Dorinel e dispus să revină la „U” doar dacă va primi același contract ca și în tur: 100.000 de euro salariu, prime duble și bonus de performanță. Conducerea de pe Moina dă doar jumătate. Universitatea îi dă târcoale lui Dorinel de aproape o lună. Munteanu nu a respins ideea revenirii, dar nu-i convin pe deplin detaliile contractului. Șefii de la „U” sunt de acord cu revenirea, dar au impus o condiție clară. „Știm că ești persoana potrivită să vină aici. Te implici la toate, am văzut asta în trecut, dar vrem să fim siguri că dacă revii nu ne mai lași la fel ca în tur! Vrem contract clar pe doi ani și jumătate, în care te angajezi că nu pleci de aici, altfel cade orice negociere!”, i-au transmis șefii lui Dorinel. Munteanu nu ar spune nu, dar are și el o pretenție: același contract ca și cel pe care l-a semnat în toamnă: 100.000 de euro pe sezon plus prime duble. Șefii i-au oferit însă doar jumătate! Tratativele au intrat în impas până când se va decide cine sunt cei care vor conduce clubul în retur, imediat după alegerea primarului! În Cluj. Bun ca agent de marketing!
Clujul și-a pus în cap să nu piardă titlul nici anul acesta. S-a mișcat „cu talent” în campania de transferuri doar pentru a nu pierde gustul Ligii Campionilor. Așa că a umblat și la premieri, ca să motiveze jucătorii și stafful tehnic să repete performanța din sezonul trecut. Dacă pun mâna pe coronița de campioni, Cadu și Tony bagă în buzunar 50.000 de euro fiecare. „Sunt aceleași prime ca și în campionatul trecut, pentru că vrem să păstrăm aceeași ștachetă. Tot în Liga Campionilor vrem să ajungem și acum, iar pentru asta, chiar dacă în fotbal e criză, vom da tot 50.000 și 25.000 de euro pentru titlu și Cupă”, nu s-a ferit să ofere detaliile premierilor jucătorilor la CFR chiar președintele Mureșan.
Gigi Becali (foto) „îl lucrează” fără niciun fel de jenă pe Gigi Nețoiu, prietenul său din stenogramele precedente, și dezvăluie și tratamentul pe care l-ar merita Cristi Borcea: un scuipat!
Noi stenograme. Sau noi „tâmpenii”, așa cum le-a numit patronul Stelei. De data asta, ceva mai „blânde”. În rândurile de mai jos nu veți avea parte neapărat de dezvăluiri senzaționale, ci de felul în care se fac jocurile și de ceea ce înseamnă prietenia în fotbalul românesc. E vorba de niște oameni, Pițurcă, Nețoiu, Borcea, Gigi și Victor Becali, oameni care, teoretic vorbind, se au ca frații. Ei bine, o să vedeți că frăția se oprește acolo unde încep interesele, iar interesele sunt multe și mari. Cel mai pierdut din toată afacerea asta iese, pe lângă Gigi, evident, care a rămas cu buza umflată după „operațiunea Cluj”, Nețoiu. Asta pentru că echipa pe care o susținea financiar, Dacia Mioveni, a retrogradat. O să vedeți și cum, și de ce!
Mijlocașul apelează la înțelegere din partea suporterilor. „Familia și viitorul nostru financiar e pe primul plan”, explică Emanuel Culio.
CFR-ul insistă să-l vândă pe Culio chiar dacă impasul financiar în care se află fotbalul european le-a stricat planurile șefilor „feroviari”. Conducerea ardelenilor aștepta ieri un nou răspuns de la campioana Rusiei, dar el n-a mai venit. Rubin are probleme cu banii de transferuri și are ca prim obiectiv pentru achiziții un fotbalist uruguayan ce joacă în Belgia. „Nu am primit niciun semn de la Rubin, dar mai sunt și alte variante pentru el. E greu acum de transferat pentru că echipele cu care discutăm sunt afectate de criza financiară!”, a mărturisit președintele Iuliu Mureșan. Șefii îl protejează pe Culio, pentru o eventuală plecare, astfel că Uhrin jr nu l-a folosit pe argentinian în amicalul cu Litex niciun minut!
Suporterii lui CFR (foto) nu au uitat că Steaua a câștigat la Vaslui după un meci suspectat de blat chiar de Adrian Porumboiu și i-au taxat pe moldoveni la sosirea acestora la stadion.
Jucătorii lui Emil Săndoi nu sunt printre favoriții suporterilor clujeni. În momentul în care vasluienii au coborât din autocar la arena din Gruia, un grup de fani vișinii i-au certat pe Frunză et Co pentru că ar fi înlesnit victoria Stelei la Vaslui în urmă cu câteva etape. „Frunză, sunteți sclavii Stelei, e clar!”, le-au strigat clujenii fotbaliștilor moldoveni.
Conducerea ardeleană e gata să parieze că Andone nu va pleca în vară de la Cluj. Andone e încă în cărți la Dinamo, deși șefii din „Ștefan cel Mare” susțin sus și tare că merg pe mâna lui Rednic pentru următorii doi ani. Iar zvonurile au ajuns până la urechile celor de la CFR Cluj.
Venit de patru luni în România de la echipa chiliană Huachipato, sub formă de împrumut pe șase luni, argentinianul Diego Ruiz a avut puține șanse să arate ce știe. Duminică seara, contra Rapidului, sud-americanul cu pașaport german a înscris un gol poate cât un titlu de campion.
Duelul „feroviar” s-a jucat cu casa închisă, aproape 600 de suporteri ai giuleștenilor înfrățindu-se cu galeria gazdelor. Cauza comună: anti-Steaua. Plin ochi. Așa a arătat stadionul CFR-ului cu jumătate de oră înainte de startul meciului. 600 de fani ai Rapidului, susținuți de legiuni din Zalău și Baia Mare, au umplut și ei sectorul destinat oaspeților. Au mai rămas însă pe dinafară aproape 100 de suporteri, numărul de locuri destinat galeriei oaspeților fiind depășit cu o oră înainte de startul întâlnirii.
Pe Dănciulescu și Lobonț, Andone i-a vrut și în vara trecută, dar s-a lovit de prețul prohibitiv cerut de cei de la Dinamo. Mizând pe încrederea șefilor de la CFR că va continua la vară tot la Cluj, antrenorul ardelenilor, Ioan Andone, a creionat deja o listă cu nume ca dorințe clare pentru noi achiziții: Bucur sau Cernat.
Relația dintre jucător și antrenor a înghețat, iar Ioan Andone este tot mai nervos pe jucătorul său, pe care l-a criticat și după partida de la Urziceni. Fabbiani nu mai e cel din tur. De asta s-a convins și stafful celor de la CFR, care nu mai știe ce să facă pentru a-l readuce cu picioarele pe pământ pe argentinian
Italianul care a dus CFR-ul pentru prima dată în Europa deplânge soarta ardelenilor.N-a uitat de CFR. Nu a uitat nici de Rapid. Ambele echipe i-au rămas în inimă. Tocmai de asta, Cristiano Bergodi evită inițial orice dialog pe tema meciului de mâine.
Iuliu Mureșan, președintele CFR-ului atacă Dacia după eșecul acesteia cu Steaua și îi pune o etichetă arhicunoscută echipei argeșene: „Steluța”. „Noi avem adversari mai dificili decât Steaua, pentru că dăm de formații care au probleme. La Mioveni ne va fi foarte greu, de exemplu, pentru că ei s-au înscris într-un cerc.
Ioan Andone își face autocritica după parcursul mai slab din retur, dar e sigur că mai poate câștiga totuși primul loc de Liga Campionilor.Cum e situația la echipă? Există tensiune, unii fani v-au cerut demisia.E firesc, e normal să produci dezamăgire când ai condus 20 de etape și te trezești că ești egalat.
„Neamțul” neagă că ar fi rupt înțelegerea cu Porumboiu pe căi amiabile și își atacă fostul patron, pe care îl acuză că a regizat tot scandalul de la meciul cu Steaua. Dorinel, cine a trădat la meciul Vaslui – Steaua?
Schimbare de macaz în Gruia. Cu 3 puncte peste Steaua, ardelenii nu cred că finalul de campionat se va juca doar pe teren, așa că iau în calcul și pierderea titlului. În plin duel cu Steaua pentru câștigarea titlului
Refuzați de Manchester United, care a preferat un meci în Africa de Sud, „ceferiștii” vor să-l pună pe Ioan Andone la teste tocmai contra lui Arsenal. Patronul Arpad Paszkany vrea cu tot dinadinsul ca înainte de partidele de cinci stele să le ofere jucătorilor
Clujenii au aflat că Poli are de două luni o restanță de 60.000 de euro din contractul cu Bucur și așteaptă ca acesta să depună memoriu. Problemele din atac ale liderului au trezit din nou interesul șefilor de la Cluj în căutarea de atacanți.
Fără să uimească, Gloria a mai pus o piatră în drumul bănățenilor spre visul de UEFA. Cu nervii încordați după două scatoalce consecutive, Vaslui și Mioveni, bănățenii intră cu nerv în meci. Atacă poarta Gloriei din start iar Karamian (9, 13) dă primele semne războinice spre Tătărușanu.
Din Italia, brazilianul CFR-ului își îndeamnă colegii la prudență în „Groapă” Marele absent al ardelenilor e îngrijorat de apropierea Stelei, dar mizează în continuare pe CFR în lupta pentru cucerirea titlului la finele acestui sezon. „Rupt” la primul eșec al CFR-ului în campionat, 0-1 cu Poli, la Timișoara, brazilianul Didi este tot în recuperare, la celebra clinică Isokinetic de la Bologna.
Suporterii CFR-ului sunt supărați la culme din cauza jocului echipei din acest an. Luni, imediat după antrenament, fanii l-au chemat pe antrenorul Ioan Andone la o discuție privată, ferită chiar și de ochii jucătorilor. „Fălcosul” s-a așezat la masă în barul suporterilor
Ando pune piciorul în prag, fiind nemulțumit de evoluțiile jucătorilor săi de la reluarea campionatului, și amenință chiar cu excluderea
Liderul a jucat lamentabil în prima repriză, dar a mai dres-o în a doua parte, însă constănțenii acuză offsaid la golul de 1-1 Locomotiva lui Andone nu stă pe șine în startul meciului. Iar marinarii lui Ion Marin își aruncă straiele de scafandrii din primul minut și trec în cele de acari. Șef de echipă, Todoran.
Iuliu Mureșan a ieșit ieri cu un nou atac virulent îndreptat spre Ghencea. Șeful liderului spune că Steaua trebuia să fie la 11 puncte de CFR dacă nu era ajutată de arbitri. Războiul dintre CFR și Steaua nu mai are limite, iar taberele își aruncă pe zi ce trece lovituri tot mai dure. Ultimul teren de luptă, arbitrajul.
Iuliu Mureșan, președintele CFR-ului, s-a dat cu Rapidul și vrea ca echipa lui Mircea Rednic să-i bată pe steliști în partida de joi. De la Cluj, atenția „ceferiștilor” se îndreaptă deja spre partida de joi, dintre Rapid și Steaua.
Ioan Andone are probleme înainte de meciul cu constănțenii neputând folosi trei titulari de drept. Clujenii au pierdut la Piatra-Neamț nu numai două puncte, ci și pe căpitanul Cadu. În timpul partidei cu Ceahlăul, fundașul CFR-ului a primit o lovitură în zona genunchiului drept și, deși a continuat să joace până la final, a devenit incert pentru partida cu Farul, de miercuri.
Antrenorul liderului, Ioan Andone, nu dă semne că s-ar teme să-l aibă adversar în campionatul viitor pe cel căruia i-a fost ucenic. „E un antrenor foarte mare, cu rezultate în Europa. Eu vreau să accepte să revină la Dinamo, nu m-aș supăra. Așa ne-ar stimula și pe noi, foștii săi elevi, să-l batem”, este mesajul provocator pe care „Fălcosul” i-l trimite de la Cluj lui „Il Luce”.
Andone îi transmite de la Cluj selecționerului că Trică și Panin nu pot lipsi din lotul României pentru turneul final al Euro. N-a mai vorbit de ceva veme cu Victor Pițurcă. Și așa, Ioan Andone este convins că selecționerul nu va evita la nesfârșit să cheme la lot jucători de la CFR.
Antrenorul lui FC Brasov, Razvan Lucescu (foto), a fost suspendat patru etape de Comisia de Disciplina în urma injuriilor aduse Teodorei Albon. Totodata, Lucescu jr a fost amendat cu 6.000 RON. De remarcat ca tehnicianul brasovenilor a primit pedeapsa minima în astfel de cazuri.
Ioan Andone e psiholog în vestiar. Pentru a-si baga în priza jucatorii pentru partida cu Ceahlaul, el le transmite ca nemtenii sunt la fel ca stelistii. Motivatia e secretul de vestiar al lui Andone. Aici antrenorul liderului lucreaza din greu.
Din Giulești, Balaj a nimerit tocmai în parc, la Cluj, în „Iuliu Hațieganu”, locul unde a trecut pentru prima dată în viața lui de la centru la linie. Balaj la Liga a III-a! Nu e glumă, nici retrogradare, ci un simplu experiment CCA, de a arunca arbitrii din Liga I de la centru la linie. Pentru băimărean a fost prima dată.
Eugen Trică știe care e secretul CFR-ului de a reuși să ajungă pe primul loc în prima ligă. „Avem echipă, iar de asta cred că s-a convins lumea. Apoi, atmosfera între noi e foarte bună, cum nu am prins niciodată pe unde am mai fost eu. Nici la Steaua, nici la bulgari”, spune Eugen Trică, cel mai în formă jucător al ardelenilor.
Mai nou, „Fălcosul” e cu ochii și pe Timișoara lui Uhrin jr, după ce bănățenii au bătut-o pe Rapid. Poli trimite semnale nu tocmai plăcute CFR-ului. După ce a furnizat prima înfrângere a liderului tocmai înainte de Sărbători, victoria din Giulești contra Rapidului a dat alarma în trupa lui Andone.
„Fălcosul” e decis să le dea șanse să apere tuturor celor cei trei portari. Gafa de la primul gol cu Steaua, din Ghencea, l-a costat pe Hirschfeld postul de titular în partida cu Buzăul. A intrat Nuno Claro, dar chiar dacă nu a luat gol, portughezul nu mai e sigur de locul său între buturi.
„Fălcosul” nu crede în vorbele lui Copos, care spune că CFR e deja campioană. Ando e în gardă chiar dacă este la opt puncte distanță în fruntea clasamentului și crede că Rapid și Steaua pun la cale o strategie să-i adoarmă pe clujeni.
Antrenorul liderului, Ioan Andone, a rămas impresionat de jocul lui Poli Timișoara din partida cu Rapid și-l remarcă pe antrenorul bănățenilor, Dusan Uhrin. „ Eu nu mă așteptam la rezultatul ăsta, să bată Poli. Mergeam pe un egal, dar n-a fost să fie. Oricum, mie îmi place mult Dusan, e antrenor care riscă mult, nu stă la 0-0, e la fel ca și mine. Eu zic că e unul din cei mai buni antrenori străini care au venit în România! Cred că va ajunge mare antrenor!” e de părere „Fălcosul”.
Ioan Andone i-a dat sarcină precisă mijlocașului său la închidere, Ricardo Dani, pentru partida de vineri. „Dani, nu crezi că ar fi timpul să marchezi și tu pentru CFR? Că nici la antrenamente nu îți iese! Ia, vezi, să dai gol cu Buzăul, bine?”, i-a cerut Andone lui Dani în conferința de presă de joi. Portughezul a marcat pentru „feroviari” doar în amicalul de lux cu Benfica, de anul trecut, de la prezentarea echipei pentru sezonul 2007-2008.
Andone folosește conferințele de presă ca ore de limba română pentru jucătorii săi, fapt pentru care ieri Sousa și Dani au fost în fața mediei clujene. „Venim pentru că nouă nu ne-a mai venit profesoara de limba română la ore. Nu știm de ce!”, s-a plâns Dani, în timp ce Sousa și-a uimit antrenorul cu ușurința cu care a vorbit în română. „Andre, nu ai vorbit atâta toată săptămâna trecută”, a glumit Ando.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER