Cosmin STAICU

Aventura în presa sportivă a început-o în 2002, imediat după absolvirea Facultăţii de Istorie, Filologie şi Geografie din cadrul Universităţii din Craiova.

În detrimentul unei cariere de cadru didactic, a ales marea pasiune, sportul.

Visul de copil, de a fi fotbalist al Universităţii Craiova, nu s-a materializat, jucând numai la nivel de juniori pentru Ştiinţa, aşa că l-a adaptat pe parcurs, atracţia faţă de sport fiind exprimată în scris.

Începuturile în presă s-au derulat într-o redacţie propice debutanţilor, unde şi-au făcut junioratul mulţi ziarişti sportivi din Bănie, cea a Cuvântului Libertăţii.

În 2004, a acceptat transferul la Gazeta de Sud, în vremea în care tirajul ziarului depăşea constant 45.000 de exemplare. După o aventură la Ediţie Specială şi la agenţia NewsIn, urmează revenirea la matcă, la Cuvântul Libertăţii.

De peste un deceniu este reprezentant ProSport în Cetatea Băniei, acolo unde efervescenţa este Maxima, iar echilibrul, obiectivitatea, coerenţa nu sunt uşor de păstrat.

Vezi mai mult
Antrenorul lui FK Sarajevo, nemulţumit de scorul primei manşe cu Universitatea Craiova: „Am jucat fantastic, trebuia să câştigăm mai clar"
25 iul. 2025, 12:50

Antrenorul lui FK Sarajevo, nemulţumit de scorul primei manşe cu Universitatea Craiova: „Am jucat fantastic, trebuia să câştigăm mai clar”

Gestul neașteptat făcut de suporterii Universității Craiova la finalul eșecului usturător de la Sarajevo! EXCLUSIV
25 iul. 2025, 11:58

Gestul neașteptat făcut de suporterii Universității Craiova la finalul eșecului usturător de la Sarajevo! EXCLUSIV

De ce trebuie să se teamă Universitatea Craiova la Sarajevo, la meciul tur din Conference League. SPECIAL
24 iul. 2025, 17:56

De ce trebuie să se teamă Universitatea Craiova la Sarajevo, la meciul tur din Conference League. SPECIAL

Bosniacii de la FK Sarajevo au analizat Universitatea Craiova: „O echipă extrem de rapidă, este  în topul fotbalului românesc de ani de zile"
24 iul. 2025, 10:39

Bosniacii de la FK Sarajevo au analizat Universitatea Craiova: „O echipă extrem de rapidă, este în topul fotbalului românesc de ani de zile”

Mirel Rădoi, înaintea meciului Universităţii Craiova de la Sarajevo: „Pare că suntem favoriți". Apelul căpitanului Nicușor Bancu
24 iul. 2025, 09:28

Mirel Rădoi, înaintea meciului Universităţii Craiova de la Sarajevo: „Pare că suntem favoriți”. Apelul căpitanului Nicușor Bancu

Universitatea Craiova revine după 41 de ani la Sarajevo, acolo unde Craiova Maxima a suferit o eliminare dramatică
23 iul. 2025, 14:19

Universitatea Craiova revine după 41 de ani la Sarajevo, acolo unde Craiova Maxima a suferit o eliminare dramatică

Staff-ul lui Mirel Rădoi a fost completat. Universitatea Craiova a ales un nou team-manager. EXCLUSIV
22 iul. 2025, 21:09

Staff-ul lui Mirel Rădoi a fost completat. Universitatea Craiova a ales un nou team-manager. EXCLUSIV

Motivul incredibil pentru care Universitatea Craiova l-a lăsat pe Andrei Ivan să plece gratis: Mihai Rotaru ar fi putut chiar să scoată bani din buzunar! EXCLUSIV
22 iul. 2025, 19:02

Motivul incredibil pentru care Universitatea Craiova l-a lăsat pe Andrei Ivan să plece gratis: Mihai Rotaru ar fi putut chiar să scoată bani din buzunar! EXCLUSIV

Lotul Universităţii Craiova pentru dubla cu FK Sarajevo, din Conference League. Ce nume sunt în afara listei UEFA. EXCLUSIV
22 iul. 2025, 15:50

Lotul Universităţii Craiova pentru dubla cu FK Sarajevo, din Conference League. Ce nume sunt în afara listei UEFA. EXCLUSIV

Dorit de fostul său antrenor de la Craiova, Marinos Ouzounidis, la Aris, Andrei Ivan va semna pentru o altă echipă din Grecia
22 iul. 2025, 13:05

Dorit de fostul său antrenor de la Craiova, Marinos Ouzounidis, la Aris, Andrei Ivan va semna pentru o altă echipă din Grecia