O veste a bulversat ieri vestiarul CFR-ului. Lupta pentru titlu cu Steaua începe de sâmbătă. Cele două rivale împart sâmbătă un avion ce le duce la pregătire în Antalya. Tur-retur! „Ceferiștii” au prima ocazie să se războiască cu Steaua, cu fix patru luni înaintea returului din Gruia. Firma care organizează cantonamentele celor două rivale a găsit primul ring de luptă: un charter. Cursa închiriată ce pleacă sâmbătă de la București spre Antalya îi va avea la bord atât pe campioni, cât și pe steliști. Vestea a răsuflat ieri în vestiarul campioanei și a provocat vâlvă. „Vom fi mai motivați să ne pregătim în Turcia, dăm din prima de ei!”, au mărturisit câțiva dintre „ceferiști”.
Atacantul echipei Universitatea Craiova, Florin Costea, a declarat, după ce Consiliul de Administrație a decis suspendarea pe o perioadă nedeterminată a contractelor de muncă ale întregului staf tehnic, că importnat este clubul și nu cine este antrenor sau finanțator.
„În acest moment toți suporterii trebuie să fie alături de clubul Universitatea Craiova. Clubul contează cel mai mult, nu cine este antrenor sau finanțator. Clubul poate continua și fără domnul Pițurcă, și fără domnul Mititelu, și fără orice jucător. În ceea ce mă privește, voi da totul pentru ca echipa să aibă rezultate și un retur cât mai bun. Mă repet, important este clubul”, a spus Costea.
Managerul general al Universității Craiova, Victor Pițurcă, nu a fost lăsat de jandarmi să intre, miercuri, în cantonamentul de la Lunca Jiului, după ce Consiliul de Administrație a decis suspendarea pe o perioadă nedeterminată a contractului de muncă a întregului staf tehnic. Pițurcă a sosit la cantonamentul Universității Craiova însoțit de directorul tehnic Silvian Cristescu. Până la ora 12.00, la cantonamentul de la Lunca Jiului se prezentaseră nouă jucători: Ovidiu Stoianof, Răzvan Stanca, Ștefan Crăciun, Alexandru Pițurcă, Dumitru Hotoboc, Ovidiu Dănănae, Dorel Stoica, Valerică Găman și Spase Dilevski. De asemenea, la cantonamentul Universității Craiova au fost prezenți în această dimineață aproximativ 150 de suporteri.
Brașovul a cerut 100.000 de euro să-l lase de acum pe jucător la Cluj. Șefii campioanei consideră exagerată suma și-l lasă pe Mincă până-n vară sub Tâmpa. Portarul nu mai vrea însă la Brașov.
FCM Tg. Mureș a oficializat astăzi rezilierea contractelor lui Botoșer, Sosa, Ilea, Veljovic, Popete, Sfârlea, Casquero, Edu, Roman și Vancea. „Le mulțumim pentru efortul făcut și de contribuția lor la rezultatele echipei din prima parte de sezon. Despărțirile au avut loc pe cale amiabilă. Nu ne-a fost ușor să încheiem angajamentele cu Roman și Vancea a căror contribuție la promovare a fost decisivă. Suporterii le vor fi recunoscători pentru ajutorul dat”, a declarat directorul general, Aurelian Băbuțan.
Sixto Peralta a început cu stângul noul an la Cluj. Între sărbători, casa închiriată de club a fost prădată de hoți. „Bine că nu mi-au luat echipamentul de la CFR”, a glumit amar „Mumo” pe seama nefericitului incident.
După concediul petrecut în familie acasă, în Argentina, „Mumo” Peralta a revenit duminică la Cluj. La capătul unui drum de aproape jumătate de zi, Sixto nu mai avea mintea decât la pernă, așa că de la aeroport a luat-o direct spre casa închiriată de club în cartierul Bună Ziua. Acolo, supriză! Ușa imobilului era forțată! După câteva clipe de panică, a intrat în casă, unde nu și-a mai găsit televizorul și calculatorul. „Mi-au mai luat și alte lucruri personale, dar fără mare valoare. Ce era de preț, ghetele de fotbal, nu erau la mine, ci la club! Nu mi-au luat nici echipamentul de joc!”, a mai avut curaj să se amuze „Mumo”, mai ales că paguba făcută de hoți nu e una foarte mare.
Wesley riscă tot. Vrea la CFR, dar numai după finalul acestui sezon, când devine liber, în timp ce Porumboiu îl amenință cu juniorii. Miza? Banii la semnătură!
Brazilianul Wesley Lopes nu s-a prezentat ieri la reunirea Vasluiului și l-a scos din sărite pe antrenorul Viorel Hizo. „Pe Wesley nu-l mai tolerez, să înțeleagă că nu e de neînlocuit!”, a răbufnit „Dulăul”, care nu știa că brazilianul are probleme cu familia și de asta și-a amânat sosirea în România cu o săptămână, nu fiindcă ar forța o despărțire de club. Mai mult, sud-americanul s-a decis ce va face în prima jumătate a anului 2011.
Șefii mureșenilor au realizat astăzi trei mutări pe piața transferurilor. Atacantul iordanian Thaer Bawab (ex-Gloria), Dorel Zaharia (ex-Levadiakos, Grecia 2) și fundașul Darko Jovandic (28 ani, ex- Banat Zrenjanin, Serbia 2), toți trei liberi de contract, s-au înțeles cu trupa lui Neluțu Sabău. „Suntem convinși că ne vor aduce un plus pentru retur pentru a salva echipa de la retrogradare”, a mărturisit directorul general al FCM-ului, Aurelian Băbuțan.
Mureșenii i-au mai luat până acum pe Balauru, Petcuț și Rus, ultimii doi sub formă de împrumut.
CFR i-a oferit lui Eric (foto, în roșu) de patru ori mai mulți bani pe lună, față de ce-i dă Mediașul, pentru a veni în Gruia din iarnă. Brazilianul a acceptat pe moment, dar visează încă la un transfer în străinătate.
Paszkany și Mureșan îi pasează contractul lui Culio, plecat la Galata, brazilianului Eric de la Mediaș. 12.000 de euro lunar e propunerea făcută de campioană pe 9 decembrie pentru al doilea golgheter al campionatului, ofertă acceptată de sud-american înainte de plecarea în vacanță. Plusul înregistrat de Eric e unul consistent, din moment ce la Mediaș câștigă doar 3.000 de dolari lunar.
Moțul insistă pentru Giani Kiriță, dar îl ia numai liber, dacă își rezolvă actele cu Bursasport. Dorel Zaharia e și el la doar un pas de FCM. Sabău a demarat căutările pentru a întări apărarea nou promovatei iar Giani Kiriță (33 ani) e aproape să semneze un angajament cu FCM-ul. Pentru fundașul lui Bursaspor, oficialii FCM-ului au oferit, la fel ca și în cazul lui Dănciulescu, un loc în stafful tehnic după ce își va încheia cariera de jucător. Kiriță e așteptat să facă joncțiunea cu lotul Tîrgu Mureșului direct în cantonamentul din Turcia.
CFR Cluj domină detașat mercato-ul extern în România din 2009 încoace. Eventul din 2008 și prima prezență în Liga Campionilor au crescut sex-appeal-ul jucătorilor din Gruia pentru piața externă.
Campioana produce bani adevărați pe bandă rulantă din vara lui 2009, nu numai consumă. Startul sezonului 2009-2010 era pompat financiar de lovitura dată în mercato prin vânzarea lui Alvaro Pereira la Porto pe 4,5 milioane de euro. Șefii din Gruia au păstrat însă și 20 la sută din drepturile federative la un viitor transfer. Logica a fost păstrată mai apoi și în cazurile lui Dubarbier și Deac, transferuri care au adus în contul lui CFR alte 4,5 milioane. La un an și jumătate, alte 2 milioane alimentează bugetul clubului prin cedarea lui Culio la Galatasaray. „Urmează alte minim 5 milioane!”, susține Iuliu Mureșan, anunțând iminenta „bombă”: vânzarea lui Traore, se pare, în Premier League.
În 2000, Culio muncea ca zidar necalificat alături de tatăl lui pentru 60 de euro pe lună. După 10 ani, Galata îl ia din Gruia și-i oferă 800.000 pe an. Argentinianul a semnat ieri pe trei ani și jumătate cu trupa lui Hagi, nu înainte de a trece cu brio vizita medicală!
Visul „Împăratului de la Roma” s-a împlinit ieri, odată cu transferul său la Galata lui Hagi. Bașkanii au plusat la oferta inițială pusă pe masa șefilor de la CFR și l-au determinat pe Paszkany să-l vândă pe mijlocaș. 1,5 milioane acum și alte 500.000 la vară încasează campioana din vânzarea fotbalistului de 27 de ani pe care l-a cumpărat în vara lui 2007 de la chilienii de la Deportes La Serena cu 600.000 de dolari. „Are ceva din Hagi, veți vedea”, anunța atunci agentul Marcel Popescu, cel care l-a adus pe jucător la Cluj, iar după trei ani și jumătate Culio s-a pus sub comanda „Regelui” pentru a câștiga trofee și la Istanbul.
Împăratul a devenit Sultan. În nici 24 de ore, Galatasaray s-a înțeles cu CFR și apoi l-a convins și pe Culio să vină să-l ajute pe Hagi să salveze sezonul dezamăgitor al Cim Bom. Argentinianul îl vrea alături și pe Mutu!
Felicitări „Manu”! De la 60 de euro pe lună la 70.000, în 10 ani, e mare lucru… Da, mulțumesc, încă nici nu realizez ce s-a întâmplat. Ieri (n.r. – miercuri) încă eram acasă și nu era nimic stabilit. Sunt însă extrem de fericit! De salariu mă bucur foarte mult, cred că și familia mea asemenea!
Erai asemănat cu Hagi acum trei ani, acum ești la „mâna lui”, cum e? O onoare extraordinară, e un mare antrenor! Știu că el m-a dorit și promit să îl răsplătesc din plin pentru încrederea imensă acordată.
Iarna lui 2008 i-a adus locul de secund al lui Uhrin jr. La doi ani distanță, Alin Minteuan simte pe pielea lui presiunea unui loc de „principal”, la 34 de ani. Asemeni lui „Il Luce”. ProSport vă prezintă dorințele antrenorului și planurile sale după ce Moș Crăciun i-a asigurat haina inscripționată cu „A1″ și în 2011.
CFR a ținut la prețul lui Culio și nu a lăsat din cele 2 milioane cerute Galatei. „A picat transferul lui Culio”, a dezvăluit și agentul Becali după ce Paszkany l-a sfătuit pe jucător să mai stea la Cluj până-n vară.
Culio n-a mai primit cadou de la Moș Crăciun un transfer la Galatasaray. Șeful Mureșan s-a întâlnit săptămâna trecută cu emisarii turcilor la București dar nu au ajuns la un acord. „Ultimul transfer ratat nu e al unui jucător român, este vorba de un jucător străin, care evoluează la CFR. Numele lui e Emmanuel Culio!”, a dezvăluit chiar agentul argentinianului, Giovanni Becali.
Paszkany și Mureșan strâng punga după ce echipa a ieșit din Ligă, Cupă și a ratat primăvara europeană. Șefii vor să scadă radical media de 350.000 de euro pe lună alocată salariilor jucătorilor. Criza se resimte la CFR când economia mondială dă semne de revenire. Dezamăgită că echipa n-a prins primăvara europeană și a ratat Cupa, conducerea de la CFR s-a pus pe tăieri. Paszkany a ordonat scăderea sumei medii plătite pe lună ca salarii pentru jucători, 350.000 de euro, din moment ce perspectiva unui nou titlu în Gruia e destul de departe! Astfel, Kone (foto), Tony, Sforzini, Alcantara, Peskovic și Anselmo știu deja că sunt out din Gruia. Salariile anuale ale celor șase disponibilizați adună aproape 1.390.000 de euro, fără alte bonusuri, în timp ce contractele anuale ale nou-sosiților Maftei, Mincă, Nicoară și Homei nu depășesc suma de 350.000 de euro.
CFR Cluj a anunțat noul component al stafului tehnic condus de Alin Minteuan. Astfel, Francisc Dican este noul secund al echipei ardelene. Într-un interviu pentru siteul oficial al clubului, Dican a declarat că obiectivul său și al echipei este acela de a câștiga toate meciurile, chiar dacă recunoaște că este greu ca CFR să recupereze distanța față de primul loc.
„Îl cunosc foarte bine pe Alin de pe vremea când era jucător, am și evoluat împreună la Universitatea Cluj.Nu am avut încă ocazia de a sta de vorbă foarte mult cu Alin, dar vă pot spune că obiectivele rămân aceleași și anume campionatul.Noi avem de recuperat un handicap mare de puncte, dar în aceste 16 etape cât au mai rămas de jucat, sperăm să scoatem maximum de puncte”
Hagi clădește deja noua formulă a Galatei pentru retur, în care se regăsește și Emmanuel Culio, zidar în tinerețe. Mutarea e ca și perfectată, oficialii turcilor înțelegându-se cu președintele Iuliu Mureșan și cu agenții mijlocașului, frații Becali, miercuri, la București.
După trei ani și jumătate, Culio e gata să-și ia la revedere de la Cluj. Fotbalistul care nu a ratat niciun joc în competițiile europene pentru CFR în cele două sezoane de Ligă și cel de Europa League lasă în urma lui două milioane de euro în vistieria clubului din Gruia. Președintele Iuliu Mureșan s-a întâlnit miercuri, la București, cu emisarii de la Galatasaray și cu frații Becali, agenții jucătorului. Părțile au discutat în detaliu elementele tranzacției, urmând ca după parafarea acordului să fie anunțat și jucătorul, care acum e în vacanță la Buenos Aires.
Fantoma lui Dorinel bântuie și acum prin vestiarul din Gruia la patru ani de la despărțirea „Neamțului” de CFR. „Minteuan seamănă mult ca antrenor cu Munteanu”, explică Adi Anca, unul dintre apropiații antrenorului „vișiniilor”.
Vestiarul lui CFR a fost cucerit de metodele lui Minteuan în nici trei săptămâni. Care e secretul? Îl dezvăluie tocmai unul dintre cei mai apropiați prieteni ai actualului principal din Gruia, fostul „tunar” Adi Anca. „Alin respectă oamenii și jucătorii, dar face și antrenamente foarte frumoase. Merge pe intensitate, nu face ședințe mai mari de 60-70 de minute, și e riguros. În vestiar, toți vin cu 45 de minute înainte de antrenament. E ca și Dorinel, cred că el îi e mentor lui Alin”, mărturisește Anca, fost coleg cu Minteuan la CFR, dar și la Gloria. „La Bistrița mi-a dat pasă de gol la primul joc de la revenire, într-un meci cu Farul”, își amintește Anca.
Dorinel: „Vorbesc des cu Minteuan” Minteuan și Dorinel sunt și prieteni. „Da, așa e. Vorbim constant la telefon. Eu îl respect foarte mult, deși nu mi-a cerut până acum niciu sfat în meserie. Orice ar fi, îi urez baftă, fiindcă e la început”, admite și Munteanu, căruia Minteuan i-a salvat odată scaunul de antrenor la CFR în toamna lui 2006. „Atunci, el cu Jula și Coroian s-au dus personal la Paszkany să-l susțină, după ce auziseră că patronul voia să renunțe la Dorinel. Le-a ieșit, dar Munteanu a plecat el apoi, la câteva luni distanță”, povestesc oamenii din club „ceferist”.
„Minteuan lucrează
Mara, devenit căpitan la Iraklis, i-a pus o vorbă bună la șefii săi fostului său coleg Tony. „Avem o propunere din Grecia pentru Tony”, recunoaște și Jordao Baptista, agentul Pitbull-ului. Anthony da Silva (30 de ani) mai are contract doi ani și jumătate cu echipa din Gruia, dar poate pleca liber, deoarece pe postul său au adus deja doi fotbaliști: Vasile Maftei (30 de ani) și Sergiu Homei (24 de ani). Aflând situația, șefii de la Iraklis au înaintat o ofertă agentului franco-portughezului, Jordao Baptista, îmboldiți de celelalte două implanturi reușite efectuate pe filiera CFR. Mara e căpitan la Iraklis, în timp ce Dani e și el titular constant în trupa lui Ouzonidis. „Avem o propunere pentru Tony din Grecia și încă una din Portugalia, iar zilele acestea vom alege. Sunt șanse de 60 la sută ca el să plece de la CFR!”, a recunoscut Jordao Baptista, impresarul lui Tony. „Antrenorul nostru ne-a întrebat acum două săptămâni, pe mine și pe Dani, despre Tony. I-am spus că ne-ar fi util, fiind un fotbalist cu experiență”, a confirmat și Mara. Șefii lui CFR sunt gata să renunțe la fundaș pentru că nu mai sunt dispuși să cheltuiască 500.000 de euro cu salariul jucătorului până la finalul contractului, mai cu seamă că acesta are șanse minime să mai prindă lotul.
CFR trage cu toți dinții pentru a-l aduce în Gruia pe Wesley în această iarnă. Brazilianul cere același salariu ca la Vaslui, 480.000 de euro pe an, ca să vină liber la CFR. Paszkany îl place pe jucător, dar oferă doar 200.000 de euro pe an plus 300.000 la semnătură!
CFR caută un plus de fantezie în ofensivă, iar șefii din Gruia s-au decis. Vor să aducă un mijlocaș ofensiv sud-american. PaszÂkany și colaboratorii săi au ochit doi brazilieni din Liga I: Lopes Wesley (30 de ani) și Eric de Oliveira. Oficialii din Gruia au demarat negocierile și cu mijlocașul Vasluiului după ce l-au ofertat și pe fotbalistul Mediașului, urmând a se decide în ianuarie pentru unul dintre ei. Adus în iarna lui 2009 de la Leixoes, jucătorul născut în regiunea Espirito Santo (n.r. – Duhul Sfânt) din SE Braziliei devine liber de contract la vară, însă CFR-ul ar vrea să-l aducă încă din această iarnă, mai ales că a „furat” ochii patronului Paszkany.
Porumboiu i-ar da drumul Fotbalistul e încântat de interesul lui CFR, iar Porumboiu l-ar lăsa la Cluj, mai ales că brazilianul l-a anunțat deja că nu mai vrea la Vaslui din vară. Problema majoră e însă salariul cerut de Wesley. Mijlocașul vrea 480.000 de euro pe an, la fel cât are acum la Vaslui, însă oficialii din Gruia nici nu vor să audă. Contract pe trei ani, 300.000 de euro la semnătură și 200.000 de euro salariu stagional e varianta agreată de CFR.
„Mai vreau să aducem doi mijlocași, doi fotbaliști care să dea un plus creației”, Arpad Paszkany, pat
Luni seara, Paszkany și Mureșan au decis să meargă pe mâna lui Alin Minteuan și din iarnă, după ce nu s-au înțeles cu Pacheco și Couceiro. „90% din meciuri trebuie să le câștigăm!”, e planul „noului” principal din Gruia. Minteuan va fi cel mai tânăr antrenor principal din Liga I în 2011, având doar 34 de ani.
Minteuan e deja cu gândul la partea a doua de campionat, fie și când e la serbarea băiatului său de 8 ani, Bogdan. „Nu m-au sunat încă șefii!”, se jură tehnicianul când e întrebat dacă rămâne principal la CFR, dar mintea îi e tot la echipă. N-ar fi plecat din Gruia nici dacă șefii îl aduceau pe P
Refuzați de dinamovistul Dănciulescu, oficialii nou promovatei s-au interesat de situația lui Bud la CFR. Sabău l-ar vrea împrumut până la vară.
FCM vrea să-și întărească atacul pentru retur, mai ales că ofensiva a fost punctul slab al trupei lui Sabău în prima parte a sezonului. „Portocaliii” au marcat doar 19 goluri, la fel ca și ultima clasată Sportul. Astfel, oficialii nou promovatei l-au ofertat pe Dănciulescu, dar pretențiile „Corbului” sunt peste posibilitățile clubului mureșean, atacantul urmând să ajungă aproape sigur la Astra. A doua țintă a devenit Cristian Bud de la CFR, jucător pe care mureșenii îl doresc împrumut până la vară.
Ceea ce părea ca și realizat, mariajul dintre CFR Cluj și Jaime Pacheco (foto) a devenit deja istorie. Nemulțumit de oferta clujenilor, portughezul s-a reorientat spre o propunere dintr-o țară arabă.
Pacheco nu vine la CFR! E vestea pe care a primit-o deja și o parte a echipei după ce negocierile dintre președintele Iuliu Mureșan și antrenorul portughez nu și-au găsit finalitate. Șeful de la CFR s-a deplasat personal în Portugalia, după ce tehnicianul a tergiversat un răspuns mai bine de o săptămână, dar nu l-a putut convinge nici așa să vină la Cluj! Pacheco a primit o ofertă de la arabi mult mai consistentă decât cea de la CFR (n.r. – 20.000 de euro pe lună i-au propus ardelenii), care i-a schimbat planurile. Astfel, oficialii din Gruia s-au reorientat rapid și l-au pus în capul listei pe Jose Couceiro, antrenorul cu care Lituania a bătut România la Cluj în 2008, liber de contract după aventura de la Gaziantepspor.
Grupa de 2002 a juniorilor CFR-ului s-a calificat astăzi în finala Memorialul Gheorghe Ene, aflat la prima ediție, competiție organizată la Tîrgu Neamț de FRF. „Vișinii” au trecut în jocurile precedente de Inter Sibiu cu 2-1, Sighetul Marmației 3-2 și Școala de Fotbal „Dani Coman” 3-2.
La grupa antrenată de Janos Mezei joacă și băiatul antrenorului echipei de seniori a campioanei, Bogdan Minteuan, puștiul reușind să marcheze în fiecare din cele trei meciuri disputate de echipa sa. CFR joacă finala mare mâine de la ora 11.00 cu Sporting Club Vaslui sau Atletico Arad.
Transferat în vară din Ghencea la Aris Salonic, mijlocașul Juan Toja face furori la greci după ce a reușit și calificarea în primăvara Europa League tocmai în detrimentul câștigătoarei competiției, Atletico Madrid. Jucătorul a bifat 12 partide pentru eleni în prima Ligă și a ajuns să fie lăudat chiar și de adversari. „E alt om, joacă altceva. În primul rând se dedică echipei, trage de el, aleargă. E foarte apreciat de antrenor și de suporteri pentru că se implică”, dezvăluie Bogdan Mara, mijlocașul celor de la Iraklis.
Fostul jucator al Unirii si al CFR-ului, Bogdan Mara e decis să-și continue experiența în Grecia, la Iraklis Salonic alături de Victoras Iacob (ex- Steaua) și Ricardo Dani (ex-CFR). „La vară îmi expiră contractul dar nu vreau să plec de aici pentru că mi-au propus să mai stau încă doi ani. Am devenit între timp căpitan aici, mi-e foarte bine, n-am de ce să revin în Liga I”, spune Mara, care e pe 10 în prima ligă elenă cu Iraklis după 14 etape.
Mijlocasul a bifat toate jocurile pentru Iraklis în acest campionat și a reușit să și marcheze de trei ori. Iacob a evoluat în schimb în 11 partide în timp ce fostul jucător al CFR-ului, Ricardo Dani, și-a trecut în cont 12 jocuri.
Patronul Paszkany a decis să renunțe la Yssouf Kone deși atacantul mai are un an de contract cu CFR Cluj și este apt de efort după accidentarea ce l-a ținut pe bară patru luni. Cum Lacina Traore e ca și plecat la Blackburn iar Sforzini a fost pus pe liber variantele ardelenilor pentru atac rămân pentru retur: Bjelanovic, Bud și Batin.
Mare parte din lotul ardelenilor și-a luat deja „zborul” de la Cluj părăsind România pentru țările natale. Deși și-a trimis deja familia, soția și cei doi copii, în Argentina, mijlocașul Juan Culio nu poate pleca și el.
„Am probleme cu viza de ședere. Pot părăsi România fără probleme dar nu pot reveni așa că mai am de stat până clubul îmi var rezolva problema la ambasadă”, a explicat argentinianul.
„Nu știu nimic de niciun transfer, cu mine nu a vorbit încă nimeni. Nu aș zice nu, dar nu are rost să discutăm lucruri care nu s-au întâmplat”, a spus Culio, care în acest sezon a evoluat în toate meciurile CFR-ului din campionat.
„Luați-i pe Moraes și Eric, sunt valoroși, pot ajuta mult echipa! Dacă Junior nu ajunge la CFR, eu i-aș spune să se ducă la Steaua. Una e să te bați la titlu, alta la retrogradare. Poate să se adapteze în Ghencea, are valoare!”, e de părere Alcantara, care e bun amic cu vârful Gloriei. Hugo a fost coleg în Portugalia cu fratele mai mare al lui
Telenovela despărțirii lui Traore de CFR pare să aibă final, ivorianul urmând a fi vândut în Premier League la începutul săptămânii viitoare pentru suma de 4,5 milioane de euro.
Traore a scăpat de Comisia de Disciplină a UEFA după manifestarea la adresa suporterilor imediat după golul marcat Romei, miercuri, în Ligă (1-1). Șefii i-au luat din nou apărarea, dar suporterii îl pun la zid. Huiduit de fani după ratarea din minutul 77 al partidei cu Roma (1-1), Traore, aflat probabil la ultimul meci pentru CFR, și-a pus fanii în cap definitiv după ce le-a arătat gesturi obscene la câteva secunde după ce a marcat golul egalării. Lacina s-a dus spre galerie la finalul partidei, la îndemnul căpitanului Cadu, pentru a-și cere scuze, dar fanii l-au „amendat” din nou.
„E regretabil ce a făcut, va fi penalizat”, a anunțat și antrenorul Minteuan, dar superiorii săi au sărit în apărarea lui Traore. „Gestul lui e regretabil și condamnabil, dar să nu uităm câte a făcut pentru noi. Fanii ar trebui să fie supărați pe cei care stau în tribună și «papă» banii clubului și pe care nu i-au mai văzut de câteva luni”, a spus Paszkany.
Traore a scăpat de amendă și suspendare și din partea UEFA, deoarece arbitrul a penalizat în teren, prin cartonaș galben, comportarea lui nesportivă. „Dacă arbitrul nu l-ar fi penalizat, atunci comisia s-ar fi autosesizat. Așa, Traore nu pățește nimic”, a explicat ieri un observator FRF.
„E mai grav decât ce a făcut Cîrțu”
Gestul incredibil al lui Traore a fost penalizat însă fără menajamente de unul dintre cei mai vechi suporteri ai peluzei vișinii, Arcadie Simo (74 ani). „Eu l-am huiduit și înainte pe Traore. Este un impertinent, un indole
Transferul lui Maftei a dus la despărțirea lui Tony de CFR. Miercuri seara, înainte de meciul cu Roma, www.tonyfan.free.fr (site-ul oficial al franco-portughezului) a oferit explicația „divorțului”.
Vestea despărțirii de unul dintre jucătorii emblematici ai CFR-ului în „era Paszkany”, Tony da Silva, a aprins peluza vișinie. Fanii i-au dedicat franco-portughezului majoritatea scandărilor de la meciul cu Roma, culminând cu un banner pe care l-au afișat pe toată durata jocului. „Ai fost, ești și vei rămâne în inimile noastre”, au postat suporterii, care la finele meciului au aflat însă și cine a provocat despărțirea.
Oferte de la Braga și Guimaraes
Site-ul oficial al jucătorului, www.tonyfan.free.fr, a postat seara, spre finalul jocului cu Roma, o informație legată de despărțirea fotbalistului de CFR: „În relații reci cu președintele său de la CFR Cluj, apărătorul dreapta franco-portughez Tony este curtat de Guimaraes și Braga. Între altele. În câteva săptămâni, Tony a trecut de la statutul de jucător adulat la cel de interzis, în ciuda susținerii fanilor”.
Jucătorul a refuzat ieri să dea mai multe detalii cu privire la despărțirea de CFR. „Se discută totul la nivel de agenți și președinte de club, aștept hârtia oficială, mai multe nu am de zis”, a comentat Tony, care și-a anunțat totuși colegii că pleacă din Gruia.
95 de meciuri a bifat Tony pentru CFR în Liga I. În acest sezon, a evoluat de opt ori, în toate meciurile fiind integralist
Cu opt puncte din 18 posibile, Urziceni rămâne, după sezonul de Ligă, cu un procentaj greu de bătut de viitoarele participante ale României în Ligă. În noul format al Ligii, Unirea are un procentaj de 44,4% în ceea ce privește punctele, Steaua fiind pe ultimul loc, cu 12,7%.
Începută cu elan, campania CFR-ului în actualul sezon de Ligă s-a terminat la fel ca și precedenta. Clujenii s-au blocat la primul pas și, după victoria cu Basel (2-1) din start, au capotat, ajungând astfel ca, la finalul jocului cu Roma de ieri, să se mulțumească doar cu cei 400.000 de euro pe care UEFA îi oferă pentru egal. După două sezoane în Liga Campionilor, CFR-ul s-a ales cu opt puncte și cu un procentaj de eficiență de 22%. Mai simplu, vișiniii au luat aproximativ un punct din cinci!
Steaua e ultima!
Ardelenii se pot bate cu pumnul în piept. Cu toate că nu au în CV decât 12 jocuri în Champions League, sunt peste Steaua la capitolul eficiență, deși ambele au adunat același număr de puncte în noul format al competiției. CFR are un procentaj de 22%, în timp ce Steaua are 12,7%. Totuși, roș-albaștrii au un sezon în plus față de ardeleni, deci au acumulat mai multă experiență în Ligă și au mai multe goluri marcate. Performerii României în Ligă rămân însă „lupii” lui Dan Petrescu. Cele opt puncte reușite în sezonul trecut în șase jocuri dau o cifră impresionantă de eficiență: 44,4%!! Mai mult, pe lângă performanța calificării în primăvara europeană, Unirea e mândră că a ieșit din grupă cu un bilanț
CFR joacă diseară (ora 21:45, TVR 1) în Liga Campionilor cu AS Roma, ultimul meci din Grupa E, dar se gândește mai mult la viitor. Campioana vrea să îl aducă pe Eric de la Gaz Metan și să-l dea la schimb pe
După achiziția lui Vasile Matfei (Unirea Urziceni), oficialii din Gruia mai au aproape perfectate încă trei transferuri. „Încă unul din țară și doi din străinătate. Crăciunul e posibil să aducă și antrenor străin deși suntem foarte mulțumiți de Minteuan, care își face treaba foarte bine”, a dezvăluit ieri, Iuliu Mureșan.
Mijlocașul e piesă de rezistență la CFR în acest sezon, de la Mandorlini la Minteuan. Colegii sunt șocați de cât aleargă. „Jucătorul ăsta m-a impresionat prin dăruire”, spune uimit și actualul principal al lui Culio.
Cu Craiova, Culio a rupt normele. Și-a trecut în CV-ul acestui sezon a 25-a partidă în 138 de zile. Mijlocașul are o disponibilitate la efort ce a uimit toți antrenorii din Liga I el fiind de altfel și singurul jucător al campioanei care a evoluat toate meciurile pentru CFR în acest tur de campionat, în toate din ele fiind titular! Nici cu Craiova n-a fost altfel astfel, Culio a evoluat toate minutele, iar la final a stârnit o reacție de uimire chiar din partea antrenorului Minteuan. „E incredeibil cât poate să tragă de el Juan. Se sacrifică foarte mult pentru echipă, muncește, nu face rabat la nimic”, a recunoscut Minteuan.
Deși meciul cu Roma ar putea fi ultimul pentru Traore la CFR, șefii clubului i-au făcut un nou contract pentru a-i asigura transferul în condițiile dorite doar de oficialii campioanei.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER