Aventura în presa sportivă a început-o în 2002, imediat după absolvirea Facultăţii de Istorie, Filologie şi Geografie din cadrul Universităţii din Craiova.
În detrimentul unei cariere de cadru didactic, a ales marea pasiune, sportul.
Visul de copil, de a fi fotbalist al Universităţii Craiova, nu s-a materializat, jucând numai la nivel de juniori pentru Ştiinţa, aşa că l-a adaptat pe parcurs, atracţia faţă de sport fiind exprimată în scris.
Începuturile în presă s-au derulat într-o redacţie propice debutanţilor, unde şi-au făcut junioratul mulţi ziarişti sportivi din Bănie, cea a Cuvântului Libertăţii.
În 2004, a acceptat transferul la Gazeta de Sud, în vremea în care tirajul ziarului depăşea constant 45.000 de exemplare. După o aventură la Ediţie Specială şi la agenţia NewsIn, urmează revenirea la matcă, la Cuvântul Libertăţii.
De peste un deceniu este reprezentant ProSport în Cetatea Băniei, acolo unde efervescenţa este Maxima, iar echilibrul, obiectivitatea, coerenţa nu sunt uşor de păstrat.
Dacă achizițiile întârzie să apară la CS Universitatea Craiova, clubul s-a orientat către propria curte, apelând din nou la serviciile mijlocașului Viorel Ferfelea
Lotul echipei CS Universitatea Craiova s-a reunit, luni, pe arena „Extensiv” pentru a pregăti noul sezon de Liga 1. Au absentat mai mulți jucători, iar unul dintre cei așteptați inițial, fundașul Cosmin Frăsinescu, nu va mai ajunge deloc, fiindcă și-a reziliat contractul cu gruparea din Bănie
Lotul echipei CS Universitatea Craiova se reunește luni, 15 iunie, iar patru zile mai târziu, pe 19 iunie, începe cantonamentul din Austria, în localitatea Fugen, care va dura până pe 3 iulie. Oltenii vor întâlni în acest stagiu trei campioane naționale, ale Albaniei
Craiova se pregătește de construcția unei noi arene, un stadion modern care va avea 30.854 de locuri și va costa aproximativ 55 de milioane de euro. Pentru asta a fost nevoie ca vechiul „Ion Oblemenco” să fie demolat, proces care este aproape de final. Din vechea arenă au mai rămas doar doi stâlpi de nocturnă, doi fiind demolați miercuri, și o mică parte din tribune.
Una dintre problemele nerezolvate ale Craiovei în pauza competițională o reprezintă prelungirea contractului căpitanului Pablo Brandan. Deși s-au purtat tratative între club și argentinian, acesta a amânat răspunsul, deoarece are oferte din Asia, în special din China, fiind tentat de o revenire acolo, după ce a mai jucat la Liaoning Whowin, în urmă cu 3 ani. Recent, pentru liderul Craiovei din sezonul trecut a apărut și varianta ASA Tg. Mureș, acolo unde ar lucra cu Bogdan Mara și Dan Petrescu, alături de care a câștigat titlul la Urziceni. Brandan ar acoperi plecarea lui N”Doye în linia mediană a vicecampioanei.
AJF Dolj și Dunărea Bistreț l-au contactat pe Ilie Balaci pentru a evolua preț de câteva minute în finala Cupei României, faza pe Dolj, programată sâmbătă, în localitatea Cârcea, între CS Universitatea II Craiova și Dunărea Bistreț.
Primul transfer al verii pentru CS Universitatea Craiova este fundașul central bulgar Apostol Alexandrov Popov. Acesta vine din postura de jucător liber de contract, după ce a evoluat 6 ani la ȚSKA Sofia și va semna pe doi ani cu formația din Bănie. La renumita echipă de la sud de Dunăre, care va fi retrogradată în Liga a 4-a,
După zvonurile apărute în presă privind destituirea lui Sorin Cârțu și Emil Săndoi și avansarea unor nume precum Victor Pițurcă, Dan Petrescu sau Cristiano Bergodi, conducerea clubului din Bănie a dat un comunicat pe site-ul oficial prin care dezminte înlocuirea cuplului care a reușit o serie impresionantă de 19 meciuri consecutive fără eșec în campionat.
La CS Universitatea Craiova au început disponibilizările, clubul din Bănie începând goal-keeper-ul sârb Bojan Brac, căruia i s-a reziliat contractul. Sârbul în vârstă de 26 de ani a fost titular în majoritatea partidelor din Liga a II-a, dar în primul eșalon a gafat la începutul sezonului, de atunci nemaiavând șansa de a prinde echipa. În locul său au fost utilizați Straton și Irimia, iar de la sosirea lui Bălgrădean acesta a fost titular indiscutabil.
Cârțu a comentat decizia TAS prin care CFR Cluj și-a primit punctele înapoi, spunând că se bucură de acest lucru, chiar dacă șansele Craiovei de a prinde locul 3 s-au micșorat. „Mă bucur pentru ei, au câștigat punctele pe teren, dar și pentru că am antrenat CFR-ul și am mâncat o pâine albă acolo, cât și pentru ceea ce au făcut în fotbalul românesc, prin stadionul construit și prezențele în Champions League. Sigur, prin această decizie avem șanse mai mici la locul 3, dar nu din cauza aceasta am pierdut noi podiumul, ci fiindcă am pierdut acasă punctele cu Brașovul și Iașiul. Oricum, mai putem prinde locul 3, mă aștept ca Rapid să facă un meci demn de Champions League în deplasare cu CFR, fiindcă mai au șanse să se salveze”.
Dupa ce a fost intagralist in meciul din Giulesti, fundașul dreapta al celor CS Universitatea Craiova, Andrei Dumitraș, a fost operat astazi de menisc, la București, de renumitul doctor Doru Filipescu. Dumitras a fost aproape […]
Zeci de fotbaliști de legendă ai Științei au pășit în această dimineață pentru ultima dată pe „Central” și toți au plecat cu o părticică din gazonul pe care cândva făceau spectacol. Jucători, antrenori și conducători […]
Directorul tehnic al echipei CS Universitatea, Sorin Cârțu, este convins că meciul de duminică, dintre Rapid și Craiova, va fi unul extrem de disputat, gazdele având obiectivul salvării de la retrogradare, iar alb-albaștrii încearcă să încheie seria negativă
Foștii jucători ai Universității Craiova își pot lua ca amintire bucăți din terenul de joc al arenei „Ion Oblemenco”, a cărei demolare a început deja. Primăria Craiovei anunță că luni, 18 mai, vor începe lucrările de dezafectare a gazonului de pe fostul „Central”
În locul fotbaliștilor, buldozerele au pătruns la început de săptămână pe legendarul „Central” din Craiova, care în cel mult două luni ar trebui să dispară, pentru a se pregăti construcția unei arene moderne, de 30.000 de locuri și 55 de milioane de euro
Două echipe fără griji, Craiova și Iașiul, n-au lăsat nici în această postură precauția deoparte și s-au anihilat până la pauză. Pentru prima dată cu stema cu leul pe piept, trupa lui Cârț
Încă de la începutul returului, CS Universitatea Craiova a afișat pe arena „Extensiv” toate cele 4 steme din istoria clubului. De la meciul cu CSMS Iași, echipa din Bănie a anunțat că va folosit pe tricouri sigla cu leul, folosită începând din 1983.
Președintele Federației Române de Box, Leonard Dorin Doroftei, a venit la Craiova pentru a parafa înțelegerea cu municipalitatea din Bănie în scopul organizării celei de-a 40-a ediții a Centurii de Aur în Sala Polivalentă. Competiția […]
Într-o atmosferă de vacanță, o echipă fără obiectiv „legal”, dar cu tentația podiumului, primea una care încearcă să țină Steagul sus, la nivelul primei ligi. Craiova experimenta o formulă fără portarul titular, Bălgrădean și fără căpitanul Brandan, iar
Fără victorie de trei etape, CS Universitatea Craiova întâlnește miercuri, de la ora 17:00, pe arena „Extensiv”, o altă echipă aflată în lupta pentru evitarea retrogradării, FC Brașov. Emil Săndoi se așteaptă la replică solidă, deoarece „stegarii” au mare nevoie de puncte
CS Universitatea Craiova joacă vineri, de la ora 17, în deschiderea etapei a 28-a, în deplasare cu Concordia Chiajna, echipă care a reușit să-i smulgă în tur un punct pe „Ion Oblemenco”, scor 1-1.
O dată cu derby-ul cu Dinamo, încheiat la egalitate, scor 0-0, CS Universitatea Craiova și-a încheiat practic meciurile considerate mai dificile în acest sezon de Liga 1. Unica dispută cu o formație care ar putea atenta la podium alături de olteni ar fi
Emil Săndoi spune că el și Sorin Cârțu le-au transmis jucătorilor ce înseamnă pentru suporterii craioveni un meci cu Dinamo și speră ca echipa să câștige acest derby și pentru a-și menține șansele de a încheia sezonul pe podium.
Finalista Cupei a poposit pe „Extensiv” cu intenția de a ciupi un punct de sporit moralul înaintea unui nou derby, local și de subsol, cu CFR-ul. Craiova n-avea nici ea de gând să-și stopeze seria de 18 meciuri fără eșec, dar acum avea și prilejul cel mai bun pentru o primă victorie acasă în 2015
CS Universitatea Craiova întâlnește marți, de la ora 17, pe „U” Cluj, într-un meci pe arena „Extensiv” din Bănie. Emil Săndoi apreciază forma bună din ultima vreme a finalistei Cupei, dar spune că alb-albaștrii vor da totul pentru a obține prima victorie pe teren propriu din 2015, pentru a-și întări postura actuală sau chiar pentru a forța urcarea pe podium.
CS Universitatea Craiova întâlnește sâmbătă, de la ora 15:30, în deplasare, în etapa a 24-a a Ligii 1, echipa împotriva căreia a început seria de 17 meciuri fără înfrângere, Oțelul Galați. În tur, la primul meci cu Emil Săndoi și Sorin Cârțu pe bancă, oltenii învingeau cu 1-0
Noua echipă a Craiovei face deja furori la nivel mondial, deși n-a jucat niciodată în competițiile europene. Oltenii nu mai știu cum e să piardă, iar Sorin Cârțu și Emil Săndoi n-au ieșit niciodată cu capul plecat de pe teren. Era 31 august 2014 când CS Universitate pierdea pentru
Ion Geolgău, fostul jucător al echipei Universitatea Craiova în perioada 1976-1989 și component al Craiovei Maxima, a acordat un interviu pentru ProSport în care vorbește despre următorul meci al echipei naționale a României, cel cu Insulele Feroe. Fostul director sportiv al noului club din Bănie
CS Universitatea Craiova a învins Metalul Reșița cu 4-0 într-un meci amical disputat pe arena „Municipal” din Drobeta Turnu Severin.
Un an și jumătate s-a scurs de când căpitanul Craiovei Maxima, Costică Ștefănescu, s-a stins din viață. Colegii din Craiova Maxima și soția fostului fundaș al Științei s-au adunat pentru o slujbă de pomenire de Buna Vestire, cu o zi înainte de cea în care Ștefănescu ar fi împlinit 64 de ani. „Am vorbit cu preotul și a zis că așa e mai bine, să-l pomenim de Buna Vestire. Ne lipsește tuturor foarte mult Costică, un om de o eleganță nemaiîntâlnită, atât pe teren, cât și în viața de zi cu zi. Avea o personalitate aparte și o cultură deosebită, impunea respect prin prestanța sa. E o bucurie să văd cum colegii săi se adună să-și aducă aminte de el” a spus soția regretatului fotbalist și antrenor.
Sorin Cârțu nu-și face vise că în Bănie va mai exista o echipă de forța celei din care a făcut și el parte – Craiova Maxima. Actualul director tehnic al clubului CS Universitatea Craiova spune că, față de acum trei decenii, în fotbal este nevoie de foarte mulți bani pentru a se forma o astfel
CS U Craiova și-a întâlnit ultimul „killer” din Liga 1, la 202 de zile după ce pierdea cu 5-0 la Giurgiu. Alb-albaștrii n-au reușit să răzbune acea „manita”, dar au ajuns la 17 meciuri consecutive fără eșec în campionat. În jumătatea de sezon de invincibilitate
Universitatea Craiova întâlnește sâmbătă, de la ora 15.30, pe arena „Extensiv” din Bănie, pe Astra Giurgiu, aceasta fiind ultima echipă care a câștigat în campionat contra alb-albaștrilor.
O echipă neînvinsă de 14 meciuri întâlnea în pitoreasca atmosferă din Parcul Romanescu una care nu-și mai amintea de când se bucurase de vreun succes, dar care a început meciul în jumătatea olteană. După ce sfertul „de cunoaștere” s-a sfârșit, oltenii s-au ridicat din apărare și cu efect pe tabelă. Defensiva Gazului a început să tremure, iar Pleșca n-a sporit gradul de siguranță. În fapt, portarul a boxat aiurea centrarea lui Băluță, iar Târnăcop a deschis scorul, deși n-a lovit ideal mingea făcută cadou. Golul a zdruncinat încrederea oaspeților, care puteau să mai încaseze un gol până la pauză. Acka a plutit spre mingea centrată de Brandan, dar n-a cadrat puternica lovitură de cap.
Prezent în Bănie pentru a susține un curs de perfecționare destinat antrenorilor și scouterilor craioveni, din postura de manager al departamentului de scouting din cadrul FRF, Aurică Țicleanu a declarat că se mândrește cu rezultatele echipei la care s-a format și crede că aceasta redevine treptat „o mândrie națională”.
Antrenorul Universității spune că prioritare sunt rezultatele, chiar în condițiile unor evoluții mai puțin reușite ale echipei
Emil Săndoi, antrenorul principal al echipei din Craiova, se așteaptă la un meci greu la Chiajna, cu Viitorul, duminică, de la ora 18:00, dar crede că e timpul ca Universitatea să aibă o posesie mai bună, după ce a fost dominată în primele două etape, de Pandurii și Steaua
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER