Îndrăgita vedetă de televiziune Roxana Ciuhulescu a jucat astăzi tenis alături de copii, la cel mai puternic turneu pentru juniori din România, Dr. Oetker Junior Trophy. Alături de antrenorul federal Cătălina Cristea, jurnalista de la PROTV a intrat pe terenul de tenis și a schimbat mingi cu copiii din public prezenți la turneu. Printre micuți s-au numărat și unii dintre cei mai valoroși juniori, câștigători ai unor ediții anterioare ale competițiilor naționale. „Am fost foarte bucuroasă că am putut juca tenis alături de copii, îmi place sportul foarte mult. Eu am jucat handbal în copilărie dar îmi place tenisul și cred că este foarte important pentru acești copii să facă sport. Voi reveni cu bucurie pe terenul de tenis și am acceptat cu plăcere invitația Cătălinei Cristea de a mă pregăti în acest sens”.
Cum era de așteptat, patronul Stelei a anunțat cu multe zile înainte ce surprize îi pregătește „omologului” de pe banca Rapidului, Răzvan Lucescu. Patronul-antrenor din Ghencea îl va titulariza pe Mihai Costea, așa cum a intenționat și în partida cu Vasluiul; marea surpriză ar putea fi reprezentată de lăsarea pe banca de rezerve a lui Tatu, dacă nu cumva îl reinventează pe postul de mijlocaș – tactica va fi, evident, „4-4-2 țărănesc”.
Duelul din această seară, de pe Camp Nou, este așteptat de toată lumea cu sufletul la gură. Totuși, sunt și fani care reușesc să se deconecteze de la tensiunea partidei. Pe 9gag.com a apărut astăzi o poză care sintetizează foarte bine nivelul de încredere de care se bucură cei doi goleadori ai celor două formații. Orice alt comentariu este de prisos…
Campionatele puternice din Europa au intrat în linie dreaptă, urmând să își desemneze campioanele. Dacă în Spania, Germania și Scoția campioanele sunt decise, Real Madrid, Dortmund și Celtic impunându-se, lucrurile sunt mai complicate în celelalte ligi importante de pe bătrânul continent.
Partida de duminică seară din Giulești este decisivă pentru formația din Ghencea. Dacă rapidiștii păstrează șanse la titlu indiferent de rezultat, nemaiavând de disputat meciuri extrem de dificile, de partea cealaltă, trupa lui Stoichiță își poate lua adio de la campionat dacă nu se impune sub Grant.
Fostul tehnician al lui Vaslui și al Rapidului, Viorel Hizo, e convins că Lucescu Jr îl va contracara pe „Lippi” și nu acordă prea multe șanse roș-albaștrilor.
„E de necrezut ce se întîmplă cu primele clasate. E incredibilă inconstanța de care dau dovadă. Nu mi-a venit să cred că CFR a pierdut ultimele două meciuri de acasă, luând nouă goluri. În acest moment, Vaslui și Rapid se bat pentru titlu. Nici nu îmi aduc aminte cînd Rapid a mai pierdut cu Steaua, nu cred că va pierde nici acum”, a spus tehnicianul, la sport.ro.
Marius Copil s-a calificat în turul secund al turneului BRD Năstase Țiriac Trophy de la București, dotat cu premii în valoare totală de 450.000 de euro. Jucătorul român l-a învins, categoric, în două seturi, scor 6-3, 6-2 pe Tobias Kamke, jucător clasat cu 100 de poziții mai sus în clasamentul ATP.
După ce Crivoi și Moraru au fost nevoiți să se recunoască învinși în runda inaugurală, Copil este primul român care își câștigă bilete pentru turul secund, acolo unde ar putea să se califice și Adrian Ungur, care dispută la această ora partida cu Dudi Sela.
Manchester United este în continuare favorită la câștigarea titlului, chiar dacă avansul față de City a scăzut la doar 3 puncte, după egalul din etapa trecută, cu Everton, 4-4. Cu toate acestea, eliminarea prematură din Ligă anunță o vară fierbinte pe Old Trafford, acolo unde Alex Ferguson pregătește lista de achiziții.
Ozil, primul pe listă
Jurnaliștii de la Caught Offisde anunță că scoțianul de pe banca lui United dorește să îl transfere pe Mesut Ozil, unul dintre favoriții lui Mourinho și care a reușit un sezon de excepție în tricoul albilor. Potrivit sursei citate, englezii l-au monitorizat pe mijlocașul german cu origini turce încă de pe vremea când evolua pentru Bremen, dar au fost cu un pas în urmă, și au ratat transferul. Totuși, Sir Alex vrea să repare greșeala comisă și pregătește o sumă cu multe zerouri pentru a-i motiva pe oficialii Realului să accepte mutarea: se discută de o ofertă de aproximativ 40 de milioane de euro.
Chelsea are o misiune aparent imposibilă, în această seară, pe Camp Nou, unde trebuie să apere avantajul fragil din prima manșă, când golul lui Drogba le-a adus o victorie nesperată.
Deși Di Matteo a anunțat că albaștrii nu s
Lucian Bute a intrat în linie dreaptă cu pregătirea în perspectiva meciului cu Carl Froch, care va avea loc pe 26 mai, la Nottingham.
Antrenorul lui Bute, Stephan Larouche, a decis să apeleze la un sparring cu nume pentru a-l pregăti pe „Mr. KO” pentru lupta cea mare: Dhafir Smith (30 de ani – 25 victorii la profesionisti). De notat că Smith l-a ajutat și pe Andre Ward să pregătească disputa cu Froch.
Victoria din Ghencea le-a dat aripi vasluienilor. Deși se află la trei puncte de lider, echipa lui Porumboiu are, poate, cele mai mari șanse la titlu în acest moment, având un parcurs extrem de simplu până la finalul campionatului. De asemenea, în caz de egalitate de puncte, Adailton&co stau bine, fiind depășiți doar de Rapid în ‘clasamentul derby-urilor”.
Finanțatorul Vasluiului este conștient de șansa pe care echipa sa o are și anunță că va asigura un buget extrem de consistent pentru sezonul viitor, în măsura în care clubul pe care îl patronează va lua titlul. Vor fi transferați jucători cu pedigree, care să facă față cu brio în cea mai importantă competiție inter-cluburi din lume, unde moldovenii speră să bată recordul de 8 puncte al Unirii.
Barcelona este aproape de un cutremur, după un sezon în care rivala Real Madrid se va impune, mai mult ca sigur, în La Liga. Catalanii au varianta reabilitării în Liga Campionilor, dar pentru a pune mâna pe trofeu, la Munchen, trebuie să străpungă, în această seară, fortăreața numită Chelsea.
Indiferent de cum se va termina sezonul, șefii de pe Camp Nou sunt pregătiți de schimbări, pentru a le face loc lui Van Persie și Gareth Bale; dacă fotbaliștii pe care gruparea blaugrana ar putea să îi cedeze nu provoacă rumori, schimbarea cea mare ar urma să survină pe bancă, acolo unde Guardiola nu s-a decis dacă va continua sau nu.
Prima mare surpriză la Campionatul Mondial de snooker. Campionul din 2005 de la Crucible, Shaun Murphy, a fost învins în primul tur de Jamie Jones, scor 10-8. Galezul a revenit de la 7-5 în sesiunea decisivă, pentru a furniza cea mai mare surpriză de până acum. Jones a arătat un joc solid, realizând două break-uri extrem de mari – 136 și 134 de puncte, cu care se situează pe pozițiile 2-3 în clasamentul celor mai mari break-uri (lider în acest clasament este Stephen Hendry, care în disputa cu Stuart Bingham, a reușit break-ul maxim, cel de-al 11-lea al carierei).
UPDATE 16.45 – Sebastian Vettel a reușit să câștige Marele Premiul al Bahrainului. A fost cea de-a 22-a victorie în Formula 1 pentru Vettel, germanul egalând performanța lui Damon Hill.
Ioan Andone salută și el venirea arbitrilor străini, chiar dacă până acum formația din Cluj a fost cea mai avantajată echipă de către arbitri. Tehnicianul din Gruia consideră că apele se vor liniști și media își va canaliza energiile spre ceea ce contează cu adevărat.
„Un singur câștig e din asta: că nu e presiune asupra arbitrilor. Restul gata, că toată lumea nu mai are ce să comenteze. Acum o să discutăm numai fotbal, sisteme de joc, forma unor jucători. Acuma ce să mai povestim de arbitri? Să vezi ce liniște o să fie, parcă o să văd”, spune el.
Internaționalul italian al echipei Villarreal Giuseppe Rossi a anunțat, sâmbătă, pe Twitter, că a fost operat cu succes, în SUA, la ligamentele încrucișate la piciorul drept, informează agenția Ansa.
Ion Crăciunescu nu mai suportă presiunea. Șeful CCA a fost umilit în urmă cu câteva zile de greii campionatului românesc, când a fost pus să voteze în Comitetul Executiv decizia aducerii arbitrilor străini, deși cei care conduc fotbalul autohton știau deja numele arbitrului sârb care va oficia la partida dintre Steaua și Vaslui.
Fostul mare arbitru dezvăluie că este scârbit de fotbalul românesc și de „butoanele” existente în acesta și face o comparație cu fotbalul britanic, unde omologul său câștigă infinit mai mult, deși își desfășoară activitatea într-un climat extrem de liniștit.
„În Anglia, dacă ești președintele Comisiei, iei 1 milion de lire pe an și nu te doare capul de nimic. Nu există stres, nu există nimic. În România mă simt ca într-o ghenă de gunoi. Nu există respect, nu există nimic. La noi ți-e bine doar dacă intri în jocurile unora”, a afirmat Ion Craciunescu, conform ziare.com.
Dominația Realului și a Barcelonei se va încheia în curând, pentru că o nouă formație e pe cale să renască din propria cenușă. Juventus este neînvinsă în campionat, cu șase etape înainte de final și visează la un nou titlu, după ce a fost nevoită să înfrunte tenebrele din Serie B, după scandalul Calciopoli.
Fostul închizător al bianconerrilor, Alessio Tacchinardi, este de părere că în doi ani formația din Torino va redeveni una dintre marile forțe ale Europei. „Beppe Marotta și Andrea Agneli (n.r. directorul general și președintele lui Juve) fac diferența, în doi ani Juve va fi ca Real și Barcelona, nu îi va sta nimeni în cale. Antonio Conte face o treabă minunată și are susținerea tuturor. Va crea o echipă care să domine Europa”, a spus mijlocașul care a evoluat pentru italieni timp de 13 ani(1994-2007), pentru Radio Mana Mana.
Rivalitatea dintre Barcelona și Real are în spate decenii, dar de mult timp aceasta nu a fost mai mare decât acum, când cele două formații sunt considerate a fi cele mai puternice din lume. Pentru cei mai mulți dintre noi, spectatori neutri, este un adevărat festin să privim acești jucători de mare clasă, jocurile psihologice pe care doi dintre cei mai buni tehnicieni le fac în încercarea de a tranșa bătălia de pe gazonul verde pe tabla de șah.
Steaua a pierdut aseară cu Vasluiul și mai păstrează doar șanse teoretice la titlul de campioană. Stoichiță și-a permis luxul de a nu executa toate ordinele primite din lojă, astfel că Becali a avut suficiente „argumente” pentru a critica dur deciziile luate de „Lippi” și a decretat: „De acum încolo numai eu fac echipa! Mai sunt șapte etape, dacă e să mor o să o fac pe mâna mea. Am zis că ascult, că mă consult. GATA, de acum eu iau hățurile”.
Ioan Andone și Liviu Ciobotariu, ultimii doi antrenori ai lui Dinamo, s-au temut să mizeze pe tineri și astfel s-a ajuns în situația ca Dinamo să depindă de fotbaliști trecuți bine de 30 de ani ca Dănciulescu și Cătălin Munteanu.
Revirimentul s-a produs odată cu venirea lui Bonetti, un tehnician care le-a rămas în inimă fanilor din Ștefan cel Mare pentru faptul că nu îi era frică să le dea șanse puștilor. Primele meciuri ale „câinilor” din actualul mandat al italianului au confirmat acest lucru: Danciu și Munteanu au fost schimbați cu Alexe și Țucudean.
Veste bună pentru fanii madrileni, înainte de El Clasico. Mourinho va rămâne la Real Madrid, el urmând să aibă mai mult control, iar conducătorii vor îmbunătăți condițiile economice ale secunzilor săi, anunță, cotidianul El Mundo.
Cum deja ne-a obișnuit, Becali este un om al extremelor, care acționează instinctual, fără să cântărească în prealabil dacă declarațiile pe care le face dăunează sau nu echipei. Criticile vehemente atunci când formația pierde nu mai surprind pe nimeni. Aseară, după înfrângerea cu Vasluiul, doi dintre cei mai apreciați fotbaliști, Chipciu și Tănase, au fost luați în colimator de patronul din Ghencea. Fostul jucător al Brașovului a fost desființat, chiar, spre mirarea tuturor.
Mulți acuză Realul și Barcelona că au monopolizat în ultimele decenii fotbalul spaniol. Că Primera e de mult o „afacere în doi”. La asta a contribuit evident și aportul adus de cele două staruri, Messi […]
Managerul lui Chelsea, Roberto Di Matteo spune că atacantul ivorian ar putea lipsi la returul semifinalei Champions League de marțea viitoare.
Barcelona – Real nu este numai un meci cu o încărcătură psihică aparte, ci și un prilej pentru cei mai buni jucători ai lumii să ofere faze spectacol, care vor rămâne repere, peste ani, în fotbalul mondial.
70 de goluri s-au înscris în ultimii 10 ani în cel mai celebru duel de planetă, o singură întâlnire terminându-se cu scor alb, 0-0.
Infrangerea cu Gyor, din semifinalele Ligii, pare sa fi deschis o adevarata cutie a Pandorei la echipa din Valcea. Nemultumirile din randul jucatorarelor s-au accentuat si vestiarul sta pe un butoi de pulbere. Conform enational.ro […]
La fiecare sfârșit de aprilie, Crucible Theatre din Sheffield este luat cu asalt de mii de oameni care vin să vadă niște actori mai aparte.
De maine, timp de doua saptamani, cei mai buni jucători de snooker se adună să îmblânzească bilele colorate pe postavul din fața lor. Ronnie O”Sullivan, cel mai năbădios jucător din circuit, campionul mondial John Higgins, Ding Junhui – eterna speranta a Asiei la un titlu mondial, Judd Trump – idolul generatiei tinere -, Neil Robertson, Mark Williams, Shaun Murphy sau Mark Selby sunt cei mai in masura sa revendive titlul de campion mondial dintre cei 32 de aspiranți.
Cinci dintre titularii lui Mihai Stoichiță riscă să nu aibă drept de joc etapa următoare, cu Rapid, dacă încasează cartonașe galbene cu FC Vaslui.
Steaua a vândut 17.000 de bilete în primele două zile, iar șefii clubului se așteaptă la un stadion plin în meciul de diseară
Nu doar jucătorii Stelei cred în șansele la titlu ale echipei antrenate de Mihai Stoichiță, ci și fanii. Oficialii clubului roș-albastru se așteaptă să vândă toate cele 24.000 de bilete tipărite pentru meciul cu FC Vaslui, după ce până ieri seară se vânduseră aproximativ 17.000.
Într-un fotbal care e dominat tot mai puternic de partea financiară, Van der Vaart face notă discordantă. Fostul jucător al Realului nu vrea să audă de nicio ofertă cu multe 0-uri, ci vrea să revină în Eredivisie, acolo unde și-a început cariera. În ciuda faptului că mijlocașul lui Tottenham este în vizorul mai multor granzi din Europa datorită evoluțiilor foarte bune din acest sezon, acesta promite că se va întoarce la Ajax, odată ce-i va expira contractul cu Spurs.
„Nu mă gândesc la nicio ofertă, vreau să mă întorc în Olanda. Simt nevoia să dau fotbalului și echipei care m-a lansat în fotbalul mare ceva înapoi.”, a explicat mijlocașul ofensiv pentru Daily Mail.
Jucătorul de 29 de ani este un produs al academiei lui Ajax, pentru care a jucat timp de 5 sezoane, înainte să se transfere. Ultimii 7 ani i-a petrecut în cele mai puternice campionate ale lumii: Germania, Spania și, acum, Anglia.
Nadal se simte confortabil pe zgură. Ibericul s-a calificat în sferturile de finală ale turneului Masters de la Monte Carlo, după ce l-a învins în două seturi, scor 6-1, 6-1, pe cazacul Mikhail Kukushin, în fix o oră de joc.
Spaniolul a fost nevoit să joace seara, lucru care, după cum a declarat, nu îi convine, din cauza ploii care a perturbat partidele. Chiar și așa, Rafa a etalat un joc extrem de solid, expediându-l repede pe cazac. În sferturile de finală „Matadorul” îl va întâlni pe Stanislas Wawrinka, care a produs surpriza în disputa cu Almagro: 6-3, 6-2.
Becali s-a declarat extrem de deranjat de faptul că Mihai Stoica a recunoscut că Steaua nu este interesată de transferul definitiv al lui Nikolic.
„Este liber să semneze cu orice echipă”, spunea managerul din Ghencea azi, spre nemulțumirea patronului, care se teme că Iancu s-ar putea înțelege cu una dintre rivalele Stelei.
„Meme a luat-o razna, el nu trebuie să spună lucrurile astea acum. Încă nu știu dacă îl vom păstra pe Nikolic, nu e momentul să facă astfel de declarații. M-a întrebat și Iancu, „Gigi, activezi clauza?” I-am răspuns că „da”, cum să negocieze acum cu Dinamo și să am nevoie de Nikolic în meciul ăla…cum o să mai joace el în penultima etapă.”, a explicat patronul din Ghencea, la gsptv.
Steaua întâlnește mâine seară Vasluiul, într-o partidă care poate fi decisivă în lupta pentru titlu. Becali regretă că nu l-a transferat pe Wesley în iarnă, randamentul acestuia din retur ducându-l pe primul loc în clasamentul golgheterilor.
„Wesley este cel mai bun din România, trebuia să îl iau. Mi-e teamă de el, dar avem avantajul că ei nu prea au jucat bine împotriva noastră, au un complex. S-ar putea să nu avem nicio problemă, să învingem lejer. Dacă îl aveam pe Wesley acum, nici nu mai îmi făceam probleme în privința titlului. Dar nu vreau să discut mai mult, mâine e meciul, nu vreau să îl supăr pe Porumboiu.”, a explicat Becali la gsptv.
S-au vândut 8.000 de bilete pentru partida de vineri a Stelei, contra Vasluiului
Fanii au de gând să umple stadionul la primul meci tare al Stelei din această primăvară. Oficialii echipei au anunțat că ieri, în ziua în care tichetele s-au pus în vânzare s-au dat 8.000!
Jurnaliștii din Rusia nu au niciun dubiu. Chiar dacă Dan Petrescu mai are contract cu formația din Krasnodar încă doi ani, presa din Est dă ca sigură o mutare în această vară. Cota „Bursucului” a explodat în ultimul an și patronii formațiilor din Moscova se gândesc tot mai serios să îi facă o ofertă de nerefuzat fostului tehnician al Unirii.
Potrivit Soviet Sport, Dinamo, Lokomotiv și Spartak sunt toate interesate de antrenorul român, dezamăgite de faptul că Zenit-ul lui Spaletti va lua, aproape sigur titlul. „Doar el și Spaletti au posturile garantate, doar că Dan Petrescu va fi ținta predilectă a lui Lokomotiv, Dinamo și ȚSKA, așa că șansele să rămână la Krasnodar sunt mici”, au notat rușii.
Antrenorul formației Astra Ploiești, Mircea Rednic, a declarat, joi, că situația sa nu e clarificată pentru următorul sezon, fiind de acord să semneze prelungirea contractului doar dacă vor fi condiții pentru a face performanță.
„Lotul nostru este cam subțirel, a fost și o situație de conjunctură cu câțiva jucători trimiși la echipa a doua sau cu contracte reziliate. Singurul pentru care am insistat să fie păstrat a fost Spadacio, iar patronul a fost de acord să rămână în lot. În jurul lui cred că putem să construim echipa pentru sezonul viitor. Nici situația mea nu este sută la sută clarificată pentru sezonul viitor. În momentul în care am convingerea că sunt condiții pentru a se face performanță, voi semna prelungirea înțelegerii”, a spus Rednic.
Novak Djokovic a primit astăzi o veste teribilă. La antrenamentul care a precedat disputa cu Alex Dolgopolov, din optimile turneului de la Monte Carlo, numărul unu mondial a fost informat că bunicul său, de care era extrem de atașat, a decedat.
Chiar dacă a intenționat să abandoneze turneul, Nole a dovedit încă o dată că este un luptător și a decis să continue, pentru a dedica eventuala victorie memoriei bunicului. În repetate rânduri Nole a discutat despre cât de mult i-a influențat bunicul său cariera și a decis că cel mai mare semn de gratitudine ar fi să continue. La trei ore după șocanta veste, sârbul se afla pe zgura de la Monte Carlo, într-o încercare emoționantă de a-și stăpâni durerea: a pierdut primul set 3-6, dar a avut puterea să revină în manșa secundă – 6-1. La scorul de 1-1 în setul 3, partida a fost întreruptă din cauza ploii.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER