Cristian Hitruc

Sportul este cea mai mare pasiune a lui Cristian Hitruc, iar acest lucru ajunge să îi ocupe o mare parte din timp. Absolvent al Liceului Teoretic de Informatică „Grigore Moisil” din Iași, în anul 2014, a ales să se lase ghidat de pasiunea pentru sport și presa sportivă și a urmat cursurile Facultății de Jurnalism și Științe ale Comunicării din cadrul Universității „A. I. Cuza” din Iași, pe care a absolvit-o în anul 2017.

A început să cocheteze cu presa încă din primul an de facultate, când și-a început activitatea, ca voluntar, la Radio HIT. La un an distanță, în 2016, a acceptat o nouă provocare și a îndeplinit, pe rând, rolurile de redactor și reporter la cotidianul Bună Ziua Iași. Aici, a aprofundat diverse domenii de interes, dar nu s-a îndepăratat de sport, fiind moderatorul unei emisiuni online, care era dedicată sportului din capitala Moldovei.

În 2018 a acceptat să se întoarcă pe frecvențe și a început o colaborare cu Viva FM, un post de radio care emite în toată regiunea Moldovei. Aici, a îndeplinit funcțiile de reporter și redactor și a fost realizatorul unei emisiuni radio.

După aproximativ patru ani petrecuți la postul de radio Viva FM, unde a continuat să promoveze sportul din regiunea Moldovei și nu numai, Cristian Hitruc a ales să își continue activitatea și în presa scrisă și a colaborat cu ziarul Adevărul, până în anul 2024, dar și cu Evenimentul Regional al Moldovei.

De la începutul anului 2024, Cristian Hitruc face parte din echipa ProSport, unde ocupă funcția de redactor, și reușește să își mențină vie pasiunea pentru sport, pe care o are încă din copilărie.

Jake Paul și Anthony Joshua ar putea lua câte 120.000.000 de euro fiecare pentru lupta care poate doborî recordul pay-per-view
Când intră buldozerele pe stadionul din Ştefan cel Mare pentru a face loc „perlei” de peste 170.000.000 de euro. Anunț oficial al celor de la Dinamo: „La 24 de ore după ce semnăm contractul, vom anunța evenimentul de rămas bun”. EXCLUSIV
Simona Halep a plâns din cauza Mariei Sharapova. Acum, s-a simțit eliberată să recunoască prin ce a trecut din cauza rusoaicei
Veste mare pentru Andrei Rațiu. Hansi Flick și FC Barcelona au ajuns la un acord
„Va avea succes în Europa. E extraordinar”. Un atacant român de 18 ani e la un pas de transferul carierei
Rusoaica de 17 ani a rămas șocată. Ce insulte a primit Mirra Andreeva, după ce a pierdut la Miami: „Meriți cel mai rău cancer”
Mitică Dragomir, verdict despre demisia lui Mircea Lucescu de la naționala României: „Sistemul e de vină”. EXCLUSIV
Ce a ajuns să facă Nicolae Mitea, la 40 de ani. Le-a spus olandezilor de ce a dispărut din viața mondenă din România: „Așa trăiesc acum”
„Nu e cum crede lumea, nu dă Gigi Becali un telefon”. A intrat la antrenamentul FCSB şi a văzut ce fac, de fapt, Elias Charalambous şi Mihai Pintilii
Dorinel Munteanu a spus cine e cel mai bun fotbalist român din toate timpurile: „Cu tot respectul, eu pe el îl aleg”
Mircea Lucescu a răbufnit în cazul lui Mihai Popescu: „S-a scos din context!”
Andrei Rațiu, reacție despre transferul la FC Barcelona, după San Marino – România 1-5: „Asta știu”
Ce i-a spus Mircea Lucescu lui Mihai Popescu, înainte să-l facă praf public. Fotbalistul FCSB a dezvăluit totul, după ce a dat gol în San Marino – România 1-5
Decizia lui Mircea Lucescu l-a surprins: „Te întrebi de ce nu l-a băgat pe el. Sper că nu l-a costat acel meci”
Ce gest a făcut Mihai Popescu, imediat după ce a dat gol în San Marino – România, la o zi după ce Mircea Lucescu l-a făcut praf
Ciprian Tătărușanu știe de ce Mircea Lucescu l-a scos din poartă pe Florin Niță, după România – Bosnia 0-1
Mirel Rădoi a explicat diferența dintre mandatul său, al lui Cosmin Contra și al lui Edi Iordănescu în comparație cu cel al lui Mircea Lucescu: „Impactul la o discuție cu el e altul pentru jucători”
Mircea Lucescu a decis echipa de start a României pentru meciul cu San Marino. Ce se întâmplă cu Mihai Popescu, fotbalistul pe care l-a distrus public, și cine joacă în atac
E gata! Acord istoric între echipa de fotbal Dinamo și CS Dinamo: „Ne-am înțeles la procente! Facem un singur mare Dinamo”. EXCLUSIV
Ce a descoperit revelația din Costa Rica la Craiova: „Așa sunt oamenii”
„La Atletico Madrid va fi din nou rezervă”. Horațiu Moldovan e obligat să ia o decizie importantă pentru carieră
Scoțienii îl dau pierdut pe Ianis Hagi: „Părăsește Glasgow”
Noi detalii despre proiectul lui Ion Țiriac de 50.000.000 de euro. Reacția celui care se va ocupa de investiția magnatului: „Se gândește de ceva ani”
Omul care a semnat că România va da bani pentru construcția noului stadion Steaua a răbufnit: „Nu e al lui Talpan! FCSB trebuie să joace acolo”
Reacția lui Ianis Hagi despre faza în care arbitrul Danny Makkelie nu a dat penalty în România – Bosnia 0-1
Reacția lui Denis Drăguș, după ce a ratat în mod incredibil cel puțin 3 ocazii uriașe în România – Bosnia: „Sunt zile când pur și simplu nu intră”
Nicolae Stanciu, reacție de căpitan adevărat, după România – Bosnia 0-1: „Ar fi culmea să dăm vina pe arbitru”
„Asta ne-a spus Mircea Lucescu în vestiar!”. Andrei Burcă a dezvăluit ce le-a zis selecționerul fotbaliștilor, după România – Bosnia 0-1
„România furioasă”. Presa din Olanda vine cu o variantă șoc: Danny Makkelie a dat penalty, dar decizia a fost întoarsă, de fapt, din camera VAR!
Mircea Lucescu, discurs categoric, după România – Bosnia 0-1. Ce scuze a găsit pentru eșec: „Am avut penalty. Ne-au lipsit fotbaliști importanți”
Gică Popescu l-a făcut praf pe Andrei Rațiu, după România – Bosnia 0-1: „Golul e luat din vina lui. E cel mai slab meci al lui la națională”
Gică Popescu a rămas blocat, după România – Bosnia 0-1: „M-a surprins asta. Sper să nu regretăm”
Simona Halep a spus cum au scos-o din minți românii pe Serena Williama când cele două s-au întâlnit: „Era nemulțumită şi surprinsă”
Mihai Popescu l-a făcut K.O. pe Edin Dzeko, în România – Bosnia! Căpitanul adversarilor, scos după ce fundașul de la FCSB l-a umplut de sânge
Scandalos! Fază controversată în România – Bosnia: Danny Makkelie a refuzat să dea penalty la un henț clar, deși a fost chemat la VAR!
Generația de Suflet, iubită cu ardoare. Avalanșă de mesaje de la copiii care au cerut tricourile idolilor din România – Bosnia
Acord pentru Louis Munteanu. Giovanni Becali a făcut dezvăluirea
×