Căpitanul „lăncierilor”, Siem de Jong, a vorbit în ProSport despre duelul de joi, cu trupa lui Laurențiu Reghecampf
Încă o zi plină de tensiune pentru inculpații din „Dosarul Transferurilor”. Înalta Curte de Casație și Justiție a decis să amâne până pe 19 februarie luarea unei decizii în acest caz, dar cei 8 oameni de fotbal condamnați de Curtea de Apel au repurtat o mică victorie, având în vedere că cererea înaintată de procurorii DNA, prin care doreau ca inculpați să nu aibă voie să părăsească țara, se va judeca tot pe 19 februarie.
Mass-media din România și-a canalizat energiile în ultimele zile asupra deciziilor pe care Înalta Curte de Casație și Justiție avea să le dea astăzi, atât în „Dosarul Transferurilor”, cât și în cel al „Sechestrării”.
Roberto Mancini se află pe marginea prăpastiei la City. După un sezon în care „cetățenii” au reușit să cucerească titlul, Aguero&Co au un an dezamăgitor, terminând pe ultimul loc în grupa de Champions League și aflându-se la 12 puncte distanță de liderul Premier League, Manchester United.
Înfrângerea din ultima etapă, 1-3 pe terenul lui Southampton, a generat o adevărată furtună pe Etihad, acolo unde tehnicianul italian a început să caute țapi ispășitori pentru eșecurile din ultimul timp.
Considerat a fi unul dintre cei mai buni goal-keeperi ai Angliei din ultimii 20-25 de ani, Joe Hart a fost criticat dur, e adevărat, după un sezon în care a făcut o serie de erori la faze simple. În aceste condiții, Costel Pantilimon – obișnuit să apere doar în meciuril din Cupă – ar putea primi o șansă nesperată.
„Joe a făcut prea multe greșeli în ultimul timp. A comis o serie de erori și în ultimul meci, iar acest lucru nu mă mai surprinde deoarece a gafat de multe ori în acest sezon.”, a spus tehnicianul italian, conform hereisthecity.com.
Mancini pare decis să facă o serie de schimbări pentru a revitaliza echipa, principalul motiv pentru rezultatele din ultimul timp fiind lipsa de concentrare și de motivație a mai multor „senatori de drept”. În măsura în care fotbaliștii care nu au avut ocazia să demonstreze că merită să îmbrace tricoul lui City vor fi aruncați în luptă, aceștia vor evolua cu abnegație, e convins italianul.
„Am de gând să schimb mai mulți jucători în partidele următ
Real Madrid se află, încă din ianuarie într-o situație ingrată, gruparea blanco neavând, practic, nicio șansă la titlu. Lui Mourinho îi rămâne Cupa și Liga Campionilor, dar mai mult ca sigur viitorul sezon în va găsi pe banca unei alte grupări.
În aceste condiții, Florentino Perez a gândit deja planul pentru sezonul viitor și, în capul listei, l-a fixat pe mijlocașul lui Tottenham Hotspur, Gareth Bale. Galezul a fost în atenția albilor și în sezoanele precedente, însă accidentările și atitudinea clubului englez au blocat negocierile.
Acum, mijlocașul lui Spurs se află la cel mai bun sezon din carieră, iar Real nu își mai permite să îl piardă. Potrivit El Confidential, Perez va aloca 45 de milioane de euro pentru a-i convinge pe englezi să accepte mutarea.
Încă de acum o săptămână, presa germană a scris despre iminența unui transfer la Bayern al golgheterului Borussiei, Robert Lewandowski. Gruparea campioană a Germaniei s-a grăbit să nege, printr-un comunicat, această mutare, însă toate datele indică faptul că, din vară, polonezul va fi în lotul pe care Pep Guardiola îl va conduce.
Echipa internaționalul român Silviu Florea a produs surpriza etapei a XVII-a în Top14, după ce a trecut de echipa „galactică” RC Toulon.
După o zi extrem de agitată, steliștii s-au destins în „cartierul roșu” din Amsterdam, admirând frumoasele domișoare care își ademenesc clienții prin intermediul celebrelor vitrine. După o lună de cantonament, inițiativa lui Reghecampf a avut rezultatul scontat, fotbaliștii săi uitând pentru mai multe ore de miza dublei cu Ajax.
Fanii olandezi sunt optimiști în ceea ce privește soarta confruntării cu liderul Ligii I, de joi, din 16-imile Europa League. Chiar dacă Ajax a făcut ieri doar 1-1 acasă cu Roda, suporterii sunt siguri pe ei: „Batem Steaua cu 3-0 sau cu 3-1!”
Roș-albaștrii au avut o supriză când au ajuns în Olanda, la Hoenderloo: terenul de antrenament a fost acoperit cu un strat de zapadă de cinci centimetri
Barcelona a câștigat de o manieră impresionantă partida de pe teren propriu, contra lui Getafe, scor 6-1, iar presa din Spania nu mai contenește cu laude la adresa formației catalane.
Pentru prima oară după mult timp, „one man show-ul” disputei nu a mai fost Messi; argentinianul, deși a înscris un gol (al 299-lea în tricoul Barcelonei) și a reușit o pasă decisivă, a fost eclipsat de Iniesta. În absența lui Xavi (accidentat – de notat că staff-ul tehnic a decis să îi odihnească în această partidă și pe Busquets, Cesc, Mascherano, Pedro și Alves), omul care a adus Spaniei titlul mondial în 2010 a interpretat perfect rolul de regizor și a reușit una dintre cele mai bune evoluții din ultimul timp.
„Magia lui Iniesta nu se termină niciodată” titrează El Mundo Deportivo, pe prima pagină, pentru ca apoi să își justifice titlul: „Barcelona nu a fost afectată nici de „virusul FIFA”, nici de ora neobișnuită (12). Andres Iniesta a fost dirijorul unui nou concert, demonstrând încă o dată că are o inteligență în joc formidabilă. Acesta și-a început recitalul printr-o pasă de geniu pentru Alexis Sanchez, pentru ca apoi să îl facă uitat, prin clarviziunea de care a dat dovadă în joc, pe accidentatul Xavi. Iniesta și-a terminat reprezentația în finalul meciului, când a înscris pentru 5-1.”.
După 23 de etape, Barcelona ocupă primul loc, cu 62 de puncte, la 16 distanță de rivala tradițională, Real Madrid. Săptămâna viitoare, catalanii se deplasează la Granada, pentru duelul cu echipa lui To
Poate cea mai așteptată confruntare a etapei a II-a în Turneul celor Șase Națiuni Irlanda-Anglia a adus o nouă victorie pentru reprezentativa „trandafilor”, scor 6-12 (0-6).
Etapă ciudată în Serie A, acolo unde doar 6 meciuri din cele 9 disputate în acest weekend, până în acest moment s-au terminat egal.
După dubla din partida cu Udinese (la debutul în tricoul „diavolilor”), Mario Balotelli a fost încă o dată salvatorul lui AC Milan, care a smuls un egal in-extremis, în disputa de pe Stadio Is Arenas, contra lui Cagliari. Gazdele deschiseseră scorul înainte de pauză, prin Ibarbo, dar formația lui Allegri a obținut un penaty, în minutul 82, iar fostul atacant al lui City nu a ratat.
„Câinii” au avut parte de o mare surpriză înainte de finala din această după-amiază de la „Marbella Cup”.
Fostul dinamovist Gabriel Torje, cel mai important produs de export al fotbalului românesc în ultimii ani, a profitat de ziua liberă dată de tehnicianul Lucas Alcaraz după victoria categorică obținută pe terenul lui La Coruna, 3-0, și a venit să își salute foști coechipieri.
Doi ani a evoluat Vali Badea pentru Steaua, suficient pentru a rămâne în istoria grupării roș-albastre. Prin dubla reușită contra lui Standard Liege, atacantul născut la Alexandria a calificat echipa în grupele Champions League.
Viitorul lui David Villa pare pecetluit. Dinspre Catalunya au venit tot timpul semnale pozitive în legătură cu atacantul, însă Marca, ziar apropiat al Realului notează că adevărul este altul.
CFR ne-a obișnuit să ia titlul din doi în doi ani. După fiecare trofeu câștigat, „povara” Ligii Campionilor și-a cerut tributul, astfel că ardelenii nu au reușit să țină pasul cu contracandidatele din Liga 1.
Steaua suferă în ofensivă, Reghecampf neavând foarte multe soluții la dispoziție, însă patronul nu ține cont de acest aspect și vrea să termine „curățenia”. Costea și Rocha sunt ultimii din lista indezirabililor, iar pentru fostul atacant al Craiovei există varianta Rapid.
Ștefan Radu ar putea avea un coleg român la Lazio mai repede decât s-ar fi gândit oricine. Nu este vorba despre Săpunaru, jucător care a fost conectat în trecut cu un transfer în Cetatea Eternă, ci de o variantă surprinzătoare.
Luni, 11 februarie, va fi o zi crucială pentru Gigi Becali, care va afla verdictul completului de cinci judecători de la Înalta Curte de Casație și Justiție în Dosarul sechestrării celor trei indivizi acuzați că i-au furat limuzina patronului Stelei. Decizia magistraților nu-l va găsi însă pe parlamentarul român în țară. „Sâmbătă (nr – azi) plec în Antalya, trebuie să fac ultima verificare a echipei. De acolo plec direct la Amsterdam, dar o să trec și pe la Oli și Mirel că tot mă invită mereu și n-am reușit să ajung până acum”, a declarat Becali, la România TV.
Din câte se pare, destinația arabă a lui Gigi Becali nu va fi însă Emiratele Arabe Unite, unde își desfășoară a
Formația Paris Saint-Germain a învins, aseară, pe teren propriu, cu scorul de 3-1, echipa Bastia, în primul meci al etapei a XXIV-a a campionatului Franței și și-a mărit avansul la șase puncte față de următoarea clasată, Lyon.
Pentru PSG au marcat Ménez (56), Ibrahimovic (71-penalti, suedezul nu a fost titular, fiind odihnit de Ancelotti după partida pe care a disputat-o la națională, miercuri, contra Argentinei) și Lavezzi (89), în timp ce pentru Bastia a înscris Khazri (83).
Campionatul din China a devenit un adevărat miraj pentru jucătorii de top din Europa ajunși la finalul carierei. Didier Drogba și Nicolas Anelka sunt ultimii doi fotbaliști cu nume care au ales Asia, dar experiența nu a fost pentru niciunul dintre ei una plăcută, foștii atacanți ai lui Chelsea făcând „cale întoarsă” după doar șase luni (ivorianul a semnat cu Galata, în timp ce francezul este noul jucător al lui Juve).
Giampaolo Pozzo vrea să facă din Udinese, în următorii ani, una dintre forțele Europei, iar proiectul său are șanse de reușită. Patron la echipa friulană din 1986, omul de afaceri italian și-a dus echipa în ultimul sezon până pe locul trei în Serie A. Planul său nu a fost unul simplu, dar ideea de bază s-a dovedit a fi una cât se poate de bună, iar acum a început să culeagă roadele.
INTRĂ‚ ÎN CONCURS PENTRU A CÂȘTIGA BILETE LA STEAUA – AJAX INTRĂ‚ ÎN CONCURS PENTRU A CÂȘTIGA BILETE LA CFR – INTER Schimbare de look pentru unul dintre cei mai îndrăgiți actori de la Hollywood. […]
Rafael Nadal s-a calificat în semifinalele turneului de la Vina del Mar, prima competiție la care participă în ultimele șapte luni. „Matadorul” a trecut în sferturi, fără probleme, de compatriotul Daniel Gimeno-Traver, scor 6-1, 6-4 și va evolua azi, în careul de ași, contra lui Jeremy Chardy (francezul l-a învins, fără drept de apel, pe Paolo Lorenzi, scor 6-2, 6-3).
Deși nimeni nu a declarat public, mai multe persoane au pus evoluția ei pe seama faptului că și-ar fi dat acordul să evolueze pentru o altă echipă. Într‑un interviu acordat Mediafax, Bulatovic a răspuns acuzațiilor.
România dispută, în această seară, ultimul amical înainte de dubla de foc împotriva Olandei și Ungariei. Tricolorii vor întâlni, în Spania, reprezentativa Australiei, dar microbiștii români vor avea de luat o decizie grea, având în vedere că această seară propune o serie de partide extrem de interesante.
Președintele FRF, Mircea Sandu, l-a pus pe Dan Apolzan să facă o listă cu posibilii înlocuitori și, conform surselor ProSport, selecționerul ar putea fi demis dacă România va pierde partidele cu Ungaria și Olanda, din martie.
Prezența naționalei României în Spania a generat un interes destul de mare pentru impresari.
Dacă tribunele stadionului din Malaga nu au fost luate cu asalt nici la meciul cu Polonia și nici la cel cu Australia de către suporteri, agenții de jucători au dorit să vadă ce fotbaliști de perspectivă propune prima reprezentativă a tricolorilor.
Reprezentativa României se pregătește pentru cel de-al doilea meci din Cupa Europeană a Națiunilor.
La 7 ani distanță de la cea mai mare performanță reușită de o echipă românească după Revoluție – semifinala UEFA din 2006 -, generația care a repus România pe harta fotbalului european aproape a „apus”.
Laurențiu Reghecampf se află într-o situație ingrată, imaginea sa având de suferit grav după declarațiile date de Cornel Dinu. Cazul a devenit arhicunoscut – „Procurorul” a evocat un episod petrecut în urmă cu mai bine de 10 ani, când actualul tehnician al Stelei i-ar fi cerut ajutorul, după ce ar fi luat de la mafia sârbă 200.000 de euro pentru a truca un meci, care, în cele din urmă, nu s-a terminat cu rezultatul scontat – și a stârnit un adevărat tsunami în media din România.
Atacantul Denis Alibec a intrat în această toamnă în vizorul Stelei, iar vârful de 21 de ani putea reprezenta o soluție pentru ofensiva roș-albaștrilor. Situația atacantului este un pic delicată, acesta fiind împrumutat până în vară la Viitorul, și sub contract cu Inter Milano până în 2016, dar Becali găsise cheia mutării: îl mandatase pe Ioan Becali să negocieze cu Inter un împrumut, după ce a primit „girul” nașului Hagi.
Oficialii clubului Lazio Roma l-au achiziționat, miercuri, pe atacantul francez Louis Saha, care și-a încheiat pe cale amiabilă contractul cu gruparea engleză Sunderland, informează Corriere dello Sport.
Neymar sau Falcao au fost fotbaliștii despre care presa din Occident a discutat intens că se află în atenția Barcelonei, însă șefii de pe Camp Nou au alte planuri pentru perioada de mercato din vară.
Vilanova vrea neapărat să își betoneze apărarea, pentru a nu mai apela la soluțiile de avarie Mascherano sau Alex Song. Cum Puyol va împlini curând 35 de ani, iar evoluțiile lui Pique sunt oscilante, staff-ul Barcelonei a fixat ca „prioritate 0” aducerea unui fundaș de mare valoare.
Potrivit El Mundo Deportivo, ziarul de casă al catalanilor, germanul Mats Hummels este foarte aproape de Camp Nou, oficialii blaugrana urmând a-i face lui Dortmund o ofertă de nerefuzat: 30 de milioane de euro pentru fundașul de 24 de ani al lui Klopp. Conform sursei citate, secunzii lui Vilanova, dar și directorul sportiv Andoni Zubizarreta l-au urmărit pe „viu” pe internaționalul german în șase rânduri, doar în acest sezon.
„Într-o zi voi pleca de la Dortmund, simt nevoia de o schimbare. Să joc fotbal într-o nouă țară e motivant. Știu deja de interesul mai multor cluburi (n.r.se pare că United și City sunt și ele interesate de fundaș), iar una dintre variante mi se pare cu adevărat interesantă”, a declarat Hummels, de curând, pentru cotidianul Bild.
Caz unic în fotbal. România este o sursă nesecată de premiere și de lucruri ciudate, iar ultimul caz nu face decât să confirme acest lucru.
Eduard Schuller, internaționalul prezent la Campionatul European Under 17 din 2011 din Serbia, este obiectul unei tranzacții derulate prin intermediul anunțurilor la mica publicitate, anunță ziarulunirea.ro.
Concret, fotbalistul se află sub contract cu Unirea Alba Iulia, club care a intrat în insolvență și va fi transferat prin intermediul administratorului judiciar, Florinel Oprinca, prin intermediul unui anunț. Sursa citată notează că persoana desemnată să administreze clubul a publicat deja, azi, în două publicații, anunțul potrivit căruia oricine este interesat de transferul lui Schuller este invitat marți, 12 februarie, la licitația pentru vânzarea jucătorului.
„Orice club interesat în cumpărarea jucătorului trebuie să obțină acordul în scris al jucătorului, acord care trebuie să fie depus la sediul administratorului judiciar”, se notează în anunț.
Va ajunge la Brazi
Curtat intens de Dinamo și de Astra, fundașul central de 18 ani va ajunge, cel mai probabil, la Fortuna Brazi, așa cum ProSport v-a anunțat încă de săptămâna trecută. Echipa antrenată de Edi Iordănescu îi acordă 30.000 de euro lui Schuller la semnătură, dublu față de cât voia să dea Dinamo.
Mai mult, prahovenii sunt dispuși să-i achite fundașului, lunar, o sumă de aproximativ 5.000 de euro, peste cei 4.500 pe care îi oferă Dinamo. Pe lângă Fortuna, o altă echipă ca
S-a terminat așteptarea. După aproape 8 luni de pauză chinuitoare, Rafael Nadal revine astăzi pe terenul de tenis. Locația – Vina Del Mar, Chile -, primul turneu pe zgură din 2013 în circuitul ATP și primul din cele patru care se vor desfășura în America Latină, sub termenul generic de „Golden Swing” (în onoarea celor doi mari jucători sud-americani Fernando Gonzalez și Nicolas Massu).
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER