UPDATE: Vești proaste despre starea lui Silviu Lung Jr. Digi Sport anunță că accidentarea portarului Astrei e serioasă, fiul lui Silviu Lung suferind un traumatism cranian, urmând să rateze, astfel, meciul cu Danemarca, de la […]
Arbitrul Sebastian Colțescu a scăpat din mână meciul CFR Cluj – Astra, din etapa a doua a play-off-ului, iar finalul primei reprize a adus câteva momente rar întâlnite chiar și în Liga 1.
Bogdan Mara, impresarul lui Ciprian Deac, a dezvăluit că fotbalistul CFR-ului s-a prezentat la negocierile cu FCSB și a oferit detalii despre situația acestuia în Gruia.
Federația Română de Fotbal urmează să anunțe, luni, numele unui nou sponsor, care va contribui la programul gândit de oficialii din cadrul forului. Astfel, în cadrul conferinței de presă de la Mogoșoaia, FRF va anunța […]
Gică Hagi se află conectat la play-off-ul Ligii 1, dar mai are timp să se uite și la jucătorii români care evoluează în campionatele din vestul Europei. Criticat în Belgia, dar și în România, în […]
Tragerea la sorți a sferturilor de finală din Liga Campionilor a adus-o pe Juventus în fața Barcelonei, iar reacția lui Dani Alves în momentul în care a aflat că se va bate cu fosta echipă pentru un loc în semifinale spune totul.
Juan Carlos Unzue, actualul secund al lui Luis Enrique, pare a fi alegerea jucătorilor Barcelonei pentru înlocuirea antrenorului care în această iarnă va pleca de pe Camp Nou.
Românii lui Anderlecht au dat peste cel mai tare adversar în „sferturile” de finală ale Europa League. Alexandru Chipciu și Nicușor Stanciu se vor duela cu vedetele de sute de milioane de euro ale lui […]
Gigi Becali a revenit la obiceiurile brevetate în urmă cu foarte mulți ani, iar joi seară a anunțat că i-a dublat salariul lui Ovidiu Popescu, dar și că i-a oferit acestuia 8.000 de euro drept cadou de nuntă. Totuși, mărirea de salariu vine și cu anumite obligații pentru tânărul fotbalist, căruia finanțatorul FCSB i-a transmis un mesaj clar.
Meciurile retur din „optimile” Europa League se joacă joi, începând cu ora 22:00, iar România are șanse destul de mari să trimită cel puțin doi fotbaliști în sferturile de finală
Evoluțiile foarte bune pe care le-a avut Ovidiu Popescu l-au impresionat într-atât de mult pe Gigi Becali încât finanțatorul FCSB a băgat adânc mâna în buzunar pentru a-și arăta recunoștința față de mijlocașul de de 23 de ani.
Ciprian Deac (31 de ani) e primul nume important pe care Gigi Becali se gândește să-l transfere la FCSB din vară, iar Vasile Miriuță îl plasează pe fotbalistul CFR-ului printre cei mai buni trei mijlocași din țară, considerând că Deac va rămâne în Gruia și începând cu sezonul viitor.
Ajuns la 36 de ani, Iulian Apostol, fost jucător la Steaua, Rapid, Unirea Urziceni și echipa națională, s-a transformat total. La doi ani și jumătate de la retragerea din fotbal, cel poreclit cândva „Mucles” a […]
Mircea Lucescu se află într-o situație foarte dificilă la Zenit, șefii de la Sankt Petersburg luând din ce în ce mai des în calcul demiterea antrenorului român, dar „Il Luce” nu duce lipsă de variante în cazul în care va fi dat afară din Rusia.
Barcelona încearcă să se „acopere” din timp după ce Luis Enrique a anunțat că nu va mai continua pe Camp Nou de la finalul acestui sezon, iar lista posibililor înlocuitori pare că s-a redus la doar două nume.
Edward Iordănescu (38 de ani) a fost nominalizat drept prima opțiune a lui Gigi Becali pentru înlocuirea lui Laurențiu Reghecampf, dar fostul antrenor al Pandurilor spune că nu are de gând să negocieze pentru preluare unei echipe în momentul în care aceasta e condusă de un alt antrenor și dezvăluie condițiile în care ar lucra cu Gigi Becali.
Eliminat în 16-imile Europa League de Anderlecht și doar pe locul al treilea în campionatul Rusiei, la opt puncte de liderul Spartak Moscova, Mircea Lucescu e aproape de plecarea de la Zenit Sankt Petersburg, dar o eventuală demitere ar urma să-i umple conturile.
Probabil cel mai așteptat meci al primei etape a play-off-ului, Viitorul – Dinamo, nu a adus ploaia de goluri anticipată de pariori și de majoritatea specialiștilor din fotbalul românesc. După 90 de minute dominate de un duel tactic aprig între Gică Hagi și Cosmin Contra, cele două echipe au remizat alb, punând în scenă cel mai bun scenariu pentru liderul FCSB, care poate primi premiul pentru marea câștigătoare a primei runde din mini campionatul care va decide câștigătoarea titlului.
Gaz Metan a început play-out-ul campionatului cu o victorie, scor 2-0, în fața lui ASA Târgu Mureș, iar la finalul partidei Cristi Pustai s-a arătat încântat de victoria obținută, în prima etapă, dar că încă […]
Marius Șumudică, actualul antrenor al Astrei Giurgiu, și-a adus aminte de o scenă din cariera sa de fotbalist, de pe vremea când juca la Rapid, echipa sa de suflet. Supărat de decizia antrenorului de atunci, […]
Florin Andone a fost suspendat pentru meciul pe care Deportivo La Coruna l-a câștigat cu 2-1, în fața Barcelonei, dar atacantul român s-a bucurat din tribune pentru coechipierii săi alături de care încearcă să se […]
Fotbalistul sârb, Uros Vitas, care evoluează la clubul KV Malines, din Belgia, se consideră un bărbat foarte îndrăgostit de soția lui.Acesta a ținut să demonstreze acest lucru prin dezvăluirea, pe contul său de Instagram, a noului său tatuaj, considerați de mulți foarte dubios.
O fază care ne-a amintit de incidentele de la Ploiești dintre Petrolul și Steaua, atunci când un suporter a intrat pe teren și a provocat o bătaie generală, tocmai s-a întâmplat în Croația, în derby-ul […]
Transferat în această iarnă de la Astra Giurgiu pentru 2,04 milioane de euro, Denis Alibec s-a adaptat rapid la FCSB, a înscris trei goluri pentru echipa lui Reghecampf și a primit banderola de căpitan, dar atitudinea sa din timpul meciurilor a început să țină capul de afiș, mai mulți specialiști din fotbalul românesc discutând pe larg despre modul în care vârful se comportă în timpul meciului.
Harlem Gnohere a deschis scorul, aseară, în victoria celor de la FCSB cu CFR, scor 2-0, iar pentru atacantul francez a fost a doua veste bună în ziua respectivă, după ce Mouscron s-a salvat de […]
Sezonul regulat s-a încheiat recent, motiv suficient pentru ca Liga Profesionistă de Fotbal să publice date cu privire la desfășurarea ostilităților în prima parte a sezonului fotbalistic din România. Datele oferite de forul fotbalistic surprind detalii necunoscute, în special unele de statistică, cu privire la evoluțiile echipelor din Liga 1. Potrivit LPF, FCSB a fost echipa cu cea mai bună posesie din campionat, cu o medie de 33,46 de minute pe meci. Vicecampioana a fost urmată de Viitorul, cu o posesie de 29,38 minute pe meci și de Astra Giurgiu, cu 28,06 minute pe meci.
Eddy Harlem Gnohere s-a dovedit decisiv pentru FCSB în meciul câștigat de echipa lui Laurențiu Reghecampf duminică seară, 2-0 cu CFR Cluj pe Arena Națională, atacantul francez deschizând scorul târziu, în minutul 85, din centrarea lui Gabi Enache.
CFR Cluj a plecat învinsă de pe Arena Națională, 0-2 cu FCSB, dar echipa antrenată de Vasile Miriuță a lăsat o impresie foarte bună, lucru remarcat și de tehnicianul ardelenilor imediat după finalul partidei.
„Putem să fim campioni. Cum Astra a câștigat opt meciuri consecutiv, așa putem și noi câștiga”, este declarația cu care Laurențiu Reghecampf, antrenorul vicecampioanei, așteaptă primul meci din playoff. FCSB primește vizita celor de la CFR Cluj într-un moment în care, în ciuda locului doi din clasament, echipa din București este văzută drept cea mai slabă din top 6. Laurențiu Reghecampf are de corectat greșelile importante din defensivă, dar și problemele din atac, acolo unde investiția de circa 2 milioane de euro în Denis Alibec poate eșua dacă atacantul continuă să nu fie sprijinit cu pase utile de mijlocul terenului.
Românii de la Ludogoreț au făcut spectacol în meciul cu Lokomotiv Gorna, din etapa a 24-a a campionatului din Bulgaria!
Transferul la Karabukspor i-a prins foarte bine lui Cristi Tănase, care este unul dintre cei mai buni jucători ai echipei antrenate de Igor Tudor, dar evoluțiile constant bune nu l-au adus și în atenția lui Christoph Daum, care nu l-a inclus pe fostul mijlocaș al FCSB pe lista jucătorilor convocați pentru meciul cu Danemarca și, susține mijlocașul, nici nu l-a văzut pe viu în ultima perioadă.
Campioana României și a Europei la handbal feminin și-a atins obiectivul în faza a doua a Ligii Campionilor. CSM București a câștigat fără probleme meciul de la Esbjerg (Danemarca), ultimul din Grupa Principală II, scor […]
Daneza Caroline Wozniacki (locul 14 WTA) consideră că Maria Șarapova ar trebui să joace pentru a-și recăpăta poziția în clasamentul WTA. Fostul lider mondial a afirmat că oferirea acestor wild-card-uri Șarapovei reprezintă o lipsă de respect față de jucători.
Conducerea Fiorentinei lucrează intens la proiectul pentru un nou stadion cu o capacitate de 40.000 de locuri. Noua casă a grupării viola va avea 480.000 de metri pătrați și, pe lângă stadion, va fi compusă dintr-o parcare de 45.000 de metri pătrați, un centru comercial și unul sportiv și va costa peste 400 de milioane de dolari.
Prima etapa a play-off-ului Ligii I incepe cu meciuri „grele”. Pe cat de mare va fi tensiunea in teren, pe atat de mare este de asteptat sa fie nivelul de adrenalina la pariuri sportive. Ilie Dumitrescu, Ambasador al casei de pariuri online Unibet, a realizat analize video pe acest subiect, special pentru fanii fotbalului romanesc.
Miriuță le ia apărarea prietenilor Reghecampf și Grozavu în conflictele pe care aceștia le-au avut.
În cadrul conferinței care a avut loc vineri dimineață la Casa Fotbalului, președintele FRF, Răzvan Burleanu a comentat pe scurt gestul făcut de antrenorul FC Botoșani, Leo Grozavu, în cadrul meciului disputat cu Astra Giurgiu luni, 6 martie.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER