Vasile Miriuță (47 de ani) și-a arătat din nou disponibilitatea de a o antrena pe Dinamo, echipa din România despre care a declerat în repetate rânduri că este cea mai apropiată de sufletul său.
Rafael Martins, unul dintre candidații pentru postul de atacant al Stelei în sezonul viitor, a terminat sezonul din Portugalia cu o evoluție de senzație. Vârful de 27 de ani a marcat ambele goluri ale lui Moreirense, iar echipa sa a câștigat, scor 2-1, pe terenul lui Maritimo.
Ioan Andone (56 de ani) a vorbit despre posibilitatea de a-l înlocui pe Mircea Rednic în postura de antrenor al lui Dinamo.
Înfrângerea suferită în turul secund de la Roma i-a făcut pe Simona Halep și Darren Cahill să vină în România, unde cei doi pregătesc turneul de Mare Șlem de la Roland Garros, al doilea al sezonului.
Comisia Centrală a Arbitrilor oferă încredere brigăzii care ne va reprezenta la EURO 2016. Astfel, Ovidiu Hațegan, care în această vară va face dubla Campionatul European – Jocurile Olimpice, se va afla la centru marți seară, la finala Cupei României dintre Dinamo și CFR Cluj.
Trupul neînsuflețit al lui Patrick Ekeng a ajuns, duminică, în Camerun, unde familia și prietenii și-au luat adio de la fostul fotbalist.
Dumitru Brânză, kinetoterapeutul de la FC Botoșani, declară că Pompiliu Popescu, fostul doctor al echipei naționale, nu a primit niciun ban din partea echipei sale în cantonamentul din Antalya, când a acceptat să-l consulte pe Dan Roman
Paris Saint Germaine se va despărți în această vară de Zlatan Ibrahimovic, iar șeicii din capitala Franței nu pierd prea mult timp și caută deja înlocuitor pentru starul suedez.
Clubul britanic Watford a anunțat, vineri, prin intermediului unui comunicat postat pe site-ul oficial al echipei, plecarea antrenorului spaniol Quique Sanchez Flores, în vârstă de 51 de ani, la sfârșitul sezonului.
Rapid este, în acest moment, una dintre echipele di nfotbalul românesc la care redresarea situației pare mai degrabă un vis decât o realitate obiectivă. Clubul ar putea intra în faliment pe 20 mai, administratorul special a plecat de la echipă, care va fi depunctată dacă până marți nu plătește 57.000 de euro către englezul Rhema Obed, iar în vară va rămâne cu doar cinci jucători de câmp.
După 1-1 în tur, Șahtior Donețk a câștigat cu 2-0 manșa secundă a semifinalelor Cupei Ucrainei contra celor de la Oleksandria și va disputa ultimul act al competiției pe 21 mai, împotriva lui Zorya Luhansk. Dincolo de performanța care îi poate aduce antrenorului Mircea Lucescu un alt trofeu în ceea ce probabil este ultimul său sezon pe banca lui Șahtior, fanii au remarcat faptul că în returul semifinalei echipa a avut un alt căpitan. Deși a fost prezent pe teren căpitanul tradițional, croatul Darijo Srna nu a avut banderola pe braț pentru că Mircea Lucescu a ordonat ca această să îi fie dată lui Viktor Kovalenko.
Speculațiile din ce în ce mai accentuate în legătură cu plecarea lui Zlatan Ibrahimovic (34 de ani) de la Paris Saint-Germain au devenit realitate. Atacantul care a scris istorie în Franța și care l-a înlocuit pe portughezul Pauleta în scaunul de lider al marcatorilor all-time pentru clubul parizian a ieșit la rampă pe rețelele de socializare și a scris: „Ultimul meu meci pe Parc des Princes. Am venit ca un rege, am plecat ca o legendă”.
Timo Gebhart a dezvăluit, printr-un mesaj postat pe pagina personală de facebook, motivele care l-au ținut departe de teren în meciul ASA – Steaua 1-4.
Un play-off modest, după un sezon regulat foarte bun, îl face pe Gică Hagi, patronul Viitorului, să ia măsuri dure. După ce Bănel Nicoliță a fost dat afară, a venit rândul altor doi fotbaliști cu experiență să plece de la echipa din Ovidiu.
Vineri vor avea loc, la Parchetul de pe lângă Tribunalul București, audieri în dosarul morții lui Patrick Ekeng, susține news.ro.
Întreaga suflarea dinamovistă are ocazia de a-și lua adio, vineri, de la Patrick Ekeng. Trupul neînsuflețit al fotbalistului decedat vinerea trecută va fi adus la stadionul din Șoseaua Ștefan cel Mare.
Trupul lui Patrick Ekeng a fost depus, în această dimineață, la stadionul „Ștefan cel Mare” pentru o ultimă întâlnire cu jucătorii și suporterii lui Dinamo. Sicriul a fost depus într-o ceremonie emoționantă atât pentru Mircea Rednic și elevii lui, cât și pentru cei peste 2000 de suporteri care au umplut tribuna zero a stadionului.
Multe cluburi de fotbal încearcă să impresioneze la capitolul imagine prin diverse improvizații vizuale, însă ultima apariție în materie de echipamente sportive depășește cu mult standardele stabilite până în prezent.
Lukasz Szukala nu face parte din lotul Poloniei pentru EURO 2016. Selecționerul Adam Nawalka a anunțat lista fotbaliștilor care vor merge la turneul final din Franța, iar fostul fundaș stelist a fost lăsat pe din afară.
Proaspăt campion al României cu Astra, brazilianul William de Amorim (24 de ani) poate deveni cetățean român începând de săptămâna viitoare.
Pep Guardiola va ajunge din această vară pe banca lui Manchester City, iar duelul cu marea rivală din oraș se anunță deja foarte interesant. Înainte de terminarea actualului sezon de Premier League și începutul următorului, cele două cluburi se duelează deja pentru transferul lui Toni Kroos, mijlocașul lui Real Madrid.
Rapid a avut, miercuri, o zi mai mult decât nefastă. Giuleștenii au pierdut clar, 0-3 pe terenul Dunării, iar călărășenii au trecut pe primul loc în clasamentul play-off-ului Seriei 1 a Ligii 2. Mai mult, Dan Alexa a văzut a doua parte a meciului de la spital.
Câștigător a nu mai puțin de 12 trofee în cei nouă ani petrecuți în Golf, Cosmin Olăroiu a anunțat că e gata să plece de la Al Ahli Dubai, echipa pe care o antrenează din 2013, iar Mirel Rădoi, bun prieten cu antrenorul care a dus Steaua în semifinalele Cupei UEFA în 2006, a anunțat ofertele pe care le are tehnicianul de 46 de ani.
Mirel e dezamăgit de clubul Steaua. Fotbalistul de legendă din Ghencea e nemulțumit de faptul că nimeni din conducerea Stelei nu i-a interzis sau nu l-a mustrat pe Gabi Tamaș pentru declarațiile pe care le-a dat la finalul meciului cu ASA Târgu Mureș.
Mirel Rădoi i-a răspuns lui Gabi Tamaș, la câteva zile după ce fundașul i-a transmis fostului antrenor al Stelei că a păcălit fotbalul și că nu poate număra țările în care a jucat el. Prezent […]
Cumpără-i dacă nu-i poți învinge. Acesta pare să fie motto-ul lui Arsenal, cel puțin în relația cu Leicester, noua campioană din Premier League.
Gigi Becali a vorbit despre conflictul dintre Gabi Tamaș și Mirel Rădoi, declanșat săptămâna trecută și continuat după meciul dintre ASA Târgu Mureș și Steaua
Neconvocat în lotul de 28 de jucători pentru cantonamentul din Italia, Constantin Budescu a avut o ieșire nervoasă la adresa lui Anghel Iordănescu. Fotbalistul care joacă în liga a doua din China se consideră nedreptățit, motiv pentru care a declanșat un atac. „Antrenamentele nu sunt tocmai bune, dar important este că echipa națională s-a calificat. La Euro o să fie foarte dificil, vom vedea. Nu stau acum să analizez la ce m-am referit când am spus că Iordănescu are antrenamente învechite.
Serena Williams, actualul lider mondial în ierarhia WTA și una dintre cele mai prolifice jucătoare de tenis din istoria acestui sport, a fost protagonista unui episod extrem de haios și neplăcut în același timp, conform L”Equipe.
Schimbul de replici din ultimele zile între Pompiliu Popescu și oficiali ai FRF a atins o nouă etapă. Forul fotbalistic a publicat azi un comunicat de presă prin care vrea să lămurească situația fostului medic al echipei naționale. „Federația Română de Fotbal nu l-a demis pe medicul Pompiliu Popescu, aceste presupuneri neavând cum să se întâmple potrivit cadrului legal. Prin împlinirea vârstei de pensionare, contractul de muncă al lui Pompiliu Popescu a încetat. Din acest moment, dumnealui nu mai făcea parte de facto din rândul angajaților FRF”, se arată în comunicat.
Steaua a pierdut campionatul în fața Astrei, iar Gigi Becali se gândește deja la sezonul viitor, unul în care vrea titlul în România și participarea în grupele unei cupe europene. Fosta campioană va intra în turul doi preliminar al Ligii, astfel că accederea în grupe va fi foarte grea, dar patronul dorește să întărească echipa, dar și să scape de fotbaliștii pe care nu-i mai consideră utili, primul pe listă fiind Ciprian Marica.
Borussia Dortmund a reușit primul transfer al acestei veri. Nemții au obținut semnătura lui Ousmane Dembele (18 ani), de la Rennes, considerat unul dintre cei mai talentați tineri jucători din lume.
FRF a anunțat, joi, lotul de 28 de jucători care va merge în cantonamentul din Italia, unde naționala va întâlni RD Congo și Ucraina, iar pe listă nu se găsește, așa cum era de așteptat, numele lui Constantin Budescu.
Dorin Rotariu este cel mai afectat jucător dinamovist, la cinci zile de la dispariția lui Patrick Ekeng, iar clubul din Ștefan cel Mare i-a angajat un psiholog pentru a-l ajuta să treacă peste momentul greu.
Titlul din Primera Division își va afla deținătoarea sâmbătă, de la ora 18:00, când Barcelona și Real Madrid vor juca în deplasare cu Granada, respectiv Deportivo la Coruna. Înaintea ultimei etape, echipa lui Luis Enrique are un punct peste marea rivală, 88 față de 87, iar un succes pe terenul echipei scăpate de grijile retrogradării ar face-o campioană.
Denis Suarez (22 de ani), mijlocașul ofensiv al lui Villarreal, este primul transfer al Barcelonei în această vară, anunță Sport.es.
Simona Halep (locul 5 în clasamentul mondial) a pierdut, miercuri, scor 3-6, 6-4, 3-6, în fața australiencei Daria Gavrilova, în turul secund al turneului de la Roma Dubla Madrid – Roma e considerată una foarte […]
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER