Witbank e un fel de Petroșani sau Târgu-Jiu. Târgu-Jiu merge mai bine. Se află cam la 140 de kilometri de Johannesburg, într-una din cele mai renumite zone miniere din Africa de Sud, Mpumalanga. Aici l-am găsit pe Tibi Lung.
Fostul portar al Stelei apare zâmbitor la poarta complexului rezidențial Victorian Heights dintr-o suburbie a Witbankului, eMalahli, cum îi spun localnicii. A primit deja casă și mașină de la club. Ne aflăm într-una din zonele în care afrikaans se vorbește la tot pasul și unde albii, rugby-ul și cricketul sunt la putere. Cu toate astea, Tibi a venit să apere fotbalul și poarta celor de la Black Aces. Un român la o echipă sud-africană. Asta da curiozitate! „Nu sunt singurul european. Mai sunt doi greci și un neamț. Plus antrenorul, care e tot grec. Practic, toată apărarea e formată numai din albi. Restul sunt de culoare”, ne spune Tibi. E zâmbitor, liniștit, gata de o nouă experiență.

Finala Euro 2008 a fost reeditată în semifinala acestui Mondial, dar scorul a rămas același: Germania a fost trimisă acasă de Spania, care își poate desăvârși epoca de aur a sportului cu un titlu mondial.

Europa a cucerit Africa, știam asta imediat după ce olandezii au eliminat Uruguayul. Întrebarea care rămâne e cine va fi Regina. Pentru a se putea gândi la titlul mondial, nemții și spaniolii aveau nevoie să se elimine reciproc. De la acest totul sau nimic a început un joc între David (Villa) și Goliat (Klose), cel puțin din punctul de vedere al palmaresului la Mondiale. Germania, cu trei titluri în palmares, lupta pentru a opta finală, în timp ce Spania era pentru prima oară în fața posibilității de a juca cu cel mai important trofeu fotbalistic pe masă. O discrepanță imensă din acest punct de vedere.

Am refuzat să accept ideea că voi pleca din Africa de Sud fără a avea dialogul promis cu Ted Dumitru.

Am schimbat cu antrenorul de origine română stabilit aici mai multe SMS-uri, în care îmi spusese că e foarte prins cu un proiect al Barcelonei și mă asigurase că mă va căuta imediat ce va fi în Johannesburg. Timpul trecea, așa că, riscând să fiu perceput drept nepoliticos de insistent, am mai sunat. A rezultat o discuție de o oră, fie ea și la telefon, care pe mine, unul, m-a impresionat.

Prilejul unei întâlniri cu Sepp Blatter (foto) s-a ivit oarecum pe neașteptate. Un mail prin care reprezentanții presei erau invitați la Sandton Convention Centre, acolo unde ieri, de la ora 14:00, a avut loc o conferință de presă pe tema „fuziunii” dintre FIFA și revista France Football în ceea ce privește „Balonul de Aur”. Și așa s-a născut „Balonul de Aur FIFA”, care se va acorda începând cu 10 ianuarie 2011.

Evenimentul era prevăzut pentru ora 14:00. Puțin înainte de ora stabilită am intrat într-o imensă clădire destinată conferințelor, chiar în centrul Sandtonului, cartierul financiar al Johannesburgului. Ce m-a frapat a fost „sistemul de securitate”. Doi câini dresați, mânuiți de doi polițiști, miroseau bagajul fiecărui ziarist. Nu tu porți de securitate, nu tu detectoare de metale, doar doi câini… „Sunt mai eficenți decât orice sistem de securitate”… Așa o fi.

La cinci minute după ora programată, Sepp Blatter împreună cu Marie-Odile Amaury și cu redactorul-șef al France Football au luat loc la pupitru. Alături de ei, George Weah, singurul fotbalist care în același an, 1995, a cucerit și „Balonul de Aur”, dar și premiul acordat de federația internațională. Discursul lui

Blatter a fost cel mai lung. „Astăzi sunt fericit că pot vorbi mai mult despre actorii princi

Din nou pauză în Africa de Sud. E un pic altfel fără meciuri. Au trecut 23 de zile de la începerea Mondialului, 21 dintre ele pline de fotbal, dar nu m-am săturat. Mai vreau! Urmează ultima linie dreaptă a semifinalelor și e prilej de bilanțuri.

Am văzut până acum pe viu 16 din cele 60 de meciuri jucate. Dintre acestea, cel mai frumos mi s-a părut Olanda – Brazilia 2-1, urmat de Slovenia – SUA 2-2, iar cel mai palpitant Slovacia – Italia 3-2. Cel mai urât, nici nu stau pe gânduri, optimea Paraguay – Japonia, chiar dacă a fost decisă la penalty-uri. Cel mai friguros a fost Brazilia – Coreea de Nord. Atmosfera cea mai frumoasă a fost la Africa de Sud – Mexic, la egalitate cu Olanda – Brazilia. Cei mai simpatici suporteri erau argentinienii, cei mai originali, ghanezii, cei mai mulți, veniți din afara Africii firește, parcă au fost americanii. Golul care mi-a plăcut cel mai mult a fost al slovenului Birsa, dar rămân pe retină și șuturile imparabile trase de Tevez, Luis Fabiano și David Villa. Antrenorul cel mai expresiv – Maradona, dar e concurat îndeaproape de compatriotul său de pe banca Paraguayului, Gerardo Martino. Că tot veni vorba, cea mai trăsnită freză, și aici îi includ și pe jucători, o are de departe selecționerul Ghanei, sârbul Milovan Rajevac. Jucătorul care m-a impresionat cel mai mult e spaniolul David Villa, iar dezamăgirea a fost Gattuso. Cel mai tare m-au enervat, lesne de înțeles, vuvuzelele și cel mai mult mi-a plăcut când au aruncat argentinienii cu role

La fel ca în Germania 2006, Europa a pus monopol pe turneul final al Campionatului Mondial. Atunci, bătrânul continent a dat patru din patru semifinaliste, acum are „doar” trei.
Uruguayul, un outsider al Americii de Sud, s-a strecurat în careul de ași, nici ea nu știe cum. Doar Germania vine să confirme performanța de la turneul pe care acum patru ani l-a găzduit.

Ultimul sfert părea, teoretic, și cel mai dezechilibrat. Spania, campioana europeană și calificată la pas în fața Portugaliei, contra Paraguayului, trupă ajunsă în premieră la un asemenea nivel de performanță la un campionat mondial. Ca să nu mai spunem de cele 120 de minute istovitoare pe care sud-americanii le jucaseră în optimi cu japonezii. Cu toate acestea, lucrurile nu au stat deloc atât de simplu. Scrâșnit până la un moment dat, meciul a explodat spre final. Paraguayenii au compensat prin angajament superioritatea tehnică evidentă a spaniolilor și s-au ridicat la valoarea teoretică a adversarilor.

Johannesburgul nu are doar tenebre. Subteranele acestui oraș sunt la fel de recunoscute în întreaga lume.

Africa de Sud înseamnă și zăcăminte neprețuite. Extracțiile de aur și diamant fac din această țară un veritabil El Dorado. Nu poți spune că ai cunoscut și ai înțeles oamenii și locurile dacă nu cobori în subteran. E o parte importantă a istoriei Africii de Sud. Febra aurului începută acum două secole, mai exact în 1886, a dus la apariția Johannesburgului și a contribuit decisiv la dezvoltarea lui. De altfel, în dialectul zulu denumirea acestui oraș este și Egoli, ceea ce se traduce prin „orașul aurului”. Africa de Sud este țara care deține aproximativ 40 la sută din resursele planetei în ceea ce privește cel mai prețios metal. Acestea sunt estimate la 40.000 de tone. În mai mult de 100 de ani au fost extrase aproximativ 41.000 de tone.

4.000 de metri sub oraș

Mineritul reprezintă principala industrie existentă aici, iar performanțele în acest domeniu sunt impresionante. S-a ajuns să se coboare în pământ, pentru a extrage aurul, până la aproape 4.000 de metri adâncime. „Gold Reef City” este una dintre principalele mine ale Johannesburgului și este situată în imediata vecinătate a Stadionului Soccer City. Printre atracțiile turistice ale acestui oraș se numără și posibilitatea vizitării respectivei mine, la primul nivel. Adică la o adâncime de aproximativ 400 de metri. Chiar și așa, totul este impresionant. Practic, în subteranele Johannesburgului se află un întreg oraș,

Localitatea Port Elizabeth contrastează cu alte locuri văzute aici, în Africa de Sud. Se apropie de ideea pe care o avem noi în Europa despre ce înseamnă oraș.

Străzile sunt străzi, și nu autostrăzi, ca în Johannesburg. Există parcuri, cluburi, baruri, pasaje pietonale și vezi oameni mergând. Contrastează puternic cu ceea ce se întâmplă în zona Gauteng (Johannesburg, Pretoria, Rustenburg). Cobori mult. De la o altitudine de 1.650 de metri la nivelul mării, al Oceanului Indian mai exact. Te izbește imediat cum te dai jos din avion mirosul Oceanului și un aer cald. Port Elizabeth este supranumit „Orașul prieteniilor” sau „Orașul vântului”. Valabile amândouă. Drumul de peste 1.000 de kilometri de la Johannesburg l-am străbătut în aproape două ore cu un avion ticsit de olandezi și brazilieni. Dacă s-ar fi dat locuri în picioare, am fi venit ca în 331 la ora de vârf. De altfel, traficul aerian pe „Nelson Mandela” Airport a fost infernal! O dată la 20 de minute, geamurile hotelului se zgâlțâiau de zgomotul făcut de avioanele care intrau pe bandă rulantă pe culoarul de aterizare.

Brazilia a dansat samba o repriză și a pierdut totul în partea secundă, ucisă de gafele lui Felipe Melo: autogol urmat de eliminare.

O repriză întreagă Brazilei a fost singură pe teren. A dansat, a pasat, a driblat. A făcut ce a vrut ea. Olanda a jucat rol de spectatoare cu bilete în primul rând. Preț de 45 de minute s-a uitat la adversar. Părea neputincioasă, plictisită. O atitudine greu de înțeles. Acuzase lipsa lui Mathijsen, accidentat la încălzire și înlocuit cu rudimentarul Ooijer, dar parcă nu era o explicație. Unde e Olanda? Și de ce lasă

Ce înseamnă un antrenament al Argentinei la un turneu final? Cum se poate ajunge acolo? Ce se întâmplă și cât de urmărit este?

Jocul Argentinei a fost unul dintre cele mai consistente la acest turneu final, iar Maradona a dovedit, cel puțin până acum, că poate fi și un selecționer de top. Înainte de a fi orice, el este un personaj. Dar să nu anticipăm.

Pe durata Mondialului, Argentina și-a stabilit cartierul general în Pretoria, iar majoritatea antrenamentelor s-au derulat pe un teren cu nume predestinat „High Performance Center”, baza Universității Pretoria. Dar haideți să definim baza așa cum este ea de fapt în Africa de Sud. Mogoșoaia, Săftica, Pro Rapid, toate adunate ori doi!

Strada ocupată de jurnaliști

Fiecare acțiune a echipei lui Maradona este monitorizată atent de un grup de circa 60-70 de jurnaliști argentinieni. În afara lor, ziariști din toate colțurile lumii vin să vadă spectacolul unui antrenament condus de Maradona ori pur și simplu doar să fie în preajma echipei pe care mulți o văd peste numai câteva zile campioană mondială. Baza Universității din Pretoria este în capătul unei străzi cu aspect de cartierul Cotroceni. Liniștea localnicilor este în mod evident tulburată de toată desfășurarea de forțe, mai ales a televiziunilor, din toată lumea. Zeci de microbuze și dubițe care stabilesc conexiuni pentru transmisii live, mașini mici și sute de jurnaliști sunt strânși la ora anunțată în fața porții.

Orașul rugby-ului, cucerit de Maradona și ai lui

Pretoria

Mult disputata decizie de a acorda organizarea Cupei Mondiale unei țări din Africa se bazează pe o infrastructură beton

Africa de Sud este o țară a contrastelor. De fapt, și Africa de Sud este o țară a contrastelor sună mai corect.

Cea mai bună infrastructură de pe continentul african, rivalizând cu țările mari ale lumii. În preajma Johannesburgului, o șosea poate ajunge la opt benzi pe sens. Cu toate acestea, la ora după-amiezii ai parte de ambuteiaje cum nu ți-ai dori vreodată să mai trăiești. Găsești aici mașini de toate tipurile, din toți anii de fabricație. Un Ferrari depășind un Opel din ’80 nu e nicio curiozitate pe șoselele din Africa de Sud. Cum ieși de pe autostrăzi, te confrunți cu realitatea unor zone în care asfaltul nu e decât pe șosele. Sărăcie lucie, pământ roșu și oameni amărâți dormind în cutii sau sub cerul liber și încălzindu-se la câte un foc.

Ted Dumitru este, fără doar și poate, românul care cunoaște cel mai bine ce se întâmplă în fotbalul sud-african. Ieri-dimineață, de exemplu, a fost chemat la o ședință a federației de la Johannesburg pentru a fi consultat în privința viitorului selecționatei din țara care organizează Campionatul Mondial.

Acesta este și motivul pentru care așteptata întâlnire a fost amânată un pic. Până să împărtășească pe larg experiența pe care a trăit-o în ultimii 40 de ani, de când este plecat din țară, Ted Dumitru a acceptat să vorbească telefonic despre informația apărută în ProSport, cum că Pițurcă ar fi interesat de Tshabalala.

Reprezentativa Paraguayului s-a calificat în sferturile de finală ale Cupei Mondiale, după ce a învins selecționata Japoniei, marți, la Pretoria, cu scorul de 5-3 (0-0), în urma executării loviturilor de departajare.

Odată cu accederea în sferturile de finală ale Campionatului Mondial, Ghana a devenit formația pe care o susține întregul continent.

Mai mult ca în oricare loc, cel puțin când vine vorba despre fotbal, în Africa nu se aplică treaba cu capra vecinului. Este o solidaritate impresionantă. Practic, toată Africa a ținut și va ține în continuare cu reprezentantele,

Adevărul e că nu poți spune că ai fost în Africa dacă nu mergi și într-un safari. Să vezi, să simți, să trăiești o experiență cu totul și cu totul aparte în acest colț de lume.

Kruger National Park, unul din principalele obiective de vizitat în Africa de Sud, este în perioada Mondialului un veritabil loc de întâlnire pentru suporteri de pretutindeni. Drumul de la Johannesburg la Nelspruit, 400 de

Oficialii Stelei au anunțat Liga Profesionistă de Fotbal că lucrează la aranjarea unui amical de lux cu Real Madrid. Pentru că partida va avea loc în august, Steaua a cerut să i se amâne o etapă!

În urmă cu un an, celebra echipă a lui Sir Alex Ferguson, Manchester United, intenționa să facă un turneu grandios în estul Europei, iar Bucureștiul se afla pe harta englezilor, unde se plănuia un meci amical cu Steaua, cea mai titrată echipă din România.

La cei 47 de ani ai săi păstrează o alură atletică, iar costumul îi vine impecabil, așa cum numai pe italieni stau hainele. Unul dintre cei mai longevivi jucători din istoria fotbalului mondial, Giuseppe Bergomi pare bucuros să vorbească despre

România. Cel puțin înaintea eșecului cu Slovacia.
„Noi și voi suntem prieteni prin de­­­finiție. Am amintiri plă­cute cu fotbaliști din România. Sunteți calzi ca noi și foarte sociabili”. Știe despre exodul antrenorilor italieni în Liga I: „Știu și despre Walter (n.r. – Zenga), dar și despre ceilalți italieni care au antrenat acolo. E un campionat respectabil în Europa. Mă interesez de rezultate, mai ales de cele ale echipelor pregătite de italieni. Știu, de exemplu, că Mandorlini (n.r. – a fost coechipier cu el la Inter) a luat campio­natul”. Nu pare că o spune doar din politețe.

„Îmi place mult Chivu”
Următoarea întrebare vine firesc: este Chivu un urmaș pe măsură în defensiva Interului? „Cristi este un luptător. Îmi place foarte mult! A contribuit din plin la succesele noastre din ultimii ani. Cu el căpitan, naționala voastră va renaște! Poate să aducă și va aduce din spiritul de învingător deprins la Milano. El e un veritabil campion și îl consider o absență de marcă la acest Mondial”, spune Bergomi.

M-am dat mare fan Italia pentru a testa piața ilegală a tichetelor. Pentru partida de aseară, un bilet, care oficial se vindea cu 120 de dolari, era cotat miercuri la 300 de dolari
Odată cu apropierea meciurilor de totul sau nimic din faza eliminatorie, interesul pentru Mondiale crește teribil în Africa de Sud.
Sandton este, așa cum am mai scris și în corespondențele anterioare, locul unde s-a concentrat cam tot ce înseamnă business în Johan­nesburg. A devenit cumva zona administrativă a întregii regiuni, odată ce sud-africanii albi au fost nevoiți să părăsească centrul orașului. Practic, aici s-au concentrat toate reprezentanțele firmelor mari, sedii de bănci și tot ce înseamnă lumea afacerilor. Tot aici este și cel mai renumit hotel din Africa de Sud. Hotel Michelangello, locul unde sunt cazați toți președinții care vin în vizită în această țară. De altfel, Sepp Blatter, conducătorul fotbalului mondial, locuiește pe perioada acestui turneu final aici. Măsurile de securitate sunt la standarde ridicate, chiar mai stricte decât la stadioane, astfel că vigilența cerberilor de la Michelangello a fost imposibil de înșelat în tentativa realizării unui material cu cel mai puternic om din fotbalul mondial. Hotelul este parte integrantă a unui mall imens, cel mai mare din Africa de Sud, care în mijloc are un spațiu deschis, cunoscut localnicilor și turiștilor drept Piața „Nelson Mandela”, unde o statuie imensă a liderului sud-african domină întreaga zonă.

Că nu e ușor să fii alb într-o țară formată în majoritate din oameni de culoare, știam. La fel cum cei de culoare din comunitățile în care predomină albii nu se simt foarte bine.
În Africa de Sud am descoperit însă și rasismul existent între oamenii de aceeași culoare!
Mai exact, există mulți
sud-africani negri care se uită și vorbesc foarte urât despre zimbabweni, nigerieni, zambieni. E o problemă destul de serioasă despre care localnicii vorbesc, chiar dacă guvernul lor pare că o ignoră. Adevărul e că, după câteva zile de stat aici, începi să îi recunoști pe localnici. Sunt mai cafenii, mai puțin închiși la culoare și au trăsăturile altfel.

Inconfundabil datorită tunsorii, mai bine zis coafurii sale, Christian Karembeu nu are cum să treacă neobservat în zona meselor de comentarii pe Soccer City Stadium, din Johannesburg.
Karembeu îl concurează serios pe șeful său, Arsene Wenger. Christian este unul dintre scouterii lui Arsenal, managerul londonezilor, care comentează la patru-cinci metri mai departe, pentru o televiziune din Marea Britanie. Karembeu „se mulțumește” cu postul de comentator al unui post TV din Franța. Au trecut 12 ani de când fotbalistul originar din Noua Caledonie ridica deasupra capului trofeul pentru care se bat la această ediție jucători precum Kaka, Messi sau van Persie. Și totuși nu s-a schimbat mult. Aceeași alură de sportiv.

Fie că a fost vorba de o deplasare cu ziarul, fie că era vorba de un concediu, nu mi s-a întâmplat să ajung undeva în străinătate fără să întâlnesc români. Să-i întâlnesc prin voia hazardului, nu ca urmare a unei întâlniri programate.

Africa de Sud, chiar dacă e punctul cel mai îndepărtat în care am ajuns, nu putea să facă excepție. Întâlnirea a fost intermediată de o africancă pe care am cunoscut-o absolut întâmplător, dar am ajuns să văd cum trăiește o familie de români în Africa.

Dealul Negru de lângă Johannesburg
Totul s-a petrecut firesc. Mă trezesc într-o dimineață indicând GPS-ului coordonatele unui centru comercial de undeva din Northgate, logic, în nordul Johannesburgului. Pe acolo pe undeva stă familia de români, originară din Râmnicu Vâlcea. „Vă descurcați?”, e întrebarea unei voci de doamnă cu accent „Trebuie să o luați pe M1″. „Doamnă, dacă nu mă descurc, o iau pe A1 și pe Dealu Negru mă opresc să iau niște mici. Ajung la Râmnic, și până atunci vă întoarceți și dumneavoastră în țară și ne vedem acolo”, încerc o glumă, nefiind sigur că va fi înțeleasă, cu atât mai puțin apreciată. „Oooo, ce buni ar fi niște mici. Facem și noi aici, dar nu sunt ca ăia”. E clar, sunt români-români.

Doar cățelul e sud-african

Descoperirea vieții din Africa a cunoscut punctul culminant de până acum odată cu hotărârea de a vedea meciul de seară într-un club din Johannesburg. Cum era și sâmbătă seara, după partidă mi-am programat să observ cum se distrează sud-africanii.

Până atunci, meciurile de la 21:30 la care nu mergeam (distanțele din Africa de Sud sunt foarte mari) le vedeam în holul hotelului, într-o atmosferă mai degrabă liniștită. Camerun – Danemarca, adică o echipă africană împotriva alteia nu mai contează de unde, garanta un cadru infinit mai viu. Un grup de la o masă alăturată, la care se aflau și două americance, mă ajută să fiu în minoritate absolută. În rest însă, africani. Clubul explodează literalmente la golul lui Eto”o. Priviri trufașe în direcția mesei unde stau cu amicul de culoare, Stanford. „Mă cheamă Dan, dar nu am nimic de-a face cu Danemarca, ce aveți cu mine?”, mă întreb.

Un mall plin de baruri și cluburi. Să-i zicem Ball

Formația care era văzută de foarte mulți drept favorită la câștigarea Cupei Mondiale a dat aseară primele semne de viață în Africa

Spania a intrat pe teren aseară conștientă fiind că are cele mai mari datorii din punct de vedere fotbalistic. Văzuți de marea majoritate a specialiștilor printre marii favoriți la câștigarea trofeului la acest turneu final, Casillas și ai lui au debutat în Africa neașteptat și dezamăgitor: înfrângere cu Elveția.

Cu câteva ore înainte Chile își consolidase locul calificant, prin succesul împotriva elvețienilor, așa că victoria reprezenta unica variantă pe care ibericii o luau în calcul. În consecință, Del Bosque a decis să atace încă de pe tunelul care ducea echipele din vestiar în teren: David Villa, Torres și Navas, susținuți de genialul Xavi au fost fost fotbaliștii cu profil ofensiv trimiși să demoleze apărarea Hondurasului.

Villa a fost pînă la urmă jucătorul decisiv. A făcut de toate. O bară de toată frumsețea. Apoi un șut la colțul lung din cădere care a ridicat Spania în picioare și a pus-o cât de cât pe linia de plutire. Urmat de un alt gol cu un șut de la distanță și ca să facă chiar de toate, a mai ratat și un penalty.

Honduras, figurantă și atât

Și totuși, Spania nu e Spania. Desenează stângaci linii frânte și doatr câte o preluare marca Xavi ne amintește de echipa pe care o așteptam acum în Africa. Oboseala unui sezon epuizant sau dozarea forțelor pentru fazele superioare.

Greu de dat un verdict. Cert e că Spania nu e nicide

Închipuiți-vă un tânăr de 22 de ani din România care să creadă într-un bătrân de 92 de ani mai mult decât în sine însuși. Gândiți-vă că un student la Drept la Universitatea din București invită un străin la casa memorială a unui… lider (paralela e deplasată și imposibilă), înainte de a-l duce să îi arate cluburile din centru.

Nu! E greu să vorbești despre asta fără să vezi, fără să auzi, fără să simți. M-am „pregătit” pentru vizita aceasta în Africa de Sud inclusiv în avionul care m-a adus din Paris la Johannesburg. Am văzut „Invictus”, filmul în care Morgan Freeman îl interpretează atât de real pe Mandela. O spun sud-africanii. Știam și citisem despre ce înseamnă Nelson Mandela pentru Africa. „Madiba magic!”. Spiritul acesta însă, care te înconjoară și te învăluie, nu poți să îl simți decât aici. În Johannesburg. De fapt, în Soweto. Acasă la el. „Mandela House”. Centrul universului pentru un popor eliberat datorită lui.

Din ce în ce mai frig în Africa. Minus 5 grade Celsius în noaptea de joi spre vineri. Dimineața, pe jos erau porțiuni înghețate, care contrastau cu palmierii verzi. Cu cât ne îndreptăm mai mult spre vară acasă, cu atât mai frig e aici. „Luna lui Cuptor”. Ha! Ce glumă bună!

Statul afară devine imprudență și din acest punct de vedere. Mallurile sunt din ce în ce mai pline de turiști. Malluri. Să vorbim și despre ceea ce poți face și ceea ce poți cumpăra dintr-un astfel de centru comercial. Trebuie spus că prețurile produselor legate de Cupa Mondială scad odată cu trecerea timpului și cu înaintarea în competiție. În mod normal, iunie și iulie ar trebui să fie luni de reduceri pentru sud-africani, dar nu se prea aplică acum. În magazinele cu articole sportive, tricourile Bafana Bafana se devalorizează. Echipa nu mai are decât șanse teoretice de calificare, și asta se simte. Vânzătorii nu mai poartă cu atâta mândrie tricourile galbene. Sunt scoase în față produsele cu însemnele Braziliei, mai ales ale Argentinei. Pe o căciulă poți plăti 10 euro, iar o replică originală a tricoului de joc poate ajunge la 70 de euro. La bursa prețurilor, vuvuzelele stagnează. 5, 10, 15 euro, până la 50. Depinde de mărime, de model și de cât de colorată e.

În Africa de Sud se vorbește numai despre faptul că țara gazdă și Franța, finalista de acum patru ani, sunt ca și eliminate din competiție.

La meciuri, chiar dacă vorbim de cel de la 13:30, ora de aici, nu ai cum să reziști fără căciulă și haine groase. Este un adversar în plus pentru majoritatea formațiilor, ai căror jucători sunt obișnuiți cu alte temperaturi în această perioadă a anului. „Este un factor de care trebuie să se țină cont. Va câștiga echipa care va duce fizic acest turneu”, anticipa Pompiliu Popescu înainte de startul competiției. Majoritatea antrenorilor vorbesc în conferințele de presă despre acest adversar neașteptat care este frigul. Pe cei mai mulți i-a luat prin surprindere. Culmea, francezii au fost printre puținii care s-au pregătit la altitudine, ne amintim imaginile cu ei înotând prin troienele din Alpi, dar degeaba.

Slovenia și SUA au terminat nedecis cel mai spectaculos meci de până acum al turneului final.

Acum trei ani și câteva zile, într-un iunie mult mai puțin răcoros, eram la Ljubljana alături de naționala României. Selecționata lui Pițurcă lupta pentru calificarea la Euro 2008 și nu avea cum să se împiedice iar de micuța selecționată slovenă.

A fost un 2-1 sec cu golul lor marcat târziu, după ce Bănel și Tamaș rezolvaseră meciul. De atunci nu am mai văzut Slovenia pe viu. Birsa, rezervă atunci, e unul dintre puținii supraviețuitori. Portarul Handanovic, Robert Koren și Bostjen Cesar sunt singurii titulari rămași în primul unsprezece. Meciul cu SUA e unul neașteptat de viu. Cel mai bun de până acum al acestui turneu final. Fotbal curat, pe contre, cu ritm și ocazii. Echilibrul e rupt de amicul Birsa. Șut senzațional de la distanță pentru 1-0. Americanii se simt lezați și preiau inițiativa. Degeaba. De marcat, marchează tot europenii, la un contraatac de manual finalizat de Ljubijankic. Donovan toarnă gaz pe un meci oricum aprins cu un gol din unghi în startul părții secunde.

Cursa americanilor după egalare continuă. Yankeii nu sunt doar atleții de altădată. Știu și cu mingea. Slovenii sunt groggy. Gâfâie într-un final nebun în care Bradley egalează, iar Edu marchează un gol perfect valabil, anulat nu se știe de ce. 2-2 și ambele echipe se bat până la final pentru calificare.

Înaintea meciului de ieri dintre Argentina și Coreea de Sud, în fața cortului de la centrul de presă, marele Mario Kempes acorda un interviu televiziunii argentiniene. Comenta surpriza furnizată de Elveția contra Spaniei și se arăta încrezător în șansele Argentinei la câștigarea titlului mondial.

„Trebuie mai întâi să trecem de Coreea de Sud. Nu va fi un meci ușor”, avertiza cu câteva ore înaintea partidei fosta mare glorie a fotbalului argentinian. Mario Kempes (56 de ani) a rămas în istorie ca fotbalistul cu cele mai multe distincții la un turneu final. În 1978 a cucerit titlul mondial cu Argentina în finala cu Olanda (3-1), în care a și marcat, a fost desemnat cel mai bun jucător al turneului și a câștigat și distincția de golgheter al Mondialului.

„V-am tot bătut în amicale, dar în meciul oficial din 1994…”

După ce termină de vorbit în spaniolă, acceptă o poză și un scurt dialog. Își amintește de cele două meciuri jucate împotriva României. Ambele amicale, disputate în Argentina. În 1974, la Buenos Aires, atunci când a înscris și golul victoriei, scor 2-1, dar și în 1982, la Rosario (1-0 pentru Argentina). „Au fost partide echilibrate! Mereu când am jucat cu voi au fost meciuri frumoase. V-am tot bătut în amicale, dar când a fost vorba de meci oficial…”. Face referire la rezultatul de referință al fotbalului românesc, acel 3-2 de la Pasadena din 1994, când România a eliminat Argentina.

Noțiunea de Fan Fest a apărut din dorința FIFA de a consola cumva sutele de mii de fani veniți la turneele finale din toate colțurile lumii. Cum capacitatea stadioanelor și biletele sunt limitate, se impunea un alt loc în care fanii să se poată manifesta.

Acum patru ani, la Cupa Mondială din Germania, la Frankfurt fusese amplasat un uriaș ecran chiar pe râu. Pe mal erau tribune, iar atmosfera depășea până și ce se întâmpla pe unele stadioane.

Un țarc imens lângă autostradă

Cu această imagine am pornit în căutarea zonelor Fan Fest africane, a celui din Johannesburg mai exact. Primul șoc a fost că aici nu au fost amenajate nicidecum în oraș. Bine, e de înțeles că în centru nu avea ce să caute. Recomandările sunt clare: „Ocoliți Downtown-ul (centrul)!”. Nu mă așteptam totuși nici să îl găsesc pe marginea uneia dintre nenumăratele autostrăzi. Accesul se face, așadar, exclusiv cu mașina. Tocmai asta contravine cumva ideii de bază, în sensul că, de obicei, Fan Fest e un spațiu exclusiv pietonal. Aici există chiar bandă de urgență clar delimitată pentru accesul la „Inner Park Fest”, așa se numește. Spre stadioane, în zi de meci nu există facilitatea aceasta pentru mașinile oficiale.

Numai paznici înfofoliți. Nici urmă de fani

Odată parcată mașina, intri pe o întindere imensă. O mlaștină în dreapta și iarbă galbenă cât vezi cu ochii. Cam asta e parcarea. Voluntarii deghizați în paznici sunt binevoitori și foarte înfofoliți. Bate un vânt groaznic la marginea Johannesburgului, iar

Fostul mare jucător chilian, acum comentatorul televiziunii naționale, s-a relaxat într-una din zilele Mondialului într-o rezervație de lei.

Una dintre atracțiile specifice zonei este reprezentată de vizitele în rezervațiile de lei. Pentru 140 de ranzi, aproximativ 20 de dolari, poți merge cu mașina printr-un astfel de loc. Treci practic printre feline care stau leneșe la soare. Obișnuiți cu mașinile, leii nu schițează niciun gest, dar recomandările sunt clare: nimeni nu coboară. Dacă faci pană, îi aștepți pe îngrijitorii rezervației. Dar nu prea îți arde să faci pană pe-acolo.

Coreea de Sud a încercat să contracareze forța ofensivă a echipei antrenată de Maradona printr-o organizare exemplară, insistând pe faza defensivă. În primele 10 minute, asiaticii n-au trecut de jumătatea terenului, însă nici nu i-au dat ocazia Argentinei să se apropie foarte periculos de poarta lui Sung-Ryong.

Echilibrul s-a rupt însă în minutul 18, când Chu-Young reia nefericit în propria poartă o centrare venit din lovitură liberă. Chiar și așa, sud-coreenii au continuat jocul la cutie, mulțumindu-se să lanseze contraatacuri atunci când li s-au dat ocazia. Argentina a mai înscris odată, prin Higuain, care a reluat cu capul din apropierea porții. Când toată lumea aștepta fluierul de final al primei reprize, Demichelis calcă pe minge ca un amator, iar asiaticii reduc din diferență prin Lee Chung-Young.

În partea a doua, spectacolul a fost total. Argentina a oferit o pată de culoare în acest Mondial cenușiu, caracterizat mai ales de lipsa de goluri. Jucătorii lui Diego Maradona au mai înscris de două ori, prin același Higuain, și au mai ratat o sumedienie de de ratări. Atacul de cinci stele al sud-americanilor a funcționat la capacitate maximă, oferind un spectacol savurat din plin de spectatorii prezenți în tribune.

În multe momente ale partidei am preferat să mă uit la coreeni decât la jocul Braziliei. Oricum, oamenii lui Dunga nu au jucat mai nimic.

Meciul Brazilia – Coreea de Nord l-am văzut din tribuna presei. Precizez asta pentru că la Argentina – Nigeria, de pe același stadion, fusesem într-o lojă. Sectorul presei pe „Ellis Park” este la tribuna I. Pe partea cu băncile de rezerve adică.

Din spate, Kim Jong Hun, așa se numește antrenorul nord-

Sunt de suficient timp în Africa încât să îmi permit să ies de pe traseele devenite stereotip: stadion – hotel. Încă de la început, una dintre ținte era clară: întâlnirea cu Ted Dumitru. Românul care a făcut istorie în Africa de Sud.

Încercările făcute în țară de a da de el înainte au fost sortite eșecului. I s-a pierdut pur și simplu urma și nimeni nu mai știe nimic de el. Șeful Școlii de Antrenori, Mircea Rădulescu, a avansat chiar o ipoteză într-o discuție cu unul dintre colegii mei: „Nu mai vrea să vorbească, mai ales cu români, e supărat”.

Prietenul „Gipies”

Nu îmi rămânea decât să mă conving. Adresa clubului Mamelodi Sundowns e ușor de găsit pe Google. Prietenul meu cel mai bun din Africa, „Gipies”, o memorează și, chiar dacă mă duce pe niște drumuri imposibile, ajung unde trebuie. Nu înainte de a vedea o parte din „real Africa”. Oameni vânzând covoare la porți, mâncând pe pământul roșu, case părăsite, copaci căzuți pe marginea drumului. Nu mi-am dezvoltat încă abilitatea de a poza în timp ce conduc, iar opriri pentru poze m-am convins că e mai bine să le evit prin astfel de locuri neîngrădite.

În timp ce „GIPI” țipa „Ajungeți la destinație! Ajungeți la destinație!” și îmi indica să o iau la dreapta, mă ia prin surprindere un gard galben cu emblema clubului situat pe partea… stângă a drumului. Un contrasens în plus nu se pune. Ajung așadar la poarta clubului. Îmi deschide un negru leneș. „Ted Dumitru”, spun parola și paznicul se luminează. Mă conduce spre o clădir

Văzută de majoritatea experților și a iubitorilor fotbalului drept una dintre principalele favorite la câștigarea trofeului suprem, naționala Spaniei a debutat cu stângul la competiția din Africa de Sud.

Plasată de sorți într-o grupă relativ ușoară, alături de Elveția, Chile și Honduras, campioana europeană en-titre a și-a dezamăgit suporterii în partida contra elvețienilor.

Dacă prima repriză a fost controlată în totalitate de elevii lui Del Bosque, ocaziile fiind semnate de David Silva, Sergio Ramos sau Pique, în actul secund, ibericii nu au mai fost la fel de stăpâni pe situație.

În minutul 53 Fernandes detonează „bomba” pe Durban Stadium și deschide scorul la finele unui contraatac al elvețienilor ce i-a prins complet descoperiți pe spanioli. Nici fundașii centrali și nici portarul Iker Casillas nu au reușit să se opună deschiderii scorului.

Toată lumea așteaptă Brazilia! Și startul ei. Un meci ce pare atât de disproporționat. Vorbim de fotbal, de cultură, de obiceiuri, de tot. Coreea de Nord cu Brazilia la un Mondial în Africa, pe un frig de nedescris!
Stadionul Ellis Park poartă încă urmele traseelor descrise de Messi și Higuain. Urmează Kaka, Robinho, Luis Fabiano… Rar s-a întâmplat, dacă s-a întâmplat vreodată, ca o arenă să găzduiască la interval de două zile ce e mai bun în fotbalul sud-american și, de ce nu?, mondial.

Mici, roșii, disciplinați. Fac ce știu mai bine. Robotesc. Aleargă aproape la fel de mult ca mingea și se agață exasperant de adversar. Pentru ei fiecare fază e un meci și fiecare intervenție reușită, o mică victorie. Se dublează, se aruncă, se sacrifică. Îmbrățișări și felicitări după fiecare minge respinsă. Asta oferă Coreea de Nord.

Johannesburgul reprezintă un soi de oraș interzis pentru europenii veniți la acest Mondial, dar nu numai pentru ei. Albii nu sunt agreați în centrul acestui oraș, drept pentru care s-au retras spre suburbii.

În fapt, e o răzbunare a localnicilor pentru bucata de istorie când negrii erau obligați să părăsească zona respectivă înainte de lăsarea întunericului. Pe lângă considerentele de acest gen, trebuie spus că un alt pericol este reprezentat de bandele care controlează practic în această parte a Africii tot ce e mai rău: droguri și prostituție. Vorbim mai ales de nigerieni. Se poate spune că mafia nigeriană este echivalenta celei rusești în Europa.

400 de dolari viza la negru
Și Africa de Sud se confruntă cu problema imigranților ilegali. Fiind cea mai dezvoltată țară din Africa, foarte mulți oameni de pe continentul negru văd în Johannesburg și în împrejurimi posibilitatea de a ieși din sărăcie, numai că nu vin aici pentru studii ori alte activități legale. Un polițist local îmi povestea că pentru câteva sute de dolari se poate obține foarte ușor o viză de Africa de Sud. Salariul mediu este sub cel din România, iar rata șomajului una foarte ridicată. ANC (African Nacional Congress) guvernează în Africa de Sud din 1994 încoace, câștigând de fiecare dată alegerile cu 60-70 de procente. Jacob Zuma este zulu la origine și printre promisiunile făcute se număra și aceea de încercare de naționalizare a minelor de diamante, astfel încât să nu mai fie nevoie să își împartă bogății

Ionuț Lupescu coboară sprinten treptele și emană un aer fresh, tineresc. De conducător al noului val. Ne întâlnim în holul hotelului pe care FIFA l-a rezervat pentru oficialii UEFA, prezenți la Congres, și apariția „Kaiserului” de România e una inedită printre fel și fel de dinozauri. Din câte îmi dau seama, delegații reprezintă țări neparticipante: Armenia, Ungaria, Albania. Necalificații, cum ar veni. Adevărul e că, după fețele șifonate și obosite, te-ai gândi că tocmai ce au ieșit din schimbul trei – varianta soft a metaforei lui Răzvan cu lumea a treia! Noroc că mai salvează aparențele câte o bluză de firmă.

Prost asortată, dar de firmă. „Lupe”, cum îl alintă delegații, a fost, împreună cu Bella Kassai, din partea României. Au văzut doar două meciuri: Africa de Sud – Mexic și Argentina – Nigeria. Practic, sâmbătă au plecat direct de la stadionul „Ellis Park” din Johannesburg spre țară.

Ionuț, o nouă ediție de Mondial fără România. Începem să ne obișnuim, nu-i așa?
Dacă nu suntem aici înseamnă că nu am meritat. Pentru a ajunge la un eveniment ca ăsta, avem mult de muncă, dar eu sunt optimist. Nu e dracul atât de negru!

Având în vedere că suntem în Africa… și mai ales că nu prea avem motive să avem emoții.
§nțeleg ce spui, dar nu trebuie să ne lamentăm. Privim spre viitor.

Cu Macedonia din trecutul apropiat, cam în ceață și el.
Nu a fost un meci relevant ăla. E normal ca voi, jurnaliștii, să criticați evoluția echipei naționale după un astfel de scor, dar vă spun eu c