ProSport vă prezintă astăzi ultima parte a interviului cu Răzvan Burleanu. După ce acesta a vorbit despre consilierii săi, rezultatele echipei U21 și primele jucătorilor naționalei, astăzi vă prezentăm părerea lui despre trecerea de la două la trei mandate la Federație, asta deși în campanie susținea prima variantă, despre o eventuală implicare în politică, oferind un răspuns și întrebării „Care este cea mai mare greșeală pe care ați făcut-o în ultimele șase luni?”.
Momentul așteptat de majoritatea iubitorilor curselor moto s-a petrecut azi, în GP-ul din San Marino. Valentino Rossi, cel mai titrat pilot în activitate din MotoGP, a reușit să câștige de o manieră categorică cursa de pe circuitul Misano Adriatico Marco Simoncelli. Plecat de pe poziția a treia a grilei de start, italianul de la Yamaha Movistar a reușit un start perfect, instalându-se imediat în spatele poleman-ului Jorge Lorenzo.
ProSport vă prezintă astăzi partea a doua a interviului cu Răzvan Burleanu, în care președintele Federației Române de Fotbal vorbește despre Gheorghe Chivorchian, secretarul general al FRF care în urmă cu 15 ani era asociat „Cooperativei”, despre Gabi Bădescu, unul dintre cei trei consilieri, despre care Mircea Sandu a spus că ar fi fost cămătar în trecut, dar și despre rezultatul rușinos al naționalei sub 21 de ani, care a pierdut contra Germaniei cu scorul de 8-0.
Un selecționer trist, demoralizat, care a transmis o evidentă stare de incertitudine în ceea ce-i privește viitorul pe banca naționalei. Așa a arătat Pițurcă la conferința de presă de joi. Selecționerul a recunoscut că nu se simte dorit într-o federație în care nu îl interesează nicio părere în afară de cea a președintelui, ironizându-l pe „inamicul” Gheorghe Chivorchian. Din discursul lui Pițurcă a reieșit regretul acestuia că plecarea la Al Ittihad nu s-a materializat. „Nu tot ce ne dorim se și întâmplă”, a spus selecționerul
În cea mai aglomerată săptămână de când este președinte al Federației Române de Fotbal, Răzvan Burleanu a acceptat dialogul cu ProSport. Acesta a vorbit deschis despre primele de la națională, Chivorchian și l-a înțepat din când în când pe Mircea Sandu, fostul președinte FRF. Burleanu a dezvăluit faptul că, alături de Ciprian Marica, a stabilit ca în cazul unei calificări la Campionatul European, unul dintre centrele regionale va purta denumirea de „Generația Euro 2016”.
Victor Pițurcă rămâne selecționerul României, anunț făcut în mod oficial de către site-ul FRF în dimineața acestei zile. Negocierile cu Al Ittihad au picat definitiv, iar Pițurcă își va relua activitatea la echipa națională, secunzii acestuia lucrând deja la programul de monitorizare pentru meciurile de etapa viitoare. La ora 11:00, când pe site-ul Federației Române de Fotbal încă nu apăruse comunicatul scurt, dar la obiect, referitor la situația selecționerului, ProSport a avut stabilită o întâlnire cu Răzvan Burleanu, cel care de șase luni conduce federația.
Alexandru Maxim a fost, în lipsa lui Cristi Tănase, fotbalistul care a purtat tricoul cu numărul 10 la echipa națională. Mijlocașul lui VfB Stuttgart a avut o evoluție foarte bună în prima parte a meciului, însă a fost schimbat în minutul 63 după ce a acuzat o ușoară accidentare, într-un moment în care principala grijă a României era să apere rezultatul de pe tabelă. Maxim a comentat pentru ProSport momentele importante ale jocului și susține că, dacă nu era eliminarea lui Marica, am fi putut asista la o victorie mai clară a selecționatei pregătite de Victor Pițurcă.
România a început bine campania de calificare la Euro 2016. Victoria cu 1-0 împotriva Greciei, chiar la Pireu, consolidează statutul de candidată serioasă la calificare o echipă a României care pare că are potențial să iasă din banalul anilor trecuți. Pe stadionul Karaiskakis, elevii lui Victor Pițurcă au dominat categoric și fără drept de apel Grecia lui Ranieri până în minutul 53, atunci când Ciprian Marica a fost eliminat
La doar câteva zile după ce și-a făcut debutul în echipa mare patronată de tatăl său cu prilejul unui amical cu Juventus Colentina, Ianis Hagi (15 ani) a intrat pe teren și în amicalul cu Panathinaikos disputat la Atena. Jocul de pregătire care a început cu un moment festiv – Gică Hagi a fost premiat de gazdele care l-au prezentat drept „Maradona din Carpați” – a fost câștigat de Panathinaikos cu 1-0.
Punctul slab al naționalei Greciei în acest moment pare să fie linia de mijloc, acolo unde sunt soluții puține și nu de cea mai mare calitate, susțin jurnaliștii eleni. Salpingidis – Mitroglou – Samaras pare să fie alcătuirea compartimentului ofensiv cu care Claudio Ranieri va încerca să penetreze defensiva românilor. Jurnaliștii Greci susțin că atmosfera în lot nu este cea mai bună, jucătorii și staff-ul lui Ranieri fiind încă în momentele în care încearcă să își dea seama ce vor unii de la alții
Ranieri va debuta duminică pe banca naționalei Greciei. Claudio Ranieri, a declarat că atacantul Adrian Mutu, pe care l-a pregătit la Chelsea, este precum copilul său, subliniind că românul este un jucător plin de calități, însă a menționat că și Ciprian Marica, Bogdan Stancu și alți „tricolori” sunt foarte buni.
Grecii au prefațat meciul de duminică de la Salonic, contra naționalei României. Karnezis si Papastathopoulos au fost prezenți la ultima conferință de presă dinaintea meciului și au declarat că echipa lor este favorită în meciul de mâine.
Președintele Federației de Fotbal din Grecia, Giorgos Sarris, a negociat joi noapte prima de calificare la Campionatul European alături de cei mai importanți patru fotbaliști ai naționalei. Aceștia au decis ca fotbaliștii să împartă 6 milioane de euro în cazul calificării
Echipa națională a României a avut azi, de la ora 11:30, antrenamentul oficial care precede partida cu Grecia de duminică, ora 21:45. Ședința de pregătire condusă de Victor Pițurcă a avut loc chiar pe terenul pe care va avea loc meciul de mâine seară – stadionul Georgios Karaiskakis din Pireu, locul unde Olympiakos își desfășoară partidele de pe teren propriu.
Eșecul din play-off-ul Ligii Campionilor cu Ludogoreț Razgrad a costat Steaua ieșirea din competiție și pierderea unui bonus UEFA de cel puțin 19 milioane de euro. Europa League poate aduce profituri importante doar dacă românii câștigă trofeul
La prima vedere, fotbaliștii convocați de Pițurcă pentru meciul cu Grecia de pe 7 septembrie sunt într-o formă fizică mai bună decât viitorii lor adversari. Selecționerul și-a construit discursul în fața elevilor săi folosindu-se de acest argument: grecii nu au jucat multe partide oficiale în acest sezon, deci suntem favoriți. Pentru exemplificare: Vlad Achim de la Ceahlăul are aproape de două ori mai multe meciuri oficiale decât toată linia de mijloc convocată de Ranieri. Diferența? Grecii joacă la Udinese, Benfica, Olympiakos și Hellas Verona. Frank de Boer a crezut, înainte de dubla dintre Steaua și Ajax, că echipa lui se va califica pentru că are avantajul meciurilor oficiale în timp ce românii erau în pauză. Realitatea l-a contrazis
Kyros Vassaras a fost adus să transforme radical arbitrajul românesc. Din cele 54 de zile scurse de la numirea sa în funcția de șef la CCA, grecul a petrecut în România mai puțin de jumătate. El urmărește meciurile din Liga 1 de la Salonic cu ajutorul unei antene de satelit instalate pe banii FRF
Pentru prima dată după foarte mult timp, selecția făcută de Victor Pițurcă pentru un meci oficial important al echipei naționale a României nu a mai stârnit controverse. Cei 23 de fotbaliști convocați pentru debutul în campania de calificare la Euro 2016, meciul cu Grecia de pe 7 septembrie, sunt cu mici excepții cele mai bune soluții pe care le poate da România pe posturile lor.
Marc Marquez nu are concurență reală în acest sezon din MotoGP. În ciuda faptului că toată lumea moto se ferește să recunoască public decesul concurenței, din motive evidente, Marquez ne arată că pierde curse doar atunci când are el chef să o facă. A 12-a etapă a sezonului, cursa de la Silverstone, a fost câștigată de pilotul Repsol Honda după ce acesta a tranșat ușor duelul cu Jorge Lorenzo.
Meciul cu Ludogoreț de la Sofia a creat o prăpastie între suporteri și echipă. La meciul cu Viitorul, Pîrvulescu a înjurat un suporter care l-a criticat
Viitorul a pierdut cu 1-0 în fața Stelei, dar echipa patronată de Gică Hagi a dominat Steaua și a avut mai multe șanse de egalare, chiar și în inferioritate numerică. Gică Hagi spune că este mândru de cum a jucat Viitorul, însă norocul a făcut diferența.
Campioana a câștigat cu 1-0 meciul cu Viitorul, de la Chiajna, o partidă în care a fost dominată copios 45 de minute. Izbăvirea a venit imediat după pauză, atunci când Iancu a marcat din penalty, iar Tîru a fost eliminat
Dinamo va juca sâmbătă, de la ora 18:30, cu FC Brașov, partidă contând pentru etapa a 6-a a Ligii 1.
Viitorul lui Victor Pițurcă în funcția de selecționer al României pare să fie incert, cel puțin așa notează presa din Arabia Saudită. Potrivit jurnaliștilor arabi, selecționerul va prelua echipa AL Ittihad Jeddah, club cu maximum de puncte după două etape în prima ligă. Astfel, Pițurcă s-ar întâlni în meci direct cu Laurențiu Reghecampf, antrenorul lui Al Hilal, cel cu care s-a contrat în repetate rânduri pe când acesta din urmă antrena Steaua București.
Sincopa de la Brno de acum două săptămâni, acolo unde Marc Marquez s-a clasat în afara podiumului pare să fi avut caracter temporar. Campionul mondial în exercițiu și-a revenit în acest weekend, la Silverstone, acolo unde a dominat clar sesiunea de calificări și a reușit să își asigure plecarea din pole position pentru cursa de mâine. Spaniolul a obținut un timp reper de 2:00.829, cu +0.311 mai rapid decât Andrea Dovizioso, cel care a ocupat locul secund. Prima linie va fi completată de Jorge Lorenzo, pilot Yamaha Movistar, cel care după ce s-a chinuit în antrenamente a reușit o sesiune excelentă de calificări. Spaniolul a oprit cronometrul la +0.346 secunde față de Marc Marquez.
CSMS Iași, club finanțat de primarul PSD Gheorghe Nichita, l-a numit antrenor principal pe Ionuț Chirilă, cel autodeclarat „prieten cu Victor Ponta” Decizia celor de la Iași vine la doar zece zile după ce Chirilă […]
Mățel a refuzat să semneze prelungirea contractului cu Astra, deși conducerea îi acceptase dorințele: 10.000 de euro pe lună și un bonus de 25.000 de euro la semnătură. Victor Pițurcă a încercat să medieze problema, dat fiind faptul că Mățel este singura variantă de valoare pentru postul de fundaș dreapta la echipa națională. În lipsa lui Mățel, cel care singur spune că e imposibil să joace cu Grecia, selecționerul are de ales între mai multe variante de compromis
Clubul de fotbal este singura afacere a lui Gigi Becali, în afara tranzacțiilor cu terenuri, care produce sume importante de bani. Steaua a înregistrat un profit net de 11,82 milioane de euro în 2013, terminând […]
Cotidianul bulgar „Blitz” a scris luni că meciul dintre Steaua și Ceahlăul, din etapa a cincea a Ligii 1, încheiat cu victoria nemțenilor, scor 1-0, este bănuit că ar fi fost aranjat pentru pariuri. Concret, ziariștii bulgari scriu că multe case de pariuri au scos din ofertă opțiunea de cartonaș roșu în meci, Steaua terminând meciul în nouă jucători, după eliminările lui Filip și Chipciu
George Copos a fost condamnat la patru ani de închisoare cu executare în dosarul în care este acuzat de evaziune fiscală de peste un milion de euro, cu ocazia vânzării unor spații ale firmei Ana Electronic către Loteria Română. Dedesubturile relației dintre fostul patron al Rapidului și Nicolae Cristea, fost director al Loteriei, au fost dezvăluite de ProSport. Sub semnăturile lui Decebal Rădulescu și Costin Ștucan, ancheta a pornit în 6 august 2002. Presiunile asupra jurnaliștilor au fost uriașe, aceștia primind inclusiv amenințări cu moartea și „recomandări” să renunțe la demersul jurnalistic
Forma excelentă pe care o traversează Lucian Sânmărtean la Steaua alimentează puternic discursul celor care îl văd pe mijlocaș drept o soluție pentru echipa națională a României. Victor Pițurcă a anunțat până acum doar lista stranierilor care se află în vederile sale pentru debutul României în preliminariile Euro 2016, însă selecționerul nu a părut niciodată încântat de ideea chemării lui Sânmărtean. ProSport prezintă trei motive, argumentate cu părerile oamenilor de fotbal, pentru care Lucian Sânmărtean trebuie convocat pentru partida din 7 septembrie cu Grecia.
Material publicat în săptămânalul ProSport, distribuit în fiecare marți, împreună cu Ziarul Financiar.
În fiecare an, la Brno, vin peste 200.000 de spectatori în cele trei zile de concurs. Tricourile lui Rossi, Marquez, Lorenzo sau Pedrosa se vând cu prețuri începând de la 20 de euro. Statistica arată că iubitorii de motorsport au o potență financiară peste medie
Steaua s-a chinuit serios cu Ceahlăul, care i-a administrat prima înfrângere din acest sezon, 0-1. Campioana României a forțat pe final, însă tot ce a scos au fost două eliminări, Filip și Chipciu.
Fostul fundaș al Stelei, Andrei Dumitraș, a precizat că nu lua în calcul o victorie în Ghencea, contra Stelei. Dumitraș a jucat cinci meciuri pentru Steaua în 2012 și spune că partida contra roș-albaștrilor nu a fost un meci special pentru el.
Viitorul și Pandurii se află într-o situație delicată după primele patru etape. Ambele etape au acumulat până acum doar două puncte și se află la coada clasamentului. Cele două formații sunt despărțite doar de golaveraj, Pandurii pierzând etapa trecută cu 0-6 în meciul cu Steaua.
Campania Ice Bucket Challenge, una pornită în Statele Unite ale Americii cu un scop nobil, acela de a strânge fonduri pentru cercetarea sclerozei laterală amiotrofica, a suferit în ultima perioadă o extindere uriașă la nivel mondial. În România, mai multe personalități de prim plan au adoptat exemplul din SUA și și-au turnat în cap apă cu gheață, menționând că vor și dona bani fie pentru organizația din America de Nord, fie pentru diverse cauze nobile de la noi din țară.
Cea mai importantă competiție de motociclism viteză la nivel mondial își desfășoară una dintre etape la Brno, în sud-estul Cehiei, pe Circuitul Masaryk. MotoGP-ul a atras în fiecare dintre ultimii ani peste 200.000 de spectatori plătitori pentru întregul week-end, majoritatea turiști din Europa, oameni care contribuie cu sume mari la bugetul local prin cheltuielile pe care le fac în perioada Grand Prix-ului. Afacerea este una excelentă pentru oraș, taxele generate de toate activitățile legate de MotoGP aducându-i municipalității aproximativ 8 milioane de euro anual. Cu toate acestea, pentru proprietarul circuitului, Karel Abraham, menținerea GP-ului în calendarul oficial în fiecare an este un efort financiar susținut. Omul de afaceri înregistrează an de an pierderi uriașe și doar faptul că fiul său, Karel junior, concurează în MotoGP îl face să treacă peste faptul că, în 2013 spre exemplu, Circuitul Masaryk a pierdut 3,5 milioane de euro din organizarea cursei.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER