Aventura în presa sportivă a început-o în 2002, imediat după absolvirea Facultăţii de Istorie, Filologie şi Geografie din cadrul Universităţii din Craiova.
În detrimentul unei cariere de cadru didactic, a ales marea pasiune, sportul.
Visul de copil, de a fi fotbalist al Universităţii Craiova, nu s-a materializat, jucând numai la nivel de juniori pentru Ştiinţa, aşa că l-a adaptat pe parcurs, atracţia faţă de sport fiind exprimată în scris.
Începuturile în presă s-au derulat într-o redacţie propice debutanţilor, unde şi-au făcut junioratul mulţi ziarişti sportivi din Bănie, cea a Cuvântului Libertăţii.
În 2004, a acceptat transferul la Gazeta de Sud, în vremea în care tirajul ziarului depăşea constant 45.000 de exemplare. După o aventură la Ediţie Specială şi la agenţia NewsIn, urmează revenirea la matcă, la Cuvântul Libertăţii.
De peste un deceniu este reprezentant ProSport în Cetatea Băniei, acolo unde efervescenţa este Maxima, iar echilibrul, obiectivitatea, coerenţa nu sunt uşor de păstrat.
Antrenorul Craiovei, Ionel Gane, spune că Steaua este o echipă la fel de bună ca în sezoanele trecute, chiar dacă a venit alt antrenor. Gane se așteaptă ca Gâlcă să facă din nou schimbări în echipă, iar Sânmărtean să revină în primul „11″.
Conducătorii de la CS Universitatea Craiova au declanșat un serial pe site-ul oficial prin care demonstrează că echipa este continuatoarea istoriei Științei. După ce au anunțat că stema cu leul nu a plecat niciodată de la Clubul Sportiv, dezvăluie faptul că Mititelu a pierdut cele 7 procese intentate regretatului Corneliu Andrei Stroe, prin care încerca să împiedice proiectul de renaștere al echipei din Clubul Sportiv Universitatea demarat de președintele Craiovei Maxima.
Antrenorul echipei CS Universitatea Craiova, Ionel Gane, a prefațat debutul echipei sale în campionat, programat vineri, de la ora 21:00, pe „Ion Oblemenco”, împotriva formației Pandurii Târgu Jiu.
Craiova a decepționat la debutul în noul sezon. Deși a dominat jocul din Giulești, echipa lui Jerry Gane, întărită evident în vara aceasta, cu salariile la timp și având un cantonament prelungit în Slovenia, a fost învinsă de o trupă care abia a efectuat
După o colaborare intensă în sezonul trecut, CS Universitatea a rupt relațiile cu impresarul Ioan Codoban, majoritatea jucătorilor propuși de acesta fiind respinși, iar mulți dintre cei din lot au fost îndepărtați pe rând. Doar Brac, Irimia, Gorovei și Sin mai au
Adrian Andrici a intrat în acționariatul celor de la CS Universitatea Craiova și are planuri mari: dorește să pună această echipă pe harta fotbalului românesc și să readucă suporterii olteni la stadion.
Tribunalul Dolj a pronunțat marți, 18 februarie, soluția la recursul lui Adrian Mititelu la sentința Judecătoriei Craiova din luna septembrie 2013, prin care Primăria a primit dreptul de a evacua FC Universitatea de pe arena „Ion Oblemenco”.
Adrian Mititelu a anunțat că a demisionat din funcția de administrator special al FC U Craiova SA. Patronul și-a motivat decizia prin trimiterea sa în judecată pentru evaziune fiscală.
Cu o întârziere de o săptămână, generată de imposibilitatea de a avea acces la baza sportivă aferentă stadionului „Ion Oblemenco”, Universitatea Craiova s-a reunit. Fotbaliștii au efectuat astăzi vizita medicală, iar prezența lui Gângioveanu, care începuse pregătirea cu Vâlcea, a fost marea surpriză din lotul „juveților”.
Echipa feminină de handbal SCM Craiova a transferat-o joi, 23 ianuarie, pe Mihaela Tivadar, ultima dată la Jolidon Cluj. Interul de 31 de ani care a evoluat și în naționala României părăsise recent gruparea ardeleană din cauza restanțelor salariale.
Ceva mai mult de o lună a rămas până la alegerile pentru șefia FRF, iar în turul electoral al lui Gică Popescu a venit și rândul Craiovei, acolo unde s-au adunat reprezentanți ai echipelor de fotbal din șapte județe: Dolj, Olt, Vâlcea, Gorj, Mehedinți, Teleorman și Argeș, dar și oameni de fotbal din Bănie, inclusiv componenții Craiovei Maxima.
Unul dintre jucătorii care nu se va mai întoarce la FCU Craiova în acest început de an este australianul Michael Baird (30 de ani). „Cangurul” nu a văzut niciun euro de la Adrian Mititelu în turul acestui sezon, fiind nevoit să-și plătească și chiria din propriul buzunar.
Silviu Lung a fost implicat miercuri, 8 ianuarie, într-un grav accident de circulație
La CS Universitatea Craiova se pregătește terenul pentru instalarea lui Ilie Balaci, iar prima acțiune concretă a fost îndepărtarea lui Pavel Badea din funcția de manager general.
Visul celor de la CS Universitatea, ca echipa să aibă „recunoașterea” celui mai reprezentativ jucător al Craiovei Maxima și visul lui Ilie Balaci, de a se consacra și ca antrenor în fotbalul românesc sunt pe cale de a se împlini. Dacă nu au reușit deocamdată să smulgă stema de la Adrian Mititelu, cei de la CS l-au adus alături pe cel care ar echivala ca simbol cu leul de pe sigla FCU.
-Gică Craioveanu a atacat echipa lui Mititelu în revista publicată de Craiova Olguței
-Anomaliile de la Craiova sunt departe de a se fi terminat, dovadă fiind și momentul de ieri dimineață, când FCU și CSU au împărțit complexul „Ion Oblemenco”.
Craiova lui Mititelu s-a antrenat ieri după-amiază pe „Ion Oblemenco”, în timp ce Craiova Olguței a ajuns pe arena Extensiv
FC Universitatea va disputa mâine primul meci din postura de gazdă pe stadionul Ion Oblemenco, împotriva echipei Minerul Motru (ora 19:00)
Finanțatorul FC Universității, Adrian Mititelu, a primit deunăzi, din partea omologilor de la CS Universitatea Craiova, o ofertă în valoare de un milion de euro și o cotă de 20 la sută din acțiunile unei viitoare grupări rezultate din fuziunea celor două cluburi, totul cu scopul de „a pune punct războiului fratricid care a învrăjbit Craiova și a îndepărtat mulți suporteri de ambele echipe”. Șeful oltenilor a respins din start orice posibilitate de fuziune cu „dușmanul” de la primărie, pe motiv că „propunerea este lipsită de sens”. În plus, deși suma oferită nu este deloc de neglijat, Mititelu i-a sfătuit pe finanțatorii CS U să-și păstreze milionul de euro „pentru vremurile grele care vor veni”.
Dată afară de pe arena „Ion Oblemenco”, Craiova lui Adrian Mititelu a primit ieri încă o lovitură. Tocmai în ziua în care s-au comemorat trei ani de la dispariția poetului Adrian Păunescu, fiul acestuia, Andrei, a anunțat că familia sa cedează gratuit imnul „Cântec pentru Oltenia” către CS Universitatea, care va avea drept exclusiv de folosire a lui. „Anunț public cedarea, cu titlu gratuit, a imnului «Cântec pentru Oltenia» echipei CS Universitatea Craiova. Consider că este clubul care poate să reînvie legenda și spiritul Craiovei Maxima, echipa căreia imnul i-a fost adresat de la bun început. CS U. Craiova are exclusivitate pentru folosirea versurilor, nicio altă formație neavând dreptul să-l folosească”, a spus Andrei Păunescu.
„Cântec pentru Oltenia”, cedat gratis de fiul lui Adrian Păunescu echipei CS Universitatea
Startul ezitant de sezon, cu meciuri pe muchie de cuțit, unele pierdute la limită, pe final, după ce echipa avea avantaj confortabil la un moment dat, a avut urmări la echipa de baschet a Craiovei. După meciul pierdut acasă, în over time, de Universitatea, cu Mobiteleco Cluj, antrenorul Andelko Mandic a demisionat și va fi înlocuit de compatriotul său, MilanNisic, care i-a fost și secund.
Învingători cu 3-0 în turul disputei cu formația olandeză Orion Doetinchem din „șaisprezecimile” Cupei CEV, voleibaliștii de la SCM Universitatea Craiova au câștigat și meciul retur, programat miercuri seara, în Olanda, la Zwolle, în doar 72 de minute, cu scor pe seturi: 25-23, 25-21 și 25-22.
Primarul Craiovei, Lia Olguța Vasilescu, a declarat că Primăria va accepta echipa FC Universitatea Craiova pe „Ion Oblemenco” doar dacă Mititelu va plăti 500.000 de euro, datoriile către municipalitate pentru folosirea anterioară a arenei sau în cazul în care echipa va avea un alt patron.
-FC Universitatea Craiova nu a putut intra ieri să se antreneze pe Centralul din Bănie din cauza unei neclarități din hotărârea judecătorească favorabilă lui Mititelu
-Adrian Mititelu a fost însoțit ieri de jucători și de 100 de suporteri
Finalurile tensionate au devenit o regulă în cazul baschetbaliștilor de la Universitatea Craiova. Spectatorii s-au obișnuit cu emoțiile, trăind ultimele minute în picioare, încurajându-și favoriții și huiduind frenetic atacurile oaspeților. Debutul în Liga Balcanică nu a făcut excepție.
Preț de trei sferturi și jumătate, băieții lui Mandic și-au ținut adversarii la respect, profitând de perioada de cunoaștere reciprocă și punând pe tabelă o diferență care pentru orice altă echipă ar fi confortabilă, între 10 și 16 puncte. Nu este și cazul Craiovei, obișnuită să trăiască periculos, fiindcă bulgarii aveau să revină în forță în ultimele minute, în special pe mâna celor doi americani cu experiență NBA, Jumaine Jones și Lionel Chalmers, eficienți din spatele liniei de 6,75 metri. Jones a avut și misiunea de a întoarce scorul la ultimul atac, de 6 secunde, însă fostul finalist din NBA cu Philadelphia 76-years a ratat de la 3 puncte. Erou a rămas astfel „Turbo” Dzambic, decisiv prin coșul marcat la 69 egal.
Craiova lui Mititelu a primit încă patru etape de suspendare a terenului propriu în urma scandalului de la Roșiorii de Vede. Echipa ar putea juca primul meci în Bănie pe 15 martie 2014
Sâmbătă, 19 octombrie, Craiova va găzdui, în Sala Sporturilor „Ion Constantinescu”, cea de-a treia ediție a Concursului Internațional de spadă „Alfredo Bachelli”, fiind organizate întreceri de spadă masculin și feminin, la individual.
Universitatea a câștigat procesul cu Primăria Craiova și are din nou dreptul să evolueze pe „Ion Oblemenco”
Marin Condescu, s-a prezentat, ieri, la sediul Poliției Gorj, unde a fost chemat pentru audieri în dosarul în care este acuzat de spălare de bani și fals și uz de fals. Președintele CA Pandurii Târgu Jiu a declarat că nu știe care este obiectul dosarului în care va fi audiat, însă avocatul său a explicat că este vorba despre un dosar penal deschis în vară pe numele lui Condescu și care vizează modul în care firma ce asigură tichetele de masă pentru mineri și energeticieni a încheiat cu Pandurii un contract de cesiune de creanțe de 1,7 milioane de lei
O veste cruntă a zguduit ieri lumea sportului din Bănie. Reputatul antrenor de handbal craiovean Paul Stuparu s-a stins din viață, la vârsta de 69 de ani.
Ivorianul Kevin Zougoula a devenit un candidat important pentru unul dintre cele două posturi de atacant din trupa „câinilor”, după „dubla” reușită în meciul din șaisprezecimile Cupei României, cu Sănătatea Cluj (4-0)
Deținătoarea Cupei, Petrolul Ploiești a eliminat ieri pe FC U. Craiova în 16-imi, scor 1-0. În 2006, oltenii blocau drumul prahovenilor spre promovarea în Liga I
După doi ani în care nu au avut nimic din punct de vedere fotbalistic, fanii craiovenii sunt în postura de a avea de unde alege. Revenirea echipei FC Universitatea și înscrierea celor de la CS Universitatea în competiția Ligii a II-a a împărțit opțiunile în Bănie, chiar dacă meciul direct, disputat sâmbăta trecută la Drobeta Turnu Severin, a stabilit clar că echipa lui Adrian Mititelu își revendică majoritatea suporterilor.
Startul neconvingător de sezon, atât ca joc, cât și ca rezultate, i-a alertat deja pe conducătorii celor de la CS Universitatea Craiova, care au decis să întărească echipa pentru ca obiectivul de a promova să fie unul realist. Cele două egaluri în campionat, dar mai ales eliminarea prematură din Cupa României le-au zdruncinat încrederea patronilor în Ioan Codoban, cel care s-a ocupat de formarea lotului, aducând în majoritate jucători pe care îi impresariază. Astfel, Pavel Badea a fost lăsat să intervină și pe latură sportivă, el insistând pentru transferul a doi jucători cu nume, Pleșan și Izvoranu. Cei doi s-au antrenat aseară în complexul „Ion Oblemenco”, separat însă față de restul lotului, în curând urmând a intra în programul echipei. Prezentarea celor doi era programată pentru luni, însă a fost amânată pentru miercuri, atunci când șefii clubului speră să mai aibă cel puțin o noutate. În tratative sunt foștii atacanți ai Sportului, Ferfelea și Curelea, însă negocierile sunt în impas din cauza sumelor mari cerute de cei doi.
Ambele echipe ale Craiovei vor începe mâine noul sezon din Liga a II-a: FC U, la Satu Mare, cu Olimpia (ora 11:00), iar CS U, pe teren propriu, cu Gloria Bistrița (ora 20:45)
În primul meci oficial, CS „U” Craiova a învins satelitul Pandurilor cu 6-1
-Costică Ștefănescu a avut grad de sergent major în rezervă -Ministrul apărării, Mircea Dușa, a venit personal la Craiova pentru a-i aduce un omagiu celui supranumit „Ministrul apărării”
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER