Cosmin STAICU

Aventura în presa sportivă a început-o în 2002, imediat după absolvirea Facultăţii de Istorie, Filologie şi Geografie din cadrul Universităţii din Craiova.

În detrimentul unei cariere de cadru didactic, a ales marea pasiune, sportul.

Visul de copil, de a fi fotbalist al Universităţii Craiova, nu s-a materializat, jucând numai la nivel de juniori pentru Ştiinţa, aşa că l-a adaptat pe parcurs, atracţia faţă de sport fiind exprimată în scris.

Începuturile în presă s-au derulat într-o redacţie propice debutanţilor, unde şi-au făcut junioratul mulţi ziarişti sportivi din Bănie, cea a Cuvântului Libertăţii.

În 2004, a acceptat transferul la Gazeta de Sud, în vremea în care tirajul ziarului depăşea constant 45.000 de exemplare. După o aventură la Ediţie Specială şi la agenţia NewsIn, urmează revenirea la matcă, la Cuvântul Libertăţii.

De peste un deceniu este reprezentant ProSport în Cetatea Băniei, acolo unde efervescenţa este Maxima, iar echilibrul, obiectivitatea, coerenţa nu sunt uşor de păstrat.

Vezi mai mult
Reunire cu ambiţii de performanţă la SCM Universitatea Craiova. Antrenor nou şi 11 achiziţii pentru echipa din Bănie
16 iul. 2024, 12:16

Reunire cu ambiţii de performanţă la SCM Universitatea Craiova. Antrenor nou şi 11 achiziţii pentru echipa din Bănie

S-a schimbat gazonul pe „Stadionul Ion Oblemenco” din Craiova! Care este primul meci din Superliga care se va desfășura pe noua suprafață de joc
15 iul. 2024, 17:20

S-a schimbat gazonul pe „Stadionul Ion Oblemenco” din Craiova! Care este primul meci din Superliga care se va desfășura pe noua suprafață de joc

Întăriri pentru Costel Gâlcă. Trei jucători revin la Universitatea Craiova pentru etapa următoare şi încă unul este gata de debut
14 iul. 2024, 23:37

Întăriri pentru Costel Gâlcă. Trei jucători revin la Universitatea Craiova pentru etapa următoare şi încă unul este gata de debut

Mijlocașul care a părăsit-o pe Universitatea Craiova și-a găsit o nouă echipă și a semnat!
13 iul. 2024, 15:42

Mijlocașul care a părăsit-o pe Universitatea Craiova și-a găsit o nouă echipă și a semnat!

Costel Gâlcă, reacție enigmatică și care trimite direct cu gândul la conflictul cu Alex Mitriță: „În vestiar, eu am personalitate! Fotbaliștii să aibă pe teren”
13 iul. 2024, 00:49

Costel Gâlcă, reacție enigmatică și care trimite direct cu gândul la conflictul cu Alex Mitriță: „În vestiar, eu am personalitate! Fotbaliștii să aibă pe teren”

Scandal la Universitatea Craiova! Costel Gâlcă a adoptat modelul Edi Iordănescu şi l-a trecut pe bancă pe Alex Mitriţă, din cauza atitudinii arogante. EXCLUSIV
12 iul. 2024, 20:14

Scandal la Universitatea Craiova! Costel Gâlcă a adoptat modelul Edi Iordănescu şi l-a trecut pe bancă pe Alex Mitriţă, din cauza atitudinii arogante. EXCLUSIV

Universitatea Craiova, mai aproape de Maribor, decât de Plovdiv, în cupele europene. Cine i-a spionat în prima manşă a disputei din Europa League pe viitorii adversari ai oltenilor. EXCLUSIV
12 iul. 2024, 12:48

Începe noul sezon al Superligii! ProSport prezintă transferurile verii, formulele-standard și vedetele campionatului
12 iul. 2024, 10:09

Începe noul sezon al Superligii! ProSport prezintă transferurile verii, formulele-standard și vedetele campionatului

Adversarul din prima etapă, Universitatea Craiova, nu-l sperie pe Măldărăşanu: „Suntem entuziaşti, ne batem la play-off"
11 iul. 2024, 17:37

Adversarul din prima etapă, Universitatea Craiova, nu-l sperie pe Măldărăşanu: „Suntem entuziaşti, ne batem la play-off”

Costel Gâlcă pune presiune din start pe jucătorii Universităţii Craiova: „Sunt meciuri decisive pentru noi”
11 iul. 2024, 12:49