Trupa de vedete de la Târgu Mureș s-a urnit greu ieri, în fața lui Botoșani, club care venea după 3 victorii consecutive cu 1-0, în fața lui Astra, Oțelul și Universitatea Cluj. Cele două echipe au preferat un joc defensiv în prima parte, motiv pentru care ocaziile au lipsit în totalitate. Abia în minutul 25 s-a consemnat prima semiocazie. Hora, cu capul din 10 metri, a trimis cu capul peste poartă. Tot mijlocașul adus de la CFR a oferit mai apoi o pasă ideală pentru Zicu (35), însă acesta s-a încurcat în minge în careul mic, balonul ieșind în out. Peste numai un minut avea să pice și golul. Balonul a ajuns cu noroc la N”Doye, iar senegalezul a marcat fără emoții.