Conducerea Stelei a apărut azi la conferința de presă de dinaintea meciului de mâine seară, cu Astra, de la Giurgiu (ora 18.30, DolceSport).
Steaua a câștigat prima manșă a dublei cu Astra Giurgiu, serie consecutivă de partide care poate decide favorita la câștigarea campionatului. Cu excepția postului de fundaș dreapta, acolo unde Laurențiu Reghecampf este, în continuare, nevoit să improvizeze, Steaua s-a prezentat pe Național Arena cu cea mai bună formulă de echipă. Totuși, antrenorul campioanei are de rezolvat o problemă mare în ideea meciului de sâmbătă, de la Giurgiu. Eliminarea lui Mihai Pintilii din minutul 90 al partidei îl forțează pe Reghecampf să improvizeze din nou însă aduce emoții și celor care citesc statistica Stelei din ultima perioadă.
Astra Giurgiu, echipa momentului. Cel mai bogat patron din fotbalul românesc, cel mai în formă jucător – Budescu, cel mai bun atac din Liga I, cele mai bune condiții de joc și de antrenamente. Toate în dreptul Astrei, toate înainte de primul meci din dubla cu Steaua București, echipă aflată la șase puncte în spatele giurgiuvenilor, dar cu două partide în minus. Majoritatea specialiștilor din fotbalul românesc indicau o partidă extrem de echilibrată, între două echipe de valori apropiate, ba chiar cu un minor avantaj înspre lider. Realitatea de pe teren a fost cu totul alta. Steaua a controlat bună parte a jocului, a demonstrat că este echipa mai solidă și a câștigat cu 3-1.
Steaua a câștigat prima finală a campionatului, după ce s-a impus în fața Astrei, scor 3-1, iar oamenii lui Laurențiu Reghecampf privesc acum încrezători spre partida retur, ce se va disputa sâmbătă.
Marcatorul ultimului gol al roș-albaștrilor, Federico Piovaccari, e convins că Steaua se va impune și în partida din deplasare. Ajuns la cota 6 în Liga 1, italianul a precizat că sezonul de toamnă petrecut în tricoul Stelei a fost cel mai bun din cariera sa și a ținut să le mulțumească colegilor săi pentru că l-au ajutat să își pună calitățile în valoare.
Managerul Stoica s-a declarat mulțumit de ideea absenței de la meciul din această seară a „cetățenilor”, adică spectatorii care nu fac parte din galerie. În ciuda promisiunilor cum că va fi deschis și al doilea inel al peluzei, membrii galeriei au fost comasați doar la cel de jos, iar capacitatea maximă a fost de numai 14.344 locuri
Steaua are de ce să se teamă pentru partida din această seară cu Astra. Echipa antrenată de Daniel Isăilă este o adevărată sperietoare pentru echipele-gazdă, reușind să câștige nu mai puțin de șase meciuri din cele opt jucate pe teren străin în această ediție de campionat (a mai obținut un egal și a pierdut o singură dată, la Chiajna, 1-3).
Steaua va întâlni, mâine de la 20:30 pe Național Arena, liderul campionatului, pe Astra Giurgiu. Confruntarea produce momente de deja-vu în mintea fanilor celor două echipe datorită situației similare în care Steaua și Astra se găseau cu puțin mai mult de un an în urmă, pe 10 decembrie 2012. Atunci, liderul Steaua primea în Ghencea vizita echipei de pe locul doi, Astra Giurgiu, o partidă care câștigată de oaspeți putea reduce diferența de 7 puncte care separa cele două cluburi înaintea pauzei de iarnă.
Valentin Sinescu, omul care a uimit lumea fotbalistică a României sezonul trecut pe banca Astrei Giurgiu, a surprins mereu prin discurs. Într-un peisaj dominat de conducători care insultă arbitri și fotbaliști, de jucători care se bat prin cluburi și trimit în spital ospătari, apariția lui Sinescu a fost cel puțin spectaculoasă. Fără să aibă parte de mulți dintre fotbaliștii de valoare pe care îi deține în acest moment Astra, antrenorul a reușit, pentru un timp, să țină echipa aproape de Steaua în lupta pentru titlu din sezonul trecut. Tehnicianul, care acum antrenează FCM Câmpina, din liga a III-a, a fost pe banca Astrei în ultima partidă directă dintre Steaua și giurgiuveni. A fost 2-0 pentru Steaua, pe Ghencea, într-un moment în care forța roș-albaștrilor era net superioară tuturor echipelor considerate a fi contracandidate la titlu.
Obișnuită în ultimele sezoane ale Ligii I să fie liderul în ceea ce privește numărul de spectatori care asistă la meciurile de pe teren propriu, Steaua a fost părăsită de fani în acest start de ediție. Echipa campioană are o medie de 8873 de spectatori pe meci la partidele disputate acasă, iar derby-ul cu Astra, de miercuri, pare să se încadreze în aceeași descriere sărăcăcioasă.
Apropierea „dublei” dintre liderul Astra Giurgiu și campioana Steaua produce tot mai multe declarații războinice din partea jucătorilor, antrenorilor și oficialilor. După ce managerul Stelei și președintele Astrei, Dinu Gheorghe, s-au contrat puternic în legătură cu greșelile de arbitraj care le-au avantajat echipele, a venit rândul președintelui de imagine al Stelei, Helmut Duckadam, să sublinieze diferențele dintre cele două echipe.
Gheorghe Ștefan spune că echipa sa trebuia să aibă nici mai mult nici mai puțin decât două penaltyuri! Pinalti strigă pinalti! Președintele de onoare de la Ceahlăul incriminează intrarea lui Latovlevici la Gheorghiu și pe cea a lui Gardoș la Constantinescu. Ștefan cere pe deasupra și demisia lui Deaconu, șeful CCA, nimic însă despre meciul modest al echipei lui. VEZI DECLARAȚIA președintelui de onoare al Ceahlăului.
Atitudinea defensivă arătată, culmea, de un prim „11” ofensiv al Stelei le-a dat ocazia elevilor lui Jose Mourinho să pună în scenă un veritabil recital ofensiv pe Stamford Bridge. Steaua a contat ofensiv doar printr-un contraatac, atunci când Gabi Iancu a scăpat singur spre poarta londonezilor însă a tras pe lângă. În rest, Chelsea a avut o posesie zdrobitoare și a dominat la capitolele pase complete și șuturi spre poartă.
În ciuda faptului că, la prima vedere, partida pe care Steaua o va disputa mâine, pe Stamford Bridge, contra lui Chelsea este una fără miză, elevii lui Laurențiu Reghecampf au de luptat pentru a evita un record rușinos. Așa cum s-a scris în ultima perioadă și cum până și site-ul oficial UEFA a menționat, în eventualitatea obținerii unui alt rezultat în afară de victorie, Steaua ar fi echipa cu cele mai multe partide la rând fără victorie în in grupele Ligii Campionilor, 23 la număr.
Steaua a decolat spre Londra în această dimineață, la ora 10.30, unde va juca ultima partidă din grupele Ligii Campionilor
Finala campionatului, așa cum a fost denumită dubla pe care Steaua o va juca, pe 18 și pe 21 decembrie, contra Astrei Giurgiu, este în pericol de a fi ratată de trei dintre cei mai importanți fotbaliști din lotul lui Laurențiu Reghecampf. Din pricina cumulului de cartonașe galbene, Alexandru Chipciu, Alexandru Bourceanu și Cristian Tănase sunt la un cartonaș galben distanță de a lipsi în primul meci cu Astra. Totul în condițiile în care, până la acel meci, campioana mai are de disputat partida contra celor de la Ceahlăul Piatra-Neamț, echipă antrenată de Vasile Miriuță.
În toiul discuțiilor despre greșelile flagrante pe care Iulian Dima le-a făcut aseară, la egalul obținut de Steaua contra Oțelului Galați, ies la iveală elemente cel puțin curioase despre activitatea arbitrului bucureștean. Dincolo de faptul că, așa cum ProSport a anunțat în exclusivitate, Dima este văr prin alianță cu Marius „Mache” Ianuli, team-managerul campioanei, „centralul” a avut de condus de la centru, în sezonul trecut, trei partide suspecte ale Stelei.
În ciuda eforturilor susținute ale lui Robert Mureșan care vizau participarea în sezonul 2014 al MotoGP-ului, la clasa Moto2, se pare că cererile mari au făcut imposibilă înscrierea. Astfel, pilotul român va concura în următorul sezon în World Superbike, la clasa Superstock 1000, acolo unde va pilota un BMW S1000RR pentru echipa maghiară H-Moto Team. Colegul lui Mureșan la echipă va fi italianul Riccardo Cecchini.
Steaua a jucat prost la Galați, 1-1 cu Oțelul, și a obținut un punct doar cu ajutorul consistent al arbitrului. Pintilii iertat de la eliminare, două penalty-uri la limită neacordate și o lovitură liberă inexistentă la golul Stelei a fost „contribuția” lui Iulian Dima la lupta Stelei pentru titlu
Răsplata pentru piloții din MotoGP și pentru riscurile pe care și le asumă în fiecare cursă este pe măsură, în special dacă ne referim la cei din top. Unul dintre aceștia este Jorge Lorenzo, pilot Yamaha de uzină, și dublu campion mondial în clasa regină. Lorenzo a fost gazda unui episod asemănător celor din seria MTV Cribs în care și-a prezentat locuința. Aflată în Barcelona, cu vedere la Marea Mediterană, casa spaniolului are o suprafață de 1200 de metri pătrați, 4 dormitoare, 5 băi, 2 jacuzzi și o sală de forță care ar putea găzdui zeci de persoane.
Posibilul transfer al lui Guilherme de la Petrolul la Steaua ar transforma campioana într-o echipă cu un prim „11” controlat aproape exclusiv de către manager și antrenor.
În condițiile în care plecările lui Tătărușanu, Bourceanu și Piovaccari sunt aproape sigure, în probabila echipă de start a Stelei își vor face loc opt fotbaliști care își datorează actualul statut relației pe care o au cu Reghecampf sau cu Mihai Stoica. Situația, una neobișnuită cel puțin în fotbalul românesc, alimentează criticile care au indicat faptul că pentru a juca la Steaua este nevoie fie de aprobarea managerului (vezi insistența pentru Tatu), fie de un contract cu impresarul preferat al lui Re
Suporterii Stelei au constatat aseară, la meciul din Cupa României cu Oțelul, că lotul lui Laurențiu Reghecampf are în componență o soluție excelentă pentru compartimentul ofensiv. În condițiile în care Federico Piovaccari este singurul atacant cu rezultate concrete în acest sezon, apariția cu gol a lui Alexandru Târnovan, 18 ani, a uimit asistența. Puștiul care a înscris un gol în acest sezon din UEFA Youth League pentru Steaua Under 19, este împrumutat de campioană de la Viitorul lui Gheorghe Hagi în ideea alcătuirii unei echipe cu care să se prezinte în competiția paralelă Ligii Campionilor destinată juniorilor.
Viitorul lui Valentino Rossi în MotoGP va fi decis de prestațiile pe care multiplul campion mondial le va avea în startul sezonului următor. Apărută săptămâna trecută, știrea a fost reconfirmată recent de către „Il Dottore”, cu ocazia unui interviu acordat site-ului oficial al competiției. Italianul va împlini 35 de ani în februarie 2014 și pare să își împartă atenția și către proiecte separate, unul dintre acestea fiind formarea unei echipe proprii în Moto3. Rossi a vorbit și despre ceea ce s-a speculat sezonul trecut, și anume faptul că motocicleta pe care a avut-o la dispoziție a fost una adaptată stilului de pilotaj al lui Jorge Lorenzo.
Steaua a trecut de Oțelul, scor 2-0, în sferturile Cupei României, iar italianul Federico Piovaccari a marcat din nou pentru roș-albaștri.
Vârful împrumutat de la Sampdoria a deschis scorul în debutul reprizei secunde și a pasat decisiv la reușita lui Alexandru Târnovan, iar la final a ținut să remace prestația jucătorilor Stelei care au evoluat mai rar în acest sezon.
Suporterii Stelei au decis să protesteze împotriva abuzurilor săvârșite de Jandarmerie în timpul deplasării fanilor Petrolului pentru meciul din Ghencea, disputat duminică seară. Atunci, mai mulți fani ai prahovenilor au fost bătuți de forțele de ordine și întorși acasă, acolo unde incidentele au continuat. Câteva zeci de persoane s-au ales cu răni și contuzii.
Steaua nu a vândut multe bilete pentru partida din această seară, din Cupa României, contra Oțelului, iar decizia Comisiei de Disciplină a Ligii Profesioniste de Fotbal de a suspenda Peluza Sud pentru trei partide în urma incidentelor de la meciul cu Petrolul părea să afecteze serios asistența de pe Stadionul Steaua. Totuși, ultrașii au pus la cale o strategie pentru a putea încuraja echipa lui Laurențiu Reghecampf chiar și în situația în care locul în care stau de obicei va fi închis. Pe forumurile suporterilor Stelei s-a discutat felul în care se va prezenta galeria, iar ideea salvatoare a venit de la exemplul unei echipe cu care Steaua a jucat în acest sezon în playoff-ul Ligii Campionilor.
Staff-ul medical al campioanei face eforturi pentru recuperarea lui Pintilii, dar îl poate pierde pe Prepeliță, care a fost schimbat de două ori în ultimele trei meciuri ale Stelei din pricina problemelor la genunchi
Deși mulți s-au grăbit să-i catalogheze evoluția drept slabă, Bourceanu a reușit în meciul cu Petrolul să aibă procentaj de 100% la capitolul driblinguri
Cel mai tânăr campion mondial din istoria MotoGP-ului, spaniolul Marc Marquez este în plin proces de pregătire pentru atacarea celui de-al doilea titlu la „clasa regină”. În plină perioadă de pauză, una în care nici testele nu sunt permise, Marquez a fost supus unei intervenții chirurgicale menite să îi îmbunătățească respirația pe nas. Conform echipei Repsol Honda, operația a fost necesară pentru a corecta „o deviație de sept care îi producea o obstrucție respiratorie care îl impiedica să respire corect”.
Lupta pentru titlu dată între Astra, Steaua și Petrolul este acompaniată și de acuzele cu privire la ajutorul din partea arbitrilor
Roș-albaștrii nu mai știu ce înseamnă o victorie de la meciul din Cupă cu ACS Poli Timișoara, adică de mai bine de o lună. Finalul rece de sezon a prins-o nepregătită pe formația campioană
Ceea ce se aștepta a fi o confruntare spectaculoasă și la nivel de galerii s-a transformat într-o reprezentație solo a galeriilor Stelei. Asta pentru că de pe stadionul Steaua au lipsit aseară fanii Petrolului, cei care au fost trimiși înapoi la Ploiești după un conflict cu Jandarmeria. Potrivit forțelor de ordine, aproximativ 1200 de suporteri care se deplasau spre București au aruncat cu pietre spre jandarmi, ultrașii plângându-se de faptul că oamenii de ordine au tras în ei cu gloanțe de cauciuc. Purtătorul de cuvânt al Jandameriei a spus că a fost vorba de gaze lacrimogene. În aceste condiții, pe stadion au mai intrat maximum 100 de ploieșteni, oameni care veniseră separat, cu mașinile personale.
Steaua termină la egalitate, 1-1 cu Petrolul, într-un meci la care doar ceva peste 10 mii de fani au ținut să fie prezenți. Chipciu recunoaște superioritatea Petrolului și spune că este mulțumit cu rezultatul înregistrat pe tabelă. Mijlocașul Stelei are însă nemulțumirea lui: „Atâți spectatori merităm, deși suntem campioni”
Steaua și Petrolul au terminat la egalitate, într-un meci început fără galeria Petrolului, care a fost întoarsă din drum după incidente cu jandarmii. Hoban a dezvăluit după meci că Petrolul nu a vrut să înceapa meciul: „Steaua a fost o echipă obosită”
Fanii Stelei au pregătit meciul cu Petrolul ca pe un adevărat derby, iar partida din Ghencea a fost întreruptă pentru câteva minute în debut, după ce ultrașii de la Peluza Sud au aprins zeci de torțe.
Zona din peluză în care stăteau aceștia a fost învăluită în fum, iar ulterior torțele au ajuns pe gazon, dar și în sectorul destinat fanilor Petrolului.
Lumea motociclismului este șocată de decesul pilotului italian Doriano Romboni, cel care și-a pierdut viața la nici 45 de ani în antrenamentele unei curse de Supermoto. Dincolo de tragedia în sine, fanii motociclismului au remarcat modul straniu în care s-a produs decesul din sesiunea de antrenamente pentru cursa prilejuită de „Ziua Sic Supermoto”, una în care prietenii și cunoscuții pilotului Marco Simoncelli omagiau dispariția acestuia.
După ce Steaua a anunțat că va pune în vânzare bilete ieftine pentru partidele pe care le va disputa pe stadionul Ghencea cu Petrolul și cu Oțelul Galați, iată că oficialii din Ghencea au decis ca abonații să aibă acces gratuit la partida din sferturile Cupei României.
Alcătuită în grabă și fără investiții serioase, echipa Under 19 a Stelei a ajuns să propună în doar câteva luni jucători pentru lotul lui Reghecampf În ultimele luni, la Steaua se discută doar despre plecări de jucători. Trei pierderi aproape sigure, Tătărușanu, Bourceanu și Piovaccari, plus una, cea a lui Tănase, tot mai probabilă.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER