Cosmin STAICU

Aventura în presa sportivă a început-o în 2002, imediat după absolvirea Facultăţii de Istorie, Filologie şi Geografie din cadrul Universităţii din Craiova.

În detrimentul unei cariere de cadru didactic, a ales marea pasiune, sportul.

Visul de copil, de a fi fotbalist al Universităţii Craiova, nu s-a materializat, jucând numai la nivel de juniori pentru Ştiinţa, aşa că l-a adaptat pe parcurs, atracţia faţă de sport fiind exprimată în scris.

Începuturile în presă s-au derulat într-o redacţie propice debutanţilor, unde şi-au făcut junioratul mulţi ziarişti sportivi din Bănie, cea a Cuvântului Libertăţii.

În 2004, a acceptat transferul la Gazeta de Sud, în vremea în care tirajul ziarului depăşea constant 45.000 de exemplare. După o aventură la Ediţie Specială şi la agenţia NewsIn, urmează revenirea la matcă, la Cuvântul Libertăţii.

De peste un deceniu este reprezentant ProSport în Cetatea Băniei, acolo unde efervescenţa este Maxima, iar echilibrul, obiectivitatea, coerenţa nu sunt uşor de păstrat.

Vezi mai mult
Mirel Rădoi nu vrea amânarea jocului cu CFR Cluj! „Au jucat 120 de minute, nu văd de ce nu am profita”
01 aug. 2025, 11:50

Mirel Rădoi nu vrea amânarea jocului cu CFR Cluj! „Au jucat 120 de minute, nu văd de ce nu am profita”

Bosniacul care a impresionat în Superliga știe care e dezavantajul Universității Craiova: „Ăsta e marele noroc al lui Sarajevo!”"
31 iul. 2025, 10:36

Bosniacul care a impresionat în Superliga știe care e dezavantajul Universității Craiova: „Ăsta e marele noroc al lui Sarajevo!””

Dinamovistul Zeljko Kopic le-a dezvăluit celor de la Sarajevo secretele Universităţii Craiova
31 iul. 2025, 08:00

Dinamovistul Zeljko Kopic le-a dezvăluit celor de la Sarajevo secretele Universităţii Craiova

Mirel Rădoi, îngândurat înaintea meciului Universității Craiova din Conference League: „Sarajevo e favorită la calificare”. Ce a declarat Al Hamlawi
30 iul. 2025, 19:58

Mirel Rădoi, îngândurat înaintea meciului Universității Craiova din Conference League: „Sarajevo e favorită la calificare”. Ce a declarat Al Hamlawi

„Arde” Bănia! Mobilizare generală pentru calificarea Universităţii Craiova în turul 3 al Conference League. Câţi spectatori se anunţă pe „Ion Oblemenco” la returul cu FK Sarajevo. EXCLUSIV
30 iul. 2025, 18:13

„Arde” Bănia! Mobilizare generală pentru calificarea Universităţii Craiova în turul 3 al Conference League. Câţi spectatori se anunţă pe „Ion Oblemenco” la returul cu FK Sarajevo. EXCLUSIV

Jucătorul care a impulsionat atacul Universităţii Craiova în meciul cu „U" Cluj ratează returul cu FK Sarajevo. EXCLUSIV
30 iul. 2025, 15:30

Jucătorul care a impulsionat atacul Universităţii Craiova în meciul cu „U” Cluj ratează returul cu FK Sarajevo. EXCLUSIV

Pavel Badea trage un semnal de alarmă, înaintea returului cu FK Sarajevo: „Dacă vom juca aşa, nu avem nicio şansă"
30 iul. 2025, 13:41

Pavel Badea trage un semnal de alarmă, înaintea returului cu FK Sarajevo: „Dacă vom juca aşa, nu avem nicio şansă”

Mirel Rădoi, despre rezultatul discuţiei cu Mihai Rotaru: „Dacă nu era așa, mă dădeau afară, la ce avere au"
29 iul. 2025, 19:39

Mirel Rădoi, despre rezultatul discuţiei cu Mihai Rotaru: „Dacă nu era așa, mă dădeau afară, la ce avere au”

Mirel Rădoi, sceptic în privinţa returului cu FK Sarajevo: „Nu am mare încredere pentru ce va urma"
29 iul. 2025, 11:57

Mirel Rădoi, sceptic în privinţa returului cu FK Sarajevo: „Nu am mare încredere pentru ce va urma”

Mirel Rădoi a vrut să renunţe la unul dintre internaţionalii Universităţii Craiova, dar conducerea s-a opus. EXCLUSIV
28 iul. 2025, 15:00

Mirel Rădoi a vrut să renunţe la unul dintre internaţionalii Universităţii Craiova, dar conducerea s-a opus. EXCLUSIV