Neymar se pregătește pentru ‘dubla’ din Liga Campionilor împotriva lui Napoli, dar înainte a trecut pe la salonul de tatuaje, unde și-a întărit deja bogata sa colecție.
România U21 va avea parte de un examen tare înainte de Campionatul European din 2019, găzduit de Italia și San Marino, turneu final la care tricolorii mici au obținut calificarea.
Un român a fost în prim-plan atunci când Real Madrid a deschis scorul în meciul de Liga Campionilor împotriva celor de la Viktoria Plzen, scor 2-1. Benzema a marcat primul gol al partidei, iar camerele […]
Angelique Kerber (numărul 2 WTA) s-a impus în fața japonezei Naomi Osaka (numărul 4 WTA) în a doua etapă din cadrul Grupei Roșii de la Turneul Campioanelor, scor 2-1 și s-a revanșat pentru meciul pierdut cu același în fața olandezei Kiki Bertens.
Sărbătoare în orașul Galați pe data de 27 octombrie. Legendele fostei campioane a României, Oțelul, revin în iarbă chiar înainte de meciul pe care echipa din liga a treia a gălățenilor îl va disputa împotriva celor de la CSM Roman.
Aurelio De Laurentiis (69 de ani), patronul vicecampioanei Italiei, Napoli, trage un semnal de alarmă și propune o „revoluție” în fotbal. Acesta susține diminuarea partidelor de la 90 de minute la 60, dar și înființarea unei competiții speciale pentru echipele din primele cinci ligi europene.
Moartea lui Ilie Balaci l-a marcat pe actualul jucător al Craiovei, Alexandru Mitriță, care și-a tatuat pe spate un sfat pe care acesta l-a primis de la cel poreclit „Minunea Blondă”: „Distrează-te pe teren”.
Fostul atacant al lui Dinamo, Claudiu Vaișcovici, trage un semnal de alarmă după decesul fostului jucător de legendă al Universității Craiova, Ilie Balaci. Fostul optar al oltenilor a fost fost înmormântat marți.
Florin Motroc (51 de ani) antrenorul echipei saudite Al-Jabalain s-a declarat șocat de moartea lui Ilie Balaci, cel pe care l-a avut rival în campionatele din zona Golfului.
Florin Motroc îi laudă calitățile tehnice pe care le avea regretatului Ilie Balaci, decedat duminică, 21 octombire în casa mamei sale din Craiova.
Actualul antrenor al formației saudite Al-Jabalin, Florin Motroc (51 de ani) a dezvăluit că lumea din zona Golfului a aflat de decesul lui Ilie Balaci de duminică.
Real Madrid nu este în cea mai bună formă după plecarea lui Cristiano Ronaldo la Juventus în această vară. Deținătoarea Ligii Campionilor a pierdut Supercupa Europei în fața celor de la Atletico Madrid, iar în prezent este la a cincea partidă fără victorie în toate competițiile.
Anunțul lui Joe Anoa’i a zguduit lumea Wrestlingului. Cel pe care fanii îl știu sub numele de Roman Reings a dezvăluit în cadrul unui discurs pe care l-a ținut chiar în ring că suferă de leucemie.
Moartea lui Ilie Balaci a cutremurat toată Oltenia. Fostul optar al celor de la Universitatea Craiova s-a stins din viață la vârsta de 62 de ani din cauza unui stop cardio-respirator, urmând să fie înmormântat la cimitirul Sineasca, unde se află și trupul tatălui său.
Lionel Messi (31 de ani) a contribuit la victoria Barcelonei din ultima etapă din La Liga, împotriva celor de la Sevilla, echipă care a avut un start bun de sezon pe plan intern.
Dinamo nu a reușit să câștige pe teren propriu împotriva celor de la Dunărea Călărași, scor 1-1 în Liga 1 Betnao. Mediop a deschis scorul în prima repriză, iar Daniel Popa a stabilit rezultatul final în partea secundă.
Cristiano Ronaldo o va întâlni pe fosta sa echipa, Manchester United, în dublă manșă în Liga Campionilor, meciul tur fiind pe Old Trafford, stadionul pe care lusitanul a adus Liga Campionilor în 2007-2008.
Mihai Stoica râde de Dinamo, care a reușit doar un rezultat de egalitate pe teren propriu, împotriva celor de la Dunărea Călărași, scor 1-1 în Liga 1 Betano. Managerul sportiv al FCSB-ului i-a ironizat pe „câini” pe tema faptului că se îndepărtează de locurile de play-off.
Fostul jucător al lui Dinamo, Valentin Lazăr (29 de ani), și-a schimbat radical look-ul, la aproape doi ani după ce s-a despărțit de formația din „Ștefan cel Mare”, luând drumul Qatarului. Acesta a jucat prima oară la Al Sailiya, iar în prezent este împrumutat la Al Kharitiyat.
Nicolae Dică (38 de ani) a vorbit în cadrul unei conferințe de presă despre meciul pe care FCSB îl va disputa pe terenul celor de la U Craiova în Liga 1 Betano, duminică, de la ora 21:00.
Viitorul – Sepsi, în Liga 1 Betano. Meciul va fi transmis de Digisport, Telekomsport și Look TV și poate fi urmărit în format live text pe ProSport.
Răsturnare de situație în cazul lui Florin Bratu! EXCLUSIV | Dat la U Cluj, antrenorul dezvăluie: „Am semnat cu ei până la vară!”. A fost dorit și de Petrolul
Real Madrid este aproape de un nou dezastru în La Liga, după cele trei înfrângeri consecutive fără gol marcat în toate competițiile. Campioana Europei a primit vizita celor de la Levante, iar începutul partidei nu a fost deloc pe măsura așteptărilor.
FCSB a pierdut poziția de lider în Liga 1 Betano după victoria celor de la CFR Cluj pe teren propriu, împotriva celor de la Poli Iași, scor 1-0. Vicecampionii României au o misiune dificilă pe terenul celor de la U Craiova, stadionul „Ion Oblemenco” având șanse mari să fie arhiplin.
Barcelona a investit în această vară nu mai puțin de 125 de milioane de euro în transferuri, pe nume ca Malcom, Clement Lenglet, Arthur și Arthuro Vidal. O suma importantă de bani ar urma să fie investită în construcția unei noi arene a catalanilor.
Cel mai nou jucător al lui Dinamo, Gicu Grozav, a fost prezent la conferința de presă premergătoare meciului cu Dunărea Călărași din Liga 1 Betano, unde a vobit despre situația de la clubul din „Ștefan cel Mare”, dar și despre suflul pe care l-a adus numirea lui Mircea Rednic.
FIFA 19 nu i-a mulțumit pe unii jucători din diferite motive. Câțiva nu sunt încântați de overall-ul pe care jocul l-a acordat în dreptul fiecăruia, dar mai sunt cazuri în care grafica i-a „distrus” pe fotbaliști.
Claudio Ranieri a scris istorie în Premier League, după ce a reușit să cucerească titlul de campion al Angliei cu Leicester, la finalul sezonului 2015-2016. Acesta a fost îndepărtat de la cârma echipei în sezonul următor, în locul său fiind instalat Craig Shakespeare.
Mircea Rednic a vorbit în cadrul conferinței de presă premergătoare meciului celor de la Dinamo cu Dunărea Călărași din Liga 1 Betano despre Harlem Gnohere, jucător pe care el l-a adus la Dinamo în anul 2015, și care a ajuns la FCSB în schimbul sumei de 250.000 de euro.
Mircea Rednic, noul antrenor al lui Dinamo, a comentat în cadrul conferinței de presă premergătoare meciului cu Dunărea Călărași situația revenirii lui Ionel Dănciulescu în „Ștefan cel Mare”, după ce acesta a demisionat din funcția de manager general al echipei. Liga 1 Betano.
Mircea Rednic va debuta luni pe banca lui Dinamo, în disputa de pe teren propriu împotriva nou-promovatei Dunărea Călărași. Înainte de a-și începe al patrulea mandat la „cârma” echipei, cel poreclit „Puriul” a efectuat câteva schimbări în echipă. Liga 1 Betano.
Ionuț Radu (21 de ani) a fost protagonistul unui interviu amuzant acordat celor de la Eu sunt 12, publicat chiar după calificarea la Campionatul European U21 din 2019, găzduit de Italia și San Marino.
Marco Asensio (22 de ani) a impresionat la începutul sezonului precedent în tricoul cleor de la Real Madrid, în Supercupa cu Barcelona, marcând în ambele partide, madrilenii reușind atunci să se impună cu scorul general de 5-1 și să câștige trofeul.
Atletico Madrid a avut un start perfect de sezon în UEFA Champions League, acolo unde a reușit să se impună în cele două partide pe care le-a disputat până acum, împotriva celor de la Club Brugge (3-1) și AS Monaco (2-1). Madrilenii nu stau rău nici pe plan intern, unde ocupă locul patru cu 15 puncte și unde au cea mai bună defensivă din campionat, cu patru goluri primite.
Fundașul celor de la Poli Iași, Ionuț Cioinac, a avut un mic conflict cu fanii CFR-ului după meciul pierdut de moldoveni pe terenul campioanei României, scor 1-0. Jucătorii oaspeților au fost înjurați de suporterii aflați în tribune, iar apărătorul trecut pe la Dinamo a reacționat. Liga 1 Betano.
CFR Cluj a câștigat chinuit pe teren propriu împotriva celor de la Poli Iași, scor 1-0, unicul gol al partidei fiind marcat fundașul Andrei Mureșan în prima repriză. În partea secundă, campionii României au avut o prestație modestă pe plan ofensiv, lucru observat chiar de antrenorul Antonio Conceicao.
Poli Iași a pierdut în deplasarea de pe terenul campionaei României, CFR Cluj, scor 1-0 prin golul marcat de Andrei Mureșan în prima repriză. Cu această înfrângere, echipa antrenată de Flavius Stoican a ajuns la trei meciuri consecutive fără victorie în campionat.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER