Despre traseism s-a tot citit în editorialele din presa generalistă. Cuvântul nu există în dicționar. Poate și pentru că nu are nevoie de vreo explicație… Este cât se poate de vizual și descriptiv. Traseismul ăsta era flancat obsesiv de un substantiv alunecos: politic.
Fotbalul, celălalt domeniu la care orice român ce se respectă – fără a fi neapărat și respectat – e expert, nu a prea furnizat materie primă din acest punct de vedere. Jucătorii trăiesc, chiar dacă unii dintre ei teatral, în chingile promisiunii-jurământ: „Până la moarte” și a negării fără echivoc: „Niciodată” câine – adică dinamovist – , stelist, rapidist etc. Antrenorii gravitează diplomatic sub altfel fireasca umbrelă a „profesionalismului” de la un club la altul. Conducătorii nu fac nimic. Și în sensul că președinții-miză îi numeri pe degete, dar și că traseele unui Mihai Stoica, Dinu Gheorghe ori Marius Stan sunt bătătorite, limitate și prestabilite.
În 2000 când Dinamo pierdea cu 5-4 după ce condusese pe Foresta cu 4-0, se spunea că un astfel de meci se vede o dată la 100 de ani. Nu au trecut decât opt și arena din „Ștefan cel Mare” a mai găzduit un meci nebun. Dinamo -Craiova începuse posac, apăsat de lipsa mizei și animat doar de orgolii. Desfășurarea lui a fost de-a dreptul halucinantă cu o eliminare, o accidentare gravă, opt goluri și răsturnări spectaculoase de scor. Adică de toate. 4-4 înseamnă spectacol doar pentru spectatorul neavizat. Pentru profani, nu pentru fani… În spatele acestui scor se ascunde haosul unor defensive de județ, reversul medaliei constituindu-l apetitul unor fotbaliști ofensivi precum Bratu, Dănciulescu și mai ales Costea – nestemata indiscutabilă a lui Mititelu.
Îngrijorează faptul că între buturi s-au aflat doi dintre portarii vizați de Pițurcă pentru Euro. Unul, teoretic, titular de drept, celălalt aflat într-o luptă acerbă cu Popa și Tătărușanu pentru al treilea loc în lotul pentru Elveția și Austria. Din păcate, nici Lobonț și nici Bornescu nu au dovedit că se poate baza cineva pe ei dacă Anelka și Ribery ne-ar fi adversari mâine.
În afara luptei pentru titlu, Coman contra Lobonț e confruntarea care ne ține cu sufletul la gură pe final de sezon. Până la urmă, e și cea mai curată și cea mai la vedere. Interesant este că nici Popa, al treilea goalkeeper al naționalei, nu e foarte departe ca valoare de cei doi. Bogdan a fost preferat până acum lui Dani chiar și în momente în care egalitatea dintre ei părea perfectă. Dinamovistul are și susținerea greilor din vestiar, acesta fiind argumentul care a înclinat de fiecare dată balanța. Evoluțiile din ultimul timp ale rapidistului dau serios de gândit și sarcina selecționerului este îngre
Steaua e hotărâtă, Clujul oscilant, Rapid arată morocănos, Dinamo blazat și Politehnica pare obosită. Joi, sâmbătă și duminică am văzut pe viu cele cinci echipe plus jolly-joker-ul, la propriu și la figurat, Gloria Bistrița, în trei meciuri-cheie pentru soarta campionatului. O victorie a oaspeților, un egal și un succes al gazdelor. Dragoste pentru Steaua într-un oraș, Reghin, sufocat de emoția unei confruntări, teoretic adevărate, ură față de Dinamo într-o Timișoară frustrată că nu poate învinge de o grămadă de ani cel mai mare „dușman”, frăție în vișiniu la Cluj. Gigi Becali făcând cu mâna mulțimii, cocoțat pe masa presei, Badea, sechestrat în lojă de furia unui public revoltat prin definiție, și Copos dând ușa de perete într-un vestiar indiferent la înfrângere. Sentimente, imagini, percepții, clișee. Fotbal? Prea puțin. Frânturi de pase, fragmente de centrări, execuții oferite cu zgârcenie, nu din rațiuni economice, ci din imposibilitatea realizării lor.
Pătimașii fani violeți trebuie să mai aștepte momentul mult visat. Victoria împotriva „câinilor„ s-a amânat o dată în plus după egalul de aseară. Dar și acest rezultat poate avea accente eroice în condițiile în care a fost obținut în 9 oameni.
Cu câteva zeci de secunde înainte ca Sandra să pornească sprintul pentru săritura decisivă, Forminte măsura înfrigurat cu pasul său hotărât destinul. Totul se comprimase. Timpul tradus în anii de muncă din săli, șansa sau mai bine spus neșansa accidentărilor care le-au însoțit pe micuțe în toată perioada „mandatului” său, corul de contestatari care spunea că fără Belu și Bitang gimnastica românească e în moarte clinică.
Legendarul Oliver Kahn are alergie la români. La fundașii laterali români, mai exact. Acum vreo patru ani, în meciul acela de neuitat din Giulești, când România a umilit cu 5-1 Germania, Răzvan Raț i-a stricat cheful de fotbal cu o scăriță de efect. Joi seară, lovitura a venit din dreapta, Cosmin Contra executându-l prin același procedeu pe bătrânul portar blond, de data aceasta într-un Bayern – Getafe în Cupa UEFA. Iar „scărița” a devenit în fotbalul de azi o execuție aproape la fel, dacă nu mai umilitoare, decât golul printre picioare.
Rednic este noul vechi sau la fel de bine vechiul nou antrenor al dinamoviștilor. Fost și viitor. Nu prezent. Adevărul e că numai Dinamo putea să își numească tehnicianul azi, pentru ca acesta să antreneze peste o lună-două
Dinamo schimbă antrenorul. A încetat de mult să fie o știre. Nu se mai miră nimeni și nu are cine să exclame: „Iar?!”, cel mult se aude un „OK”, din acela americănesc și lung, ori vreun indiferent: „Așa, și?”, după care toată lumea din club, de prin redacții și alte birouri, își reia activitatea de zi cu zi.
Un nebun aruncă o piatră și zece întelepți nu sunt în stare să o scoată. Avem nebunul, piatra s-a făcut brichetă dar nu ne-au ieșit de nicio culoare întelepții. Comisia de Disciplină a FRF a prelungit la nesfârșit un caz cu final anticipat. La ora 2 fără 20 a unei nopți, mult după seara celui mai lung derby din istoria fotbalului românesc, o mână de oameni a anunțat de la o masă – verde doar la propriu- verdictul pe care îl știam cu toții. În momentul acela toată lumea uitase că se pusese problema unui „când” nu mai conta demult „cum”, nici măcar „ce”, eram doar stupefiat-curioși sa fim contemporanii lui „că”.
Olandezul Guus Hiddink a venit primul la conferința de presă ce a urmat amicalului cu Rusia. Relaxat, experimentatul tehnician
1995. Rapidul pierde finala Cupei României cu Petrolul. A doua zi, clubul era pustiu, așa cum avea să fie multe zile și săptămâni după aceea. George Copos trăise prima dezamăgire dintr‑un lung șir de emoții ca principal acționar al Rapidului și spunea – probabil pentru prima oară – că are de gând să se retragă.
Prin prestația de la Buzău, Rapid aproape că și-a anulat dreptul de a cere o judecată favorabilă la comisia de miercuri. Pentru ce? O echipă care evoluează fără vlagă împotriva Gloriei Buzău, într-un moment în care trebuia, mai mult ca oricând, să demonstreze caracter și implicare, nu merită nimic!
„Steaua a avut trei derby-uri anul acesta. Toate au fost decise în urma unor măsuri controversate ale arbitrilor”. „Copos a provocat totul prin amenințările sale că va retrage echipa de pe teren! Rapid merita ce s-a întâmplat”. Citatele ar putea continua la nesfârșit. Lumea fotbalului s-a împărțit în alb și negru și face galerie la masa verde.
Regulament și moralitate. Decizii la masa verde și depunctări. „E munca jucătorilor și nu e corect să o luăm prin decizii în birouri federale” când vine vorba de fel și fel de ieșiri și incitări la violență, „butoane” ori autodenunțuri.
„Nu e derby!”, spune Lăcătuș cu o superioritate vecină cu infatuarea. Oare? E echivalentul acelui discurs jumătate inconștient, jumătate ofticos „Retrag echipa de pe teren” al lui Copos. În realitate nici unul, nici celălalt nu cred ce spun. Rapid – Steaua de azi e mai derby ca oricând.
Înghesuită în propriul careu, Rapid se sufocă pe fiecare final de meci și mai respiră doar datorită paradelor lui Coman. Acesta este portarul pe care Copos îl poate, de fapt, îl va pierde la vară. El este jucătorul care îi menține agățați pe giuleșteni în lupta pentru Liga Campionilor.
11 metri! La Negrean, nu la Bratu. Plus eliminarea lui Moți. În primul minut de joc. Chiar și așa, Dinamo nu a putut să învingă, încheind al doilea meci consecutiv din mandatul lui Gigi Mulțescu la egalitate. Lovitură de pedeapsă.
Tudor Musatescu radiografia în România anilor 30 un arhetip perpetuu în societatea româneasca. Aplicabil si o suta de ani mai târziu în politica, deci si în fotbal – de la Vacaroiu si Copos pâna la Dragomir si Iordanescu, cele doua lumi se întretaie curios, dar firesc. Azi, la Dinamo e vânzoleala aceea haotica, surprinsa si de dramaturg în piesa amintita.
Circumferință. Sună metalic, deci rece. Poli a pus însă mult suflet și aproape că nu mai contează faptul că balonul centrat de Bădoi a depășit linia de fund a terenului. Fratele mai mic… sau mai mare. Artiom sau Arman… Cel care nu era fundaș stânga… El s-a răzbunat pentru că Giuleștiul nu i-a acordat nicio șansă și a sprintat pentru a-i mulțumi lui Uhrin jr că a crezut în el.
Circumferință. Sună metalic, deci rece. Poli a pus însă mult suflet și aproape că nu mai contează faptul că balonul centrat de Bădoi a depășit linia de fund aterenului. Fratele mai mic… sau mai mare. Artiom sau Arman… Cel care nu era fundaș stânga… El s-a răzbunat pentru că Giuleștiul nu i-a acordat nicio șansă și a sprintat pentru a-i mulțumi lui Uhrin jr că a crezut în el.
După înfrângerea cu iz tudorisiac din etapa trecută, Clujul își joacă prima dintre cele 13 finale rămase în tentativa de a-și apăra poziția de lider și automat de a cuceri titlul de camÂÂÂpion. Buzăul, alintat de „prieteni” Steluța, Steaua 2, FC Becali, ș.a.m.d., e hotărât să își răsplătească protectorul care nu vrea deloc să stea în umbră. Mai trebuie să și poată. În mod normal, Fabbiani și ceilalți vor face instrucție cu trupa lui Stoica. Frustrarea acumulată în Ghencea, stimularea venită din partea lui Paszkany, lamentările lui Mureșan și mai ales săpuneala aplicată de Andone se vor concretiza foarte probabil în tot atâtea goluri pe tabela de marcaj. Plus că balanța imaginară a arbitrajelor nu li se va mai înclina împotrivă. Dimpotrivă, spun cunoscătorii.
Griro. Vișiniuro. Rapidro. Copos. Taher. Badea. Gigi. Becali. Gaj. Împrumut. Vânzări. Afaceri. Destabilizare. Vântu. Diversiune. Dragomir. Porumboiu. Teamă. DNA. Datorii. Ana Tower. Într-un fotbal latino ca exprimare prin contribuția lui Fabbiani, Moreno, Cesinha, Miranda sau cine o mai fi, telenovelele sunt românești.
Steliștii au izbucnit în urale. La opt fără un sfert, Zapata sprintează spre galerie… Salută cu gesturi largi. E de atât de puțin timp aici, dar se simte și este perceput de parcă ar fi de-o viață în poarta Stelei. Șapte minute mai târziu, apar și ceilalți titulari. Vacarmul este aici lângă noi. Primele știri: nu e Bănel, lipsește Ghionea și Pleșan e tot rezervă. Dayro e titular, la fel ca și Pepe.
Bucureștiul plătește. Scump. E vremea pedepsei pentru un individ care îl invoca la tot pasul pe Iisus, ca pe un tovarăș din copilărie. Firesc, Divinitatea și-a întors fața de la un individ care se întrerupe din interpretarea teatrală a cântecelor bisericești pentru a înjura de morți și Dumnezei. E timpul bilanțului pentru calculatul boss de la Computerland, creierul unei conduceri multicefale. Atât de multicefale, că uneori, ca și acum, își mai pierde capul. Cât despre inconstantul patron de hoteluri, a sosit momentul primului decont riguros de când se ocupa de UTC și până acum. Soarta, viața sau, după caz, farmecul vieții le pun intransigente notele de plată în față. În 2008, anul cu Liga Campionilor servită, Steaua, Dinamo și Rapid sunt eliminate din Cupă și sunt la puncte lumină distanță de primul loc. Sunt atât de multe și atât de puține de spus… Mingea e rotundă, roata se învârtește, nimic nu e întâmplător și totul se plătește. Dincolo de suferință, milioanele de steliști, dinamoviști ori rapidiști trăiesc un sentiment de resemnare, de inevitabil produs. Acceptă triști că au fost prinși la mijloc, dar rămân prizonierii pasiunii lor, gestionate mai mult sau mai puțin curat și inteligent de alții.
Torje e un copil. Teribil. Fost al Timisoarei, acum al Bucurestiului. Flash-urile trecerii lui din teritoriul violet pe tarâmul „câinilor” au capatat accente dramatice. Pentru cei care judeca asta cu sufletul. Iancu îndeamna la pragmatism. Ciudat, tocmai el, cel care a apelat de curând la coarda sensibila a autoritatilor în intersezon.
Plecarile de pâna acum de la Dinamo par absolut normale. Nefiresc ramâne doar discursul lui Cristi Borcea, mai ales atunci când încurca replicile în dublul rol – suporter exaltat versus oficial diplomat – pe care îl joaca. Optimismul de tip becalian si promisiunile imposibil de realizat nu prind în „Stefan cel Mare”.
Filosoful scriitor al dinamoviștilor, Cornel Dinu, a coborât printre jurnaliștii sportivi, urmărind meciul cu Ceahlăul de la masa presei.
Walter Zenga este „de-al casei” în fotbalul românesc. Cunoaște bine obiceiurile locului și părerea lui este fără doar și poate avizată. Plecat de la Dinamo după un derby cu Steaua, cealaltă mare echipă pe care a antrenat-o, italianul s-a refugiat în orașul său preferat, Milano. De acolo a acceptat să facă o radiografie a ultimelor 15 etape din ceea ce se anunță a fi cea mai disputată ediție a Ligii I.
4 Este numărul trofeelor cucerite în cariera de jucător: campionatul Italiei (88/89), Supercupa Italiei (89/90) și Cupa UEFA (90/91, 93/94)
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER