În apariția și, ulterior, în dispariția Cupei Intertoto există o notă de auto-ironie involuntară. Creată pentru a-i ține pe pariori ocupați și în timpul verii, când aproape toate campionatele europene sunt în pauză, a treia competiție continentală a fost desființată tocmai din cauza pariurilor. „Meciurile dintre aceste echipe obscure atrag mai multe pariuri decât în mod obișnuit, pentru că în perioada iunie-iulie nu există alte partide la nivel înalt în Europa”, explica jurnalistul Declan Hill în cartea The Fix.
Jose Mourinho a fixat primul om indezirabil de pe Bernabeu. Legenda Realului, Zinedine Zidane, actual director sportiv la dorința „Specialului”, va fi dat afară în vară, anunță cadena SER.
Probabil unul dintre cei mai influenți jucători ai ultimilor 20 de ani, Zizou a fost cooptat în staff-ul blanco în 2009, dar abia după venirea portughezului a fost mandatat să se ocupe de problemele echipei la propriu. Se pare că tehnicianul albilor este extrem de nemulțumit de modul în care francezul își face treaba și vrea să scape de el cât mai curând.
Selecționerul Radu Voina (foto) a stabilit ieri lotul lărgit al naționalei feminine de handbal pentru turneul preolimpic de la Lyon (25-27 mai). Talida Tolnai, Tereza Pîslaru, Mirela Nichita și Denisa Dedu – Valentina Ardean, Iulia Curea, Oana Manea, Florina Chintoan, Georgiana Ciuciulete, Ada Nechita, Cristina Vărzaru, Ramona Farcău, Aurelia Brădeanu, Diana Druțu, Adina Meiroșu, Daniela Băbeanu, Mihaela Ani-Senocico, Gabriela Perianu, Melinda Geiger, Patricia Vizitiu și Alina Horjea. România va întâlni Franța (25 mai), Muntenegru (26 mai) și Japonia (27 mai). Primele două echipe vor merge la JO.
Desfășurat în week-end pe traseul București – Năvodari (285 km), „ProSport cu bicicleta la mare” a scos la rampă oameni alimentați cu o ambiție uriașă, povești impresionante și un spirit de colegialitate pe care rar îl mai identificăm pe la noi. La evenimentul inițiat de Lucian Mândruță, caravana a șerpuit pe drumul vechi către Marea Neagră cu 150 de participanți, pentru ca pe nisipul fierbinte din Năvodari să mai pedaleze doar 90 de rutieri.
Nu rata ProSportul de marți. Dacă vremurile când fotbaliștii români plecau pe sume importante la echipe cu nume din afară par apuse, iată că ținem steagul sus prin tehnicieni. Boloni, Dan Petrescu, Mirceau Lucescu sau Cosmin Olăroiu sunt nume care înseamnă deja mult pe harta fotbalului mondial, dar o mutare de senzație se va produce în această vară. Află din ediția tipărită de mâine ce antrenor român este aproape să preia o echipă de legendă și care sunt culisele mutării.
Argentinianul Carlos Tevez vrea să rămână la Manchester City „atât timp cât va trebui” pentru ca proiectul grupării să reușească, informează AFP.
„Acest club a construit ceva special în ultimii ani. Acest proiect m-a convins să vin aici. Sunt aici de la începutul proiectului și împărtășesc viziunea șeicului Mansour. El a fost mereu bun cu mine și vreau să-l răsplătesc și să rămân atât timp cât va trebui pentru ca proiectul să fie un succes. Sunt o persoană ambițioasă. Vreau să muncesc mult și să câștig trofee cu City. Este tot ce contează pentru mine”, a declarat Tevez.
Tevez a fost exclus din lot timp de șase luni, după ce a refuzat să intre în joc la meciul cu Bayern Munchen din Liga Campionilor, din septembrie 2011. După ce și-a cerut scuze, el a avut o revenire triumfală, reușind să marcheze patru goluri de la finalul lunii martie.
Eden Hazard este unul dintre cei mai curtați fotbaliști din Europa, evoluția sa din ultimele sezoane urcându-i cota exponențial. Lille a rămas în fruntea Ligue I în acest sezon grație play-maker-ului de 21 de ani și e gata să dea marea lovitură pe piața transferurilor în vară: vor lua 40 de milioane de euro pe „giuvaierul” belgian.
Deși Mourinho și-a exprimat în mai multe rânduri simpatia pentru Hazard (se zvonea chiar că îl va ceda pe Di Maria pentru a putea să îl transfere pe belgian), fotbalistul campioanei Franței nu ia în calcul o astfel de mutare.
„Vreau să termin cu bine sezonul cu Lille apoi să mă transfer în Premier League. Am auzit și de interesul altor echipe, dar pe mine mă tentează Anglia mai mult ca orice”, a spus Hazard, conform crunchsports.com
Performanțele Urziceniului lui Dan Petrescu continuă să stârnească rumori în Anglia, chiar dacă între timp clubul de fotbal Unirea nu mai există.
Britanicii de la The Sun se tem că Rangers va avea o soartă similară cu formația lui Bucșaru și aduc în discuție faptul că declinul și problemele pentru Rangers au început încă din acel sezon. O eventuală calificare în primăvara Ligii – obiectiv interzis de Unirea lui Petrescu – ar fi însemnat o gură de oxigen pentru formația scoțiană care acum cochetează cu falimentul.
Formația Athletic Bilbao va efectua un antrenament pe stadionul Giulești – Valentin Stănescu înaintea finalei Ligii Europa pe care o va disputa la 9 mai, pe Arena Națională din București împotriva echipei Atletico Madrid, informează site-ul oficial al grupării giuleștene.
„Finala Europa League de la București este un specială și pentru clubul nostru. O delegație a clubului Athletic Bilbao s-a deplasat pentru două zile la București, la 27 și 28 aprilie, pentru a pregăti toate detaliile organizatorice înaintea meciului din Europa League. Aceștia au vizitat Arena Națională, acolo unde urmează să aibă loc finala, dar și stadionul echipei noastre Giulești – Valentin Stănescu, acolo unde se vor antrena înaintea finalei din 9 mai. Momentan nu se cunosc detalii referitoare la antrenamentul spaniolilor, care va avea loc pe stadionul nostru, dar cu siguranță vom anunța suporterii dacă accesul va fi permis în tribune”, se precizează pe site-ul citat.
UPDATE Dispute pe muchie de cuțit în sesiunea de după amiază de astăzi, unde au loc cele mai echilibrate partide din turul doi. Finalistul de anul trecut, Judd Trump, este la două frame-uri distanță de sferturi (îl conduce cu 11-9 pe „Căpitanul” Ali Carter, în timp ce Matthew Stevens și Barry Hawkins sunt la egalitate, 10-10. Rămâi pe prosport.ro pentru detalii.
Cel mai puternic brand din Premier League este Wayne Rooney, replicile tricourilor cu numărul `10` purtate de englez fiind vândute cel mai bine în întreaga lume. Sporting iD a dat publicității astăzi topul primilor cinci jucători din Anglia al căror tricouri sunt la mare căutare (fără a specifica și numărul aproximativ de bucăți).
Ciorbă, papanași și țuică sunt câteva dintre mâncărurile și băuturile tradiționale din România și care pot fi degustate de fanii formațiilor Atletico Madrid și Athletic Bilbao, care vor veni la București, în 9 mai, la finala Ligii Europa, se arată într-un material al Europa Press.
Partida de aseară, din Giulești, nu a oferit un spectacol agreabil în teren, însă a oferit o fază care va rămâne pentru posteritate. Concret, lucrurile sunt deja cunoscute: în repriza secundă, „Coach” Becali l-a sunat pe Stoichiță și i-a impus schimbările. După meci, stupoare – ambele părți au negat dialogul. Dacă tot nu au discutat, vă prezentăm o variantă amuzantă a telefonului misterios primit de Lippi (adaptare după un banc mai vechi, dar care se potrivește bine cu penibilul situației).
Sinceritate? Nota 10! Memorie? 10 cu plus! Umor? Peste 10! Intuiție? 17, noua notă din gimnastică! Răbdare? Revenim la 10. Naturalețe? Încă nu s-a inventat nota…
„Trofeul pentru întreaga activitate” ne-a mijlocit o întâlnire captivantă cu Zeița de la Montreal, Nadia Comăneci. „Știu, tot v-am amânat eu, de nu ne-am întâlnit! Acum voi avea încă un premiu de preț. E mai bine că mi l-ați adus acum, după ce am împlinit 50 de ani”. În două reprize a câte zece minute, Nadia Comăneci a jonglat printre întrebările adresate de ProSport.
Fotbaliștii care au câștigat Cupa Campionilor Europeni la Sevilla vor juca pe 7 mai, la 26 de ani de la cucerirea trofeului, într-un turneu demonstrativ de fotbal la Cheile Grădiștei
Festivitățile de marcare a cuceririi de către Steaua a CCE au fost de 26 de ani încoace ori „sublime”, ori au lipsit cu desăvârșire. La 10 ani s-a organizat un meci cu Barcelona, apoi s-au ținut diverse festivități la 15, 20 și 25 de ani de la câștigarea trofeului. Ca un mesaj de a nu fi uitați, anul acesta echipa Steaua ”86 revine din nou pe teren!
Conducerea clubului Beșiktaș își dorește mult să îl readucă pe Mircea Lucescu la gruparea din Istanbul, cu care a câștigat campionatul Turciei în 2003, chiar în anul în care echipa a sărbătorit 100 de ani de existență, informează cotidianul Akșam.
ProSportul de astăzi a realizat un interviu în paralel cu frații Karamyan, fotbaliști care au avut ocazia să fie antrenați dirijorii derby-ului de duminică, Rapid – Steaua.
Dacă Artiom nu a putut să facă o alegere, Arman a răspuns fără ezitare: îl preferă pe Stoichiță. Un imbold pentru tehnicianul Stelei, care are bifată o singură victorie în palmares împotriva giuleștenilor.
Formația Șahtior Donețk, antrenată de Mircea Lucescu și la care evoluează Răzvan Raț, s-a calificat în finala Cupei Ucrainei, după ce a învins în semifinale, vineri, cu scorul de 4-3, echipa Volin Luțk, în semifinalele competiției.
Fotbalistul echipei FC Brașov, Blazhe Ilijoski, a declarat după victoria din meciul cu Dinamo, scor 2-0, că jocul a fost mai ușor decât se aștepta și că formația bucureșteană va rata titlul dacă va continua în acest fel.
„A fost mult mai ușor decât ne așteptam, credeam că Dinamo poate mai mult, dar clar noi am fost echipa mai bună. Dacă Dinamo continuă în felul acesta, nu va lua titlul. Nu m-a impresionat nimeni de la ei. Din punctul meu de vedere 80 la sută suntem salvați de la retrogradare, dar după cum se vede este un campionat în care oricine poate bate pe oricine”, a spu
Cum lupta dintre Barcelona și Real pare închisă, jurnaliștii de la AS au găsit o miză pentru finalul de campionat. Messi și Ronaldo se luptă pentru gheata de aur și pot doborî recordul deținut de Dudu Georgescu, care în 1976-1977 a înscris 47 de goluri. Ziariștii din capitala Spaniei au scotocit prn arhive și au găsit un nume care nu le spunea prea multe, dar pe care l-au luat ca reper ca țintă de doborât: fostul dinamovist și golurile suspecte marcate de acesta.
Steaua va începe partida din Giulești cu Mihai Costea titular, jucătorul fiind impus în primul `11` de Becali, în detrimentul golgheterului Rusescu. Patronul Craiovei, Adrian Mititelu, anticipează că „Nilă” va face un meci mare, însă pentru asta are nevoie de libertate de mișcare: cum la Steaua sunt multe „vedete pe metru pătrat” s-ar putea ca cineva să se interpună între Costea cel mic și glorie.
Președintele lui Juventus, Andrea Agnelli, a anunțat încă din toamnă că acesta este ultimul sezon pe care Del Piero îl va mai juca la Juventus. Chiar dacă se părea că „Pinturicchio” intenționează să se retragă, vestea că un fotbalist cu un așa background ar putea fi transferat gratis le-a aprins imaginația multor cluburi. S-a discutat despre oferte extrem de consistente din partea unor cluburi din Orient sau MLS, dar și interseul lui Wenger pentru fotbalistul de 37 de ani.
Au mai rămas mai puțin de două zile până la meciul care va clarifica, în mare măsură, cine va rămâne în lupta pentru titlu. Roș-albaștrii au doar varianta victoriei pentru a mai spera la trofeu, însă Bergodi, fost antrenor atât în Ghencea cât și în Giulești nu le dă mari șanse lui Tănase&Co. Deși evită să folosească nume, tehnicianul care a avut curajul să îl înfrunte pe Becali trimite săgeți către acesta, pe care îl vede principalul responsabil pentru situația explozivă de la Steaua.
Arabii sunt la picioarele lui Olăroiu și Rădoi după ce cei doi au cucerit titlul cu Al Ain, după o pauză de 7 ani. Anul trecut clubul din Emirate s-a salvat in-extremis de la retrogradare, dar sub comanda fostului tehnician de la Steaua a cucerit campionatul cu trei etape înainte de final.
Presa din Golf a relatat, în ultima lună, că Oli ar avea o ofertă de nerefuzat de la fosta sa echipă, Al Hilal, care îi oferă 12 milioane pentru un contract pe trei ani; odată câștigat titlul, Oli a fost abordat de presa din Emirate pe marginea acestui subiect, însă a răspuns misterios.
„Acum nu vreau să vorbesc despre viitor. Acum vrea să mă bucur de acest moment, de acest succes. Sunt foarte mândru de jucătorii mei. Tot ce am realizat a fost datorită lor, în primul rând. Orice antrenor e inexistent fără jucătorii lui. Vreau să le mulțumesc și celor din conducere. Fără sprijinul lor, n-am fi putut câștiga acest titlu”, a spus Olăroiu, conform Adevărul.
Duelul de foc din turul doi al Campionatului Mondial de snooker de la Sheffield dintre Hendry și Higgins pare a nu avea istoric. Chiar dacă pe hârtie părea favorit, „The Wizzard of Wishaw” este condus de septuplul campion mondial cu 12-4 după primele două sesiuni și este la doar un frame distanță de eliminare.
Campionul mondial en-titre a fost doar o umbră palidă a omului care câștiga 3 din ultimele 5 ediții de la Crucible și, chiar dacă Hendry nu a etalat un joc excepțional decât în prima sesiune – primele 8 frame-uri au durat doar două ore, reușindu-se break-uri consistente – (de notat că Higgins a condus cu 2-0 în debutul meciului).
Dinamo a pierdut primul meci din campionat în era Bonetti și pare să nu aibă benzină suficientă pentru a se lupta până la capăt la titlu. Dumitru Dragomir critică dur jocul prestat de „câini” și susține că semnale negative au fost încă de la meciul de Cupă, de la Mediaș.
„Toți i-ați ridicat în slăvi că au bătut de două ori la rând, dar uitați faptul că au pierdut fără drept de apel la Mediaș. Dinamo nu avea cum să câștige cu Brașovul sau să facă egal atăta timp cât nu poate să facă marcaj. Și o echipă de Divizia B o bătea pe Dinamo. Nu cred că Dinamo va câștiga titlul, deși șanse mai sunt. Depinde și ce face Rapid cu Steaua.”, a spus Dumitru Dragomir la gsptv.
Omul care a marcat istoria recentă a Barcelonei și-a luat ieri adio de la clubul pe care l-a dus pe cele mai înalte culmi. Guardiola a anunțat că nu își va prelungi contractul cu formația blaugrana și toți s-au grăbit să speculeze care va fi viitoarea destinație a lui Pep.
Președintele Bresciei, Gino Corioni, unult dintre apropiații tehnicianului încă de pe vremea când acesta evolua la „rândunele” dezvăluie că Pep va sta departe de gazon o perioadă, lucru dealtfel anunțat și în conferința de presă de ieri.
Se anunță o atmosferă de mare meci în Giulești, duminică, atunci când Rapidul lui Lucescu Jr va primi vizita Stelei, într-o partidă ce se poate dovedi decisivă în lupta pentru titlu. Giuleștenii promit să fie la înălțime și de această dată, astfel că biletele aproape s-au epuizat, cu mai bine de 48 de ore înainte de meci.
UPDATE 14:00 După ce a cucerit tot ceea ce se putea cuceri cu Barcelona, Guardiola a ales să se despartă de clubul catalan și să accepte o nouă provocare.
Bomba a fost detonată la Barcelona. Dacă despre plecarea lui Pep s-a scris enorm și ea nu a constituit o surpriză pentru nimeni, Sandro Rosell a surprins, numindu-l pe Tito Vilanova noul antrenor al echipei catalane. Guardiola va pregăti echipa în continuare în acest final de sezon, pentru ca din vară locul acestuia să fie luat de actualul secund. Astfel, catalanii continuă tradiția începută în 2008, când au mers pe mâna lui Pep, pe atunci tehnician la echipa secundă a clubului.
La conferința de presă de astăzi, dinaintea partidei cu CS Otopeni, tehnicianul lui CSMS Iași, Ionuț Popa s-a referit la meciurile din semifinalele UEFA Champions League și a precizat că Chelsea s-a calificat în finală grație unui noroc uluitor.
„Dacă înainte credeam că doar 25 la sută este noroc în fotbal, iar 75 la sută știință, după ce am văzut Chelsea cu Barcelona mi-am schimbat opinia. Păi după acest meci cred că fotbalul înseamnă 95 la sută noroc și bulangeală. Astea nu pot fi antrenate. Cât despre penalty-ul ratat de Messi, dacă aveam un pistol trăgeam în televizor”, a spus Popică.
Peste 400 de jandarmi din cadrul Jandarmeriei Capitalei vor asigura măsurile de ordine publică la meciul de duminică dintre Rapid și Steaua, catalogat ca fiind unul cu grad ridicat de risc, se arată într-un comunicat al Direcției Generale de Jandarmi București.
Curtea de Apel din Gyor a decis, vineri, reducerea pedepselor ucigașilor handbalistului Marian Cozma, Sandor Raffael și Gyozo Nemeth, de la închisoare pe viață la închisoare pe 18 ani pentru fiecare, informează MTI.
Unui al treilea inculpat, Ivan Sztojka, care inițial fusese condam
Guardiola a intrat în istorie cu Barcelona, dar de azi este istorie pentru clubul catalan. Deși Sandro Rosell a încercat ieri să îl convingă timp de patru ore să rămână, oferindu-i puteri depline și un contract în alb, Pep s-a decis să renunțe. Astăzi, Guardiola i-a anunțat pe jucători că nu își va prelungi contractul
Rezultatele slabe din ultimul timp, dar și jocul fără niciun orizont le-au dat mari bătăi de cap oficialilor clujeni. Aceștia sunt deciși să remanieze lotul în vară, urmând să renunțe la jucători care nu au confirmat și la cei cu probleme de disciplină.
Jose Mourinho suferă, în aceste zile, la capitolul imagine. Arogantul Mou s-a transformat în muritor, chiar după ce reușise să învingă eterna rivală, Barcelona, în El Clasico.
Decizia de a îngenunchea la penalty-urile decisive cu Bayern a stârnit rumoare și a născut ironii din partea contestatarilor. Englezii au descoperit o altă gafă făcută de „Special”, înainte de partida cu Bayern. Portughezul a păstrat o relație extrem de strânsă cu foștii săi jucători de la Chelsea și a ținut să le ureze baftă, printr-un SMS, înainte de confruntarea cu Barcelona. „Puteți să o faceți, ne vedem la Munchen” a fost mesajul text trimis către Cech, Lampard și Drogba, anunță vitalfootball.co.uk. Se pare că protughezul nu lua în calcul sub nicio formă o posibilă eliminare în fața lui Bayern; să subestimezi o formație care îi are în componență pe Ribery, Robben sau Gomez, și care pleacă cu avantaj după manșa tur, este mai mult decât ignoranță – este lipsă de profesionalism. Poate dacă nu i-ar fi luat pe nemți la preț de matineu (dovadă și declarația dinaintea meciului „Nu ne-am antrenat pentru penalty-uri deloc, o să ne calificăm în timpul regulamentar”), altul era rezultatul partidei și Real se putea încununa din nou „Regina Europei”
Atacantul croat al formației Bayern Munchen, Ivica Olici, a semnat un contract pentru două sezoane cu gruparea germană VfL Wolfsburg.
Olici, în vârstă de 32 de ani, care a petrecut trei sezoane la clubul bavarez, a confirmat acest transfer, după ce Bayern a revenit din Spania.
Internaționalul croat și-a pierdut locul de titular la Bayern, după o serie de accidentări și nu a marcat decât două goluri în 19 meciuri în acest sezon.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER