Cosmin Staicu

Aventura în presa sportivă a început-o în 2002, imediat după absolvirea Facultăţii de Istorie, Filologie şi Geografie din cadrul Universităţii din Craiova.

În detrimentul unei cariere de cadru didactic, a ales marea pasiune, sportul.

Visul de copil, de a fi fotbalist al Universităţii Craiova, nu s-a materializat, jucând numai la nivel de juniori pentru Ştiinţa, aşa că l-a adaptat pe parcurs, atracţia faţă de sport fiind exprimată în scris.

Începuturile în presă s-au derulat într-o redacţie propice debutanţilor, unde şi-au făcut junioratul mulţi ziarişti sportivi din Bănie, cea a Cuvântului Libertăţii.

În 2004, a acceptat transferul la Gazeta de Sud, în vremea în care tirajul ziarului depăşea constant 45.000 de exemplare. După o aventură la Ediţie Specială şi la agenţia NewsIn, urmează revenirea la matcă, la Cuvântul Libertăţii.

De peste un deceniu este reprezentant ProSport în Cetatea Băniei, acolo unde efervescenţa este Maxima, iar echilibrul, obiectivitatea, coerenţa nu sunt uşor de păstrat.

Tudorie sau Camara, care e surpriza lui Ouzounidis în primul 11 al Craiovei? Pigliacelli, punctul slab al Craiovei în derby-urile cu FCSB
Palmares dezastruos pentru Universitatea Craiova în meciurile cu FCSB. Arena din Giurgiu, a 8-a locaţie în 7 ani pentru acest derby
Fanii Universității Craiova, solicitare de urgență pentru club, chiar înainte de meciul cu FCSB. Comunicatul emis de Peluza Nord
Fost fotbalist român, decedat la numai 43 de ani, după ce s-a infectat cu COVID 19!
Andrei Ivan e sigur că va marca golul decisiv pentru victoria cu FCSB de duminică: „Nu contează cine joacă alături de mine”
Marinos Ouzounidis, anunț uriaș înaintea derby-ului cu FCSB! Koljic, cel mai important jucător, revine!
La Mioveni, de 1 aprilie, a fost păcălit fotbalul! CS Mioveni şi ”FC U” Craiova au remizat, după o luptă surdo-mută
După „dubla” de la Erevan, Alex Cicâldău a devenit cel mai bine cotat din Liga 1. „Va juca la echipe de top 7 din primele 4 campionate ale Europei”
Paul Papp, ultra-motivat pentru derby-ul FCSB – Universitatea Craiova: „Privim meciul ca pe o finală”. Cel mai bun atac vs. cea mai bună apărare din Liga 1
Universitatea Craiova a pornit deja războiul psihologic pentru derby-ul cu FCSB. Oltenii au solicitat teste antidoping inclusiv la baza de antrenament a liderului
Universitatea Craiova şi fanii din Peluza Nord l-au omagiat pe Nae Tilihoi. Trei ani de la dispariţia fundaşului Craiovei Maxima
La ultima vizită a Macedoniei în România, naționala s-au chinuit să câştige, la Craiova. Cu o noapte îniainte jucătorii au petrecut la un club de striptease
Universitatea Craiova joacă un amical cu Farul în acest weekend. Lui Ouzounidis îi revin doi jucători importanţi pentru derby-urile cu FCSB şi CFR Cluj
Ciprian Marica se teme că lipsa lui Mirel Radoi va fi fatală pentru naționala României: „E cea mai mare pierdere, nu poţi antrena de la TV”
Eugen Trică e mulţumit de remiza cu Farul, după revenirea la ”FC U” Craiova: ”Jucătorii au avut atitudine, ce nu am văzut în meciurile anterioare.” Ce spune despre meciul din ultima etapă, de la Reşiţa
Miza a adus remiza! Meci crispat în Bănie, între echipele lui Trică şi Zicu. Cronica jocului de pe ”Ion Oblemenco”
Mirko Pigliacelli, în Italia la finalul sezonului: „Lucrez la asta”. Intra în ultimul an de contract cu Universitatea Craiova
Mirko Pigliacelli, gata să joace pentru echipa naţională a României: „Ar fi o opţiune importantă, de ce nu?”
Ştefan Vlădoiu abia așteaptă EURO U21: „Mergem cu gândul de a repeta figura echipei de acum doi ani”. Cicâldău şi Ivan i-au spus „cât de frumos a fost în Italia”
BREAKING NEWS | Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, decizie de ultimă oră privind palmaresul Universităţii Craiova!
Dan Nistor a dezvăluit motivul pentru care celebrează golurile cu acest salut: „Îmi umple inima de bucurie”
Care e starea lui Andrei Ivan după accidentarea din meciul cu UTA: „Am simțit o durere”
Nicușor Bancu e încântat de noul antrenor: „De când a venit Ouzounidis, adversarii nu prea mai trag la poartă”
După ce au jucat cu echipele care se bat la titlu, arădenii trag concluziile: „CFR este robustă şi are experienţă, FCSB şi Craiova au calitate”
Gică Craioveanu: „Mi-a plăcut echipa, a fost cel mai bun meci de la venirea lui Ouzounidis”. Ce le-a transmis „Grande” lui Cicâldău şi Camara
Universitatea Craiova a celebrat 38 de ani de la calificarea în semifinalele Cupei UEFA. Ungureanu: „Nu ştiu ce căuta Negrilă prin careu!” Negrilă: „Am zis că poate se nimereşte!”. Sorin Cârţu dezvăluie „secretul” acelui gol antologic
Paul Papp, încântat de noul antrenor al Universității Craiova: „Ouzounidis ne pregăteşte foarte bine să nu luăm gol”
Laszlo Balint: „Trebuie să ne ridicăm nivelul ca să obţinem ceva la Craiova”. Ce jucător arădean a fost găsit pozitiv cu COVID 19
Marinos Ouzounidis vrea 3 puncte cu UTA „pentru a avea linişte în pauza competiţională” 
Ana Maria Brânză, după ce a primit un tricou al Universităţii Craiova de la Pavel Badea. „În copilărie, singura bucurie din weekend erau meciurile Craiovei”
Mirko Pigliacelli vrea titlul cu orice preț: „Ar fi bine dacă aş marca şi eu, numai să câştigăm”. Ce spune italianul despre şansele Universității Craiova
Se înmulţesc problemele de lot la Universitatea Craiova! Ouzounidis: „Nu ştiu dacă alţii ar fi obţinut aceste rezultate cu atâtea absenţe”
Universitatea Craiova, interesată de transferul portarului Victor Străistari, internaţional moldovean U21! A fost eroul vecinilor noștri în meciul cu Belgia | EXCLUSIV
Alexandru Mateiu și Marinos Ouzounidis se înțeleg de minune la Universitatea Craiova: „Se vede mâna noului antrenor” / „Orice tehnician vrea un jucător ca el”
Baiaram, după ce a devenit cel mai tânăr marcator din Liga 1: „Aştept de mult timp acest moment”. Cui i-a dedicat reuşita şi ce i-a transmis Ouzounidis
Alex Mateiu, înaintea duelului cu FC Botoșani de pe „Ion Oblemenco”: „Cu el am cele mai mari emoţii”
Lui Alex Tudorie i-a revenit optimismul: „Ar fi ideal să sărbătorim un titlu în Bănie alături de fani”. Ce spune atacantul despre meciul cu FC Botoşani
×