Opt jucători români pe foaia de joc la meciurile Ligii I încă din sezonul 2009-2010 este decizia care a căzut ca un trăznet în Gruia. Clujenii cred că FRF a vrut astfel să o scoată pe CFR din lupta pentru titlu.
Oficialii lui CFR nu vor uita prea devreme Ziua Copilului din 2009. E ziua în care Comitetul Executiv al FRF a hotărât ca din proxima stagiune a Ligii I toate echipele să aibă minim 8 jucători români pe foaia de joc. Decizia i-a înfuriat pe șefii din Gruia. „E clar, au vrut să dea în noi. E foarte scurt timpul pentru a cumpăra jucători români, plus că se vor cere prețuri exorbitante pe ei. E o măsură care a fost gândită pentru a pune presiune pe CFR și a o scoate din calculele pentru titlu în sezonul viitor”, s-a plâns unul dintre conducătorii ardelenilor, mirat și că decizia s-a luat în cadrul unei ședințe de la care Iuliu Mureșan, președintele lui CFR și membru în Comitetul Executiv, a lipsit, fiind plecat în Portugalia. Cum, necum, CFR va trebui să-și schimbe strategia de achiziții și să cumpere în această vară măcar doi români, în contextul în care în lotul actual sunt doar șase: Stăncioiu, Panin, Mureșan, Mara, Deac și Toma.
Patronul „feroviarilor”, Arpad Paszkany, s-a hotărât. În următoarele două sezoane va merge tot pe mâna lui Conceicao. Pereira și Culio sunt singurii dintre jucătorii titulari care au acceptul conducerii să plece în vară.
Chiar dacă mai sunt de disputat două etape din campionat plus finala Cupei României, la CFR nu este timp de pierdut. Ratarea titlului, dar și posibilitatea de a nu ocupa nici măcar locul secund care duce în Liga Campionilor i-a determinat pe șefii CFR-ului să se întrunească și să reorganizeze echipa, dar și să stabilească obiectivele pentru noul sezon. Prima măsură? Continuitate pe banca tehnică. După ce au făcut tatonări la Dan Petrescu și Hagi, dar nu au avut sorți de izbândă, iar antrenorii din Portugalia pe care au vrut să îi aducă au fost prea scumpi pentru bugetul „feroviarilor”, șefii din Gruia au hotărât să meargă tot pe mâna lui Conceicao. După ce, cu o zi înainte, Paszkany s-a sfătuit cu toți acționarii și cu Iuliu Mureșan, în ședința de ieri, acționarii clubului în frunte cu Paszkany au hotărât să-l păstreze în funcție pe Toni. Portughezul a semnat un nou contract valabil pe doi ani, timp în care va câștiga 120.000 de euro pe sezon și va avea ca obiectiv eventul.
Trică e tot mai aproape de o revenire la Cluj. A făcut deja primul pas, s-a întâlnit cu foștii colegi. CFR trebuie însă să-i plătească 250.000 de euro lui Anorthosis pentru a-l repatria pe „Jose”.
Inima lui Eugen bate încă pentru CFR. Aflat în vacanță, acasă, la București, Trică nu a putut rata ocazia de a da ochii cu cei pe care i-a părăsit în iarnă, preferând soarele Ciprului. Duminică a dat o fugă până la Pitești pentru a-și susține foșii colegi în meciul cu FC Argeș. La finalul celor 90 de minute, a dat buzna chiar și în vestiar. „Am mers la Pitești pentru că mi-era dor să-i revăd. În cabină am intrat ca să-i încurajez. A fost un moment emoționant”, a dezvăluit Trică prima revedere cu feroviarii după cinci luni.
Chilipir de 250.000 de euro
În urmă cu o săptămână, Sabău a primit un telefon neașteptat. La capătul celălalt al firului, George Copos. Patronul din Giulești i-a transmis că-l vrea antrenor din vară și că așteaptă un răspuns la finalul campionatului.
Inima lui Copos încă mai vibrează când aude numele lui Sabău. Patronul de sub Grant a tânjit nu o dată după antrenorul Gloriei, iar visul său de a-l aduce pe „Moț” în Giulești nu s-a stins niciodată. L-a vrut și acum doi ani, după plecarea lui Lucescu jr la Brașov, dar și în vară, înainte de instalarea renegatului Peseiro. Copos s-a lovit însă de fiecare dată de refuzul lui Jean Pădureanu, patronul Gloriei încheind un legământ nescris cu Sabău. „Nu vreau să pleci de la Bistrița cât sunt eu în viață. Îți dau mână liberă să fii și antrenor, și manager”, au fost vorbele cu care „Lordul” l-a legat pe tehnician de glie.
Dorinel este foc și pară pe șefii săi din pricina problemelor financiare. „Neamțul” a cumpărat din banii lui apă și feșe pentru partida cu Arieșul, ba le-a plătit unora dintre jucători și chiriile pentru a nu fi evacuați.
La finalul remizei albe cu Arieșul Turda, Dorinel a răbufnit în direcția conducătorilor, dar n-a dat amănunte. El a explicat și de ce nu a intrat pe teren, așa cum intenționa. „De ce nu am jucat cu Arieșul? Nu mi-a stat mintea la revenire, pentru că toată săptămâna dinaintea jocului au fost probleme care m-au măcinat”, a tunat Munteanu. ProSport a aflat ce se ascunde în spatele vorbelor „Neamțului”. Problemele financiare de la club au tensionat relația sa cu șefii.
Curtat de FC Brașov, care vrea un înlocuitor de calibru pentru Răzvan Lucescu, numit selecționer al naționalei, Sabău ar mai putea fi întors din drum doar de investiții masive ale lui Jean Pădureanu în echipă.
Un sezon ratat, în care a pornit la drum cu gânduri europene, dar pe care-l încheie gâfâind înspre coada plutonului, l-a făcut pe Ioan Ovidiu Sabău să-și reconsidere poziția față de rămânerea la Bistrița. „Moțul” i-a cerut lui Jean Pădureanu să investească masiv în echipă la finalul actualului campionat, dar Lordul a cam ajuns la fundul sacului, după ce vara trecută a băgat 1,5 milioane de euro în achiziții care s-au dovedit a fi un fiasco. „Ca să rămân și în sezonul viitor, trebuie să remaniem lotul. Nu mai pot să trăiesc umilințe precum cele din meciul cu Dinamo, când am pierdut cu 5-0”, i-a explicat Sabău, cu năduf, Lordului. Numai că Pădureanu a fost lovit și el de criză, pierzându-și în ultimele luni o parte dintre aliații financiari, inclusiv pe fostul vicepreședinte Heinrich Schorsch. În aceste condiții, plecarea lui Sabău sub Tâmpa este iminentă, cu atât mai mult cu cât Dinu „Vamă” trage vârtos de el.
Campioana își face deja planurile pentru sezonul viitor. Șefii Iuliu Mureșan și Răzvan Zamfir au fost miercuri în Portugalia, unde, pe lângă transferal lui Pereira la Benfica, au negociat și aducerea unui tehnician în Gruia.
Adus pe post de manta de vremea rea după îndepărtarea cehului Dusan Uhrin jr, portughezul Antonio Conceicao are deja bagajele făcute pentru întoarcerea în patria sa. Acolo unde, potrivit presei lusitane, este dorit pe banca tehnică a lui Sporting Braga, una dintre echipele care va reprezenta Portugalia în ediția viitoare a Europa League.
Conceicao i-a mulțumit doar parțial prin munca sa pe șefii lui CFR, dar pare că i-a lămurit pe aceștia că viitorul tehnician trebuie să fie tot un portughez. Tocmai de aceea, președintele Iuliu Mureșan și directorul executiv Răzvan Zamfir au zburat miercuri în Portugalia, cu două ținte precise: negocierea transferului lui Alvaro Pereira la „sora” Benfica și căutarea unui antrenor. La acest din urmă capitol, țintele au fost și ele clare: Jesus Jorje, antrenorul lui Braga, și Jaime Pacheco, fostul tehnician al lui Belenenses, demis la începutul acestei luni.
Trombetta e regretat de fani, dar și de o parte a vestiarului de la Cluj. „Știu și mie mi-e dor de ei. O revenire? „Nu mă întreba pe mine. E o decizie ce se ia de obicei din două părți!”, e semnalul italianului către șefii lui CFR. Întinde o mână, deși s-a despărțit cu scandal de șefii „feroviarilor”.
Mister, de la Cluj vă deranjăm. Ce faceți? Buna ziua. Eu sunt bine, tu? (răspunde în română deși dialogul avea să se poarte ulterior în italiană). Niciodată nu e un deranj când vine vorba de Cluj. Orașul, oamenii, dar mai ales CFR, vor rămâne un reper în inima mea…
Bud nu e chiar străin de Gruia și de trupa „feroviarilor”. Băimăreanul a fost fanul a fost în galeria „vișiniilor” la meciul cu Roma de la Cluj.
Clujul a spus „pa” titlului în Groapă, dar ieri i-a dat brânci și lui Poli din lupta pentru primul loc de Liga Campionilor. Pentru titlu, Timișoara e la mâna TAS-ului.
CFR a scăpat în Ștefan cel Mare de stresul titlului. Te întrebi de ce stres ?! Pentru că disperarea de a prinde urma lui Dinamo a stricat total mașinuța lui Paszkany, cu care Arpi fura ochii Europei în toamnă. Mușcătura „câinilor” a provocat sângerare în inima fanilor dar și izbăvire pentru jucătorii lui Conceicao.
CFR reinventat
Așa că, fără nervii patronului împrăștiați prin vestiar, CFR-ul a început să-și aducă aminte să joace fotbal. Mai întâi, molcom, suficient pentru a permite un start nervos al bănățenilor „marca Gigel”. Plasa lui Nuno Claro a chemat mingea de două ori la fazele lui Bucur (4,5). Și atât! Pentru că Poli s-a stins apoi sub răbufnirile lui Peralta (21) și Pereira (27,38). Clujul a desenat plăcut până în fața lui Pantilimon unde, de fiecare dată, și-a pierdut firea, speriat poate că Gulliver de Banat acoperă poarta doar cu mâna dreaptă.
Cu cât se îndepărtează mai tare de Liga Campionilor, clujenii sunt tot mai nervoși. În vestiarul campioanei e răzmeriță, iar relațiile dintre jucători s-au stricat, ajungându-se la acuze reciproce de lipsă de implicare.
Primul care a pus gaz pe foc a fost Edi Stăncioiu. „Unii dintre noi nu dau dovadă de caracter”, și-a strigat portarul disperarea în clujeanul.ro. O primă voce care a scos la iveală metehnele campionilor, vinovate de situația din clasament – locul 5, la zece puncte în spatele liderului Dinamo. Iată ce a stricat vestiarul campioanei.
În chiar ziua în care a fost instalat pe banca tehnică a Mladei Boleslav, cehul Dusan Uhrin jr a disecat meciul de mâine CFR – Poli, două echipe de a căror umbră nu scapă nici în Cehia.
Un an și jumătate pe banca lui Poli. Patru luni la Cluj. Sunt datele aventurii lui Dusan Uhrin în România. Din spatele cifrelor seci, antrenorul ceh dezvăluie elementele neștiute pe care se bazează Conceicao și Balint în jocul de mâine. Cum arată ele?
Un necaz nu vine niciodată singur, spune o zicală românească, de adevărul căreia s-a convins și Yssouf Kone. Eliminat în finalul partidei cu Dinamo, africanul a fost implicat astăzi într-un accident rutier.
Yssouf Kone n-a avut un start de săptămână prea fericit, chiar dacă a primit trei zile libere de la conducere. După jocul din „Groapă”, ivorianul a acuzat dureri la genunchi și a „sărit” peste antrenamentul de azi al ardelenilor. În jurul orei 11:30, a ieșit la o plimbare singur la volanul mașinii personale, un Porsche Cayenne. La ieșirea din Cluj, pe drumul ce duce spre Turda, Kone a frânat târziu în spatele unui tractor și i-a acroșat remorca. „Nu s-a întâmplat nimic grav, și-a distrus doar ‘botul’ mașinii. Nu avea viteză, doar că nu a fost atent”, a dezvăluit un martor la accidentul jucătorului „feroviarilor”.
Rezervă în Cupă, Kone revine titular în Ștefan cel Mare. Jucătorul campioanei spune decis că lupta la titlu pentru CFR se decide azi în „Groapă”.
Yssouf, 7 puncte distanță de Dinamo nu e cam mult pentru a mai spera la titlu? Da și nu. În fotbal e ca în magie. Totul se poate schimba deodată. Uite, dacă noi facem 9 puncte cu Dinamo, Poli și Urziceni suntem clar la bătaie pentru locul I. Dacă nu, la revedere locul I anul ăsta. În numai 7 zile se va decide viitorul nostru în Liga Campionilor pentru că dacă pierdem vreunul din acest trei jocuri nu are rost să mai vorbim de titlu.
Bine, dar ultimele două jocuri din campionat nu au arătat un CFR puternic… Nu judeca echipa după trecut. Îți spun ceva, motivarea la meciul cu Dinamo e cu totul alta față de un joc cu Oțelul. Din păcate, problema reală la noi e programul. E infernal! De aproape o lună zile suntem numai prin cantonamente. Uite, eu de mai bine de un an și jumătate nici nu știu ce înseamnă zile de vacanță! Ți-i minte? În vară când am ajuns la CFR venisem după o perioadă în Intertoto la Rosenborg, nu de pe plajă!
Și atunci, mai speri că vă veți putea bate la titlu? De ce nu…Dinamo are un program foarte dificil. Mai are de jucat cu Steaua, Poli și Urziceni. Nu cred că va putea bate tot. Mai sunt
După un sezon mizerabil din punctul de vedere al stabilității băncii tehnice, CFR Cluj se pregătește să-și repare imaginea în această vară. Campioana este gata să-i ofere postul de antrenor principal lui Gheorghe Hagi.
Aflat de mai multe ori în cărți pentru fotoliul de antrenor la CFR, iar potrivit unor zvonuri chiar și la rivala locală „U”, Hagi ar putea ajunge în sfârșit la Cluj în această vară. Zvonurile cu privire la iminente descălecare a „Regelui” în Gruia s-au întețit în ultima vreme, apropiați ai șefilor lui CFR șoptind tot mai des pe la colțuri că Gheorghe Hagi este alesul lui Arpad Paszkany pentru banca tehnică pentru viitorul campionat. O variantă la care principalul finanțator al lui CFR a ajuns la insistențele celorlați acționari, în special a celor de la Energobit, care îl vor cu tot dinadinsul pe Hagi la CFR. Cum și Paszkany intenționează să dea din vară echipa pe mâna unui tehnician român, soluția Hagi a devenit, cu fiecare zi, tot mai viabilă. De altfel, potrivit unor surse apropiate campioanei, doi oficiali ai lui CFR, președintele Iuliu Mureșan și directorul executiv Răzvan Zamfir,ar fi avut deja o primă întâlnire cu Hagi, chiar acasă la acesta, la Constanța, înaintea meciului cu Farul.
„Regele” n-ar fi refuzat din start oferta, așa cum a făcut Cosmin Olăroiu la finalul lui martie, însă le-a transmis clujenilor că prima sa opțiune este echipa națională. Însă, după numirea lui Răzvan Lucescu la cârma „tricolorilor” și după ce un alt pretendent, Dan Petresc
Veljovic, Panin, Sousa și Dani sunt cele patru schimbări pe care Conceicao vrea să le facă în echipa de start a meciului cu FC Vaslui, față de primul unsprezece din partida cu Oțelul.
Campioana își face temele pentru cea mai importantă partidă ce i-a mai rămas de jucat în acest sezon, semifinala de cupă cu Vasluiul. Conceicao e însă îngrijorat, fiindcă nu poate conta pe trei titulari. Yssouf Kone și Peralta sunt accidentați, în timp ce Mureșan e suspendat. În acest context, lusitanul pregătește o mutare-surpriză pentru linia de atac. În locul golgeterului Yssouf Kone, Conceicao intenționeată să-l arunce în luptă pe sârbul Rade Veljovic, care va face pereche cu ivorianul Traore. O premieră, întruc
„Jucătorii sunt afectați psihic. Conceicao e sub presiune. Unii fotbaliști nu fac față programului încărcat. Dacă ratăm Europa, clubul va fi afectat financiar”, sunt concluziile lui Minteuan după ultimele rezultate ale campioanei.
Alin, ce se întâmplă cu echipa de nu mai are strălucirea din toamnă? Ce-i lipsește? Sunt câteva concluzii simple de tras. În primul rând, programul e infernal și poate unii jucători nu fac față la ritmul ăsta. Apoi unele semieșecuri au afectat puternic o parte dintre jucători. Simt și ei că nu vin victoriile de anul trecut și, normal, sunt supărați.
Kone a ieșit pe targă după partida cu Oțelul. Peralta are entorsă la umăr. Ambii vor fi forțați în Cupă pentru că CFR-ul își joacă tot sezonul, miercuri, cu Vasluiul.
Campioana e în criză de efectiv și de rezultate. Egalul cu Oțelul de sâmbătă a băgat spaima în vestiarul CFR-ului și în birourile conducerii. Clujenii pot rata participarea într-o cupă europeană după ultimele rezultate din campionat, așa că meciul de miercuri, din Cupă, cu Vasluiul, a devenit capital pentru acest sezon! Câștigarea Cupei a devenit obiectivul prioritar în Gruia. Tocmai de asta, CFR-ul este obligat să forțeze chiar și jucătorii accidentați.
Dacă Jamie Oliver, celebrul bucătar, ar renunța pentru 90 de minute la gătit și ar urmări un joc al CFR-ului n-ar avea probleme să scoată iute concluziile unei rețete gândite haotic.
CFR-ul are ingrediente exotice, dar unele fără gust, condiții de gătit în care focul arde după cum simt ingredientele și nicidecum cel care gătește, plus bucătari schimbați pe bandă. Astfel, campioana și-a pierdut demult entuziasmul care a dus-o anul trecut spre event. Iar Grigoraș a „mirosit” asta citind jocul CFR-ului în Ghencea. Oțelul nu s-a speriat de începutul mânios, dar fără cap al „feroviarilor”, și a taxat sec cu câteva minute înainte de pauză. Mureșan (41) s-a încâlcit în minge, Sălăgean i-a furat-o șmecherește, s-a dus spre poartă, dar „Papa” l-a oprit din spate prostește, suficient cât să vadă „roșu”! Jelev (42) n-a iertat mingea la lovitura liberă urmată fazei și Oțelul a dat cu CFR-ul de pământ.
Tony și Cadu îi invită pe cei care vor merge azi în Gruia să nu se mai gândească doar la fotbal, arbitraje mincinoase, vizite la DNA și arestări. 100 de copii de la Școala Specială din Baciu așteaptă ajutorul fanilor lui CFR.
„Clujul e casa la mine. Eu început să devin român”, este o frază pe care Tony o spune tot mai des, chiar dacă de multe ori stârnește zâmbete înțelegătoare din pricina dezacordurilor făcute. Franco-lusitanul nu și-a propus însă să cucerească o medalie la Olimpiada de limba română, dar știe că vrea să se stabilească definitiv la Cluj. De ce?
CFR a ieșit ciuntită după războiul cu Steaua și a pierdut doi titulari din formula de bază pentru meciul cu Oțelul. Kone e și el incert, a tras de el să joace cu Steaua, dar nu știe dacă poate face la fel cu Oțelul.
Cu 12 ore înaintea meciului din Ghencea, atacantul feroviarilor, Yssouf Kone resimte încă dureri la genunchiul drept, fapt pentru care azi de dimineață a trecut pe medicul naționalei, Pompiliu Popescu.
Acesta i-a dat ok-ul lui Yssouf să joace în această seară contra Stelei după ce în urma analizelor nu a detectat nicio problemă la genunchi. Și așa ivorianul ardelenilor resimte încă dureri și va juca contra „roș-albaștrilor” cu infiltrații
Contactat de directorul general Teodor Pop, Munti a dat un răspuns pozitiv, iar azi va ajunge la Cluj pentru negocieri. Dorinel vrea să fie doar director tehnic, urmând ca Marius Popescu să rămână antrenor principal.
Dacă bat Farul, clujenii au liber la neveste și prietene. O singură zi le dă Conceicao
De la succesul de la Buzău, fotbaliștii lui CFR n-au mai văzut nicio primă, deși au pierdut un singur meci de atunci, la Craiova (1-4). Campionii stau mai greu cu strânsul banilor la „pușculiță” în vreme de criză. De fapt, nici nu prea mai au ce! De la startul sezonului, „feroviarii” trăiesc mai mult din salarii și din ratele de contract, deși din șapte meciuri n-au pierdut decât unul singur, cel de la Craiova. Primele? Cvasiinexistente comparativ cu sezonul trecut. Șefii din Gruia au plătit un singur bonus în acest an, 10.000 de lei de titular după victoriile cu Otopeniul și Buzăul. Apoi, robinetul s-a închis, chiar dacă „vișiniii” au mai strâns de atunci două victorii, cu Vaslui și Iași, și două remize, cu Rapid și Bistrița. Ardelenii și-au primit totuși la începutul săptămânii salariile pe martie și au avut bani de buzunar pentru deplasarea de azi la malul mării.
După 1-2 cu Mureșul Deva, la Tg. Mureș a fost cu adevărat „Săptămâna Patimilor”. Atât managerul Claudiu Maior, cât și antrenorul Cosmin Bodea și-au certat aspru jucătorii.
A fost suficient un eșec, primul din acest retur, pentru ca atmosfera în vestiarul mureșenilor să-și schimbe culoarea de la rozul începutului de sezon la un cenușiu care anunță furtună. Managerul Claudiu Maior nu a suportat afrontul de marți, de la Deva, iar a doua zi a intrat foc și pară în vestiarul alor săi. Nimeni nu a scăpat de gura șefului, nici măcar atacanții. „Mă, voi, când sunteți în careu, să dați cum puteți la poartă, chiar și cu șpițul, numai să fie gol. Nu vreau ratări frumoase”, a tunat șeful „portocaliilor”, anunțând și că se gândește la blocarea contractelor.
Până una, alta însă, i-a anunțat pe fotbaliști că prima pentru meciul de azi, de pe teren propriu, cu „lanterna” Mechel este la pachet cu cele pentru jocurile cu FC Drobeta (în deplasare) și „U” Cluj (acasă). Pachetul de trei victorii va fi răsplătit de șefii lui FCM cu câte 3.000 de euro de titular. Pe de altă parte, nici antrenorul Cosmin Bodea nu a lăsat biciul în cui după eșecul cu Mureșul Deva, iar elevii săi au avut parte de antrenamente după manual înaintea jocului de azi cu Mechel, în care victoria este vitală pentru mureșeni.
Luni, „feroviarii” s-au trezit cu salariile pe luna martie în cont, așa că CFR-ul zâmbește din nou, mai ales că Farul n-a orbit deloc campioana la vreunul din jocurile de pe teren propriu.
Conducerea a trecut la măsuri de îmbunare a vestiarului clocotit de la CFR. După remiza cu Gloria, președintele Mureșan își anunța jucătorii că blochează salariile pe termen nelimitat. Trei zile a durat însă decizia bossului. A renunțat rapid, iar luni a virat în contul jucătorilor salariile pe luna martie. Măsura e legată de ordinul dat de conducere după semieșecul cu Gloria (2-2), de etapa trecută, din Gruia. „E momentul să arătați a
Fost antrenor la CFR și Vaslui, Dorinel Munteanu a rămas uimit de cum au decis sorții în semifinalele Cupei.
„CFR a căzut cu Vaslui? Ce meci va fi! Cine bate va câștiga Cupa, după părerea mea. Ambele echipe își doresc foarte mult acest trofeu pentru că e cel mai accesibil pentru ele. Nu cred că va conta foarte mult faptul că CFR-ul a bătut în campionat cu 3-0, la ultimul meci. Cupa e altceva!”, a spus Dorinel Munteanu.
Fără victorie în fața Timișoarei din 2003, anul în care a pus mâna pe bronzul campionatului, Gloria forțează azi o calificare surpriză în semifinalele cupei. Chiar dacă Sânmărtean, „perla” din buzunarul Moțului, nu joacă la Cluj.
Arpi pune piciorul în prag. A blocat salariile, a introdus regim spartan de cantonament, iar la vară va face curățenie.
Paszkany s-a întâlnit vineri cu președintele Mureșan într-o discuție furtunoasă ce a durat aproape patru ore. Nervos din cauza ultimelor rezultate, a indisciplinei de la echipă, dar și a modului în care s-au cheltuit banii oferiți de el în această iarnă pe transferuri, patronul i-a reproșat pe un ton foarte dur președintelui ultimele decizii: de la aducerea lui Uhrin până la lejeritatea cu care tratează unii jucători. Paszkany a dictat: „Din vară curățăm lotul, e plin de străini care nu își merită banii. Ne vom axa mai mult pe români, măcar acolo nu vor apărea comisioane dubioase. Reducem drastic cheltuielile, echipa asta înghite bani cu nemiluita”, a tunat patronul.
Fluierul de final al lui Kovacs a declanșat un scandal monstru pe teren.Nuno Claro, Stăncioiu și Culio au sărit la gâtul bistrițenilor pentru că nu au dat mingea afară în ultimele secunde, când Tony era căzut pe teren, fază după care Gloria a reușit egalarea. S-a creat un meleu în drumul spre vestiare, fiind nevoie de forțele de ordine pentru a-i despărți pe jucători.
Și Sabău a intrat în gura lui Culio, dar s-a abținut să comenteze gestul argentinianului. „A fost o iritare a jucătorilor de la CFR, pentru că voiau să își arate mușchii. Noi ne-am jucat șansa până la capăt!”, a spus Sabău.
Ecuația noii atmosfere de la CFR: 40 la sută zâmbet, 40 la sută șotii, 20 la sută comunicare pe ton amical. Totul cumulat cu 100% muncă. Ă‚sta e noul vestiar din Gruia.
96 de ore de dinastie portugheză, marca Antonio Conceicao. Ce a schimbat noul antrenor, al patrulea din acest sezon la CFR? Totul. Jucătorii au redescoperit plăcerea de a se antrena. Asta au arătat ieri timp de două ore la recuperarea după jocul de la Iași. De ce?
Interviul cu Arpad Paszkany poate fi văzut ca o problemă de matematică. Ipotezele, o spun faptele: CFR-ul a instalat al patrulea antrenor în 22 de etape, vestiarul a pus umărul la îndepărtarea lui Uhrin. Concluzia, o încearcă jurnalistul: CFR-ul trădează probleme interne. Demonstrația, o face Paszkany. Iat-o:
Fără sprijinul conducerii. Uhrin nu mai avea cum să mai continue la CFR, deși reușise să redreseze corabia după 3-0 cu Vasluiul. „Am jucat pentru club și pentru noi, nu pentru antrenor”, a fost mesajul grupului către Uhrin după joc.
Antonio Conceição s-a prezentat la baza de antrenament CMC, acolo unde a condus primul sa ședință de pregătire din postura de antrenor al CFR-ului.
La antrenament a fost prezent și președintele Iuliu Mureșan, care i-a făcut cunoștință protughezului cu noii săi elevi.
La ora 15:00 va avea loc o conferință de presă în care noul antrenor al CFR-ului va fi prezentat oficial. Reamintim că formația din Gruia s-a despărțit în această dimineață de tandemul Uhrin-Jindra.
Antonio Conceição da Silva Oliveira este noul antrenor al formației CFR Cluj!
După ce gruparea campioană s-a despărțit de Ales Jindra și Dusan Uhrin junior, șefii din Gruia s-au orientat repede și au și ales un nou tehnician.
Antonio Conceição da Silva Oliveira „Toni” s-a născut la 6 decembrie 1961. El a antrenat în cariera sa formațiile Sporting Braga B, Naval, Estrela Amadora (unde l-a avut elev pe actualul fundaș drapta al CFR-ului, Tony da Silva), Vitoria Setubal și Trofense.
Tehnicianul a fost demis de la cârma formației Vitoria Setubal, după numai 3 luni. În această perioadă portughezul a condus echipa în 12 meciuri și a avut un bilanț catastrofal, înregistrând o singură victorie în aceste partide! Antrenorul a fost înlăturat după o serie neagră de 6 înfrângeri în ultimele 7 partide din campionatul Portugaliei.
Tehnicianul ceh se află la această oră în biroul șefilor de la CFR Cluj pentru a negocia rezilierea contractului. Motivul despărțirii îl reprzintă lipsa susținerii. Uhrin nu se înțelegea cu nimeni din conducere și nici nu îi agreau metodele de antrenament.
„Da. Este adevărat. Mă despart de CFR!”, a spus Uhrin pentru ProSport.
UPDATE: În jurul orei 10:20 Dusan Uhrin junior a plecat de la stadionul din Gruia, după o întâlnire cu șefii clubului. Cehul și-a reziliat astfel contractul cu formația campioană.
La ora 15:00 Arpad Paszkany și Iuliu Mureșan vor susține o conferință de presă.
CFR a regăsit pofta de fotbal și i-a administrat lui Viorel Moldovan primul eșec ca antrenor, în vreme ce Uhrin rămâne șeful băncii la CFR. Pentru moment. Primul fluier al lui Balaj l-a găsit pe Uhrin cu biletul de Praga în buzunarul costumului norocos. Doar varianta dus, la „eject-class”! Cehul își aranjase până și bagajul. Totul, pregătit atent, fără disperare… doar are inima tăbăcită de despărțiri. Fie în viața privată. La fel ca și în cea de antrenor. Și-a luat apoi poziția de medic chirurg aflat în fața ultimei operații, cu pacientul vlăguit de puteri.
Cu cinci jucători noi față de umilința de la Craiova, Stăncioiu, Deac, Dubarbier, Flores și Culio, clujenii au dat semne de viață abia după ce Alcantara (min. 16) s-a lipit perfect de o centrare a lui Culio. Firesc, mai ales că moldovenii de import Wesley și Kirovski, oamenii de atac ai lui Moldovan, au stat cuminți în prima parte, sub mângâierea soarelui primăvăratec din Gruia.
Pacientul „ceferist” și-a revenit complet abia după ce Kone (60) a râs cu toți dinții de Farkas și Cânu. Astenia de primăvară în care fundașii moldoveni cad împinge Vasluiul pentru un 2-0 sec. „Moldo-but” mută în nouă minute la disperare. Scoate tot axul central median și de atac, dar ocaziile nu vin. Dubarbier (68) și Kone (72) îl termină psihic, din faze rarisime, pe „doctorul” Uhrin, căruia însă nu-i mai tremură bisturiul mai ales după golul lui Panin (90+3). Cehul râde, nu își folosește biletul de avion spre Praga. Încă!
Era pregătit d
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER