Aventura în presa sportivă a început-o în 2002, imediat după absolvirea Facultăţii de Istorie, Filologie şi Geografie din cadrul Universităţii din Craiova.
În detrimentul unei cariere de cadru didactic, a ales marea pasiune, sportul.
Visul de copil, de a fi fotbalist al Universităţii Craiova, nu s-a materializat, jucând numai la nivel de juniori pentru Ştiinţa, aşa că l-a adaptat pe parcurs, atracţia faţă de sport fiind exprimată în scris.
Începuturile în presă s-au derulat într-o redacţie propice debutanţilor, unde şi-au făcut junioratul mulţi ziarişti sportivi din Bănie, cea a Cuvântului Libertăţii.
În 2004, a acceptat transferul la Gazeta de Sud, în vremea în care tirajul ziarului depăşea constant 45.000 de exemplare. După o aventură la Ediţie Specială şi la agenţia NewsIn, urmează revenirea la matcă, la Cuvântul Libertăţii.
De peste un deceniu este reprezentant ProSport în Cetatea Băniei, acolo unde efervescenţa este Maxima, iar echilibrul, obiectivitatea, coerenţa nu sunt uşor de păstrat.
Vacanţa s-a încheiat pentru jucătorii Universităţii Craiova, care s-au reunit duminică pentru primul antrenament al anului, la baza de pregătire din Lunca Jiului. După despărţirea de Victor Piţurcă, fostul său secund şi antrenorul cu care […]
Universitatea Craiova este cea mai activă echipă în această perioadă de transferuri, formația patronată de Mihai Rotaru lucrând asiduu la restructurarea lotului. Oltenii l-au convins pe Dan Nistor să vină, sunt aproape să-l convingă și […]
UPDATE 19:00 | Așa cum ProSport a anunțat, Universitatea Craiova a accelerat transferul lui Dan Nistor și a reușit să obțină semnătura mijlocașului încă de duminică seară. Oltenii au prezentat mutarea pe pagina de Facebook […]
Răsturnare de situație la Universitatea Craiova chiar cu o zi înainte de reunirea lotului. Victor Pițurcă nu mai vrea să continue în Bănie, după ce nu a căzut de acord cu conducerea clubului asupra strategiei […]
Despărțirea Craiovei de Victor Pițurcă părea iminentă înainte de Crăciun, ambele părți fiind nemulțumite de colaborare. Rezultatele sub așteptări, jocul slab și atmosfera neplăcută de la echipă l-au determinat pe finanțatorul Mihai Rotaru să ia […]
Accidentat după primul sfert de oră al derby-ului cu FCSB, din ultima etapă disputată în 2019, căpitanul Craiovei, Nicușor Bancu a efectuat un RMN în urma căruia s-a constatat că are ruptură musculară. Internaționalul de […]
Zilele lui Victor Piţurcă la Universitatea Craiova sunt numărate, anunţul despărţirii urmând a fi făcut în curând. Finanţatorul clubului, Mihai Rotaru, este nemulţumit de ce a realizat fostul selecţioner în cele 3 luni şi jumătate […]
Ce s-a întâmplat în acest sezon cu Universitatea Craiova pare desprins tot din ciclul bancurilor cu olteni. Spre deosebire de restul formaţiilor care au operat modificări pe băncile tehnice, clubul din Bănie este singurul care […]
De vreo 3 decenii căuta Craiova un alt succes în fieful Stelei, iar de câţiva ani nici nu știe dacă e cazul să-și pună problema încetării complexului, fiindcă rivala nu se mai are același nume […]
Victor Piţurcă spune că Universitatea Craiova nu s-a înţeles cu niciun jucător pentru vreun transfer şi chiar şi negocierile pe care le-a susţinut, cu doi jucători din străinătate, au eşuat. Antrenorul echipei din Bănie îşi […]
Antrenorul Universităţii Craiova, Victor Piţurcă, a prefaţat derby-ul de duminică, de pe Arena Naţională, cu FCSB, spunând că se aşteaptă să fie un spectacol, deoarece se întâlnesc două echipe care joacă ofensiv, care se luptă […]
Preşedintele Universităţii Craiova, Sorin Cârţu, spune că nu a fost surprins de oferta lansată de Gigi Becali pentru Vali Mihăilă, de 5 milioane de euro, chiar înaintea meciului direct, programat duminică, oficialul oltenilor fiind obişnuit […]
Pentru participarea şi parcursul remarcabil la Europeanul de tineret din Italia şi San Marino, din vara trecută, cu naţionala României condusă de Mirel Rădoi, mijlocaşul Universităţii Craiova, Alex Cicâldău, a fost desemnat cel mai bun […]
Victor Piţurcă spune că, în ciuda rezultatelor modeste, nu va abandona stilul pe care vrea să-l imprime la Universitatea Craiova, cel de posesie şi dominare totală a adversarului. Antrenorul consideră că la echipa de club […]
Puţină lumea a venit să-i vadă pe alb-albaştri la ultimul meci acasă de anul acesta, emulaţia de la venirea lui Piţurcă părând acum un moment îndepărtat, nu de acum 3 luni. Jocul fluctuant, rezultatele sub […]
Antrenorul Universităţii Craiova, Victor Piţurcă, a prefaţat partida pe care echipa sa o va susţine sâmbătă, de la ora 20:00, pe „Ion Oblemenco”, în faţa ultimei clasate, FC Voluntari. Victor Piţurcă: ”Este un meci al […]
Victor Piţurcă a declarat că dacă nu i se vor aduce jucători de valoare la U Craiova în iarna aceasta, nu mai continuă pe banca tehnică a oltenilor. Piţi ameninţase cu demisia şi în cazul […]
Victor Piţurcă a confirmat că portarul italian Mirko Pigliacelli este pe picior de plecare din Bănie, după conflictul pe care l-a avut cu acesta şi excluderea lui din lot. „Am avut o discuţie cu el […]
Cu prilejul Galei Fotbalului Doljean „Ilie Balaci”, care premiază cei mai buni juniori din judeţ, Lorena Balaci, una dintre fiicele „Minunii Blonde”, şi primarul Craiovei, Mihail Genoiu, au dezvăluit că a fost demarat deja un […]
Antrenorul Craiovei, Bogdan Burcea, răbufneşte la adresa selecţionerului Ryde. Antrenorul de la SCM Craiova, Bogdan Burcea, câştigător al Cupei EHF, în 2018, cu formaţia din Bănie, a lansat un atac la adresa selecţionerului suedez Thomas […]
După seria fantastică de 7 victorii în campionat, inclusiv în fiefurile FCSB-ului și Viitorului, Astra nu mai avea de ce să se teamă de vizita Craiovei, mai ales că avea ocazia de a deveni lider […]
Victor Piţurcă a lipsit în premieră la o conferinţă de presă care prefaţează un meci de campionat, anunţând că este răguşit după meciul cu Sepsi, desfășurat sâmbăta trecută și pierdut de Craiova la Sfântu Gheorghe […]
Ger ca de Bobotează, în Bănie, în seara de Moş Nicolae, în care oltenii şi moldovenii au venit cu ghetele dichisite, pentru a primi în ele un cadou consistent. Craiova şi Botoşaniul aveau nevoie urgentă […]
Portughezul Carlos Fortes (25 de ani) are şanse minime să mai continue la Universitatea Craiova, atât din cauza prestaţiilor slabe, dar şi pentru că el nu va mai putea fi folosit de Victor Piţurcă până […]
Lui Victor Piţurcă i-a scăzut optimismul după parcursul modest pe care l-a avut pe banca Universităţii Craiova. Tehnicianul de 63 de ani spune că se teme şi pentru calificarea în play-off, deoarece echipa nu are […]
Înaintea partidei cu FC Botoşani, programată joi, de la ora 18:00, în Bănie, Victor Piţurcă a recunoscut că-l apreciază pe tânărul jucător de la Clinceni, George Merloi. Deşi Piţurcă a afirmat că nu s-a discutat […]
Victor Piţurcă spune că Valentin Mihăilă (19 ani), care a fost declarat cel mai bun tânăr jucător român la Gala Fotbalului, nu va pleca de la U Craiova decât după ce va câştiga un titlu […]
Vreme de stat acasă la un vin fiert la ora disputei dintre Sepsi și Craiova, în ziua de Sf. Andrei, dar cei care înfruntat intemperiile n-au regretat. Gazdele n-au resimțit absențele suspendaților Bouhenna și Tincu, […]
Universitatea Craiova 2 a pierdut, vineri, pe teren propriu, derby-ul cu Progresul Spartac, scor 1-2, meciul dintre prima și a treia clasată din Seria a 3-a a Ligii 3 lăsându-se cu scandal și eliminări. Portughezul […]
După ce l-a scos din lot pe Mirko Pigliacelli pentru meciul cu FC Hermannstadt, Victor Piţurcă a decis să-l trimită pe acesta la echipa a doua, iar la Sfântu Gheorghe vor fi în lot Laurenţiu […]
Victor Piţurcă a prefaţat meciul Universităţii Craiova cu Sepsi, din etapa a 18-a a Ligii 1, programat sâmbătă, ora 17:30, spunând că un egal ar fi echivalent cu o înfrângere pentru formaţia pe care o […]
Victor Piţurcă a declarat că şi l-ar dori la echipă pe Alexandru Chipciu (30 de ani), pe care el l-a promovat la echipa naţională a României pe când jucătorul evolua la FC Braşov. Mijlocașul se […]
Dacă instanţele sportive nu au luat nicio măsură în cazul de rasism care l-a vizat pe căpitanul Universităţii Craiova, Nicuşor Bancu, acesta a fost amendat cu 10.000 de lei de Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării. […]
Victor Piţurcă spune că Mirel Rădoi are stofă de selecţioner şi că a făcut bine că a preluat naţionala, deoarece nu se ştie când ar mai avut această ocazie, în ciuda faptului că-i lipseşte experienţa […]
După meciul cu FC Hermannstadt, câștigat duminică seară cu 3-0, Victor Piţurcă a comentat şi „cazul Pigliacelli”, portarul italian fiind scos din lot, după ce apărase în 52 de meciuri consecutive la Universitatea Craiova. Piţurcă […]
Auspiciile meciului dintre Craiova şi Hermannstadt erau legate de noua suprafaţă de joc de pe „Ion Oblemenco”, de duelul în premieră dintre verii Victor Piţurcă şi Eugen Neagoe şi de absenţele din tabăra gazdelor. Terenul […]
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER