Cosmin Staicu

Aventura în presa sportivă a început-o în 2002, imediat după absolvirea Facultăţii de Istorie, Filologie şi Geografie din cadrul Universităţii din Craiova.

În detrimentul unei cariere de cadru didactic, a ales marea pasiune, sportul.

Visul de copil, de a fi fotbalist al Universităţii Craiova, nu s-a materializat, jucând numai la nivel de juniori pentru Ştiinţa, aşa că l-a adaptat pe parcurs, atracţia faţă de sport fiind exprimată în scris.

Începuturile în presă s-au derulat într-o redacţie propice debutanţilor, unde şi-au făcut junioratul mulţi ziarişti sportivi din Bănie, cea a Cuvântului Libertăţii.

În 2004, a acceptat transferul la Gazeta de Sud, în vremea în care tirajul ziarului depăşea constant 45.000 de exemplare. După o aventură la Ediţie Specială şi la agenţia NewsIn, urmează revenirea la matcă, la Cuvântul Libertăţii.

De peste un deceniu este reprezentant ProSport în Cetatea Băniei, acolo unde efervescenţa este Maxima, iar echilibrul, obiectivitatea, coerenţa nu sunt uşor de păstrat.

Descoperitorul lui Mihăilă le-a spus italienilor că „fotbalistul poate atinge nivelul lui Mutu”! Ce calităţi i-a evidenţiat noului jucător al Parmei
Craiova a făcut achiziţii pentru banca de rezerve! Deşi au costat 1 milion de euro, niciunul dintre noii-veniţi în Bănie nu prinde primul „11”
Vladimir Screciu vede derby-ul cu Dinamo ca o rampă pentru titlu: „Atuul nostru este spiritul echipei”
Lovitură devastatoare pentru Adrian Mititelu! TAS îi dă câștig de cauză lui Mihai Rotaru în procesul cu Universitatea Craiova
Bergodi, anunț despre lotul Craiovei: „Sunt mulţumit! Putem câştiga titlul” | VIDEO
Mihai Bălaşa, încrezător într-o victorie cu Dinamo: „Sperăm să fim Agentul 007”. Internaţionalul e dispus să joace fundaș dreapta şi la Universitatea Craiova
Cosmin « Contra » Craiova. „Guriţă” întâlneşte echipa care i-a suflat titlul, în 2017 şi pe care a fost aproape să o preia, înaintea lui Bergodi
ULTIMA ORĂ | COVID-19 face ravagii la Universitatea Craiova înaintea meciului cu Dinamo! Oltenii au plătit scump convocările la naţionala U21
Albanezul Kamer Qaka și-a găsit echipă, după despărțirea de Craiova! Fotbalistul tocmai a semnat noul contract
Selecţionerul Burcea vrea să creeze la Craiova o forţă în handbalul feminin: „Ne batem la titlu”. „Leoaicele”, cu Mihai Viteazul pe tricouri
Ivan Martic a rămas cu nostalgia fanilor Craiovei: „Sunt nebuni după fotbal, nu am văzut atâta pasiune ca acolo, e un mic Napoli”
Craiova şi Argeşul se întâlnesc într-un amical în Bănie! Primul meci pentru Ionuţ Moşteanu ca principal al piteştenilor
Lukacs Bole, către Universitatea Craiova! S-a despărţit de campioana Ungariei și negociază acum cu șefii echipei din Bănie | EXCLUSIV
Craiova, campioana transferurilor peste hotare. Sumă impresionantă obţinută din vânzările de jucători
Universitatea Craiova l-a împrumutat pe Drăghici la FC Argeş
Albanezul Kamer Qaka a plecat de la Universitatea Craiova! Compromisul făcut de club | EXCLUSIV
Măţan şi un bulgar, ultimele obiective ale Craiovei în mercato. Îşi confirmă Rotaru porecla „Ariciul” sau le face pe plac fanilor pentru ca oltenii să rămână cu şanse mari în lupta pentru titlu?
Valentin Mihăilă, prezentat oficial la Parma! Contract până în 2025 pentru fostul jucător al Craiovei. Ce scrie presa din Italia
Gică Popescu a confirmat ProSport: FC Viitorul negociază cu Universitatea Craiova transferul lui Alexandru Măţan. Nici vorbă de discuţii pentru Iancu!
Mihai Rotaru voia să-l readucă pe Alex Mitriță la Craiova! De ce a picat mutarea | EXCLUSIV
Valentin Mihăilă a ajuns în Italia! Cât plătește Parma pe atacantul Universității Craiova | FOTO
Discuții de ultimă oră! Universitatea Craiova negociază transferul unui jucător din Liga 1 | EXCLUSIV
A patra accidentare gravă în 3 ani a lui Koljic! Bosniacul are fractură de peroneu şi va rata tot acest sezon | FOTO
Universitatea Craiova – Poli Iași 1-0, în etapa a 6-a din Liga 1 | Oltenii își consolidează prima poziție în clasament! Avans de 7 puncte față de CFR Cluj
Alexandru Mățan, foarte aproape de a semna cu Universitatea Craiova! Cristiano Bergodi insistă pentru mijlocașul de la Viitorul. Suma de transfer înaintată | EXCLUSIV
Ovidiu Bic, la borna 100 în Liga 1, este convins că se va impune la Universitatea Craiova: „În prima perioadă m-a copleşit presiunea, acum e altceva”
BREAKING NEWS | Paul Papp şi Alexandru Tudorie de la Universitatea Craiova au COVID-19
Mirko Pigliacelli: „La Craiova e mare presiune, dar cine nu rezistă poate pleca sau să se apuce de altceva”
Cristiano Bergodi nu se opune plecării lui Elvir Koljic la Dinamo Kiev: „E cel mai bun din România, dar când e vorba de sume mari, un jucător trebuie să plece”
Universitatea Craiova câştigă pe bandă rulantă, dar Mihai Rotaru are un mare motiv de supărare! | EXCLUSIV
Incident șocant la Universitatea Craiova: Bogdan Vătăjelu și Antoni Ivanov s-au luat la bătaie la un antrenament | EXCLUSIV
Craiova a rămas fără Valentin Mihăilă la meciul de azi de la Piteşti | EXCLUSIV
Lovitură grea pentru Adrian Mititelu: nu mai are voie să folosească, temporar, denumirea Universitatea Craiova! Prima reacţie a patronului: „Decizie nedreaptă şi absurdă”
Cristiano Bergodi: „Suntem la 70 la sută din potenţial, nu trebuie să lăsăm garda jos!”. Ce spune italianul despre meciul cu FC Argeș
Marius Constantin: „Nu mă aşteptam să începem campionatul cu 4 victorii, sper ca rezultatul negativ să vină cât mai târziu” Ce spune despre integrarea la Craiova
Răzvan Lucescu în rol de Bruce Lee! Întâmplare șocantă: A spart cu piciorul uşa la vestiarul arbitrilor!
Legendele „maxime” Zoli Crişan şi Nae Tilihoi, pictate în centrul Craiovei. Fiii celor două glorii ale Ştiinţei s-au fotografiat lângă chipurile celebrilor taţi
×