Alarmă în Gruia după accidentarea lui Yssouf Kone în partida cu Gloria. Dornic să-l aibă pe ivorian cât mai repede pe teren, Iuliu Mureșan a chemat-o de urgență la Cluj pe faimoasa Marijana, pe care a sunat-o în pauza meciului cu Bistrița.
Tocmai când scăpase de blestemul ratărilor și regăsise drumul spre plasele porților adverse, de Yssouf Kone s-a prins un alt blestem, cel al accidentărilor. Culmea, cea suferită sâmbătă, înaintea Paștelui, s-a petrecut tocmai la faza în care atacantul a deschis scorul. Ivorianul a făcut întindere și este indisponibil pentru partida de joi de la Iași, având șanse mici să joace și duminică, împotriva Rapidului. Oficialii din Gruia cred însă într-o minune și-l văd pe Kone pe teren la derby-ul „feroviar”. Cum? ProSport a aflat că, în pauza jocului cu Gloria, președintele Iuliu Mureșan a apelat la asul din mânecă. Concret, șeful lui CFR a sunat-o în Serbia pe Marijana Kovacevic, celebrul vraci care a mai pus pe picioare, miraculos, și alți „ceferiști”. „Marți, doamna Marijana va fi la Cluj și îl va trata pe Kone. Sunt șanse destul de mari ca el să fie pe teren cu Rapid”, a recunoscut Mureșan. De menționat că „feroviarii” nu sunt singurii clienți ai Marijanei, prin mâna sârboaicei trecând și staruri precum Frank Lampard, Van Persie, Fabio Aurelio și Glen Johnson.
Blaz Sliskovic și-a avertizat fotbaliștii că nu vor mai prinde lotul pe viitor dacă nu vor lupta pentru echipă.
Cu zece etape înainte de finalul sezonului, Alba Iulia este pe ultimul loc, la nouă puncte de ocupanta primului loc neretrogradabil, Poli Iași. Tehnicianul Blaz Sliskovic a simțit că mulți dintre fotbaliști s-au resemnat cu gândul că formația va retrograda. „Eu cred în continuare în salvarea de la retrogradare, unii dintre jucătorii mei au râs când le-am zis acest lucru. Cei care nu cred nu vor mai avea loc în echipă la mine”, a atacat ieri Sliskovic.
Bosniacul este convins că echipa lui poate să dea mâine lovitura la Vaslui, deși Alba are numai două puncte scoase în meciurile din deplasare din acest sezon.
„Cine nu crede în victorie la Vaslui, să stea acasă. În ultimele trei-patru etape, cei de la Vaslui au avut un progres în joc și în rezultate, au demonstrat și la Timișoara că au o echipă puternică. Ei au trei-patru jucători de alt nivel, care fac diferența. Voi miza pe contraatac. Trebuie să fim mai motivați ca ei, numai așa putem producem surpriza”, a mai spus Sliskovic, care a obținut etapa trecută prima victorie pe banca Unirii, 2-1 pe teren propriu cu Astra.
Atac indirect la adresa lui Falub
Sliskovic a ținut să îl înțepe ieri pe fostul tehnician al Unirii, dând de înțeles că jucătorii au avut probleme cu pregătirea fizică. „Am avut mult de lucru în această săptămână la factorul fizic, unde am avut de remediat anumite aspecte. Echipa nu stă bine fizic,
LPF a programat partida Unirii de sâmbătă de la Vaslui la ora 19:00, astfel încât jucătorii vor fi de Înviere pe autocar, în drum spre Alba Iulia, unde vor ajunge duminică la patru dimineața!
Șefii clubului ardelean au discutat în zadar cu cei de la LPF ca partida de sâmbătă să se joace mai devreme. „Nu este normal ca formațiile din București să joace vinerea, iar noi să fim programați sâmbătă seara! Cei de la LPF au zis să discutăm cu televiziunile ca să schimbe ora partidei, dar acestea nu au fost de acord. Asta e să fii o echipă mică! Dacă am fi jucat la ora 14:00, ar fi fost în regulă. În aceste condiții, ne vom petrece sărbătorile pe autocar”, a spus președintele Marian Sarmeș. Acesta speră ca după meciul de la Vaslui echipa sa să își mărească șansele pentru a evita retrogradarea. „Victoria cu Astra este una extrem de importantă pentru noi. Vrem cel puțin un egal la Vaslui, iar apoi să obținem cât mai multe puncte cu Craiova, Internațional și Ceahlăul. Cât timp mai avem șanse, vom lupta”, a mai precizat Sarmeș.
Delegarea lui Sebastian Colțescu la partida de luni, la doar patru etape după ce a arbitrat pe CFR la Galați, l-a iritat pe șeful din Gruia.
Adept al delegării arbitrilor români în Liga I, Iuliu Mureșan, șeful lui CFR Cluj, se înroșește la față când vine vorba despre Sebastian Colțescu. Șeful din Gruia este convins că olteanul este un arbitru ostil echipei sale, pe care o „pârlește” de fiecare dată când o prinde.
Antipatia față de Colțescu își are rădăcinile încă din vremea în care CFR juca în liga secundă, de la un meci cu Corvinul, la Cluj, pierdut de clujeni cu 2-4, după ce aveau 2-0 la pauză și după ce Colțescu le-a anulat un gol valabil și i-a eliminat pe Băcnean și Anca. Ulterior, alte greșeli ale craioveanului împotriva lui CFR au alimentat suspiciunile „feroviarilor”, iar Mureșan a răbufnit ieri, când a aflat că olteanul a fost trimis și la meciul de la Brașov.
„Sincer, nu pot să înțeleg această delegare. Am vrut să cer schimbarea lui, dar nu cred că aș fi rezolvat nimic. Eu sper doar să nu greșească iar grav împotriva noastră, așa cum a ma făcut-o, fiindcă voi face un scandal monstru. Și jucătorii mi s-au plâns de el. Îl avertizez să fie atent și mai ales corect cu ambele echipe”, a tunat ieri șeful din Gruia, care are un dinte și împotriva unuia dintre asistenții jocului cu „stegarii”. „Nu este normal ca Nica să fie trimis la un meci al nostru la numai câteva zile după jocul cu Dinamo, în care a greșit de două ori contra noastră. A semnalizat ușor un fault la lov
Cristi Pustai este din primăvara anului 2007 pe banca Gazului, iar de numele lui fiind legată salvarea de la retrogradarea în Liga a III-a în sezonul 2007-2008 și mai apoi promovarea în Liga I. Colaborarea ar putea să nu mai continue din vară, atunci când îi expiră contractul. Șefii au amânat să îi facă o ofertă oficială pentru prelungirea angajamentului, fiind nemulțumiți de rezultatele echipei din retur, când au obținut numai șapte puncte. Conducătorii echipei nu au uitat nici faptul că Gazul s-a salvat de la retrogradare anul trecut ca urmare a retrogradării Argeșului.
Președintele Corin Cindrea a dat de înțeles că îi va face o nouă ofertă lui Pustai dacă echipa va termina în primele 12 locuri. „Cred că numai la finalul sezonului vom vedea ce vom face cu postul de antrenor. Momentan sunt mai mult cu gândul să ne salvăm de la retrogradare. Am emoții, suntem la minus opt la adevăr și trebuie să batem neapărat vineri pe Oțelul, deoarece mai apoi avem două deplasări la Dinamo și Urziceni. Obiectivul echipei a rămas clasarea în primele 12 locuri și vedem mai apoi ce vom face. Recunosc că așteptam să avem mai multe puncte în acest retur”, a spus președintele Corin Cindrea.
CFR are patru meciuri consecutive fără victorie, fapt care nu s-a mai întâmplat din august 2008! Iar Mandorlini e foarte aproape de a fi înlocuit cu Trombetta (foto).
Rezultatele din 2008 aveau să îi fie fatale lui Andone, care a fost demis după un 0-0 cu Iași. În locul „Fălcosului” a fost numit Maurizio Trombetta, tehnician care a condus mai apoi formația clujeană în toate partidele din grupele Ligii Campionilor. După 0-0 de la Mediaș, tot Trombetta este favorit să vină în Gruia! Acționarii au cerut ca acesta să fie readus de urgență în Gruia, dar Paszkany Arpad a insistat ca Mandorlini să primească o ultimă șansă.
„Dacă nu o batem pe Pandurii, vă fac pe plac și îl aduc pe Trombetta”, le-a zis ieri Paszkany acționarilor. Totuși, Iuliu Mureșan l-a sunat aseară pe Trombetta pentru a-l anunța că se dorește o colaborare cu el în cazul în care Clujul nu o va bate pe Pandurii.
Considerați a fi cel mai bun cuplu de atacanți din Liga I, Traore și Kone sunt contraziși de statistică. Cei doi ivorieni formează, în acest sezon, unul dintre cele mai slabe cupluri de atac pe care le-a avut Clujul de când este finanțat de Paszkany.
Statistica arată un lucru incredibil. Cei doi atacanți africani au reușit împreună să marcheze, în 21 de meciuri, tot atâtea goluri câte au reușit singuri Anca (sezonul 2004-2005), Coroian (sezonul 2006-2007) și Fabbiani (sezonul 2007-2008) după același număr de meciuri! Mai mult, în sezonul 2007-2008, Trică reușea 11 goluri din postura de mijlocaș ofensiv tot după 21 de partide.
Veljovic va rata în mod sigur meciurile cu Rapid (14 martie, ora 14.00, acasă), Timișoara (18 martie, ora 14.30, deplasare) și Urziceni (22 martie, ora 15.00, acasă).
Mijlocașul Emmanuel Culio (foto) s-a arătat deranjat de faptul că echipa sa a fost luată peste picior în urma meciului de la Galați și din cauza speculațiilor cu referire la o demitere a lui Mandorlini.
„Nu mi se pare normal să se speculeze așa de mult cu referire la schimbarea antrenorului. După victoria de la Urziceni, se spunea că jucăm ca Barcelona, după meciul cu Steaua, la fel, după Galați s-a schimbat totul brusc. O să le arătăm cu Dinamo tuturor valoarea”, a spus Culio.
Au mai rămas 1.800 de bilete
După ce acum două săptămâni derby-ul CFR – Steaua s-a jucat cu casa închisă, echipa clujeană se poate bucura de încă un record de spectatori. Oficialii CFR-ului au anunțat că au rămas doar 1.800 de bilete nevândute și că există șanse mari ca și partida cu Dinamo să se dispute cu casa închisă. Biletele pot fi cumpărate și azi, până la ora meciului.
„Vrem să ne răzbunăm”
Președintele Iuliu Mureșan vrea ca echipa sa să se revanșeze în această seară pentru eșecul din tur cu Dinamo, 1-0. „Important este că am rămas pe primul loc, deși am jucat slab în ultimul timp. Vrem să ne răzbunăm pentru eșecul din tur cu Dinamo”, a spus Mureșan. CFR are patru victorii și o remiză pe teren propriu cu Dinamo de când este finanțat de Paszkany.
Unirea Alba Iulia și-a găsit antrenorul care să o conducă în bătăliile pentru supraviețuire în Liga I. El vine din Bosnia, o țară în care războiul pe bune e la el acasă, și se numește Blaz Sliskovic, un fost mare internațional iugoslav.
Președintele CA al Unirii Alba Iulia, Marian Sarmeș, a precizat pentru www.prosport.ro că echipa sa a ajuns la un acord cu bosniacul Blaž SliÅ¡koviÇ (50 de ani).
„Am bătut palma cu SliÅ¡koviÇ de 30 de minute. De mâine va conduce antrenamentele Unirii. A fost singurul tehnician care și-a asumat misiunea să salveze echipa de la retrogradare. Dacă nu vom pica, anul viitor va rămâne la Alba. Discuțiile cu el au început acum două zile”, a spus Marian Sarmeș.
Cele trei eșecuri din retur i-au fost fatele lui Adrian Falub. Acționarii echipei uniriste au decis luni să îl rezilieze angajamentul tehnicianul.
După ce a antrenat Lazio și Sporting, Materazzi este tentat de o aventură în fotbalul românesc. Italianul a bătut palma aseară cu șefii echipei ardeleane, având ca obiectiv salvarea formației de la retrogradare.
Giuseppe Materazzi (64 de ani) a ajuns sâmbătă seara cu o cursă aeriană la București și a fost surprins când a dat nas în nas cu reporterul ProSport. „Nu am venit în România pentru bani, o fac din pasiune! Eu am antrenat în Grecia, în Portugalia, în China, am treizeci de ani de carieră în spate… Crezi că mă mai gândesc acum la bani? Liga I nu ar fi pas înapoi pentru mine, dar să văd acum dacă mă înțeleg cu cei de la Alba. Discutăm mai multe zilele viitoare”, s-a limitat să spună Materazzi.
Acesta s-a deplasat ieri la Iași, unde a urmărit din tribune. Apoi a discutat personal cu președintele executiv al echipei uniriste, Nicolae Lupu, și prin telefon cu Marian Sarmeș, președinte și acționar al formației ardelene. Italianul și-a dat acordul să antreneze până la vară Unirea, însă numirea acestuia va trebui să fie aprobată azi de acționari. „Falub va pleca în mod sigur. Nu vor fi probleme cu Materazzi. Și el vrea să vină, și noi dorim să colaborăm cel puțin până la vară. De fapt, avem planuri pe termen lung cu Materazzi. A antrenat echipe precum Bari, Lazio sau Sporting, nu cred că va avea probleme în Liga I. Tehnicienii italieni au avut rezultate foarte bune în fotbalul românesc”, a declarat un acționar al echipei ardelene.
Adrian Falub are soarta pecetluită. Chiar dacă Alba Iulia va învinge mâine la Iași, tehnicianul va fi șomer începând de luni, în locul lui urmând a fi instalat italianul Giuseppe Materazzi, tatăl stoperului lui Inter.
Șefii echipei albaiuliene au început să caute tehnician imediat după eșecul cu Bistrița din weekend-ul trecut, unul dintre numele vehiculate fiind cel al fostului rapidist Marian Rada. În cele din urmă, din numeroasele propuneri sosite pe adresa clubului, șefii Unirii l-au ales pe italianul Giuseppe Materazzi. Ardelenii au fost atrași de CV-ul impresionant al tatălui stoperului lui Inter, Marco Materazzi, care a antrenat în 25 de ani de carieră echipe precum Lazio Roma (1988-1990), Bari (1992-1996) și Sporting Lisabona (1999). În ultimii ani însă, cariera tehnicianului a cunoscut un declin, sezonul trecut el antrenând-o pe Olympiakos Volos (Grecia 3), iar în prezent este manager general la SE Eivissa-Ibiza, formație care joacă într-o ligă regională din Spania.
Chiar dacă va bate duminică pe Poli Iași, Adrian Falub nu va mai continua colaborarea cu formația ardeleană.
Șefii echipei ardelene au bătut deja palma cu Giuseppe Materazzi (64 de ani), tatăl celebrului fotbalist de la Inter Milano.
Giuseppe Materazzi are un CV impresionant, în care figurează echipe precum Lazio Roma (1988-1990), Bari (1992-1996) sau Sporting Lisabona (1999). În ultimii ani însă cariera acestuia a cunoscut un declin, sezonul trecut antrenând pe Olympiakos Volos (Grecia 3), iar în prezent este manager general la SE Eivissa-Ibiza, formație care joacă într-o ligă regională din Spania.
Află mâine amănunte despre această mutare din ediția tipărită de mâine a ProSport-ului.
După două eșecuri în startul returului, poziția lui Falub la Unirea este ingrată. La pândă stă ex-rapidistul Marian Rada, care are cele mai mari șanse să preia banca echipei uniriste în cazul unui rezultat negativ la Iași.
În urma celor două înfrângeri din acest retur, acționarii s-au întâlnit ieri cu Adrian Falub și, după o discuție de mai mult de două ore, au decis să continue pentru moment colaborarea. Motivul? Tehnicianul a promis că are soluții pentru a remedia în cel mai scurt timp situația echipei. „Falub a spus că poate salva echipa cu actualul lot și că se va întoarce cu o victorie de la Iași. După acel meci, ne vom întâlni din nou. Dacă nu vom câștiga, vom lua măsuri dure. Nu pot să spun sigur că Falub va pleca dacă nu vom învinge la Iași. E o decizie pe car
Munti crede că formația din Ghencea va ieși din lupta pentru titlu dacă va pierde duminică seara.
„E meci de 1 solist, aș miza pe CFR dacă aș juca la pariuri. Clujenii au jucat foarte bine la Urziceni, au un moral bun. Steaua vine după un eșec dureros, nimeni nu cred că se aștepta să piardă cu Ceahlăul. Din păcate, acel eșec mă afectează și pe mine deoarece am meci în acest weekend la Piatra Neamț iar ei au un moral bun”, a spus Dorinel Munteanu. Acesta vede meciul ca fiind decisiv peste echipa lui Gigi Becali. „Dacă pierde, Steaua mai are șanse mici la campionat. În această luptă vor mai fi implicate Timișoara, Urziceni și Vaslui. Pot să intre și Rapid și Dinamo, dar contează ce vor face în următoarele trei etape”, a mai spus Munti. Munti și-a adus aminte că a fost ultimul antrenor al Clujului care a bătut Steaua. „Am făcut un meci mare în 2005, îmi amintesc pasa lui Florin Dan și golul lui Coroian. Ce vremuri! Eu mai am un motiv pentru care țin cu CFR: vrea ca ei să bată și să vină mai relaxați săptămâna viitoare la Galați”, a conchis Dorinel.
Ieri s-au vândut peste 10.000 de tichete pentru meciul CFR – Steaua, de duminică, iar șefii Clujului sunt siguri că partida se va disputa cu casa închisă.
Biletele s-au pus ieri în vânzare, interesul fiind maxim. Sute de oameni au stat ore în șir pentru a prinde un tichet, iar aseară șefii au anunțat că peste 10.000 au fost epuizate. „Am prelungit programul la casele de bilete, pentru că au venit oameni din tot Ardealul pentru a cumpăra. Mai sunt în jur de 5.000 de tichete, pe care sigur le vom epuiza joi dimineața. Meciul se va disputa cu casa închisă, sper la o atmosferă ca la un adevărat derby. Partida este extrem de importantă, eu mizez pe 1 solist”, a spus președintele Iuliu Mureșan. ProSport a calculat că, din biletele pentru partida cu Steaua, în conturile clubului din Gruia vor intra aproximativ 200.000 de euro.
A venit tocmai de la 300 de kilometri depărtare pe Someș pentru a-și încerca norocul, de la Toplița (Harghita). De trei ani stă departe de familie și prieteni doar pentru a-și îndeplini visul: să ajungă un mare fotbalist.
Este vorba despre mijlocașul dreapta Răzvan Vodă (17 ani), puștiul pentru care cei de la CFR vor juca duminică seara în derby-ul cu Steaua, parte a campaniei ProSport „Marchez pentru tine!”. Cum a ajuns Răzvan tocmai la Cluj? „Am venit pe 24 februarie 2007 în probe la CFR, adus de un prieten de familie. După șapte zile am fost anunțat că voi fi păstrat. Am fost tare fericit, chiar dacă la început mi-a fost foarte greu să stau departe de familie. Acum însă m-am obișnuit. Muncesc, muncesc și iar muncesc numai cu gândul să ajung un mare fotbalist”, spune Vodă.
Unirea caută să-și completeze pe ultima sută de metrii postul de atacant, acolo unde Nemanja Jovanovic și Rade Veljovic îl au contracandidat numai de Silviu Mureșan, junior crescut de club.
Șefii formației albaiuliene au obținut de mai mult timp acordul clujenilor pentru împrumutul lui Nei, iar ieri au fost din nou în Cluj-Napoca pentru discuții. „I-am făcut o nouă ofertă lui Nei, a spus că miercuri la amiază ne va da răspunsul final. El vrea să plece în Brazilia, să fie aproape de familie, dar sper ca în cele din urmă să îl convingem să joace pentru trei luni la noi. Dacă nu va veni el, vom aduce un atacant din străinătate”, a spus președintele executiv al Unirii, Nicolae Lupu. Nei este împrumutat de Al-Shabab până în vară la CFR, dar nu mai intră în vederile lui Mandorlini pentru retur.
Vujadinovic, out două meciuri
Primele investigații medicale efectuate la Belgrad nu sunt deloc încurajatoare pentru sârbul Vujadinovic, accidentat în meciul de la Brașov. Acesta are un început de ruptură de ligamente și nu are nicio șansă să joace vineri cu Gloria. „Din câte am vorbit cu medicii din Serbia, Vujadinovic va rata cel puțin meciul cu Gloria și cel de la Iași. Sper ca până la partida cu Rapid să fie apt. Nu avem voie să îl forțăm, deoarece riscă o ruptură a ligamentelor. Am rezolvat legitimarea lui Kanyuka, acesta poate să joace cu Bistrița”, a declarat președintele Marian Sarmeș. Și fundașul stânga Bogdan Bucurică are șanse mici să evolueze vineri, aceasta acuzând o leziune
Directorul general al clubului Gaz Metan Mediaș, Ioan Horoba, e nemulțumit de schimbările și incertitudinile care planează asupra partidei cu U Craiova.
„Ne-ar încurca foarte mult aceste schimbări, mai ales că sunt neregulamentare. Prima dată a fost mutată partida de duminică pe sâmbătă, acum aflu că s-ar putea să jucăm pe Ion Oblemenco. Aștept să văd dacă este varianta finală că jucăm la Craiova, deoarece încă nu am primit nimic oficial. Noi ne-am programat să mergem la Severin, deci ne-ar fi date toate planurile peste cap”, a spus Ioan Horoba pentru www.prosport.ro
1.525 de zile se vor împlini duminică de când CFR Cluj, echipa lui Arpad Paszkany, nu a mai bătut Steaua.
6 noiembrie 2005, etapa a 12-a a sezonului 2005-2006. Clujenii câștigau meciul de pe teren propriu cu Steaua, scor 1-0, printr-un gol marcat de Cristi Coroian. A fost singura dată când finanțatorul Arpad Paszkany s-a bucurat pentru un succes împotriva Stelei. De atunci s-au mai disputat opt partide împotriva formației din Ghencea, clujenii pierzând patru dintre ele și bifând patru remize.
Cristi Coroian și-a adus ieri aminte cu plăcere de respectiva victorie. „Eram pe val atunci, nu ne era frică de nimeni. Eram o echipă unită, în creștere, și aveam multă încredere în noi. Veneam după parcursul fantastic din Cupa UEFA Intertoto și victoria împotriva unei echipe ca Steaua era ceva de vis”, a declarat Coroian, în prezent la Gloria.
Doar 21% din punctele puse în joc
Mijlocașul Gabi Mureșan cere unitate și concentrare pentru a se câștiga un nou titlu. Acesta ar vrea punctaj maxim în meciurile din primele patru etape.
Gabi, cum așteptați meciul de la Urziceni, echipă care a pierdut greu la Liverpool? Bravo lor, au obținut un rezultat foarte bun, sper să se califice mai departe. Au jucat foarte bine, mai ales în faza defensivă. Îi avertizez însă că noi vom merge acolo la victorie. Sper ca Unirea să fie și puțin obosită, să profităm de acest lucru. Avem o șansă mare acum să ne distanțăm la trei puncte de restul echipelor.
Urmează apoi Steaua, care sâmbătă a fost învinsă de Ceahlăul … Mare surpriză. Cred că mulți pariori s-au ars cu acest meci. Bun, putem spune că ne ajută pentru moment acest rezultat, precum și cele ale celorlalte contracandidate, dar nu trebuie să ne bucure foarte mult acest lucru. Eu sunt de principiul că titlul depinde în primul rând de noi. Uite, de exemplu, dacă batem Urziceni și Steaua avem automat un avans de șase puncte față de echipa din Ghencea.
Ar fi atunci Steaua scoasă din lupta pentru titlu? Și când am luat titlul aveam un avans important la startul returului, dar Steaua ne-a ajuns la un moment dat, deoarece am pierdut prostește puncte. O echipă ca Steaua nu mai contează pentru titlu doar atunci când nu mai are șanse teoretice. Bun, ar fi bine pentru noi să avem șase puncte față de ei peste o săptămână, dar nu ar fi decisiv. Vital pentru noi e să fim uniți și concentrați meci de meci. Atunci luăm sigur campi
După eșecul din prima etapă a returului, președintele echipei albaiuliene vrea cel puțin cinci puncte în meciurile cu Gloria, Iași și Rapid.
Unirea a deschis scorul sâmbătă la Brașov, dar în cele din urmă a pierdut cu 2-1, ultimul gol fiind primit în minutul 86. Șefii echipei nu și-au ascuns dezamăgirea după meci. „Puteam să revenim de la Brașov cu un punct. Era foarte important, mai ales pentru moralul nostru. Mi s-a părut o lipsă de concentrare la jucătorii mei atunci când am luat golurile, mai ales la al doilea, cel din finalul partidei. Am pierdut o bătălie importantă, dar trebuie să remarc totuși că am făcut un joc destul de bun”, au fost primele cuvinte ale președintelui Marian Sarmeș după eșecul de la Brașov.
Oficialul unirist e conștient că partida de vineri, de pe teren propriu, cu Bistrița, e vitală pentru echipa sa. „Suntem obligați să batem pe Gloria, acest meci este ca o finală pentru noi. Mai apoi, din deplasarea de la Iași și partida de pe teren propriu cu Rapid trebuie să obținem cel puțin două puncte pentru a mai avea șanse să ne salvăm”, a mai declarat Sarmeș.
Atacantul ivorian al CFR-ului este urmărit de accidentări. Conducerea executivă și Mandorlini îl văd pe De Zerbi ca titular în linia de atac, alături de Traore.
Yssouf Kone s-a accidentat vineri seara la un antrenament, iar ieri-dimineață a făcut un consult la o clinică din Turcia. Verdictul a fost unul dur: microleziune musculară de trei centrimetri la coapsa piciorului stâng. Kone nu are voie să se antreneze cel puțin șapte zile, iar mai apoi, timp de o săptămână, poate să efectueze antrenamente numai la intensitate redusă. Ivorianul ar fi avut șanse infime să fie pe teren la meciul de la Unirea Urziceni, care ar trebui să aibă loc pe 20 februarie, dar salvarea pare că va veni de la Comitetul Executiv al FRF, care vrea să amâne cu o săptămână startul returului. „Sper ca Yssouf Kone să se refacă cât de curând și să fie pe teren cu Urziceni. Eu aș vrea să se amâne campionatul, mai ales dacă va tot ninge. Din păcate, nici în Antalya condițiile meteo nu au fost foarte bune în ultimele zile, plouă și este frig”, a spus tehnicianul Andrea Mandorlini, completat de Iuliu Mureșan. „Kone are și mult ghinion, mai ales că se accidentează la antrenamente. Eu sper să fie pe teren cu Urziceni, dar acum să vedem dacă începe returul pe 20 februarie, mai ales că am auzit că tot ninge în țară”, a spus și președintele CFR-ului.
Conducătorii Gazului spun că Cristi Bud va primi banii abia după ce va restitui șase rânduri de echipament.
La aproape două luni de când a părăsit vestiarul Mediașului, Cristi Bud a ieșit la atac. Motivul? Atacantul spune că mai are de primit aproximativ 4.000 de euro de la Gaz, reprezentând 50% din primele de joc pentru punctele obținute în tur. Potrivit Regulamentului de Ordine Interioară, jucătorii lui Pustai au încasat numai 50% din valoarea primelor în tur după meciuri, iar restul de bani erau condiționați de clasarea pe unul din primele 12 locuri la finalul turului, fapt care s-a întâmplat. „Foștii mei colegi de la Mediaș au primit banii, eu nu. Am vorbit înainte să vin în al doilea cantonament cu CFR cu Ioan Horoba, mi-a spus că va calcula câți bani am de primit. Urma să vorbim în următoarele zile, dar nu mi-a mai răspuns la telefon. Eu vreau doar acei bani care îi merit, aproximativ 4.000 de euro, nu doresc nimic în plus”, a spus Bud. Replica din partea Gazului a venit de la Ioan Horoba, directorul general al clubului. „Când Bud va veni la club și va restitui cele șase echipamente pe care le-a luat, vom mai discuta despre bani. Poate fac mai mult de 4.000 de euro echipamentele. Atât pot să comentez despre acest subiect”, a spus Horoba.
Am primit cadou de la club când am plecat două rânduri de echipament, două le-am luat eu, dar nici vorbă de șase Cristi Bud, atacant CFR Cluj
Yssouf Kone a suferit aseară o contractură la coapsa dreaptă și nu are voie să se antreneze cel puțin șapte zile.
CFR insistă pentru aducerea unui fotbalist ofensiv, mai ales după evoluțiile slabe ale atacanților din amicale. Cel mai aproape de Gruia este mijlocașul italian De Zerbi.
După 0-4 cu Dinamo Zagreb, oficialii din Gruia au redeschis discuțiile cu Napoli pentru mijlocașul ofensiv italian De Zerbi (30 de ani). Tatonările sunt mai vechi, clubul italian oferindu-l la începutul lunii ianuarie pe De Zerbi gratis la CFR pentru patru luni. Napoli vrea ca, în contul acestei mutări, să aibă prima opțiune în iunie pentru transferul lui Traore.
Italienii insistă de mult timp pentru tânărul atacant clujean, fiind prima echipă care l-a ofertat în această iarnă. „În principiu, cred că De Zerbi va veni la noi. Este un fotbalist polivalent, care ne poate ajuta în linia ofensivă. Mai trebuie acum doar să ne înțelegem la bani cu jucătorul, deoarece el primește 700.000 de euro în Italia”, a spus aseară un apropiat al echipei clujene. Dacă mutarea se va concretiza, De Zerbi va fi primul fotbalist italian care va evolua în prima ligă a fotbalului românesc.
Cazul „Bricheta” și-a consumat episodul doi. De data aceasta scena s-a numit stadionul „Dr. Constantin Rădulescu”, victima a fost Selcuk Dereli, iar comisiile de la UEFA au fost mult mai blânde decât cele LPF. Clujul riscă suspendarea terenului la următorul incident.
Fumatul pe stadioanele din România dăunează grav sănătății arbitrilor. Cazul arbitrului Alexandru Deaconu, care a oprit meciul Rapid – Steaua, după ce a fost lovit cu o brichetă aruncată din tribune nu mai este singular. La ceva mai mult de un an de la acel incident, un alt arbitru a căzut victima atacurilor cu brichete din tribună. Era minutul 88 al meciului CFR Cluj – Sparta Praga din grupa K a Europa League, iar centralul turc Selcuk Dereli îi acorda al doilea „galben” lui Mara și îl elimina. A fost penalizat imediat de suporterii clujenilor. Două brichete s-au îndreptat spre central, iar una și-a atins ținta și l-a nimerit în cap. Arbitrul a consemnat incidentul în raportul de joc, iar după trei luni UEFA a dat verdictul: 20.000 de euro amendă pentru CFR și amenințarea cu suspendarea terenului, în cazul în care astfel de incidente se vor repeta.
Președintele echipei clujene a comentat pentru www.prosport.ro meciul de azi pierdut cu 4-0 în compania formației Dinamo Zagreb.
„Echipa a avut antrenamente foarte dure în ultimul timp, chiar în această dimineață am efectuat o ședință de pregătire. Trebuie să jucăm mâine amicalul, eu așa aș fi vrut, deoarece acum nu am fost proaspeți fizic. În prima repriză, atunci când am folosit titularii, am jucat bine, croații nu au avut nicio ocazie, golul a venit dintr-un penalty inexistent. Repriza a doua am schimbat majoritatea titularilor și s-a văzut o schimbare, mai ales că croații au folosit aceiași jucători. Au fost unele greșeli individuale care mă pun pe gânduri. Eșecul este dureros, ar trebui acum să ne trezim la realitate, dar eu nu sunt foarte îngrijorat. Din orice înfrângere trebuie să învățăm. Am avut o discuție și cu antrenorii, în legătură cu pregătirea echipei. De acum nu vom mai pune accent pe partea fizică, am terminat acest capitol. Sunt optimist că ne vom bate în retur pentru campionat”, a spus Iuliu Mureșan.
Impresarul Marcel Popescu spune că Lorient este un pas important în cariera argentinianului.
„Dubarbier era un necunoscut când l-am adus în Liga I. A luat cu CFR eventul, a jucat în Liga Campionilor și acum a făcut un pas important în carieră. Este totuși Liga 1 din Franța, unde trebuie să fi la nivel maxim meci de meci. De acum va depinde doar de el, eu spun că poate să ajungă pe viitor la o formație de top din Europa. Această mutare și cea a lui Pereira la Porto dovedesc că am adus jucători de calitate la CFR”, a spus Popescu pentru www.prosport.ro.
Președintele formației Unirea Alba Iulia, Marian Sarmeș, a dezvăluit ieri că cea mai nouă achiziție a alb-negrilor, internaționalul statului Honduras, mijlocașul Ramon Núñez (24 de ani, foto în dreapta), va juca până în vară la Alba pe o sumă modică: doar 50 de euro! Clubul român îi va asigura lui Núñez un salariu infim, casă și mașină. „Núñez va primi de la noi 50 de euro pe lună și prime de joc, plus locuință și mașină. Dorința clubului mexican a fost ca el să vină în Europa să joace pentru a avea meciuri în picioare, să prindă Cupa Mondială și maiapoi să îl vândă. Núñez va ajunge marți în Antalya și va semna contractul, dar încă nu știu ora, deoarece are de schimbat patru avioane. Sper să se acomodeze cu fusul orar și cu ceilalți jucători”, a spus Sarmeș.
Alba Iulia are în acest moment numai un atacant, sârbul Rade Veljovic, și acesta împrumutat de la CFR Cluj. Tocmai de aceea, șefii de pe „Cetate” încearcă să-l împrumute pe Jovanovic, dar și pe Nei de la CFR și Păun de la Dinamo.
Rămași descoperiți în atac după plecările lui Gicu Grozav și Bobi Verdeș, uniriștii au intensificat în ultimele zile discuțiile pentru atacantul Nemanja Jovanovic (25 de ani, FC Vaslui).
„În principiu, Jovanovic va veni la Alba. Luni sau marți vom finaliza discuțiile. Mai sunt mici detalii de pus la punct și mici diferențe între ceea ce cere Porumboiu pentru un împrumut și ce oferim noi. Important este că noi îl vrem și că jucătorul își dorește să vină la Alba, să lucreze din nou cu Falub”, a dezvăluit președintele Marian Sarmeș. Jovanovic nu a făcut deplasarea cu FC Vaslui în cantonamentul din Turcia, după ce Adrian Porumboiu a reușit să îl achiziționaze pe Carlo Costly, și a primit acceptul să se transfere sub formă de împrumut până la vară la orice echipă în schimbul a 40.000 de euro.
Uniriștii mai au două ținte pentru perioada de iarnă. „În mod sigur va mai veni un atacant. Sunt discuții avansate pentru Nei, de la CFR, și pentru Păun, de la Dinamo”, a mai declarat Sarmeș.
Regulamentul FRF dă peste cap speranțele Clujului de a-l înregimenta pe Goian pentru retur. „Goe” a evoluat pentru Steaua și Palermo iar până la finele sezonului nu mai poate juca pentru a treia echipă.
Clujul trage de două săptămâni cu dinții să-și întărească apărarea pentru retur cu împrumutul lui Goian (29 de ani) de la Palermo. CFR-ul e gata de orice sacrificiu financiar, „Goe” nu spune nu, dar șansele de mariaj dintre cele două părți tind spre zero. Cel puțin până la vară! De ce? Potrivit ROAF la articolul 4 -Legitimarea- punctul 4, se specifică faptul că într-un an competițional un jucător nu poate să joace decât pentru două echipe! Ghinionul CFR-ului e că deși a plecat în toamnă la începutul lui august în Italia, Goian a evoluat pentru Steaua atât în calificările Europa League cât și în campionat, în prima etapă contra Ceahlăului.
„Suntem deștepți, mai vedem”
Din cantonamentul din Turcia, șefii Clujului nu par însă speriați de situație. „Deocamdată nu este nimic nou legat de transferul lui Dorin Goian. Așteptăm să vedem ce se întâmplă și la Palermo. Tot ce pot să vă spun este că există dorință reciprocă. Dacă va se
În primul amical din Antalya, Gazul a terminat la egalitate, scor 0-0, cu Neftci Baku.
Cristi Pustai a început meciul în formula: Buchta – Nohai, Lazăr, Hoban, Marovic – Todea, Kubala – Dudiță, Muntean, Pârvulescu – Silvășan.
Au mai jucat: Vâtcă – Akaky, Markovic, Cigan, Buzean, Zaharia, Eric și Lițu.
În această dimineață, rezervele și jucătorii aflați în probe la Gaz au trecut cu 6-1 de o ech
Șefii de la Mediaș îi vor propune prelungirea contractului lui Cristi Pustai, care va avea și un alt obiectiv
Cristi Pustai mai are contract cu Gaz Metan numai până la finalul sezonului, iar șefii vor să îi prelungească angajamentul cu încă un an, cu obiectivul de a duce echipa în cupele europene.
„Matematicianul” Cristi Pustai este din primăvara anului 2007 la Gaz Metan, însă angajamentul îi expiră în vara acestui an. Șefii se gândesc să îi prelungească contractul și îi promit că îi vor crea condiții pentru a se bate la cupele europene sezonul viitor. „Dorința mea, pe care o voi împărtăși și colegil
Președintele echipei Gaz Metan Mediaș, Corin Cindrea, crede că lupta la titlu se va da în acest sezon între formația lui Paszkany Arpad și cea a lui Marian Iancu. „Cred că CFR și Timișoara se vor bate la campionat până în ultima etapă. Cele două cluburi au forță financiară și omogenitate la nivelul lotului. Diferența o poate face Ioan Ovidiu Sabău, pe care îl consider cel mai bun antrenor din Liga I după plecarea lui Dan Petrescu”, a spus Corin Cindrea.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER