În Banat, oamenii au devenit superstițioși peste noapte. Toți se gândesc la cele două meciuri pe care Alexa și compania le mai au de câștigat pentru a ieși campioni, dar nimeni nu face planuri pentru sărbătoare. Locul e oricum stabilit: Piața Operei!
Emeric Dembrovschi (foto) are peste două sute de meciuri în alb-violet. A jucat în finala care i-a adus lui Poli a doua Cupă a României din istorie, în ”80, iar acum anunță începutul unei perioade în care Timișoara va domina fotbalul de la noi.
Domnule Dembrovschi, Poli e an de an aproape de titlu. A venit, în sfârșit, momentul în care echipa e pregătită să iasă campioană? Echipa are jucători valoroși, formează de
E perioada examenelor și studenții își fac loc, cu ochii cârpiți de somn, spre facultăți. Nu se vorbește atât de mult despre testele ce urmează, cât se discută despre fotbal. Băieți, fete, nu contează. Toți au un punct de vedere.
Chiar dacă nu ești microbist, e imposibil să nu știi la capătul drumului de pe „Aleea Studenților” că Gabi Paraschiv a marcat iar din ofsaid sau că duminică se joacă cel mai important meci al sezonului. „Frate, nu se mai poate cu ăștia! Trei goluri din ofsaid din ultimele patru! Eram campioni deja dacă n-aveau astea”, spune un puști căruia îi atârnă o cravată violet la gât. Poli e peste tot, doar stadionul e la câțiva pași.
Și fetele sunt înfierbântate! În Facultatea de Construcții agitația e la fel de mare. „Ce-ai pus la punctul doi? Dar la exercițiul trei?”, e topica cea mai des întâlnită. Ultimul etaj iese însă din tiparul obișnuit. Zeci de studenți în robe sărbătoresc absolvirea. Nu stau încă cu gândul la teste, ci mai mult la meciu
Poli Timișoara a învins-o pe teren propriu, cu scorul de 3-1 (2-1), pe Unirea Urziceni, într-un meci din etapa a XXXII-a a Ligii I, rezultat în urma căruia gruparea ialomițeană a retrogradat în al doilea eșalon.
Golurile învingătorilor au fost marcate de Magera ’12 (penalty), Cisovsky ’18 și Zăgrean ’76. Pentru Unirea Urziceni a înscris Cisovsky ’25, în propria poartă.
În afara argintiului din păr, Emeric Ienei (foto) arată la fel ca în secunda în care România auzea acel „Suntem finaliști!” de la Sevilla, locul în care și-a câștigat poziția în cărțile de istorie. Doar poziția, pentru că medalia de campion al Europei a primit-o abia ieri, în redacția ProSport.
Deunăzi, chiar în redacția ProSport, am efectuat o reparație morală
Fostul golgeter al Stelei ’86, Victor Pițurcă, s-a declarat copleșit de emoția creată de festivitatea organizată cu ocazia aniversării a 25 de ani de la cucerirea Cupei Campionilor, însă s-a întristat subit atunci când și-a amintit de generația actuală a roș-albaștrilor.
„În general îmi displac momentele de genul ăsta, dar acum parcă mă simt ca pe vremea când eram jucător.
Mi-aș fi dorit să fi fost prezenți toți colegii. Am înteles că nu au fost invitați maseurii și unul dintre cei mai importanți oameni, Valentin Ceaușescu.
Jucătorii Stelei nici nu știu despre ce e vorba astăzi, câți ani aveau ei atunci?
Aș vrea ca la TV să nu fie dată doar finala, ci toate meciurile din acea campanie. Steaua traversează un moment mai slab acum. E foarte greu ca în ziua de azi să se mai repete această performanță asta e mentalitatea, poate așa se văd lucrurile la Steaua acum, de aia nu s-a implicat nimeni în organizarea unei ceremonii. Lucruri în comun dintre Steaua de atunci și cea de acum? Poate doar stadionul”, a spus Pițurcă.
La festivitatea organizată de Ministerul Apărării la Cercul Militar Național în cinstea echipei Stelei care a cucerit Cupa Campionilor Europeni în 1986 a participat numai o parte din marea formație a roș-albaștrilor.
Duckadam, Pițurcă, Tudorel Stoica, Iovan, Majearu, Iordănescu, Bumbescu și Marin Radu au fost singurii componenți ai generației de aur a clubului din Ghencea care au participat la manifestare și care au primit distincția „Emblema Onoarea Armatei Române” din partea ministrului Gabriel Oprea. Toți au fost avansați în grad în cadrul Armatei Române, Emerich Ienei fiind promovat la rangul de general-maior, iar Anghel Iordănescu la cel de general-locotenent. Dumitru Stângaciu a fost reprezentat de către fiul său, Alexandru.
Himcinschi le poate călca pe urme lui Rooney sau Fabregas. Nu e o idee fantezistă, ci doar concluzia cea mai la îndemână atunci când te uiți pe lista de „Golden players” de la CE U17. De-a lungul timpului, puștii care au făcut senzație la acest turneu au ajuns staruri.
Oamenii lui Dorinel au jucat ieri seară primul meci din istorie în nocturnă. Fanii Oțelului au umplut până la refuz stadionul și au fost conectați în permanență la meciul de la Vaslui, în care s-au întâlnit contracandidatele gălățenilor la titlu.
Veteranul decar a readus Oțelul pe primul loc cu două goluri după o lună de stat pe bară.
În seara în care Dunărea a fost mai luminată ca niciodată, meciul Oțelul – Craiova, scor 2-1. a fost de ON / OFF. Pentru titlu sau retrogradare. Nu mai e loc nici de bancuri cu olteni și moldoveni când mâinile din tribune tocesc foile de atâtea calcule.
Golul cehilor din ultimele minute ale primului meci de la Europenele U17 din Serbia a zdruncinat serios moralul naționalei noastre. Din acest motiv, selecționerul Adrian Văsâi a decis ca ziua de ieri să fie una de relaxare, elevii săi vizitând celebrul stadion „Marakana”.
Liga I își pierde unul dintre ultimii, dacă nu chiar ultimul sponsor independent. Cluburile au în general ca sponsori firme ale patronului, apropiate ale acestuia sau autorități locale. Rapidul este ultima echipă care poartă pe tricou un sponsor independent, Superbet, dar pe care aproape sigur îl va pierde la anul, iar odată cu el aproximativ 250.000 de euro.
Șeful LPF amenință iar că-și face televiziune proprie și va televiza meciurile din Liga I în regim pay-per-view. „O parte din suma obținută pe pachetele vândute o vom redirecționa către televiziunea pe care o vom face. În plus, am primit semnale că o bancă ne va împrumuta cu 50 de milioane de euro”, spune Dragomir. Adică, în loc să câștige bani, cheltuie mai mult, pe un proiect greu fezabil. Chiar și dacă vinde până la urmă drepturile TV, Dragomir spune că oricum face LPF TV cel târziu peste trei ani. Până atunci mai are timp, dar pentru sezonul viitor e disperare. Multe cluburi sunt falimentare de acum, darmite fără bani din drepturile TV.
Intenția șefului LPF pare mai mult un fel de a „arăta pisica” televiziunilor, în contextul în care șase pachete din cele nouă scoase la licitație luna trecută sunt în continuare nevândute. Scopul lui Dumitru Dragomir este acela de a primi de la posturile TV cu 10% peste suma obținută în urmă cu trei ani.
La primul meci fără Șumudică, giuleștenii au arătat parcă mai rău decât pe vremea antrenorului-suporter. Elevii lui Marian Rada au avut mai puține ocazii decât o echipă care timp de o oră a jucat în zece oameni, dar a reușit să înscrie norocos golul victoriei prin veteranul Pancu.
Mihail Majearu, Emeric Ienei și Victor Pițurcă au făcut o radiografie a evoluțiilor lui Tănase și au identificat problema care-l împiedică pe mijlocașul de 24 de ani să marcheze mai des. Piți așteaptă de la cel pe care l-a promovat la națională să ajungă să înscrie aproape în fiecare meci.
Golgheter în Ghencea, călău pentru Aston Villa, vârf cu finalizări fanteziste sunt doar trei dintre etichetele care i-au conferit celebritatea în fotbalul românesc. Era tipul acela blond, înalt, puțin mucalit și care i se adresa lui Lăcătuș cu apelativul… „nea Marius”.
Dar Cupa UEFA e statistică, Steaua marchează mai mult cu fundașii, „Selena” mai stă ștanțat doar pe aparatele radio ale bunicii, iar numele lui… doar în istorisirile chibiților. Ajuns la 35 de ani, Cristi Ciocoiu pare neschimbat. Retras din fotbal, „Diamantul” lui Sechelariu a revenit în Bacăul natal, păstrându-și totuși acrobațiile. Nu în careu. Ci pe motor!
Da, da! Și poza care v-a luat ochii nu e trucaj! Și nu-l surprinde nici pe Many Gyenes, vedeta României prin Dakar. E chiar fostul golgheter al Stelei, Cristi Ciocoiu, atacantul de careu care sfida gravitația, riderul care ieri a dansat în șa ca un montagne-russe nervos. S-a rătăcit cumva la Comănești, pe traseul care va avea loc etapa de Campionat European de Enduro (4-5 iunie)? Sau ce l-a aruncat oare în orașul lui Iftimoaie?
„Microbul s-a prins repede de mine” Ei bine, Ciocoiu joacă acum rolul de director tehnic al traseului de 65 km ce șerpuiește prin Munții Nemira, o funcție cât se poate de… ciudată la prima vedere, nu? Dar pasiunea pentru motoare i-a făcut lui Ciocoiu un marcaj mai strâns în ultimii ani, decât Gareth Southgate, acum 14 sezoane. „Niște prieteni m-au învățat să mă dau cu motorul și microbul s-a prins repede de mine. Pe lân
Clasicul nostru seamănă mult cu al sârbilor. Din păcate, asemănările se leagă mai mult de lucruri pe care nu le vezi la derby-urile din Vest sau pe care le dorești lăsate într-un trecut de care nici noi și nici vecinii nu ne debarasăm ușor.
Între Belgrad și București sunt puțin peste șase sute de kilometri. Traficul îți macină ușor nervii și aici, și acolo. Clădirile gri par luate cu copy și completează un peisaj atât de cunoscut pentru noi. Între Ghencea și Ștefan cel Mare sunt câțiva kilometri buni, suficienți cât să țină la distanță o ură atât de mare. Între „Marakana” sârbească și „JNA Arena” stau însă doar câteva blocuri. Distanță anormală pentru o rivalitate dusă la extrem. „Suntem ca într-o căsnicie nefericită din care nu putem ieși”, explica amuzat Stephan, un fan al lui Partizan Belgrad. Are 28 de ani și e membru al facțiunii suporterilor „hardcore” ai alb-negrilor, „Grobari”
Luni seară, românii au avut de ales între vocea lui Adrian Țuțu și driblingurile lui Torje sau Tănase. Majoritatea a optat pentru prima variantă, finala „Românii au talent” fiind cel mai urmărit program al zilei. „Derby de România”, transmis în direct de DigiSport, a adunat în fața televizoarelor 250.000 de telespectatori din targetul de public comercial cu vârste cuprinse între 18 și 48 de ani.
La aceeași oră cu Steaua – Dinamo, pe PRO TV a început finala celui mai urmărit program de divertisment din istoria măsurată în audiență a televiziunii, „Românii au talent”. Programul, care a ținut nu mai puțin de patru ore și jumătate, a înregistrat o audiență de patru ori mai mare decât partida din Ghencea, fiind urmărit de aproape un milion de telespectatori. Față de partida din tur dintre Steaua și Dinamo, victoria alb-roșiilor de luni a fost mai puțin interesantă pentru microbiști. Succesul cu 2-1 din octombrie anul trecut a avut 70.000 de telespectatori în plus
Steaua – Dinamo încă reușește să mai semene a derby. Mai puțin decât altădată, dacă privești numărul scaunelor goale care pare tot mai mare de la an la an, dar cu spectacolul tribunelor garantat. Și acum, ca la fiecare întâlnire, cele două galerii s-au întrecut în mesaje ironice.
Steaua – Dinamo încă reușește să mai semene a derby. Mai puțin decât altădată, dacă privești numărul scaunelor goale care pare tot mai mare de la an la an, dar cu spectacolul tribunelor garantat. Și aseară, ca la fiecare întâlnire, cele două galerii s-au întrecut în mesaje ironice.
Steaua n-a reușit să ridice blestemul din „Derby de România” și se vede depășită în clasament de rivala din „Ștefan cel Mare”. Mijlocașul de sub 1,70 metri al lui Dinamo, Gabriel Torje, a decis cu o lovitură de cap partida din Ghencea
Regizorii dinamoviști și cei steliști au scris un derby viu, în care surprizele au stat în fiecare pasă. Capul lui Torje le-a adus „câinilor” încă o victorie în fața marii rivale, chiar dacă jocul roș-albilor a scârțâit în multe momente.
Cunoscutul antrenor de copii și juniori Mihăiță Ianovschi a migrat către Școala de fotbal a lui Dani Coman împreună cu 25 de juniori de la FC Argeș. În urmă cu trei ani, situația era radical schimbată, Cornel Penescu (foto medalion) oferindu‑se să-l transfere pe goalkeeper de la Rapid. Mutările tinerilor fotbaliști nu merg însă fără probleme, cazul ajungând la comisiile FRF.
În urmă cu un an, 25 de tineri fotbaliști legitimați la FC Argeș depuneau memorii pentru a avea dreptul să plece la o altă echipă. Motivul invocat a fost unul simplu, care ținea în totalitate de situația financiară deosebit de precară a echipei lui Penescu. „Părinții jucătorilor au cheltuit aproape șapte sute de milioane de lei în folosul echipei FC Argeș.
Acești bani s-au dus pe echipamente, pe mingi sau pe deplasări. Oamenii s-au săturat să plătească din propriul buzunar și au decis să plece, întrucât regulamentul spune clar că orice junior care dă bani pentru club și dovedește această plată poate pleca oricând la o altă echipă”, a explicat Ion Turculeanu, reprezentantul jucătorilor.
În perioada în care așteptau verdictul comisiilor FRF, fotbaliștii au fost legitimați la Școala lui Dani Coman, fără ca FC Argeș să conteste a
Președintele sindicatului fotbaliștilor (AFAN), Dumitru Costin, a avut miercuri o întâlnire cu omologul său de la ANAF, Sorin Blejnar, pentru a găsi soluții față de amenințarea reprezentată de recuperarea de către stat a TVA-ului aferent câștigurilor sportivilor în intervalul 2006-2010.
ProSport a informat zilele trecute că sportivii cu câștiguri mai mari de 35.000 de euro, plătiți în baza unor convenții civile în perioada 2006-2010 vor primi în curând somații fiscale, în baza cărora vor fi obligați să plătească statului TVA pe sumele respective, plus penalități. Această perspectivă este considerată de către cei în cauză revoltătoare pentru că vorbim de zeci de mii de euro pe care se trezesc că îi pierd acum după ce, la momentul încheierii contractelor, nu au fost informați că ar trebui să plătească ceva.
Cazul în urma căruia dinamovistul Mărgăritescu a ajuns să petreacă o noapte în arest este mult mai complex decât a părut la prima vedere. Totul a pornit în urmă cu aproape doi ani, când Alexandru Magherescu, patronul unei clinici private din București, a vrut să păcălească o societate de asigurări, declarându-și mașina de lux furată pentru a primi despăgubiri.
România a fost nevoită să-și modifice miniturneul sud-american în care avea programate partide de verificare cu Brazilia și Columbia. Federația de la Bogota a trimis ieri o scrisoare către FRF, prin care anunța că amicalul programat pe 11 iunie nu va mai avea loc.
În urmă cu câteva zile, ProSport dezvăluia că fotbaliștii plătiți ca persoane fizice autorizate sau prin convenții civile între 2007 și 2010 au primit sau vor primi din partea ANAF somații pentru achitarea a 19% din sumele încasate peste bariera de 35.000 de euro anual, stabilită de lege.
Pentru o mașină de lux cu un preț de 40.000 de euro, infractorii scădeau prețul, conform surselor, chiar și până la cinci sau șase mii de euro. Așa au reușit să atragă atenția fotbaliștilor, adevărați colecționari în acest domeniu.
Echipa SSC Napoli a fost învinsă, duminică, pe teren propriu, cu scorul de 2-1 (0-0), de formația Udinese, în ultimul meci al etapei a XXXIII-a a campionatului italian, informează Gazzetta dello Sport.
Golurile învingătorilor au fost marcate de Inler ’55 și Denis ’61, în timp ce pentru gazde a înscris Mascara, în minutul 90+5.
În clasament conduce AC Milan, cu 71 de puncte, fiind urmată de SSC Napoli, cu 65 de puncte, și Internazionale Milano, cu 63 de puncte.
În lumea fotbalului circulă în acest moment două variante legate de modul în care s-ar fi făcut eventualul aranjament de la Sportul – Steaua. Prima îl are în prim-plan pe antrenorul Gigi Mulțescu, iar cea de-a doua îi implică pe Vasile Șiman și mijlocașul Tibi Bălan.
Antrenorul Sportului, Gigi Mulțescu, a surprins printr-o decizie considerată a fi dubioasă în partida cu Steaua. Mai exact, schimbarea lui Tibi Bălan cu Rusu, chiar înainte ca Brandan să execute lovitura liberă din care Maicon a marcat primul gol. Modificarea a dat peste cap sistemul defensiv al gazdelor și vârful brazilian a marcat din acea fază cu lejeritate.
Suspiciunile devin cu atât mai întemeiate dacă amintim de un episod petrecut în 2006, tot într-o partidă contra roș-albaștrilor. Atunci, la scorul de 1-1, antrenorul a scos de pe teren fundașul stânga și, până ca înlocuitorul acestuia să-și ia locul pe teren, Nicoliță a scăpat în spațiul lăsat liber și a fost faultat în careu de Stăncioiu. Rădoi a transformat penalty-ul și Steaua a învins cu 2-1! Se vorbește că Gigi Mulțescu ar fi procedat așa pe la spatele patronului Vasile Șiman!
Varianta dama cu transferuri
La ziua Porților deschise a noii arene a Bucureștiului, surprinzător, a fost doar numărul mare de bătrâni veniți încă de la ora 10:00. Cu nepoții de mână, aceștia i-au asaltat cu întrebări pe constructori. Concluzia: „Avem stadion! N-avem echipă!”.
S-a deșteptat Rapidul! Asta chiar dacă în față a avut un mecanism solid, norocos și, mai ales, prieten, dar cu ceva urme de rugină.
Picioarele lui Roman s-au despleticit brusc și, după ultimele evoluții, divinitatea poate fi invocată ușor. Șut pe colțul scurt scos de Pantilimon, apoi recuperare la mijloc din piciorul lui Sepsi cu finalizare tot în brațele
Din propria imprudență, numeroși jucători români cu contracte de peste 35.000 de euro au ajuns să datoreze sume uriașe statului român. Mai exact, cei care au încheiat cu cluburile contracte de prestări servicii și au fost asimilați ca persoane fizice autorizate au de plătit acum TVA-ul restant pentru câștigurile din 2007 până în prezent.
Pe 3 iunie se vor împlini 1.477 de zile de când Lucescu jr saluta pentru ultima dată galeria alb-vișinie din peluza de sub tabelă. Fanii rapidiști îl așteaptă din nou pe omul alături de care au petrecut multe nopți europene, de data aceasta pentru a-l ajuta să rămână antrenorul tricolorilor.
Sportivii care din 2007 până în prezent au avut venituri mai mari de 35.000 de euro pe an, în baza unor contracte de prestări servicii, au primit citații acasă prin care sunt înștiințați că au de achitat TVA-ul restant sumelor încasate în acești patru ani. TVA-ului i se adaugă și penalități acumulate în acest timp. „Sunt sume exorbitante!”, a spus Ionuț Mazilu, unul dintre fotbaliștii afectați de această decizie.
Cel mai urmărit program de divertisment din istoria măsurată în audiență a televiziunii în România se va bate cu cel mai tare meci de fotbal din Liga I, marele derby Steaua – Dinamo.
Disputa dintre Cristi Borcea (foto) și Răzvan Lucescu e departe de a fi terminată, chiar dacă FRF i-a mai dat o șansă tehnicianului de a redresa situația echipei naționale. Dorit în trecutul deloc îndepărtat la Dinamo chiar de cel mai aprig contestatar de acum, Răzvan Lucescu e contestat cu fiecare ocazie de Cristi Borcea: „Dacă aș fi fost prezent în ședința Comitetului Executiv de săptămâna trecută, Răzvan ar fi fost demis! Nu e posibil ca în ziua adunării el să fie la Barcelona, la un meci al Șahtiorului! Oricum, dacă avea onoare și mândrie, își dădea demisia după ceea ce i-a spus Mircea Sandu”, și-a începutul dinamovistul discursul anti-Răzvan.
„Ne-a adus lângă Burkina Faso” Acesta a enumerat și câțiva antrenori care, în opinia sa, ar fi mai potriviți pentru postul de selecționer decât Lucescu jr: „Și Pițurcă, și Olăroiu, dar și Dan Petrescu ar fi mai buni decât el! Nu vedeți că ne-a adus lângă Burkina Faso?!”, a mai adăugat Borcea. Pe lângă vechile motive care l-au făcut pe președintele executiv al „câinilor” să ceară demisia selecționerului, lista a fost completată cu încă unul înaintea meciului cu Bosnia. Borcea, în calitatea sa de membru al CEx, se afla pe lista persoanelor invitate de FRF la Zenica, dar a fost scos din delegație la insistența lui Răzvan.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER