Cosmin STAICU

Aventura în presa sportivă a început-o în 2002, imediat după absolvirea Facultăţii de Istorie, Filologie şi Geografie din cadrul Universităţii din Craiova.

În detrimentul unei cariere de cadru didactic, a ales marea pasiune, sportul.

Visul de copil, de a fi fotbalist al Universităţii Craiova, nu s-a materializat, jucând numai la nivel de juniori pentru Ştiinţa, aşa că l-a adaptat pe parcurs, atracţia faţă de sport fiind exprimată în scris.

Începuturile în presă s-au derulat într-o redacţie propice debutanţilor, unde şi-au făcut junioratul mulţi ziarişti sportivi din Bănie, cea a Cuvântului Libertăţii.

În 2004, a acceptat transferul la Gazeta de Sud, în vremea în care tirajul ziarului depăşea constant 45.000 de exemplare. După o aventură la Ediţie Specială şi la agenţia NewsIn, urmează revenirea la matcă, la Cuvântul Libertăţii.

De peste un deceniu este reprezentant ProSport în Cetatea Băniei, acolo unde efervescenţa este Maxima, iar echilibrul, obiectivitatea, coerenţa nu sunt uşor de păstrat.

Vătăjelu, după primele antrenamente cu Ouzounidis: „Cu noul antrenor e important este să înţelegem limba fotbalului şi să avem şi şansă”
Marinos Ouzounidis anunță: „Nu-mi place ideea de a schimba jucătorii după cinci minute” + Ce spune noul antrenor al Universității Craiova despre lot
Primul antrenament al lui Marinos Ouzounidis la Craiova! Ce jucător a revenit la Universitatea
Universitatea Craiova, trei transferuri pe ultima sută de metri din mercato | EXCLUSIV
Ce spun jucătorii Craiovei despre Marinos Ouzounidis, noul antrenor: „Asta așteptăm! Dacă ne zbatem în mediocritate nu e bine”
Craiovenii s-au antrenat pe „Ion Oblemenco” înaintea derby-ului cu Dinamo, iar fanii şi patronul Mihai Rotaru au venit să-i susţină | FOTO
Presa elenă despre instalarea grecului Marinos Ouzounidis la Craiova: „Este aşteptat să-şi vadă noua echipă şi apoi să semneze contractul”
BREAKING NEWS | Marinos Ouzounidis este noul antrenor al Universității Craiova! Grecul este așteptat în Bănie la derby-ul cu Dinamo. Salariul cu care l-a convins Mihai Rotaru | EXCLUSIV
Cîmpanu a prins aripi după ce a marcat primul gol pentru Craiova: „Îmi doresc să-mi domin adversarii la fiecare meci” Ce spune despre derby-ul cu Dinamo
Dragoș Bon, interimarul Universității Craiova, intrare cu talpa la Dinamo: „Nu mă sperie nimic la ei!”. De ce îl sfătuiește pe următorul antrenor să învețe oltenește
Matteo Fedele revine la Universitatea Craiova. „Ni se va alătura, e un jucător de mare calitate”. Ce se întâmplă cu transferul lui Juan Camara
Nepotul lui Ilie Balaci a marcat pentru satelitul Craiovei, sub privirile lui Mihai Rotaru. Atanas Trică ar putea debuta în curând în Liga I!
Pleșan l-a desființat pe antrenorul Universității Craiova: „E un fake, un «sifon»”. Cum cataloga Dragoş Bon drept „clonă” actuala sa echipă!
„Surpriza” lui Mihai Rotaru pentru banca Universităţii Craiova întârzie. Ce nume de antrenori a cuprins lista oltenilor | EXCLUSIV
Probleme de lot la Universitatea Craiova! Doi titulari au declarat forfait pentru meciul de la Iaşi
S-a întors la Universitatea Craiova după plecarea inamicului Papură! Povestea conflictului dintre cei doi | EXCLUSIV
Universitatea Craiova renunță la Cristi Bărbuț, jucător cu 21 de meciuri în acest sezon! În ce campionat semnează atacantul | EXCLUSIV
Sinisa Sanicanin e „internaţionalul din Europa de Est” pe care-l vrea Universitatea Craiova! Este coleg cu Koljic la naţionala Bosniei | EXCLUSIV
Lovitură în Bănie! Juan Camara ajunge luni la Craiova! Mihai Rotaru: „Așteptăm să poată semna” | EXCLUSIV
Marius Constantin, mesaj dur: „Nu e deloc plăcut să auzi: Mai bateţi şi voi pe cineva?”
Antrenorul interimar al Craiovei, Dragoş Bon: „Sper să vină cineva care să aibă rezultate! Trebuie să fie alegerea perfectă”
Mihai Rotaru le-a dat satisfacţie fanilor Craiovei. După Papură, un alt personaj a părăsit clubul | EXCLUSIV
Laurențiu Reghecampf, Cosmin Contra şi Adi Mutu sunt pe lista Craiovei, dar Mihai Rotaru ar prefera un antrenor străin
Cine va fi antrenor interimar la Universitatea Craiova, după plecarea lui Corneliu Papură
Alex Mitriţă, mesaj pentru jucătorii Universității Craiova: „O să vină” + Ce spune despre Papură
Suporterii Craiovei s-au dus la biroul lui Mihai Rotaru şi la cantonamentul echipei pentru a protesta: „Vrem antrenor! Vrem profesionalism! Vrem performanţă!”
Mihai Bălaşa, despre lupta la titlu în Liga 1 și cele mai tari momente ale carierei + Ce ar face dacă l-ar întâlni pe idolul Sergio Ramos
Venirea lui Reghecampf la Craiova, surprinzătoare sau plauzibilă? | Analiză
Papură, cu gândul la meciul Craiovei cu Argeșul: „Jocul nu a suferit, dar o victorie ar descreţi frunţile jucătorilor”
Seria fără victorie a Craiovei are şi o parte pozitivă: oltenii n-au mai pierdut în deplasare de aproape 11 luni! Pe teren propriu n-au mai câştigat de când s-a „rupt” Koljic
Galeria Craiovei îl somează din nou pe Mihai Rotaru „să înceteze să se joace de-a Gigi Becali”! Peluza Nord solicită demiterea lui Cornel Papură
Mihai Rotaru a promis „trei jucători”. Până acum, „transferurile” Craiovei sunt: nepotul lui Balaci, doi preparatori şi prelungirea contractului lui Mamut
Cristiano Bergodi spune adevăratul motiv pentru care a plecat de la Craiova: „Am avut probleme cu ei! Patronul era mereu nemulțumit”
Paul Papp, anunț pentru fanii Craiovei: „Nu ne permitem să mai facem paşi greşiţi”
Jucătorii Universității Craiova și-au pierdut încrederea după seria de egaluri. Ștefan Vlădoiu: „Ne e teamă de toată lumea”
Nicușor Bancu e debusolat: „Nu ştim ce să mai facem ca să câştigăm. Pierdem contactul cu primele clasate”
Ştefan Vlădoiu e convins că va fi spectacol la Craiova – Viitorul: „Va fi un super-meci”
×