PAOK defilează în Grecia! Echipa antrenată de Răzvan Lucescu a obținut o nouă victorie, 2-1 în deplasarea de la Panaitolikos și își va menține un avans de cel puțin 7 puncte în fața lui Olympiakos, cu cinci meciuri rămase de disputat. PAOK are în acest moment 10 puncte avans, însă Olympiakos are un meci mai puțin, deplasarea de la Panathinaikos.
FCSB a pierdut în prima etapă a playoff-ului, 2-1 pe teren propriu cu Viitorul Constanța, iar misiunea vicecampioanei este tot mai dificilă. Distanțată la 5 puncte, CFR Cluj pare principala favorită pentru a obține al doilea titlu de campioană consecutiv, fapt care ar lăsa FCSB-ul lui Becali fără trofeul dorit pentru al patrulea an consecutiv. Înfrângerea în fața echipei lui Hagi l-a făcut pe Gigi Becali să își declare în mod public dezamăgirea, anunțând, ca de fiecare dată, debarcări.
Antrenorul FCSB a arătat o mină neobișnuit de senină pentru un reprezentant al pierzătorilor. La finalul partidei, Mihai Teja a spus: „Este o înfrângere, ne doare, dar din punctul meu de vedere cred că Viitorul a avut trei ocazii și a dat două goluri. Am fost naivi pe contraatacul lor. Am început și mai bine repriza a doua, acolo trebuia să marcăm și să facem diferența. Îi felicit, am spus mereu că au un fotbal bun, dar cred că ne-am ridicat la un fotbal bun, cu o calitate bună”.
Viitorul produce surpriza pe Arena Națională! Echipa antrenată de Gică Hagi a învins cu 2-1 pe FCSB la capătul unui meci spectaculos, mult peste media Ligii 1, în care ambele echipe au fost preocupate de ofensivă și au ratat multe ocazii. Ianis Hagi și Andreas Calcan au fost marcatorii oaspeților, în timp ce pentru echipa lui Mihai Teja a înscris Florinel Coman, cel mai bun jucător al vicecampioanei.
Cumpărătorul, față în față cu vânzătorul. Un nou prilej de a pune pe tarabă potențialele ținte ale cumpărătorului ocupat, momentan, cu lupta de urmărire a CFR-ului. FCSB e încordată, de la antrenor la jucători, și nu își permite pași greșiți. Vânzătorul, cu inconștiența dată de adolescență, nu are presiunea gazdelor, ci doar cea transmisă de pe banca ocupată de cel mai mare exemplu din fotbalul românesc.
Debut incendiar pe Național Arena. Ultimul meci din etapa 1 a playoff-ului, FCSB – Viitorul, a început cu o fază care a încins atmosfera. Florinel Coman a executat perfect, în minutul 2, o lovitură liberă de la circa 20 de metri. Cojocaru a plonjat spectaculos, a reușit să evite golul, însă mingea respinsă de portar a ajuns la 6 metri.
MotoGP-ul a revenit pentru sezonul 2019 și a făcut-o într-un mare stil. Cursa din Qatar, prima a anului și singura în nocturnă, a oferit privitorilor momente de dramatism incredibile. Andrea Dovizioso (Ducati) a câștigat prima cursă a sezonului după ce a gestionat perfect bătaia din ultimele tururi cu Marq Marquez (Honda). Italianul și-a păstrat calmul și a reușit să rămână pe trasă în ciuda atacurilor repetate ale campionului mondial, duelul dintre aceștia întinzându-se, la fel ca anul trecut, până la ultimul viraj.
Nimeni nu pare în stare să oprească PAOK Salonic din drumul către primul titlu de campioană după o „secetă” de 34 de ani. Echipa antrenată de Răzvan Lucescu a reușit o nouă victorie în etapa a 24-a a Superligii din Grecia. PAOK a învins cu 3-0 Atromitos Atena, echipa de pe locul 4, prin golurile marcate de Sergio Oliveira (39), de Diego Biseswar (45) și de Swiderski (82).
Prima etapă din playoff se încheie luni cu prilejul partidei dintre FCSB și Viitorul. Vicecampioana României este obligată să câștige pentru a nu pierde puncte împortante în lupta cu un CFR care și-a făcut treaba și a câștigat cu 3-1 în fața lui Sepsi. Totuși, Mihai Teja se confruntă cu probleme de lot, dar și cu lipsa de formă sportivă a unor jucători cu „nume” precum Coman, Matei sau Stoian.
Steaua – Dinamo, handbal, meci amânat din cauza incidentelor dintre fani și jandarmi, se joacă în cele din urmă, după evacuarea celor două galerii 19:00 Meciul a început deja! 18:25 Din informațiile ProSport, partida ar […]
Anunțat drept un transfer cu șanse sigure de reușită, în stilul caracteristic al finanțatorului FCSB, Florentin Matei întârzie să impresioneze suporterii vicecampioanei României. Mijlocașul adus în această iarnă a fost schimbat la pauza ultimului meci al FCSB-ului, egalul din deplasare de la FC Voluntari, iar finalul partidei l-a pus pe Matei în vizorul lui Becali. După circa 30 de zile de la transfer, finanțatorul s-a declarat dezamăgit de prestațiile fotbalistului pe care l-a mai avut în curte, în perioada junioratului.
O iarnă trecută sub semnul lui „mai rău nu se poate” are potențialul să uimească. Rednic a adus mercenari, mulți, însă mercenari cu care îți poți face treaba pe termen scurt. Două victorii în primele două etape și dinamoviștii au trecut de la „suntem condamnați” la „hai, se poate!”. Și, ca să fie și mai bine, vin și spectatorii. Vreo 3000 contra lui FC Botoșani, echipă cu care Dinamo se luptă pentru un loc de playoff.
Lipsa de variante pe posturile cheie a fost unul dintre motivele invocate de Nicolae Dică atunci când antrenorul a analizat cauzele eșecului său în funcția de antrenor al FCSB-ului. Chiar dacă a făcut două achiziții în această iarnă, clubul finanțat de Gigi Becali nu a reușit să rezolve punctele nevralgice, astfel că Mihai Teja este nevoit să ducă mai departe „lupta” lui Dică de a improviza atunci când, din cauza accidentărilor sau din pricina suspendărilor, FCSB rămâne fără variante în Liga 1 Betano.
Afară cu Stoian! Afară și cu Planic! Nici Rusescu nu are ce căuta în echipa lui Gigi Becali! Pacea a durat fix cât era de așteptat, adică un meci. Finanțatorul vicecampioanei a ordonat, Teja a executat. FCSB se prezintă în fața lui Hermannstadt cu un „11” în care intră fix jucătorii ceruți de patron și din care ies, ați ghicit, jucătorii pe care Becali nu a vrut să îi mai vadă. Democrația și respectarea meseriilor, două noțiuni străine de Pipera.
PAOK Salonic – Olympiakos, live blog pe www.prosport.ro
În această seară, pe Toumba din Salonic, Răzvan Lucescu va conduce de pe banca tehnică probabil cel mai important meci de când a fost instalat în funcția de antrenor al celor de la PAOK.
Primul meci, prima victorie pentru Steaua București în cantonamentul de iarnă pe care echipa roș-albastră îl dispută în Antalya. Elevii lui Marius Lăcătuș au jucat împotriva lui Tom Tomsk, echipă de pe locul doi în liga a doua din Rusia. Partida a fost câștigată de liderul L4 București cu 1-0 prin golul marcat, pe contraatac, de Adrian Vîlcea în minutul 86.
PAOK Salonic se află la doar câteva ore distanță de startul celui mai important meci din acest an. La 34 de ani după ultimul titlu cucerit, echipa antrenată de Răzvan Lucescu are șansa să facă istorie. PAOK are șase puncte avans în fruntea clasamentului din Grecia și va juca, duminică de la 19:30, meciul contra lui Olympiakos, echipa de pe locul secund.
Steaua București a plecat în această dimineață spre sudul Turciei. Delegația liderului din Liga 4 București a zburat spre Antalya, acolo unde va desfășura cel mai important stagiu de pregătire din această iarnă, în pregătirea reluării campionatului. În acest sens, oficialii Clubului Sportiv al Armatei Steaua au pus la punct trei partide amicale în care Răsdan, Predescu și restul fotbaliștilor antrenați de Marius Lăcătuș își vor reintra în ritmul de competiție.
Într-o perioadă în care Steaua București, liderul Ligii 4 București, se pregătește pentru plecarea în cantonamentul de iarnă din Antalya, „birourile” clubului sunt departe de a avea liniște. Juristul Clubului Sportiv al Armatei, colonelul Florin Talpan, continuă pregătirea proceselor intentate în lupta cu FCSB, însă atenția îi este orientată și în propria curte. Informațiile ProSport indică faptul că Florin Talpan a făcut în ultima lună o serie de reclamații oficiale pe adresa ministrului Apărării pentru folosirea fără drept a mărcii Steaua.
PAOK – Olympiakos, live blog pe ProSport duminică, de la 19:30
Răzvan Lucescu este foarte aproape de o performanță care l-ar trimite în istoria lui PAOK Salonic. După 34 de ani, clubul la care este angajat este din nou aproape de titlu, iar suporterii echipei din nordul Greciei nu vor
Gheorghe Hagi, cel considerat de microbiști unul dintre cei mai mari fotbaliști pe care i-a avut vreodată România, a rămas definitiv în inimile steliștilor. Decarul care a îmbrăcat tricoul celui mai titrat club de fotbal din țară a fost vizitat în ziua în care a împlinit 54 de ani de un grup de suporteri ai Stelei. Fanii echipei antrenate de Lăcătuș au respectat tradiția și, la fel ca anul trecut, s-au dus cu cadouri la Constanța.
Steaua București pleacă, la finalul acestei săptămâni, în cantonamentul din iarnă pe care Marius Lăcătuș îl va conduce în Antalya, Turcia. Liderul Ligii IV București nu a suferit pierderi importante în această perioadă, însă antrenorul echipei a cerut întăriri pe posturile pe care le considera vulnerabile. Astfel, Steaua s-a întărit deja cu doi fotbaliști de câmp veniți dintr-o ligă superioară.
Cristian Scutariu, despre „înlocuitorul” lui Gnohere: „Care e adevărata valoare a cuplului Forminte – Nohai?”
A plecat Dică. Sau va pleca, imediat ce omul care lipește cu scuipat hârtii de 500 de euro pe fruntea călugărilor își va plăti obligațiile contractuale. Dică e doar o scenă dintr-un film horror. Prost și horror. Cu o frecvență demnă de o cauză mai bună, Becali a săpat la fundația institutiei decenței antrenorului din România. I-a ironizat, jignit sau terfelit public pe mai toți cei pe care i-a angajat la club din 2003 și până acum. S-a certat cu nașul lui, finul nu îi mai vorbește, a concediat câștigători de trofee, a dat afară antrenorii pe care îi bănuia de prea multă popularitate.
ProSport a scris luni seară despre posibilitatea ca Edward Iordănescu să plece de la Gaz Metan Mediaș după un singur meci. Instalat în această iarnă, Iordănescu a primit o ofertă de a antrena în zona Golfului în condiții financiare net superioare celor din Liga 1 Betano. Informațiile prezentate de ProSport indicau faptul că tehnicianul ar fi primit un salariu anual de 500.000 de euro în cazul în care s-ar fi înțeles cu Gaz Metan și ar fi acceptat oferta din zona arabă.
Liga 1: Viitorul – Craiova.
AEK Atena – PAOK Salonic 1-1
Marcatori: Ponce 74 / Mauricio 10 (video)
PAOK Salonic rămâne neînvinsă în Grecia după 19 etape! Echipa antrenată de Răzvan Lucescu a terminat la egalitate, 1-1, partida din deplasarea de la AEK Atena, campioana în exercițiu din Superliga greacă. Meciul care o lasă pe PAOK la doar 6 puncte în fața lui Olympiakos a început excelent pentru echipa din Salonic.
Prestația dezamăgitoare pe care a avut-o Bogdan Planic în primul meci oficial din 2019, egalul cu Dunărea Călărași, l-a înfuriat pe finanțatorul FCSB. Gigi Becali a pornit, în stilul caracteristic, un atac public la adresa fundașului central sârb și a anunțat remanieri importante în lot, dar și transferuri noi.
FCSB a debutat în 2019 cu un pas greșit! Echipa lui Mihai Teja a terminat la egalitate, 1-1, meciul disputat contra celor de la Dunărea Călărași. Deși a deschis scorul rapid, prin Dennis Man, vicecampioana României a plătit tribut gafelor din defensivă și a fost egalată de Mediop. În ciuda modificărilor pe care le-a făcut în partea a doua, Teja nu și-a mai putut motiva elevii, astfel că FCSB pierde puncte importante.
Debut contra celui căruia i-ai luat postul, ipostază dificilă la debutul lui Teja pe banca FCSB-ului. Dunărea lui Dan Alexa a fost mereu un adversar dificil pentru echipele din fruntea Ligii 1, iar așezarea tactică de azi dă indicii asupra asprimii jocului ce va urma. Viecampioana începe previzibil pentru cine i-a urmărit partidele amicale din Spania. Posesie și construcție începută din piciorul lui Bălgrădean. Și, până ca noii jucători ai Dunării se obișnuiesc cu colegii, Man mai pune niște milioane teoretice în prețul său de vânzare.
FCSB începe sâmbătă, la ora 14:00, campania prin care își dorește să detroneze liderul CFR Cluj și să câștige, după trei campanii consecutive în care a eșuat, titlul de campioană a Ligii 1 Betano. Echipa antrenată de Mihai Teja va juca la Călărași, cu Dunărea, meciul care o poate duce temporar la doar trei puncte de liderul clasamentului. Totuși, în ciuda transferurilor importante, Teja începe cu un handicap acest an.
Nicușor Stanciu este la un pas de a semna cel mai avantajos contract din cariera sa de fotbalist. Mijlocașul naționalei României este în Arabia Saudită, acolo unde urmează să facă vizita medicală programată de Al Ahli, clubul care va plăti cehilor de la Sparta Praga o sumă de circa 7 milioane de euro pentru transfer.
FCSB începe cursa de urmărire a liderului CFR Cluj cu meciul de sâmbătă, ora 14:00, cu Dunărea Călărași. Deplasarea va fi primul meci oficial în care noul antrenor al vicecampioanei, Mihai Teja, va ocupa un loc pe banca tehnică a echipei. În ciuda întăririlor cu „nume” aduse de finanțatorul echipei în această iarnă, antrenorul este nevoit să se descurce în prima etapă după coordonatele în care Nicolae Dică, fostul antrenor, și-a făcut meseria în cea mai mare parte a mandatului: improvizând.
PAOK Salonic continuă să domine Superliga greacă! Echipa antrenată de Răzvan Lucescu are un parcurs aproape perfect după primele 18 etape și a reușit o victorie importantă în această seară. PAOK a trecut cu 2-1 de PAS Geannina la capătul unui meci încărcat de momente importante pentru antrenorul român.
Problemele din defensiva FCSB-ului au fost vizibile și în cele trei partide amicale disputate în cantonamentul din sudul Spaniei. Mihai Teja l-a trimis pe teren, în cuplu cu Bogdan Planic, pe Lucian Filip. Improvizația explicată și prin faptul că Bălașa, singurul fundaș valid din lot, va fi suspendat pentru primul meci de campionat acoperă, de fapt, o realitate tristă pentru noul antrenor al vicecampioanei. În ciuda promisiunilor, Gigi Becali nu i-a adus lui Teja un fundaș central capabil să ofere soluții în cazul în care Bălașa sau Planic vor fi indisponibili.
FCSB și-a încheiat programul partidelor amicale din cantonamentul susținut în sudul Spaniei. Vicecampioana României a terminat la egalitate, 1-1, ultima partidă de verificare disputată împotriva lui Dinamo Kiev (locul 2 în campionatul Ucrainei) și se întoarce în țară cu un palmares de 3 partide și 3 remize. Jocurile au fost un bun prilej pentru Mihai Teja de a testa variantele pe care i le oferă lotul preluat de la Nicolae Dică și întărit doar cu Florentin Matei și Adrian Stoian. Astfel, la capătul celor 270 de minute de joc, antrenorul ocupantei locului 2 din Liga 1 Betano poate trage mai multe concluzii.
Perioada de pregătire a FCSB-ului se apropie de final, iar după acumulările de până acum, Mihai Teja a programat cel mai puternic amical pentru vicecampioana României. Astăzi, de la ora 17:00, FCSB va juca la Marbella Football Center o partidă de verificare împotriva ucrainenilor de la Dinamo Kiev.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER