Ucraineanca Elina Svitolina (24 de ani, 6 WTA) a devenit, miercuri, a șaptea jucătoare calificată la Turneul Campioanelor de la Singapore (21-28 octombrie), ajutată de rivala Karolina Pliskova. Svitolina nu s-a înscris la Luxemburg sau […]
Prima calificare la un CE de tineret după două decenii a ridicat pretențiile în fotbalul românesc, iar Gică Hagi (53 de ani) consideră că actuala generație nu trebuie subestimată la competiția găzduită de Italia și San Marino între 16 și 30 iunie 2019.
Carlos Vela (29 de ani), fostul fotbalist de la Arsenal și Real Sociedad ajuns acum în MLS, la Los Angeles FC, se află în mijlocul unui scandal neobișnuit, după ce a încercat să „agațe” un…transexual. […]
„O persoană” l-a văzut pe fostul selecționer al României întâlnindu-se cu „un impresar care reprezenta un jucător foarte bun” înaintea unei acțiuni a primei reprezentative, iar jucătorul a titularizat de neamț și, ulterior, vândut de agentul de jucători.
Presa din Spania anunță că Neymar (26 de ani) vrea să revină la Barcelona. Mundo Deportivo notează că brazilianul ține legătura cu oficialii catalani, din dorința de a-i convinge să-l ia înapoi.
Adrian Boingiu (61 de ani), „secundul” lui Mirel Rădoi, a vorbit, miercuri dimineață, la ProSport Live, despre momentul crucial pentru calificarea naționalei U21 la Campionatul European din Italia și San Marino, dar și despre marea calitate a grupului condus de fostul căpitan din Ghencea.
Calificarea naționalei U21 la Campionatul European din Italia și San Marino a produs un val de entuziasm în fotbalul românesc, iar felicitările au început să curgă pentru toată lumea. De la jucători, la Mirel Rădoi și oficialii Federației Române de Fotbal, s-a făcut cerc în jurul performanței unice în ultimele două decenii, dar Basarab Panduru (48 de ani) preferă să vadă lucrurile din alt unghi.
Desemnat deja de FIFA cel mai bun jucător din 2017, Luka Modric (33 de ani) e considerat marele favorit la câștigarea Balonului de Aur, dar croatul lui Real Madrid refuză să se considere principal favorit. Într-un discurs care vorbește de la sine despre cum vede Luka fotbalul, „decarul” Realului a anunțat că merge pe mâna rivalului Antoine Griezmann.
Problemele la spate au împiedicat-o pe Simona Halep (27 de ani, 1 WTA) să ia startul la turneul WTA de la Moscova, iar Cristian Tudor Popescu e de părere că liderul mondial trebuie să-și ia gândul și de la Turneul Campioanelor (21-28 octombrie), competiție la care nu se poate prezenta în fața jucătoarelor de top fără să fie la 100% din potențial.
Federația de Fotbal din Republica Moldova nu renunță nici în ruptul capului la gândul de a pune mâna pe Virgiliu Postolachi, atacantul de 18 ani de la Paris Saint-Germain care a primit deja cetățenie română, […]
Eliberat din închisoare, proaspăt căsătorit, Cristi Borcea (48 de ani) se află la ora amintirilor, iar marți a dezvăluit momentul care l-a marcat cel mai mul în viața de acționar la Dinamo. Se întâmpla în […]
Pentru a treia oară în ultimele luni, Dinamo se află în punctul în care schimbă antrenorul în încercarea disperată de a redeveni forța de odinioară, iar misiunea lui Mircea Rednic se anunță, cu toate că „Puriul” e încrezător și are parte de susținere, foarte complicată. Iar înainte ca fostul fundaș să se apuce serios de treabă, fanii și fostele glorii caută, încă, motivele care i-au dus pe „câini” pe loc de baraj.
Alexandru, fiul de 20 de ani al lui Leonard Doroftei, a produs, în noaptea de vineri spre sâmbătă, un accident rutier soldat cu patru victime, după ce ar fi butonat telefonul mobil la volan și […]
Un parior din Dundee, Scoția, a dat o lovitură de proporții ajutat de un noroc cum rar se vede. Cu doar cinci lire pariate, „eroul” nostru s-a ales cu aproximativ 84.000 de lire, echivalentul a 95.000 de euro, cu goluri venite în ultimele minute ale meciurilor.
Simona Halep (27 de ani, 1 WTA) nu va beneficia de sfaturile lui Darren Cahill la turneul WTA de la Moscova, ultimul înaintea Turneului Campioanelor, iar luni a dat o declarație prin care s-a pus […]
Mirel Rădoi (37 de ani) nu crede că echipa pe care o conduce ar avea vreo șansă într-o confruntare cu naționala mare: „E o diferență destul de mare între U21 și naționala mare”, spune selecționerul care se pregătește de meciul cu Liechtenstein, de marți, de la Ploiești, care-i va aduce prima realizare importantă a carierei, calificarea la EURO 2019.
Usain Bolt (32 de ani) a marcat două goluri pentru australienii de la Central Coast Mariners într-un meci amical cu Macarthur South West United, iar prestația fostului jamaican i-a adus, deja, o primă ofertă importantă. În timp ce clubul de la Antipozi nu știe încă dacă-l va păstra în echipă, o formație din Europa e gata să-i pună pe masă un contract valabil pe doi ani de zile.
Arestate în Costa Rica, Elena Udrea și Alina Bica așteaptă să fie primite de un judecător costarican, săptămâna viitoare, care le va judeca recursul făcut imediat după trimiterea în spatele gratiilor pentru două luni, iar […]
Conferința de prezentare a lui Mircea Rednic drept noul antrenor al lui Dinamo a venit, printre altele, cu un anunț surprinzător pentru fanii echipei din Ștefan cel Mare: Alexandru David, președintele clubului, a dezvăluit că Ionuț Negoiță nu s-ar mai implica în viața echipei.
Simona Halep (21 de ani, 1 WTA) se pregătește pentru debutul la Moscova, unde o va întâlni în turul al doilea pe rusoaica Anastasia Pavlyuchenkova (40 WTA), iar înaintea turneului din capitala Rusiei s-a prezentat […]
Evoluțiile excelente pe care Ianis Hagi (19 ani) și Dennis Man (20 de ani) le-au avut în ultima vreme nu au rămas fără urmări. Doi dintre cei mai interesanți fotbaliști din campionatul românesc, cei doi mijlocași ofensivi au ajuns pe lista celor de la FC Sevilla, liderul surprinzător din Primera Division.
Simona Halep (27 de ani, 1 WTA) și-a aflat, luni, prima adversară din cadrul turneului WTA de la Moscova. În turul al doilea, românca va da peste Anastasia Pavlyuchenkova (40 WTA), reprezentanta gazdelor care nu a avut timp de pierdut în runda inaugurală.
Simona Halep (27 de ani, 1 WTA) și-a aflat, duminică după-amiază, potențialele adversare din drumul spre trofeul de la Moscova, ultimul turneu de pregătire înaintea Turneului Campioanelor de la Singapore.
Diego Armando Maradona (57 de ani) a surprins pe toată lumea cu un atac pe care l-a lansat la adresa lui Leo Messi (31 de ani), pe care nu-l mai consideră un lider pentru naționala Argentinei.
„Puriul” intră în pâine!
Rică Răducanu (72 de ani) a fost jefuit în luna august a acestui an, când apartamentul pe care-l deține în Mangalia i-a fost spart, iar acum susține că hoțul este unul dintre vecinii săi, care […]
România – Serbia, de la ora 16:00. Federația Română de Fotbal așteaptă peste 45.000 de fani pe Arena Națională la „finala” pentru primul loc în grupa din Liga Națiunilor, iar cel mai mare stadion al țării va fi populat doar de suporterii naționalei lui Contra, susținătorii sârbilor rămânând acasă.
Ultimele zvonuri lansate de presa internațională au vorbit despre o încercare a lui Real Madrid de a-l transfera pe Eden Hazard (27 de ani), dar Maurizio Sarri (59 de ani) susține că nu va fi vorba despre nicio mutare în iarnă, starul belgian urmând să rămână la Chelsea.
Nicolae Stanciu (25 de ani) a intrat în atenția celor de la Borussia Monchengladbach, locul doi în Bundesliga, anunță presa din Italia, care susține că nemții sunt gata să facă o primă ofertă pentru mijlocașul echipei naționale.
Zi istorică pentru fotbalul din Gibraltar! Sâmbătă seară, la Erevan, micuța țară a câștigat primul meci din istorie, 1-0 contra Armeniei, la Erevan, după golul marcat de Chipolina, din penalty, în minutul 50.
Olimpiu Moruțan (19 ani) continuă să fie cel mai rostit nume de către Gigi Becali (60 de ani) atunci când finanțatorul FCSB încearcă, în direct la TV, să le ridice cotele jucătorilor săi.
Eroii care se pregătesc să meargă la primul EURO pentru tineret dupp 20 de ani au sărbătorit așa cum se cuvinte victoria superbă cu Țara Galilor, 2-0 la Cluj, iar Florinel Coman a fost glumețul grupului.
Andrei Radu (21 de ani) și George Pușcaș (22 de ani) au fost protagoniștii unui moment superb, imediat după victoria entuziasmantă a naționalei U21, 2-0 la Cluj contra Țării Galilor. Liderul echipei lui Mirel Rădoi era prezent la interviul de după meci, dar a fost întrerupt de atacantul lui Palermo care i-a transmis un mesaj care vorbește de la sine despre atmosfera din lot.
Mihai Stoichiță (64 de ani), șeful Comisiei Tehnice din cadrul FRF, a fost primul care a reacționat după victoria entuziasmantă a naționalei mici, 2-0 cu Țara Galilor, la Cluj. Fostul antrenor are un discurs interesant, în care spune că nu are niciun merit pentru calificarea la EURO 2019.
Fotbaliștii ruși Aleksandr Kokorin (27 de ani) și Pavel Mamaev (30 de ani) au trecut, vineri, prin cea mai traumatizantă experiență a vieții. Ambii au fost trimiși la închisoare pentru două luni, în ciuda faptului […]
Starea de sănătate a lui Michael Schumacher este, în continuare, un pol de interes pentru presa internațională, iar apropiații fostului mare pilot de Formula 1 le oferă fanilor informații contradictorii. Totul pe fondul tăcerii familiei, […]
Adrian Alexandrov, logodnicul Elenei Udrea, a făcut, joi seară, dezvăluiri despre situația foarte grea prin care trece fostul ministru. Arestată de Interpolul costarican miercurea trecută, Elena Udrea își va petrece, alături de Alina Bica, cel […]
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER