ul pentru calificarea la CE „Under 21”, ca pe o finală de campionat european.
„Întâlnim un adversar valoros, care la ultimele două turnee de campionat european a ajuns până în semifinale și chiar în finală. Dubla noastră cu Rusia a demonstrat că suntem o echipă valoroasă ce își propune performanță. Sper ca, până la primul meci, toți jucătorii să fie valizi, dar e posibil să-l fi pierdut pe Liviu Ganea, care a evoluat în toate meciurile din această campanie de calificare. Trebuie să încercăm să obținem un rezultat bun în Anglia, care să ne păstreze șanse reale de calificare. Trebuie să fim disciplinați, să nu facem greșeli individuale, să fim capacitați peste sută la sută, să tratăm meciul ca pe o semifinală sau chiar o finală de campionat european. Dacă ne calificăm, acești copii vor avea un cuvânt greu de spus în fotbalul românesc. Nu știu care este prima de calificare și niciun jucător nu m-a întrebat asta, dar cu siguranță calificarea ar fi recompensată”, a spus Săndoi.
Mijlocașul Florin Lovin și formația TSV München 1860 au câștigat meciul disputat, pe teren propriu, cu 1.FC Union Berlin, scor1-0, iar atacanții Emil Jula și Sergiu Radu au pierdut cu Energie Cottbus, la FSV Frankfurt, scor 2-3, duminică, în etapa a VII-a din 2.Bundesliga.
Rezultatele înregistrate duminică:
TSV München 1860 – 1. FC Union Berlin 1-0 (la gazde, Lovin a intrat în minutul 57, în locul lui Leitner);
FSV Frankfurt – Energie Cottbus 3-2 (la oaspeți, Emil Jula și Sergiu Radu au fost integraliști, iar ultimul a primit un cartonaș galben, în minutul 32, pentru henț);
Oțelul s-a impus în Ștefan cel Mare pentru al doilea an consecutiv și va rămâne liderul Ligii 1 și după etapa a 10-a. Elevii lui Dorinel Munteanu au jucat în superioritate numerică în finalul partidei, în urma eliminării lui Andrei Cristea.
„Roș-albii” au acuzat arbitrajul lui Balaj și susțin că atacantul nu trebuia să primească „roșu”. Președintele gălățenilor, Marius Stan, a declarat că Oțelul s-a impus meritat și că eliminarea lui Cristea a fost corectă, deoarece acesta l-a lovit intenționat pe Râpă.
Victoria din această seară în fața Rapidului, scor 2-1, a dovedit faptul că venirea lui Cosmin Contra pe banca Timișoarei a fost de bun augur, echipa jucând mai bine de la meci la meci.
Unul dintre cei mai buni jucători ai partidei, Dan Alexa, speră ca publicul să sprijine în continuare echipa de pe Bega și spune că Timișoara intră cu șanse reale în lupta pentru titlu.
„Am întâlnit o echipă care a jucat cel mai bun fotbal, o echipă echilibrată. Se putea întâmpla orice, important e ca la finalul campionatului să fim sus. Atunci când publicul timișorean e lângă noi, nu ne bate nimeni. De patru ani avem cel mai bun lot, cred că ne vom bate la titlu.”, a spus Dan Alexa la DigiSport.
Atacantul lui Dinamo, Andrei Cristea, a declarat că echipa trece printr-un moment greu, dar că oamenii trebuie să rămână uniți. Vârful a spus că nu și-a lovit adversarul și că a fost eliminat nelimitat.
„E un moment greu. Trebuie să rămânem uniți, pentru că numai așa ne putem rezolva problemele. Vă dau cuvântul meu de onoare că nu mi-am lovit adversarul, din contră, eu am simțit o lovitură. Domnul Balaj m-a eliminat nemeritat”, a spus Andrei Cristea la gsp tv.
Dinamo a câștigat doar un punct din ultimele 5 partide, iar criza se adâncește în Ștefan cel Mare. Marius Niculae crede că „roș-albii” vor profita de pauza competițională pentru a-și rezolva problemele.
„E o situație foarte grea. Nu reușim să câștigăm nici măcar în fața propriilor suporteri. E bine că vine pauza asta, vom încerca să punem lucrurile la punct. Vine meciul cu Steaua, pe care îl așteaptă toată lumea. Vom rezolva aceste probleme în pauza competițională. Știu că am jucat modest în ultimul timp, dar voi încerca să corectez asta. E al doilea an consecutiv când ne bate Oțelul acasă. Ca dinamovist, mi-e rușine să ies pe stradă. Dacă o vom învinge pe Steaua, se vor rezolva multe”, a declarat Marius Niculae la gsptv.
Impresarul Victor Becali a comentat eșecul lui Dinamo în fața Oțelului Galați, spunând că vina aparține tuturor, așa cum aparțin și meritele unei victorii. De-asemenea, agentul de jucători a declarat că Dinamo poate folosi acest sezon pentru campionatul viitor.
„Probabil a lipsit Garat și de-aia a pierdut Dinamo. Nu pot să-mi explic ce s-a întâmplat. Lucrurile nu stau prea bine, s-a pierdut încă un meci. Urmează încă 2 săptămâni în care se pot pune la punct. Nu cred că Andone e tentat să plece de la Dinamo.Nu cred că soluția e să plece toată lumea. Încă un sezon ratat? Ce poți face.. Să pregătești campionatul viitor. Cred că la finalul turului se va ajunge ca să fie câteva echipe să stea în 5-6 puncte.
Oțelul a învins în Ștefan cel Mare cu 2-1 și va rămâne, și după etapa a 10-a, liderul Ligii 1. Dorinel Munteanu și-a felicitat elevii pentru victorie și crede că succesul gălățenilor nu poate fi contestat după cum au evoluat ostilitățile în teren.
„Nu știu dacă suntem cea mai bună echipă din campionat, dar suntem pe primul loc pe merit. Mă bucur că am câștigat azi și că jucătorii au făcut exact ce am discutat. Victoria noastră nu poate fi contestată de nimeni. Dinamo rămâne Dinamo, cu jucători valoroși, dar în afară de a doua repriză, când au pus presiune, am dominat meciul. Deocamdată suntem pe primul loc și îmi doresc să rămânem cât mai mult aici. Mai e mult până la finalul campionatului…Dacă vom continua așa, poate peste un an ne va băga și pe noi cineva în seamă. La Galați e același obiectiv, de a câștiga fiecare joc. „, a declarat Dorinel Munteanu la gsptv.
Antrenorul Eugen Neagoe a declarat, vineri seară, că Universitatea Craiova a fost superioară la toate capitolele în meciul cu Universitatea Cluj, câștigat cu scorul de 3-0, în etapa a X-a a Ligii I, și a dedicat victoria publicului craiovean.
„Am făcut un partidă reușită. Suntem aproape de ceea ce ne dorim. Am fost superiori la toate capitolele și am fost împinși de la spate de un public minunat căruia îi dedicăm victoria. Nu i-am lăsat pe adversari, i-am presat tot timpul. Așa trebuie tratat fiecare meci. Ne bucurăm că am marcat 12 goluri în ultimele trei meciuri însă cred că acesta a fost cel mai reușit. Săptămâna viitoare vom pleca într-un minicantonament la Constanța”, a declarat Neagoe.
Antrenorul Universității Cluj, Marian Pană, a declarat, vineri, că jucătorii săi au primit două goluri extrem de ușor în meciul cu Unievrsitatea Craiova, începând practic jocul de la 0-2.
„Este o victorie clară a Craiovei, este foarte greu să începi meciul de la 2-0 pentru adversari. Am primit două goluri foarte ușor după care Craiova a intrat în jocul său de pase foarte bun. Repriza a doua am început-o la fel, am primit un gol, nici acum nu-mi dau seama cum. Nu pot spune că am fost surprins cu ceva de către Craiova. Am încercat să schimbăm, însă am rămas și cu un om mai puțin, iar jocul a devenit foarte, foarte greu. Vine această pauză de două săptămâni și trebuie să ne concentrăm să nu mai facem greșeli”, a declarat Pană.
Fanii lui Dinamo nu ratează nicio ocazie de a-și ironiza rivalii de moarte de la Steaua. Egalul obținut de Napoli în Ghencea, în minutul 90+7, a făcut deliciul dinamoviștilor, care, la meciul cu Oțelul Galați, au ținut să-i taxeze pe „roș-albaștri”.
Invitat la mai multe emisiuni, atât la televiziune, cât și la radio, Sorin din Rahova, alias „Golanul cu perversa ca pe Târgu Ocna”, a devenit celebru peste noapte. Fanii lui Dinamo l-au invocat în această seară, folosindu-se de vorba care l-a făcut celebru pe Sorin pentru a-și umili rivalii de la Steaua.
Jucătorii și fanii formației Dinamo l-au omagiat, vineri, la meciul cu Oțelul Galați, contând pentru etapa a X-a a Ligii I, pe fostul căpitan al „alb-roșiilor”, Cătălin Hîldan, decedat la 5 octombrie 2000, în timpul unui meci amical, ca urmare a unui un accident vascular cerebral.
Jucătorii dinamoviști au intrat pe teren cu tricouri roșii, pe spatele cărora era trecut numărul 11 și numele lui Cătălin Hîldan.
Pe tabela de marcaj a stadionului Dinamo au fost proiectate imagini cu Cătălin Hîldan, iar sub o poză în care fostul căpitan saluta galeria dinamovistă scria: „Zece ani fără Unicul Căpitan”, la stația de amplificare putând fi auzită melodia: „Înger pentru o zi”.
Kapetanos a fost înger și demon pentru Steaua în meciul cu Napoli. Grecul a înscris golul de 3-0, în minutul 15, dar a fost eliminat pentru că și-a lovit un adversar cu cotul, în minutul 30, lăsându-și colegii în inferioritate numerică mai bine de o repriză.
Nu puține au fost vocile care au contestat gestul nesăbuit al atacantului, la finalul partidei, care s-a terminat la egalitate, 3-3. Gigi Becali spune că o eventuală sancțiune îi va fi dată lui Kapetanos de Marius Lăcătuș.
„Nu mă mai gândesc la meciul cu Napoli. Dacă stau să despic ce s-a întâmplat, ajung la balamuc! Trecutul e trecut, viitorul contează pentru mine. Îi dau lui Kapetanos sancțiunea pe care o spune Lăcătuș. Noi am jucat aseară cu o echipă care e contracandidată la calificare, deci acele 2 puncte sunt de fapt 4, nu mai pun și golaverajul la socoteală. Cred că va fi o sancțiune severă, dar nu o dau eu, o dă Marius.”, a declarat Becali la gsptv.
Finanțatorul FC Vaslui, Adrian Porumboiu, l-a amenințat pe antrenorul Juan Ramon Lopez Caro că îi va cere daune de un milion de euro dacă nu se va prezenta, miercuri, la antrenamentul echipei și va respecta programul depus la club, prin care toată lumea este liberă până vinerea viitoare, inclusiv.
„Lopez Caro m-a anunțat că dă cinci zile libere la jucători după meciul cu Gaz Metan Mediaș, de duminică, după alte trei zile pe care jucătorii le-au avut după partida cu Gloria Bistrița. Clubul nu este de acord cu așa ceva. Jucătorii se vor prezenta la antrenamente miercuri dimineață, pentru că sâmbătă este programat un amical cu Dacia Chișinău. Pe Lopez Caro nu-l atrage nimic decât acel milion de euro. O să vadă un milion de frunze veștede, că tot e toamnă, sau de castane, că e sezonul lor. Dacă nu se va prezenta la antrenament miercuri, la ora 10.00, îi vom cere noi daune un milion de euro”, a spus Adrian Porumboiu
ProSport a prezentat, în ediția tipărită de vineri, detaliile conflictului dintre Giovani Becali și Juan Pablo Garat. Fostul agent de jucători a admis că a primit un sms de la jucătorul argentinian și a dezvăluit că l-a sunat pe acesta pentru a lămuri situația.
„Era atât de lung sms-ul, că nici nu vedeam. Am sunat la numărul acestaș și îl întreb cine e? Garat! I-am spus că am dreptul să critic, iar el are dreptul să joace. Acolo s-a închis discuția cu el. E un jucător bun pentru fotbalul românesc și pentru Dinamo. Azi am vorbit cu domnul Badea, ieri cu Borcea și totul este în regulă la Dinamo, dar dacă vor pierde cu Oțelul, orice e posibil. Probabil vor fi reacții necontrolate. „, a declarat Giovani Becali la gsptv.
Antrenorul FC Timișoara, Cosmin Contra, a declarat, vineri, într-o conferință de presă, că partida cu Rapid, contând pentru etapa a zecea a Ligii I, va fi una foarte dificilă, dar speră ca la finalul ei gruparea bănățeană să treacă pe primul loc în clasament.
„Un joc extrem de greu împotriva unei echipe care vine după niște meciuri bune. E o echipă în formă, care are un entuziasm și o forță de joc foarte bună. Dacă au spații, joacă foarte bine, dar noi venim după trei meciuri fără înfrângere, jucăm pe teren propriu în fața propriilor suporteri. Avem șansa ca prin jocul rezultatelor din această etapă să fim pe primul loc în cazul unei victorii. Sunt argumente care trebuie să ne facă să ieșim mâine pe teren să dăm totul”, a spus Contra.
Egalul horror al Stelei de aseara, 3-3 cu italienii de la Napoli, a fost aproape la fel de urmarit ca finala Campionatului Mondial, Olanda – Spania.Meciul transmis aseara de ProTV de la ora 20:00 a inregistrat o audienta record de 15,6 puncte de rating pe publicul comercial 18-49, clasandu-se pe local doi in topul celor mai urmarite partide din acest an. Minutul de aur al partidei a fost inregistrat la scorul de 3-2 pentru Steaua, cand arbitrul polonez arata cele 4 minute de prelungire. Atunci, audienta a sarit de 22,3 puncte de rating pe acelasi public comercial.
Antrenorul Astrei Ploiești, Tibor Selymes, a declarat, vineri, că echipa sa a obținut două victorii vitale, cu Sportul Studențesc și cu Pandurii Târgu Jiu, formații pe care a reușit să le depășească în clasamentul Ligii I.
„Au fost două victorii vitale pentru noi, cu Sportul și Pandurii. Am învins două echipe de care am reușit să trecem în clasament. M-a mulțumit toată echipa. Pentru noi va fi o perioadă de două săptămâni cu câte puțin din toate și odihnă, dar și muncă. Avem încă mult de muncit. Am avut și avem nevoie în continuare de puncte, de la noi spectacolul este de așteptat ceva ma încolo. Până luni toată lumea va beneficia de odihnă, iar apoi vom merge într-un stagiu de pregătire la Bușteni. Sâmbăta viitoare avem programate două meciuri amicale, dar nu-mi fac probleme, am un lot numeros, o parte din echipă va juca la Bușteni cu Brănești, iar cealalată parte va evolua la ora 16.00 la Galați. Problema mare va fi cum ajung eu la ambele meciuri. Deocamdată mergem cu toții la odihnă câteva zile și putem respira altfel acum”, a declarat Selymes.
Tehnicianul Ionuț Badea a declarat, vineri, că formația Pandurii Târgu Jiu a avut momente bune în meciul cu Astra Ploiești pe care însă nu le-a putut concretiza, pierzând astfel cu scorul de 0-2, în etapa a X-a a Ligii I.
„Din păcate am pierdut un meci în care ne pusesem mari speranțe. Suferim la mai multe capitole, dar cel mai mult am suferit la fazele fixe și la lipsa de concentrare. Am avut momente bune în acest joc, dar nu am putut să concretizăm. Echipa este într-o situație dificilă. Am primit primul gol foarte repede, iar apoi a trebuit să schimbăm partitura pentru că tendința Astrei a fost să joace pe contraatact. Dacă înscriam, puteam reveni în joc”, a declarat Badea.
Atacantul ceh al FC Timișoara, Lukas Magera, a fost convocat de selecționerul Michal Bilek, pentru partidele cu Scoția și Liechtenstein, contând pentru preliminariile Campionatului European din 2012, a anunțat team-managerul grupării bănățene, Daniel Stanciu.
Stanciu a precizat că atacantul Stefan Nikolic a fost convocat la echipa naționala sub 21 de ani a Muntenegrului.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER