Ionel Dănciulescu, managerul lui Dinamo, a declarat că Andrei Peteleu (23 de ani), fundașul dreapta de la Petrolul dorit insistent de Mircea Rednic, are șanse mici să ajungă în Ștefan cel Mare.
Ion Țiriac a comentat scandalul de pariuri în care este implicat Marius Șumudică, antrenorul liderului Ligii 1 prins că a mizat sume importante pe mai multe meciuri din România. Omul de afaceri aseamănă situația tehnicianului […]
Dan Petrescu ar putea fi demis de la Jiangsu Sunning. șefii clubului chinez găsind deja o variantă de înlocuitor în persoana unui antrenor important din Europa.
Pandurii Târgu Jiu și-a prezentat, miercuri, cele patru noutăți din lotul cu care va ataca a doua parte a campionatului.
Fost șef la LPF, Dumitru Dragomir a ajuns, între timp, președinte de onoare la FC Voluntari, echipă pe care încearcă să o salveze de la retrogradare. După un mandat controversat în fruntea Ligii, „Corleone” a făcut multe dezvăluiri din culisele fotbalului românesc, iar miercuri a povestit un obicei pe care-l avea în perioada în care se ocupa de destinele Ligii 1.
Marius Șumudică, antrenorul Astrei, liderul din Liga 1, va fi judecat de Comisia de Disciplină a FRF, după ce s-ar fi descoperit că ar fi pariat online, inclusiv pe partide din fotbalul românesc.
Invitat la emisiunea Digi Sport Special, Gică Hagi a evitat să răspundă la o întrebare adresată de ProSport privind un posibil sprijin financiar al unui fond de investiții pentru academia pe care o conduce, la 12 ore după ce ProSport a scos la iveală povestea transferului controversat al lui Cristi Manea la Apollon Limassol, în Cipru, și nu la Chelsea, așa cum a relatat întreaga presă de sport la data mutării.
Sondajul realizat de CSCI, conform căruia 49% dintre oamenii intervievați susțin Steaua, continuă să producă reacții din partea conducătorilor din Liga 1. După ce Thomas Neubert a ironizat Astra, care a adunat doar 1%, Dani Coman, președintele giurgiuvenilor, îi răspunde preparatorului fizic al campioanei.
Adam Johnson, fostul coleg al lui Costel Pantilimon de la Sunderland, a pledat vinovat, miercuri, la două dintre acuzațiile care îi sunt aduse în procesul în care este judecat pentru întreținere de relații sexuale cu minore.
Cătălin Țiră (21 de ani) a fost transferat în această iarnă la Rapid și încearcă să le facă pe plac fanilor din Giulești. Chiar dacă în trecut a recunoscut că este dinamovist convins, după ce a petrecut ani buni în Ștefan cel Mare, atacantul a postat pe pagina personală de facebook un mesaj plin de subțînțeles.
Aflată în aceste zile în India, unde susține stagiul de pregătire de dinaintea începerii părții a doua a Ligii 2, Rapid a rămas fără președinte. Contractul lui Ovidiu Burcă (35 de ani( a fost reziliat, miercuri, se anunță într-un comunicat al clubului.
Comisia de Disciplină a Federației Române de fotbal i-a interzis, miercuri, lui Adrian Cristea, jucător legitimat în acest moment la Concordia Chiajna, orice activitate legată de fotbal până la achitarea unei datorii pe care mijlocașul o are către Steaua.
FC Academica Clinceni o ține numai în egaluri în meciurile de pregătire din această iarnă. Gruparea ilfoveană a remizat fără gol, miercuri dimineață, în amicalul cu Metaloglobus București, disputat pe terenul sintetic de la baza Granitul. E al patrulea egal pentru echipa pregătită de Laszlo Balint după 2-2 cu Viitorul Dragomirești Vale, 0-0 cu CS Balotești și 2-2 cu Concordia Chiajna.
Radu Birlică, administratorul special de la Rapid, anunță că problemele cu care se confruntă echipa din Giulești s-ar putea rezolva în perioada următoare, mai multe persoane importante din străinătate fiind interesate de preluarea clubului.
Foști colegi la Rapid în sezonul 1998-1999, Marius Șumudică au pornit un adevărat război al declarațiilor, iar antrenorul Astrei i-a oferit un răspuns dur fostului partener din atacul echipei din Giulești.
Giedrius Arlauskis a gafat la primele două goluri primite de Espanyol în înfrângerea rușinoasă, 0-5 pe teren propriu cu Sociedad, și a fost taxat imediat de Adrian Mutu, care și-a adus aminte de declarații mai vechi ale portarului lituanian și a considerat că e momentul să-i răspundă acestuia.
Una dintre echipele care au impresionat pe piața de mercato a fost Jiangsu Suning, formația antrenată de Dan Petrescu, la care au ajuns, starurile Alex Teixeira și Ramires. Chiar și în aceste condiții, tehnicianul român e nemulțumit de campania de transferuri a clubului și consideră nerealist obiectivul impus, acela de a termina între primeel patru echipe.
La doar 16 ani, Alex Pașcanu a reușit o performanță greu de atins: a debutat în echipa U21 a lui Leicester, liderul la zi din Premier League, în înfrângerea cu echipa similară a lui Reading, scor 0-1.
Cristian Gațu, președinte al CSA în momentul în care secția de fotbal a ieșit de sub sfera de influență a MApN, și-a exprimat poziția în cadrul conflictului dintre clubul lui Becali și cel al Armatei. Fostul mare fotbalist consideră că actuala echipă este aceea care a câștigat Cupa Campionilor Europeni în 1986 și spune că Armata nu are forța financiară pentru a susține un club de fotbal.
Victor Valdes, portarul împrumutat de Manchester United în Belgia, la Standard Liege, a dezvăluit că a simțit că viața i-a fost pusă în pericol în perioada petrecută pe Old Trafford.
ProSport headlines, 9 februarie, rubrica în care puteți urmări rezumatul celor mai interesante știri de pe www.prosport.ro.
Cu 24 de puncte avans față de locul al doilea, Monaco, PSG are în buzunar titlul din Ligue 1, dar vrea să treacă la next level și să obțină Liga Campionilor, trofeul mult dorit de conducătorii clubului. În acest sens, Nasser Al Khelaifi, șeicul care pompează bani în echipa din capitala Franței, e gata de un transfer senzațional.
Costel Gâlcă are șanse mici să rămână antrenorul lui Espanyol după înfrângerea cu Real Sociedad, 0-5 pe teren propriu, anunță presa din Spania, care a dezvăluit și posibilii înlocuitori ai antrenorului român.
Espanyol Barcelona a pierdut, scor 0-5, meciul de pe teren propriu cu Real Sociedad, contând pentru etapa a 23-a din Primera Division, iar echipa antrenată de Costel Gâlcă a ajuns la o serie de nouă partide consecutive fără victorie.
Giedrius Arlauskis a fost înlocuit de Costel Gâlcă la pauza meciului din etapa a 23-a din Primera Division, cu Real Sociedad, după ce portarul Stelei a avut o primă repriză pe care, cu siguranță, ar dori s-o uite cât mai repede.
Kurt Zouma (21 de ani) a suferit o ruptură la liamentul încrucișat interior în meciul terminat la egalitate de Chelsea, duminică, 1-1 cu Manchester United și va sta departe de teren în următoarele șase luni, urmând să rateze EURO 2016.
La 38 de ani, Daniel Pancu e foarte aproape de finalul carierei de fotbalist, iar partea a doua a campionatului pare compromisă pentru legenda Rapidului. Atacantul a suferit o accidentare, iar Ionel Ganea a decis că nu se va baza pe el în tentativa lui FC Volutnari de a evita retrogradarea. Fostul internațional a vorbit despre situația sa și spune că nu are nicio problemă cu antrenorul echipei ilfovene și că ar dori să rămână la clubul condus din această iarnă de Dumitru Dragomir și după ce va termina cariera de fotbalist.
Dinamo a anunțat, prin intermediul site-ul oficial al echipei, transferul lui Romario Kortzorg (26 de ani) în Ștefan cel Mare.
Cantonamentul selecționatei divizionare a României în Turcia a declanșat un confilct imens în fotbalul românesc, refuzul Stelei de a-și lăsa la lot cei șase jucători convocați de Anghel Iordănescu fiind motivul de la care au plecat toate neînțelegerile. Clubul Dinamo este unul dintre cei mai mari contestatari ai stagiului din pregătire, mai întâi prin vocea antrenorului Mircea Rednic, iar acum prin declarațiile patronului Ionuț Negoiță.
Pep Guardiola își va încheia în vară conturile cu Bayern Munchen, echipă cu care are mari șanse să cucerească un nou titlu în Bundesliga, și se gândește intens la următoarea aventură: Manchester City, club pe care-l va prelua la finalul sezonului.
Pe Estadio Nuevo Los Carmenes, Yidane și elevii lui erau așteptați să obțină o victorie de rutină. Adversarul modest, Granada, echipa de pe ultimul loc din Primera Division, dar și forma bună a madrilenilor erau argumentele lui Ronaldo și compania. Benzema, cu al 19-lea gol al sezonului, a deschis scorul în minutul 30, dar lucrurile s-au complicat în partea a doua a meciului.
România a pierdut la limită, scor 2-3, meciul cu Cehia, din sferturile de finală ale FED Cup, după două zile dramatice și un duel decis de partida de dublu, în care Karolina Pliskova și Barbora Strycova le-au învins clar pe Andreea Mitu și Raluca Olaru.
Gonzalo Higuain (28 de ani) are un sezon de vis la Napoli, echipă cu care a ajuns pe primul loc al clasamentului în Serie A. Argentinianul e cel mai bun marcator din campionatele de top ale Europei și are o medie impresionantă: un gol pe meci.
După trei seturi strânse cu Karolina Pliskova, în al doilea meci al zilei de duminică, Niculescu a părut obosită, iar Alexandra Dulgheru, aflată la Cluj alături de restul echipei, chiar dacă nu poate juca, a dezvăluit motivele pentru care Monica nu a intrat pe teren și la meciul de dublu:
Meciul de sâmbătă din League One, a treia divizie a fotbalului din Anglia, dintre Southend United și Colchester a oferit, probabil, cel mai tare moment al ultimelor săptămâni în fotbalul european.
Selecționata divizionară a României s-a întors, duminică, din cantonamentul din Antalya, unul care a stârnit multe controverse în fotbalul românesc. După câteva săptămâni de incertitudine, în care prezența la lot a celor șase steliști cehmați […]
Fanii lui Ajax și-au dat în petec la meciul din campionat cu Feyenoord și au făcut-o într-un mod dezgustător. Ultrașii clubului din Amsterdam au adus la meciul cu Feyenoord un manechin îmbrăcat în tricoul lui Kenneth Vermeer, fostul portar de la Ajax, pe care l-au spânzurat în mod simbolic în tribună.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER