Antrenorul Cristi Pustai și 20 de jucători din lotul Rapidului vor pleca luni, la ora 12:30, în al doilea cantonament al perioadei de iarnă, care va avea loc în Antalya, Turcia, între 2 și 13 februarie, informează Rapid TV. Olandezul Fred Benson va face deplasarea separat și se va alătura echipei direct în Turcia.
Anunțat la finalul anului trecut că nu se află printre opțiunile conducerii în vederea returului de campionat, revenit la echipă pentru că suma de bani promisă în momentul rezilierii contractului nu i-a fost plătită, mijlocașul Alexxandru Coman s-a despărțit definitiv de Rapid, anunță patronul Valerii Moraru. Dacă fotbalistul care a petrecut 17 ani în Giulești încheie o lungă listă a plecărilor, fanii giuleșteni primesc și o veste bună. Daniel Niculae și Cristi Săpunaru vor semna în zilele următoare un contract cu formația din Grant, iar conducerea rapidistă negociază pentru aducerea unui nou fundaș central.
Marius Copil confirmă evoluțiile excelente de la Australian Open, primul turneu de Mare Șlem al anului., unde a fost învins de Stanislas Wawrinka, viitor semifinalist. Arădeanul de 24 de ani a luat startul în calificările pentru turneul de la Zagreb, iar în primele două partide jucate în capitala Croației a obținut două victorii foarte importante, cu Daniel Brands (Germania) și Farukh Dustov (Uzbekistan), urmând ca luni să joace contra ucraineanului Ilia Marchenko (144 ATP) pentru un loc pe tabloul principal de concurs
Ajuns la Rapid în luna octombrie a anului trecut, francezul Jean-Bryan Boukaka (23 de ani) a prins doar două jocuri în tricoul formației din Grant, iar în iarnă, odată cu venirea lui Dinu Gheorghe, s-a numărat printre fotbaliștii ale căror contracte au fost reziliate. La puțin timp după despărțirea de Rapid, mijlocașul ofensiv a acordat un interviu pentru presa franceză în care a vorbit despre perioada petrecută în România.
Dinamo a reușit joi încă un transfer, al șaselea al perioadei de iarnă. Conducerea alb-roșilor a ajuns la un acord cu Lucian Goian, fundaș care a evoluat ultima dată în China, la Beijing Baxy. Stoperul în vârstă de 31 de ani va evolua în Ștefan cel Mare în următoarele șase luni, cu opțiune de prelungire.
Rapid a reușit miercuri seară al 13-lea transfer al pauzei de iarnă, Giuleștenii s-au înțeles cu Joan Oriol (28 de ani), fundaș stânga care a jucat ultima dată pentru Blackpool. Oriol a semnat un contract valabil până la vară, cu opțiune de prelungire în cazul în care echipa se salvează de la retrogradare.
Dinamo și-a lansat miercuri în cadrul unui eveniment care a avut loc în unul dintre cele mai mari mall-uri ale Bucureștiului aplicația „FC Dinamo Oficial”, în parteneriat cu Orange, unul dintre cei mai importanți sponsori ai formației din Ștefan cel Mare. La evenimentul care a avut loc la ora 16:00 au luat parte câțiva dintre cei mai importanți fotbaliști ai echipei: Marius Niculae, Valentin Lazăr, Marius Alexe, Ștefan Bărboianu, Kamil Bilinski și Dorin Rotariu, dar și managerul sportiv Ionel Dănciulescu.
Rapid a reușit noi lovituri pe piața transferurilor. Giuleștenii au obținut luni seară semnătura lui Edu Oriol (28 de ani), mijlocaș spaniol dorit în trecut de Dinu Gheorghe la Astra Giurgiu, și a lui Jeremy Sapina (29 de ani), fundaș central francez. Marți, Rapid a ajuns la un acord și cu Tomas Josl (30 ani), fundaș stânga ceh care se află deja în cantonamentul „feroviarilor” din Grecia, de la Xanthi.
Derby-ul etapei a 23-a din campionatul Belgiei, câștigat de Standard Liege, scor 2-0, în fața lui Anderlecht, a fost unul de coșmar pentru jucătorul oaspeților Steven Defour (26 de ani). Fanii gazdelor au pregătit o coregrafie de o violență rar întâlnită pe un teren de fotbal, afișând un banner imens, care acoperea o întreagă peluză, în care un bărbat mascat ținea într-o mână o sabie, iar în cealaltă capul lui Defour, alături de mesajul „Roșu sau mort”.
După câteva zile de pregătire, în care au pus accentul pe partea fizică, fotbaliștii antrenați de Cristi Pustai vor avea parte și de două amicale în cantonamentul din Grecia, de la Xanthi, unul cu Marek Dupnița, ocupanta locului 11 în campionatul Bulgariei, și altul cu echipa antrenată de Răzvan Lucescu, Skoda Xanthi.
Cristiano Ronaldo a suferit în meciul de sâmbătă, câștigat de Real Madrid cu scorul de 2-1 pe terenul Cordobei, echipă la care evolează și românul Florin Andone, a noua eliminare a carierei. Starul portughez a fost trimis mai repede la cabine de arbitrul întâlnirii, după ce în minutul 82 l-a lovit fără minge pe Edimar, fundașul stânga de la Cordoba, fotbalist care în trecut a jucat și pentru CFR Cluj.
Barcelona s-a impus sâmbătă, scor 6-0, pe terenul lui Elche, locul 17 în Primera Division. Succesul echipei antrenate de Luis Enrique a fost adus de „dublele” reușite de Messi și Nermar și golurile marcate de Pique și Pedro.
Ceea ce părea o zi de sâmbătă în care majoritatea echipelor din Premier League aveau de îndeplinit o simpla formalitate pentru a se califica în faza optimilor de finală s-a transformat foarte rapid într-un adevărat coșmar. Atât pentru granzii campionatului englez, cât și pentru pariorii care au s-au încumetat să ofere pronosticuri pentru meciurile din Cupa Angliei.
Daniel Niculae, unul dintre jucătorii doriți insistent de conducerea giuleșteană în ultimele luni, va merge cu Rapid în al doilea cantonament al pregătirii de iarnă, care va avea loc între 2 și 13 februarie, tot în Grecia, la Xanthi.
Alexandru Coman (23 de ani), jucător al cărui contract a fost reziliat de clubul Rapid în urmă cu doar două săptămâni, se va întoarce la echipă, pentru că suma promisă de conducerea giuleșteană în momentul despărțirii nu a fost achitată.
Al Ittihad, echipa antrenată de Victor Pițurcă, la care au ajuns în această iarnă Lukasz Szukala și Lucian Sânmărtean, a pierdut al doilea amical al pregătirii de iarnă, 1-3 cu Al Wasl, formație aflată pe locul 8 în clasamentul primei ligi din Emiratele Arabe Unite.
Atmosfera de la Rapid este din ce în ce mai tensionată. Echipa a terminat turul de campionat pe ultimul loc, în club au rămas doar 43 de angajați, neplătiți din luna octombrie. În acest context, președintele Dinu Gheorghe, numit oficial pe 5 ianuarie, amenință cu demisia, declarând că nu simte că echipa are nevoie de el. De cealaltă parte, patronul Valerii Moraru refuză dialogul, dar explicațiile posibilei rupturi sunt date de soția acestuia, Violeta Moraru, iar conflictul celor două părți face ca antrenorul Cristi Pustai, care încă nu a fost prezentat oficial, să nu se poată baza în cantonamentul din Grecia decât pe 15 jucători, dintre care trei portari.
Președintele FC Rapid, Dinu Gheorghe, a declarat, luni seară, la Digisport, că sunt șanse foarte mici să mai rămână la gruparea giuleșteană.
Mihai Teja a obținut prima victorie în postura de antrenor al lui Dinamo, scor 1-0 cu Ezgebirge Aue, locul 18 din liga secundă germană, singurul gol al partidei fiind înscris de Vali Lazăr în minutul 39.
Etapa a 22-a din Premier League e dominată de derby-ul dintre City și Arsenal. Campioana are nevoie de victorie pentru a rămâne în plasa lui Chelsea, în timp ce „tunarii” lui Wenger se vor îndepărta, în caz de eșec, de locul patru, ultimul care permite calificarea în preliminariile Ligii Campionilor.
Rămas liber de contract după despărțirea de Dinamo, fundașul Constantin Grecu (26 de ani) s-a antrenat la începutul anului cu Rapid, dar nu a ajuns la o înțelegere cu clubul giuleștean, astfel că a ales să semneze cu Pandurii Târgu Jiu, formație pentru care a mai evoluat timp de patru sezoane, între 2007 și 2011.
Southampton, echipa la care evolueză Florin Gardoș, se află la egalitate, scor 1-1, în meciul de pe terenul lui Newcastle, din cadrul etapei a 22-a din Premier League. Echipa antrenată de Ronald Koeman a deschis scorul în minutul 14, prin olandezul Elia, dar gazdele au egalat în minutul 29, prin francezul Gouffran. Din păcate pentru el și pentru echipa sa, golul „coțofenelor” a venit în urma unei erori comise de fostul fundaș al Stelei.
Campania de transferuri promisă de Dinu Gheorghe în momentul sosirii la conducerea echipei continuă, deși nu este una spectaculoasă, așa cum se așteptau fanii giuleșteni. Sâmbătă, fostul președinte de la Astra a mai reușit un transfer, fundașul cech Pavel Cmovs urmând să se alăture lotului.
Steaua a pierdut primul amical al iernii, scor 0-1, în fața Borussiei Dortmund. În ciuda golului primit, portarul de doar 19 ani Valentin Cojocaru, titularizat de Costel Gâlcă în locul lui Arlauskis, a fost unul dintre cei mai buni jucători ai formației din Ghencea, reușind să se opună în dese rânduri șuturilor atacanților Borussiei.
La 17 ani distanță de la celebrul Dortmund – Steaua 5-3, din Liga Campionilor, cele două echipe se confruntă iar, de această dată într-un amical disputat în Spania. Partida este sâmbătă, de la 17:30, și are acoperire totală pe ProSport. Meciul poate fi urmărit în direct pe DigiSport.
Seara de miercuri din 16-imile Cupei Angliei stă sub semnul fotbaliștilor români. Florin Gardoș și Vlad Chiricheș, doi dintre cei trei jucători români care evoluează în Premier League, vor încerca să se califice alături de echipele lor, Southampton și Tottenham, în 16-imile de finală ale celei mai vechi competiții din lume.
Adrian Mititelu le oferă din nou speranțe suporterilor Științei. Printr-un comunicat postat pe site-ul ediție.ro, sub titlul „SOC! Falimentul Universitatii Craiova va fi anulat!”, omul de afaceri craiovean susține că echipa care a scris istorie în fotbalul românesc va scăpa de faliment.
Adrian Ungur, singurul tenismen român prezent pe tabloul principal al turneului challenger de la Casablanca, dotat cu premii totale de 42.500 de euro, a obținut miercuri încă două victorii în minimum de seturi, reușind calificarea în faza sferturilor de finală ale probei de simplu și în careul de ași al probei de dublu. Cu cele două succese obținute, Adi continuă începutul excelent de sezon, în care a câștigat patru meciuri din tot atâtea jucate.
Concordia Chiajna a reușit primul transfer al iernii. Echipa antrenată de Marius Șumudică a obținut semnătura lui Bruno Madeira, mijlocaș portughez de 28 de ani sosit din postura de jucător liber de contract, care va evolua pentru ilfoveni în următorii doi ani și jumătate.
După ce la reunirea de luni în lotul Rapidului nu au apărut decât două nume noi, Constantin Grecu și Andrei Cerlincă, marți Dinu Gheorghe a reușit al treilea transfer al iernii. Este vorba despre mijlocașul ofensiv portughez Joao Coimbra, în vârstă de 28 de ani, fotbalist care a fost format la grupele de copii și juniori de la Benfica.
Adrian Ungur (30 de ani) a început sezonul 2015 cu dreptul. În perioada în care cei mai buni jucători ai lumii se află la Antipozi, unde se pregătesc de primul turneu de Mare Șlem al anului, românul clasat în această săptămână pe locul 155 în ierarhia ATP joacă în Maroc, la Casablanca, într-un turneu challenger și se descurcă foarte bine. Ungur a câștigat primele două meciuri ale anului, unul la simplu și unul la dublu, de o manieră clară.
Luni, în ziua în care la Zurich, în Elveția, se va acorda Balonul de Aur al anului 2014, o comunitate online a decernat premiul pentru cea mai penibilă simulare a anului 2014. Deși printre nominalizați s-au aflat nume mari precum Cristiano Ronaldo, Robben sau Suarez, câștigător a fost desemnat, prin voturile fanilor, Adryan, mijlocaș ofensiv în vârstă de 20 de ani, împrumutat de Leeds, echipă din liga secundă engleză, din Brazilia, de la Flamengo.
11 jucători au fost prezenți la reunirea Rapidului, care a avut loc luni, la ora 14:00, la baza ProRapid. Singurele noutăți prezente la primul antrenament condus de Cristi Pustai au fost fundașul Constantin Grecu și mijlocașul Andrei Cerlincă, adus din liga secundă, de la Rapid CFR Suceava.
Derby-ul dintre AS Roma și Lazio este, ca de obicei, la înălțime. Lazio a condus cu 2-0 încă din minutuul 29, în urma golurilor înscrise de Mauri și Felipe Anderson, dar Roma a revenit după pauză, în doar 19 minute, prin două goluri înscrise de căpitanul Francesco Totti, care a devenit astfel cel mai bun marcator de la AS Roma în istoria „Derby della Capitale”.
De 17 ani în Giulești, cel mai vechi fotbalist din lotul Rapidului până vineri, când contractul cu gruparea din Grant i-a fost reziliat, Alexandru Coman (23 de ani) ar putea reveni la antrenamentele echipei conduse de Cristi Pustai, în cazul în care nu-i este achitată suma de bani pentru care s-a înțeles cu conducerea clubului.
Zlatan Ibrahimovic, cel mai important jucător de la Paris Saint Germain, a vorbit după înfrângerea surprinzătoare suferită de echipa sa, 2-4 pe terenul lui Bastia, într-un meci în care formația antrenată de Laurent Blanc a condus cu 2-0 încă din minutul 20.
Fără Lavezzi și Cavani, suspendați de conducere pentru că au întârziat la reunirea lotului, dar cu Zlatan Ibrahimovic și Lucas Moura pe teren, PSG a început meciul foarte bine și a condus cu 2-0 după doar 20 de minute, prin golurile marcate de Moura și Rabiot. Aflată înaintea etapei pe locul al 19-lea, cu 18 puncte adunate în primele 19 etape, Bastia a avut o revenire de senzație.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER