Cel mai mare fotbalist din istoria echipei naționale a României, Gheorghe Hagi este ironizat într-un clip publicitar care rulează în aceste zile pe toate posturile TV. Clipul promovează campania „Echipamentul naționalei în magazinele Penny” și aparține sponsorului Penny Market, companie care a semnat la începutul lunii septembrie un contract de sponsorizare cu Federația Română de Fotbal, înțelgere valabilă până în 2018. În clipul pe care îl puteți urmări în playerul video de mai sus este ilustrată o scenetă în care mai mulți adulți stau la coadă, într-un magazin Penny, pentru a ajunge la Moș Crăciun.
Viitorul Constanța termină prima parte a sezonului pe poziția secundă în campionat, una care surprinde atât lumea fotbalului din România, cât și pe cei din interiorul clubului condus de Gheorghe Hagi. Unul dintre cei mai buni fotbaliști ai Viitorului în acest sezon a fost atacantul Florin Tănase. Fotbalistul de 20 de ani a reușit să marcheze 8 goluri și a dat patru pase de gol în campionat și, cu un alt gol marcat în Cupa României, a intrat în atenția cluburilor potente financiar din Liga 1, Steaua mărturisindu-se interesată de transferul său.
În urmă cu mai bine de o lună, clubul FC Botoșani a demarat o acțiune de marketing și promovare de admirat. Oficialii clubului moldovean au anunțat că la ultimul meci din 2015, adică cel contra […]
Mihai Răduț, mijlocașul Pandurilor, a fost unul dintre cei mai apreciați fotbaliști din prima parte a acestui sezon, contribuind din plin la poziția foarte bună din clasament a gorjenilor. Cu 4 goluri și 5 pase de gol, Răduț s-a remarcat la echipa lui Edi Iordănescu, a atras atenția selecționerului Anghel Iordănescu, dar și pe cea a unor cluburi care sunt interesate să îl transfere. Totul în condițiile în care în această iarnă jucătorul de 25 de ani intră în ultimele șase luni de contract cu Pandurii.
Destrămarea liderului Ligii 1 în această iarnă este tot mai bine conturată în lumina ultimelor evenimente de la club. Dacă situația lui Constantin Budescu este clară, iar mijlocașul de națională va semna cu o echipă din Qatar, în ultimele zile a început să se lămurească și situația lui William de Amorim. Brazilianul de 24 de ani nu a jucat în ultima etapă din 2015 pentru Astra, 1-1 la Severin cu Pandurii, iar motivul oficial invocat de șefii giurgiuvenilor a fost acela că mijlocașul a plecat în Brazilia pentru a se însura.
Cea mai bună jucătoare a Campionatului Mondial de Handbal feminin din Danemarca, acolo unde România a reușit să cucerească medaliile de bronz, Cristina Neagu a primit complimente de la întreaga lume. Presa de specialitate s-a întrecut în complimente pentru Neagu, un adevărat star mondial în acest sport. Cu precădere în România, dar și în străinătate, jucătoarea muntenegrenilor de la Buducnost a fost comparată cu Leo Messi atunci când se vorbește despre raportul de forțe între ea și restul jucătoarelor.
Cristina Neagu a fost desemnată de Federația Internațională de Handbal cea mai bună jucătoare a Campionatului Mondial din 2015, unde a câștigat și titlul de golgheter, cu 63 de goluri marcate în 9 meciuri jucate. […]
Dinamo a reușit un nou meci bun și a obținut un egal la Cluj, în meciul cu CFR Cluj. După ce Jakolis a deschis scorul rapid, în minutul 10, elevii lui Mircea Rednic s-au mobilizat exemplar și au egalat după doar 10 minute prin Palic la o pasă venită de la Dorin Rotariu. La finalul jocului, cel responsabil cu assist-ul era fericit pentru rezultat, însă credea că echipa lui putea pleca cu mai mult de un egal
Ultima etapă a anului 2015 se apropie de sfârșit. Pauza de iarnă va fi prilejul fiecarei echipa din Liga 1 să repare lucrurile făcute prost în timpul sezonului regulat. Stadionul Dr. Constatin Rădulescu din Cluj va fi gazda unei confruntări care altă dată era considerată un derby al intrecerii interne din România. CFR Cluj dă piept cu Dinamo, de la ora 20:30.
Aventura României la Campionatul Mondial de Handbal feminin din Danemarca s-a încheiat frumos, cu o victorie clară, 31-22 în finala mică a turneului, contra Poloniei. Tricolorele se întorc acasă cu medalia de bronz, singura care […]
Finalul de an a adunat cei mai importanți motocicliști din România în București, acolo unde sâmbătă a avut loc Gala Campionilor Federației Române de Motociclism 2015. Toți campionii naționali, toți sportivii care au prins podium în întrecerile desfășurate în anul ce se încheie au fost premiați. Gala a început cu momentul în care au fost desemnați și premiați sportivii anului pentru FRM. Adrian Gheorghe, Robert Szakacs, Marius Popovici, Vlad Neaga, Ionel Pascotă, Robert Mureșan, Zoltan Ordog, Andrei Botoacă, Emanuel Gyenes și Sorin Trăistaru sunt cei 10 sportivi care au urcat pe scenă pentru a-și primi trofeul și premiile.
Pandurii a terminat la egalitate, 1-1 cu Astra la Severin, într-un meci decis de două execuții de excepție. Gorjenii au jucat în inferioritate numerică încă din minutul 42, atunci când Pițian a fost trimis la dușuri după ce a primit al doilea galben. Mihai Răduț, cel care a centrat decisiv la faza din care Săpunaru a deschis scorul, a comentat la final felul în care s-au desfășurat ostilitățile.
Echipele care se bat pentru titlu în România se întâlnesc la Severin într-o situație ruptă din „La limita imposibilului”. Pandurii joacă cu Iordănescu în tribună, cu Săpunaru în fața apărării și cu 100 de spectatori în tribună. Astra joacă fără Șumudică, intrat în concediu medical, fără chef și fără spor. Pandurii este echipa cu inițiativa în startul jocului și elevii lui Iordănescu încearcă să construiască și să speculeze problemele din dreapta liniei defensive ale giurgiuvenilor, probleme pe care Astra le-a avut și la meciul din Cupa României cu Dinamo.
Etapa cu numărul 23 din Liga 1 își continuă seria de meciuri interensante și ne oferă, sâmbătă, 19 decembrie, două meciuri de foc pentru locurile de play-off. De la 20:30, stadionul din Turnu Severin va fi gazda confruntării dintre Pandurii Tg. Jiu și liderul ierarhiei Ligii 1, Astra Giurgiu.
Forma bună pe care o traversează atacantul român în ultima perioadă a fost concretizată și în ultimul meci din Segunda Division. Echipa lui Florin Andone, lider în clasament, a fost învinsă cu 2-1 de Elche într-un meci în care golul Cordobei a fost înscris de fotbalistul român. Cel care este văzut momentan drept o a doua soluție pentru postul de atacant la națională în spatele lui Claudiu Keșeru, posibil chiar a treia soluție în cazul în care Ciprian Marica va reveni la forma ideală, Andone este la cea de-a opta reușită la echipa cu cel mai bun joc din liga a doua spaniolă.
Sporturile de contact sunt cu atât mai spectaculoase cu cât combatanții reușesc lovituri mai spectaculoase, lovituri care lasă urme adânci pe corpul adversarilor. Totuși, situația se schimbă atunci când în colțurile ringurilor avem parte de […]
Florin Andone, atacantul român al echipei Cordoba, continuă forma excelentă pe care o traversează în acest sezon. În etapa a 18-a din Segunda Division, Andone a reușit să înscrie cel de-al optulea gol al sezonului în meciul în care Elche conduce cu 2-1 în prima repriză.
Chiar dacă abia după acest weekend echipele din Liga 1 vor intra în pauza de iarnă, oficialii acestora sunt deja cu gândul la campania de transferuri. Cele mai spectaculoase mișcări vor fi făcute, evident, la vârful campionatului, acolo unde șase echipe se vor bate pentru titlul de campioană în play-off. După mai multe speculații cu privire la trecerea unor fotbaliști de la Pandurii la Steaua, așa cum a fost cazul fundașului Momcilovic și al atacantului Hora, se pare că cele mai mari șanse de reușită le are un transfer făcut de gorjeni.
Înaintea ultimei etape din sezonul de toamnă-iarnă, Pandurii Tg. Jiu ocupă locul patru în Liga 1 și este foarte aproape de îndeplinirea obiectivului trasat de președintele Narcis Răducan, adică prezența în playoff. În acest context, dar și pentru că se împlinește un an din momentul în care a preluat echipa, antrenorul Edward Iordănescu a vorbit public despre situația echipei înaintea ultimului meci, cel care va avea loc sâmbătă, la ora 20:30, cu Astra Giurgiu.
Echipele clasate în acest moment pe locurile 3 și 4 din Liga 1 se întâlnesc sâmbătă, de la ora 20:30, într-un meci direct ce se anunță interesant încă de pe acum datorită declarțiilor venite din cele două tabere. Dinamo – Pandurii este un meci în care gorjenii au început tare duelul declarațiilor și, după ce Dan Nistor a deschis corul și a atras atenția asupra felului în care bucureștenii au câștigat la Ploiești, a venit rândul antrenorului Edward Iordănescu să tragă un semnal de alarmă.
Revenirea lui Laurențiu Reghecampf pe banca tehnică a Stelei a dat curs unui șir lung de speculații cu privire la posibilitatea refacerii staff-ului cu care antrenorul a reușit să facă performanță în precentul mandat. Doi dintre oamenii importanți din staff-ul lui Reghecampf sunt medicul Radu Paligora și fizioterapeutul Iulian „Pufi” Mircea, cei care sunt acum sub contract cu Pandurii Tg. Jiu. Ei au venit la echipa gorjeană la cererea lui Edward Iordănescu, iar antrenorul a comentat acum posibilitatea ca ei să plece alături de Laurențiu Reghecampf.
Problemele de identitate prin care trece Steaua București, actuala FCSB, nasc discuții aprinse și între fostele mari glorii ale clubului din Ghencea. Într-o discuție în direct la DigiSport, Ilie Dumitrescu și Victor Pițurcă s-au contract […]
Valentino Rossi este, chiar și la aproape 37 de ani, cel mai bine vândut nume din MotoGP și unul dintre cei mai de succes sportivi în activitate. „Il Dottore” vinde în continuare foarte bine și un nou joc video ce îi va fi dedicat stă mărturie. Milestone, cel mai mare dezvoltator de jocuri video pentru PC și pentru console din Italia, a anunțat că va lansa jocul Valentino Rossi The Game. Este vorba despre un joc inspirat din viața și cariera lui Rossi care va fi lansat în vara anului 2016 pentru PlayStation 4, Xbox One și pentru Windows PC/STEAM.
Lumea sportului din Statele Unite ale Americii încă freamătă după anunțul oficial făcut de Nike prin care compania producătoare de echipament sportiv anunța că a încheiat primul contract de sponsorizare pe viață cu un sportiv. […]
Dinamo și Pandurii se întâlnesc în meci direct sâmbătă, de la ora 20:30, într-o partidă care se anunță încinsă încă de pe acum. Victoria controversată a elevilor lui Mircea Rednic din ultima etapă, 2-1 la Ploiești cu Petrolul, le dă motive de îngrijorare gorjenilor. Căpitanul Pandurilor, Dan Nistor, a avut o poziție tranșantă atunci când a prefațat jocul cu Dinamo. „Suntem mai ambițioși, am văzut și noi ca și toată lumea cum au câștigat în ultima etapă cei de la Dinamo. Ne dă o ambiție și mai mare și sperăm să plecăm cu capul sus din Ștefan cel Mare. Chiar dacă am pierdut în ultima etapă, trebuie să mergem mai departe, ne așteaptă un meci greu în deplasare”, a spus Nistor.
Florentin Matei a încheiat cu stil prima parte a sezonului la Volyn Luțk. Mijlocașul român a continuat prestația excelentă din penultima etapă cu un juc foarte bun contra celor de la Dnepr Dnepropetrovsk, formația care l-a dorit în urmă cu un an. Matei a ratat principalele ocazii de gol ale lui Volyn în prima repriză, apoi a centrat la golul prin care echipa sa și-a asigurat victoria. Prestația din meciul cu Dnepr a venit să completeze o primă parte a sezonului excelentă pentru Florentin Matei. Fotbalistul care a fost format de Steaua are 8 goluri și 6 pase de gol pentru Volyn în acest sezon, cifre care îl recomandă drept cel mai eficient mijlocaș pe care România îl are în acest moment în fotbalul european de nivel ridicat.
Jorge Lorenzo a câștigat în toamna acestui an pentru a treia oară titlul mondial la MotoGP într-o luptă până la ultima cursă cu colegul său de la Yamaha, Valentino Rossi. Spaniolul de 28 de ani oferă, astfel, interviuri din postura de nume mare al sporturilor cu motor, iar răspunsurile sale sunt tratate ca atare de publicațiile din întreaga lume. Este cazul unei mărturisiri recente pe care Jorge Lorenzo a făcută pentru BigNewsNetwork, acolo unde și-a mărturisit intențiile de a ajunge să piloteze în Formula 1.
Relaționarea între Federația Română de Fotbal și sponsorii ei atinge, începând de azi, noi granițe. În cadrul unei conferințe de presă care a avut loc la Casa Fotbalului, FRF a anunțat că în cadrul colaborării cu sponsorul Penny Market va fi derulată o acțiune de comercializare a echipamentelor tricolore în sediile magazinelor Penny Market și XXL Mega Discount din România.
Colaborarea între producătorul de echipamente sportive Nike și LeBron James, baschetbalistul lui Cleveland Cavaliers, continuă într-un mare stil. Cele două părți tocmai au admis faptul că s-au înțeles pentru un contract de sponsorizare pe viață pentru sportivul de 30 de ani, iar suma pare să fie cea mai mare pe care Nike a plătit-o vreodată unui singur sportiv. Chiar dacă nu a fost precizată de niciuna dintre cele două părți implicate, se pare că suma este în jurul a jumătate de miliard de dolari și va fi primită de LeBron eșalonat, pe parcursul următorilor ani.
Evoluția peste așteptări pe care o are clubul Pandurii Tg. Jiu în acest sezon a trezit apetitul multor „granzi” pentru jucătorii gorjenilor. Echipa antrenată de Edward Iordănescu este în acest moment pe locul trei în Liga 1, la egalitate de puncte cu Viitorul, și dă golgheterul campionatului, pe Ioan Hora, cel care are zece goluri. Totuși, alți jucători par să fie pe lista cluburilor din București, iar Steaua și Dinamo nu s-au sfiit să o declare public.
Situația dramatică din fotbalul românesc este cum nu se poate mai bine ilustrată de anunțul Corpului de Control Financiar al Cluburilor din cadrul UEFA, organism care a anunțat că anchetează trei cluburi din Liga 1 pentru nereguli financiare și le sistează recompensele ce ar fi trebuit să fie transferate în urma parcursului din Europa League. ASA Tg. Mureș, FC Botoșani și Astra Giurgiu sunt echipele care, din pricina faptului că au datorii către terți, au intrat în atenția Corpului de Control și sunt supuse unei investigații care își va avea publicate rezultatele undeva în luna februarie.
Într-un peisaj fotbalistic autohton tot mai sărac în acțiuni de marketing și promovare, FC Botoșani vrea să iasă din turmă cu o acțiune ieșită din comun. Oficialii clubului au pregătit o surpriză suporterilor care vin pe stadion la meciurile de pe teren propriu. Astfel, cei care au abonamente și cei care își vor cumpăra bilete la oricare dintre următoarele patru etape intră într-o tombolă specială de Crăciun al cărei premiu este un autoturism Dacia Logan.
Situația de criză de la VfB Stuttgart, club pentru care evolează și mijlocașul român Alexandru Maxim, se adâncește după ce șefii clubului au decis să îl concedieze pe antrenorul Alexander Zorniger. Sursele ProSport spun că șvabii au luat decizia în contextul în care situația lui VfB este una foarte dificilă, clubul e pe locul 16 după 13 etape, iar ultimele două meciuri din Bundesliga au fost pierdute cu 4-0. Astfel, chiar dacă avea contract până în 2018, Zorniger va părăsi clubul în următoarele zile.
Conspirația enunțată de cei care se ocupă în acest moment de destinele FCSB este ironizată de Edward Iordănescu. După ce Gigi Becali a spus că Anghel Iordănescu și „generalii” au încercat să fure Steaua, iar Helmuth Duckadam a spus la ProSport Live că „Un om mai puternic decât președintele și premierul vrea să îl distrugă pe Becali”, fiul selecționerului a luat o poziție publică.
Galeria lui Dinamo s-a ținut de cuvând la derby-ul cu Steaua și nu a aprins torțe și petarde pe durata partidei. Mai mult, ultrașii au afișat un nou banner în memoria celor care au murit în tragedia de la Colectiv de la finalul lunii octombrie, demers care vine după unul asemănător care a avut loc în startul jocului cu FC Viitorul. Totuși, la derby momentul a fost stricat de o bună parte a celor din galerie care nu s-au putut abține într-un moment ce se voia solemn.
Ajuns la 28 de ani, Elis Bakaj joacă pentru KF Tirana, în țara lui natală, și pare că o face foarte bine. Mijlocașul pe care Dinamo îl transfera în iarna lui 2011 pentru 400.000 de euro a înscris luni un super gol în meciul contra celor de la FK Bylis Ballsh. Bakaj a înscris superb, cu piciorul stâng din unghi, o reușită care i-a făcut pe suporterii albanezi să îl asemene din nou cu Marco van Basten.
Victorie obținută de pe banca tehnică. Dinamo a învins duminică seară, 3-1 pe „Stefan cel Mare” în marele derby a României o echipă a Stelei într-o criză profundă. După o primă repriză în care gazdele au început mai bine, dar Steaua a terminat prin a domina și prin a rata marile șanse, și-a intrat în rol Mircea Rednic. Antrenorul lui Dinamo a făcut schimbările care au decis până la urmă jocul, în timp ce Mirel Rădoi nu a putut reacționa rateurilor evidente date de improvizațiile și compromisurile din primul „11”. ProSport vă prezintă trei concluzii după victoria lui Dinamo în fața Stelei.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER