CFR s-a alarmat când a văzut că granzii din Capitală îl vânează pe Gabi Mureșan. Au negociat cu jucătorul pentru un nou contract, urmând ca, după meciul de la Iași, părțile să semneze înțelegerea.
Gabi Mureșan a jucat „all-in” cu șefii CFR-ului și a câștigat. Mijlocașul nu a vrut să semneze prelungirea contractului cu CFR, nemulțumit că șefii nu îi oferă dublul sumei din angajamentul actual, 80.000 de euro pe sezon. Cum „Muri” poate pleca din Gruia la vară pentru doar 160.000 de euro, potrivit amendamentului adus de Legea Webster în regulamentul internațional de transÂferuri, cel mai bun recuperator din Liga I a trezit atât interesul granzilor din Capitală, cât și pe cel al unor echipe din Rusia. După ce au refuzat de două ori să-i dubleze contractul, șefii de la Cluj s-au decis să nu mai piardă vremea, riscând astfel să rămână fără jucător. Astfel, după meciul de la Iași, Gabi Mureșan va primi salariul cerut, 180.000 de
Tata Jean are vampiri de pluș. Colții bistrițenilor n-au mușcat nici pe CFR și nici pe Steaua, care a scos ieri trei puncte de la o Glorie fără glorie cu pecetea lui Arman și Stancu.
Într-un laborator în care Stoichiță a mixat 32 de elemente în 19 etape pentru a construi un grup, Steaua a intrat în Dracula Landul lui Tata Jean căutând busola spre o victorie în deplasare uitată la Craiova acum cinci luni! Cu mijlocul rupt de accidentări, „Lippi” îl aruncă pe Golanski pe post de Ceas. Dar ora exactă în start o dă Gloria. Moraes (6) scoate colții de vampir, însă chinuie o minge în 16 metri de poarta lui Tătărușanu și, de lângă Parpas, trimite prea slab pentru a spera la un 1-0. Apărarea Gloriei rămâne țintuită cu ochii spre poarta Stelei, Golanski simte momentul și trasează o diagonală spre Arman Karamyan (12), care, din colțul careului mare, îl execută pe Albuț.
Steaua înghețată Și Steaua intră la cutie! „Lippi” strânge echipa în 20 de metri și așteaptă pauza încă din start de meci cu Tătărușanu întinzând minutele la fiecare aut de poartă. Băjenaru (18) și Moraes (27) termină fără precizie atacurile poticnite ale bistrițenilor care îngheață însă la „capul” lui Arman (36) ce trece razant peste transversală din
CFR Cluj întâlnește Bistrița în această seară, de la ora 21:00, și, în eventualitea unui succes va rămâne pe primul loc înainte de Paște, indiferent de rezultatele din celelalte partide. Partida are o încărcătură aparte pentru clujeni, susține Tony, deoarece vor întâlni echipa fostului coechipier, Cristian Coroian.
CLICK AICI PENTRU A URMĂ‚RI LIVE TEXT DESFĂ‚ȘURAREA PARTIDEI!
„Bistrița a demonstrat că e o echipă puternică. Îi cunosc bine pe Moraes și Ze Rui, bravo lor pentru ce au făcut acolo. Va fi un meci special, pentru că vine și prietenul nostru Coroian, căruia îi doresc să câștige tot până la finalul campionatului, mai puțin meciul cu noi. Important e să fim pe primul loc la fnal, nu la finalul turului sau de Paște. E ciudat că atunci când noi câștigăm foarte multă lume vorbește cu invidie, la fel sunt și cei de la Steaua, însă pe noi nu ne interesează ce fac ei”, a spus Tony.
„Feroviarii” nu vor avea însă viață ușoară în fața echipei conduse de Marius Șumudică. Gloria Bistrița este printre cele mai în formă echipă din acest retur de campionat. Doar un singur meci au pierdut bistrițenii, în fața celor de la Inter Curtea de Argeș. Bistrița este însă dezavantajată de palmares. Singura victorie a Gloriei în Gruia datează din 18 martie 2005, scor 2-1.
„Coro”, principalul marcator al CFR-ului într-un sezon în ultimii 15 ani, n-are amintiri tocmai plăcute de la ruptura de Gruia, de acum 3 ani.
Liderul vestiarului de la Bistrița și-a legat cinci sezoane destinul de CFR Cluj, echipă cu care a cunoscut miracolul promovării din „C” în „B”, în ”96, finala de Intertoto, cât și bucuria primei calificări în Cupa UEFA din istoria „feroviarilor”. Divorțul de Gruia din vara lui 2007 nu a fost însă unul fără scântei, „Coro” părăsind CFR-ul la finele unui sezon marcat de celebrul caz al „celor patru executați” (Coroian, Anca, Jula, Minteuan) după un meci pierdut cu Steaua în Gruia, 1-2 pe 26 aprilie 2007, în etapa a 28-a. Atunci, cei patru au fost bănuiți de blat de șefii Clujului și scoși din lotul echipei tocmai în ziua meciului din etapa următoare, cu FC Argeș.
„Nu am nicio remușcare, revin în Gruia să scot un rezultat bun pentru echipă. Nu mă mai uit înapoi, deși știu că am fost curat, n-am nimic pe conștiință! E treaba altora care m-au bănuit de altceva”, spune acum „Coro”, care crede că trupa bistrițenilor poate da lovitura cu CFR. „CFR e o echipă în revenire, iar faptul că noi suntem liderul returului le-a crescut și lor atenția. Venim să jucăm fotbal, cred că suntem capabili de o surpriză”, e de părere Coroian.
31 de goluri a marcat Coroian pentru CFR în sezonul 1995-1996, când echipa a promovat din „C” în „B”. Iepure, colegul de atac al lui Coroian, a punctat atunci de 29 de ori!
90 de minute jucăm fotbal, iar la final o să
Mandorlini a schimbat la Brașov modulul de joc la CFR, cu trei fundași pe linie, forțat de problema lui Cadu (foto). Căpitanul CFR-ului are deja opt cartonașe galbene și stă la fiecare avertisment.
După șase ani, Clujul s-a așezat cu Brașovul în modulul 3-5-2 cu Piccolo, Cadu și Alcantara pe linia de fund a apărării. Doar pe vremea lui Șunda vișiniii au mai evoluat cu libero! Care e secretul deciziei lui Mandorlini? Căpitanul Cadu a luat „galben” în penultima deplasare, de la Mediaș, și a ajuns la al optulea avertisment. Astfel, liderul celei mai bune defensive din Liga I va sta în tribună după fiecare „galben” încasat! Tehnicianul crede că în sistemul cu trei fundași, Cadu e mai protejat, iar riscul de a primi „galben” e mult mai mic.
Cristi Bud (foto) e cel mai eficient atacant al CFR-ului în ultimele patru meciuri din Liga I. A marcat de două ori, exilând „perla” Traore în lojă.
Ochit de Paszkany după ce la finalul sezonului trecut a marcat tocmai contra CFR-ului la Mediaș, Cristi Bud a venit în Gruia în această iarnă din postura de rezervă pentru starurile Kone și Traore. Băimăreanul i-a furat ochii lui Mandorlini și s-a impus. Luni, Bud a adus golul cu care Clujul a bătut sub Tâmpa după 40 de ani. „Așa debut nici nu visam, mai ales că am avut emoții la început, la Cluj. Mai ales că jucam cu idolul meu, Kone!”, e mărturia lui Bud, care acum un an era pe cale să ia o decizie drastică: „Am vrut să mă las de fotbal și să mă duc să muncesc în străinătate pentru că nu am putut pleca de la Salonta la Alba, în «B», înainte de a ajunge la Gaz!”.
Rezervă în ultimele două meciuri ale CFR-ului, Traore a fost trimis ieri în tribună de Mandorlini, care s-a săturat de ratările ivorianului din retur.
Traore a uitat să mai marcheze, ultima reușită a golgheterului CFR-ului în acest sezon, cu cinci reușite, fiind în victoria de la Urziceni din etapa a 18-a. Un motiv suficient pentru ca ivorianul să piardă primul unsprezece. Ba, mai mult, să ajungă chiar în tribună, cazul partidei de ieri de la Brașov. Explicația a furnizat-o însuși antrenorul Andrea Mandorlini. „În returul ăsta a avut opt ocazii de unu la unu cu portarul și nu a dat decât un gol, și ăla cu poarta goală. Nu e în formă, iar așa nu poți fi titular aici!”, le-a mărturisit italianul colaboratorilor săi înaintea jocului de aseară, când a luat decizia să nu-l treacă pe foaia de joc pe ivorian.
Ștefan Iovan, după „Dicanio” La partida de la Brașov a fost prezent și secundul naționalei, Ștefan Iovan, Lucescu jr neputând ajunge sub Tâmpa pentru a-și urmări fosta echipă. Iovan a avut sarcina de a monitoriza prestația lui Nicolae Dică, care e în vizorul selecționerului pentru amicalul de pe 29 mai cu Ucraina. Deac și Panin sunt și ei pe lista lărgită a lui Lucescu. Altfel, CFR a jucat aseară într-un modul surprinzător, 3-5-2, pe care nu l-a mai utilizat din perioada în care gruparea din Gruia era antrenată de Aurel Șunda. Mandorlini a încheiat și meciul din „Groapă” din Cupă tot cu 5 jucători pe linia de fund.
CFR întrezărește a treia finală de Cupă consecutivă după 1-1 miercuri, la București, cu Dinamo, în turul semifinalelor. „Un somn lung de după-amiază, ritmul infernal de meciuri mă dă peste cap!”, e replica unui Kone readus la viață de golul cu Dinamo. Primul din 2010!
Lezat că până și Nuno Claro e mai prolific decât el în Cupă, Kone s-a răzbunat în „Ștefan cel Mare”. A rupt plasa lui Dolha, așa cum promisese înainte de meci, și s-a descătușat. „Nu mai puteam! Era deja prea mult, nu mai puteam îndura atât, ratasem prea mult. Era momentul să marchez”, dezvăluie Yssouf, la o zi după remiza din „Groapă”. Zâmbetul i-a reapărut pe față. „E bun rezultatul, dar nu suntem încă în finală, să avem răbdare! De acum mintea doar la Brașov, acolo chiar trebuie să batem, egalul nu e bun!”, completează ivorianul, căruia îi arde însă și de glume. „Ca să pot marca golul din «Ștefan cel Mare», am exersat cu cățelul meu, Paul (n.r. – Yorkshire Terrier), înainte de meci. E vedetă deja la CFR, îl știe tot vestiarul”, spune Kone, la o jumătate de oră după ce și-a servit prima pentru egalul cu Dinamo. „Mi-am dat-o singur! A fost un bonus de patru ore de somn de după-amiază”, râde Yssouf care se gândește că pe ardeleni îi așteaptă un program infernal, cu șapte partide în 29
Dinamo, echipa momentului, neînvinsă în retur în campionat și reintrată în lupta pentru titlu. CFR, fără gol primit în ultimele șapte partide din Cupa României și neînvinsă de 13 meciuri în această competiție, câștigătoarea ultimelor două trofee. Ă‚sta da meci în semifinale, adevărata finală de altfel.
Dinamo joacă din inerția ultimelor succese. Toată lumea se așteaptă ca jocul „câinilor” să meargă, toți fanii roș-albilor vor ca echipa lui Țălnar să înscrie repede, chiar dacă în atac sunt veteranii Niculescu și Bratu. Dinamo începe tare, ca un sprinter de 100 care știe că trebuie să dea tot ce are
La Cluj, apărarea scapă turma. Kone și Traore sunt ieșiți din formă, iar CFR-ul rămâne lider pe spatele fundașilor. Alcantara și Cadu au marcat de șapte ori în Liga I! Clujul a luat o gură de aer după victoria cu Pandurii și continuă cursa spre titlu după golul reușit de brazilianul Alcantara. Hugo nu e străin de poartă, în tinerețe evoluând ca atacant acasă, la Cuiaba. „De la 7 la 16 ani am fost vârf în Brazilia, de asta știu ce am de făcut în fața porții. Îmi place să vin la fazele fixe, golul mă atrage”, spune Alcantara, care a mai punctat în acest sezon cu Urziceniul din penalty, în Supercupă, și în campionat contra Gloriei și Internaționalului.
Brazilianul, care a adus șase puncte prin reușitele lui, admite că atacul ardelenilor nu trece prin cea mai bună formă în acest retur, în care a punctat doar de două ori, prin Traore și Bud. „Da, nu le iese, dar va veni și rândul lor să puncteze, nu e de făcut o dramă, atât timp cât echipa câștigă. Golul meu e și pentru Kone, și pentru Traore, poate îi va descătușa!”, a mai adăugat Alcantara.
CFR a început poticnit returul, adunând doar șase puncte în cinci meciuri, și e obligată să se scoată din mocirlă în fața unui adversar care i-a făcut mai mereu zile negre. În plus, la Pandurii a revenit Cîrțu, omul negru pentru CFR.
Cel mai slab start de retur de cinci sezoane încoace! Cu acest bilanț se prezintă CFR la întâlnirea cu „bau-baul” Pandurii, echipă pe a cărei bancă tocmai a revenit Sorin Cîrțu. În plus, asemeni lui Gaz Metan, și echipa din Tg. Jiu pare a fi o specialistă a lui 0-0, gorjenii înșiruind trei astfel de rezultate în ultimele trei etape de campionat. Totuși, statistica pare a fi cel mai dificil adversar al clujenilor, întrucât bilanțul cu Pandurii pe teren propriu nu este unul de pus în vitrină. Din patru jocuri în Gruia, oltenii au cules două victorii și o remiză, pierzând o singură dată, greu, în sezonul 2006-2007, cu un gol marcat de Semedo pe final de meci. Totodată, Pandurii este ultima echipă din Liga I care a câștigat pe terenul lui CFR: 2-1 pe 6 aprilie 2008, meci care a relansat în acel sezon bătălia pentru titlu dintre CFR și Steaua, adjudecată în cele din urmă de „vișinii”. În ciuda acestor premise, clujenii își fac curaj și cred într-o victorie în meciul de azi. „Nu cifrele vor juca pe teren. Ce a fost a fost! Totuși, ne așteaptă un meci greu, deoarece cei de la Pandurii au schimbat antrenorul! Va trebui însă să batem, fiindcă nu mai e de glumă”, a opinat decarul clujenilor, Nicolae Dică.
Cel mai scump transfer al bistrițenilor în ultimele două sezoane, Ioan Hora, și-a găsit o nouă vocație. E gata să lase meseria de goalgheter pentru cea de portar. Cu Craiova i-a ieșit!
Șumudică și-a adăugat în zestrea de retur 3 puncte cu Craiova deși pe finalul meciului, în minutul 84, a strâns din dinți când portarul Albuț a fost eliminat de Crăciunescu jr. iar locul lui a fost luat de Hora. „M-am trezit cu el în poartă, eu nu l-am trimis, el s-a cerut”, dezvăluie antrenorul care a restartat Gloria în campionat, devenind liderul returului după ce a strâns 13 puncte. „Cine era să se sacrifice, dacă nu un atacant, așa că m-am dus eu să închid poarta! Nu am mai intrat în viața mea între buturi, dar mi-a ieșit. Am ieșit bine pe două centrări”, e mândru mijlocașul bistrițenilor, Ioan Hora (21 de ani), care se jură că nu e tentat să repete experiența și la lotul național de tineret acolo unde e prezență constantă de mai bine de un an.
„Eu intru oriunde îmi cere antrenorul, chiar și în poartă deși meseria mea e de atacant. Îmi place să dau goluri, nu să încasez. Sper ca domnul Săndoi să nu mă cheme la lot pentru cum am apărat cu Craiova”, completează „Horică”, care după cele 11 minute fără gol între buturile Gloriei contra Craiovei a „confiscat” mănușile de portar ale titularului Albuț. „Mi-a zis că nu mi le mai dă înapoi, că i-a plăcut. E nebun, locul lui e pe teren să marcheze, nu în poartă”, a mărturisit cu umor Albuț.
Cu trei goluri în cinci etape din retur, Hora știe cum
Gazul a predat și CFR-ului lecția lui 0-0 și e neînvinsă pe teren propriu în fața „feroviarilor” de la promovare. Clujului îi zboară titlul din buzunar. N-a bătut ieri la Mediaș, iar șefii ard după ce echipa a scos doar șase puncte din cele cinci meciuri din retur.
Mandorlini a scăpat momentan de demitere, dar patronul și-a criticat antrenorul pentru cum a făcut echipa cu Urziceni, Steaua și Galați. Italianul s-a salvat însă și pentru că Boloni și Trombetta au refuzat ofertele șefilor de la Cluj.
CFR n-a bătut-o pe Dinamo și a scos doar jumătate din punctele cerute de șefi după primele patru etape din retur, 5 din 10. Chiar și așa, Mandorlini mai are zile la Cluj, după ce șefii Paszkany și Mureșan l-au reconfirmat în funcție. „Am făcut cel mai bun joc din primele patru etape de retur, mie meciul de la Urziceni nu mi-a plăcut. Mandorlini rămâne antrenorul nostru”, a spus Arpi după joc. Ce l-a salvat pe antrenor, care era sigur înainte de meci că remiza nu-l scapă de demitere? Boloni și Trombetta n-au vrut să preia banca CFR-ului, primul nedorind să mai cedeze din pretențiile financiare: 800.000 de euro. „Boloni e obișnuit cu un nivel de salarizare peste puterile campionatului nostru!”, s-a „scăpat” Paszkany după Dinamo, negând totuși negocierile cu Loți.
UPDATE Derby-ul cu Dinamo ar putea fi ultimul pentru Mandorlini la Cluj. Deși încă are susținerea lui Paszkany, italianul știe deja că șefii sunt în căutarea unui înlocuitor. Totul depinde de rezultatul cu bucureștenii. CFR este neînvinsă de aproape doi ani la Cluj, dar Paszkany vrea victoria, mai ales după jocul prost din etapa trecută, de la Galați. Patronul din Gruia a mers cu câteva ore înaintea meciului în vestiarul echipei pentru a-i încuraja pe jucători.
„Și așa vrem să ne întoarcem de la Vaslui cu minim un punct, nu mergem doar în excursie, chiar dacă moldovenii sunt o echipă de top”, spune Marius Șumudică
Mandorlini a încercat zilele trecute să strângă vestiarul în jurul lui, renunțând la „haina” de zbir cu care și-a obișnuit jucătorii de la venirea la Cluj, la mijlocul lui noiembrie. Paszkany le-a transmis jucătorilor că nu concepe alt rezultat decât victoria.
Andrea Mandorlini a scos echipa miercuri seară la o masă în oraș și a redus durata antrenamentelor. Toate acestea pentru că este conștient că își joacă postul cu Dinamo. „La egal nu mă mai țin, jucați însă și pentru voi. Nu e meciul campionatului, dar o eventuală înfrângere va provoca furtună!”, a fost mesajul lui Mandorlini către unii dintre titularii echipei, dezvăluit de apropiații italianului.
Mijlocașul Emmanuel Culio (foto) s-a arătat deranjat de faptul că echipa sa a fost luată peste picior în urma meciului de la Galați și din cauza speculațiilor cu referire la o demitere a lui Mandorlini.
„Nu mi se pare normal să se speculeze așa de mult cu referire la schimbarea antrenorului. După victoria de la Urziceni, se spunea că jucăm ca Barcelona, după meciul cu Steaua, la fel, după Galați s-a schimbat totul brusc. O să le arătăm cu Dinamo tuturor valoarea”, a spus Culio.
Au mai rămas 1.800 de bilete
După ce acum două săptămâni derby-ul CFR – Steaua s-a jucat cu casa închisă, echipa clujeană se poate bucura de încă un record de spectatori. Oficialii CFR-ului au anunțat că au rămas doar 1.800 de bilete nevândute și că există șanse mari ca și partida cu Dinamo să se dispute cu casa închisă. Biletele pot fi cumpărate și azi, până la ora meciului.
„Vrem să ne răzbunăm”
Președintele Iuliu Mureșan vrea ca echipa sa să se revanșeze în această seară pentru eșecul din tur cu Dinamo, 1-0. „Important este că am rămas pe primul loc, deși am jucat slab în ultimul timp. Vrem să ne răzbunăm pentru eșecul din tur cu Dinamo”, a spus Mureșan. CFR are patru victorii și o remiză pe teren propriu cu Dinamo de când este finanțat de Paszkany.
Italianul știe că dacă nu bate Dinamo e pe făraș și trage să își adune jucătorii lângă el după ce vestiarul s-a plâns că nu îl înțelege.
Mandorlini a venit negru de supărare din Italia după ce a aflat că șefii îi caută înlocuitor dacă nu bate pe Dinamo. După ce a citit în presă că jucătorii se plâng că nu înțeleg ce le transmite la antrenamente, tehnicianul a „mutat” ieri strategic. Și-a anunțat jucătorii că va scurta antrenamentele și, mai mult, a decis să scoată echipa în oraș la o masă. Căpitanul Ricardo Cadu a strigat adunarea după antrenamentul de ieri după-amiază și și-a anunțat colegii că italianul vrea să îi adune lângă el. „Meciul cu Dinamo e foarte important, să fim realiști, nimeni nu e mulțumit de cum am jucat la Galați. Avem puterea să revenim, nu e nimic pierdut!” a fost mesajul transmis de Mandorlini ieri prin căpitanul Cadu.
Deși biletele la partida cu Dinamo nu s-au vândut ieri la fel de bine precum cele de la CFR – Steaua, oficialii clujeni sunt siguri că stadionul va fi plin duminică.
La finalul zilei de ieri, clujenii au numărat 10.000 de bilete vândute. „Cu Dinamo, credem că se va juca tot cu casa închisă, doar că o vom închide mai târziu decât am făcut-o cu Steaua. 10.000 nu e cifră rea!”, au fost de părere șefii din Gruia. Ei speră să obțină 200.000 de euro din bilete, exact atât cât au obținut și la meciul cu Steaua.
CFR îl vânează pe Bölöni ca succesor al lui Mandorlini și s-a dus după el în Franța. Loți nu ar spune nu, dar vrea un contract anual de 800.000 de euro.
Eșecul de la Galați l-a scos din sărite pe Arpad Paszkany, care l-a convocat luni de urgență la Viena pe Iuliu Mureșan. Teama că titlul poate fi scăpat printre degete, în cazul unui eșec cu Dinamo, l-a determinat pe finanțator să îl mandateze pe președinte să ia legătura ieri, la Paris, cu Laszlo Bölöni, liber de o lună după despărțirea de Standard Liege. Bölöni, o mai veche dorință a lui Paszkany pentru banca CFR-ului, a refuzat tot ieri oferta celor de la Nice, locul 17 în Ligue I, și nu ar spune nu unei reveniri în România. „Dacă îi dau contractul pe care îl cere și obiectivul echipei e titlul, «Loți» vine în țară!”, a dezvăluit un apropiat din țară al lui Bölöni.
Antrenamentul de astăzi al CFR-ului a fost condus de cei doi secunzi ai grupării din Gruia, tehnicianul italian Andrea Mandorlini lipsind de la ședință. După partida de la Galați, acesta a însoțit echipa doar până la București, alegând să meargă în țara natală pentru o zi.
„Nu îmi pasă ce se discută, eu știu că sunt pe locul 1, sau s-a schimbat ceva? Nu numai noi ne-am împiedicat, au făcut-o și celelalte echipe din frunte. Nu înțeleg de ce se face așa mare caz, și în campionatele tari din Europa e la fel. Echipele mari mai și pierd…”, a declarat Andrea Mandorlini. Apele s-au tulburat rău la CFR după înfrângerea de la Galați. Mandorlini are ultimatum, Cadu & Co. riscă blocarea contractelor. La Cluj se vorbește deja de Bölöni și de Rednic ca succesori ai italianului pe banca CFR-ului, mai ales că Mureșan a fost chemat de urgență la Paszkany.
Italianul Andrea Mandorlini, antrenorul de la CFR Cluj, i-a dat explicații șefului Mureșan pe drumul de întoarcere de la Galați la București pentru eșecul cu Oțelul (0-1), dar susține că e cu mintea doar la meciul cu Dinamo.
Mister, ce s-a întâmplat cu echipa la Galați? N-am avut consistență în joc. O pun pe seama presiunii adunate la jocurile cu Urziceni și Steaua. Nu cred că e de făcut o dramă după eșecul ăsta, nu s-a jucat nimic din soarta noastră la titlu.
Brazilianul Moraes a ajuns la cota de 3 goluri pentru „vampiri” în tot atâtea meciuri oficiale, bistrițenii adunând 7 puncte în 3 etape din retur.
Șumudică a câștigat pariul cu Pădureanu, după ce Lordul i-a cerut să garanteze în ianuarie pentru transferul brazilianului Junior Moraes (22 de ani). Atacantul a explodat în primele 3 etape de retur reușind să marcheze o dublă cu Astra, după ce etapa trecută a punctat și în deplasarea de la Alba Iulia.
„Pe Moraes l-a vrut și fosta mea echipă, Maritimo, dar noi am avut noroc. Ne-a costat doar comisionul agentului său. Moraes e împrumutat la noi, dacă vrem să îl luăm la vară trebuie să plătim 200.000 de euro lui FC Santos”, a mărturisit Șumudică. Luat la ochi de granzii Ligii I, Moraes e „legat” de Bistrița tocmai de antrenorul lui. „E pariul meu, dacă ne scăpăm, nu-l dăm nimănui la vară. Totuși, nu-l vom putea ține prea mult la Gloria, are valoare, e tânăr, va ajunge la o echipă de top în viitor”, completează „Șumi”.
Finanțatorul clujenilor e nemulțumit de remiza contra „roș-albaștrilor” și critică atitudinea lui Cadu et co. „Steaua era de bătut!”, a răbufnit la final Arpi.
Paszkany n-a ieșit vesel din lojă. S-a luat de jucători și a lansat un mesaj dur iritat că echipa nu a intrat în joc decât după ce steliștii au reușit să marcheze. „Am subestimat Steaua, nu am intrat concentrați în teren. I-am simțit când am fost la ei în cantonament că erau prea siguri de ei! E inadmisibil să joci din călcâie la 1-1. Da, o faci, dar la 2-0! Din păcate erau trei puncte accesibile și nu am fost în stare să le luăm „, a taxat patronul prestația echipei. „Campionatul se joacă, sunt cinci, șase echipe ce se bat la titlu, iar lupta va fi până la finele campionatului. Din păcate am făcut mare în această seară portarul Stelei, îl felicit! „, a completat Paszkany
Prins în emoțiile debutului, „Șumi” a uitat de mâncare toată ziua înainte de meciul cu Timișoara. Și-a adus aminte la final. Egalul i-a alinat însă foamea: „Hai că am ieșit bine”.
Șumudică s-a „scos”. La primul joc ca principal în Liga I n-a pierdut, deși a dat nas în nas cu Timișoara fostului coleg de cameră de la Rapid. Cum a trăit „Șumi” ziua de sâmbătă, prima în Liga 1?
„M-am trezit la 7:00, n-am avut somn. Micul dejun? De unde? Am uitat să mănânc toată ziua, nu mi-a mai stat capul. Cafea nu beau, iar alcool, să nu aud. N-am avut însă emoții, știi de ce? Am simțit echipa în „, mărturisește Șumudică. Amiaza l-a prins între ședința tehnică și TV. „Am tras cu ochiul și la Alba, dar rezultatul l-am aflat după ce am terminat și noi. A mers și mai bine egalul nostru!”, continuă omul cu care Pădureanu vrea să scape de matineu. Cum a trăit meciul? „Groaznic! Eu la joc mă transform! Petrescu e mic copil! Sunt un vulcan, dar așa sunt eu, n-am ce face. Pun pasiune cu carul!”, povestește „Șumi”, pentru care nici Xanaxul nu e antidot la meciuri. La 12 ore de la trezire își aduce aminte că ziua stă să se încheie! Masă? Nu. Telefonul zornăie întruna. „E familia mea, prietenii! Mă sună să mă felicite. Mă bucur, dar nu foarte tare. Dacă aveam mai mult tupeu, puteam bate”, strâmbă totuși din nas „Șumi”. Ar fi vrut să îl bată pe Sabău, chit că i-a fost fie coleg de cameră la Rapid, ba apoi chiar antrenor la Gloria în 2005.
CFR îi pregătește o surpriză campioanei. Andrea Mandorlini gândește pentru jocul de diseară un 4-3-3 ofensiv, cu Kone, Traore și Deac în atac, dar fără noua achiziție, Nicolae Dică. Clujul a plecat cu elan spre Bărăgan și promite o surpriză pentru prima echipă din această seară. „Vrem victoria cu Unirea. E un avantaj pentru noi că i-am văzut la jocul cu Liverpool, dar trebuie să și profităm de asta. Oricum, pregătim o surpriză în echipă!”, e mesajul transmis de președintele Iuliu Mureșan, aseară, la plecarea din Cluj. La ce se referă? Antrenorul Mandorlini a pregătit la ultimele două antrenamente tactice o formulă în care noul decar din Gruia, Nicolae Dică, nu e în echipa de start din această seară. Italianul știe că terenul Unirii nu-l avantajează pe fostul stelist și se gândește să sară peste faza de construcție, urmând a miza pe un joc ofensiv, cu mingi aruncate pe cele trei vârfuri de lance: Kone, Traore și Deac.
„Din păcate terenul nu e avantajos pentru noi la Urziceni, e mocirlos, un angajat al clubului e deja acolo. E un avantaj pentru noi că am putut să îi studiem în meciul cu Liverpool. Lupta pentru titlu continuă, chiar dacă unele echipe au pierdut puncte”, a declarat Iuliu Mureșan la plecarea spre Urziceni.
La debutul ca antrenor în Liga I, Marius Șumudică, are motive de regret după remiza contra echipei fostului coleg de cameră de la Rapid, Ioan Ovidiu Sabău. „Dacă puneam un pic de presiune eu cred că puteam chiar să câștigăm jocul. Echipa nu s-a mișcat rău, e bine și un punct, pentru că nu o dată nemulțumitorului i s-a luat darul. Mă bucură că nu avem suspendați pentru meciul de vineri cu Unirea Alba Iulia care e unul foarte important pentru noi, întâlnim o contracandidată la evitarea retrogradării”, a mărturisit „Șumi”, care spune că nu a primit telefoane speciale de felicitare după primul meci în Liga I. După remiza cu FC Timișoara, Gloria a bifat al nouălea rezultat de egalitate din Liga I.
Șumudică a comentat și rezultatul fostei sale echipe, Rapid, după eșecul de la Iași. „Ă‚sta e fotbalul, trebuie să fie atenți și cu echipele mici. Până la urmă dacă e să ne uităm după rezultate, Timișoara a ieșit bine sâmbătă față de Steaua sau Rapid. Bănățenii au luat măcar un punct!”, e de părere principalul Gloriei.
Timișoara a luat cu ea la pachet odată cu revenirea lui Sabău în Bistrița Lordului și mersul clătinat din amicale, cu doar 2 victorii în 9 jocuri. Parks ia de la magazie tricoul lui Artiom Karamian dar uită finețea armeanului la vestiare în start de joc când, scăpat de lângă un Ciucă boem, are șansa golului dar nu-l poate bate pe Albuț din 10 metri. Gloria rămâne însă în formula „focul la ei” și după plecarea lui Halagian și-i crește adrenalina lui Pădureanu în trei ocazii succesive, Moraes (11), Ze Rui (16), Hora (18). Șumudică nu-și ia Xanaxul și fierbe pe bancă după ce și Homei (26) și Moraes (30) țintesc cu două șuturi poarta bănățenilor dar exact pe locul lui Pantilimon.
„Ceferiștii” își fac probleme. „Dacă Unirea face un miracol pe Anfield, vine cu moral beton tocmai cu noi!”, spun clujenii, care s-au divizat în păreri înainte de meciul Urziceniului din Europa League.
Jucătorii liderului se tem că Unirea e capabilă de o nouă „bombă” în Europa League, după succesele cu Sevilla sau Rangers din Ligă. Astfel, unii dintre „vișinii” cred că un rezultat favorabil la Liverpool le-ar da aripi elevilor lui Ronny Levy tocmai înainte de meciul cu CFR de lunea viitoare, din campionat. „Nu prea știu cu cine să țin. Dacă scot rezultat bun acolo, ar avea moral prea bun contra noastră! Le urez totuși succes”, a declarat „căpitanul” Cadu.
Dacă stoperul are dubii de partea cui să fie joi seara, în schimb Tony este ferm. „Eu le țin pumnii tuturor echipelor din România, în cupele europene. Așa voi face și cu Unirea, chiar dacă ei vor juca apoi cu noi. Eu cred că putem obține un rezultat bun la Urziceni indiferent ce face Unirea pe Anfield”, a mărturisit Tony.
Șefii Clujului nu vor să audă de pași greșiti pe teren propriu, nici măcar cu granzii, și cer victorii în disputele cu Steaua (et. 19) și Dinamo (et. 21) din Gruia. Totodată, CFR vrea să bată luni pe terenul campioanei, dar nu ar face o dramă nici dacă s-ar întoarce acasă doar cu o remiză.
Jucătorii liderului revin astăzi la antrenamente după mini-vacanța primită de la Mandorlini la întoarcerea din al doilea cantonament din Turcia. Pe Cadu et co îi așteaptă în vestiar un mesaj ferm din partea conducerii. Deși CFR intră într-o serie de foc, în patru săptămâni urmând a întâlni trei dintre rivalele la titlu, șeful Iuliu Mureșan a impus limita minimă a zestrei de puncte pentru aceste jocuri. „Din primele patru jocuri fotbaliștii trebuie să scoată minim 10 puncte, deși eu cred că putem face maxim!”, a trasat linia echipei președintele Mureșan.
Vestiarul resimte presiunea obiectivului, dar mesajul conducătorului e preluat și de antrenorul Mandorlini. „Nu e un program tocmai ușor, dar nici adversarelor noastre nu le e mai bine. Joacă contra liderului din tur!”, a punctat și italianul.
Cum văd șefii lui CFR drumul spre cele 10 puncte ? „Mai întâi, cel puțin o remiză cu Unirea. Fiind meciul de debut din retur, nu ar fi rău. Apoi, e obligatoriu să luăm punctaj maxim acasă, chit că jucăm cu Steaua și Dinamo. De asemenea, la Galați nu avem voie să facem pași greșiți, fiindcă titlul se ia câștigând mai întâi cu echipele mai slab cotate ca noi”, au explicat oficialii din Gruia.
Cadu joacă dublu la CFR. E fundaș-atacant, după ce în pregătire a marcat aproape o treime din golurile clujenilor, 3 din 10. „Am fost golgheter și în iarna lui 2008 înainte de titlu, ne va purta noroc!”, e mesajul fundașului către fani. Cadu lansează și pronosticurile returului pentru CFR
Matemtica iernii: 4 victorii, un eșec, 10 goluri marcate dar și 6 încasate de CFR în amicalele din Turcia. Cu o săptămână înainte de restartul cursei pentru titlu, căpitanul Ricardo Cadu lansează mesajul războinic pentru rivale. „Avem două echipe, suntem cei mai buni! De acum vorbim doar în teren”, spune principalul marcator al CFR-ului în Antalya cu 3 reușite.
Pe ce se bazează Cadu? Explică căpitanul. „Poarta e beton, avem 3 portari de valoare!” spune fundașul. Deși CFR a vrut să renunțe la el înainte de Turcia, Nuno Claro s-a impus în pregătiri ca varianta nr.1 pentru buturile Clujului. „El apără cu Unirea!”, spun apropiații lui Mandorlini.
Apărarea e punctul forte al CFR-ului, se laudă Cadu. „Uite ce luptă e pe dreapta între Tony și Panin! În centru suntem 5 fundași, îi va fi greu lui Mandorlini să aleagă titularii, iar pe stânga Edimar vine tare!”, completează căpitanul. Panin, Cadu, Alcantara, Edimar e formula defensivă pe care Mandorlini a utilizat-o constant în Turcia.
Mijlocul aduce o surpriză. „Emil (n.r.Dică) a impresionat, nici ceilalți colegi nu s-au descurcat rău! Aici ne-am întărit bine cu Nicolae Dică, veți vedea ce mult va conta”, pariază căpitanul. Emil Dică, Mureșan și
Deși în tur a avut cea mai bună apărare din Liga I, încasând doar 10 goluri, CFR „toarnă” și mai mult beton în fața propriei porți. Ieri, clujenii l-au împrumutat pentru șase luni pe stoperul italian Felice Piccolo, care va ajunge luni la Cluj.
„Apărarea ne va aduce titlul!”, este lozinca pe care Andrea Mandorlini i-a șoptit-o toată iarnă în ureche șefului Iuliu Mureșan și care, până la urmă, a dat roade ieri în jurul prânzului. Un comunicat sec de presă, postat pe site-ul oficial al lui Chievo Verona, locul 13 în Serie A, anunța că fosta campioană a României a pus mâna pe un al doilea fotbalist italian, după ce săptămâna trecută reușise să obțină împrumutul „fantezistului” Roberto de Zerbi de la Napoli. Numele nou venitului: Felice Piccolo, micuțul fericit în traducere liberă. Postul în echipă: fundaș central.
Mutarea a fost confirmată din Turcia și de președintele Iuliu Mureșan. „Da, l-am luat împrumut pe Piccolo, un jucător pe care Mandorlini l-a dorit foarte mult. N-a fost însă un transfer ușor. O lună și jumătate ne-am chinuit să-l convingem să vină la noi, asta fiindcă italienii au o părere proastă despre România. Am avut noroc că e Mandorlini antrenor. Tocmai de aceea mă bucur și mai mult că am reușit transferul”, a admis Mureșan, care i-a făcut și o caracterizare ultimului recrut din Gruia. „E un apărător central de picior drept, care poate evolua pe ambele posturi din zona centrală a defensivei. Nu are însă locul de titular asigurat, va trebui să lupte pentru el”,
Nicolae Dică, autor al unui gol în amicalul de ieri, CFR – Sutjeska Niksic, 3-1, e sigur că CFR poate rezolva ecuația titlului într-o singură lună, deși startul de retur dă fiori clujenilor.
-Cum e după o lună la CFR? Te-ai adaptat? -N-am motive să mă plâng, m-am integrat din prima. Nu am probleme nici cu comunicarea cu colegii, ne înțelegem cum putem, în română, italiană, spaniolă…
-Ce faci primul lucru când revii la Cluj? -Îmi iau apartament! Gata cu camera de hotel! (râde). Trebuie să pregătesc sosirea familiei mele la Cluj.
Pretențiile lui Leonardo, salariu de 200.000 de euro pe an, i-a speriat pe șefii CFR-ului. Mandorlini îl testează azi pe fundașul stânga brazilian dar nu-i dă decât o repriză să-l convingă
„Olandezul” Leonardo (22 de ani) a dezertat din cantonamentul lui Dinamo după ce șefii „câinilor” nu i-au oferit mai mult de 120.000 de euro pe sezon pentru a semna cu Dinamo. Fundașul stânga, aflat în ultimele 4 luni de contract cu Willem Tilburg, a ajuns pe mâna CFR-ului iar ieri s-a antrenat alături de Cadu et co în Turcia.
Jucătorul nu are însă prea mult timp la dispoziție pentru a-i convinge pe clujeni să scoată din buzunar 100.000 de euro, clauza de despărțire a brazilianului de Willem. Antrenorul Andrea Mandorlini i-a transmis președintelui Iuliu Mureșan, după antrenamentul de ieri, că îl va testa pe brazilian în amicalul de azi cu muntenegrenii de la Sutjeska dar nu mai mult de 45 de minute. „Avem oricând nevoie de jucători valoroși. Vom vedea dacă Leonardo va fi oprit după ce vom disputa amicalul de mâine (n.r. azi), dar va juca doar o repriză”, a recunoscut șeful din Gruia.
Ce i-a determinat pe ardeleni să fie rezervați? Tocmai pretențiile jucătorului, care dacă acum o săptămână pornise negocierile cu Dinamo cerând un salariu de 300.000 de euro. La sosirea în cantonamentul CFR-ului, suma a mai scăzut iar agenții brazilianului au înaintat o propunere oficialilor ardeleni de 200.000 de euro.
Conducerea CFR-ului a rămas uimită de pretențiile jucătorului fapt pentru care Leonardo
Șefii din Gruia i-au făcut ieri pe plac lui Mandorlini. Roberto De Zerbi (30 de ani) a semnat până în vară și e așteptat luni la Cluj. Italianul e însă accidentat și nu poate debuta în derby-ul cu Unirea Urziceniul, de pe 21 februarie.
Antrenorul „feroviarilor”, Andrea Mandorlini, are insomnii în Turcia. Cu două săptămâni înainte de startul returului, italianul are linia de atac „virusată” de accidentări. Ivorianul Kone are șanse infime să fie prezent în primul 11 de la Urziceni, iar noua achiziție a clujenilor, italianul Roberto De Zerbi (30 de ani), i-a anunțat pe șefii din Gruia că încă nu e refăcut sută la sută. „Am semnat cu jucătorul și cu clubul lui, vine până la vară. Mai am însă emoții până îl văd la Cluj, pentru că el încă nu e apt sută la sută după ultima accidentare, dar se tratează în Italia”, a dezvăluit ieri șeful ardelenilor, Iuliu Mureșan. Astfel că, deși e așteptat luni la CFR, De Zerbi nu are nicio șansă să prindă meciul cu Unirea. „Nu poate intra atunci, dar noi sperăm că va fi bun de joc cu Steaua, în etapa a doua a returului. Va mai trebui să-i facem un examen medical!”, a completat președintele lui CFR. De teamă să nu se „ardă” cu un jucător accidentat, șefii de la CFR au stabilit ca jucătorul să fie plătit până la vară pentru fiecare prezență în lotul ardelenilor cu câte 10.000 de euro. „Va fi plătit pe meci, asta a fost înțelegerea”, a încheiat Mureșan.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER