Cosmin STAICU

Aventura în presa sportivă a început-o în 2002, imediat după absolvirea Facultăţii de Istorie, Filologie şi Geografie din cadrul Universităţii din Craiova.

În detrimentul unei cariere de cadru didactic, a ales marea pasiune, sportul.

Visul de copil, de a fi fotbalist al Universităţii Craiova, nu s-a materializat, jucând numai la nivel de juniori pentru Ştiinţa, aşa că l-a adaptat pe parcurs, atracţia faţă de sport fiind exprimată în scris.

Începuturile în presă s-au derulat într-o redacţie propice debutanţilor, unde şi-au făcut junioratul mulţi ziarişti sportivi din Bănie, cea a Cuvântului Libertăţii.

În 2004, a acceptat transferul la Gazeta de Sud, în vremea în care tirajul ziarului depăşea constant 45.000 de exemplare. După o aventură la Ediţie Specială şi la agenţia NewsIn, urmează revenirea la matcă, la Cuvântul Libertăţii.

De peste un deceniu este reprezentant ProSport în Cetatea Băniei, acolo unde efervescenţa este Maxima, iar echilibrul, obiectivitatea, coerenţa nu sunt uşor de păstrat.

Fanii Universităţii Craiova pot alege tricourile în care Mitriţă & compania vor evolua în sezonul viitor. Care sunt variantele
Elvir Koljic, mesaj după victoria Universității Craiova cu Hermannstadt 3-1: „Eram în criză, sper să fie o alarmă de trezire”. Bosniacul intră în curând în ultimele șase luni de contract
Mitriţă a intrat la pauză şi a făcut diferenţa, iar Universitatea Craiova a învins-o pe Hermannstadt. Oltenii urcă pe locul 2 în clasament
Nicolae Ungureanu, ferm despre situația lui Costel Gâlcă la Universitatea Craiova: „Nu am crezut nicio clipă!”
Marius Măldărăşanu simte un „vibe foarte bun” la echipa sa înaintea meciului cu Universitatea Craiova. Antrenorul lui Hermannstadt, deranjat de un subiect
Universitatea Craiova – Hermannstadt, duelul suferindelor. Costel Gâlcă vrea multe goluri în poarta sibienilor
Costel Gâlcă nu poate conta pe Alex Cicâldău în meciul cu Hermannstadt! Care sunt veștile despre Mitriţă
Lansare de carte în Bănie! „Football Club Craiova. Regina neîncoronată a fotbalului românesc”
Mutare de impact a lui Mihai Rotaru, pentru a doua parte a sezonului! Vrea să îl transfere definitiv la Universitatea Craiova pe internaționalul din Honduras. EXCLUSIV
Costel Gâlcă, în subsolul ierarhiei antrenorilor Universităţii Craiova, ca medie de puncte. Cine sunt cei mai eficienţi tehnicieni pe care i-a avut Mihai Rotaru. SPECIAL
Cei doi băimăreni care i-au cucerit pe fanii Universităţii Craiova în anii 90, invitaţi speciali la derby-ul cu FCSB
ProSport a aflat primul 11 al FCSB decis de Gigi Becali pentru derby-ul din Bănie cu Universitatea Craiova. EXCLUSIV
Cum crede Costel Gâlcă că poate ieşi Universitatea Craiova din pasa proastă tocmai la derby-ul cu FCSB. Clubul nu l-a lăsat pe antrenor să apară în faţa ziariştilor
Surpriză în Liga Florilor: CSM Bucureşti, răpusă la Craiova! Fără Cristina Neagu pe teren, campioana a suferit primul eşec din campionat
Mihai Rotaru vrea să dea marea lovitură: Cristian Chivu, antrenor la Universitatea Craiova. EXCLUSIV
Care a fost picătura care a umplut paharul pentru Mihai Rotaru şi a decis despărţirea lui Costel Gâlcă de Universitatea Craiova. EXCLUSIV
De Halloween, prestaţie horror a Universităţii Craiova! Echipa lui Gâlcă, dominată şi învinsă de divizionara secundă Metalul Buzău
SCM Universitatea Craiova a renunţat la antrenorul spaniol Javier Carrasco Soriano. Un fost selecţioner al României va antrena echipa de baschet din Bănie
Gestul făcut de Universitatea Craiova pentru fanii săi: „Pentru prima dată în istoria clubului!”. Mihai Rotaru îl trimite pe Costel Gâlcă să le dea explicaţii suporterilor la cină
Gică Hagi speră să facă uitat eşecul drastic din Giuleşti cu o victorie contra Universităţii Craiova. Vînă şi Bălaşa, pregătiţi şi ei să-şi învingă fosta echipă
Două reveniri, dar şi două absenţe de marcă la Universitatea Craiova pentru meciul cu Farul
Fanii Universităţii Craiova s-au săturat de promisiuni de performanţă, dar Costel Gâlcă le solicită răbdare: „La anul vom arăta mult mai bine”
Costel Gâlcă, în pericol să fie dat afară de Mihai Rotaru de la Universitatea Craiova! Ce i se impută antrenorului. EXCLUSIV
Lorena Balaci, răvăşită de durere la șase ani de la dispariţia lui Ilie Balaci: „Îl aştept şi acum să se întoarcă”. Marele regret al fiicei „Minunii Blonde”
Mitriţă şi Baiaram au intrat în colimatorul fanilor olteni, la meciul cu FC Botoşani. Gesturile făcute de Mitriţă la adresa publicului de pe „Ion Oblemenco”. SPECIAL
Liviu Ciobotariu a ales trei jucători de la Universitatea Craiova „care pot face diferenţa”. Marea absenţă a Botoşaniului pentru meciul de azi din Bănie
Costel Gâlcă spune că se poate bate la titlu cu lotul pe care i l-a pus la dispoziţie Mihai Rotaru: „E mult mai bine, avem de unde alege”
Alex Cicâldău, gata de primul meci după revenirea la Universitatea Craiova: „Îmi era dor, e un mediu foarte bun pentru mine aici”
Jucătorii Universităţii Craiova, vizitaţi la antrenament de militarii care participă la Jocurile Invictus. Cadou special primit de Mitriţă
Măsura luată de Universitatea Craiova, după ce a aflat că galeria din Peluza Nord nu va mai încuraja echipa
Galeriile din România nu-şi vor mai încuraja echipele: „Peluzele vor rămâne goale şi vom sta departe”. De ce protestează ultrașii
Fostul fotbalist de la FCSB și Universitatea Craiova, instalat antrenor la Lokomotiv Plovdiv, în urma unui scandal de proporții în care a fost implicat un mare internaţional bulgar. De la ce a pornit totul
Alexandru Cicâldău revine pe teren după trei luni și trei săptămâni de la ultima sa apariție! 
Ce tragedie! Fotbalistul de națională a fost găsit mort, la doar 31 de ani, în piscina vilei sale. Cine l-a descoperit
Jucătorii la care a apelat Costel Gâlcă pentru a suplini absenţele celor opt internaţionali ai Universităţii Craiova. EXCLUSIV
Txiki Begiristain şi-a anunţat plecarea de la Manchester City. Îl urmează Pep Guradiola?
Selecţionerul Spaniei, Luis de la Fuente, nemulţumit de salariul său: „Nu este normal ca un campion european să fie în situaţia asta”
×