Ioan Andone poate să rămână fără post la începutul lunii septembrie, așa cum a pățit și acum patru ani. Paszkany și Mureșan iau în considerare înlocuirea tehnicianului dacă echipa nu va ajunge în grupele Ligii Campionilor. Un motiv important în luarea deciziei finale va fi și jocul echipei, care până acum nu i-a impresionat pe șefii din Gruia. Cei doi oficiali sunt cunoscuți că pregătesc din timp modificările pe banca tehnică și în rândul lotului de jucători. Astfel, Paszkany are deja un prim nume pentru a-l oferta la începutul lunii septembrie dacă ardelenii vor rata grupele. Este vorba despre Augusto Inacio (57 de ani, foto), fostul tehnician al Vasluiului. Acesta le-a lăsat o impresie bună șefilor din Gruia pe când conducea formația moldoveană.
Paszkany și Mureșan au dat primele semne de iritare după ce s-a pierdut Supercupa. Andone a mai fost demis de la CFR după ce a luat un titlu!
Au fost ani de muncă, dar nu m-am dat înapoi niciodată, pentru că așa am fost crescut, dar mai mult decât atât nu am vrut ca părințiilor mei să le fie rușine de ceea ce fac eu
Udinese l-a monitorizat în returul sezonului trecut. Discuțiile vor continua azi, fiind șanse foarte mari să se ajungă la un acord.
Inovația lui Andone pentru meciul cu Dinamo, forțarea grupelor Ligii și un nou titlu: un fost fundaș va juca atacant
În prealabil toți aceștia au susținut testările fizice la Cluj, pe stadionul Cluj Arena, tocmai datorită faptului că la Baia Mare nu există o pistă de alergare de tartan.
„Vestiarul campionilor”, cel mai nou volum de publicistică sportivă semnat de Cantor Zoltan și Ciprian Rus, va apărea la începutul săptămânii viitoare la Cluj sub egida editurii Eikon
SOS la Universitatea Cluj. Rămasă fără cei mai importanți jucători, care au plecat cu Walter la Petrolul, trupa de pe Someș nu se regăsește în perioada de pregătire.
Pe lângă stema Ungariei pe care o are deja tatuată,
Prima pentru Supercupă e de 100 de ori mai mică decât cea pentru calificarea în grupele Ligii Campionilor
Horațiu Gal, antrenorul celor de la Potaissa Turda, a sunat adunarea pentru demarararea pregătirilor viitorului sezon handbalistic. De la startul pregătirilor au lipsit portarul Vasile Viman, care a plecat în această vară la echipa de […]
CFR a instaurat o adevărată modă în ultimul timp. An de an, echipa din Gruia a avut un lot numeros, iar aproape în fiecare pauză competițională mai
Hațegan a fost la centru la „U” – CFR, în 2008, când clubul lui Paszkany a câștigat primul titlu din istorie
Clujenii au primit vești rele cu o săptămână înaintea partidei cu Dinamo
Cel mai vârstnic concurent, arădeanul Gheorghe Mosion (74 de ani), a terminat cursa de maraton 40+ pe locul 25.
Accidentarea lui Liviu Ganea e mai gravă decât estimau șefii din Gruia. Atacantul va reveni pe gazon abia la finalul lunii septembrie, motiv pentru care șefii au decis să mai transfere un atacant.
După 0-1 cu Legia Varșovia și 0-0 cu FC Pasching, Universitatea Cluj nu a putut să treacă nici de campioana Albaniei, Skenderbeu Korce, cu care a remizat, scor 0-0.
Andone trebuie să pregătească preliminariile Ligii fără două pierse importante: Maftei și Piccolo, ambii suspendați.
Lungimea traseului de maraton va fi de 41,7 kilometri, iar ce de semimaraton de 23,5 km.
28 de jucători are Ioan Andone în cantonamentul din Austria, acolo unde pregătește intens echipa pentru a forța calificarea în Liga Campionilor. Dintre aceștia însă numai 22 vor fi înscriși pe lista pentru turul III preliminar și play-off.
Universitatea Cluj a remizat azi, scor 0-0, cu FC Pasching, din liga a treia austriacă.
După Felgueiras, Pinto, Sepsi, Valente și Deac, CFR a reușit să mai perfecteze ieri un transfer. Trebuie amintit faptul că, sub
Vă mai aduceți aminte prima pagină din ProSport, ediția 2 iulie 1997? La chiar primul număr al celui mai bun cotidian de sport din România un tânăr blond, parcă ușor crispat în fața aparatului de fotografiat, și un „samurai” cu părul strâns în coadă erau imortalizați în fața stadionului Dinamo.
După Felgueiras, Pinto, Sepsi, Valente și Deac, CFR a reușit să mai perfecteze azi un transfer. Cel mai probabil e penultima mutare a clujenilor. Șefii din Gruia mai doresc să aducă un atacant de careu.
Ajuns la final de contract cu campioana CFR Cluj, mijlocașul argentinian Sixto Peralta (33 de ani) n-a mai intrat în planurile de viitor ale lui Ioan Andone și s-a văzut nevoit să-și caute echipă.
Rapid București e aproape să dea o adevărată lovitură pe piața transferurilor. Dorit de mai toți granzii din Liga I, jucătorul a discutat un angajament cu Rapid.
Sepsi, Valente și Deac sunt câștiguri pentru campioană. Portughezii Pinto și Felgueiras au fost menajați.
Ioan Andone a implementat de la primul amical al verii trei jucători noi. Tehnicianul l-a titularizat în flancul stâng al apărării pe Sepsi, iar în fața acestuia pe Valente. Cu un adversar modest, ambii jucători au avut evoluții apreciate, dând dovadă de un travaliu impresionant. În actul secund a fost introdus și Ciprian Deac, care a jucat ca mijlocaș stânga. Fostul jucător al lui Schalke a pasat decisiv la două minute după ce a intrat pe teren, iar mai apoi a obținut și a transformat un penalty. Până la final a mai marcat de două ori, având și alte ocazii importante. Un alt lucru îmbucurător pentru Andone a fost și prestațiile atacanților Kapetanos și Sougou. Grecul a marcat trei goluri, iar senegalezul a punctat de două ori.
A patra etapă a Campionatului Național de Raliuri „Dunlop”, Transilvania Rally, se va desfășura la Cluj, săptămâna aceasta, în perioada 21-23 iunie.
După Felgueiras, Sepsi, Deac și Valente, clujenii l-au luat și pe Pinto și au acoperit și unul din ultimele posturi deficitare, cel de fundaș dreapta. Toți jucătorii aduși până acum sunt văzuți de șefi și de Andone ca titulari de drept.
Dacă ratează Liga, dar intră în Europa League, fiecare jucător primește doar 25.000 de euro Un nou titlu valorează 50.000 de euro de jucător
Fotbalistul lui CFR Cluj, Paul Batin, a spus adio burlăciei, aleasa inimii sale fiind Ioana Pteancu.
CFR îl ia pe Adrien Silva de la Sporting, iar peste un an îl poate da la FC Porto Adrien Silva i-ar costa pe ardeleni un milion de euro
Într-o perioadă în care Steaua sau Vaslui, spre exemplu, au băgat mâna adânc în buzunar, dar au rămas departe de mult visatul titlu, CFR continuă să surprindă prin alegerile făcute. Deși au dat lovitură după lovitură pe piața transferurilor, clujenii au strâns trei titluri în doar cinci ani de zile. Alvaro Pereira, Culio, Dubarbier, Deac sau Traore sunt câțiva dintre cei aduși pe bani puțini și vânduți cu sume care au stârnit invidia în Liga 1.
CFR putea lua peste două milioane de euro pentru Rada și Sougou Cei doi vor juca și sezonul viitor în Gruia, la cererea lui Andone.
Numai cu banii pe care ar putea să îi obțină de pe
CFR se pregătește de Liga Campionilor. După ce au reușit transferurie lui Mario Felgueiras, Diogo Valente, Deac și Sepsi, ardelenii sunt aproape de o nouă mutare spectaculoasă.
Paszkany Arpad a dat o primă lovitură importantă în mass-media. Șeful din Gruia deține din vara anului trecut un trust de presă, care cuprinde, printre altele, și televiziunile Transilvania L!VE, Transilvania LOOK.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER