Ploieștenii au terminat la egalitate (1-1) meciul tur cu Vitesse. Golul românilor a fost marcat de Grozav. Batavii au înscris din penalty
Momentul așteptat de toată suflarea catalană s-a petrecut. Neymar (foto, în stânga) a debutat la Barcelona marți seară în al treilea amical disputat de formația azulgrana în această vară. Brazilianul încă este nepregătit din punct de vedere fizic, având în vedere că duminică a făcut primul antrenament cu echipa. Totuși, Barcelona a fost obligată de un contract să îl folosească pe Neymar împotriva celor de la Lechia Gdansk (2-2), dar prestația sa a fost una ștearsă.
Fundașul s-a acomodat la West Ham, iar colegii îl asemuiesc cu un personaj din teatrul de păpuși, celebru în Marea Britanie, numit Roland Rat
Fostul mare fotbalist argentinian și-a dat din nou în petic și a lovit un jurnalist care dorea să imortalizeze un moment de afecțiune între star și tatăl său
Staff-ul Barcelonei nu s-a hotărât dacă îl va folosi sau nu pe Neymar în amicalul de azi, cu Lechia Gdansk, transmis de Sport.ro, de la ora 21:45
FC Brașov și Săgeata Năvodari au terminat la egalitate, 1-1 la capătul unui meci anost, care s-a aprins spre final
Atacantul lui Manchester United nu mai dorește să rămână pe Old Trafford și este tentat de oferta de la Chelsea
Pep Guardiola a pierdut primul meci oficial pe banca lui Bayern, în Supercupa Germaniei. Dortmund a câștigat trofeul după ce a trecut de adversara din finala Ligii Campionilor, din sezonul trecut, cu 4-2
Dezvăluirile conform cărora cei care au terminat pe primele trei locuri în Turul Franței, în 1998, s-au dopat, au urmări și în fotbal. Noul raport al Senatului Francez a scos la iveală faptul că în sângele lui Didier Deschamps a fost descoperit un procentaj ridicat de globule roșii (51,9%), ceea ce i-a mărit capacitatea de efort și forța fizică. „Valoarea a fost obținută în urma unei stimulări exterioare”, se arată scris în raport, conform ziarului Bild.
În momentul în care Gerardo Martino a fost numit antrenorul Barcelonei, presa din Spania a tras o concluzie: Messi l-a cerut. Ca alternative erau Luis Enrique și Jupp Heynckes, dar șefii catalanilor au preferat un nume oarecum necunoscut pentru fotbalul european. Pe scurt, „Tata” Martino este cel care a câștigat „Clausura” în campionatul argentinian și care a uimit prin stilul său asemănător cu cel al lui Marcelo Bielsa, nimeni altul decât cel care în sezonul trecut făcea spectacol cu Athletic Bilbao în Europa League.
Rusescu a jucat al doilea meci pentru Sevilla
Duelul dintre Bayern Munchen și FC Barcelona a fost cel mai așteptat meci de când Guardiola a semnat cu campioana Germaniei. Consu
Jocul Barcelonei nu va suferi odată cu venirea lui Martino pe banca tehnică
Tatăl jucătorului refuză să comenteze prea mult acest subiect și susține că totul este o invenție
UPDATE: Site-ul oficial al catalanilor anunță faptul că Gerardo Martino este noul antrenor al Barcelonei, acesta urmând să-l înlocuiască pe Tito Vilanova, care a fost nevoit să demisioneze din cauza unor probleme medicale.
Bayern a câștigat Telekom Cup după ce a învins-o pe Hamburg în semifinale cu 4-0, iar în finală a trecut ușor de Mönchengladbach cu 5-1.
Vara aceasta este una în care cluburile mari scot sume uriașe pentru superstaruri. Conform banilor plătiți până în acest moment, se poate spune că fotbalul a ieșit din criza economică
Goian ia în calcul și o revenire în campionatul României, dar nu a primit nicio ofertă tentantă până în acest moment
Acum un an, atacantul a fost chemat de Procuratura italiană să dea declarații în cazul „Calcioscommesse”. Piovaccari a înscris golul victoriei într-un meci pe care procurorii l-au considerat aranjat
După ce săptămâna trecută în lotul Sevillei erau nu mai puțin de opt atacanți, clubul andaluz a reușit în această dimineață să îl vândă pe cel mai care anul trecut era golgheterul echipei. Alvaro Negredo a semnat cu Manchester City pentru 28 de milioane de euro.
Tito Vilanova a dezvăluit că în perioada în care s-a tratat la New York, Guardiola abia l-a vizitat
Vedetele se lasă mult așteptate, dar Cavani a depășit orice limită. Uruguayanul care a avut nevoie de amenințările fanilor napoletani pentru a se hotărî dacă semnează cu PSG sau Chelsea s-a decis. Atacantul a ales Franța, dar a mai avut un ultim moment de ezitare. Deși conferința de presă a fost programată la ora 17:00 (ora României), atacantul a venit în fața ziariștilor cu o întârziere de două ore. „Abia acum am bătut palma”, a spus președintele lui PSG, Al Khelaifi, încercând să se scuze în fața unor figuri iritate care au făcut câteva ore suplimentare. Declarațiile care au urmat au fost lipsite de sare și piper. „Le mulțumesc tuturor oamenilor care au făcut posibil acest transfer și le promit că o să fac tot ce pot pentru a câștiga trofee cu PSG. Obiectivul meu este să câștig Liga Campionilor”, a spus Cavani. S-a mai făcut celebra poză cu tricoul în brațe și toată lumea a plecat spre case.
Fundașul dreapta a mai driblat o negociere și este aproape de a semna cu Elche, asta după ce săptămâna trecută a discutat cu Verona
Thiago Alcantara a semnat cu Bayern München în ciuda tuturor zvonurilor care îl dădeau pe mijlocașul spaniol la Manchester United
Fostul atacant al Stelei a făcut pasul în campionatul Spaniei în această vară și este gata să își măsoare forțele cu cei mai mari fotbaliști ai momentului. Totuși, misiunea lui Rusescu nu este una ușoară. Clubul său a reușit să îl împrumute pe Gameiro, de la PSG, asta după ce săptămâna trecută l-a transferat și pe Arturo Bacca, de la Club Brugge. În momentul de față, Unai Emery are la dispoziție opt atacanți, printre care și Negredo, iar pentru fostul golgheter al României este destul de greu să se impună ca titular. Un scenariu pozitiv pentru Rusescu ar fi ca Negredo să plece în această vară, de serviciile sale interesându-se deja Atletico Madrid.
După ce a condus 16 ani echipa din vestul Londrei, Fayed promite că noul patron nu este doar un afacerist care va îngropa pe Fulham. „Nu a fost ușor să plec, dar știu că l-am vândut unui om care iubește acest sport și care va face tot ce îi stă în putință ca să nu dea greș”. Totuși, lui Fayed cele 150 de milioane de lire sterline pe care le-a încasat de la Khan i-au făcut suferința mai ușoară, având în vedere că în urmă cu zece ani Chelsea se vindea cu aceeași sumă. Noul patron al lui Fulham este un împătimit al sportului mai ales că deține și echipa de fotbal american Jacksonville Jaguars. Povestea sa este una deosebită având în vedere că în 1968, când s-a mutat în Statele Unite muncea pentru 1,25 dolari pe oră și dormea într-o cameră care costa 2 dolari pe noapte. Ușor-ușor a dezvoltat o fabrica unde se produceau bumpere pentru mașini, iar averea sa a crescut treptat. În prezent, conform Forbes, pakistanezul are o avere de aproximativ 2,5 miliarde de dolari.
Antrenorul lui United, David Moyes a primit o veste excelentă: are buget de transferuri nelimitat
Lionel Messi a oferit un interviu pentru BarcaTV în care a vorbit deschis despre relația sa cu Ronaldinho, cel care în urmă cu zece ani semna cu formația azulgrana
Carlo Ancelotti nu vrea să lucreze doar cu materialul pe care l-a lăsat Mourinho la Real Madrid. Italianul și-a intrat bine în rol și deja cere jucători.
În prezent, Rădoi câștigă trei milioane de euro pe an la Al Ain
PSG îl va mai avea pe Leonardo în funcție până la finalul perioadei de transferuri
Mircea Lucescu nu a adus doar trofee la Donețk, ci și o nouă identitate a echipei. Din eterna urmăritoare a lui Dinamo Kiev, echipa condusă de Il Luce a devenit adevarata forță a fotbalului ucrainean. Strategia antrenorului român a presupus investiții în tineri fotbaliști din America de Sud, iar acum se văd roadele și din punct de vedere financiar. În anul 2013, Șahtior a reușit să vândă de aproximativ 100 de milioane de euro.
Marile cluburi și-au prezentat echipamentele pentru sezonul viitor. Cel care iese în evidență este cel al lui Liverpool, care a atras numeroase comentarii nefavorabile din partea fanilor
Sârbul Novac Djokovic, numărul unu mondial, a pierdut marele titlu de la Wimbledon în fața scoțianului Andy Murray, în trei seturi grele, mai ales fizic, 3-0, 6-4, 7-5, 6-4, primul britanic din ultimii 77 de ani care a reușit să ridice trofeul spre cer.
Antrenorul lui United, David Moyes, a demontat toate zvonurile cu privire la transferul lui Rooney de la „diavoli”, dar Barcelona l-a ofertat deja pe atacant
Mijlocașul de 39 de ani al lui Manchester United va face parte din staff-ul lui David Moyes alături de un alt fost mare jucător al „diavolilor”, Phil Neville
Fundașul dreapta este foarte aproape de a semna cu echipa lui Dorinel Munteanu
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER