Prime de joc la Steaua, rara avis în ultimii ani. Cu toate acestea, Gigi Becali le-a promis fotbaliștilor săi un bonus financiar deosebit în cazul în care aceștia obțin șase puncte după meciurile cu Vaslui și Rapid: 10.000 de euro de jucător! Aceeași sumă le-a fost promisă jucătorilor Stelei în momentul realizării calificării în grupele Europa League.
„Ilie este un om care știe ce înseamnă spiritul Stelei. Dacă va reuși să le imprime și băieților asta, atunci vom face performanță”, spunea Edi Iordănescu. „Principalul” roș‑albaștrilor a pus la punct un program fără precedent la Steaua ultimilor cinci ani, scopul final fiind acela de a-i motiva pe unii fotbaliști care, în opinia sa, au suficientă valoare. Cele trei planuri prin care „atacă” Ilie Stan sunt gata. Primul examen: meciul de duminică, cu FC Vaslui.
Oficialii celui mai titrat club din fotbalul românesc sunt revoltați după ce tehnicianului roș-albaștrilor i s-a interzis să intre în Complexul Steaua. Ilie Stan dorea să
Ilie Stan și Helmut Duckadam au afirmat că Stelei îi mai trebuie un atacant și un portar în perioada următoare. Două variante propuse roș-albaștrilor
Roni Levi a dezvăluit pentru ProSport care au fost motivele pentru care a părăsit Steaua. Acesta spune că acum este liniștit, la Anorthosis, la „un club organizat”. Totuși, tehnicianul israelian îl avertizează pe actualul antrenor al Stelei că va avea mult de tras până să apară rezultatele la Steaua.
De la o săptămână la alta, între clubul de fotbal al lui Gigi Becali și MApN relațiile se schimbă la 180 de grade. Dacă săptămâna trecută, fotbaliștii lui Ilie Stan aproape că își făcuseră bagajele să se mute înapoi în Ghencea, acest scenariu pare iar o iluzie din cauza unui proces intentat de CSA pentru a recupera palmaresul și emblema.
Doar patru meciuri a apucat Gardoș la Steaua în acest sezon până să înceapă coșmarul. Acuzat de mulți că are aere de vedetă și că nu mai este băiatul serios care se remarca la Chiajna, sătmăreanul mai primise o șansă. Însă partida cu Pandurii, pierdută de Steaua cu 2-1, a însemnat începutul dezastrului. În minutul 88, Gardoș a calculat greșit un tackling și i-a rupt tibia lui Băcilă. „Te iert!”, a fost replica gorjeanului, dar din acel moment pentru stelist au urmat numai ghinioane.
Dacă în urmă cu două săptămâni Steaua remiza pe terenul Sportului după un joc slab, Ilie Stan a reușit să câștige categoric un amical în fața aceluiași adversar chiar dacă a terminat meciul cu șapte jucători care nu prind de regulă primul „11″.
I-a cucerit pe Gigi Becali și pe Ilie Stan cu golul reușit în amicalul cu Sportul și a fost motorul Stelei în jocul cu „studenții”, dar foștii antrenori ai acestuia avertizează că jucătorul nu este genul pe care se poate baza jocul unei întregi echipe.
Becali nu a putut să își stăpânească entuziasmul după jocul făcut de Tibi Bălan contra foștilor săi colegi de la Sportul. „E un nobil pe teren! Trebuia să mă uit mai des la meciurile echipelor mici că puteam să îl iau din 2006. Bălan e genul de jucător care și la Barcelona s-ar integra fără probleme”, exulta patronul roș-albaștrilor la finalul partidei.
Militarii au refăcut gazonul din Ghencea și așteaptă ca Steaua să se întoarcă „acasă”. Totuși, Armata îi cere lui Gigi Becali să scoată din buzunar 570.000 de euro pentru revenire. În schimb, patronul roș-albaștrilor vrea să renegocieze chiria, dar are și un as în mânecă: venirea din iarnă a lui Anghel Iordănescu în stafful administrativ, acesta urmând să intermedieze înțelegerea.
Lui Ilie Stan are cine să-i calce pe urme. Fiul cel mic, Andrei, este „închizător” la Steaua. Are 15 ani, dar e la fel de înalt ca Tătărușanu. „Din partea mamei am trăsătura asta”,
„Ziua porților deschise” nu se practică doar la stadioanele noi din România. MApN a pus în practică ce a văzut la Național Arena și Cluj Arena și a chemat presa pentru a se lăuda cu gazonul pe care l-a pus în Ghencea. Totodată, generalul Boroi a lansat a patra invitație către patronul roș-albaștrilor să se întoarcă pe stadionul unde a eliminat Valencia, Anderlecht și Galatasaray.
Campioana României nu a înțeles nimic din meciul de la Buzău, contra Stelei! Ilie Stan i-a distrus planurile tactice lui Dorinel Munteanu, schimbând în permanență sistemul de joc al roș-albaștrilor. Rezultatul? Steaua a bătut în minutul 93 prin golul nou-intratului Florin Costea, într-un moment în care juca în sistemul 4-2-4!
Ilie Stan a renunțat la stafful pe care îl avea Roni Levi și a adus pe banca Stelei doar oameni care au crescut și s-au format în Ghencea.
După victoria Stelei contra Oțelului, Ilie Stan a ordonat un cantonament lângă Brașov până sâmbătă, când echipa va avea un amical la Ploiești, contra Sportului. În această perioadă de pregătire, antrenorul urmărește să își cunoască mai bine elevii și să îi pună la punct pe cei care sunt în urmă cu pregătirea fizică.
„A evoluat mai slab pentru că a fost jucat pe postul de apărător stânga”, spunea chiar Pițurcă la ultima acțiune a naționalei, când a fost întrebat de forma mai slabă pe care o traversa unul dintre fotbaliștii săi preferați.
Schimbare de antrenor fără mare tam-tam la Steaua, așa cum nu a mai fost de mulți ani. La prima vedere, Roni Levi a părut să accepte că rezultatele slabe sunt din vina lui și i-a prezentat demisia patronului.
Cu toate că a preluat echipa de la Roni Levi cu numai trei zile înaintea partidei cu Oțelul, Ilie Stan nu a păstrat ideile tactice ale antrenorului israelian.
A sosit în această vară pe Stamford Bridge, după ce a cucerit trofee importante cu FC Porto. În vârstă de 33 de ani, Villas-Boas a dezvăluit ce activități preferă în afara fotbalului.
La prima vedere, Roni Levi a părut un tehnician care își asumă eșecul și care părăsește din proprie inițiativă echipa. Totuși, fostul antrenor al Stelei nu a fost împins spre demisie de rezultatul meciului cu AEK Larnaca (1-1),
Zece luni a rezistat „cel mai bun manager din România” la cea mai iubită echipă. Mihai Stoica s-a văzut nevoit să găsească o explicație în fața patronului cu privire la ultimele rezultate, iar aceasta a fost sim
Plecarea israelianului de la Steaua a venit ca un șoc între jucătorii roș-albaștrilor. Mai mulți dintre aceștia au plâns în vestiar la sfârșitul partidei cu AEK Larnaca. Totuși, au fost și unii care a
Venirea lui Ilie Stan nu a fost o veste bună pentru unii dintre actualii jucători ai Stelei. Despre noul tehnician se poate spune că are un numitor comun cu patronul, și anume nu îi place să meargă
Neînțelegerile din conducerea Stelei au fost încă o dată confirmate. Iar omul cu dezvăluirile este nimeni altul decât Gigi Becali. Chiar dacă Roni Levi cerea întăriri pentru postul de fundaș dreapta, Mihai Stoica s-a opus venirii lui George Ogăraru,
UPDATE 1:13: Gigi Becali a declarat că Ilie Stan este foarte aproape de a prelua funcția de antrenor al Stelei.
„Ilie Stan e cel mai aproape la ora asta, dar mă mai consult și cu apropiații. Am vorbit cu el, e disperat, e visul lui. O dată în viață trece trenul, nu te urci în el, eee. Mi-a plăcut că echipele pe care le-a antrenat jucau bine. De asta mi-a plăcut și Grigoraș.
Dacă până acum farfuriile se spărgeau în capul antrenorului care nu reușea nicio victorie în trei partide consecutive, Gigi Becali a început să își schimbe discursul, dar și ținta.
Gigi Becali nu a făcut circ la TV după înfrângerea cu Sportul, nu a făcut „praf” niciun fotbalist și nu l-a amenințat cu demisia pe Roni Levi. Totuși, patronul Stelei și-a luat măsurile necesare pentru ca lucrurile la echipă să se schimbe și i-a băgat pe fotbaliști în sedință ieri-dimineață.
În ultimul sfert de oră al partidei din Regie fanii au început să-l huiduie pe Tănase. La final, furia s-a revărsat asupra lui Gigi Becali. „Du-te după Avram la pușcărie!”, i-au strigat fanii de după garduri.
Roș-albaștrii s-au plimbat în acest debut de campionat aproximativ 5500 de kilometri și singurul meci la care au avut parte de o galerie organizată a fost la partida cu Schalke, din Europa League, când în peluza stadionului din Gruia au fost aproximativ 300 de membrii ai Peluzei Nord.
Se luptă să prindă un loc de titular la Steaua, iar când îl câștigă, trebuie să își facă griji din cauza sănătății lui, pentru că, jucând meci de meci, durerile pe care le prezintă la tendon
„Poiana lu” Iocan” s-a mutat la Ligă. Cei cinci membri ai Comisiei de Disciplină ne aduc aminte de momentele în care Ilie Moromete, Țugurlan și Cocoșilă analizau cu mintea țăranului din Siliștea-Gumești aspectele vieții politice. Revenind în prezent, Doru Neagu, președintele Co
Caramarin spune că unul dintre cele mai importante lucruri pe care trebuie să îl urmărească un antrenor este acela de a fi pe înțelesul jucătorilor, nu să spioneze diferite stagii de pregătire ale marilor echipe: „Degeaba mă duc eu să îl urmăresc pe Mourinho, dacă mă întorc în România și nu mai seamănă nimic cu ce văzusem. E ca și cum aș încerca să construiesc o clădire începând cu etajul al 10-lea”. Chiar dacă spune că între el și Levi este o relație strânsă, bazată pe încredere, „Cara” nu poate promite că va pleca în cazul în care israelianul ar fi demis.
UPDATE 20:17: Florin Gardoș a aflat azi sentința Comisiei de Disciplină, după ce a fost eliminat în partida cu Pandurii.
Astra merge în optimile Cupei după ce a trecut de CFR în urma unei erori uriașe a lui Rada în apărare clujeană
Meciul cu CFR a fost un bun prilej pentru ca Șumudică să ne dea o nouă lecție de antrenorat. „Hai, Matei”, „Lasă-l, Matei”, „Urcă, Matei!”. Dacă se termină în „Matei” vine din gura lui Șumi și e de rău. Totuși, energia pe care o arată pe banca ploieștenilor l-a făcut să rămână neînvins după o lună de la numirea la Astra.
Steaua este pe locul 7, la șase puncte în spatele liderului Dinamo, iar ultimele rezultate au început să îl facă pe Becali să se gândească la vechea rețetă: aducerea unui nou antrenor. Totuși, jucătorii au o listă de nemulțumiri, pe care le prezintă șefilor prin intermediul staffului tehnic.
Lipsa meciurilor de pe teren propriu, publicul cald pe care fotbaliștii îl aveau în Ghencea și faptul că salariile nu sunt plătite la zi sunt principalele scuze pe care vestiarul echipei roș-albastre le invocă șefilor în lipsa rezultatelor. „Vedem la televizor că avem cel mai bun lot, că trebuie să batem numai cu 5-0, dar nimeni nu se uită că jucăm pe unde apucăm și nu dormim două nopți în același pat”, sunt voci din vestiarul Stelei care acuză organizarea defectuoasă a clubului.
Niciun alt stadion nu este acasă Steaua nu a disputat niciun meci pe terenul tradițional, în Ghencea, și a parcurs până acum 5.400 de kilometri în acest sezon. Aceasta este principala problemă pe care fotbaliștii o doresc rezolvată, în primul rând pentru că nu mai beneficiază de avantajul meciurilor de „acasă”, iar apoi din cauza oboselii acumulate pe drumuri. „Ne este foarte greu să mergem din oraș în oraș. Trebuie să
A fost „cel mai tare din oraș” la Constanța, Galați și acum este la Tg. Jiu. Steaua pusese ochii pe el, dar „nu avea firmă” pe măsura echipei de pe locul șapte al sezonului trecut. Nebifarea niciunui club mare în CV o pune pe seama faptului că „nu e pupincurist”. ProSport a discutat cu oameni de fotbal și jucători care au lucrat cu Petre Grigoraș (46 de ani), alcătuindu-i un altfel de portret tehnicianului.
Antrenorul care a îngenuncheat Steaua nu a vrut să se bucure de succesul elevilor săi: „Până nu știu că Băcilă este bine, nu pot vorbi”, motivează Grig. Așa a fost mereu, și-a pus jucătorii pe primul plan și nu a căutat să își facă un brand. Grija pentru fotbaliștii săi este unul dintre secretele unuia dintre cei mai vechi antrenori în Liga I.
„Își apropie jucătorii!” Antrenamentele sale nu constau în prea multă tactică, ci mai degrabă vrea să își simtă jucătorii liniștiți și cu un tonus pozitiv. A făcut asta la toate echipele la care a antrenat, lucru confirmat de unul dintre foștii săi jucători: „Știe să facă antrenamentele extrem de plăcute, nu ne plictisim niciodată! Nu erau două antrenamente la fel, ceea ce e foarte important pentru orice jucător”. Un altul a dezvăluit și cealaltă latură a lui Grigoraș, poate cea mai importantă, latura umană: „Grig nu-i reproșează niciodată nimic unui jucător de față cu ceilalți.
Helmut Duckadam este primul oficial al Stelei care critică public jocul roș-albaștrilor sub comanda lui Roni Levi. Totodată, chiar dacă Gigi Becali nu l-a atacat sub nicio formă pe antrenorul israelian, mai mult ca sigur acesta va fi demis dacă formația sa nu va câștiga jocul cu Sportul din următoarea etapă.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER