Chiar și „extratereștrii” au, uneori, față umană. A demonstrat-o miercuri seara Barcelona, care a pierdut cu 1-2 pe „Celtic Park”, în fața unei echipe care a reușit să se apere eroic și a oferit o lecție perfectă de contraatac. „Este o victorie care nu va fi egalată niciodată. Nu cred că voi fi mai bucuros ca în această seară. Este cea mai mare performanță din cariera mea”, a declarat după meci Neil Lennon, managerul scoțienilor. Și are dreptate! A fost, probabil, una dintre cele mai importante seri din istorie pentru clubul care a împlinit marți 125 de ani de existență. Un succes care o aduce pe Celtic și mai aproape de calificarea în „optimile” Ligii Campionilor, o performanță pe care clubului din Glasgow nu a mai reușit-o în ultimii cinci ani!
Golurile decisive încasate în prelungiri, de multe ori după limita fixată inițial de arbitru, devin o „marcă înregistrată” pentru Mircea Lucescu. Un veritabil „blestem” pentru tehnicianul român. Miercuri seară, pe „Stamford Bridge”, Șahtior a făcut un meci mare, dar a pierdut după un corner, în prelungiri! Un deja-vu dureros, după partida de coșmar, cu Sevilla, din returul optimilor Cupei UEFA (2006-2007).
Antrenorul Stelei s-a declarat extrem de mulțumit de prestația elevilor săi după victoria cu Molde
Steaua a reușit să obțină maxim din dubla cu Molde și, cu 10 puncte, domină grupa E din Europa League. Norvegienii au evoluat fără câteva piese de bază, Solskjaer punând încă o dată pe primul plan campionatul, însă Becali nu ia în considerare acest aspect. Latifundiarul este de părere că Reghecampf a făcut din Steaua o formație imbatabilă, capabilă să se lupte cu aproape toate echipele de valoare de pe Bătrânul Continent.
Steaua s-a impus din nou, după șase ani, în deplasare, în grupele unei competiții europene și este cu un pas calificată în primăvara europeană. Roș-albaștrii pot accede în 16-imile competiției și fără a obține acel punct, în funcție de rezultatele obținute în celelalte meciuri ale grupei.
Dacă Stuttgart nu ar fi reușit în această seară să se impună în Danemarca – nemții au bătut cu 2-0 la Copengaga -, Steaua ar fi fost din această seară deja calificată. Totuși, oficialii din Ghencea pot să vadă și un avantaj din această „amânare a calificării”, partida cu nemții fiind acum extrem de ofertantă din punct de vedere al audienței.
Steaua a făcut un pas aproape decisiv pentru calificarea în 16-imile Europa League. Roș-albaștrii lui Reghecampf sunt la un singur punct distanță de obținerea celei de-a 10-a calificări în primăvara europeană, după ce au obținut maxim din dubla cu Molde.
Arena lui Molde a fost plină pe jumătate la duelul cu Steaua. Fanii roș-albaștrilor au dominat în multe momente atmosfera.
Liverpool are toate motivele să regrete că nu l-a transferat pe Lacina Traore. Intrat în vizorul „cormoranilor” încă de pe vremea când evolua la CFR, ivorianul a dat în această seamă încă o dată măsura talentului său, reușind să marcheze primul gol al partidei dintre Anzhi și Liverpool.
Ole Gunnar Solskjaer este omul surprizelor. Deși toată lumea preconiza că Molde va juca în această seară cu prima formație, iar tactica gândită de Reghecampf fusese gândită în consecință, fostul jucător al lui Manchester United a făcut o alegere ciudată. Norvegianul dă în continuare credit
Contestatarii lui Dario Bonetti s-au înmulțit în ultimul timp, chiar dacă italianul are încă sprijinul suporterilor și, cel puțin la nivel declarativ, al conducerii clubului. Frații Becalii au fost primii care s-au îndoit de capacitățile tehnicianului, dar partida cu Steaua l-a trimis în „gura lupului”. Mai multe foste glorii din Ștefan cel Mare au înfierat tactica lui Bonetti, care a ales să se apere în duelul cu rivala de-o viață și să conteze în ofensivă doar pe cartea contra-atacului.
Roger Federer și-a menținut procentajul de 100% în duelul său cu David Ferrer, învingându-l pe acesta în partida a doua din Grupa B a Turneului Campionilor de la Londra. Elvețianul s-a impus cu 6-4, 7-6(5) și s-a calificat în semifinalele competiției găzduite de capitala Angliei.
Weekendul care a trecut a tras cortina peste campionatul Suediei. În partea superioară s-a dus o bătălie extrem de spectaculoasă, la capătul căreia Elfsborg s-a încoronat campioană (
Oficialul clubului Galatasaray, Abdurrahim Albayrak, a declarat că a preconizat rezultatul meciului cu CFR Cluj, transmițându-i ginerelui său înainte de jocul din România că echipa turcă va învinge cu 3-1, și și-a exprimat convingerea că elevii lui Fatih Terim vor trece de grupele Ligii Campionilor.
Gabi Matei va sta departe de teren cel puțin 6 luni, astfel că el s-ar putea să nu mai poată ajuta formația lui Reghecampf în acest sezon. În aceste condiții, roș-albaștrii se văd din nou descoperiți pe „postul problemă”, deși acesta părea asigurat la începutul sezonului: Georgievski, Matei, Dumitraș și Martinovic erau variantele tehnicianului. Doar că socoteala antrenorului nu s-a potrivit cu realitatea din teren, de mai multe ori – ultima dată în derby-ul cu Dinamo – Steaua apelând la varianta Chipciu pentru postul de fundaș dreapta. Cu Matei accidentat, cu Dumitraș complet ieșit din formă și la un pas să părăsească Ghencea și cu Martinovic variantă doar în centrul defensivei, Becali trebuie să ia în calcul aducerea unui fundaș de bandă „de meserie”.
Alexis Lalas este, cu siguranță, unul dintre cei mai cunoscuți jucători din istoria SUA. Nu pentru performanțele obținute, fiind mai degrabă un jucător mediocru, ci pentru look-ul său, care l-a făcut celebru peste tot în lume.
Un jucător cu zeci de trofee și un om modest, care, cu zâmbetul pe buze, este de acord să ne dezvăluie tactica, cu care este sigur că o va răpune pe Steaua. După o carieră de răsunet, în Anglia, la Manchester, Ole Gunnar Solskajer nu mai are teamă de nimic. Ne invită la el în birou, unde, cu migală a construit tactica pentru meciul de diseară!
Drumul spre calificarea în primăvara europeană trece pentru steliști prin Molde. După două escale și 12 ore petrecute prin avioane și aeroporturi, am ajuns în orașul „sirenelor”! Locuitorii încearcă să ne vrăjească cu o veche legendă care susține că în urmă cu câteva sute de ani aici veneau sirenele la mal și făceau ochi frumoși bărbaților arătoși. Nu ai timp să-ți imaginezi povești pentru că un frig pătrunzător, ninsoarea și un vânt care bate cu peste 50 km/h te trezesc imediat la realitate. Dar localnici își fac reclamă. Dacă noi îl exploatăm pe Dracula, ei îi vând pe troli (foto), niște ființe sălbatice care ar fi trăit în peșteri și care le făceau rău oamenilor, dar care datorită clopotelor bisericilor au fost alungați până la urmă mai în Nord.
Viitorul Constanța este echipa al cărei nume se citește din ce în ce mai mult pe buzele microbiștilor datorită perioadei bune prin care trece. După CFR Cluj, Pandurii și Gloria Bistrița, urmează Steaua, iar Dică & Co. speră să fie o piedică în sprintul acestora spre titlu. În perspectiva acestui meci, Prosport a vorbit cu fostul stelist, Nicolae Dică (foto), care se află la un nou meci în calitate ca adversar al fostei sale echipe. Pentru mulți jucători ai Viitorului această partidă va reprezenta primul contact cu Steaua, dar, dintre toți, Dică știe cel mai mult ce înseamnă un duel cu echipa din Ghencea. El vede meciul ca pe o nouă oportunitate pentru a dovedi valoarea propriei echipe.
Super Mario Felgueiras nu a mai făcut minuni în poarta CFR-ului. După două etape, goalkeeper-ul din Gruia avea cele mai multe parade în Champions League, însă de această dată nu a avut ce să facă în fața lui Burak Yilmaz.
Apărarea clujenilor a fost în multe momente visătoare, chiar dacă ardelenii puteau spera la mai mult dacă erau calmi în fața porții. Așa cum ne-a obișnuit, portarul campioanei a fost extrem de fair-play și nu s-a ferit să admită superioritatea adversarilor, dar și să își exprime punctul de vedere vizavi de ce a determinat înfrângerea.
Galatasaray a făcut o demonstrație de forță în Gruia, golgheterul Yilmaz reușind o triplă care îi readuce pe turci în ecuația calificării. CFR a sperat pentru o scurtă perioadă că poate întoarce meciul, grație reușitei lui Sougou, fotbalist urmărit din tribune de emisarii mai multor cluburi.
Vârful ardelenilor admite că turci au reușit o partidă bună, dar, în condițiile în care și Braga a pierdut contra lui United, scor 1-3, pe teren propriu, șansele la calificare rămân intacte.
Galatasaray a jucat în această seară, în Gruia, ultima carte de rămânere în cupele europene. După trei etape, turcii strânseseră un singur punct, iar un eventual eșec contra clujenilor era sinonim cu ieșirea din scena europeană. În acest context, șefii clubului din Istanbul au supralicitat și au promis aproape 100.000 de euro pentru fiecare dintre titulari, în caz de victorie.
Fostul căpitan al echipei Germaniei, Lothar Matthäus, și-a exprimat dorința ca Balonul de Aur să fie câștigat de un jucător spaniol, trofeul urmând să fie decernat la 7 ianuarie, la Zurich, conform unui interviu acordat site-ului FIFA.
„Există jucători excelenți care merită pe deplin această recompensă. La nivel de club, Lionel Messi și Cristiano Ronaldo, ne-au oferit totul de-a lungul anului, multiplicând golurile și recordurile. Totuși, acești doi jucători de excepție nu au avut aceleași reușite în echipa națională. Este motivul pentru care cred că Balonul de Aur ar trebui să revină unui jucător spaniol. I-aș vedea foarte bine câștigători pe Xavi sau Iniesta. Sigur că ei nu marchează atât de mult ca Ronaldo sau Messi, dar strâng titluri, atât la club cât și la națională. Sunt piesele de bază în două echipe de prim plan”, a declarat Mathaus.
Mircea Lucescu are toate motivele să fie nemulțumit, toată strategia sa pentru partida de la Londra fiind dată peste cap de o greșeală ca în curtea școlii a lui Pyatov. Din fericire, Willian a reușit să egaleze imediat pentru „mineri”, astfel că formația ucraineană a putut reveni la planul inițial.
Concret, „Regina Europei” a deschis scorul după o greșeală colectivă a apărării, care a avut ca vârf al aisberg-ului gafa de cascadorii râsului a goalkeeper-ului.
„O ciudățenie a naturii”. Pyatov, care cu câteva secunde înainte fusese neîndemânatic, la o centrare superbă a lui Oscar, de această dată a scăpat mingea direct în Torres. Mingea a intrat în poartă fără prea mare concurs din partea vârfului spaniol. Acesta a beneficiat de un noroc formidabil, cum nu s-a întâlnit prea des de la transferul său de la Liverpool.”, au scris jurnaliștii de la telegraph.co.uk
Glasgow Rangers a fost retrogradată în liga a patra scoțiană în sezonul trecut după ce a dat faliment, iar povestea e pe cale să se repete cu Hearts, altă echipă de tradiție din Scoția.
Primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, a declarat, miercuri, că a cerut președintelui Federației Române de Fotbal (FRF), Mircea Sandu, ca meciul de fotbal dintre echipele naționale ale României și Turciei să se dispute pe Cluj Arena.
Steaua se află la 90 de minute distanță de obținerea, în mare măsură, a biletelor pentru primăvara europeană. Reghecampf se gândește să adopte, în premieră, de când se află pe banca roș-albaștrilor, un sistem 3-4-3, lucru dezvăluit de Becali astăzi și confirmat, în mare măsură, de tehnician.
După ce a refuzat oferta nemților de la DK Sportler pe motiv că aceștia au oferit cu 200.000 de euro mai puțin decât ceruse Ioan Mărginean pentru pachetul majoritar de acțiuni și nici nu au prezentat garanții financiare, actualul proprietar s-a reorientat rapid.
Laurențiu Reghecamf se teme de „virusul FIFA” mai mult decât de adversarii pe care îi are de înfruntat în campionat sau Europa League. Barcelona și Real Madrid au invocat de mai multe ori în ultimii doi ani acest „flagel” – fotbaliștii se întorc storși de puteri sau accidentați de la echipele naționale -, iar traseul echipei de club în viitorul apropiat are de suferit.
Vlad Chiricheș este unul dintre cele mai vehiculate nume pentru perioada de transferuri din iarnă, presa din străinătate grăbindu-se să îl conecteze cu formații de top de pe bătrânul continent. După Milan sau Barcelona, Premier League a devenit ultima destin
*Fanii turci au creat deja probleme în Cluj. 10 dintre aceștia au provocat panică pe aeroport, doar intervenția în forță a oamenilor legii calmând spiritele.
Galatasaray își joacă, în această seară, la Cluj, ultima carte pentru o prezență în primăvara europeană. Cu un singur punct după primele trei meciuri, turcii speră la un rezultat pozitiv în Gruia, altfel șansele de calificare, fie și în Europa League, urmând a fi minime.
Aproximativ 1000 de fani turci vor fi prezenți în Ardeal, pentru a-și susține echipa, iar aceștia și-au făcut simțită prezența încă de la sosire. 10 dintre suporteri s-au încăierat la aeroport, fără niciun motiv clar, exceptând starea de ebrietate avansată în care se aflau.
„Erau foarte beți și s-au luat la bătaie în aerogară. Erau circa 10 persoane și s-au luat la bătaie între ceilalți pasageri. Poliția transporturi a intervenit și i-au despărțit pe suporterii agresivi. Au fost evacuați din aeroport și amendați”, a declarat David Ciceo, directorul Aeroportului Internațional Cluj, conform stiridecluj.ro.
Performanțele Stelei nu au trecut neobservate, astfel că roș-albaștrii țin prima pagină a site-ului oficial al UEFA, astăzi.
Ziariștii forului continental au făcut o analiză extrem de detaliată a motivelor pentru care formația română a revenit în prim plan și consideră că rezultatele obținute își găsesc justificarea în valoarea jucătorilor, dar și în modelul german implementat de Laurențiu Reghecampf.
Omul îmbrăcat în uniformă și reporterul discută la capătul gangului interminabil care leagă Șoseaua Alexandria de unitatea Jandarmeriei.
Aducerea arbitrilor străini și-a arătat defectele, poate mai tare ca niciodată, duminică seara, la Steaua – Dinamo (3-1), când belgianul Alexandre Boucaut nu a fluierat trei penalty-uri. De aici s-au născut destule întrebări: Cum și cine alege arbitri, dar, mai ales, ce pățesc aceștia? ProSport îți explică procedura în totalite.
Ionuț Negoiță uimea la finalul derby-ului spunând că „un jucător al lui Dinamo a tot încercat să comită lovitură de la 11 metri”. La nici 24 de ore distanță, acționarul dinamovist și-a schimbat poziția.
Steaua defilează în Liga 1, având, după 14 etape, 12 puncte avans de formația clasată pe locul secund. Chiar și așa, eșecul din Cupă, de la Chiajna, a demonstrat limitele echipei lui Reghecampf: doar câțiva dintre fotbaliștii care au evoluat mai puțin se ridică la nivelul titularilor.
Presiune imensă pentru Mancini la City. Tehnicianul italian a avut o ieșire nervoasă la conferința de presă de astăzi, care a precedat partida de Ligă, contra lui Ajax. Deranjat vizibil de întrebarea unuia dintre jurnaliști, care l-a chestionat în legătură cu posibila plecare de pe Etihad, Mancini nu a putut să își păstreze calmul.
Fanii Rapidului își continuă războiul lor. După ce la meciul de Cupă, contra Deltei Tulcea, scor 4-1, ultrașii din Giulești au preferat să își taxeze favoriții pentru parcursul slab din ultimul timp, dar și pe George Copos, pentru modul greșit în care gestionează situația sub Grant, de această dată, la partida cu Astra, i-au luat în colimator doar pe oficiali.
Constantin Zotta a fost cel mai ghinionist, în tribună fanii „pasându-și” numărul de telefon de la unul la altul și blocându-i mesageria cu sute de mesaje, date în același timp. De asemenea, pe lângă cântecele devenite deja clasice împotriva conducătorilor, ultrașii rapidiști au afișat și un banner, al cărui conținut e greu de reprodus.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER