Aventura în presa sportivă a început-o în 2002, imediat după absolvirea Facultăţii de Istorie, Filologie şi Geografie din cadrul Universităţii din Craiova.
În detrimentul unei cariere de cadru didactic, a ales marea pasiune, sportul.
Visul de copil, de a fi fotbalist al Universităţii Craiova, nu s-a materializat, jucând numai la nivel de juniori pentru Ştiinţa, aşa că l-a adaptat pe parcurs, atracţia faţă de sport fiind exprimată în scris.
Începuturile în presă s-au derulat într-o redacţie propice debutanţilor, unde şi-au făcut junioratul mulţi ziarişti sportivi din Bănie, cea a Cuvântului Libertăţii.
În 2004, a acceptat transferul la Gazeta de Sud, în vremea în care tirajul ziarului depăşea constant 45.000 de exemplare. După o aventură la Ediţie Specială şi la agenţia NewsIn, urmează revenirea la matcă, la Cuvântul Libertăţii.
De peste un deceniu este reprezentant ProSport în Cetatea Băniei, acolo unde efervescenţa este Maxima, iar echilibrul, obiectivitatea, coerenţa nu sunt uşor de păstrat.
Tricoul cu numărul 88, al lui Atanas Trică, a fost cel mai scump la licitaţia umanitară pentru Ucraina, organizată de Peluza Nord şi Universitatea Craiova, la care au fost licitate tricourile care aveau pe spate […]
Universitatea Craiova a întâmpinat probleme înaintea derby-ului cu CFR Cluj din etapa a 4-a a play-off-ului Ligii 1. Universitatea Craiova – CFR Cluj se joacă duminică, 10 aprilie, ora 20.30, în etapa a 4-a din […]
Laurențiu Reghecampf (46 de ani) se bucură de suspendarea lui Dan Petrescu pentru derby-ul dintre Universitatea Craiova și CFR Cluj. Dan Petrescu este suspendat pentru derby-ul cu Universitatea Craiova programat duminică, 10 aprilie, ora 20.30, […]
Continuă campania de transferuri spectaculoasă pentru echipa feminină de handbal SCM Craiova. Pentru sezonul următor, clubul din Bănie a reuşit să o achiziţioneze pe Ana Paula Rodrigues, campioană mondială cu naţionala Braziliei, în urmă cu […]
Succesul Universităţii Craiova în deplasarea cu FCSB, scor 2-0, pe Arena Naţională, a creat o emulaţie specială printre fanii olteni, care anunţă la derby-ul cu CFR Cluj un record de asistenţă pentru ultimele sezoane pe […]
Preşedintele Universităţii Craiova Sorin Cârţu spune că ar fi mulţumit şi cu un egal în derby-ul cu CFR Cuj, programat duminică, ora 20:30, pe arena „Ion Oblemenco”, atunci când vor avea loc şi alegerile pentru […]
Unic candidat la postul de preşedinte al Universităţii Craiova, pentru alegerile care vor avea loc duminică, 10 aprilie, Sorin Cârţu a declarat că a început deja, împreună cu Marian Copilu, să contureze o listă de […]
Ameninţat cu destituirea în iarnă, când Universitatea Craiova adunase şapte meciuri consecutive fără victorie, antrenorul Laurenţiu Reghecampf este într-o altă postură acum, după victoria din deplasare cu FCSB şi în urma parcursului din 2022 al […]
Derby-ul etapei a 3-a a play-off-ului Ligii 1, FCSB – Universitatea Craiova, este programat astăzi, la ora 19.00, pe Arena Naţională. Antrenorul oltenilor, Laurenţiu Reghecampf, a pregătit în două mandate, echipa patronată de Gigi Becali, cu […]
Laurenţiu Reghecampf întâlneşte duminică echipa pe care a pregătit-o în două rânduri, derby-ul FCSB – Universitatea Craiova fiind programat de la ora 19:00, pe Arena Naţională. Antrenorul oltenilor se teme atât de forţa ofensivă a […]
Antrenorul Universităţii Craiova Laurenţiu Reghecampf spune că selecţionerul Edi Iordănescu este cel care trebuie să spună concret cine a greşit la cornerul din care România a primit primul gol în Israel, după ce Andrei Ivan […]
Fundaşul Universităţii Craiova, Paul Papp, spune că ar fi „o minune” dacă formaţia din Bănie ar obţine un rezultat pozitiv în derby-ul cu FCSB, programat duminică, de la ora 19.00, pe Arena Naţională. Paul Papp […]
După ce ProSport a anunţa că oficialii lui PAOK Salonic nu vor prelungi acordul cu Alexandru Mitriță, antrenorul Laurenţiu Reghecampf a spus răspicat că şi-l doreşte la Universitatea Craiova pe atacantul de 27 de ani, […]
Antrenorul Universităţii Craiova, Laurenţiu Reghecampf, a prefaţat derby-ul cu fosta sa echipă, FCSB, programat duminică, de la ora 19.00, pe Arena Naţională, în etapa a 3-a a Ligii I. Tehnicianul spune că nu are vreo […]
Pauza competiţională prilejuită de meciurile echipelor naţionale n-a fost speculată de Universitatea Craiova aşa cum îşi dorea antrenorul Laurenţiu Reghecampf, mai ales că pentru alb-albaştri urmează derby-urile cu FCSB şi CFR Cluj. Tehnicianul oltenilor n-a putut […]
Singurul candidat la alegerile pentru preşedinţia clubului Universitatea Craiova, Sorin Cârţu dezvăluie că a ales să continue în această funcţie în primul rând pentru că nu-şi imaginează viaţa fără să fie implicat în fotbal, iar […]
Noul antrenor al echipei masculine de baschet SCMU Craiova este ucraineanul Vitaly Stepanovski, care a fost secundul naţionalei Ucrainei. Acesta a debutat deja cu o victorie pe banca formaţiei din Bănie, 102-67, contra celor de […]
Al doilea golgheter al Universităţii Craiova din acest sezon, cu 10 goluri marcate, brazilianul Gustavo Vagenin este încrezător că el şi colegii săi pot obţine un succes în derby-ul de duminică, din deplasare, cu FCSB, […]
Fiind singurul candidat la alegerile pentru preşedinţia clubului Universitatea Craiova, Sorin Cârţu este sigur de un nou mandat în postura pe care o deţine de mai mulţi ani. Pentru acest sezon, „Sorinaccio” spune că obiectivele […]
Grecul Michalis Kakiouzis a avut în Bănie soarta compatriotului său, Marinos Ouzounidis, fiind concediat după o jumătate de an de muncă. Foşti mari internaţionali eleni, cei doi au avut ceva succes la Craiova, dar au […]
Fostul fundaş al Universităţii Craiova din anii 60-70, Victor Niculescu, îl acuză pe Mircea Lucescu de faptul că l-a sabotat pentru a nu mai fi convocat la echipa naţională în acea perioadă. Cel alintat în […]
După ce a câştigat Cupa EHF, în 2018, echipa de handbal SCM Craiova a fost parcă urmărită de un blestem. Nu a fost campionat în care jucătoarele din Bănie să nu sufere accidentări numeroase şi […]
Adus în Bănie acum un an şi jumătate, pentru 500.000 de euro, de la FC Botoşani, extrema dreapta George Alexandru Cîmpanu (21 de ani) spune că şansa carierei sale a fost regula under 21, altfel […]
Numirea lui Marian Copilu în conducerea Universităţii Craiova nu s-a concretizat, cum era de aşteptat, cu o campanie furibundă de transferuri, cu schimbări masive la nivelul lotului. Dimpotrivă, oltenii au punctat numai la capitolul plecări […]
După ce primele luni la Universitatea Craiova au fost mai grele pentru Alexandru Creţu (29 de ani), fiind criticat de fanii olteni, mijlocaşul venit la FCSB a avut prestaţii remarcabile în 2022, care au coincis […]
În etapa a doua a play-off-ului Ligii 1, Universitatea Craiova joacă în deplasare cu FC Voluntari, vineri, de la ora 20:30. Antrenorul oltenilor Laurenţiu Reghecampf este mulţumit că, în sfârşit, are aproape tot lotul valid, […]
Clubul Universitatea Craiova a anunţat că amână alegerile pentru postul de preşedinte al grupării, de pe 26 martie, când ar fi trebuit să aibă loc, până la în jurul datei de 9 aprilie, în funcţie […]
Portarul Universităţii Craiova, Mirko Pigliacelli, a declarat că a făcut deja demersurile pentru a primi cetăţenie română şi speră să poată evolua pentru naţionala tricoloră. Goalkeeperul italian se află deja de patru ani în România, […]
Aflat în vizită la Craiova, preşedintele FRF, Răzvan Burleanu, a confirmat că Steaua Bucureşti, echipă care participă în play-off-ul Ligii a II-a, nu are drept de promovare în primul eşalon. În schimb, Burleanu a declarat […]
Fundaşul Universităţii Craiova, Bogdan Vătăjelu (29 de ani), consideră că forma bună a echipei din Bănie, care are a câştigat ultimele şapte meciuri oficiale, se datorează stilului pragmatic adoptat în ultima perioadă de olteni, stil […]
Deşi nu a marcat în victoria Universităţii Craiova cu 3-0 în faţa lui FC Argeş, în prima etapă din play-off, Jovan Markovic a creat faza meciului, în prima repriză, când l-a driblat „ca în cabina […]
Fundaşul Universităţii Craiova, Vladimir Screciu (22 de ani), este optimist înaintea startului play-off-ului, după ce el şi colegii au încheiat sezonul regular cu şase victorii, spunând că formaţia din Bănie este în formă maximă. Universitatea […]
După calificarea în premieră în play-off a echipei pe care o conduce, Andrei Prepeliţă spune că FC Argeş are ca obiectiv în ultima parte a sezonului să nu facă numai act de prezenţă în top […]
Fundaşul Universităţii Craiova, Bogdan Vătăjelu, spune că el şi colegii săi ar fi mulţumiţi cu un succes la limită contra lui FC Argeş, la debutul în play-off-ul Ligii 1, aşteptându-se la un meci mai greu […]
Nepotul lui Ilie Balaci, Atanas Trică, speră să mai aibă parte de minute la prima echipă a Universităţii Craiova, chiar şi după revenirile lui Andrei Ivan şi Elvir Koljic, care au avut probleme de sănătate. […]
Universitatea Craiova începe play-off-ul vineri, de la ora 20.30, pe teren propriu, contra lui FC Argeş. Antrenorul gazdelor, Laurenţiu Reghecampf a prefaţat acest joc, spunând că piteştenii au reuşit un „lucru miraculos”, calificându-se în play-ff […]
Sorin Cârţu este unicul candidat, până în acest moment, pentru postul de preşedinte al Universităţii Craiova, el depunându-şi astăzi oficial candidatura pentru scrutinul programat la finalul acestei luni. Sorin Cârţu spune că a ales să […]
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER