Lumea a treia a lui Lucescu se aplică perfect pentru mine ca jurnalist la acest Mondial. Nereprezentând o țară calificată, am același statut ca un ziarist din Uzbekistan. Ba nu, mint. Până și uzbecii au ceva la acest turneu final: un arbitru.
La ce mă refer, mai exact? Departamentul media al FIFA repartizează tichetele de meci ziariștilor pe mai multe criterii: 1. vin din țara uneia dintre combatantele la meciul x, 2. reprezintă o instituție media a uneia dintre reprezentativele implicate în grupa respectivă, 3. echipa lor națională participă la turneul final. Apoi e restul lumii. Cam frustrant. Ideea e că doar acreditarea nu îți garantează ca reprezentant media accesul în stadion, așa că în ziua meciurilor norocoșii formează cozi în centrele de presă pentru a-și ridica biletele.
Musafir în sectorul FIFA Cert e că la Argentina – Nigeria nu am fost pe listă. Cererea a fost prea mare, așa că nu am primit tichet. Am plecat de la hotelul meu înțesat de nigerieni resemnat cumva că voi urmări partida din centrul de presă. PersÂpectiva de a nu-l vedea pe Messi pe viu îmi producea o frustrare, sincer să fiu, și, conducând, mă gândeam cum să fac să intru pe „Ellis Park”. Aveam nevoie de o „minune”, și acea „minune” s-a produs. Cumva am ajuns în stadion – promit să povestesc la sfârșitul Mondialului cum. Și nu oriunde, ci într-una dintre lojele FIFA.
Experimentam așadar la Mondialul african statutul de invitat special. Bine și a
Sunt deja de două zile în Africa. Am experiență, așa că, atunci când fac dreapta, nu o mai iau pe contrasens, iar atunci când mă duc, nu am impresia că vin. Nu sunt încă lămurit dacă Johannesburgul e metropolă sau regiune. Bine, poate fi și țară fără probleme, atât timp cât Andorra are statutul ăsta în Europa. Ideea e că distanțele sunt uriașe și dacă mergem pe varianta orașului, atunci autostrăzile lor sunt cum ar veni bulevarde. Se circulă ca la noi. Haotic. E adevărat că albii nu prea merg pe străzi și că recomandările sunt să nu ne aventurăm pe întuneric în centru. Sau mai ales în centru. Sentimentul de nesiguranță te însoțește cumva. Și din cauza legendelor, dar și a sârmelor ghimpate ce acoperă gardurile caselor mai arătoase. Localnicii cu care am interacționat până acum sunt însă foarte prietenoși. Dornici să ajute. Vorbesc fără excepție engleza și zâmbesc aproape tot timpul.
Mall-urile sunt cele mai sigure Ca turist, cel mai sigur te simți în mall-uri. Bine, e și anotimpul care nu îți permite să stai prea mult pe afară după lăsarea întunericului. Chiar dacă iarna soarele e foarte puternic și până la apus ai senzația că e mai degrabă cald. Senzația că e un frig pătrunzător apare însă imediat și, dacă nu ai un pulover mai gros sau o geacă, seara târziu ai o problemă.
Revenind la mall-uri și la prețuri. Poate vă întrebați cât e o vuvuzelă. Diferă prețul, diferă mărimea, dar, fir-ar să fie, zgomotul făcut e același. Pentru o drăcie de-asta plătești de la 9 rand, adică u
Și acum, Maradona. Povestesc cumva de el așa cum l-am văzut eu, cu ochii suporterului și abia apoi ai jurnalistului, la mai multe turnee finale. Îmi place, dar nu mai mult ca Pele. Nu știu, parcă Pele sună altfel și e fascinația aceea a povestirilor despre el. Pentru mine, brazilianul e mai legendă. Poate și pentru că nu l-am văzut jucând vreodată. Pe Maradona mi-l amintesc din Mexico ”86. Noroc cu antena colectivă și cu bulgarii. A fost primul turneu final din care am înțeles ceva. La Mondiale, mă refer. În ”90, l-a anihilat Rotariu și l-a enervat Hagi, din ”94 am pe retină imaginea cu el comentând și luându-se cu mâinile de cap în tribună. Tocmai ce fusese depistat pozitiv.
Comentator gâfâind în 2006 În 2006, la primul turneu final ca jurnalist acreditat, l-am văzut în tribuna stadionului din Stuttgart. Comenta pentru televiziunea argentiniană și a trecut exact pe lângă mine, mă rog, având în vedere că era pe scări și cobora, „s-a rostogolit” pe lângă mine ar fi fost termenul corect. L-am privit și i-am văzut fața obosită, buhăită, aproape i-am auzit răsuflarea gâfâită. Omul cu sprintul acela nebun din meciul cu Anglia nu mai putea, la 20 de ani de atunci, să coboare două-trei trepte. Păcat, e terminat, mi-am spus.
Selecționer la patru ace în 2010 Dar iată-l din nou pe Dieguito. Scrobit cu un costum ce vine cam caraghios pe el. Îi e mare. Își face intrarea în arenă ca un veritabil actor. Primul meci ca antrenor la un Mondial. Gesturi largi pentru conaționalii săi în delir
Echipa națională a Ghanei a învins, duminică, pe stadionul Loftus Versfeld din Pretoria, cu scorul de 1-0 (0-0), reprezentativa Serbiei, în primul meci din grupa D de la Cupa Mondială din Africa de Sud.
Unicul gol al întâlnirii a fost marcat de Gyan, în minutul 84, din penalty, după un henț în careu comis de Kuzmanovic.
Cartonașe galbene: Zigic ’19, Lukovic ’54, Kuzmanovic ’83 / Vorsah ’26, Tagoe ’89.
Cartonaș roșu: Lukovic ’74.
„Hai România!”, mi-a spus amar un tip simpatic la check-in, pe Otopeni, atunci când am plecat spre Africa. Trăiesc o senzație de stânjeneală, de musafir nepoftit la un turneu în care, ca jurnalist, ești fără echipă. Am încercat senzația și acum patru ani, în Germania.
Cum va fi în Africa de Sud? În atmosfera Mondialului intri cu adevărat când pui piciorul pe un aeroport din care schimbi pentru Johannesburg, Cape Town etc. În cazul meu, Paris. Afișe cu „Les bleui”-i lor peste tot. Sunt totuși finaliști și au jucat și ei în prima zi. Și, totuși, puține tricouri albastre… Eu trebuie să schimb terminalul, dar nu am nevoie de indicatoare, electronice sau nu. Mă iau după nenumăratele sombrero și merg cu valul de mexicani spre poarta de îmbarcare. E avionul lor, practic! Mai sunt rătăciți niște hondurieni – „Sâc, v-am bătut” – și câțiva americani.
Avionul pleacă târziu. Air France-ul a vândut câte două bilete pe un loc ca la cinematografele noastre cu ani în urmă?! Pare glumă, dar anunțurile repetate ale căpitanului – „Ne cerem scuze, suntem în întârziere din cauza unei confuzii cu rezervarea de bilete” ori „Plecăm de îndată ce toți pasagerii vor avea loc” – nu am putut să le traduc altfel.
În ’95 a fost rugby. Acum e fotbal Filmul „Invictus” l-am văzut în avion. Cred că până la urmă aceasta este povestea Africii de Sud și aceasta va fi și povestea acestui Mondial. E despre Mandela și despre puterea lui de toleranță și convingere, despre lecția predată rugbiștilor, dar și polit
Sud-africanii au început Mondialul în doliu. Una dintre cele nouă strănepoate ale lui Nelson Mandela și-a pierdut viața în noaptea de joi spre vineri, tocmai după concertul dedicat ediției din acest an a CM. Micuța Zenani Mandela tocmai împlinise pe data de 9 iunie 13 ani, iar dispariția ei l-a determinat pe Madiba, cum i se spune simbolului poporului sud-african, să nu vină la show-ul de pe „Soccer City”. Chiar dacă a fost marcat de această tragedie, spectacolul lumii a început grandios. Pentru ca din ceremonia oficială de deschidere a Mondialului să se înțeleagă și altceva decât inspiratele culori în nuanțe de bej-arămiu-vișiniu, adică să se audă fondul sonor, organizatorii au făcut blat cu spectatorii. Le-au cerut ca pe parcursul show-ului să nu sufle în vuvuzele.
Avioanele din cer și cazanul de pe gazon Singurul moment în care asurzitoarele trompete au fost acoperite s-a consumat atunci când cerul a fost survolat de cinci avioane de luptă care au făcut o demonstrație de măiestrie în aer. A fost preludiul unui spectacol de excepție, deoarece totul s-a mutat apoi pe covorul ce acoperea gazonul „Soccer City Stadium”. Prima parte a aparținut țării-gazdă. Costume tradiționale, dansuri specifice, chiar și un cazan fumegând, în fața căruia se legănau africanii cu mișcări numai de ei știute.
Steagul României cu rol de figurant la „și altele” A doua parte a fost dedicată restului lumii, cu accent pe țările participante. Am avut ocazia unei palide consolări, cu steagul României a
Johannesburg. Timp răcoros. Atmosferă încărcată. Timpanul rezistă! Campionatul Mondial a început în forță. Cu un meci bun, alert și gălăgios. Foarte gălăgios! E minutul 5 și pentru prima oară auzim și altceva decât vuvuzele. Sunt ole-urile” fanilor mexicani! Răspuns la liniile sinuoase desenate de Juarez, de Dos Santos, de Aguilar. Mai fotbaliști, americanii sunt preocupați să atace. Joacă în deplasare, dar și-au adus de acasă prima repriză. E a lor! Dar ratează exasperant și sombrerorile suspină în ritm de „aiaaaiaiaiaaa, e viva l”amore”.
Africa știe să sufere și suferă. Rămâne în meci numai prin paradele lui Khune. Pe final tresare și mută jocul la cealaltă poartă. Nu sunt ocazii, dar situațiile avute salvează impresia artistică. „Am avut noroc”, recunoaște Maluleke, un jurnalist sud-african simpatic de la supersport.com. Mă vede alb și mă vede cu un pulover verde: „Ești din Mexic?”. Recunosc de unde sunt și ce credeți că spune?! Tot „Hagi”! Ca pretutindeni î
Pițurcă a lucrat intens în ultimele săptămâni la capitolul achiziții. A convins deja o serie de jucători să vină cu el la Steaua, dacă va semna până la urmă cu gruparea lui Gigi Becali. Ultimul „rezolvat” e fundașul brazilian David Lopes.
Dorit încă din iarnă de Steaua, David Lopes va ajunge în Ghencea dacă Victor Pițurcă va semna zilele acestea contractul cu Steaua. Impresarul l-a anunțat deja pe fotbalist că în România va semna cu roș-albaștrii, și nu cu Dinamo, lucru cu care jucătorul a fost de acord. În mod normal, el trebuie să ajungă la București săptămâna viitoare pentru a încheia contractul, dar totul depinde de numirea lui Pițurcă.
Al-Nassr a renunțat la el
Fundașul care a evoluat în acest sezon la Cordoba a oscilat între Al-Nassr și echipa din Ghencea, dar pentru că Zenga a renunțat la achiziționarea lui, pentru brazilian a rămas doar varianta Steaua. David Lopes are 1,90 m și e văzut de Pițurcă drept un fundaș de bază în noua sa formație concepută pentru viitorul sezon. Antrenorul a primit referințe bune din mai multe direcții. De la Florentin Petre, Gică Craioveanu și chiar Giovani Becali. După Craioveanu, care l-a remarcat pe Lopes în Spania, jucătorul a intrat acum în vizorul mai multor români.
Unsprezece pase spun multe. Faza superbă de la golul doi spaniol din cele șase marcate Poloniei marți seara va rămâne una memorabilă, dar în niciun caz nu e un cec în alb pentru victoria finală. Spaniolii și-au avertizat o dată în plus adversarii, ridicând totodată nivelul așteptărilor. Spania are echipă, dar, cu toate astea, nu are tradiție de Mondial.
Există un prag pe care nu îl poate depăși. De-a lungul timpului nu a făcut-o ca outsider, ca echipă nebăgată în seamă, cu atât mai greu va fi acum. Statutul de favorită apasă și, oricât de solidă pare, eu cred că Spania va ceda presiunii. Argumente ar putea fi și laudele aduse de Pele, regele fotbalului care nu poate fi profet în țara lui și care înaintea fiecărui turneu final se întrece în a miza pe echipe ce ajung să piardă. Așadar, nu cred în Spania. E greu pentru orice grup, indiferent cât e de valoros, să gestioneze atâta presiune. Tocmai forța fotbalului împins, așa cum zicea Petrescu la un moment dat, cu cinci ani înainte în viitor constituie marele pericol.
Pompiliu Popescu, medicul echipei naționale, a acceptat să explice pentru ProSport care este, în opinia sa, cauza seriei nesfârșite de accidentări de dinaintea Mondialului.
Concluzia celui mai experimentat doctor din sportul românesc este că, pe de o parte, greșesc managerii federațiilor care stabilesc un program de jocuri total nepotrivit și, pe altă parte, concentrarea scăzută a fotbaliștilor favorizează apariția accidentărilor grave.
Dacă Mondialul e în Africa, nici nu ne așteptam ca vracii să nu convoace spiritele pe la loturi. Sud-africanii au sacrificat deja o vacă lângă stadionul care va găzdui finala, și asta reprezintă o garanție pentru că vor depăși grupele. Zice asta Sebenzile Nsukwini, un mare vrăjitor sud-african. Și trebuie precizat că oamenii ăștia au o credibilitate ce o concurează serios pe cea a guvernanților. John Adatiri, un omolog nigerian, a ghicit cu ajutorul unor oglinzi. Verdictul: „Nigeria în sferturi? Brazilia câștigă turneul”. Nu râdeți! În 1992, după ce Coasta de Fildeș a câștigat Cupa Africilor pe Națiuni, la federația ivoriană s-a prezentat un vraci: „Vreau și eu prima pentru câștigarea turneului. Spiritele invocate de mine au adus victoria!”.
Oficialii l-au trimis la plimbare, iar „strămoșii” lui Drogba nu au mai făcut nimic timp de 12 ani, până în 2004. Până când un angajat și-a amintit de vraci și i-a dat o sticlă de whisky și 2.000 de dolari. Rezultatul? În 2006, Coasta de Fildeș s-a calificat la primul campionat mondial din istorie.
„Alo?”. Peste câteva zile, în Africa de Sud această clasică formulă îi va costa mult pe fericiții martori pe viu al celui mai important eveniment al planetei. Firmele de telefonie mobilă se pregătesc să își rotunjească veniturile serios. Închipuiți-vă un contor imens care se va învârti cu o viteză amețitoare. Prețurile transmisiilor de date și nu numai vor sări în aer pe durata turneului final. Pe românește, între 11 iunie și 12 iulie va fi de cinci ori mai scump să vorbești la mobil sau să intri pe internet de pe telefonul mobil decât este azi sau decât va fi după ultimul fluier al finalei! Așadar, cel mai înțelept pentru eventualii turiști mondiali din România ar fi mesajul: „For english and romanian, press C”.
Basarab Panduru, invitatul ProSport la gala de la Romexpo, a comentat în stilu-i caracteristic loviturile înalte de picior și croșeele devastatoare declanșate de actorii din ring.
La cea mai tare gală K1 din Europa, doar Iftimoaie și Ciobanu au ținut steagul sus. Vedete precum Zmărăndescu și Moroșanu au fost îngenuncheate în câteva secunde.
Federația engleză este cea mai prevăzătoare. Asta în ciuda faptului că președintele FA a demisionat de curând din cauza fostei sale asistente care a povestit din culise. Pe durata Mondialului, soțiile lor, care nu au cum să lipsească de la marele eveniment din Africa de Sud, vor fi păzite de o firmă de bodyguarzi ce aparține unui fost campion de box thailandez, stabilit la Londra. Paul Hughes susține că el și băieții săi vor avea grijă ca soțiile sau prietenele fotbaliștilor să nu pățească nimic rău în Africa de Sud. Firma are în portofoliu inclusiv familia Beckham și se bucură de recomandările Victoriei. Renumite pentru libertinism și scandalurile sexuale în care sunt implicate mai mult cu voie decât fără voie, consoartele britanicilor se declară mulțumite și liniștite de marcajul om la om la care vor fi supuse de atleticii angajați ai lui Hughes. În fotbalul englez, numele e de rezonanță. Galezul Mark Hughes a jucat la Manchester United, dar și la Chelsea. Echipa unde au jucat Terry și Bridge. Există premise pentru o nouă telenovelă britanică. Fetele par la adăpost de pericole, dar de tentații cine le protejează?
Interesantă informația asta cu cel mai scump Mondial din toate timpurile. O competiție a valorilor de toate felurile. Cine îl câștigă chiar că e cel mai tare!
Spania nu mai are nicio șansă la trofeu! A nominalizat-o Pele ca favorită la câștigarea Mondialului. Atunci? Anglia, Germania, Brazilia, Argentina? Eu cred că, în nebunia lui, Maradona poate face să joace precum o echipă pleiada de vedete și să câștige. Noi știm, dar și Messi știe că adevărata confirmare pentru a intra definitiv în galeria fotbaliștilor planetari trebuie să vină în Africa de Sud. Românul nostru, Walter Zenga, merge pe mâna Angliei. Din motive de Capello. Italia nu o vede bine. E bătrână, stresată, parcă fără individualități. Nu a spus exact așa, dar asta am înțeles. E cam profet. A anticipat ascensiunea Urziceniului și hegemonia provinciei. Că veni vorba de profeți și țara lor, marele Mourinho nu vede bine Portugalia nici dacă aleargă Ronaldo cu 1.000 la oră.
Numele lui Gino Iorgulescu a revenit brusc în actualitate. Ofertat de Rapid și Dinamo mai ales, fostul președinte al Naționalului a cântărit atent și a decis. A ales să răspundă prin intermediul ProSport, într-un interviu despre el și fotbal. Primul după o lungă perioadă în care a considerat că e mai bine să tacă.
Ți-am promis că, atunci când o să am ceva de spus, o să o fac în ProSport. Aș vrea să transmit un mesaj tuturor celor care m-au ofertat în ultima perioadă.
Iuliu Mureșan este genul de conducător din fotbal căruia îi place să vorbească. O face cu un glas molcom și tărăgănat.
Are o cursivitate și o coerență ce vin din orele petrecute în sălile de curs pe când studia medicina, dar și un control al discursului ce decurge din experiența
Românii au venit în pelerinaj la handbal. Sala „Ioan Kunst Ghermănescu” a fost punctul zero al sportului! Dealul dinspre Polivalentă a fost urcat la pas dinspre Palatul Copiilor, iar aleile Parcului Tineretului dinspre Orășelul Copiilor au fost mai pline ca de 1 iunie. Deși ploua!
Sâmbătă seară a fost Orășelul Oltchimului. Goarnele specifice publicului vâlcean, fularele roș-albastre comercializate de vânzătorii ambulanți și pălăriile cu… „Jos pălăria!”. O recuzită
Ada Nechita e o fată al cărei zâmbet nu ai cum să-l uiți, o tipă tonică, un adevărat suflet al grupului din care face parte, o veritabilă actriță a handbalului! E din Băilești și aduce aminte de legendarul Amza Pelea și prin felul ei de a fi: un simț al umorului dezvoltat, o figură carismatică și posesoarea a unor gesturi sugestive. Profitând de absența Ramonei Maier, Ada a explodat pur și simplu atât în prima manșă de la Gyor (25-25), dar mai ales aseară, când a marcat 7 goluri, fiind cea mai bună marcatoare a echipei. Aportul extremei dreapta s-a dovedit a fi consistent nu numai în compartimetul ofensiv, ci mai ales în sistemul defensiv unde a neutalizat-o pe zvârluga Orsolya Verten, una dintre cele mai bune aripi stânga a lumii. Nu a fost susținută din truibune de iubitul ei, Florin Costea, dar „l-am simțit tot timpul aproape”, ne dezvăluie frumoasa olteancă.
14 fete, frumoase și semețe, ne învață ce înseamnă pasiunea. Sunt campioanele de la Vâlcea, care zboară spre finala Ligii Campionilor, o premieră absolută pentru sportul românesc în ultimii 20 de ani, după 24-20 cu Györ. Odată cu ele plutim și noi, trăim la cote alarmante și ne mândrim că suntem români.
Sala se cutremură cu două ore înainte de start, când echipa nici nu plecase încă de la hotel. Posibilitatea ca Oltchim să joace în premieră o finală de Champions League a transformat Vâlcea într-o adevărată nebunie. Totul începe de la 0-0. Egalul de la Györ (scor 25-25) din manșa tur a redus semifinala practic la un singur meci. Elevele lui Radu Voina pășesc apăsat în teren. Știu că pe umerii lor sunt speranțele a peste de 20 de milioane de români. Semifinala depășește cu mult granițele unei simple partide de handbal, s-a transformat în ultimele zile într-un meci cu adevărat național. Campioana Ungariei, mânată de Görbicz, mult mai proaspătă din punct de vedere fizic decât acum o săptămână, intră cu sânge rece și încearcă să pună stăpânire în joc de la debut. Sala „Traian” este însă greu de redus la tăcere, chiar dacă pe tabelă este înscris 0-2.
Apărarea, precum Carpații
Apărarea Oltchimului se așază ca la carte, Beșe, Luca, ajutate și de Neagu, sunt precum Carpații, iar Györ începe să sufere. De fapt, defensiva restabilește rapid ordinea, prilej pentru Oltchim să finalizeze prin acțiuni scurte, cu precădere pe contraatac. Doar Palinger mai reușește să stăvilească iureșul v
Adio Sandu Neagu
Ultima oară ne-am întâlnit la meciul cu Craiova. Aceleași mâini tremurânde, cu degete galbene de nicotină. Un glas stins și răgușit, prelungire tristă a unui mers șovăitor. Un fotbalist, un om din care nu mai rămăsese decât privirea. Destinul, grijile, viața l-au adus în situația ca meciurile de acasă ale Rapidului să rămână una din puținele bucurii. Pășea cât mai putea el de țanțoș pe culoarele de la oficială, după ce gâfâia mai ceva ca după sprinturile din tinerețe după ce urca niște trepte. Era mândru de ce a fost,parcă ușor jenat de ce este. O fată și un băiețel stăteau tot timpul după el. Copii lui de la bătrânețe, născuți și crescuți în stadion. La propriu și la figurat.
Una dintre puținele legende ale Rapidului s-a stins. Sandu Neagu a avut la fel ca majoritatea jucătorilor din Grant o poveste aparte, un farmec, un spirit. A ajuns rapid sus, a ars etapele, a trăit cu nesaț gloria, după care a început să moară lent și dureros. Sandu Neagu a fost ca bătrânul stadion, ca bătrâna echipă…Plecarea lui, uitarea și anonimatul care îl cotropiseră ar trebui să fie o lecție pentru puținii rapidiști de azi. Până și felul cum a ajuns să moară e ca un dureros simbol.. Subit, deși toată lumea se aștepta la asta. A murit pentru că a vrut să mai șuteze o dată. Venise să vadă Rapidul lui Andone la un antrenament pe Giulești, venise să simtă mirosul ierbii înainte de un derby la care voia să fie. Mailul primit ieri de la un cititor vorbește mai bine și mai mult de
Coman a intrat aseară pe teren șchiopătând și a încercat să se încarce cu fiecare moment petrecut pe gazon. 2009-2010 s-a terminat pentru el odată cu ultimul fluier al partidei de ieri. Urmează o intervenție complicată, emoție, așteptare, rugăciuni. Și o întrebare: va mai putea juca vreodată?
Portarul naționalei s-a temut și se teme că semifinala istorică de Cupă, Vaslui – Brașov, a fost ultimul meci al carierei. Ca un trapezist care știe că sfoara se poate rupe în orice moment. Ca un pacient care intră în sala de operație, conștient că ar putea fi ultima ușă pe care o închide. Teribil sentiment trebuie să fi fost!
„Mă doare genunchiul și când dorm!”
Cu toate acestea, ieri la prânz glumea: „De ce suntem la Iași? Păi cum, nu e finala?! Am anticipat un pic”. Brașovul a evitat să se cazeze la Vaslui înaintea meciului cu echipa lui Porumboiu și a ales să stea în orașul care în 26 mai va găzdui finala Cupei României. Coman se relaxa înainte de meci. „Ești la plimbare?”, întrebare de circumstanță: „Cum să fiu la plimbare? Mă doare piciorul și când mă întorc noaptea în pat. Stau la cafea acum”. „Păi și?”, „Păi diseară (n.r. – aseară) am fotbal”, „Și joci?”, „Nu știu dacă pot, dar intru. Dacă am noroc și nu dau pe mine, poate reușesc să îi ajut pe ai mei. După, plec în Germania să mă operez. Nu mai pot. Chiar nu mai pot…”
Operație de menisc făcută în secret
Totul a început astă-iarnă. Coman a plecat în secret să se opereze în Germania. Diagnosticul fusese teribil: ruptură de m
Steaua a învins greu Brașovul, dar jocul suferă. Nici nu poate fi altfel atâta timp cât toată lumea e supărată pe toată lumea la o echipă ce și-a pierdut identitatea, fanii, spiritul.
Ghencea e urâtă, tristă și dezolantă. Divizată, vulnerabilă, pustie. Tribune goale, oameni cu fețe încrâncenate, jucători posomorâți și fotbal scrâșnit. Nimănui nu-i convine nimic și spiritul jocului e putrezit, iar ideea de fotbal alterată. Fără entuziasm, totul devine o corvoadă. Până și jurnaliștii parcă au priviri câinoase și par iritați de tastele propriilor laptopuri.
Patronul a ales calea bisericii și nu a venit la stadion pentru prima oară de la fix un an de când a ieșit din pușcărie. Nici așa nu e bine, iar cei care se pretind suporterii fac rime cu moartea și Sărbătorile. Odios! Stoichiță se agită pe bancă, își mobilizează echipa, dar neînțelelșii de la a doua îl înjură,
România – Spania 48-3. Un scor pe care la finalul meciului de rugby de pe stadionul Tineretului prea puțin îl rețin. Poate și pentru că sâmbătă tabela nu a mers. Mai puternice sunt impresiile! Un bunic își duce de mână un nepoțel undeva în zona Herăstrău-Arcul de Triumf. Copilul nu are mai mult de 5 ani, dar privirea nu îți este atrasă de trăsăturile sau gesturile candide specifice vârstei, ci de basca englezească de pe căpuț. O copie în miniatură asemănătoare celei pe care o poartă și bunicul înalt cu față osoasă și atitudine distinsă. E meci de rugby și cochetul stadion de la șosea e loc de întâlnire pentru cei ce iubesc, înțeleg și respectă altfel sportul. Esența de sport. E ca un club exclusivist, dar tolerant, întrucât selecția se face pe cale naturală, iar neintegrații se exclud singuri.
E cald, e una din primele sâmbete de primăvară. În aer plutește un fum cu miros de mici și atmosfera e prietenoasă. Până și bodyguarzii se lasă copleșiți de spiritul locului. Au glasuri și mișcări molcome, iar echipamentul din dotare, bastoane și spray-uri paralizante, contrastează cu invitația amabilă. „Poftiți pe aici și vizionare plăcută!”.
Meci fără istoric. Mult la puțin Tribunele sunt populate, de fapt sunt aproape pline, 1.518 plătitori avea să anunțe crainicul. Deși, oficial, meciul cu Spania nu are miză, știm că în rugby un joc-test poate avea încărcătură mai mare decât unul pe puncte. După victoria de săptămâna trecută din Portugalia, România a urcat deja în recalificările C
Rapid își joacă în continuare rolul. Acela de rebel fără cauză, de copil inconștient prins de proprietarul vișinului și sechestrat până la venirea părinților, chiar dacă la furat venise toată gașca din spatele blocului.
Cupa României arată și este altfel. Iașiul acela de la centrul terenului indicând orașul unde va avea loc finala, formatul, televiziunea care are drepturile, calitatea comentariului, atmosfera. E o competiție care parcă vrea să iasă din amorțeală. Vorbim despre un trofeu intern, dar și despre o scurtătură spre Europa League. Un meci de luptă marcat de uriașa ocazie a lui N”Doye,
Steaua se transformă. Înconjurată mai mult ca oricând de ostilitate, de critici și contestatari, echipa se închide în sine, se interiorizează. Mihai Stoichiță își pierde pe etapă ce trece calmul, liniștea, detașarea. Resimte presiunea și se manifestă ca atare. Cred că legătura dintre un tehnician și formația pe care o conduce este una extrem de puternică și că jocul are
Înainte să tremure pentru echipa lor, ce a mai rămas din suporterii steliști au fost ieri fanii Oțelului, într-unul dintre cele mai spectaculoase meciuri ale acestui retur. Dinamo a smuls trei puncte la Galați și e mai mult decât evident că a intrat în lupta pentru titlu. A fost o săptămână aproape perfectă pentru Țălnar și sunt semne că echipa sa are resurse și pentru finalul
Deja-vu cu Andrei Cristea. Acum șase ani lovea o minge sărită din gazonul din Ghencea și înscria unul dintre golurile ce au semnat certificatul de naștere al Stelei care moare puțin câte puțin azi. Era meciul cu Valencia. Returul acela nebun, în care Zenga credea de unul singur. A fost prima mare răsturnare de rezultat din epoca fotbalului modern la noi.
Dacă Rapid a avut șansa de a fi lider, înseamnă că nivelul fotbalului românesc e scăzut rău. Victoria le-ar fi adus primul loc, dar asta ar fi fost prea de tot, pentru că această echipă nu joacă nimic.
De-a lungul timpului, cu Lucescu junior ori cu Rednic pe bancă, giuleștenii au mai ratat astfel de posibilități de a profita de jocul rezultatelor și de a se instala pe primul loc. Pe rând, Alba Iulia și Farul veneau să strice o sărbătoare dinainte anunțată. Ieri a fost ziua Astrei.
Stoichiță a fost obligat să aleagă să nu piardă pe mâna lui. Fără apărare. La propriu și la figurat. În această ipostază s-a aflat Stoichiță în această perioadă, iar „agresorul” a fost Becali.
Primele amintiri despre fotbal sunt cu Dinamo. De fapt, primele amintiri cu fotbal pe viu. La stadion. Altfel, îmi amintesc transmisiile alb-negru și „Fotbalul minut cu minut” de la radio. La „Ric” sau acasă cu caietul și cu creionul în mână, notând conștiincios scoruri, marcatori și făcând clasamente.
Dinamo. Din cauza unui prieten mai mare din cartier. Cezar era dinamovist – mai e încă, dar acum e dinamovist de rugby – și a tot încercat să mă convertească. Cuplajele îmi sunt vii în amintire. Sunt printre privilegiații – așa îmi place mie să cred- care înțeleg nostalgia acelor meciuri de pe „23″. Și, la fel de fără rezerve, recunosc că întotdeauna mi-a plăcut Lupu. Dar legătura mea cu Dinamo se oprește aici. Cu toate că Dinamo este singura echipă din cauza căreia
„Dacă aveam stadion de 70.000 de locuri, 70.000 de bilete vindeam”, a spus ieri Prunea mândru. În „Ștefan cel Mare” cel mai des folosită întrebare era ieri „Chiar nu mai găsim un bilet?!”. Ca în vremurile bune. Am avut Steaua și Dinamo la Cluj cu casa închisă, acum la întâlnirea directă cele două mari rivale vor umple până la refuz stadionul. Acesta este marele
Considerat din start, și poate pe nedrept, un antrenor de mâna a doua, Cornel Țălnar a oferit ieri o mostră de pedagogie. A ieșit public în conferința de presă și a spus: „Eu cred în Dolha și Dolha va apăra!”. A ignorat practic ieșirea lui Borcea și i-a oferit o mână portarului căzut. Gestul tehnicianului completează o atitudine care spune multe despre ce se întâmplă la
Mircea Sandu nu a făcut decât să confirme. Regulamentele se aplică discreționar, indiferent de numărul articolului, iar cei care le interpretează sunt mai presus de litera legii. O dovedise și Dumitru Dragomir cu câteva zile înainte, când cu cazul „Varga și Bălan”. La fel ca și omologul său de la FRF, s-a antepronunțat. Mitică e Timișoara, Sandu e Steaua. Ă‚sta e meciul.
22 septembrie 2008 este data când Steaua a fost ultima oară lider la sfârșit de etapă. Era etapa a opta a sezonului 2008/2009. Chiar dacă runda e departe de a fi încheiată, acest moment înseamnă foarte mult pentru trupa lui Stoichiță. De aici poate începe, cu adevărat, lupta lor pentru titlu.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER