Prezent alături de naționala Croației la Cupa Mondială din Rusia, Mateo Kovacic (24 de ani) e cu gândul la plecarea de la Real Madrid.
Momente controversate vineri seară, în timpul partidei Elveția – Serbia 2-1 de la Cupa Mondială. Granit Xhaka și Xherdan Shaqiri, marcatorii celor două goluri ale elvețienilor, și-au manifestat bucuria de după reușite arătând camerelor TV vulturul albanez, simbolul prezent pe steagul național al Albaniei. Primul, născut din părinți albanezo-kosovari, și al doilea, născut în Kosovo, joacă pentru naționala Elveției însă au ales să își manifeste solidaritatea față de locurile de origine după ce sârbii au făcut o plângere la FIFA încă din startul meciului.
Într-un anunț surprinzător făcut pe o rețea de socializare folosită îndeosebi de ruși, președintele Republicii Cecenia a anunțat că egipteanul Mo Salah este noul cetățean de onoare al țării. Ramzan Kadîrov a spus „Mohammad Salah – Cetățean de Onoare al Republicii Cecene! Exact! În această seară am semnat un decret prin care i-am oferit o distincție ăînaltă unui mare jucător de fotbal, membru al naționalei Egiptului și al lui Liverpool. Mii de copii, bărbați și bătrâni vor avea șansa să vadă unul dintre cei mai buni jucători din lume, să comunice cu el”.
Marco Asensio (22 de ani) poate fi protagonistul unui transfer fabulos în această vară. Jurgen Klopp (50 de ani) pune pe masă nu mai puțin de 180 de milioane de euro în schimbul mijlocașului ofensiv „blindat” de Real Madrid cu o clauză de reziliere astronomică.
Serbia – Elveția 1-2 a fost meciul de la Cupa Mondială încărcat cu cele mai multe emoții. Marcatori ai golurilor care i-au răpus pe adversarii româniei din Liga Națiunilor, Granit Xhaka (26 de ani) și Xherdan Shaqiri (26 de ani) se află în mijlocul unui scandal politic din cauza modului în care au ales să celebreze reușitele.
CS U Craiova și-a rezolvat marea problemă pentru noul sezon. Oltenii au ajuns la un acord cu Pro Vercelli pentru transferul lui Mirko Pigliacelli (24 de ani), care va ajunge luni sub comanda lui Devis Mangia în cantonamentul din Austria.
Noul sezon nu vine pentru FCSB doar cu schimbarea sistemului de joc, Dică trecând de la 4-2-3-1 la 4-3-3-, ci și cu modificarea echipamentului de rezervă. În următoarea stagiune, roș-albaștrii vor purta, în general în meciurile din deplasare, un echipament inspirat de la FC Barcelona.
FCSB se pregătește de un nou sezon în care țintește titlul de campioană a Ligii 1 Betano și intrarea în grupele Europa League, iar noua stagiune va însemna continuarea duelului de la distanță dintre Marko Momcilovic (31 de ani) și Junior Morais (31 de ani).
Sorin Cârțu (62 de ani) consideră că CS U Craiova a făcut o afacere foarte bună prin vânzarea lui Alex Băluță (24 de ani), în Cehia, la Slavia Praga, pentru trei milioane de euro. Fostul atacant spune că oltenii nu ar mai trebui să se despartă de niciun jucător important în această vară și își pune toate speranțele în Andrei Burlacu (21 de ani).
CM 2018
În timp ce întreaga atenție a lumii fotbalului e îndreptată spre Cupa Mondială din Rusia, Real Madrid continuă să se miște pe piața transferurilor și, după ce i-a plătit lui Santos 45 de milioane de euro pentru Rodrigo, Julen Lopetegui tocmai a reușit a doua mutare. Andrei Lunin (19 ani) a ajuns pe Santiago Bernabeu din Ucraina, de la Zoria Luhansk.
Argentina – Croația 0-3. Situația naționalei lui Leo Messi a devenit critică, după al doilea meci fără victorie la Campionatul Mondial din Rusia. Repartizați în Grupa D, alături de Croația, Nigeria și Islanda, vicecampionii mondiali pot oferi cea mai neplăcută surpriză a turneului final și ar putea urmări „optimile” din fața televizorului.
Argentina a pierdut joi seară meciul crucial împotriva Croației, la Novgorod, scor 3-0, Rebic, Modric și Rakitic au punctat și le-au complicat misiunea băieților lui Sampaoli de a pătrunde în finală.
Prezent în Rusia pentru a-i urmări la lucru pe Messi și colegii săi, Diego Armando Maradona (57 de ani) a oferit un spectacol de zile mari la tribuna oficială a stadionului din Novgorod, oraș în care „pumele” înfruntă Croația într-un meci crucial pentru calificarea în optimile de finală ale turneului final din Rusia.
Alex Băluță (24 de ani) și Alex Mitriță (23 de ani) sunt cei mai buni jucători de la CS U Craiova și unii dintre fotbaliștii care au impresionat constant în ultimele luni în Liga 1 Betano, iar Victor Pițurcă (62 de ani) a dezvăluit prețul pentru care Mihai Rotaru, patronul din Bănie, ar fi de acord să se despartă de vedetele sale.
Argentina joacă, la Novgorod, un meci capital pentru șansele de calificare în optimile de finală ale turneului final din Rusia, iar fanii „pumelor” au trăit, în minutul 30 al partidei contra Croației, o mare dezamăgire. Totul din cauza lui Enzo Perez, mijlocașul lui River Plate care nu a putut concretiza o ocazie uriașă.
Transferul lui Fred la Manchester United e gata, jucătorul de 25 ani fiind prezentat oficial în cursul zilei Mijlocașul a trecut deja vizita medicală și a semnat pe cinci ani, cu opțiune de prelungire pe încă unul.
FCSB a câștigat, 4-1, primul meci amical jucat în această vară, cu CS Cornu, iar partida de pregătire a venit cu o schimbare importantă a lui Nicolae Dică, una care l-a mulțumit pe Florinel Coman (20 de ani).
Un jurnalist francez de la L’Equipe ironizează naționala Franței și pe selecționerul Didier Deschamps (49 de ani), după o nouă victorie la limită în Rusia, 1-0 cu Peru, comparând jocul „cocoșului galic” cu cel al unei echipe din al doilea eșalon din Anglia.
Danemarca a remizat cu Australia, scor 1-1, iar golul marcat de Christian Eriksen (26 de ani) l-a făcut pe Peter Schmeichel (54 de ani) să-l pună pe starul nordicilor deasupra lui Neymar!
FC Universitatea Craiova, echipa lui Adrian Mititelu, a câștigat și Cupa României, faza pe Dolj, după 5-0 în finala cu ACS Jiul Podari, iar al doilea trofeu de la restart a fost sărbătorit așa cum […]
Andrei Radu (21 de ani), al doilea cel mai bine cotat portar român al momentului, pleacă de la Inter, dar rămâne în campionatul Italiei. Cariera tânărului goalkeeper va continua la Genoa, care-l vede drept înlocuitorul perfect pentru Mattia Perin, portarul vândut la Juventus pentru 12 milioane de euro.
Autor al unui hat-trick senzațional în poarta Spaniei (3-3) și marcator în meciul cu Maroc (1-0), Cristiano Ronaldo (33 de ani) are lumea fotbalului la picioare și pare că va câștiga, din nou, duelul de la distanță cu marele rival Leo Messi. Iar evoluțiile stelare ale superstarului portughez au ecou și în fotbalul românesc.
FC Voluntari se află într-un moment al marilor schimbări, după ce s-a salvat dramatic de la retrogradare, iar șefii clubului ilfovean trec printr-o perioadă în care gândesc strategia pentru noul sezon. Ioan Andone (58 de ani) are șanse foarte mari să fie noul manager general al echipei din Ilfov, dar surprizele nu se opresc aici.
O postare de pe Twitter, datată înaintea startului Cupei Mondiale, face acum senzație în social media. Autorul acesteia, un rus, a dat atunci pronosticuri corecte pentru primele două partide ale țării gazdă. Și nu oricum, ci scorurile corecte ale Rusiei, 5-0 cu Arabia Saudită și 3-1 cu Egipt. Jurnaliștii de la Sport Express l-au căutat pe cel care a reușit această performanță și au aflat mai multe detalii.
Florin Niță (30 de ani) a ratat transferul la Wolverhampton, nou-promovata din Premier League care l-a preferat pe Rui Patricio, portarul titular al naționalei Portugaliei, dar șansele de a ajunge în cel mai puternic campionat din lume nu s-au risipit.
După săptămâni de incertitudine, Chelsea e la un pas să facă marea mutare a verii. Maurizio Sarri (59 de ani), fostul antrenor al lui Napoli, îl va înlocui pe Antonio Conte (48 de ani) pe banca tehnică a fostei campioane a Angliei. Iar tehnicianul care a impresionat la echipa lui Vlad Chiricheș vine pe Stamford Bridge cu Gianluca Zola, fost jucător al albaștrilor timp de opt ani, și Giovanni Martusciello, care-i va fi secund. În plus, italianul a găsit și primele două ținte pentru perioada de transferuri.
Brazilia va juca al doilea meci din Grupa E, vineri de la ora 15:00, contra celor din Costa Rica. Una dintre principalele favorite la titlul mondial, Brazilia va avea parte, din câte se pare, de aportul vedetei Neymar jr. la meciul programat pe Futbolnaya Arena din St. Petersburg. Lovit puternic de un adversar în primul meci, cel cu Elveția, Neymar va juca în ciuda faptului că jurnaliștii brazilieni au publicat o serie de materiale din care reiese faptul că jucătorul lui PSG nu este încă recuperat.
Spania a învins la limită Iran, 1-0 la Kazan, și a egalat Portugalia în fruntea Grupei B de la Cupa Mondială din Rusia. Grație golului norocos semnat de Diego Costa, Furia Roja atacă ultima etapă de pe picior de egalitate cu naționala lui Ronaldo. Pe 25 iunie se joacă Portugalia – Iran și Spania – Maroc, iar ibericii care vor câștiga la diferența mai mare vor lua și primul loc în grupă.
FC Viitorul s-a impus fără probleme în primul amical al verii , 5-0 cu Zimbrul Chișinău. Echipa lui Hagi pleacă vineri într-un cantonament de două săpătmâni în Polonia.
Mihaela Buzărnescu (30 de ani, 30 WTA) s-a calificat, miercuri, în sferturile de finală ale turneului de la Birmingham, după o victorie muncită, 4-6, 6-3, 6-2 într-o oră și 45 de minute, cu Petra Martic (45 WTA). Pentru un loc în semifinale, „Miki” se va lupta cu Elina Svitolina (25 de ani, 5 WTA), ucraineanca pe care a eliminat-o de la Roland Garros.
Jack Wilshere (26 de ani) va pleca de la Arsenal pe 30 iunie, atunci când îi expiră actuala înțelegere cu „tunarii” și, potrivit presei italiene, este în atenția lui Juventus Torino.
Marius Șumudică (47 de ani) se află în vacanță, dar în aceste zile își creionează și planul de atac pentru primul sezon în care o va antrena pe Al Shabab, locul zece în campionatul Arabiei Saudite sezonul trecut. Miercuri, Șumi a anunțat că primul său transfer la noua echipă va fi un jucător român și a vorbit și despre situațiile lui Denis Alibec și Valerică Găman.
Cristiano Ronaldo a atras atenția tuturor nu numai pentru hattrick-ul din meciul cu Spania, dar și prin modul în care a celebrat după primul gol marcat în poarta lui De Gea, din penalty.
Nicolai Calancea (31 de ani) și Miodrag Mitrovic (26 de ani) sunt ultimii doi jucători la care CS U Craiova vrea să renunțe în această vară, după ce ambii portari au dezamăgit sezonul trecut. Lăsați în țară în timp ce restul colegilor au plecat în Austria, cei doi portari au șanse minime să mai continue, viitorul lor fiind legat de Bănie doar în măsura în care oltenii nu ajung la un acord cu Mirko Pigliacelli (24 de ani).
Așa cum ProSport a anunțat miercuri, Claudiu Niculescu va reveni la FC Voluntari. Mutarea a fost confirmată, joi, de Robert Gheorghe, unul dintre membri Consiliului de Administrație al ilfovenilor.
Gigi Becali consideră că echipa sa a avut noroc la tragerea la sorți pentru turul al doilea al Europa League. FCSB va înfrunta, cel mai probabil, Rudar Velenje, dar slovenii trebuie să treacă mai întâi de câștigătoarea dintre Tre Fiori (Sanmarino) și Bala Town (Țara Galilor).
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER