Scandalul finalului de an vine, nu se putea altfel, din arbitraj. Tema este adusă în prim plan de Steaua, după ce, la inițiativa lui Becali, Valeriu Argăseală a trimis ieri un soi de scrisoare deschisă, adresată președintelui FRF și celorlaltor cluburi, prin care cere „folosirea arbitrilor străini”. Sunt expuse o serie de motive care pot fi citite alăturat. Cu alte cuvinte ne întoarcem de unde am plecat. Mai mult decât atât, în spatele acestei cereri e evident faptul că se ascunde un soi de răfuială personală cu actualul șef al CCA, Ion Crăciunescu.

Pierdut printre spectatorii de la „Vocea României”, alături de soția sa, Cristi Chivu le-a părut unora dintre colegii care l-au văzut blazat, plictisit, trist. L-am zărit doar o fracțiune de secundă cu aceeași ocazie, dar nu aș putea spune că am detectat ceva din toate acestea. Oricum, faptul că a dorit, sau acceptat la inițiativa Adelinei, să asiste la unul dintre cele mai antrenante concursuri din România vorbește de la sine despre starea de bine pe care el o are. Împovărat de griji și fără chef, nu văd pe nimeni să iasă din casă. Cu atât mai mult dacă e atât de cunoscut și, logic, conștient că va atrage, ca de obicei, toate privirile.

George Copos se retrage. A paispprezecea oară!!! Și asta nu e vreo expresie, ci realitatea însăși. Subiectul nu mai constituie de mult o știre. Ce e în spatele acestei decizii comunicată prin intermediul blogului poate deveni mai interesant.

Anunțat ca și transferat la Steaua de Gigi Becali, brazilianul Wesley Lopes a plecat astăzi în Brazilia

Unui meci inflamat de gesturi și declarații iresponsabile îi lipsea un arbitraj lamentabil. Istvan Kovacs a reușit să toarne gaz peste foc prin decizii absolut stupide. Roșu, mult prea ușor acordat pentru Pavlovici și două galbene inventate pentru Deac. Un joc scrâșnit și tensionat ca un fier frecat de un alt metal care scoate zgomotul acela de ne zgârie pe creier.

Tot ce e rău în fotbalul românesc vine din genul acesta de comportament și discurs pe care îl promovează conducătorii de cluburi. Hai să spunem lucrurilor pe nume. Noi le facem jocul. Voluntar sau involuntar. (Mai grav e atunci când e cu intenție, ca la arbitraj)

Indivizi ca ei văd în media un instrument. De presiune, de influență

Formele manifestării bucuriei pentru calificarea Stelei sunt variate și îmbracă diverse aspecte. De la inconsistentul și ieftin paroxisticul „Becali, urcă-te pe mașină!” până la bucuria spontană din Piața Universității. Interesant este ce se ascunde în spatele acestei calificări. Și felul în care stafful tehnic a ales să ia meciul pe cont propriu, ignorând repetatele cerințe venite din lojă. Da, Ilie Stan a ales să creadă în Nikolic, deși i se cerea să îl schimbe cu Mihai Costea și, da, tot el și colaboratorii săi au decis să nu îl bage pe Tatu la pauză în locul lui Rusescu.

Acestea sunt adevăruri, pe care colegii mei le-au aflat și pe care le putem comenta împreună. Nu, nu vrem să umbrim performanța Stelei. Din contră, vrem să punem lucrurile în matca lor. Chiar dacă încearcă să se facă părtaș pe la televiziuni, Becali nu are niciun merit la această calificare. E a lui Stan, Iordănescu junior, Mărgărit, Dumitru Costică, „prietenul” lui MM, a lui Narcis Răducan și, logic, a jucătorilor. Oricum, el, Becali, mi s-a părut mai teatral ca oricând.

Nu era râsul lui, nu era la fel de țanțoș. Nu a fost la Universitate și nu trebuie să îl suspectăm că a vrut să îi lase pe eroii principali să primească ovațiile. Nu pot spune cu tărie că nu îi părea bine deloc, dar chiar cred că regretă faptul că această calificare s-a obținut „așa” și că nu a venit de pe urma unei „inspirații divine” gen Andrei Cristea, Vali Badea etc. Mă aștept și ca rebelii să aibă de suferit, în ciuda obiectivului

Tribune arhipline așteptând un gol izbăvitor. O imagine pe care nu o mai văzusem demult în fotbalul românesc. Steaua a reușit din nou o calificare nebună, într-un meci început ezitant și terminat entuziasmant. Golul marcat rapid de Schalke în Israel a sporit tensiunea în loc să-i descătușeze. Ciprioții nu mai sunt ce-au fost, în sensul că joacă fotbal și încă unul de calitate. Garcia și Pintado sunt fotbaliști de rasă și o simțim din plin la fiecare atingere de balon. Noi ezităm, suntem copleșiți, dar îl avem pe Nikolici.

Patru ore de fotbal vor încheia o zi în care totul poate balansa spectaculos în ceea ce privește fotbalul românesc. Vasluiul și Steaua încep fiecare meciurile cu șanse reale de a merge mai departe în primăvara Europa League. De aici plecăm. Au fost atâtea și atâtea meciuri în care ne-am agățat de acum ori niciodată ăla din imn, încât am tocit de sensuri această expresie. Ne-a subordonat sintagma „Am fost foarte aproape”. E cazul să ne depășim condiția și să forțăm o calificare la care nici nu visam, în cazul Vasluiului, și pe care nu o mai credeam posibilă, dacă ne referim la Steaua. ProSport crede că e perfect posibil și de aceea le dă întâlnire bucureștenilor într-un club cu rezonanță de învingători: „El Grande Commandante”.

Acest mare comandant poate fi Sânmărtean, de la opt la zece, și Rusescu, de la zece la douăsprezece, pentru ca, după miezul nopții, să-i sărbătorim pe amândoi. Citiți interviul cu Lucian din ProSport și de pe www.prosport.ro și veți descoperi un fotbalist altfel, cu o poveste pe măsură. Pentru cariera sa, alt final în afara calificării nu se potrivește. Steaua renaște din truda lui Ilie Stan, din aroganța fraților Costea, din naturalețea lui Rusescu. 50.000 de oameni se înghesuie să asiste la asta pe cel mai mare stadion al țării. Biletele sunt epuizate de ieri, așa că pe cei dornici de atmosferă și distracție îi așteptăm diseară într-un club în care să facem un party al calificării.

La Mondialul feminin de Handbal, România nu a fost capabilă să își întoarcă soarta la un turneu final, una peste alta, dezastruos. Fetele s-au agățat de meciul cu Croația, dar au fost trădate de propriile slăbiciuni: lipsa de concentrare, precipitarea, neglijența. Din păcate, o generație de excepție și-a atins limitele, fiind nevoită să iasă pe ușa de serviciu a unei competiții în care am avut șansa de a o lua de la început după rușinea cu Franța. Au fost sclipiri, momente, faze care ne-au amintit de România de altădată, dar imaginea cu care rămânem este aceea a unui suferind care, oricât ar mima vioiciunea, nu poate păcăli pe nimeni. O echipă obosită și resemnată (nu aș vrea să spun și ușor infatuată), ai cărei conduc

Steliștii au uitat de conflictul cu Becali, au dat delete tuturor problemelor de tot felul din ultimul timp și foarte probabil vor lua cu asalt Național Arena. Capacitatea de regenerare a acestei specii de suporteri este cu adevărat una specială. Uită, iartă și o iau de la capăt foarte ușor. Au în genă o aroganță de tip becalian: „Cine?! Noi?! Nu am fost niciodată jos… Vi s-a părut. Până de Paște suntem pe primul loc (ar fi spus până de Crăciun, dar vine prea repede…)”. Nu că ar fi rău tot ce am spus mai devreme. ADN-ul de stelist e pur și simplu altfel. Doar remarcam că între „Pleacă din Ghencea” și „Revino în Ghencea” distanța e de câteva victorii, iar scandarea „Sus pe mașină” e constanta. Altfel, Steaua – CFR e pe doi în ordinea meciurilor așteptate sâmbăta asta.

Real – Barca se poate traduce foarte bine în meciul Mourinho – Guardiola. Cei doi au încetat de mult să fie antrenori și atât. Reprezintă concepte, curente, filosofii, moduri de a fi. Eu unul sunt mourhinist. Dar nu de acum. Dintotdeauana. Mai exact din 2003, 2004, atunci când am citit primele știri, materiale, interviuri cu el în presa internațională. E al doilea an al său la Madrid și ne-am obișnuit deja cu ravagiile pe care echipele pe care el le conduce le fac după perioada de acomodare. Acum nu mai contează nimic pentru el. În meciul cu Barca și-a pus toată priceperea, toată șiretenia, toată știința și toată aroganța. Va fi un meci pe cinste și eu unul mizez pe victoria sa în fața perfecțiunii guardioli

La rece, derby-ul de luni mi se pare la fel. În sensul că Ilie Stan le-a dat un răspuns răspicat contestatarilor, nu puțini. S-a dovedit inspirat, abil și hotărât. Putem spune că a fost meciul lui, stelistul câștigând detașat duelul tactic cu Liviu Ciobotariu. Rusescu e revendicat de mulți acum, așa cum se întâmplă cu toți fotbaliștii care explodează după o perioadă latentă. Raul al Stelei nu e nici al lui MM, nici al lui Becali. Își aparține. A trecut peste hopul adaptării la o echipă mare, a avut continuitate, a prins încredere, iar acum îi iese totul sau aproape totul. Are execuție, e tehnic. Cu o viteză în plus ar putea fi exponențial și la echipe mai mari decât Steaua. De el depinde.

La capitolul minusuri a tot ceea ce e Steaua acum, aș sublinia cu linii îngroșate că integrarea sau, după caz, îndepărtarea fraților Costea ar trebui să fie prioritatea priorităților. Plecarea, aș zice ostentativă, direct la vestiare, a lui Florin, urmat de Mihai, trădează premeditare. E o rebeliune inutilă și de neînțeles.

Dinamo? Supradoză de încredere și tratarea adversarului de sus. Cele unsprezece puncte nu justificau infatuarea aceasta și fotbalul i-a pedepsit. Previzibili, greoi și pe alocuri fără idei, „câinii” au fost carte deschisă pentru adversari. Au fost trântiți cu picioarele pe pământ. Păcat pentru ei că la încă un meci la care fanii au umplut stadionul, prestația a fost una cel puțin dezamăgitoare. Avem un campionat relansat, în care niciuna dintre protagoniste nu este sufi

Acest Dinamo – Steaua părea altfel. Din afara stadionului, zic. Parcă nu a fost exhibat freamătul de dinaintea altor derby-uri. Conflictul galeriei cu conducerea la Dinamo și frecușul pe tema biletelor au transformat atmosfera de dinaintea partidei într-o dezbatare publică, în care la un moment dat se punea problema unui boicot comun al celor două galerii.

Steaua a fost mai bună și a câștigat meritat un derby în principal datorită formei lui Rusescu, dar și a inspirației lui Ilie Stan.

Va veni momentul în care discursul contradictoriu al lui Becali nu va mai conta, așa cum lătrăturile de foarte departe ale lui Borcea vor fi egale cu zero. Cu greu vor fi auzite până și indicațiile de la margine pe care mult prea tensionatul Ilie Stan și foarte liniștitul Liviu Ciobotariu le vor transmite. Acest meci este mai mult ca oricare altul al fotbaliștilor și de ei depind frumusețea, spectaculozitatea și încrâncenarea.

De inspirația lui Munteanu, de oportunismul lui Dănciulescu, de disponibilitatea lui Rusescu și de sclipirile lui Tănase. 90 de minute mingea va fi la ei și nu vom mai auzi nimic din ce e colateral și de multe ori nociv fotbalului. Nu vor fi nici amenințări, nici lamentări, nici denunțuri și nici autodenunțuri. Cred că e timpul mai mult ca oricând ca jucătorii să ia fotbalul pe cont propriu, să-l revendice, să și-l însușească și să-l dea înapoi celor care vor să îl trăiască.

Poate sunt și sub impresia unei scene emoționante petrecute sâmbătă seara în sala Teatrului de Comedie, acolo unde după ce își jucaseră rolurile și smulseseră hohote de râs și ropote de aplauze, actorii plângeau la bis. Moartea, cu câteva zile în urmă, a celui ce regizase spectacolul, Alexandru Tocilescu, era prea vie în memoria afectivă a tuturor. Ce vreau să spun e că acolo, în spațiul lor de joc, George Mihăiță, Valentin Teodosiu, Emilia Popescu și ceilalți au făcut spectacol la propriu, deși starea lor, aveam să vedem la sfârșit, era diametral opusă celei pe care au reușit să

Până la Dinamo – Steaua, despre care discutăm deja de zile întregi, astăzi avem România – Tunisia. Adică avem un turneu final de Campionat Mondial, pe care o națională a noastră îl începe având și alte gânduri decât „Ce bine că am ajuns până aici!”. Ieri, la „Ora de Prosport”, președintele Federației Române de handbal ne-a explicat băbește cum s-a gândit parcursul, subliniind faptul că fără să le impună cineva asta și-au stabilit singure obiectivul pentru Brazilia: semifinalele! Și nu au pomenit niciun cuvânt despre motivația financiară sau alte așteptări legate de bonusuri. De undeva din Brazilia, cea mai națională echipă a noastră are nevoie să știe înainte de startul competiției că românii le sunt alături. Cel puțin eu am asta am simțit din dialogul cu președintele FRH. Și, da suntem necondiționat lângă fetele care de câțiva ani încoace fac cele mai mari performanțe în sport. Pentru că bucuria e mai mult ca oricând la feminin, fie că vorbim de România sau de Oltchim. Pr

La începutul meciurilor din grupe, Steaua și Rapid visau cu ochii deschiși la primăvară și sticlirile din privirile unui Copos ori Becali aveau reflexii de finală. Că tot se joacă la București. Vasluiul era condamnată într-o grupă imposibilă. Ne vine sau

„România mi-a dat tot ce am eu acum mai frumos”. Uau… Sună siropos, dar cel care îmi spune, de fapt, îmi repetă asta, chiar crede cu tărie. Walter Zenga (foto, alături de soția sa, Raluca) nu e un personaj oarecare. E un cetățean internațional, revendicat ca simbol de cel puțin două țări (Italia și SUA).

Conducerea rapidistă s-a întărit astăzi cu Dănuț Perjă, care va fi noul team-manager al echipei de lângă podul Grant. Fostul jucător al giuleștenilor a fost adus la insistențele noului președinte, Constantin Zotta, care consideră că fostul fundaș îi poate da o mână de ajutor lui Răzvan Lucescu.

De-a lungul timpului am discutat cu tot felul de oameni de fotbal care ne acuzau pe noi, ziariștii, că facem jocurile unora sau altora, destabilizând atmosfera în zilele premergătoare unor meciuri importante. Acum, MM Stoica, unul dintre cei care atunci când era direct implicat vedea scenarii la tot pasul, a spus, după ce a învolburat apele la Steaua, ceva de genul: „De-aia nu vor juca fotbaliștii, că îmi exprim eu opiniile”.

Zilele trecute, Marian Iancu se număra printre cei mai vehemenți contestatari ai lui Mircea Sandu. Sigur pe el și dând senzația proprietății termenilor folosiți, viitorul fost actual acționar de la Poli dădea lecții de moralitate și management responsabil. Din păcate pentru el, la doar câteva zile, numele îi este implicat într-un dosar, iar Tribunalul București a anunțat în primă instanță o condamnare la zece ani de închisoare. Foarte probabil, cel puțin în viitorul apropiat, nici Iancu nu va păți nimic, așa cum nici lui Sandu nu i se va întâmpla mare lucru.

Până la urmă nici nu e o miză pentru noi să vedem diverși oameni din fotbal încătușați. Ceea ce ne dorim este ca fotbalul românesc să arate odată pentru totdeauna decent. Să fie un mediu cu oameni care să promoveze competențele și principiile, nu șmecheria ori ilicitul. Se face echilibristică la limita legii și, de la impresari până la patroni, arbitrii ori președinți de federație, toți se văd mai des la tribunale și sedii ale DNA decât pe stadioane. Problema noastră cea mai mare este aceea că, oricât de mult vrem schimbare, constatăm că lipsesc înlocuitorii viabili, deoarece cam toți cei din fenomen au fost implicați în tot felul de întâmplări ciudate. Puținii oameni de bun-simț din fenomen preferă să plece pe afară, să stea deoparte sau pur și simplu să renunțe.

Campania „De ce iubesc România” are ca protagonist un personaj care nu mai departe de acum două zile a spus: „Mi-e rușine cu ceea ce se scrie și se spune în țară”.

Campania „De ce iubesc România” are ca protagonist un personaj care nu mai departe de acum două zile a spus: „Mi-e rușine cu ceea ce se scrie și se spune în țară”.

Fotbalul nu se simte cel mai bine în această perioadă, la fel cum fotbaliștii nu mai reprezintă repere pentru iubitorii sportului. Rolul de căpitan al naționalei a devenit unul ingrat, mai ales după ce Cristi Chivu s-a retras lăsând în urmă o mulțime de semne de întrebare. Răzvan Raț este liderul actualei generații și lansează o temă interesantă: „De ce lăsăm să se creeze distanță între noi, echipa națională și suporteri? De ce oamenii de fotbal critică în funcție de interese personale, în loc să analizeze constructiv? Și mai ales de ce presa în loc să fie un liant între noi și publicul nostru parcă vrea să ne învrăjbească?”.

Subiective sau nu, observațiile unuia dintre cei mai constanți fotbaliști români ai ultimilor ani dau de gândit. „Suntem, scuzați expresia, într-un rahat așa de mare, și în loc să tragem toți în aceeași direcție, ne faultăm unii pe alții pe la spate”.

„Când am luat Cupa UEFA, primul gând a fost să iau tricolorul pe umeri”

Continuă să vină la echipa națională, deși au existat voci care spuneau că se va retrage și el. Pare însă un pic detașat. S-a căsătorit la Donețk cu o ucraineancă, au și o fetiță, iar de curând s-au mutat î

Lucian Bute este, fără doar și poate, cel mai în vogă dintre sportivii români ai momentului. Am realizat asta fie și după numărul celor veniți să se pozeze cu campionul înainte, după, chiar și în timpul Orei de Prosport. Dacă mai era nevoie de vreo confirmare, am avut-o pe tot parcu

Duminică, frații Costea erau măscărici. Făcuți așa de un patron iresponsabil în declarații. Ieri, același personaj sărea la gâtul lui Cornel Dinu doar pentru că acesta din urmă ironizase zvonul posibilei treceri a lui Florin Costea la Dinamo, speculație lansată de însuși Gigi Becali. Jignirile acestea îl descalifică, așa cum cu câteva săptămâni în urmă l-au descalificat pe un alt membru al familiei. Ajunși repere pentru mulți într-o societate tarată, acești indivizi nu trebuie să uite niciodată că fără fotbaliști ca Ilie Dumitrescu, Cornel Dinu și alții ca ei nu erau nimic.

Înainte de a face parte din conducerea Rapidului, Cristi Costache a fost (și este) recunoscut ca unul dintre jurnaliștii exponențiali ai generației sale. Un tip meticulos, dar cu simțul umorului. De fapt, asociat cu persoana lui, simțul mi se pare un cuvânt definitoriu. Fie că vorbim de simț jurnalistic, de simțul măsurii sau de bun-simț profesional. Eu și alții ca mine am furat în redacțiile pe unde ne-am întâlnit câte ceva de la Cristi.

Rapid a revenit în joc de la 0-2 și se menține pe urmele lui Dinamo, după un meci plin de suspans. Semnalul revenirii a fost dat de un gol superb inventat de Pancu, omul serii în Giulești.

Noroc cu weekend-ul și cu reluarea campionatului. Așa am mai uitat pentru câteva ore de meciurile de la DNA și de informațiile – de fapt, confirmările a ceea ce deja știam – venite pe bandă rulantă despre practicile din fotbalul românesc. Sunt din ce în ce mai mulți cei care spun că vor mai apărea în curând cel puțin încă două cazuri de împrumuturi pe „modelul Pădureanu – Lisa Sandu”. Închid paranteza.

Scandare mai stupidă ca tradiționala „Pe ei, pe ei, pe mama lor!” rar mi-a fost dat să aud. Mi se pare tâmpă, lipsită de sens și conținut, dar cu toate acestea, o tot auzim pe stadioane. Aseară, la un meci în care în tribune erau numai copii și femei, era ultimul loc unde m-aș fi așteptat să aud asta. Însă, bunicile, mamele și copiii nu au avut nicio problemă să strige mecanic: „Pe ei, pe ei…”.

Pe măsură ce anchetele procurorilor avansează, ies la iveală diverse fapte și întâmplări care scandalizează toată lumea, mai puțin pe cei implicați. La fiecare grozăvie, gen împrumut de la soția președintelui FRF, din partea unui conducător de club și cu datoria returnată din conturile LPF, ei spun senin că e normal. În 2011 se umblă cu contracte în alb, se fac tot felul de artificii și inginerii financiare, fotbalul românesc e într-o criză fără precedent, dar oamenii care conduc de peste 20 de ani nu își asumă niciun fel de responsabilitate pentru tot acest haos. Vina e a oricui altcuiva. Mai nou, exclusiv a presei.

Cristi Chivu a fost auzit făcând o afirmație care pare să întredeschidă posibilitatea de a mai juca pentru națională. Oricum, interesant este că fostul căpitan nu a fost căutat de nimeni până acum

Pantilimon – Săpunaru, Chivu, Radu Ștefan, Raț – Torje, Rădoi, Sânmărtean, Zicu – Daniel Niculae, Marius Niculae. Cu Mircea Lucescu director tehnic și Dan Petrescu antrenor. Așa cred eu că ar arăta o națională care nu ar fi niciodată huiduită pe vreun stadion din țară. O echipă care să vrea să joace și care, dacă nu poate învinge, să iasă de pe teren după dispute în care a dat totul. Deși nu amestec vârfuri ale unor generații diferite, cu toate că toți cei amintiți sunt valizi și în activitate, nu vom putea avea niciodată această formulă aproape ideală.

3-1 cu Grecia e un rezultat care sună bine. Nu avem cum să nu recunoaștem asta, dar nici nu trebuie să cădem în capcana de a ne declara fără rezerve pe un drum bun. Da, sunt de remarcat sclipirile lui Torje și Tănase ori dezinvoltura cu care a intrat în joc Chipciu. Am avut din nou o repriză a doua bună, la fel cum a fost și în Belgia. Avem în cei doi T doi fotbaliști de soi pe benzi și nu e puțin lucru. Ne lipsesc însă consistența în zona centrală și incisivitatea în atac.

În fotbalul românesc continuă, din păcate, un fenomen periculos. Acela de îndepărtare, se poate spune cu premeditare, a fanilor din tribune. Măsura aberantă și fără o explicație logică luată de conducerea CFR-ului vine să completeze declarația la limita ire

Andru Nenciu a făcut un interviu prin telefon cu Bela Karoly. Prin telefon fix, vreau să spun. Ce curiozitate! Să mai vorbești la telefon fix în 2011. În materialul alăturat,

„Și Balaci mai făcea de astea…”, a fost declarația amuzant-scandaloasă cu care Mititelu încerca să îl scuze pe Costea cel Mare pentru gesturile sale. Cele două nume (Balaci și Costea) într-o frază în care se induce comparația nu au ce căuta. Balaci e prea mare pentru a-l amesteca în astfel de nebunii, ca acelea pe care le citim despre comportamentul fraților care, după ce au fost acuzați că au distrus vestiarul Craiovei, s-au apucat să facă același lucru și la Steaua.

De aproape 40 de ani încoace, mi-e greu să cred că exis

Distanța din clasament dintre Dinamo ori Rapid și Steaua se justifică mai ales prin prisma a ceea ce se întâmplă în vestiarul fiecăreia dintre aceste echipe.