Directorul executiv al lui CSU Sibiu a anunțat joi că Audris Prakuraitis ar putea să nu mai continue la echipă, după meciul de sâmbătă cu CSM Oradea.
Ocupanta locului 8 în Croația a trecut fără emoții prea mari de Universitatea, care rămâne cu numai o victorie în cele 6 meciuri disputate în cantonamentul din Turcia. În minutul 32, jucătorii celor două echipe au sărit la bătaie.
Universitatea continuă să nu convingă în 2011. Varteks Varaždin, ocupanta locului 8 în primul eșalon din Croația, a trecut ieri fără mari emoții de echipa lui Ionuț Badea. Meciul a scos din nou în evidență probleme mari atât în defensiva, cât și în ofensiva „șepcilor roșii”. În plus, un alt aspect negativ a fost nervozitatea excesivă a alb-negrilor. În minutul 32, fotbaliștii celor două echipe au fost aproape de o bătaie generală, numai intervenția promptă a arbitrului făcând ca spiritele să se potolească. De remarcat că este al doilea meci consecutiv în care „studenții” au sărit la bătaie. De această dată însă alb-negrii au scăpat fără eliminări, după ce acum trei zile Cristea și Popa au văzut cartonașul roșu.
Marius Popa pare prima variantă a lui Ionuț Badea în retur pentru postul de portar. Orădeanul vorbește pentru ProSport despre primele 5 partide amicale, obiectivele lui „U” și rivalitatea dintre cele două formații clujene.
După 4-0 cu sud-coreenii de la Gyeongnam FC, atmosfera s-a destins la Universitatea Cluj. Portarul Marius Popa (32 de ani) e bucuros că a bifat primul meci fără gol primit în tricoul „șepcilor roșii”. „Asta este o perioadă de acumulare, în care se încearcă mai multe sisteme și scheme tactice. Se muncește mult și sunt sigur că vom forma o echipă redutabilă. Universitatea e o provocare pe care am acceptat-o fără să stau mult pe gânduri. Am mai lucrat cu Badea, e un profesionist în tot ce face”, zice Popa, care a luat parte în 2005 la Timișoara la un proiect asemănător cu cel care este acum la Universitatea.
Selecționerul echipei naționale a României, Răzvan Lucescu, a definitivat în cursul serii zilei de azi, 1 februarie, lotul pe care-l va deplasa în Cipru, în vederea unui cantonament, ce se va încheia cu două jocuri, contând pentru cea de-a 13-a ediție a „Cyprus Cup”, contra Ucrainei (8 februarie, de la ora 20.30, la Paralimni) și a învingătoarei sau învinsei din jocul Cipru – Suedia (9 februarie, de la ora 20.30, la Nicosia sau Paralimni).
Ziua și transferul pentru campioana României! După ce ieri a semnat pe trei ani și jumătate cu Pantelis Kapetanos, CFR îl va cumpăra azi pe mijlocașul senegalez Modou Sougou
Șefii campioanei nu au mai așteptat finalul celui de-al doilea stagiu din Turcia pentru a rezolva problema celui de-al treilea portar. Alesul este italianul Amadio, în timp ce Stăncioiu își va face bagajele.
Adus în toamna anului 2006 de la Sportul, Eduard Stăncioiu și-a încheiat în această seară aventura la CFR Cluj. Șefii l-au anunțat că nu mai face parte din planurile clubului pentru retur și că este liber să își caute o altă formație. Stăncioiu a bifat 74 de meciuri pentru clujeni în Liga I, dar a jucat în numai 8 meciuri în 2010. Astfel, italianul Remo Amadio, aflat în probe, are șanse mari să semneze un angajament cu campioana României.
Nuno Claro, urecheat de Minteuan
Nici celălalt portar din turul campionatului, portughezul Nuno Claro, nu a avut o zi prea fericită azi. Portughezul a încasat un gol ciudat în amicalul cu Ried, de la 25 de metri, și l-a înfuriat pe tehnicianul Alin Minteuan. „A fost un gol stupid și luat prea ușor. Nuno mi-a spus că i-a intrat soarele în ochi, însă la nivelul ăsta astfel de explicații nu-și au rostul”, l-a „înțepat” Minteuan la final pe lusitan, pe care l-a schimbat de altfel la pauză cu Mincă.
Kapetanos a ales CFR, deși salariul său la Cluj e cu 5.000 de euro pe lună mai mic decât cel primit în Ghencea. Grecul se jură că Steaua e capitol încheiat pentru el, dar include trupa lui Lăcătuș între rivalele CFR-ului la titlu. Fostul stelist a ajuns aseară în Antalya, unde a fost întâmpinat cu entuziasm de noii săi colegi. Nu înainte însă de a se destăinui ProSport.
Pantelis, în nici măcar o săptămână ai trecut de la Steaua la Anorthosis, iar acum la CFR. Ce te-a readus în Liga I? Cu ciprioții a fost doar o negociere, atât. Am ales CFR pentru că mi-a plăcut seriozitatea celor de la Cluj la tratative și apoi pentru că eu în România m-am simțit foarte bine.
Chiar și dacă despărțirea de Steaua nu s-a făcut în cele mai bune condiții? Nu vreau să vorbesc despre modul în care am plecat de acolo. Punct! Nu mai vreau să îmi aduc aminte. Acum mintea mea e doar la CFR și la lupta pentru titlu.
„La CFR a contat echipa!”
Reacții diferite la Cluj, după ce Jean Pădureanu a anunțat că prețul lui Moraes s-a dublat. „Am renunțat”, a replicat Arpad Paszkany (foto), contrazis de Mureșan. „Mergem mai departe”. Campioana a intrat sâmbătă seara în cursă directă cu Steaua pentru transferul lui Moraes de la Bistrița, punând pe masa lui Pădureanu o ofertă de un milion de euro pentru 70% din drepturile federative ale fotbalistului, cu 200.000 de euro mai mult decât Steaua.
Tata Jean a mărit însă subit miza și a dublat prețul, fapt ce l-a determinat pe patronul CFR-ului, Arpad Paszkany, să dea înapoi, mai ales după ce a pus mâna pe Kapetanos. „Nu putem să aducem doi jucători pe același post, nu facem colecție. Eu spun că am renunțat la Moraes”, a mărturisit Arpi. În schimb, subalternul Iuliu Mureșan a lăsat o portiță deschisă pentru realizarea afacerii, condiționată însă de vânzarea lui Traore, de care mai nou s-au interesat rușii de la Rubin Kazan. „N-am renunțat definitiv la jucătorul Bistriței, mergem mai departe”, a anunțat președintele vișiniilor.
Europa de Vest a închis azi la ora 18:00 porțile prin care ivorianul CFR-ului, Lacina Traore, putea să mai părăsească campioana, după ce șefii din Gruia au respins rând pe rând toare ofertele pentru atacant. Drept urmare, Rusia a devenit o țintă de actualitate pentru un transfer al atacantului, deoarecere prima ligă începe abia în martie.
Iuliu Mureșan este încântat de transferul grecului Pantelis Kapetanos, care a semnat pe trei ani și jumătate cu CFR.
„Știam de câteva zile că va veni la noi Kapetanos, aveam un acord verbal cu el, tocmai de aceia l-am lăsat pe Bjelanovic să plece la Atalanta. Până la urmă am semnat pe trei ani și jumătate. Sunt foarte mulțumit de campania de transferuri, am adus calitate, nu cantitate. Aveam nevoie de un portar înalt, de aceia a venit Mincă, nu aveam cum să îl luăm pe Tătărușanu sau Pantilimon. Maftei e o soluție foarte bună pentru flancul drept al apărării, iar Nicoară are un potențial extraordinar ca mijlocaș.
Așa cum ProSport a anunțat, Pantelis Kapetanos a semnat un contract pe trei ani și jumătate cu CFR Cluj.
Gigi Becali a precizat în mai multe rânduri că îl cedează pe atacantul grec numai la formații din străinătate. „Îl reziliez contractul, dar nu va avea voie să plece la un alt club din România”, a declarat Becali.
Aproape jumătate din echipele Ligii 1 ar putea fi, din vară, din Ardeal. ProSport analizează situațiile celor șase cluburi ardelene de prim eșalon din Transilvania, dar și pe cele de la Sibiu și Oradea, orașe care țintesc în acest an promovarea în elită.
CFR ia în considerare să dispute partide pe Cluj Arena, deoarece noul stadion ar avea cu 6.000 de locuri mai multe decât cel din Gruia. Acest lucru s-ar putea produce încă din toamnă, dacă CFR ar ajunge din nou în cupele europene. Noul stadion de pe Someș, Cluj Arena, are șanse foarte mari să fie finalizat în această vară, iar pe lângă Universitatea Cluj, pe această arenă ar putea să joace și CFR. Acest lucru ar urma să se întâmple numai la partidele din cupele europene cu interes maxim. „E posibil ca anumite meciuri internaționale să le jucăm pe Cluj Arena, dacă interesul va fi așa de mare încât să se justifice să se joace pe acel stadion”, a spus Paszkany pentru www.sport.ro. Cluj Arena va avea o capacitate de 29.268 de locuri, față de 23.500 cât are cea din Gruia. În plus, de remarcat că scaunele pentru băncile tehnice au sosit zilele trecute la noul stadion din Cluj-Napoca. Acestea au sigla lui „U” pe ele și urmează să fie montate în curând.
Eu mai cred că putem să luăm campionatul. Dacă în tur am pierdut 12 puncte, de ce nu am putea în primăvară să recuperăm 12? Arpad Paszakany, patron CFR
Eric a trecut de la agonie la extaz în câteva săptămâni. Brazilianul a bătut palma cu ucrainenii de la Karpaty Lvov, de unde urma să încaseze un salariu de patru ori mai mare, dar respectivul club nu știa că trebuie să dea bani pentru transfer.
Ademenit cu un salariu de 100.000 de euro, brazilianul Eric de Oliveira a plecat în Ucraina, la Karpaty Lvov, echipă la care a fost propus de unul dintre impresarii săi. Numai că acesta le-a spus ucrainenilor că mijlocașul poate fi achiziționat gratis!
Subiectul Moraes la Steaua s-a transformat într-o poveste fără sfârșit. Dacă până acum „lupta” se dădea între Jean Pădureanu și jucător, în scenă au intrat și frații Becali, cei pe care brazilianul i-a acceptat să-l reprezinte. Jean Pădureanu se ține tare: la aflarea veștii a dublat cererea pentru „perla” sa la 2,5 milioane de euro.
„U” caută asiduu un fundaș stânga. Prima varintă, italianul Cristiano del Grosso, de la Siena, a căzut. Badea trage acum de Vitorino Antunes, un portughez aflat sub contract cu AS Roma. În probe este și un jucător argentinian.
Cele patru partide amicale jucate până acum de alb-negri în Antalya, în care au obținut două remize și două eșecuri, au scos în evidență probleme mari atât în defensivă, cât și în ofensivă! Elevii lui Badea au primit gol în fiecare partidă de verificare, iar în fața porții adverse Niculescu și Machado nu au găsit încă drumul spre gol. Pentru a rezolva problemele din defensivă, tehncianul a mai cerut întăriri pe flancul stâng.
Campioana României e aproape să îl deturneze pe Junior Moraes, brazilianul care a marcat 18 goluri în 32 de partide jucate în Liga I în 2010, din drumul ce părea sigur spre Ghencea. După vânzarea lui Bjelanovic la Atalanta, CFR a rămas cu doar trei atacanți în lot (Traore, Bud și Batin), existând și posibilitatea ca Traore să plece în orice clipă în cazul unei oferte de 5 milioane de euro
După ce zilele trecute și-a reziliat contractul cu CFR Cluj, atacantul Yssouf Kone și-a găsit repede angajament.
Astfel, potrivit www.tv2sporten.no, Kone a semnat în această după amiază cu Valerenga, club care s-a clasat sezonul trecut în Norvegia pe locul 2. Potrivit sursei citate, ivorianul a parafat un contract pe 3 sezoane cu Valerenga.
Kone a ajuns la CFR în august 2008, pentru 300.000 de euro, fiind în ultimele șase luni de contract cu Rosenborg.
Fundașul crede că formația sa nu a ieșit din lupta pentru titlu, deși se află la 12 puncte de Oțelul Galați. „Nu ne interesează ce fac alte formații în această perioadă, toată atenția și concentrarea este numai asupra noastră
Formația lui Ionuț Badea a bifat a doua remiză consecutivă în stagiul de pregătire din Antalya. Autogolul lui Buhuș din startul partidei și gafa din final a lui Matache, care a scăpat balonul din mâini, l-au pus pe gânduri pe Ionuț Badea.
Partida cu Torpedo a început cum nu se poate mai rău pentru clujeni, care au scos balonul din plasă după numai 40 de secunde de joc. Asta după ce o minge centrată de pe dreapta de georgieni a fost introdusă în propria poartă de Buhuș. Cu multe rezerve în unsprezecele de start, clujenii au intrat greu în meci, iar prima ocazie au avut-o abia în minutul 19, atunci când Niculescu a trimis puțin peste transversală. Georgienii au trecut de mai multe ori pe lângă golul de 2-0, apoi, contrar jocului, chiar înainte de pauză, a venit egalarea din gheata lui Lemnaru, care a șutat plasat din careul mic.
Vom mai aduce 1-2 jucători, ori acum, ori la vară. Nu îl vrem pe Moares, dacă îl voiam, îl luam”, a spus Iuliu Mureșan.
După 13-1 cu amatorii de la Horst, CFR a pierdut cu 4-2 amicalul jucat împotriva celor de la Metalurg Donețk, ocupanta locului 10 în Ucraina. Clujenii au avut probleme mari atât în defensivă, cât și în ofensivă, ivorianul Traore (foto) fiind luat la țintă la finalul partidei.
CFR a pierdut fără drept de apel partida jucată ieri în Antalya cu Metalurg Donețk. Eșecul a scos în evidență probleme mari în defensiva și ofensiva campioanei și a consemnat prima înfrângere pentru Minteuan pe banca formației clujene. Tehnicianul nu și-a ascuns la final amarul și a arătat cu degetul spre Lacina Traore, care a izbutit numai un gol în cele două partide amicale. „Lacina trebuie să joace mai bine, să arate că e mai mult decât o promisiune. La cum a jucat azi (n.r. – ieri), nu cred că mai poate fi vorba de o plecare la un club mare”, a tunat Minteuan, susținut și de președintele Iuliu Mureșan.
„Traore a fost neconcentrat, dar sper să își revină. Mi-a spus că nu se gândește la plecare și că e pregătit să rămână, deci nu cred că acesta e motivul pentru care a jucat mai slab. Oricum, el e conștient că în vară va pleca pe o sumă mare doar dacă evoluțiile lui din retur vor fi bune”, a spus Mureșan.
„Este mai puțin important rezultatul. Adversarii nu au fost superiori, am primit golurile pe greșeli. Suntem la început cu pregătirea, până acum ne-am axat doar pe latura fizică,
Șefii nu Gaz Metan Mediaș nu au renunțat la ideea de a-l sancționa pe mijlocașul brazilian, care a plecat în Ucraina, acolo unde a ajuns la un acord cu Karpaty Lvov.
Brazilianul Eric de Oliveira refuză să revină la Mediaș din Ucraina, deșii șefii clubului ardelean susțin în continuare că transferul său la Lvov nu este legal. La rându-i, impresarul brazilianului susține că gruparea din Lvov a plătit clauza de reziliere a fotbalistului – 350.000 de euro – mișcare contestată de oficialii lui Gaz Metan, care pretind că au documente prin care pot dovedi că Eric a semnat prelungirea angajamentului până în 2015. Suficient pentru ca Ioan Horoba să anunțe că va face memoriu contra fotbalistului. „Nu putem accepta așa ceva. Nu a venit la antrenamente și n-a ajuns nici azi la convocarea Consiliului Director. Vom urma procedurile legale. Avem cinci zile să depunem memoriu la LPF contra lui, dar cred că vom face acest lucru încă de luni. Vom cere sancțiuni dure”, a anunțat directorul general Ioan Horoba.
Cu o lună înainte de startul returului Ligii I, ProSport vă prezintă o analiză a primelor opt clasate, aspirante, cel puțin la nivel declarativ, la titlu, din punctul de vedere al experienței jucătorilor. Dacă ardelenii de la CFR au șapte titulari cu peste 100 de meciuri în Liga I, liderul Oțelul are numai doi.
Chiar dacă se află pe locul 8 în Liga I, la 12 puncte de Oțelul Galați, clubul lui Arpad Paszkany speră în continuare că își va păstra titlul cucerit în vara lui 2010. „Putem scoate punctaj maxim în primele șase runde din retur. Dacă jucăm la măcar 80% din potențial, cred că vom lua titlul cu o etapă înainte de finalul sezonului”, a fost mesajul transmis de mai multe ori de Paszkany către fani și jucători. De ce e finanțatorul campioanei atât de încrezător? În primul rând, clujenii se bazează pe faptul că lotul gălățenilor nu este unul experimentat și se așteaptă ca elevii lui Munteanu să clacheze din cauza presiunii. Cifrele arată cel mai bine acest lucru. Într-un top al echipelor de start ale candidatelor la titlu, Oțelul este abia pe locul 5, cei 11 titulari adunând puțin peste 1.000 de meciuri în Liga I.
„A fost pentru prima dată în cariera când am jucat la două echipe în tur. Am debutat la Steaua iar apoi am venit la Universitatea Cluj
România i-a rămas în suflet și nu se sfiește să facă încă exerciții de limbă. S-a rupt de CFR doar în acte, pentru că soarta vișiniilor în Liga I nu îi e deloc indiferentă. Trombetta rememorează clipele trăite la CFR, despărțirea bruscă, dar și perspectiva revenirii în campionatul românesc la doi ani de la plecarea de la Cluj.
„Mister”, au trecut doi ani de la plecare, dar numele dumneavoastră încă se mai aude prin tribune, fanii vă evocă mereu, la fiecare schimbare de antrenor… Știu și le mulțumesc. CFR va rămâne mereu în inima mea, la fel ca și România.
Plecarea lui Eric de la Mediaș devine o telenovelă. Șefii lui Gaz Metan spun că brazilianul mai are contract până în 2015 și că au plătit clauza de reziliere către brazilienii de la Metropolitano. În plus, îl amenință pe Eric cu FIFA.
Vedeta Mediașului, Eric de Oliveira, a ajuns la un acord cu ocupanta locului 5 în Ucraina, Karpaty Lvov, dar este amenințat de foștii săi șefi de la Mediaș cu un proces la FIFA. Explică președintele Corin Cindrea. „Pe noi ne ajută actele. În urmă cu câteva luni, după ce l-am convins pe Eric să semneze un nou contract, până în 2015, le-am plătit celor de la Metropolitano, clubul brazilian cu care îl dețineam în coproprietate, suma de 122.500 de euro, adică 35% din valoarea clauzei de reziliere. Brazilienii au trimis a doua zi banii înapoi, dar apoi noi i-am retrimis și acolo au rămas. În plus, am înregistrat la LPF contractul lui Eric, care are atașată și o cerere a lui de a rămâne la noi până în 2015. Mergem până la FIFA dacă trebuie”, a dezvăluit Cindrea.
Chiar dacă vor bate palma cu un club din străinătate pentru cedarea lui Traore, șefii campioanei doresc să îl păstreze pe jucător și în retur. Mai mult, CFR a adus în Antalya un conațional al lui Traore, care va fi testat câteva zile.
Chiar dacă sunt la 12 puncte de Oțelul Galați, oficialii campioanei mai cred încă în câștigarea titlului. Tocmai pentru acest lucru au decis să nu se despartă de mai mulți jucători de bază. Astfel, după ce l-au dat pe Culio la Galatasaray, Traore are șanse mici să mai fie cedat în această iarnă. Chiar dacă va veni o ofertă apropiată de suma cerută de CFR – 5 milioane de euro – conducătorii din Gruia vor cere ca angajamentul să intre în vigoare numai din vară. „
Cu cele aproape două milioane de euro investite în campania de achiziții din iarnă, „U” Cluj o depășește pe CFR, pentru prima dată de când Paszkany a preluat formația „feroviară”.
În ultimul deceniu, CFR și-a obișnuit fanii cu perioade de transferuri în care Paszkany arunca cu bani grei pentru a-și întări echipa. Încă din iarna anului 2002, când actualul patron din Gruia o prelua pe CFR, aceasta a început să cheltuie saci cu bani pe transferuri. S-a început cu sume de până la 410.000 de euro, când „feroviarii” au scăpat de ligile inferioare, pentru ca în vara anului 2006 să se depășească pragul de un milion de euro. După câștigarea primului event, CFR a fost mai mereu campioană în ceea ce privește sumele oferite pentru transferuri, nu doar în disputa la distanță cu „U”, ci și la nivel național.
„Am demarat acțiunea disciplinară contra lui Eric. Cred că a fost luat de val după ce a fost declarat stranierul anului în România. I-am trimis înștințare acasă în Brazilia și la Mediaș
ACF Gloria 1922 Bistriță ocupă locul 337 (67 puncte) în clasamentul mondial al cluburilor pentru luna decembrie 2010 dat publicității de Federația Internațională de Istorie și Statistică a Fotbalului (IFFHS).
Oficialul grupării ardelene au ajuns la un acord cu fundașul Adrian Iencsi (Concordia Chiajna) pentru o colaborare în retur.
„Am văzut în vacanță unele meciuri din tur, vă spun sincer că am avut și evoluții jalnice. Vreau în retur să ne schimbăm atitudinea, urmează 4 luni foarte grele.
Jucătorii Gloriei Bistrița s-au reunit luni, 10 ianuarie, la Stadionul Municipal, pentru a relua pregătirile în vederea returului. Ardelenii se vor pregăti la Bistrița până în 27 ianuarie, iar din 28 ianuarie până în 15 februarie „alb-albaștrii” vor efectua un stagiu de pregatire în Antalya.
CFR Cluj domină detașat mercato-ul extern în România din 2009 încoace. Eventul din 2008 și prima prezență în Liga Campionilor au crescut sex-appeal-ul jucătorilor din Gruia pentru piața externă.
Campioana produce bani adevărați pe bandă rulantă din vara lui 2009, nu numai consumă. Startul sezonului 2009-2010 era pompat financiar de lovitura dată în mercato prin vânzarea lui Alvaro Pereira la Porto pe 4,5 milioane de euro. Șefii din Gruia au păstrat însă și 20 la sută din drepturile federative la un viitor transfer. Logica a fost păstrată mai apoi și în cazurile lui Dubarbier și Deac, transferuri care au adus în contul lui CFR alte 4,5 milioane. La un an și jumătate, alte 2 milioane alimentează bugetul clubului prin cedarea lui Culio la Galatasaray. „Urmează alte minim 5 milioane!”, susține Iuliu Mureșan, anunțând iminenta „bombă”: vânzarea lui Traore, se pare, în Premier League.
În 2000, Culio muncea ca zidar necalificat alături de tatăl lui pentru 60 de euro pe lună. După 10 ani, Galata îl ia din Gruia și-i oferă 800.000 pe an. Argentinianul a semnat ieri pe trei ani și jumătate cu trupa lui Hagi, nu înainte de a trece cu brio vizita medicală!
Visul „Împăratului de la Roma” s-a împlinit ieri, odată cu transferul său la Galata lui Hagi. Bașkanii au plusat la oferta inițială pusă pe masa șefilor de la CFR și l-au determinat pe Paszkany să-l vândă pe mijlocaș. 1,5 milioane acum și alte 500.000 la vară încasează campioana din vânzarea fotbalistului de 27 de ani pe care l-a cumpărat în vara lui 2007 de la chilienii de la Deportes La Serena cu 600.000 de dolari. „Are ceva din Hagi, veți vedea”, anunța atunci agentul Marcel Popescu, cel care l-a adus pe jucător la Cluj, iar după trei ani și jumătate Culio s-a pus sub comanda „Regelui” pentru a câștiga trofee și la Istanbul.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER