Cosmin STAICU

Aventura în presa sportivă a început-o în 2002, imediat după absolvirea Facultăţii de Istorie, Filologie şi Geografie din cadrul Universităţii din Craiova.

În detrimentul unei cariere de cadru didactic, a ales marea pasiune, sportul.

Visul de copil, de a fi fotbalist al Universităţii Craiova, nu s-a materializat, jucând numai la nivel de juniori pentru Ştiinţa, aşa că l-a adaptat pe parcurs, atracţia faţă de sport fiind exprimată în scris.

Începuturile în presă s-au derulat într-o redacţie propice debutanţilor, unde şi-au făcut junioratul mulţi ziarişti sportivi din Bănie, cea a Cuvântului Libertăţii.

În 2004, a acceptat transferul la Gazeta de Sud, în vremea în care tirajul ziarului depăşea constant 45.000 de exemplare. După o aventură la Ediţie Specială şi la agenţia NewsIn, urmează revenirea la matcă, la Cuvântul Libertăţii.

De peste un deceniu este reprezentant ProSport în Cetatea Băniei, acolo unde efervescenţa este Maxima, iar echilibrul, obiectivitatea, coerenţa nu sunt uşor de păstrat.

După ce a debutat la naţională, Vătăjelu speră la încă o experienţă peste hotare: „Cu mintea de acum, aș avea mai multe șanse”
Mirel Rădoi a vrut să plece de la Universitatea Craiova! Nu e prima dată când e convins să nu demisioneze de la clubul finanțat de Mihai Rotaru! Legătura cu Marian Copilu, fostul președinte al echipei din Bănie | EXCLUSIV
Derby-ul Băniei, la feminin! Universitatea Craiova a zdrobit FC U, 5-0, pe „mlaștina” din „Depou” ! VIDEO
Decizie controversată a lui Mirel Rădoi! Drastic cu cei 4 excluşi din lot, tehnicianul n-a fost la fel de exigent şi cu jucătorul pentru transferul căruia a insistat | EXCLUSIV
Universitatea Craiova a pus în vânzare biletele pentru derby-ul local cu FC U. Cum îi sfidează pe fanii echipei lui Adrian Mititelu
Cupa Mondială, la start. Programul meciurilor, formulele de bază, marii absenţi, favorite, palmaresul participantelor
Criză de efectiv la antrenamentele Universităţii Craiova. Ce măsuri a luat Mirel Rădoi! EXCLUSIV
Doi fotbalişti legitimaţi la FCU Craiova, arestaţi pentru tâlhărie! Unul este fratele fostului căpitan al echipei lui Adrian Mititelu
Bogdan Vătăjelu a debutat pentru România la 29 de ani şi jumătate, deşi mai jucase în tricolor acum 7 ani. Tot un Iordănescu era selecţioner şi atunci
Ce se întâmplă cu „exilaţii” lui Mirel Rădoi la Universitatea Craiova! Doi dintre ei n-au acceptat oferta antrenorului | EXCLUSIV
Nicuşor Bancu a fost operat cu succes, la Roma. Ce șanse are căpitanul Universităţii Craiova să revină pe teren în acest sezon
SCMU Craiova, eliminată din Cupa CEV, după „setul de aur”, de Fenerbahce Istanbul. Şi Dinamo a ieşit din competiţie, în timp ce Arcada Galaţi şi Steaua merg mai departe
Sorin Cârţu, la împlinirea a 67 de ani: „Cadoul perfect ar fi o victorie cu Rapid”. Ce spune despre Mirel Rădoi şi care ar fi momentul din viaţă pe l-ar retrăi
Universitatea Craiova se raliază protestului fanilor faţă de abuzurile forţelor de ordine: „Nu suntem de acord cu practici prin care suporterii pot fi îndepărtați de pe stadioane!”
Fanii Universităţii Craiova anunţă că vor refuza să se dezbrace şi să arate actele de identitate forţelor de ordine şi vin cu avocaţi la derby-ul cu Rapid: „E violare a Constituţiei, un abuz înfiorător!”
Scandal la FC U Craiova, după reinstalarea lui Nicolo Napoli! Trei suporteri au vandalizat sediul clubului lui Adrian Mititelu | FOTO
Voleibaliştii de la SCM Universitatea Craiova, succes de prestigiu în CEV Cup, contra lui Fenerbahce! Echipele româneşti au câştigat pe linie în Europa
Mirel Rădoi, decizie radicală la Universitatea Craiova! Schimbă sistemul de joc în Cupei României Betano și îşi avertizează jucătorii: „Până la iarnă va fi o continuă evaluare a lotului”
Bogdan Vătăjelu, despre metodele de pregătire ale lui Mirel Rădoi: „Îmbină foarte interesant mai multe lucruri”
Mirel Rădoi are patru victorii la rând, iar Sorin Cârţu îi transmite un mesaj clar: „Îmi doresc un antrenor care să fie norocos, nu ghinionist”
Oltenii i-au ironizat pe fanii U Cluj! „Slavă ţie…miliţie!”
Exagerarea lui Mirel Rădoi față de un fotbalist al său: „A alergat 165 de metri în 14 secunde”
Mirel Rădoi şi-a făcut calculele pentru intrarea în play-off: „Ne mai trebuie atâtea puncte”. Antrenorul Universităţii Craiova, exasperat de întrebările despre FCSB: „Şi la conferinţa noastră tot de naşu’ să vorbim?!”
Calificare istorică pentru SCM Universitatea Craiova, în faza a doua a grupelor FIBA Europe Cup, după succesul în derby-ul cu CSO Voluntari
Sorin Cârţu, nemulţumit de parcursul Universităţii Craiova: „Suntem contrariaţi de greşelile care se fac, ne aşteptam să avem mai multe puncte”
Sorin Cârţu nu-l vede pe Eugen Neagoe antrenor la FCSB și dezvăluie: „Era pe lista foarte scurtă a noastră”
Denis Alibec, idolul lui Ştefan Baiaram. Cine e cel mai tare adversar pe care l-a avut în Superliga
Bogdan Mitrea îşi avertizează colegii de la Universitatea Craiova! Ce a spus despre fosta sa echipă, Sepsi: „Nu trebuie să cădem în capcana asta!”
Mirel Rădoi dezvăluie marea problemă a Universităţii Craiova: „Am văzut lucrul acesta, dar nu puteam să o spun public!”
Cei de la Universitatea Craiova se gândesc la titlu, dar se mulțumesc cu o remiză în meciul cu Sepsi: „Muşcă din adversar!”
Cum au început problemele lui Dan Nistor la Universitatea Craiova şi de ce n-a mai părăsit echipa în vară | EXCLUSIV
Mirel Rădoi se aşteaptă la un infern la Arad: „Va fi greu să ne facem auziţi”. Despre UTA: „E echipă normală numai în deplasare”
Suspect de ruptură musculară, Universitatea Craiova l-a recuperat pe Andrei Ivan pentru meciul cu UTA. Oltenii s-au antrenat la Cisnădie, înainte de a pleca spre Arad
Ilie Balaci, comemorat la 4 ani de la dispariţie. Sorin Cârţu a fost cuprins de emoții: „Universitatea Craiova avea mare nevoie de el”. Colegii din Craiova Maxima, la mormântul „Minunii Blonde”
Universitatea Craiova old-boys. Titularii lui Mirel Rădoi din meciul cu Hermannstadt, din Cupa României Betano, au avut o medie de vârstă peste 30 de ani
Banderola i-a adus golul după trei ani lui Bogdan Vătăjelu, chiar în Cupa României Betano. Visul fundaşului de la Universitatea Craiova: „Sper până la finalul carierei”
SCM Universitatea Craiova învinge în Germania, în FIBA Europe Cup, după un sfert patru excelent! „E o victorie mare pentru noi”
×