Grupele Campionatului Mondial au ajuns la final, iar prima fază a competiției din Rusia a adus cu ea și câteva mari dezamăgiri. Într-un prim 11 al celor mai buni jucători care pleacă acasă, Germania domină, dar echipa e populată și de alte nume mari ale fotbalului mondial.
Federația Națională a Marocului a sesizat FIFA în legătură cu arbitrajul din meciurile cu Spania și Portugalia, relatează Reuters. Fouzi Lekja, președintele Federației Marocane de Fotbal, afirmă că naționala țării sale a fost victima unor erori grave, care i-au provocat eliminarea de la CM 2018. Președintele aduce în discuție atât erorile făcute de arbitri, cât și pe cele ale arbitrajului video, care ar fi servit interesul echipelor europene.
Panama este una dintre naționalele care părăsesc turneul final încă din faza grupelor. Panama a avut cea mai slabă defensivă dintre toate echipele. Portarul lui Dinamo, Jaime Penedo, a încheiat Campionatul Mondial cu 11 goluri încasate.
Constantin Budescu nu e încă plecat de la FCSB, așa cum a anunțat Gigi Becali joi seară. Potrivit spuselor lui Marius Șumudică, joi seară playmaker-ului de 28 de ani îi va fi pusă pe masă oferta salarială a celor de la Al Shabab, prin intermediul impresarilor săi.
Joi seară s-a dat startul noului sezon din Europa League, iar dubla care o interesează direct pe FCSB e ca și încheiată după manșa tur. Tre Fiori, reprezentanta statului San Marino, a câștigat cu 3-0 meciul de pe teren propriu cu galezii de la Bala Town și, în proporție de 99%, va înfrunta NK Rudar Velenje în primul tur preliminar.
Jurnaliștii englezi de la Daily Mail au aflat motivul pentru care Diego Maradona (57 de ani) participă la fiecare meci al selecționatei Argentinei. Fostul mare fotbalist este ambasador FIFA, și face parte din strategia președintelui Gianni Infantino de a atrage cât mai mulți oameni pe stadioane.
20 martie 2010 e data la care fanii fotbalului românesc au fost martorii celui mai urât derapaj al unui conducător de club la adresa unui fotbalist. După un 4-4 de poveste între Dinamo și Unirea, la Urziceni, Vasile Turcu a avut o ieșire necontrolată la adresa lui Emilian Dolha, pe care l-a jignit grosolan, în direct la TV. La opt ani distanță, Ema și-a adus aminte momentul și a povestit cum s-a simțit.
Cronica meciului Panama – Tunisia din ultima etapă a Grupei G de la CM 2018
Lothar Matthäus (57 de ani), fostul căpitan al echipei Germaniei care a câștigat Cupa Mondială în 1990, a dat și el verdictul asupra campaniei dezastroase a nemților de la aceast Mondial. Intervenția sa a venit în urma unui amical disputat la o zi distanță după meciul Coreea de Sud – Germania 2-0.
CFR Cluj se pregătește să atace preliminariile Ligii Campionilor și are puțin timp la dispoziție pentru a se mișca pe piața transferurilor. De aceea, șefii clujenilor fac tot posibilul pentru a readuce la echipă un fotbalist pe care-l cunosc foarte bine – Cristi Manea.
Dezvăluită miercuri de ProSport, ascensiunea lui Ovidiu Popescu în ochii lui Nicolae Dică și ai staff-ului tehnic de la FCSB a fost confirmată, joi seară, de Gigi Becali. Dacă pe finalul anului trecut era dat ca și plecat, mijlocașul central e văzut, acum, drept un punct fix în noul sistem imaginat de tânărul antrenor al vicecampioanei.
Meciul din această seară dintre Anglia și Belgia poate produce un eveniment foarte rar întâlnit în istoria fotbalului. În cazul în care ambele echipe vor termina la egalitate perfectă (număr de puncte, golaveraj, goluri marcate […]
Impresaul l-a oferit la Real Madrid
La puțin timp după ce a anunțat că a acceptat oferta venită pe numele lui Constantin Budescu și că cel mai bun jucător de la FCSB va merge după Marius Șumudică la Al Shabab, în Arabia Saudită, Gigi Becali a dezvăluit că va face două transferuri pentru a întări atacul: Rusescu și Omrani în locurile lui Gnohere și Alibec.
Ilie Năstase (71 de ani) a povestit cât de grele au fost negocierile dintre staff-ul Simonei Halep și americanii de la Nike, dar și riscul enorm pe care și l-a asumat Ion Țiriac (78 de […]
Argentina întâlnește Franța în optimile de finală, sâmbătă la ora 17:00 ora locală, pe stadionul din Kazan, după un meci greu împotriva nigerienilor (2-1), având până acum un parcurs slab pentru așteptările create intregii lumi. Dar Messi și colegii lui au toate condițiile pentru a „renaște” și a se întoarce acasă cu o performanță frumoasă.
Mexicanii s-au calificat la limită în optimile Cupei Mondiale, după 0-3 cu Serbia și Germania – Coreea de Sud 0-2. Chiar dacă au ratat calificarea, fanii coreeni au sărbătorit succesul împotriva Germaniei, venit după două goluri înscrise în minutele de prelungire, seara s-a terminat frumos și pentru suporterii lui Chicharito Hernandez și compania.
Sardar Azmoun (23 de ani) și-a anunțat, joi, retragerea din naționala Iranului din cauza criticilor fanilor, care au făcut-o pe mama sa să aibă mari probleme de sănătate.
Sezonul recent încheiat de Liga 1 Betano, în care FC Voluntari a terminat pe loc de baraj pentru rămânerea în prima divizie, urmând să se salveze miraculos, la penalty-uri, în fața Chindiei Târgoviște, a fost ultimul din cariera de fotbalist pentru Florin Cernat. Acesta nu va rămâne departe de „sportul rege”, și va ocupa funcția de director sportiv în cadrul formației ilfovene, lor lăsat liber de George Galamaz.
Real Madrid reduce clauza de reziliere a lui Cristiano de la un miliard de euro la 120 de milioane de euro, informează Marca. Noua clauză nu s-ar aplica și pentru Barcelona sau PSG, cele două formatii fiind nevoite să plătească întreaga sumă în cazul în care ar fi interesați de achiziția lui Ronaldo.
Sezonul excelent în tricoul lui Standad Liege l-a transformat pe Răzvan Marin (22 de ani) în unul dintre cei mai căutați fotbaliști ai perioadei de mercato din vară. După ce șase echipe din Serie A și-au manifestat interesul de a-l transfera pe mijlocașul central al echipei naționalei, a venit rândul unui club din Bundesliga.
Din postura omului cu sute de meciuri în Liga 1 și două selecții la națională, Dolha i-a creionat portretul.
Serbia – Brazilia și Elveția – Costa Rica sunt meciurile care încheie, miercuri, Grupa G de la Cupa Mondială din Rusia.
Fost antrenor cu portarii la Sepsi Sfântu Gheorghe, Emilian Dolha (39 de ani) a lucrat cu Roland Niczuly (22 de ani), portarul covăsnenilor, și spune că tânărul goalkeeper e un fotbalist de urmărit, care are calități reale.
Grupa F a Cupei Mondiale din Rusia ajunge la o concluzie miercuri, în a 14-a zi a turneului final, când se jor juca, de la ora 17:00, meciurile Coreea de Sud – Germania și Mexic – Suedia.
Revenirea lui Manuel Neuer pe teren tocmai la Campionatul Mondial după o lungă perioadă de absența a iscat o întreagă dezabetere în lumea fotbalului. Fostul portar de la Dinamo și Rapid, Emilian Dolha, e de părere că portarul lui Bayern München nu ar fi trebuit să joace în Rusia, având în vedere că Löw avea la dispoziție mai mulți portari de valoare, precum Leno sau Ter Stegen.
La nouă ani de la momentul în care ridica vocea în biroul lui Cristi Borcea pentru a-l convinge pe fostul patron din Ștefan cel Mare că nu are nevoie de o primă specială pentru un meci în care a jucat cu ruptură, Emilian Dolha (39 de ani) a povestit episodul în direct la ProSport Live.
Proaspăt numit manager general la FC Voluntari, Ioan Andone (58 de ani) și-a luat în serios postul și a făcut o adevărată curățenie în loc. Nu mai puțin de 13 jucători au plecat de la fosta deținătoare a Cupei și Supercupei României
La finalul unui sezon în care a defilat în Liga 4 Dolj și a câștigat și trofeul Cupei României, FC U Craiova 1948 se pregătește să atace promovarea în Liga 2, iar Adrian Mititelu a început în forță campania de transferuri din această vară, convingând doi foști jucători să se alăture proiectului.
Ajuns la 39 de ani, Emilian Dolha e antrenor cu portarii la Sfântu Gheorghe și încearcă să călăuzească pașii tinerilor goalkeeperi spre o carieră asemănătoare cu a lui. Miercuri, în direct la ProSport Live, fostul portar de la Rapid și Dinamo a vorbit despre marele regret al aventurii în fotbal, plecarea de la Wisla Cracovia, în 2007.
Celebrul jurnalist italian Gianluca Di Marzio scrie că marți, 26 iunie, Cancelo va ajunge la Torino pentru a face vizita medicală și a semna contractul cu „Bătrâna Doamnă”. Oficialii campioanei Italiei au vrut să îl includă în afacere și pe croatul Marko Pjaca (23 de ani) pentru a micșora pretențiile financiare ale „liliecilor”, dar aceștia erau interesați doar de bani, pentru că trebuie să acopere un deficit de 45 de milioane de euro în buget.
Argentina a avut nevoie de un gol marcat de Marcos Rojo în minutul 86 pentru a se califica în optimile de finală ale Cupei Mondiale și a evita o rușine iestorică, iar un moment petrecut în timpul partidei cu Nigeria a atras toate privirile.
Ajutat de Leo Messi să evite o contraperformanță rușinoasă, Jorge Sampaoli (58 de ani) a avut doar cuvinte de laudă la adresa superstarului Argentinei la finalul meciului cu Nigeria, câștigat de „pume” cu 2-1.
Parcursul dezastruos al Egiptului la Cupa Mondială l-a făcut pe Hector Raul Cuper (62 de ani) să-și dea demisia din poziția de selecționer al naționalei lui Mohamed Salah.
Argentina a avut nevoie d 90 de minute tensionate și un gol târziu, în minutul 86, semnat de Marco Rojo pentru a se califica în optimile de finală ale Cupei Mondiale, iar Leo Messi (31 de ani) are discursul unui star fericit că va mai avea șansa să strălucească pe cea mai mare scenă a fotbalului mondial.
Ziua de luni, a 12-a de la Campionatul Mondial, a însemnat finalul Grupelor A și B, dar și stabilirea primelor optimi de finală ale turneului final din Rusia. Uruguay – Portugalia e primul mare meci eliminatoriu și se va juca pe 30 iunie, de la 21:00, la Soci. O zi mai târziu, 1 iulie, Spania va sta față în față cu Rusia, la Moscova, pe stadionul Lujniki.
Cristiano Ronaldo (33 de ani) l-a copiat, luni seară, pe marele rival Leo Messi și a ratat un penalty la Cupa Mondială. S-a întâmplat în minutul 53 al meciului Portugalia – Iran, după o decizie controversată a arbitrului paraguayan Enrique Caceres.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER