Ofițerii DGA au percheziționat miercuri, 12 martie, întreg depozitul deținut de familia Cîrstea în Târgoviște, iar părinții Soranei au fost duși la audieri cu duba jandarmilor.
Răzvan Burleanu a promis că va „face ceva” în cazul primului fotbalist de după Revoluție care a recunoscut că a luat parte, fie și pentru câteva minute, la un meci trucat. Marius Postolache nu mai joacă fotbal, fiind respins de cluburi pe motiv că a rupt legea tăcerii și a vorbit despre un meci trucat
Conferința de presă anunțată de președintele Ligii s-a ținut, însă fără Gino Iorgulescu. Jurnaliștii nu au aflat nimic despre misterioasa firmă off shore din Malta care are legături cu Arpad Paszkany
Președintele LPF va susține o conferință de presă, miercuri, la ora 12:00. „Nu e despre drepturi, dar o să răspund și la aceste întrebări”, a spus Iorgulescu joia trecută. ProSport îi va adresa cele 8 întrebări în sala de conferință
Marți, 4 martie, a fost ziua în care a avut loc ceea ce mass media din România a numit Cutremurul din fotbal. Opt foști sau actuali oameni implicați în fenomen au primit condamnări însumate de […]
România – Argentina se dispută în această seară, de la ora 21:00 și este transmis de Pro TV
A devenit cel mai
Contractat de Federația Română de Fotbal (FRF) în 2010 pentru suma de un milion de euro și amânat doi ani și 7 luni, amicalul de lux România – Argentina se joacă în sfârșit mâine seară, la ora 21.00, pe Național Arena. Acum 20 de ani, la Mondialul din Statele Unite, golurile lui Hagi și Ilie Dumitrescu trimiteau vicecampioana lumii acasă și asigurau un sfert de finală cu Suedia. Cu 4 ani înainte, la Coppa del Mondo din Italia, România făcuse un egal istoric în ultimul meci din faza grupelor, 1-1, contra campioanei mondiale. Cele două meciuri din anii ”90 au influențat semnificativ fotbalul românesc din punct de vedere financiar.
În această seară, după o așteptare de doi ani și 7 luni, iubitorii de fotbal din România vor putea vedea în sfârșit Argentina lui Messi la București. Cel mai scump fotbalist din lume, cotat la 120 de milioane de euro, și colegii săi vor juca în meciul amical cu România, o partidă care trebuia să se dispute pe 10 august 2011, însă a fost amânată la cererea federației argentiniene.
Acum 31 de luni, imediat după anunțul făcut de oficialii sud-americani, Mircea Sandu vorbea despre pierderile federației române (FRF): „Au fost plătite deja trei rate ale contractului, una la 1 ianuarie și una la 1 aprilie. Mai urmau alte costuri, numai pentru Argentina, aproximativ 200.000 de euro biletul de avion și 50.000 costul sejurului lor. Am s
Gazprom este un gigant în energie, controlat de statul rus, care varsă anual sute de milioane de euro în conturile unor cluburi și asociații de fotbal din întreaga lume. Element cheie în declanșarea conflictului din Ucraina, compania este bănuită că investește în fotbal în țările în care își poate apoi folosi influența politică
Pe baza datelor recoltate în Ghencea, proiectul sărăcăcios de la Dinamo se anunță un hit. Probabil Negoiță și-ar dori mai multe derbyuri cu Steaua, în care orgoliul să compenseze foamea, însă la rând vine Corona. Orice alt rezultat în afară de victoria lui Dinamo ar trebui să-i bucure pe ceilalți fotbaliști din Liga 1 și să-l alarmeze pe Stoican
Ionuț Chirilă este omul momentului în fotbalul românesc, însă nu dintr-un motiv prea fericit. Antrenorul echipei care a fost învinsă de Steaua cu 4-0 și 4-1 la interval de 10 zile a fost acuzat de patronului spiritual și financiar al Concordiei, primarul Chiajnei, că „și-a dat chiloții jos în Ghencea”. Anunțat ca demis încă de dinainte de meci, Chirilă a răspuns la telefon de la baza de pregătire a Chiajnei.
ProSport a realizat harta intereselor politice din fotbalul ucrainean. Șahtior a preluat puterea odată cu scăderea influenței politice a fraților Surkis, patronii lui Dinamo Kiev. Metalist Harkov a trecut din mâinile opoziției în cele ale puterii, în timp ce patronul lui Dnepr are de suferit din cauza simpatiilor politice
În acest moment, în cursa pentru postul de președinte al FRF există opt candidați. Trei dintre aceștia, Gică Popescu, Răzvan Burleanu și Sorin Răducanu, au primit ieri validarea din partea Departamentului Juridic al FRF, în timp ce următorii cinci vor afla astăzi dacă sunt sau nu eligibili pentru alegerile de pe 5 martie
Conform presei occidentale, bande de tineri înarmați cu topoare, cuțite, bare și scuturi de oțel, asimilați protestatarilor care cer demisia președintelui Viktor Ianukovici, au atacat forțele de ordine, provocând intrarea în scenă a trupelor speciale Berkut. În urma focurilor de armă automată, zeci de răniți au fost cărați în afara zonei de conflict pe tărgi improvizate, în timp ce alte zeci de corpuri – 35 de morți în 4 locații diferite, potrivit diferitelor relatări – au fost întinse pe caldarâm acoperite cu pături și prelate .
O știre, două enunțuri. Primul:
Născut în România, Cristian Ponde (19 ani) este unul dintre cei mai promițători tineri din Portugalia. 25 la sută dintre drepturile economice au fost achiziționate pentru suma de 100.000 de euro de patronul lui Chelsea și de cel mai important impresar din lume
Masorul Billy McCulloch este considerat bufonul din vestiarului lui Chelsea, omul responsabili cu buna dispoziție în vestiar. Internetul este plin de filmulețe cu cel poreclit Billy Blood
Lionel Messi și Roger Federer apar în ultima reclamă a companiei Gillette. Cei doi folosesc aparate de ras care îi teleportează în pielea unor sportivi din alte discipline
În 1988, fostul internațional român era abonat la Marca și a citit despre concedierea de la Barcelona a lui Luis Aragones și a 15 jucători, dați afară de președintele Nunez în urma unei răscoale. A urmat era Cruyff, iar tiki-taka și-a descoperit părinții.
Ilie Dumitrescu a lucrat cu Luis Aragones la Sevilla, timp de 6 luni, în 1995. „Îi spuneam Moșul între noi, însă în față era Mister”, își amintește fostul internațional român. Și Cătălin Munteanu a lucrat o lună cu Aragones la Atletico Madrid, în 2001
Subiectul principal al presei din Spania este decesul antrenorului care a câștigat Euro 2008. Aragones a murit la 75 de ani, însă, deși avea leucemie, doctorii spun că nu a suferit mult în ultimele luni. „Totul s-a întâmplat rapid”.
Înainte de a fi numit vicepreședinte la LPF, germanul de origine română Robert Pongracz l-a contactat pe Gică Popescu, însă apoi nu a mai dat niciun răspuns. „Nu știu dacă aștepta o ofertă financiară generoasă”, a declarat candidatul la președinția FRF
Ilie Dumitrescu, Răducioiu, Dan Petrescu, Popescu, Ganea, Viorel Moldovan, Mutu și Tamaș au apărut în paginile ziarelor de scandal din Marea Britanie după ce s-au transferat în campionatul englez
Zlatan Ibrahimovic calcă pe urmele lui Jean Claude Van Damme și apare în reclama începutului de an, produsă pentru celebra firmă suedeză Volvo. Fotbalistul joacă rolul unui vânător de cerbi în nordul țării, dincolo de Cercul Polar, în timp ce recită versurile imnului de stat suedez Du Gamla, Du Fria, adaptat special pentru acest videoclip.
În mai 2011, SRI intercepta o seria de convorbiri telefonice între temutul interlop constănțean Beinur și Adrian Mutu, în care cei doi vorbeau despre afaceri. După ce i s-a plâns interlocutorului că a fost tratat rău în localul acestuia, fotbalistul a fost îmbunat cu mai multe propuneri de business în Turcia:
Mesajul lui Lucian Lipovan este de un optimism dezarmant: „Simona, cei mai buni ani sunt cei ce vor veni!”. Chiar dacă până și unii dintre colegi te consideră „hater” – un cuvânt care în românește se traduce printr-o expresie, „persoană stăpânită de mânie” -, nu poți să nu fi de acord. Halep a făcut un turneu admirabil, a urcat în sferturi ca o campioană și a plecat acasă ca o începătoare, învinsă de Dominika Cibulkova, numărul 24 WTA înainte de Open. Dar în tenis, teoria relativității se aplică uneori mai bine decât în fizică, iar viitorul se poate comprima sau dilata, totul depinde doar de Halep.
Statisticile crude nu o avantajează pe Simona Halep în meciul din această noapte. Adversara ei din sferturile de la Australian Open, Dominika Cibulkova, are 2-1 în meciurile directe cu jucătoarea din Constanța, iar în partidele contra fetelor din România slovaca are un palmares categoric: 11 victorii și doar două înfrângeri. Singurul meci dintre Cibulkova și o româncă la un turneu de Grand Slam a fost în 2008, la US Open, când Raluca Olaru a pierdut în două seturi, 2-6, 2-6.
În circuitul profesionist, adversara Simonei Halep a avut două relații cu jucători de tenis profesioniști. În 2008, la 19 ani, ieșea cu francezul de culoare Gael Monfils (actualul număr 32 ATP), însă relația stârnea zâmbetele din cauza diferenței de 32 de centimetri dintre ei: Cibulkova – 1,61 metri, Monfils – 1,93 metri. Deși Monfils începuse să învețe slovacă și să joace la dublu mixt cu iubita sa (foto jos), relația s-a terminat repede. „Gael nu e un tip care să aprecieze o relație”, a declarat antrenorul jucătoarei.
„Am propus Adunării Generale și a fost ales în unanimitate în funcția de vicepreședinte Robert Pongracz. El a lucrat șase ani la liga profesionistă din Spania și a fost un colaborator important la UEFA. A fost propunerea mea, dânsul se va ocupa de marketing, relații internaționale și alte atribuții pe care i le voi da eu”. Asta a fost prezentarea făcută de Gino Iorgulescu noului angajat al ligii care va ocupa o funcție executivă importantă.
Cu 5 luni înainte de startul Campionatului Mondial, oficialii FIFA sunt îngrijorați în privința potențialei implicări a sindicatelor de pariuri în partidele din Brazilia. Ralf Mutschke, directorul de securitate al forului internațional, a declarat pentru cotidianul german Frankfurter Allgemeine Zeitung că „trebuie să fim realiști și să acceptăm că grupurile de crimă organizată vor încerca să aranjeze meciuri de la Cupa Mondială!”.
Cu un fin simț al observației, Emanuel Terzian a sesizat că „Gică Popescu a vorbit mai bine liber decât atunci când a citit de pe foaie”. Era ceva artificial în recitarea unor fraze tipărite într-un program stufos, de 100 de pagini, genul de platformă pe care Mircea Sandu nu a avut niciodată decența s-o încropească înainte de alegeri, dar care nu te ajută să pătrunzi în sufletul unui mandat.
Fostul coleg al lui Gabriel Tamaș, Shane Long este un fotbalist cunoscut în Premier League, unde a marcat 19 goluri în 81 de meciuri pentru West Bromwich Albion. Internaționalul irlandez transferat în 2011 pentru 6 milioane de euro e un jucător căutat, iar în ultimele zile a tratat cu managerul lui Hull, Steve Bruce.
Dezamăgit că autoritățile locale îi respinseseră planul pentru mutarea echipei pe un stadion nou, Ken Richardson (foto), șeful lui Doncaster, a pus la cale un plan diabolic. A angajat trei infractori locali, Alan Kristiansen (fost angajat al serviciul secret britanic SAS), Ian Hay și Alan Cracknall, pe care i-a plătit cu 10.000 de lire sterline pentru a da foc stadionului Belle Vue. Planul era să radă complet arena de pe fața pământului, să încaseze asigurarea și apoi să vândă parcela unor dezvoltatori imobiliari.
La începutul lunii februarie, arbitrii centrali și asistenții din Liga I vor susține testarea obișnuită înainte de reluarea campionatului. Numai că, începând cu acest an, testele se vor schimba. În premieră în România, arbitrii centrali vor susține testul Yo-Yo, iar asistenții testul ARIET.
„Depinde de fiecare. Cei care sunt mai curajoși, mai îndrăzneți, au o senzație de alunecare plăcută. Dacă ești speriat, crispat, te inhibi și obosești foarte repede”. E primul pont dat de campionul național la patinaj artistic, Cornel Gheorghe, celor care n-au călcat niciodată pe gheață, dar au curiozitatea să o facă.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER